Legile Iubirii Si Cunoasterii Inimii Lui Zamolxe

Legile Iubirii Si Cunoasterii Inimii Lui Zamolxe

1. Constiinta Este Partea Divina Din Tine, Prin Care Stii Ce E Bun Si Ce E Rau Pentru Tine.
(Bine/Rau – in sensul a ceea ce-ti foloseste sau nu).

2. Constiinta Este Partea Divina Din Tine, Prin Care Stii Ce E Bun Si Ce E Rau Pentru Altii.

(Bine/Rau – in sensul a ceea ce-ti foloseste sau nu).

3. Iubirea E Partea Divina Din Tine, Prin Care Simti Ca Omul Se Uneste Cu Dumnezeul Din Tine.

4. Intelepciunea Este Constiinta Iubirii Care Uneste Omul Cu Dumnezeul Din Tine.

5. Tu Esti Unul, Dumnezeu Este Unul, Tu Esti Unul In Tot.

6. Omul Este Nascut Din Iubirea Lui Dumnezeu Pentru Om Si Traieste In Lumina Si Bucuria Inimii.

7. Destinul Si Drumul Omului Sunt Scrise In Inima Pecetluita Cu Harul Tatalui.

8. Mai Intai Existi, Apoi Traiesti.
Existi, Pentru Ca Sa Traiesti Prin Puterea Luminii Care Uneste Ce E Inauntru Cu Ce E In Afara Ta.
Bucuria Vietii Care Curge In Tine, Sta In Bucuria Vietii Care Curge In Afara TA.

9. Intai Trebuie Sa Traiesti Dumnezeirea Din Tine, Apoi Sa Te Inalti In Sfintenia Dumnerzeirii.

10. Sufletul Tau Neclintit Primeste Suflarea Gandului Nerostit Care Cheama Focul Ce Sparge Cerul Soarelui Tau Intregit.

Iti Trimit Suflarea Cuvantului Meu – Va trimit Suflarea Cuvantului Meu.

11. Iubirea Este Cuvantul Care Naste.
Iubirea Traieste In Cuvantul Care Naste.

AICI, Referitor la a XI-a lege, Zamolxe ne spune ca …”Cuvantul e Scris In Muntele Din Inima Omului. De Fiecare Data, Cand Ii Soseste Timpul, Cuvantul Naste.”

De fiecare data, cand auzi Cuvintele Care Sunt Scrise In Inima Ta, asa cum le primeste inima ta, pot sa nasca sau sa omoare.

Atunci cand primesti Cuvantul cu inima “inchisa”, cu frica ori neancredere – sau il respingi, Cuvantul omoara.

Cand primesti Cuvantul cu inima “deschisa” – mai ales cu Iubire si Credinta, Cuvantul Naste.

12. Inainte Sa-ti Umpli Inima Cu Puterea Iubirii, Umple-ti Inima Cu Puterea Iertarii.

13. Puterea Iubirii Traieste In Inima Si In Cuvantul Celui Care Binecuvanteaza Sa Insufleteasca Inima Celui Oprit Pe Drumul Timpului Sau.

……Primeste In Sufletul Tau Harul Iubirii Care Insufleteste Inima.

14. Cuvantul De Foc Al Puterii Apei Inceputului Naste Tot In Ceruri Si Pe Pamant.

Cuvantul De Foc Uneste Puterea Suflarii Cerurilor, A Apelor Si A Focurilor Care Nasc Focul Iubirii Inimii Mele (Tale).

Suflarea Ascunsa A Cuvantului De Foc Din Inima Mea (Ta), Naste Puterea Nevazuta A Iubirii Din Inima.

La Legea a 14-a, ni s-a spus ca …Cuvantul De Foc Al Puterilor Inceputurilor Unite In Focul Iubirii din Inima,
atunci cand il rostesc Zamolxe si Is pt. EdenTrac – si Putera lui, Puterea Focului Iubirii Din Inima lui/lor creste.

Atunci cand EdenTracul rosteste Cuvantul pt. altii, in ei Naste Focul Iubirii Din Inima – Foc pe care, la randul lor il pot da – prin Harul Binecuvantarii – si altora.

In inima celui care binecuvanteaza, Focul/Putera Cuvantului De Foc creste, iar in inima celui care primeste Cuvantul/Binecuvantarea, Se Naste Focul Ascuns/Nevazut (dar simtit al) Iubirii Inimii.

Legea a 15-a

“Comoara Inimii Mele e Lumina si Iubirea Harului Sfinteniei Inimii Mele Care Traieste In Linistea si Bucuria Dumnezeului Inimii Tale.”

Zamolxe a spus aceasta “Lege” (EdenTracului si Puterii lui) pe data de 5.09.2011,
impreuna cu Is [cea de-a 3-a “Lege” din Cartile Lumii Dinauntru Si Cartile Lumii Dinafara ale lui Isis].

IO SUNT CEEA CE SUNT , SUNT UNA CU TOTH si Toate , UNA cu Dumnezeu , una cu Toata creatia Sa…

IO traiesc si actionez in Dumnezeu si Dumnezeu traieste si actioneaza prin mine.

IO sunt scufundata in Prezenta Cosmica divina care ma inconjoara si ma patrunde.

Mintea mea este mintea lui Dumnezeu si spiritul meu este spiritul lui Dumnezeu.

IO sunt Toth ceea ce eu sunt.
Eu sunt Toth ceea ce Tothul este, Toth ceea ce El este, Toth ceea ce este!
Alchimie de poveste:)))

Sunt CEEA CE SUNT…. si devin oglinda voastra perfecta mereu, atunci cand interactionam ! ♥

Adica IO sunt CEA care NU poate fi pronunata sau gandita deoarece este mai presus de capacitatea functiilor respective…..si sunt exact asa cum esti si TU, cel care citesti ….ALCHIMIE DIN POVESTI=))))) —

Lumile paralele pot schimba soarta omenirii?

.

 

Teoria universurilor paralele este posibilă,

demonstrează al treilea episod din seria “Curiosity”, de  pe Discovery Channel.

Cel de-al treilea episod din seria „Curiosity”, de la Discovery Channel, se întreabă, alături de oameni de ştiinţă, dacă există universuri paralele. EVZ și Discovery Channel a lansat o dezbatere și un concurs pe marginea întrebărilor seriei. Cele mai inspirate trei răspunsuri vor fi premiate cu un tricou „Discovery”. Concursul va dura trei zile, iar pentru răspunsuri folosiți pagina de Facebook a evz.ro, facebook.com/evz.ro

Advertisement
Oamenii de ştiinţă încep să creadă în existenţa unor universuri paralele, care ar putea determina soarta omenirii. Problema existenţei altor universuri a devenit subiect de dezbatere mai ales după apariţia mecanicii cuantice.

Posibilitatea existenţei altor tipuri de viaţă a fost luată foarte serios în calcul încă de pe vremea lui Anaximandru, secolul al VII-lea inainte de Hristos. Mai departe, în secolul al XVIII-lea d.Hr, francezul Bernard le Bouyer de Fontenelle dezbătea o temă fascinantă pentru acele vremuri, acea a “plurităţii de lumi”, o teză care a fost acreditată de un număr mare de cosmologi.

Însă problema existenţei şi a altor universuri, altele decât cel observabil, cel în care trăim, a constituit subiect de dezbatere ştiinţifică intensă mai ales după apariţia mecanicii cuantice.

“Când cineva studiază proprietăţile atomilor descoperă că realitatea este mai stranie decât şi-ar fi închipuit oricine. Particulele au într-adevăr posibilitatea, într-un anumit sens, de a se afla simultan în mai multe locuri”, spune Alan Guth, profesor la Institutul de Tehnologie din cadrul Cambridge, Massachusetts, SUA. Aceasta înseamnă că particulele nu există doar în universul nostru, ci apar şi în alte universuri paralele cu al nostru.

“În esenţă, tot ceea ce se poate întâmpla se întâmplă într- una dintre alternative, ceea ce înseamnă că suprapus peste universul cunoscut există un univers alternativ, unde Elvis Presley este încă în viaţă”, adaugă cercetătorul. Recent, oamenii de ştiinţă au ajuns şi la o concluzia că Universul în care trăim nu este unic şi s-au emis mai multe teorii.

Cele mai cunoscute teorii…

Teoria stringurilor…”Muzica Universului”
Cu fiecare concluzie fizicienii s-au apropiat tot mai mult de momentul creării “teoriei tuturor lucrurilor”, teorie care încearcă să explice existența întregului univers, în mic și mare. Anii 1980 aduc o schimbare radicală, așa cum afirmă Burt Ovrut, profesor la Universitatea Statului Pennsylvania din University Park, Pennsylvania, USA: „Încă de când a luat naștere fizica s-a crezut că materia este făcută din particule. Acum ne-am schimbat acest punct de vedere. Acum credem că materia este făcută din corzi mici.” Așa a apărut teoria stringurilor, care spune că particulele sunt de fapt corzi mici invizibile, din care emană materia precum muzica din corzi: „Dacă o ciupești (coarda) într-un anumit fel, obții o frecvență anume, dar dacă o ciupești în alt fel, poți obține mai multe frecvențe, așa ai note diferite.”(Burt Ovrut). Michio Kaku, profesor la City University din orașul New York, spune că „universul este o simfonie, iar legile fizicii sunt armonii ale unei super-corzi.”

Singularitate
Pentru ca “teoria stringurilor” să devină “teoria tuturor lucrurilor existente în univers”, ea trebuia să explice nașterea universului, adică momentul la care s-a produs Big Bangul.
Timp de zece ani fizicienii au cercetat posibilitatea celor două teorii de a se explica una pe alta, de a se completa. Rezultatele însă au fost dezastruoase, iar curând teoriile au fost aproape de autodistrugere reciprocă. Problema fundamentală a cosmologiei este că legile fizicii, așa cum sunt ele cunoscute, sunt anulate în momentul Big Bangului, iar pentru un fizician aceasta este un nonsens. Toată viața ne-am dedicat faptului că universul se supune unor legi cunoscute, legi care pot fi transcrise în limbajul matematicii, dar aici avem miezul universului însuși, o piesă care însă lipsește și care transcende legile fizice.” (Michio Kaku). Momentul Big Bangului mai este cunoscut și sub numele de singularitate cosmică („cosmic singularity”), adică locul unde ecuațiile își pierd sensul.

Universuri multiple
Cea mai recentă noțiune introdusă de cercetători este cea a universului multiplu. Acesta „ar putea conține un număr infinit de universuri, fiecare cu legi diferite ale fizicii. Probabil că în fiecare moment au loc Big Banguri. Universul nostru coexistă cu alte membrane, alte universuri care sunt de asemenea în expansiune. S-ar putea ca universul nostru să nu fie decât un balon plutind într-un ocean de alte baloane.” (cf. Michio Kaku).
Faimosul actor Morgan Freeman, pasionat de cosmologie, ne invită luni, de la ora 22.00, la Discovery Channel, să aflăm cum şi unde există aceste lumi paralele, întrebându- se şi dacă am reuşi să călătorim dintr-o dimensiune într-alta.

Citiţi şi:

AVIZ IMPRUDENTILOR !

.

Asa cum s-a mai spus de nenumarate ori, operatiile stiintei nu sunt lipsite de pericole.
Ele pot provoca nebunia celor care nu sunt foarte stapani pe suprema, absoluta si infailibila ratiune.
Ele pot surescita sistemul nervos si provoca teribile si incurabile boli.
Cand imaginatia este socata si infricosata, acestea pot provoca lesinul si chiar moartea prin congestie cerebrala.
Persoanele nervoase si natural exaltate, femeile, tinerii si pe toti cei care nu au exercitiul stapanirii de sine si se lasa coplesiti de un sentiment de teama trebuie sa fie indepartate de la practicarea magiei .
Nimic nu e mai periculos decat sa se faca din magie un fel de petrecere a timpului liber, cum fac anumite persoane care transforma magia in distractia seratelor. Experientele magnetice operate in asemenea circumstante nu pot decat sa oboseasca subiectii, sa rataceasca opiniile si sa deruteze stiinta. Nimeni nu se poate juca nepedepsit cu misterele vietii si ale mortii, iar lucrurile care trebuie luate in serios sa fie tratate serios si abordate cu cea mai mare rezerva.
Nu cedati niciodata ispitei de a convinge prin efecte. Efectele cele mai surprinzatoare nu se vor constitui in dovezi pentru oamenii care nu sunt dinainte convinsi. Ele pot fi atribuite unor indemanari naturale, iar magicianul privit ca un fel de concurect al lui Robert Houdin sau Hamilton. A cere minuni pentru a crede in stiinta inseamna a te arata nedemn de stiinta. Sancta Santis.
Nu va laudati niciodata cu operele pe care le-ati obtinut, chiar daca ati reinviat mortii. Temeti-va de persecutie. Marele Maestru Isus recomanda intotdeauna tacere bolnavilor pe care-i vindeca si, daca tacerea ar fi fost cu grija pazita, initiatorul n-ar fi fost crucificat inainte de a-si fi desavarsit opera.

Ex Deo nascimur, In Christo morimur, Per Spiritum Sanctum reviviscimus.
(Cu Dumnezeu ne naştem, murim în Hristos, prin Duhul Sfânt reinviem.)

Ce inseamna de fapt Intoarcerea?

.

 

Cam la doua mii de ani, asupra acestui pamant vin evenimente istorice. Dumnezeu trimite cam o data la doua mii de ani mari mesageri lumii.

Cam la doua mii de ani de la Adam a fost Noe si Potopul.

Cam la doua mii de ani de la Noe a fost Moise si alta judecata…

Cam la doua mii de ani de la Moise a fost Iisus si desigur o alta mare Revelatie urmata de sigur de o judecata (cine citeste sa inteleaga ).

Iata acelasi lucru urmeaza sa se itnample din nou.

Iisus avertizeaza ca de asta data o sa fie  mai rau decat la Potop…

Ce poate fi mai teribil si mai rau decat Potopul?

Totusi Iisus spune ca va fi mai greu decat atunci…

Lumea din mii in mii de ani intra in diferite etape, asemanatoare anotimpurilor, numite epoci.

Dumnezeu a avertizat ca in aceasta perioada urmeaza o mare trecere si transformare, o mare Revelatie desigur urmata de o mare Judecata.

Dumnezeu reveleaza lumii Adevarul si ce doreste, si apoi ce sa faca cu cei care nu vor sa auda si nici sa faca si nici sa asculte?

Este evident ca asa cum evreii nu se asteptau ca Mesia al lor sa se inteleaga atat de bine cu romanii, la fel nici crestinii nu se asteapta ca Mesia la Intoarcere sa se inteleaga atat de bine cu cei din celelalte biserici dar si religii, in defavoarea propriei lor biserici si “religii”.

Ei uita ca Mesia nu reprezinta vreo religie ci Adevarul, Iubirea, pe Dumnezeu.

Ei uita ca sunt morti si nu au renascut spiritual cu adevarat desi multi sunt gata gata sa renasca.

Ei uita ca sunt tributari unei intelegeri materiale pe care o proiecteaza asupra lui Dumnezeu.

Iisus ,asa cum evreilor le-a luat templu, la fel va lua si crestinilor toate jucariile lor atat de dragi.

Le va lua ritualul, le va lua Impartasaniile, si spre socul tuturor le va lua chiar si Biblia…

Deja le-a daruit una noua, mai buna mai completa, scrisa de El Insusi.

Ai citit o Biblie scrisa de Moise si de Evanghelisti si de Pavel.

Nu ai vrea sa citesti si una scrisa de Iisus? Aceasta scrisa de Iisus va dainui…

Aminteste-ti ca este profetit ca oamenii vor fi invatati o Evanghelie vesnica…

Desigur Spiritul, Duhul ramane acelasi.

Ne putem face deci o idée destul de buna despre ce urmeaza sa se intample.

Asa cum Moise nu a intrat in pamantul ales la fel multi vor fi plimbati prin desert si nu vor intra in cetatea ce coboara din cer… Dar eu va spun ca acest Duh este deja asupra noastra si ne uneste prin iubire si ne lumineaza…

Multi se vor intoarce din biserici impotriva lui Hristos, asa cum evreii impotriva lui Mesia.

Nu vrem un astfel de Hristos vor spune ei, care sa ne oblige sa imbratisam si sa iubim si sa intelegem pe toti din toate bisericile.

Ce sa faca Iisus cu acestia? Iata are rabdare, ii asteapta.

Va asteapta sa va intelegeti, sa va imbratisati.

Sa intelegeti ca crestinismul nu este doar o biserica ci toate la un loc. Toate sunt ale Lui!

Multi nici vor sa auda de asa ceva. “Numai noi ortodocsii suntem cu adevarat crestini! ” Cum sa ne infratim cu “papistatsii”? Nu zic bine cei care zic ca “crestin” fara “s” da altceva?

De acestia sunt prin toate bisericile.Unii considera icoanele chip cioplit, ce nebunie, am explicat cum si de ce icoanele, sculpturile si orice simboluri religioase nu sunt chipuri cioplite. Altii il urasc pe papa, altii urasc pe pocaiti si altii desigur pe unguri… :) Trebuie sa vedem si sa observam ca suntem cu totii frati buni, nu rude prin alianta, nu veri ci suntem cu totii frati.

Trebuie sa ne luminam si sa intelegem Adevarul , Dumnezeu ne va lumina , Duhul ne va lumina.

Cum se face ca atat vorbiti despre Duh dar atat de putine stiti ca ati ajuns mai saraci cu Duhul decat cei fara biserica? Fiecare biserica are ceva de spus!Ascultati-o, Iisus vorbeste prin fiecare.

Iisus a vrut sa va arate ca nu are nevoie de nici una si ca poate oricand sa ridice biserica mai noua si mai buna in cares da isi creasca si educe copiii!

Daca l-a intors pe Pavel din drum cum oare sa nu isi poata ridica oricand biserica noua?

Si El coboara cu una din cer inca!

Nu conteaza in ce biserica ati fost si sunteti ci conteaza daca veti intra in cea noua ce coboara din cer.

Iata aici se afla un coltisor din aceasta noua biserica si cetate ce coboara din cer.

Acest coltisor se va extinde pana ce va cuprinde intreaga lume.

Luati aminte ca Iisus a distrus templul si va va desfiinte si propriile biserici, nu incape indoiala.

Pentru ca El spune, Eu sunt templul cel Viu, numai cine devine una cu Mine poate sa traiasca vesnici si sa se mantuiasca.

Cum se face ca sunt atat de “crestini” si totusi putini abia de il aud?
El le vorbeste in fiecare zi aproape, totul in jurul nostru este un mesaj de la Dumnezeu!

Cum se face ca nu se pot intelege deloc intre ei, desi iata cei binecuvantati si alesi se inteleg foarte bine si sunt frati?Iata ca diferenta dintre cei cu si fara untdelemn  va deveni tot mai vizibila…

Pana in ultima clipa cand o prapastie se va casca intre ei…

Si unii vor auzi, Plecati de aici, nu va cunosc…

Tare mult trebuie sa il manii pe Dumenzeu daca dupa o viata de “religiozitate” Dumnezeu iti va spune asemenea grozavie….Pleaca nici nu vreau sa aud de tine, destul timp am irosit cu tine, destui slujitori am trimis la tine ca sa te intorci, sa te pocaiesti, sa ma asculti.

Iar ascultarea nu inseamna sa dati frumos in poza in bisericile voastre.

Inseamna sa fiti vii si sa cautati Adevarul pana ce va veti contopi cu El. Amin!

Multi atat se ingrijesc sa para cat mai catolici si cat mai baptisti, cu grija selecteaza sa nu fie vreo urma din alta biserica prin apropiere. De fapt poate le e teama sa nu gaseasca cineva ceva mai frumos in alta biserica.

Cata ratacire, nu-i asa?Si s-ar putea ca acestia de mai jos sa urce inaintea voastra in cer

S-ar putea ca dansul lor sa placa mai mult lui Dumnezeu decat toate Impartasaniile si catehizarile voastre…

Lupta este sa deveniti, sa ajungeti una cu Dumnezeu, nu sa aveti biserici, si nici religii, si nici sa va inchinati Cuvantului lui Dumnezeu.Trebuie sa deveniti una cu acest Dumnezeu… Luptati deci! Luptati pentru ca Iisus e prezent in toate bisericile intr-o anumita masura in fiecare si mai ales in afara bisericilor prin marii sai mesageri si profeti.

Orice face Dumnezeu pentru voi este foarte important si nu poate fi ignorat oriunde ar avea loc aceste semne.

Dumnezeu nu se roaga de nimeni si daca nu veti asculta veti ramane de caruta si in locul vostru va ridica Dumnezeu slujitori mai ascultatori din alte biserici si religii…

Toata lumea la bord ? Ultima chemare la IUBIRE !

.

Postat de Lauren Gorgo (online), marti, 20 decembrie 2011

„Pamantul pe care l-ati stiut candva, nu mai este … exista un nou tipar vibrational, care s-a infiltrat în planul planetei, iar acum voi existati ca membri ai comunitatii galactice, veri si verisoare cu cetatenii luminati din galaxia voastra.”

                                                                                    – Consiliul Suprem Pleiadian

Noul Pamant

Peste numai doua zile – pana la solstitiul din 22 decembrie – vom fi finalizat ultima si cea din urma recalibrare din 2011 si, potrivit CSP, aceasta ne intregeste calatoria spre Noul Pamant. S-ar putea sa nu intelegem inca total ce inseamna acest lucru, pentru fiecare in parte, iar cei mai multi dintre noi sunt inca prea obositi ca sa afle, dar aflu ca realinierea intensa, ce a avut loc în ultimele cateva saptamani, a fost necesara ca sa ne intarim cu IUBIRE, astfel incat sa fim total ancorati în constiinta Christica, pentru restructurarea globala ce se va produce în anul urmator, drept rezultat al venirii noastre aici. 2012 promite sa fie un alt an important, in sensul ca restructurarea fizica si transformarile din 2012 sunt inevitabile si isi vor atinge scopul de a conduce, in mod eficient, colectivitatea umana spre ESENTA tuturor problemelor si de a deschide toate caile spre IUBIRE.

Asta va insemna pentru fiecare ceva diferit, dar, mai presus de orice, CSP doreste sa potoleasca orice frici despre dezastrele din 2012 si sa le aminteasca tuturor ca inaltarea este o calatorie launtrica – în care lumea din afara noastra e doar o proiectie a constiintei noastre – si ca rolul nostru individual, în experienta colectiva a Pamantului, este vital, în momentul de fata. Fiecare dintre noi detine o piesa din acest puzzle universal, astfel incat fiecare dintre noi are de jucat un rol de mare importanta în cresterea propriei vibratii, în cresterea coeficientului nostru de IUBIRE, astfel ca, în plan colectiv, sa putem mari vibratia planetei si sa putem lua parte la minunile noii lumi.

(NOTA: Sunt foarte multe energii bazate pe frica, ce inconjoara planeta, referitoare la anul care vine si la toate profetiile, predictiile si programarea intentionata, destinate sa ne zadarniceasca sosirea inevitabila in 5D, asa ca e important sa ramanem conectati la IUBIRE în timpul sarbatorilor si sa le permitem, pur si simplu, acelor energii sa fie – daca le simtiti. Daca sunteti sensibili, s-ar putea sa percepeti o senzatie de distrugere iminenta sau doar o neliniste imposibil de identificat, care planeaza deasupra voastra. Ea va trece numaidecat, sau chiar mai repede, daca ramanem detasati si doar observam energiile colective active.)

In 2012, vom invata ca IUBIREA este tot ceea ce ne trebuie … dar nu intr-o maniera lirica, ci intr-o maniera extrem de vibrationala. Atunci cand infaptuim aceasta transformare profunda, IUBIREA devine realmente forta vitala insufletitoare … combustibilul creatiilor, a biologiei si relatiilor noastre. Atunci cand IUBIREA este tesuta în totalitate în tapiseria vietii noastre, miracolele devin insusi produsul existentei noastre.

Pentru IUBIRE si nu pentru anul 2012, am fost toti dezamagiti pregatiti …

 Codul sursa, dezvaluit

Exista un aspect absolut stiintific al inaltarii, care incepe sa se infiltreze mai mult în mintea colectiva, cu privire la rezonanta – iar cei aflati în prima linie a noii omeniri cunosc bine acest lucru. Acele suflete care inaugureaza noua lume incep sa cante pe un ton diferit. Fara exagerare. Omul nou (angelic) este acordat la rezonanta de 528 Hz a inimii (superioare) sacre, ce rezoneaza in armonie cu reteaua cristalina (Christica).

Frecventa de 528 Hz a IUBIRII este Codul Sursa al creatiei … CHEIA universala necesara ca sa ne descatusam potentialul co-creativ, ca sa ne eliberam de constrangere si ca sa intram pe terenul de joc al Noului Pamant. Acest cod actioneaza ca un limitator, pentru a asigura ca puterile sacre ale universului le sunt acordate doar celor cu inima curata.

Pentru aceia dintre voi care au vizionat filmul lui Christopher Nolan, Inception/Inceputul, în numeroasele straturi de simbolism din acel film, exista un adevar real. In acest caz, cel mai evident fiind codul matematic „528”, care este repetat intr-una, pe parcursul filmului … un numar de telefon, pe un servetel de masa, camera de hotel … dar cel mai interesant este ca numarul 528 se afla în combinatia numerica propriu-zisa pentru „deschiderea” seifului ce continea secretul eliberarii catarsice de suferinta emotionala …. si care era toata actionata de „inima” personajului principal, ca sa se intoarca „acasa”, la copiii sai, unde este IUBIREA sa.

Mi-au trebuit doua luni ca sa inteleg toate asocierile dintre idei – unii dintre voi se poate sa le fi inteles cu mult inaintea mea – insa mi-am dat seama (retrospectiv) ca buletinele din urma, despre energii, conduceau la aceasta revelatie si ca fiecare titlu care mi s-a dat a fost foarte elocvent …  chiar insuportabil de elocvent … incepand cu: „Inceputul: initierea finala”, „11-11-11: Activarea Codului Sursa” si pana la „Aparitia IUBIRII universale”.  

Cu alte cuvinte, pe masura ce trecem pragul spre 2012 ne trezim de tot din vis, din iluzia limitarii. Rezonanta IUBIRII universale, care ni se cere sa o intrupam, deschide vestitele porti ale raiului, astfel ca nu mai suntem prinsi în producerea lumii noastre de frica, creata inconstient si proiectata holografic … acele frici care ne aduc „dovezi” din belsug ca nu suntem suficient de buni, suficient de valorosi, indeajuns de iubiti, indeajuns de bine sau, pur si simplu: insuficient/nu indeajuns.

Lucrul cel mai urgent în acest moment, inainte sa pasim pe un teren total necartografiat, este observarea/eliberarea, din sinele nostru mental, emotional sau fizic, a tot ceea ce ramane bazat pe frica si care, prin urmare, ne impiedica sa intrupam IUBIREA. Indiferent ce rani reexaminati in momentul de fata, este important (dar nu usor) sa le priviti cat mai obiectiv cu putinta si cu (lumina) intelegerea ca nu mai trebuie sa tragem peste tot acest bagaj … ca un nou inceput este acum nu doar o posibilitate, ci o cerinta.

„Noul tipar al Pamantului necesita acum IUBIRE, mai mult decat oricand – iar pentru cei care aud chemarea, impactul va fi redus, în mod considerabil. Pentru cei care refuza sa raspunda la chemare, impactul va fi mai substantial. Va spunem asta, nu ca sa va starnim frica, ci ca sa ii reamintim fiecaruia dintre voi ca vindecarea reala este posibila acum, insa ea impune angajamentul ferm de a elibera tot ceea ce nu este IUBIRE. Pentru cei care au fost dedicati muncii de eliberare a acestor tipare ale fricii, în fata voastra se deschid ocazii favorabile nemaintalnite.“

– Consiliul Suprem Pleiadian

Valul de IUBIRE

Acest val de IUBIRE, despre care cei din lumea nevazuta imi vorbesc intr-una – si care pare mereu sa ne fie oarecum inaccesibil – trebuie sa fie ceva foarte important, deoarece ei ma roaga nu doar sa subliniez si sa repet cuvantul IUBIRE de o mie de ori în acest articol, dar ma roaga si sa ii consacru acest fragment (plus sa adaug si comentariile mele). În plus, experienta mea cu pleiadienii este ca, ori de cate ori apare Consiliul, e momentul sa fii atent … manierele lor solemne par sa insemne, pe bune, o treaba serioasa:

„Valul de IUBIRE care vine este atotpatrunzator si de neoprit. El vă ridica la inaltimi necunoscute. Va vom spune ca … nu numai ca veti fi incantati de ceea ce ati creat pentru voi insiva, prin aceea ca universul multiplica si va inapoiaza inzecit eforturile bazate pe IUBIRE … dar veti fi impresionati de dedicarea voastra personala fata de aceasta calatorie. Veti fi adunati gramada în convulsiile iubirii de sine, ca niciodata pana acum, pentru ca veti realiza – poate chiar pentru prima oara – cat de multa IUBIRE a fost cu adevarat necesara din partea voastra, ca sa ajungeti aici.

Va intelegem sfidarea, insa nu putem sublinia indeajuns acest lucru. Avand in vedere circumstantele, faptul ca fiecare dintre voi va simti cum caldura si inflacararea absoluta a IUBIRII Creatorului va misca inima si viata, va fi cat se poate de miraculos, iar în aceasta perioada de sarbatori va dorim sa va bucurati de intelegerea faptului ca voi sunteti cei care ati adus aceste energii … si ca, în plan colectiv, voi sunteti cei care ati mantuit lumea de rau … si voi sunteti cei care ati raspuns la chemarea creatorilor de a iesi in fata si, in unele cazuri, de a va incarna pentru prima oara in trup uman, numai ca sa va duceti pana la capat misiunile. Aceste misiuni marete de IUBIRE nu sunt din intamplare sau din greseala, ci din gratia plina de compasiune a lui DUMNEZEU, care traieste în absolut fiecare dintre voi si care nu vrea altceva decat puritatea IUBIRII pentru tot. 

Noi, Familia pleiadiana de Lumina, suntem plini de aceeasi IUBIRE pentru voi toti – familia noastra umana, rudele noastre galactice si apreciem si onoram în mod profund contributia pe care vi-o aduceti la calatoria colectiva a Inaltarii Pamantului. In curand, va trebui sa vi se reaminteasca de intreaga amploare a acestui adevar, pentru ca, atunci cand veti vedea si veti simti IUBIREA, din pozitia noastra avantajoasa, cu siguranta veti fi transformati.” 

– Consiliul Suprem Pleiadian

12:12

Poarta stelara 12:12, prin care am trecut de curand …  aparent netulburati … a constituit o perioada de incheiere. Potrivit CSP, 12:12 a activat/intiparit codificarea finala, ce se impune pentru a face tranzitia la unitate sau la constiinta Christica, pentru cei care se afla la carma.

„Va spunem acest lucru cu multa grija, pentru ca intelegem ca sunt unii care inca nu activeaza pe linia temporara a unimii – dar pentru cei care o fac, aceasta este un punct de reper, o perioada de cristalizare a rezultatelor aparute in urma eforturilor voastre impresionante.” 

– Consiliul Suprem Pleiadian

Portalul 12:12 (ca si energia ce a condus la el) a fost cel putin partial responsabil de cea mai recenta runda de reziduuri emotionale, ce au fost starnite ca sa fie inlaturate din strafundul esentei noastre – un fel de ultima incercare de a rezolva toate problemele bazate pe frica egoului, la care am lucrat în tot cursul anului 2011.

Fara indoiala ca suntem cu totii vizitati din nou de nalucile noastre din (Craciun) trecut si, in unele cazuri … în functie de densitatea inca ramasa în viata noastra … aceasta a fost o perioada de cateva revelatii foarte puternice, care schimba viata. Aceste lucruri se grabesc sa iasa la suprafata, pentru ca atentia noastra poate parea intimidanta/infricosatoare la prima vedere, insa aceasta urgenta/intensitate este doar raspunsul dat la o chemare universala de a ne ilumina, din toata inima, orice ungher din viata si din corpul nostru, astfel ca, atunci cand vine solstitiul, sa ne putem fixa pe pozitie pentru 2012 si pentru a o lua de la inceput …. intr-un ciclu cu totul nou, cu o viata noua si intr-o lume nou-nouta, faurita de noi.

Asta nu vrea sa spuna ca ceea ce se intampla în acest timp va disparea pur si simplu, ci doar ca suntem inzestrati cu constienta faptului ca stim unde este inca necesara IUBIREA, pentru a trece total la tiparul de dimensiunea a 12-a, a corpului nostru. Daca aceste energii de finisare au lansat o bomba în viata voastra, intelegeti ca o explozie poate avea doua scopuri divine … 1) în mod negresit, ea ne va atrage atentia si concentrarea EXACT acolo unde este necesar, astfel incat noi sa putem vindeca/elibera/reface, indiferent ce anume ne atrage … si 2) ea poate fi utila ca sa ne duca, destul de rapid, la cadrul mental si emotional necesar pentru a ne alinia cu IUBIREA, in timpul acestei perioade esentiale. Daca ati simtit o zguduitura, intelegeti ca era necesara o zguduitura – insa, odata ce sunteti constienti de motiv, 75% din munca este deja facuta. Celelalte 25% rezida în a va IUBI pe voi insiva, în acelasi timp.

„Dorim sa adaugam ca ziua de 12:12 v-a adus multora dintre voi optiuni de a alege un drum nou, iar aceste optiuni s-au prezentat fie ca revelatii, fie ca o chemare la actiune.  Ceea ce conteaza acum este cum raspundeti la aceste situatii si nu rezolvarea lor.”

– Consiliul Suprem Pleiadian

Cu toate ca nu s-a facut la fel de multa valva despre 12:12, ca despre 11:11, CSP spune ca acest portal a avut totusi impact, deoarece el a deschis calea spre activarile genetice de la nivelul al 12-lea, finalizarea tiparului Christic de pe planeta.

„Vrem sa spunem ca aceste energii vin ca sa inalte omenirea în anumite sectoare si, în egala masura, sa inlature coruptia din altii. Pentru fiecare dintre voi, calea consta în alegerile care vi se ofera acum … modul în care alegeti determina drumul sufletului vostru, în anul care vine. Alegerea IUBIRII, in locul fricii, reprezinta singura cale de mantuire.”

– Consiliul Suprem Pleiadian

2012: Etapa a doua

„Apropierea anului calendaristic, mult anticipatul 2012, constituie un progres colosal în ceea ce noi numim constiinta planetara. Vrem sa spunem ca aceia care au stabilit planul pentru un Nou Pamant ne-au depasit cu mult asteptarile. De aceea, ceea ce urmeaza sa se petreaca este mult mai maret, mult mai vast si mult mai incantator, chiar decat ne-am imaginat.”

– Consiliul Suprem Pleiadian

2012 este ceea ce pleiadienii numesc anul … sa bata tobele!!!! … IUBIRII!  De fapt, ei se refera la el ca la anul iubirii Divine sau universale, insa el este totodata anul în care intram (la Solstitiu) în ceea ce ei au denumit „etapa 2” a inaltarii: etapa de fizicalizare si implementare a stralucirii divine a iubirii. Este anul in care cei care sunt aici, ca sa slujeasca binelui cel mai inalt al planetei si oamenilor ei, vor „iesi din ascunzatoare”… acest grup va fi total sustinut, protejat si catapultat în functii de influenta mai mare, în timp ce aceia care traiesc pentru propriul interes vor fi chemati, in permanenta, la ordinea divina.

Acesta este timpul/anul/lumea/era pe care o asteptăm/pentru care lucram cu atata sarguinta, iar cei din lumea nevazuta ne impartasesc ca toate potentialurile numeroase care apar, se invart în jurul IUBIRII, ca forta motrice a crearii noii noastre vieti. Noul Pamant este aici, iar IUBIREA este singura cale de acces …. IUBIREA este codul cheie care ii acorda fiecaruia dintre noi acces la fortele de co-creatie ale universului – iar ele pot fi accesate doar din interiorul nostru si doar iubindu-ne pe noi insine.

In 2012, IUBIREA va deveni, în cele din urma, forta predominanta de pe planeta si orice lucru, orice persoana care se opune IUBIRII va decade. Nimeni si nimic nu este scutit.

„Avem atat de multe sa va impartasim despre anul care vine, insa le vom rezuma, spunandu-va ca cei care sunt aliniati cu IUBIREA, vor avansa ca sa intampine IUBIREA, în maniere fara precedent. De fapt, cuvantul în sine, IUBIRE, se va schimba în ceva mai maret, pentru ca IUBIREA, asa cum ati cunoscut-o, nu se va compara cu IUBIREA care vrea sa pompeze prin inima Pamantului si a omenirii. Forta vitala a Sursei se va revarsa prin râuri si vene si va permea fiecare lucru viu, cu stralucirea IUBIRII Divine, hrana pentru viata de pe Noul Pamant.

– Consiliul Suprem Pleiadian

Ii urez fiecaruia dintre voi o vacanta de sarbatori plina de IUBIRE si o tranzitie usoara în 2012

Pe anul viitor!

Lauren
ThinkWithYourHeart.net

Preluare Editura For You

Explorarea Sinelui Superior

.


“Pentru a simplifica lucrurile, haideti sa definim Sinele Superior. Poate fi o sarcina intimidanta si vasta datorita naturii sale sublime. Intentia mea este sa fiu cat se poate de concis si clar. Sinele Superior este un aspect integrant si intim al nostru si el ramane constient de (si interactioneaza in mod activ cu) intreaga noastra fiinta si existenta in mai multe planuri sau posibilitati de viata. O definitie a sinelui Superior ar fi urmatoarea: partea din noi insine care ramane constienta de aspectele noastre fragmentate si, simultan, de plenitudinea noastra.

Conectarea la Sinele nostru Superior si recunoasterea lui este un subiect cuprinzator care cere atingerea mai multor arii ale subiectului pentru a-l putea explora cu claritate. Oricat s-ar scrie pe marginea acestui subiect, nu va fi niciodata de ajuns pentru a satisface mintea umana. Singurul moment in care suntem cu adevarat satisfacuti este atunci cand experimentam pe de-a-ntregul iubirea si natura noastra spirituala. Conectarea cu Sinele nostru Superior cere exercitiu, perfectionare, dedicare si disciplina. Veti primi in urma acestui exercitiu ceea ce ati pus in el. Este important sa intelegeti ca nu exista fiinte, planuri sau dimensiuni in afara noastra. Toate dimensiunile, fiintele si planurile de constiinta exista in mod egal chiar aici si chiar acum, in noi si in jurul nostru. Asta solicita din partea noastra, ca individualitati, sa ne deschidem simturile suficient de mult, astfel incat sa putem participa impreuna cu alte fiinte, cu Sinele Superior si/sau cu alte planuri ale realitatii. Uneori, experimentand alte planuri, dimensiuni sau fiinte, poate parea ca si cum acestea ar fi separate de noi sau ca si cum noi am iesit complet din planul 3D si ne-am dus intr-un loc total diferit.

O singura picatura de apa este un bun exemplu pentru a ne vedea pe noi insine in separare, in singularitate sau individualitate. Multe picaturi pot co-exista in cumularea unei singure picaturi. Este posibila crearea unei multitudini infinite de picaturi aparent separate. La fel se intampla in planul 3D al separarii. Exista o multitudine de individualitati care traiesc in forma individuala. Aceste personalitati sunt aparent separate de Sinele nostru Superior. Totusi, cand iei picatura si o adaugi in ocean, picatura se va amesteca si se va integra in ocean. Acolo, picaturile sunt atat de integrate una cu cealalta (asa cum suntem si noi in campul unificat), incat picaturile contin ansamblul oceanului sau campul unificat al oceanului. Impreuna noi cuprindem intreaga realitate sau intregul mediu. Nu exista parti ale oceanului (sau ale campului unificat) care sa nu fie un aspect al nostru. Prin urmare, nu exista planuri, dimensiuni sau fiinte cu care sa nu fim integrati in mod intim.

In incercarea de a intelege perspectiva sinelui Superior prin comparatie cu Sinele egotic, sa ne imaginam ca Sinele Superior este o fiinta aflata la o conferinta, intr-un hotel, intr-o sala mare, care a fost  compartimentata in cateva camere mai mici. Fiinta noastra totala, intreaga ar ocupa intreg etajul, dar si camerele mai mici. Constiinta noastra egotica din 3D ar fi constienta numai de o camera pe care se focuseaza. In schimb, Sinele Superior, ar fi complet constient si ar participa simultan la conferinta din camere si din intreg etajul. Sinele Superior ar avea o viziune mult mai cuprinzatoare a intregii noastre fiinte si a camerelor numeroase sau a planurilor in care noi existam.

Sinele Superior esti tu. El vrea sa devina intreg si integrat. Prin urmare, este obligat sa te ajute in orice fel in care tu ii permiti sa o faca.  Cea mai mare preocupare a sinelui Superior este aceea de a face totul spre binele tau cel mai inalt. Acest bine cel mai inalt este vazut prin ochii unei mult mai extinse si intime constiinte si intelegeri, nu numai a voastra insiva, ci si a realitatii pe care ati creat-o pentru voi in interiorul camerei. Sinele Superior doreste in mod natural sa va ajute sa evoluati pentru a avea acces la mai multe camere din cele  compartimentate si care cuprind Sinele total. In cele din urma, Sinele Superior te va invata sa inlaturi complet departajarea camerelor.

Sinele Superior este foarte motivat sa comunice cu noi in chiar primul moment disponibil de claritate sau de inactivitate mentala. Asta poate sa nu insemne un protocol pe care sa-l urmam pas cu pas pentru a ajunge la Sinele Superior. El vrea sa poata comunica cu noi in fiecare clipa, dar, in general, se vede provocat de Sinele noastre tridimensionale din cauza insistentei noastre de a crea o bariera de rezistenta fata de Sinele Superior. Aceasta bariera de rezistenta este, sincer, preocuparea noastra cu o multitudine de distrageri.

Sinele Superior poate folosi mai multe metode sau unelte pentru a comunica. Din pacate, nu toate comunicarile sau mesajele subtile primite provin de la Sinele Superior. Acest fapt face ca sarcina noastra sa devina si mai grea din cauza incercarii de a identifica, clarifica si de a rafina aceste comunicari. (Originea acestor comunicari constituie un subiect pe care-l vom discuta mai tarziu).

Sinele Superior comunica intr-un mod subtil in cele mai multe cazuri si recurge la forme drastice de comunicare sau chiar la tacere atunci cand nu mai are de ales. De multe ori am folosit darurile potentialului nostru uman fara sa le recunoastem si facand asta, ni le-am insusit. Vocea sinelui Superior este unul dintre aceste daruri. Vocea noastra subtila si blanda este cea care vine si ne face atenti la potentialele pericole sau ne ajuta cu calm sa gasim cheia dupa ce am catat innebuniti in toata casa. Sinele Superior este de asemenea vocea ratiunii inalte si a inspiratiei creative. Cand ne auzim propria voce a inspiratiei, avem de ales intre a o asculta, a-i urma mesajul si a o nega. Negarea ei, duce de obicei, la rezultate regretabile.

Daca primiti un mesaj care v-ar face rau voua sau altei persoane, atunci sa stiti ca nu ati primit o comunicare de la Sinele Superior! Sinele Superior ar putea sa va puna sa faceti lucruri care sa va produca disconfort, de exemplu sa luati masuri pentru a va depasi frica in moduri creative. Sau, va poate sa faceti lucruri la care sa opuneti rezistenta. Dar Sinele Superior nu v-ar face rau niciodata; nici voua si nici unei alte fiinte. Sinele Superior are sarcina de a ne dezvolta increderea si sistemul de credinte, precum si lucrul cu fricile noastre pentru a ne duce pe culmile cunoscutului de unde sa pasim in necunoscut. Sinele Superior ne invata, de asemenea, sa eliberam nevoia noastra de a controla, de a ne controla si ne mai invata sa scapam de atasamentul cu privire la felul de a gandi sau de a fi. Asta poate include lectii dureroase, depinde cat de puternica sau tenace este nevoia noastra de control. (Lectiile nu trebuie sa fie dureroase. Cele dureroase au de obicei loc, atunci cand ignoram Sinele Superior si cand opunem rezistenta la schimbare).

Am fost invatati de societate sa facem planuri de viata si sa traim dupa masura posibilitatilor noastre. Daca nu reusim sa planificam, atunci planificam sa nu reusim. Este important sa intelegem ca, oricum, exista o modalitate la fel de importanta de a exista care trebuie si ea invatata. Trebuie sa invatam sa traim aproape de inimile si de visurile noastre. Cand traim in inspiratie (inima si visul nostru) facem ce ne spune inima in ciuda fricii de nesustinere. Manifestam ajutorul de care avem nevoie, fara sa putem vedea, de cele mai multe ori, ce urmeaza. Punand in balanta aceste doua metode, putem castiga capacitatea de a sti cand sa aplicam o metoda sau alta.

In 1988, lucram de cinci ani pentru Honeywell, in Albuquerque New Mexico. Intr-o zi, Sinele meu Superior mi-a spus: «este timpul sa-ti dai demisia de aici si sa mergi mai departe ». Mi-am spus : “Am auzit bine? …A innebunit Sinele meu Superior?” Am tacut pentru cateva minute, incercand sa diger ceea ce mi-a spus. M-am hotarat sa-i spun Sinelui meu Superior ca am de dat bani fostei mele sotii si ca mai am inca de platit pentru camion.  Ca lucram aici de cinci ani si ca urma sa ma pensionez. I-am spus ca voi renunta la asta si voi continua sa-mi platesc datoriile pentru camion si pentru fosta sotie. I-am spus ca am incredere in Sinele Superior si ca ma voi lasa ghidat. Totusi, am mai spus ca am nevoie sa fiu sigur ca asta se doreste de la mine si ca nu este imaginatia mea, provenita din faptul ca ma simteam obosit pentru ca faceam aceeasi munca de mult timp. Asadar, aveam nevoie de trei semne foarte clare, astfel incat sa stiu fara niciun dubiu ca a fost un mesaj de la Sinele meu Superior. In acel moment, nu as mai fi ezitat sa fac ceea ce mi s-a cerut.  Am ras de mine si apoi mi-am spus: „Asta ii va lua sinelui meu Superior mult timp, asa ca sunt in siguranta”.

In doar o zi, am primit toate cele trei semne foarte clare si am ramas cu gura cascata. A doua zi m-am dus la serviciul personal si am dat preavizul de doua saptamani. M-au intrebat ce urma sa fac in continuare si ce aveam sa lucrez. Raspunsul meu a fost: « Nu stiu ». A fost pentru prima data cand Sinele meu Superior m-a aruncat clar in necunoscut fara niciun mijloc material de suport.

Cand pasim in necunoscut, primim o sansa de a invata, in primul rand, cat de mult bagaj mental si emotional caram si apoi, cat de luminoase si increzatoare sunt inimile noastre, cu adevarat. Floarea Vietii a fost un bun profesor pentru mine, pentru ca noi, ca facilitatori, pasim constant in necunoscut, cu fiecare workshop si cu fiecare grup, pentru ca suntem  cu inima deschisa si vulnerabili.

In general, eram foarte entuziasmat sa traiesc clipa prezenta, dar a trebuit sa-mi infrunt fricile. Traind momentul, a trebuit sa fiu atent la oportunitatile care puteau fi valorificate. Pe masura ce termenul limita se apropia (se incheiau cele doua saptamani de preaviz), nu aveam inca nicio idee despre ce urma sa fac. In ultima zi, inginerul-sef a venit la mine si m-a intrebat daca vreau sa sub-contractez. Sinele meu Superior mi-a luminat inima cu inspiratie si a spus: „Asta este!”. Am stiut ca trebuia sa accept si asta am facut. La noul meu loc de munca castigam de trei ori mai mult decat inainte si timpul de lucru era mai putin cu jumatate decat la postul precedent.

Asta a tinut trei luni pana cand Sinele meu inalt a venit si mi-a spus: „Este timpul sa pleci in Hawai, sa traiesti acolo.” Acum viata devenea captivanta. A fost nevoie de foarte putin ca sa fiu convins de aceasta cerere, asa ca am inceput sa strang toate bunurile si sa le vand. In doua saptamani, eu si prietena mea am vandut tot ce aveam. Aveam doua mijloace de locomotie cu 10 viteze, doua rucsacuri si 3000 de dolari. Ne-am cumparat biletele, ne-am pus bicicletele in avion si am plecat spre Hawai. Cand am ajuns acolo, ne-am luat bicicletele si ne-am indreptat spre Honolulu ca sa cautam ceva de lucru si sa inotam pe plajele frumoase de acolo. A durat o saptamana pana cand am gasit de lucru, un serviciu care sa ne relaxeze temporar, pana gaseam ceea ce trebuia sa facem cu adevarat. In cele din urma, Sinele meu Superior a trecut de anumite jaloane, pe masura ce increderea in mine si in Sinele inalt a crescut.

Cativa ani mai tarziu, intr-o circumstanta asemanatoare, Sinele meu Superior mi-a comunicat ca vrea sa plec in Japonia si sa fac cunoscuta acolo Floarea Vietii. La acel moment, nu aveam bani. Imi amintesc ca mi-am spus: “Oare cum o s-o scoata la capat Sinele Superior pe asta?” In cateva zile aveam un bilet pana la Tokyo si am imprumutat 300 de dolari.

In 1993, in octombrie, am aterizat la Tokyo, in Japonia si am stat 3 luni. Pentru a scurta o poveste lunga, am avut succes in a duce Floarea Vietii acolo. Lectiile si aventurile m-au deschis spre un nou mod de a fi. Sunt multe istorii asemanatoare pe care vi le-as impartasi, dar trebuie sa ne intoarcem la Sinele Superior.

Comunicarea cu Sinele Superior este un proces continuu de rafinare si discernamant pe trei directii diferite. Acestea sunt :

  • Rafinarea capacitatii de a simti si de a primi comunicari subtile.
  • Rafinarea claritatii mesajului.
  • Rafinarea abilitatii de a ramane in starea receptiva.

Rafinarea abilitatilor pe aceste trei directii ne da posibilitatea de a simti mai clar Sinele inalt sau de a ne conecta mai bine cu el, pentru a primi mesaje mult mai corecte, pentru a ramane consecvent in starea receptiva pe parcursul zilei. S-a spus ca « cea mai inalta forma a artei este aceea de a fi receptiv la inalta inspiratie ». Deocamdata voi acoperi doar o arie, o directie pentru ca este mult de spus pentru fiecare directie in parte.

 

Rafinarea capacitatii de a simti si de a primi comunicari subtile

A : Mintea

Cand ne permitem un moment in care sa oprim sporovaiala constanta a mintii, ajungem la o stare de calm, la tacere sau inactivitate. Acest calm sau inactivitate are ca beneficiu dezvoltarea receptivitatii. Cand recunoastem momentul in care am atins starea de liniste mentala, ea poate fi rafinata si transformata intr-o stare de receptivitate sporita care devine familiara si usor accesibila.

Inlaturand caruselul mental si jongland cu prioritatile zilnice, incarcate cu tot stresul emotionale, ca si cum ai privi un lac. Cand vantul intens bate deasupra apei, se formeaza valuri nesfarsite la suprafata. Actiunea valului si a vantului creeaza curenti sub apa care aduc la suprafata namol, iar acesta innegreste apa. Este foarte asemanator cu starea de a fi preocupat in mod constant cu sporovaiala mentala si fixati pe ideea de a ne tine ocupati cu liste nesfarsite de prioritati care trebuie facute acum. Cantitatea de presiune interna si preocupari cu care ne incarcam pentru a indeplini lista de prioritati, ne tine departe de atentie, de concentrare si ne tine incuiati emotional in zona terestra si departe de inspiratie.

Stoparea sporovaielii. Fiecare dintre aceste exercitii, practicate cu regularitate, va ajuta la recunoasterea proceselor interne de linistire a mintii. In cele din urma, spargerea suvoiului nesfarsit de « trebuie-sa-fac » si sporovaiala constanta a mintii, creeaza timp in care receptivitatea noastra creste si da posibilitatea sinelui inalt si noua insine sa stabilim o comunicare. Este ca atunci cand norii trec si vantul se dezumfla. Atunci, lacul devine calm, transparent si clar. Poti vedea in adancimea apei (care reprezinta spiritul nostru). Cand lacul este calm, atunci avem o stare ideala pentru receptivitate, claritate si reflectie. Precum lacul in starea de calm, asa va fi mintea noastra cand o facem sa taca.

Cand ne ocupam mintea cu atat de multe sarcini si prioritati pentru perioade lungi de timp, atunci ea devine innorata si intunecoasa. Cand facem ceva pentru ca lacul sa devina transparent si clar, cream timp pentru ca Sinele Superior si planurile superioare sa ajunga pana la noi. Asta aduce darul reintineririi, a inspiratiei, a viziunii, claritatii si vindecarii si totul provine de la pauza pe care ne-am dat-o noua insine.

Cand ne luam timp pentru a ajunge la aceasta stare, atunci mintea si emotiile se reincarca pe deplin. Si cand se intampla asta, putem aborda diferitele sarcini de zi cu zi si putem continua sa ne facem treburile cu vigoare, claritate si cu imaginatie.

 

Exercitii pentru calmarea si linistirea mintii

Stoparea sporovaielii mentale cere practicantului sa devina expert. Asta inseamna ca el trebuie sa devina constient si familiarizat cu procesul interior; veti deveni atat de familiarizati cu modul de a stopa palavrageala, incat veti fi in stare sa faceti asta fara sa mai apelati la exercitii.

1. Mersul pe stanci

Unul dintre cele mai rapide moduri de a linisti mintea este un exercitiu indigen stravechi. Totusi, el poate fi periculos pentru ca cere o mare abilitate. In acest exercitiu, incepeti sa mergeti intr-o liniste de nepatruns si ajungeti treptat la alergare usoara (atunci cand sunteti pregatiti) pe un camp intins de stanci.

Cand mergeti pe stanci, veti observa ca mintea va insista sa va spuna unde sa puneti piciorul. Mintea va continua sa faca asta ceva timp, pana cand va obosi. In acest punct de oboseala mentala, veti incepe sa intelegeti ca pasitul pe stanci fara greseala, nu are nevoie de mintea voastra. Cand ajungeti in acest punct, mintea va renunta la insistenta cu care controleaza fiecare miscare. Acesta este punctul de rupere a caruselului mental. Ramaneti un timp in aceasta stare si obisnuiti-va cu ea. De asemenea, repetati exercitiul ori de cate ori puteti pentru a va familiariza cu punctul de rupere. Cand va veti obisnui cu aceasta stare, veti fi familiarizati cu locul din interiorul vostru unde puteti ajunge si puteti sta fara sporovaiala mentala.

2. Incantarile sau rugaciunile repetitive

Acest proces duce la acelasi rezultat ca si primul exercitiu, totusi necesita ceva mai mult timp si practica. Pentru a face asta efectiv, individul trebuie sa aiba o puternica intentie si sa fie foarte sincer. Daca faceti o rugaciune sau incantati si repetati asta in timp ce stati focusati mental si emotional pe sensul rugaciunii pentru aproximativ 20-30 de minute (uneori chiar mai mult), veti incepe sa simtiti o rupere a inclestarii mentale provocate de sporovaiala si de lista mentala de prioritati. Ca si in cazul primului exercitiu, stati un timp in aceasta stare si obisnuiti-va cu ea. De asemenea, repetati procesul deseori pentru a va familiariza cu punctul de rupere. Cand va veti obisnui cu aceasta stare, veti fi familiarizati cu locul din interiorul vostru unde puteti ajunge si puteti sta fara sporovaiala mentala.

*Nota: Exercitiile 2 si 3 necesita un inalt grad de disciplina si determinare. Cand incercati sa opriti palavrageala, se produce un val de rezistenta din partea ego-ului, iar asta va face si mai dificil controlul abandonarii (renuntarii) . Este posibil sa incerce sa va afecteze gandurile si emotiile pana in punctul in care va va fi greu sa mai gasiti o motivatie pentru a continua. In acest punct se opresc cei mai multi dintre practicanti. Daca petreceti mult timp in sporovaiala, atunci inaltati un monument de energie haotica.

Este nevoie de timp pentru a neutraliza sau transmuta aceasta energie intr-una de o calitate mai fina. Neutralizarea acestei energii creeaza o provocare in plus. Daca ati creat energie haotica, veti fi obisnuiti sa aveti un anume nivel de anxietate pe care o folositi ca motivatie. Cand acesta dispare, va veti simti goliti si veti incepe sa re-creati sursa de energie originala, permitand spiritului sa inlocuiasca vechea sursa de energie.

3. Meditatia

Invatand sa opriti caruselul mental, veti spori abilitatea de a medita. Fara a putea opri sporovaiala mentala, meditatia poate fi mai inceata decat al doilea exercitiu, dar functioneaza la fel de bine. Pe masura ce va linistiti mintea si emotiile in timpul meditatiei, accesul la inima devine mai usor. Asta va va conduce adanc in frecventele inalte. Acolo, cumunicarea cu Sinele Superior devine mai accesibila si clara. Cand atingeti aceasta stare de deschidere si vulnerabilitate (cand totul este nemiscat si linistit in interiorul vostru), mesajul care apare dintr-o data in constiinta voastra si va inspira, va vindeca sau va avertizeaza intr-un mod plin de iubire, provine, in general, de la Sinele inalt sau de la ghid/ghizi.

Sa intelegem o caracteristica importanta a mintii

Imaginati-va pentru un moment ca va aflati in fata unui lac limpede. Acest lac este atat de nemiscat si limpede, incat puteti vedea reflectia dealurilor si copacilor din jur. Cum priviti la aceasta reflectie, sunteti uimiti de nivelul ridicat de claritate. Acest lucru incepe sa va captiveze si va concentrati pe acuratetea detaliilor. Pe masura ce trece timpul va dati seama ca sunteti atat de fascinati de claritatea detaliilor din reflectie, incat cu greu va dati seama ca va orientati in raport cu realitatea reflectata.

Aceasta realitate reflectata si orientarea voastra in interiorul ei devine tot mai credibila si concreta pe masura ce ii acordati mai multa atentie. Acest lucru este exact ceea ce fac mintea si ego-ul. Incearca sa faca sa para ca ceea ce este efemer este concret. Cand iti  deschizi inima, este ca un nor trecator de ploaie care picura un strop de apa pe oglinda nemiscata a reflectiei. O unda pe suprafata apei produce o trezire a mintii din realitatea reflectata. Mintea incearca mereu sa faca in asa fel incat reflectia sa para ceva concret in realitatea si sistemul nostru de credinte.

Pe scurt:

  • Mintea noastra incearca sa creeze forme din lucrurile ce nu au forma.
  • Inima noastra ia forma si incearca sa o returneze la stare fara de forma.
  • Dorinta noastra vrea sa se contopeasca cu orice lucru asupra caruia este focalizata atentia noastra.

In societatea noastra, am pus o valoare mai mare pe minte si intelect. Este important, cu toate acestea exista si consecinte. Asta ne-a facut sa fim constant focalizati pe minte fara a acorda aceeasi pregatire si pentru inima. Focalizandu- ne prea mult pe minte ne mentinem intr-o stare de dezechilibru. Aceasta stare de dezechilibru permite mintii sa toarne un strat de ciment peste lumea vasta si delicata a sensibilitatii, vulnerabilitatii si a sentimentelor, facand astfel dificil pentru inima sa se deschida. Vorbind in general, daca mintea nu poate controla ceva, il va denunta sau denigra pana cand va putea invata sa lucreze in colaborare cu acel lucru.

Mintea (sau intelectul) va incerca uneori sa-ti spuna ca ti-ai deshis inima. Totusi, intelectul considera ca prin deschiderea inimii vei fi lipsit de rezultatele pe care le cauti si iti va permite sa te retragi mai mult intr-o lume sterila care uzurpa realitatea si care se cimenteaza incet in jurul tau. Singura implinire totala am gasit-o cand m-am abandonat complet iubirii si am privit cum aceasta imi indeparta rigiditatea din cimentarile interioare. Abandonarea si deschiderea inimii nu este un lucru care se face o singura data. Trebuie sa practicam abandonarea catre inima noastra in fiecare zi pana cand vom deveni atat de obisnuiti si confortabil cu acest proces, incat ne vom putea abandona inimii in fiecare clipa.

Pe masura ce continuam sa ne rafinam pe noi insine si sa rafinam capacitatea de a simti nuantele subtile din vibratiile fine, vom deveni constienti de prezenta unei varietati de fiinte care exista in alte planuri. Vom avea atunci un simt clar si un grad de intelegere a fiintelor cu care comunicam. Campul unificat care cuprinde mai multe planuri sau dimensiuni de existenta este atat de populat cu fiinte, incat fiecare centimetru din fiecare plan este viu si constient. Ca si apa, campul unificat est vascos in constiinta vie, creand o esenta de lumina lichida asemanatoare cu suprafata apei de pe lac. Aceasta  este o parte a faptului ca iubirea e cea mai inteligenta forta a creatiei. Iubirea este singura frecventa smerita si destul de iertatoare pentru a ne permite sa ne unim in armonie cu cei din alte planuri de existenta. Ca si cum ai adauga apa peste apa, nu se opune rezistenta.

 

B: Emotiile

A avea de-a face cu emotiile, este acelasi lucru cu a avea de-a face cu mintea. Exista o diferenta. Pentru a clarifica acest lucru, trebuie sa reiterez o idee. Imaginati-va un pahar perfect rotund plin cu apa curata. Daca luati o lanterna si luminati paharul cu apa, lumina va trece complet prin pahar. Nicio obstructie in calea luminii. Paharul (si apa din el) va primi in mod clar lumina.

Acum luati piper negru si amestecati-l in apa. Este o buna analogie pentru gandurile sau distragerea mintii. Daca luati acum lanterna si luminati paharul cu apa, vor aparea umbre acolo unde lumina este blocata. Umbrele sunt ca gandurile noastre de vibratie joasa, reale si active si care exista doar pentru ca lumina este blocata. Daca adaugati si mai mult piper si agitati apa, ea devine si mai intunecata.  Acest lucru este inrudit cu crearea sporovaielii mentale. Ea va tine gandurile atatate si intunecate. Foarte putina lumina poate patrunde prin apa innegrita. In aceasta stare intunecata, incepem sa ne pierdem capacitatea de a vedea spectrul larg de posibilitati din viata noastra. Atunci incepem sa credem cu tarie ca lumea noastra este intunecata precum norii din mintea noastra.

Starea noastra emotionala este asemanatoare cu exemplul paharului cu apa, cu o exceptie. In loc de ganduri si credinte, negura reprezinta sentimentele noastre nerezolvate. Folosind acelasi exemplu, piperul reprezinta ranile noastre emotionale sau credintele despre noi insine si despre lumea din jur. Exista anumite emotii care isi gasesc calea in apa si in potirul inimii. Amestecarea lor turbionara (fara sa avem timp sa curatam apa), ne va face sa ne scufundam in intuneric si sa cadem intr-o lume a disperarii pe care noi am proiectat-o in realitatea inconjuratoare. Exista multe tehnici de vindecare a corpului emotional, dar nu le vom discuta acum aici. Cu cat pastram paharul mai curat (mintea si inima noastra) de-a lungul zilei, cu atat mai usor va fi sa intalnim Sinele Superior. Am vorbit doar putin despre domeniile numeroase care au legatura cu conectarea la Sinele Superior.

Cu siguranta, se poate scrie mult pe marginea acestui subiect. Totusi, pentru moment, este suficient ca voi sa incepeti sa rafinati propria conexiune cu Sinele inalt. Avand o buna imagine a acestor elemente, este esential sa va dezvoltati relatia cu Sinele inalt. Pe masura ce invatati acesti pasi, Sinele vostru Superior va incepe sa va reveleze tot mai mult din propria voastra calatorie. Mai mult ca orice, calatoria nu este niciodata terminata si ea cere rabdare, dedicare si o inima deschisa.

Calatoria prin viata, aproape de inima si de Sinele inalt, nu este mereu dulce si condimentata. Ochii vostri pot vedea esecul (sau ceea ce credeti voi ca este esec) de multe ori inainte de a intelege lectia, sau pot vedea circuitul auto-sabotajului. Cand va conectati in mod sincer la Sinele Superior, fiti atenti! Sinele Superior va folosi de multe ori alti oameni ca mesageri pentru a va ajuta sa va puneti la punct lectiile. Amintiti-va intotdeauna sa nu impuscati mesagerul!”

 

Ronald L Holt, Presedinte, Flower of Life Research, Inc.

BIBLIA ROMANILOR – FRATIA CELUI ALES – SCRIERI ESENE

BIBLIA ROMANILOR – FRATIA CELUI ALES -                     SCRIERI ESENE

SCRIERI ESENE, O FOARTE MICĂ PARTE DIN TEXTELE SFINTE ALE GEȚILOR CARE

AU FORMAT CĂRȚILE MISILOR SAU BIBLIA

Frăţia Celui Ales

Priviţi cît de bine şi de plăcut le este

Copiilor Luminii

Să sălăşluiască împreună în comuniune!

Pentru Frăţia Celui Ales,

Tatăl Ceresc,

A dat Legea Adevărului şi Dreptăţii,

Şi chiar viaţa veşnică.

Legea a fost răsădită în Grădina Frăţiei

Pentru a lumina inimile Copiilor Luminii,

Pentru a netezi drumul în faţa lor

La cele şapte şi încă şapte căi ce duc la Pomul Vieţii

Ce se înalţă în mijlocul Mării Veşnice.

Legea a fost răsădită în Grădina Frăţiei Celui Ales

Ca ei să poată recunoaşte,

Chipul adevărului şi minciunii,

Adevărul născut din izvorul Luminii,

Astfel încît ei merg pe căile Luminii.

Şi minciuna născută din adîncurile întunericului.

Ţinutul tuturor Copiilor Adevărului

Se află în mîinile puternicilor Îngeri ai Luminii,

Astfel încît ei merg pe căile Luminii.

Copiii Luminii sînt slujitorii Legii

Şi Tatăl Ceresc nu-i va uita.

El le-a şters păcatele cu un nor gros

El a aprins candela Adevărului în inimile lor.

Cîntaţi, voi ceruri,

Cîntaţi umile bucăţi ale pămîntului,

Izbucniţi în cîntece voi, munţilor,

Voi, păduri cu fiecare copac al vostru

Pentru că Tatăl Ceresc a aprins flacăra Sa

În inimile Copiilor Luminii

Şi glorificîndu-L în ei.

Legea Sfîntă a Creatorului

Purifică pe acei care urmează Lumina

De toate gîndurile, cuvintele şi faptele rele,

Aşa cum un vînt puternic şi repede

Curăţă cîmpia.

Lăsaţi Copilul Luminii să înveţe, aşa cum doreşte,

Cuvîntul Sfînt,

De la primul pînă la ultimul ceas al zilei,

De la primul la ultimul ceas al nopţii.

Mintea lui trebuie să-şi dezvolte isteţimea,

Iar sufletul lui să crească puternic în Legea Sfîntă.

Cînd mijeşte de ziuă

El va privi cu luare-aminte soarele care răsare

Şi va întîmpina cu bucurie pe Maica sa Pămîntească.

Cînd mijeşte de ziuă

Îşi va spăla corpul în apă rece

Şi va întîmpina cu bucurie pe Maica sa Pămîntească.

Cînd mijeşte de ziuă

El va respira aerul înmiresmat

Şi va întîmpina cu bucurie pe Maica sa Pămîntească.

În timpul zilei

El va lucra cu fraţii săi în Grădina Frăţiei.

La vremea amurgului

Ele se va aduna cu fraţii săi

Şi împreună vor studia cuvintele sfinte

Ale taţilor lor şi ale taţilor taţilor lor,

Chiar pînă la cuvintele Părintelui nostru Eno.

Şi cînd stelele se vor înălţa pe cer,

El va face comuniuni

Cu sfinţii Îngeri ai Tatălui Ceresc.

Şi vocea sa se va înălţa cu bucurie

Către cel Prerînalt, zicînd;

Noi Te slăvim Creatorule,

Făcătorul tuturor lucrurilor bune

Mintea Bună,

Şi Legea.

Nemurirea

Şi Focul Sfînt al Vieţii.

Noi vom dărui Legii

Înţelepciunea Limbii

Vorbirea Sfîntă, Faptele şi Cuvintele drepte.

Binecuvîntează-ne Tatăl Ceresc,

Ca noi să putem aduce abundenţă

Lumii, pe care Tu ai creat-o,

Ca noi să putem înlătura foamea şi setea

Din lumea pe care ai creat-o,

Ca noi să putem înlătura bătrîneţea şi moartea

Din lumea pe care ai creat-o.

O, bunule, cel mai binecuîntat Tată Ceresc,

Binecuvîntează-ne ca să putem gîndi

Potrivit Legii,

Ca să putem vorbi

Potrivit Legii,

O, tată Ceresc,

Care este invocarea cea mai importantă

În măreţie şi binecuvîntare?

Este aceea, o, Copil al Luminii,

Care te face,

De cînd te scoli şi pînă mergi la culcare,

Tot timpul cît lucrezi,

Să ai gînduri bune, să spui cuvinte bune şi să faci fapte bune

Şi să respingi gîndurile rele, cuvintele rele şi faptele rele.

Primul pas

Pe care Copilul Luminii l-a făcut

Îl aşează în Raiul Gîndului Bun,

Împărăţia Sfîntă a Înţelepciunii.

Al doilea pas

pe care sufletul Copilului Luminii l-a făcut

Îl aşează în Raiul Cuvîntului Bun,

Împărăţia Sfîntă a Iubirii.

Al treilea pas

Pe care Copilul Luminii l-a făcut

Îl aşează în Raiul Faptei Bune,

Împărăţia Sfîntă a Puterii.

Al patrulea pas

Pe care Copilul Luminii l-a făcut

Îl aşează în Lumina Nemărginită.

Tatăl Ceresc cunoaşte inimile

Copiilor Luminii

Şi moştenirea lor va fi în veci.

Pe ei nu-i vor speria vremurile grele

Şi vor îndura cu smerenie zilele de foamete.

Cu ei este Fîntîna Vieţii,

Iar Tatăl Ceresc nu-şi lasă de izbelişte copiii Săi.

Sufletele lor vor respira tot timpul şi totdeauna,

Iar chipurile lor vor fi izvodite cu Viaţă Veşnică.

Binecuvîntaţi fie Copiii Luminii

Care şi-au împletit rosturile vieţii cu Legea

Şi merg cu Adevărul pe toate căile lor.

Fie ca Legea să-i binecuvînteze cu toate bunurile

Şi să-i ferească de toate relele,

Şi să le lumineze inimile

Cu vederea înlăuntrul trupului şi sufletului

Şi prin acestea, cu cunoaşterea lucrurilor veşnice.

Cele şapte Legăminte

Doresc şi mă voi strădui

Să trăiesc asemenea Arborelui Vieţii

Răsădit de către Marii Părinţi ai Frăţiei,

Cu Tatăl meu Ceresc,

Care a răsădit Grădina Veşniciei Nemărginite

Şi mi-a dat sufletul,

Cu Maica mea Pămîntească

Care a răsădit Marea Grădină a Pămîntului

Şi mi-a dat trupul,

Cu fraţii mei

Care lucrează în grădina Frăţiei noastre.

Doresc şi mă voi strădui

Să păstrez în fiecare dimineaţă comuniunea

Cu Îngerii Maicii Pămînteşti,

Şi în fiecare seară

Cu Îngerii Tatălui Ceresc,

Aşa cum au stabilit

Marii Părinţi ai Frăţiei noastre.

Doresc şi mă voi strădui

Să urmez Calea Păcii Înşeptite.

Doresc şi mă voi strădui

Să-mi pregătesc mai bine trupul care lucrează,

Trupul meu care simte,

Şi trupul meu care gîndeşte,

Potrivit Învăţăturilor

Marilor Părinţi ai Frăţiei noastre.

Întotdeauna şi oriunde voi asculta cu respect

Pe Învăţătorul meu,

Care îmi aduce Lumina

Marilor Părinţi din toate timpurile.

Eu mă voi supune Învăţătorului meu

Şi voi asculta hotărîrea Sa

Privind orice nemulţumiri sau plîngeri aş putea avea

Împotriva oricăruia dintre fraţii mei

Care muncesc în Grădina Frăţiei;

Şi nu mă voi plînge de nici un frate

Lumii din afară.

Eu voi păstra totdeauna şi oriunde taina

Tuturor tradiţiilor Frăţiei noastre

Pe care Învăţătorul mi le va spune

Şi nu voi dezvălui nimănui aceste taine

Fără permisiunea Învăţătorului meu.

Eu nu voi pretinde niciodată ca fiind a mea

Cunoaşterea primită de la Învăţătorul meu

Şi voi crede totdeauna în el.

Pentru toată această cunoaştere

Eu nu voi folosi niciodată învăţătura şi puterea

Pe care le-am dobîndit

Prin iniţierea primită de la Învăţătorul meu

Pentru dorinţe pămînteşti sau din fală.

Eu intru în Grădina Veşnică şi Nemărginită

Cu mare cinstire faţă de Tatăl meu Ceresc,

Maica Pămîntească şi

Marii Părinţi,

Înaltă cinstire faţă de Învăţătura Sfîntă,

Preacurată şi Salvatoare

Înaltă cinstire faţă de Frăţia Celui Ales.

Cartea esenă a lui Iosius

(Cele şapte căi ale păcii)

Şi văzînd mulţimile, Iosius urcă pe un munte împreună cu discipolii săi, precum şi toţi cei însetaţi de vorbele sale, veniră la el. Şi văzîndu-i adunaţi în jurul său, le vorbi astfel:

Pace vă aduc vouă copiii mei,

Pacea înşeptită

A Maicii Pămînteşti

Şi a Tatălui Ceresc.

Pace aduc corpului vostru,

Pacea călăuzită de Îngerul Puterii,

Pace aduc inimii voastre

Pace călăuzită de Îngerul Iubirii;

Pace aduc minţii voastre,

Pace călăuzită de Îngerul Înţelepciunii.

Prin Îngerii

Puterii, Iubirii şi Înţelepciunii,

Voi veţi străbate cele Şapte Căi

Ale Grădinii Nemărginite

Şi corpul vostru, inima voastră şi mintea voastră

Vor fi Unul

În zborul Sfînt

Către Marea Cerească a Păcii.

Adevăr zic vouă

Căile sînt şapte

Prin Grădina Nemărginită

Şi fiecare trebuie trecută

De corpul, inima şi mintea voastră

Împreună în comuniune

Ca nu cumva să vă împleticiţi şi să cădeţi

În hăul întunericului.

Pentru că după cum o pasăre nu poate zbura

cu o singură aripă,

Tot aşa, Pasărea Înţelepciunii

Are nevoie de cele două aripi ale Puterii şi Iubirii

Pentru a zbura deasupra hăului

Pînă la Pomul Sfînt al Vieţii.

Căci trupul singur

Este ca o casă uitată, văzută de departe;

Ceea ce părea frumos

Nu este decît ruină şi tristeţe

Cînd este privit de aproape.

Corpul singur

Este ca un car de aur

Pe care făuritorul său l-a pus pe un piedestal

Pentru a nu se hîrbui fiind tras pe pământ.

Dar ca chip de aur,

El este urît şi fără graţie,

Pentru că numai în mişcare

Îşi arată rostul.

Întocmai ca un gol întunecat de fereastră

Cînd vîntul a stins lumînarea,

Este corpul singur,

Fără inimă şi fără minte

Pentru a-l umple cu Lumină.

Iar inima singură,

Este ca un soare fără pământ pe care să strălucească,

O lumină în gol,

Un rotogol de căldură,

Cufundat într-o mare de întuneric.

Pentru că atunci cînd un om iubeşte,

Acea iubire se îndreaptă numai către

Propria distrugere

Dacă nu există mîini pentru îndeplinirea

De fapte bune

Şi nici minte pentru a ţese flăcările dorinţei

Într-o ţesătură de psalmi.

Inima singură

Este ca o furtună în deşert,

Fără corp şi fără minte

Care o fac să cînte

Printre chiparoşi şi pini.

Iar mintea singură

Este un sul sfînt

Care s-a uzat odată cu trecerea anilor

Şi trebuie distrus.

Adevărul şi frumuseţea cuvintelor sale

Sînt neschimbate

Dar ochii

Nu mai pot citi

Literele şterse

Şi se sfărîmă între degetele pe care îl ţin.

Aşa este mintea fără inimă

Cînd spune numai vorbe,

Şi fără trup

Pentru a-şi îndeplini rosturile sale.

La ce ar mai fi de folos înţelepciunea

Fără o inimă care s-o simtă

Şi fără o limbă care să-i dea grai?

Mintea singură este stearpă ca pîntecul unei femei bătrîne,

Fără inimă şi fără trup

Pentru a-l umple de viaţă.

Pentru că iată, adevăr zic vouă,

Trupul, inima şi mintea,

Sînt ca un car, un cal şi un căruţaş.

Carul este trupul

Făurit pentru îndeplinirea voinţei

Tatălui Ceresc

Şi a Maicii Pămînteşti.

Inima este bidiviul înflăcărat,

Glorios şi curajos,

Care trage cu curaj carul,

Chiar dacă drumul este bun,

Sau presărat cu bolovani,

Ori oprit de trunchiuri de copaci

În calea sa.

Iar căruţaşul este mintea

Care ţine hăţurile înţelepciunii

Văzînd pe deasupra ce se întîmplă

Pînă departe în zare,

Călăuzind carul prin roţile şi oiştea lui.

Aplecaţi-vă urechea, o, voi ceruri

Şi voi vorbi;

Şi ascultă, O, Pămîntule,

Cuvintele pe care le va rosti gura mea.

Învăţătura mea va cădea în picături ca de ploaie,

Cuvîntul meu se va împrăştia ca roua,

Ca ploaia liniştită

Pe iarba delicată

Şi ca furtunile pe cîmpuri.

Binecuvîntat este Copilul Luminii

Care are trupul puternic

Pentru că el a fost în înfrăţire cu Pămîntul.

În fiecare zi voi veţi avea ca o sărbătoare

Cu toate darurile pe Îngerul Pămîntului:

Grîul auriu şi meiul,

Strugurii purpurii de toamnă,

Roadele coapte ale pomilor,

Mierea albinelor de culoarea chihlimbarului.

Veţi căuta aerul proaspăt

Al pădurilor şi cîmpurilor

Şi acolo, în mijlocul lor

Vei găsi Îngerul Aerului.

Scoateţi încălţările şi îmbrăcămintea

Astfel ca Îngerul Aerului

Să vă îmbrăţişeze întreg trupul,

Respiraţi prelung şi adînc

Astfel ca Îngerul Aerului să intre în voi.

Intraţi apoi în apa rece şi curgătoare a rîului

Astfel ca Îngerul Apei

Să îmbrăţişeze întreg trupul vostru.

Aruncaţi-vă în braţele sale

Şi în ritmul respiraţiei

Deplasaţi apa cu corpul vostru.

Căutaţi Îngerul Soarelui

Şi lăsaţi-vă în îmbrăţişarea lui

Care vă curăţă cu flăcări sfinte.

Toate aceste lucruri aparţin Legii Sfinte

A Maicii Pămînteşti,

Acea care v-a dat naştere.

Acela care a găsit pacea trupului

A construit un lăcaş sfînt

În care să poată sălăşlui pentru totdeauna

Duhul lui Dumnezeu.

Cunoaşteţi această pace cu mintea voastră,

Doriţi această pace cu inima voastră

Şi îndepliniţi această pace cu trupul vostru.

Binecuvîntat este Copilul Luminii

Care are mintea înţeleaptă

Pentru că el va izvodi Cerul.

Mintea celui înţelept

Este un cîmp roditor

Care dă roadă bogată.

Dacă voi arătaţi uni om înţelept

O mînă de seminţe de griu

El va vedea cu ochiul minţii sale

Un cîmp de grîu auriu.

Dacă voi arătaţi aceeaşi mînă de boabe de grîu

Unui prost

El va vedea numai ce este înaintea lui,

Şi le va considera ca pe nişte pietre fără trebuinţă.

Şi aşa, cum cîmpul omului înţelept

Dă roadă bogată,

Iar a celui prost

Dă numai pietre,

Aşa este şi cu gîndurile noastre.

După cum snopul de grîu auriu

Este ascuns în bobul de grîu,

Tot aşa împărăţia cerurilor este

Ascunsă în gîndurile noastre.

Dacă ele vor fi pline cu

Puterea, Iubirea şi Înţelepciunea

Îngerilor Tatălui Ceresc

Ele ne vor conduce la Veşnicia Nemărginită.

Dar dacă ele vor fi murdărite

Cu corupţie, ură şi ignoranţă,

Ele ne vor înlănţui picioarele

De stîlpii durerii şi ai suferinţei.

Nici un om nu poate sluji la doi stăpîni;

Nici gîndurile rele nu pot rămîne într-o minte

Plină cu Lumina Legii.

Acela care a găsit pacea cu mintea sa

A învăţat să zboare dincolo

De Tărîmul Îngerilor.

Fie ca să cunoaşteţi această pace cu mintea voastră,

Să doriţi această pace cu inima voastră,

Şi s-o îndepliniţi cu trupul vostru.

Binecuvîntat este Copilul Luminii

Care are inima curată

Pentru că îi va vedea pe Dumnezeu.

Pentru că Tatăl Ceresc va dat vouă

Din Duhul Său Sfînt

Şi Maica Pămîntească v-a dat

Trupul ei Sfint,

Tot aşa voi să iubiţi

Pe toţi fraţii voştri,

Iar adevăraţii voştri fraţi sînt toţi aceia care

Îndeplinesc voinţa Tatălui vostru Ceresc

Şi a Maicii voastre Pămînteşti.

Fie ca iubirea voastră să fie ca Sfîntul Soare

Ce străluceşte deasupra tuturor zidirilor Pămîntului

Nu numai asupra unui fir de iarbă

Sau a alteia.

Şi această iubire va curge ca un izvor

De la frate la frate,

Şi pe măsură ce este consumată

Ea este refăcută

Pentru că iubirea este veşnică.

Iubirea este mai puternică

Decît curenţii apelor de adîncime.

Iubirea este mai puternică decît moartea.

Şi dacă un om nu iubeşte

Acela zideşte un perete între el

Şi toate creaturile Pămîntului

Şi acolo va sălăşlui

În singurătate şi durere.

Sau el poate deveni asemenea unui vîrtej de rîu,

Care atrage în adîncime

Tot ceea ce pluteşte prea aproape de el.

Deoarece inima este o mare cu valuri puternice,

Iar iubirea şi înţelepciunea trebuie să o liniştească,

După cum Soarele cald străbate norii

Şi linişteşte marea agitată,

Acela care a găsit pacea cu fraţii săi

A intrat în împărăţia Iubirii

şi va vedea pe Senta în faţă.

Fie să cunoaşteţi această pace cu mintea voastră,

Să doriţi această pace cu inima voastră

Şi să împliniţi această pace cu trupul vostru.

Binecuvîntat este Copilul Luminii

Care a construit pe Pământ

Împărăţia cerurilor,

Pentru că el va sălăşlui în ambele lumi.

Voi veţi urma Legea Frăţiei Celui Ales

Care spune că nimeni nu va fi nici bogat,

Nici sărac,

Şi că toţi vor lucra împreună

În Grădina Frăţiei.

Dar că fiecare va urma propria cale

Şi că fiecare va asculta de propria inimă.

Pentru că în Grădina Nemărginită

Sînt multe şi diverse flori.

Una va spune că ea este cea mai bună

Deoarece culoarea ei este purpurie.

O alta, că ea este avantajată

Deoarece lujerul său este mai lung şi mai delicat.

Deşi fraţii pot fi de neamuri diferite

Ei tot trudesc împreună

În vai Maicii Pămînteşti,

Şi îşi înalţă vocile împreună

În lauda Tatălui Ceresc.

Şi împreună rup pîinea sfîntă

Şi în tăcere împărtăşesc sfînta masă

A recunoştinţei.

Nu va exista pace între popoare

Atîta vreme cît nu va fi o singură grădină a Frăţiei

Pe Pământ.

Deoarece, cum ar putea să fie pace

Cînd fiecare om îşi urmăreşte propriul său cîştig

Şi-şi vinde sufletul în sclavie?

Tu, Copil al Luminii,

Adună-te cui fraţii tăi

Şi apoi porniţi şi răspînduţi-vă

Pentru a-i învăţa căile Legii

Pe aceia care au nevoie să le audă.

Acela care a găsit pacea

Cu frăţia omului

A lucrat el însuşi

Alături de Dumnezeu.

Fie să cunoaşteţi această pace cu mintea voastră,

Şi să doriţi această pace cu inima voastră,

Şi să îndepliniţi această pace cu corpul vostru.

Binecuvîntat este Copilul Luminii

Care a cercetat Cartea Legii

Pentru că ea îi va fi ca o lumină

În întunericul nopţii

Şi ca o insulă de adevăr

Într-o mare de minciună.

Să ştiţi, cuvîntul scris care vine de la Dumnezeu

Este o oglindire a Mării Cereşti,

Aşa cum stele sclipitoare

Oglindesc faţa cerului.

După cum cuvintele Părinţilor din vechime

Sînt gravate cu mîna lui Dumnezeu

Pe tăbliţele Sfinte,

Tot aşa Legea este înscrisă în inimile

Credincioşilor care le studiază.

Pentru că li s-a spus bătrînilor

Că la început au fost uriaşi pe Pământ

Şi oameni puternici din vechime,

Oameni de renume.

Iar Copiii Luminii

Vor păzi şi păstra

Cuvîntul lor scris,

Ca să nu redevenim sălbatici

Şi să cunoaştem Împărăţia Îngerilor.

Să ştiţi, de asemenea

Că numai prin cuvîntul scris

Veţi putea descoperi acea Lege

Care este nescrisă,

După cum apa care izvorăşte din pământ

Are un izvor ascuns

În adîncimile tainice ale pămîntului.

Legea scrisă

Este mijlocul prin care

Este înţeleasă Legea nescrisă,

După cum ramura mută a unui pom

Devine fluier cîntător

În mîinile ciobanului.

Sînt mulţi aceia care

Ar vrea să rămînă în liniştita

Vale a necunoaşterii.

Unde se joacă copiii

Şi fluturii zboară în soare

În timpul vieţii lor scurte de o oră.

Dar nimeni nu poate întîrzia acolo mult timp,

Pentru în zare se înalţă, sumbri,

Munţii uceniciei.

Sînt mulţi aceia cărora

Le e teamă să-i traverseze

Şi, de aceea, sînt mulţi

Care au căzut poticnindu-se şi rănindu-se

Pe povîrnişurile lor abrupte şi prăpăstioase

Dar credinţa este călăuza

Peste prăpăstiile larg deschise

Iar îndîrjirea îi susţine

Pe drumul pietrelor prăpăstioase.

Dincolo de vîrfurile îngheţate ale acestui chin,

Se întind pacea şi frumuseţea

Grădinii Nemărginite a Cunoaşterii

Unde înţelesul Legii

Este făcut cunoscut Copiilor luminii.

Aici, în centrul pădurii sale,

Se înalţă Arborele Vieţii,

Mister al misterelor.

Acela care a găsit pacea

Cu învăţăturile Părinţilor

Prin lumina minţii,

Prin lumina naturii

Şi prin cercetarea Cuvîntului Sfînt,

A străbătut locul ascuns de nori

Al Părinţilor din vechime,

Unde sălăşluieşte Sfînta Frăţie,

Despre care nici un om nu poate vorbi.

Fie să cunoaşteţi această pace cu mintea voastră,

S-o doriţi cu inima voastră

Şi s-o îndepliniţi cu trupul vostru.

Binecuvîntat este Copilul Luminii

Care a cunoscut-o pe Maica sa Pămîntească,

Pentru că Ea este Aceea care i-a dat viaţa.

Să ştiţi că Maica voastră este în voi

Şi voi sunteţi în Ea.

Ea v-a născut

Ea v-a dat viaţă,

Ea este aceea care v-a dat trupul vostru,

Şi Ei Îi veţi da înapoi, într-o zi

Acest trup.

Să ştiţi că sîngele care curge în voi

Este născut din sîngele

Maicii voastre Pămînteşti.

Sîngele ei care din nori

Ţîşneşte din pîntecul pămîntului,

Susură în pîraiele munţilor

Se scurge din belşug în rîurile cîmpiilor,

Leneveşte în lacuri,

Vuieşte cu putere în mările furtunoase.

Să ştiţi că aerul pe care ăl respiraţi

Este născut din respiraţia

Maicii voastre Pămînteşti.

Respiraţia Ei este de azur

În înălţimile cerurilor,

Suspină pe crestele munţilor,

Freamătă printre frunzele pădurilor,

Unduie cîmpurile cu roade bogate,

Se linişteşte în văile adînci,

Se încălzeşte în deşert.

Să ştiţi că tăria oaselor voastre

Este născută din oasele

Maicii voastre Pămînteşti

Ea, a cărei carne se colorează în galben şi roşu

În fructele pomilor.

Lumina ochilor voştri

Şi auzul urechilor voastre

Sunt născute din

Culorile şi sunetele

Maicii voastre Pămînteşti,

Care vă scaldă în întregime

Ca valurile mării, peştii

Şi ca vîrtejul de aer, păsările.

Adevăr zic vouă,

Omul este Fiul

Maicii Pămînteşti,

Şi de la Ea îşi primeşte Fiul Omului

Întregul său trup.

Chiar dacă trupul pruncului

Este născut din pîntecul mamei sale.

Adevăr zic vouă,

Voi sunteţi una cu Maica Pămîntească;

Ea este în voi şi voi sunteţi în Ea.

Din Ea v-aţi născut,

În Ea trăiţi,

Şi în Ea vă veţi întoarce.

Păstraţi, de aceea, Legile Ei,

Pentru că nimeni nu poate trăi îndelungat,

Şi nu poate fi fericit

Decît acela care respectă pe Maica sa Pămîntească,

Şi urmează Legile Ei.

Sîngele vostru este sîngele Ei,

Respiraţia voastră este respiraţia Ei,

Oasele voastre – oasele Ei,

Carnea voastră – carnea Ei,

Ochii şi urechile voastre – ochii şi urechile Ei.

Acela care a găsit pacea

Cu Maica sa Pămîntească,

Nu va cunoaşte niciodată moartea.

Fie să cunoaşteţi această pace cu mintea voastră,

Să doriţi această pace cu inima voastră

Să vă îndepliniţi această pace cu trupul vostru.

Binecuvîntat fie Copilul Luminii

Care în caută pe Tatăl său Ceresc

Pentru că el va avea viaţă veşnică.

El va sălăşlui în locul ascuns

Al Celui Preaînalt

Va avea adăpost la umbra

Celui Atotputernic

Pentru că El a dat poruncă Îngerilor Săi

De a veghea asupra voastră în toate felurile.

Să ştiţi că Domnul a fost

Sălaşul nostru

În toate timpurile.

Înaintea formării munţilor

Sau chiar înainte ca El să fi făcut

Pămîntul şi lumea,

Chiar din veci de veci

A existat iubirea

Între Tatăl Ceresc

Şi copiii Săi.

Cum s-ar fi putut desface această iubire?

De la început

Şi pînă la sfîrşitul timpului

Flacăra sfîntă a iubirii

Va înconjura capetele

Tatălui Ceresc

Şi a Copiilor Luminii.

Cum ar putea atunci această iubire să se stingă?

Pentru că ea nu arde ca lumînarea,

Nici ca un foc care distruge pădurea,

Ci ea arde ca flacăra

Luminii Veşnice.

Iar această flacără nu poate să se mistuie.

Voi, aceia care iubiţi pe Tatăl vostru Ceresc

Ascultaţi poruncile Sale,

Mergeţi cu Îngerii Săi sfinţi

Şi găsiţi-vă pacea voastră cu Legea Sa Sfîntă.

Pentru că Legea Sa este Legea în întregime

Ba mai mult, este Legea Legilor.

Prin Legea Sa, El a făcut

Pămînturile şi cerurile să fie una,

Munţii şi marea

Sînt lumea Sa.

El ne-a făcut cu mîinile Sale

Ne-a plămădit

Şi ne-a dat înţelegerea

Ca noi să putem învăţa Legea Sa.

El este învăluit cu Lumină

Ca într-o îmbrăcăminte,

El a desfăşurat cerurile

Ca pe o pînză întinsă,

El a făcut norii – carul Său;

El merge pe aripile vîntului.

El a făcut să ţîşnească izvoarele în văi,

Iar respiraţia Sa este în arborii puternici.

El ţine în mîinile Sale locurile adînci ale Pămîntului,

Şi cele ale mării,

Iar mîinile Sale au făcut uscatul.

Toate cerurile cîntă slava lui Dumnezeu,

Iar bolta înstelată arată Legea Sa,

Acelora care au mers cu Îngerii,

Şi au găsit pacea lor cu Legea Sa Sfîntă.

Vreţi să ştiţi mai mult, copiii mei?

Cum să spunem cu buzele noastre

Ceea ce nu poate foi exprimat?

Este întocmai ca o rodie mîncată de un mut;

Cum ar putea el descrie gustul ei?

Dacă noi spunem că Tatăl Ceresc

Sălăşluieşte în noi,

Atunci supărăm cerurile;

Dacă noi spunem că El nu sălăşluieşte în noi,

Este un neadevăr.

Ochiul care caută zarea îndepărtată

Şi al Aceluia care vede inimile oamenilor,

Nu fac decît una.

El nici nu se arată

Nici nu se ascunde.

El nu este revelat,

Nici nerevelat.

Copiii mei, nu sînt cuvinte

Care să arate ce este El!

Noi ştim numai că

Noi sîntem Copiii Săi

Şi El este Tatăl nostru.

El este Dumnezeul nostru

Şi noi sîntem copiii turmei Sale,

Oile din grija Sa.

Acela care a găsit pacea

Cu Tatăl Său Ceresc

A intrat în lăcaşul Legii Sfinte,

Şi a făcut un Legămînt cu Dumnezeu

Care va ţine de-a pururi.

Fie să cunoaşteţi această pace cu mintea voastră,

Să doriţi această pace cu inimile voastre,

Şi să îndepliniţi această pace cu trupul vostru.

Chiar dacă cerul şi Pămîntul ar dispare

Nici o literă a Legii Sfinte

Nu se va schimba sau nu se va şterge.

Pentru că la început a fost Legea,

Şi Legea era cu Dumnezeu

Şi Legea era Dumnezeu.

Fie ca pacea înşeptită

A Tatălui Ceresc

Să fie cu voi totdeauna.

Imaginea este de pe un vas descoperit la Vinca din mileniile Vlll-V î.e.n. unde fiul Omului sau Fiul Luminii este prezentat simbolic printr-o unire între Tatăl Ceresc – triunghiul cu vîrful în jos și Maica Pămîntească – triunghiul cu vîrful în sus. Semnul Y, reprezintă acel șarpe ceresc ce are un singur trup și două capete, iar lîngă această literă sunt prezentate niște constelații arătînd că Omul vine din ceruri, așa cum spun și miturile strămoșolor noștri că vin din Maya care era cea mai mare dintre atlante.

Imaginea apare pe foarte multe covoare românești și nimeni nu ne-a spus cum a fost transmisă din generație în generație timp de peste 9000 de ani!!! Sub ea sunt mai multe semne din alfabetul get.

Cartea esenă a revelaţiilor

Iată, Îngerul Aerului Îl va aduce,

Şi toţi ochii Îl vor vedea

Şi Frăţia,

Întreaga întindere a Frăţiei de pe Pământ,

Îşi va ridica vocea pentru a-L cînta.

Aşa să fie. Amin.

Eu sînt Începutul şi Sfîrşitul;

Care este, care a fost şi care va fi în veci.

Şi vocea îmi vorbea şi eu m-am întors să văd

Vocea care îmi vorbea.

Şi, întorcîndu-mă, am văzut şapte candele de aur;

Am văzut pe Cineva asemenea Fiului Omului,

Îmbrăcat în alb, alb ca zăpada.

Iar vocea Sa umplea aerul ca susurul unei ape curgătoare;

Iar în mîinile Sale erau şapte stele

Pline de lumina strălucitoare a cerurilor de unde au venit.

Iar cînd El vorbea, faţa Sa împrăştia Lumină,

Strălucitoare şi aurie ca o mie de sori.

Şi El a spus: ,,Nu te teme, Eu sînt cel dîntîi şi cel de pe urmă,

Eu sînt Începutul şi Sfîrşitul.

Scrie lucrurile care au fost, care sînt şi care vor fi de aici înainte,

Misterul celor şapte stele care Îmi umplu mîinile

Şi al celor şapte candele de aur luminînd cu Lumina Veşnică.

Cele şapte stele sînt Îngerii Tatălui Ceresc,

Iar cele şapte candele, Îngerii Maicii Pămînteşti.

Iar sufletul omului este flacăra

Care se împrăştie între lumina stelelor şi candelele strălucitoare:

O punte de Lumină Sfîntă între Cer şi Pământ.

Aceste lucruri ţi le spune Acela care

Ţine cele şapte stele în mîinile Sale,

Care merge în mijlocul flăcărilor celor şapte candele de aur.

Cel care are urechi, să audă ce spune Tatăl Ceresc:

,,Aceluia care, va birui, Eu îi voi da să mănînce din Arborele Vieţii,

Care se înalţă în mijlocul Raiului strălucitor al lui Dumnezeu.”

Şi atunci am privit, şi, iată,

O uşă s-a deschis în cer:

Şi o voce, care se auzea din toate părţile, asemenea unei trîmbiţe,

Mi-a vorbit: ,,Vino încoace,

Şi-ţi voi arăta lucrurile care trebuie să se petreacă.”

Şi numaidecît am fost acolo, în duh,

La pragul uşii deschise

Şi am intrat prin uşa deschisă

Într-o mare de lumină strălucitoare.

Iar în mijlocul oceanului orbitor de raze era un tron;

Şi era un curcubeu în jurul tronului,

Care avea înfăţişarea unui smarald.

În jurul tronului se aflau treisprezece scaune înainte.

Şi pe aceste scaune am văzut şezînd treisprezece bătrîni,

Învăluiţi în raze de lumină albă,

Iar feţele lor erau ascunse de nori de lumină în vîrtej.

Şi şapte lămpi de foc ardeau în faţa tronului:

Focul Maicii Pămînteşti,

Iar înaintea tronului străluceau şapte stele ale cerului:

Focul Tatălui Ceresc.

Înaintea tronului

Era o mare se sticlă asemenea cristalului:

Pe aceasta erau oglindite

Toţi munţii, toate văile şi toate mările Pămîntului

Şi toate creaturile de pe acesta.

Iar cei treisprezece bătrîni care se închinau

În faţa splendorii Aceluia

Care şedea pe tron, a cărui faţă era ascunsă

Din a căror mîini ţîşneau rîuri de lumină,

De la unul la altul,

Strigau: ,,Sfînt, Sfînt, Sfînt,

Domnul Dumnezeul Atotputernic,

Care a fost, este şi va fi.

Tu eşti binecuvînatat, O, Doamne,

Să primeşti slava, şi cinstea şi puterea,

Pentru că Tu ai izvodit toate văzutele şi nevăzutele.”

Şi apoi am văzut în mîna dreaptă

A Aceluia care şedea pe tron,

A cărui faţă era ascunsă

O carte scrisă pe dinăuntru

Sigilată în partea din spate

Cu şapte sigilii.

Şi am văzut un înger întrebînd cu voce răsunătoare,

,,Cine este demn să deschidă cartea,

Şi să-i desfacă sigiliile?”

Şi nici o fiinţă din ceruri, nici de pe pământ,

Nici de sub pământ n-a fost în stare,

Să deschidă cartea, nici să-i desfacă sigiliile.

Şi eu am plîns că n-a putut fi deschisă cartea,

Nici nu eram vrednic să citesc ce era scris.

Iar unul dintre bătrîni mi-a zis: ,,Nu mai plînge,

Ridică-ţi mîna şi ia cartea,

Iată, chiar cartea cu şapte sigilii, şi deschide-o.

Fiindcă ea a fost scrisă pentru tine,

Cel mai de jos dintre cei de jos,

Şi totodată, cel mai de sus dintre cei de sus.”

Şi am întins mîna şi am apucat cartea.

Şi iată, scoarţa s-a deschis singură,

Şi mîinile mele au atins paginile aurite,

Şi ochii mei priveau uluiţi misterul celor şapte peceţi.

Şi am privit şi am auzit vocea multor Îngeri

Din jurul tronului,

Iar numărul lor era de zece mii de ori zece mii

Şi mii de mii, spunînd cu voce răsunătoare:

,,Toată slava, şi înţelepciunea şi puterea

Şi vlaga, în vecii vecilor,

Aceluia care va arăta taina tainelor.”

Şi am văzut vîrtejul de nori de lumină aurie

Întinzîndu-se ca o punte fierbinte între mîinile mele,

Şi mîinile celor treisprezece bătrîni,

Şi picioarele Aceluia care şedea pe tron,

Şi a cărui faţă era ascunsă.

Şi eu am deschis primul sigiliu,

Şi am văzut, şi am privit Îngerul Aerului,

Şi între buzele lui curgea suflul vieţii,

Şi el îngenunche pe Pământ

Şi dădu omului suflurile Înţelepciunii.

Şi omul inspiră,

Iar cînd el expiră, cerul se întunecă,

Şi dulcele aer deveni duhnitor şi greu,

Şi nori de fum rău, atîrnau în părţile joase ale pămîntului

Şi mi-am întors faţa de la această privelişte, cu ruşine.

Şi am deschis cel de-al doilea sigiliu.

Şi am văzut şi m-am minunat de Îngerul Apei.

Şi între buzele lui curgea Apa vieţii,

Şi el a îngenuncheat pe Pământ

Şi i-a dat omului o mare de Iubire.

Iar omul s-a băgat în apele limpezi şi strălucitoare.

Şi cînd el a atins apa, rîurile s-au întunecat,

Şi apele cristaline au devenit groase ca mîlul,

Şi peştii s-au sufocat în întunecimea respingătoare,

Şi toate creaturile au murit de sete.

Şi mi-am întors faţa de la această privelişte cu ruşine.

Şi am deschis cel de-al treilea sigiliu.

Şi am văzut şi m-am minunat de Îngerul Soarelui.

Şi între buzele lui curgea lumina vieţii,

Şi el a îngenuncheat pe Pământ,

Şi a dat omului focurile Puterii,

Şi a luat puterea şi a făcut cu ea un soare fals,

Şi prin aceasta el a răspîndit focurile distrugerii,

Arzînd pădurile, lăsînd pustii văile verzi,

Lăsînd numai oasele arse ale fraţilor săi.

Şi mi-am întors faţa de la această privelişte cu ruşine.

Şi am deschis cel de-al patrulea sigiliu,

Şi am văzut şi m-am minunat de Îngerul Bucuriei.

Şi între buzele sale curgea muzica vieţii,

Şi el a îngenuncheat pe Pământ,

Şi a dat omului muzica Păcii.

Şi pacea şi bucuria au înflorit în sufletul omului,

Ca o muzică,

Dar el a auzit numai sunetul dogit al tristeţii şi nemulţumirii,

Şi el şi-a ridicat sabia,

Şi a tăiat mîinile făcătorilor de pace,

Şi a mai ridicat-o încă odată,

Şi a tăiat capetele cîntăreţilor,

Şi mi-am întors faţa de la această privelişte cu ruşine.

Şi am deschis cel de-al cincilea sigiliu,

Şi am văzut şi m-am minunat de Îngerul Vieţii.

Şi între buzele lui

Curgea sfînta alianţă între Dumnezeu şi Om,

Şi el a îngenuncheat pe Pământ,

Şi i-a dat Omului darul Creaţiei,

Şi omul a făcut o seceră de fier de forma unui şarpe,

Iar rodul pe care l-a adunat a fost foametea şi moartea,

Şi mi-am întors faţa de la această privelişte cu ruşine.

Şi am deschis cel de-al şaselea sigiliu,

Şi am văzut şi m-am minunat de Îngerul Pămîntului.

Dintre buzele lui curgea rîul Vieţii Veşnice,

Şi el a îngenuncheat pe Pământ,

Şi i-a spus să deschidă ochii,

Şi să privească misteriosul Pom al Vieţii din Marea Nemărginită,

Dar omul şi-a ridicat mîna şi şi-a scos propriii ochi,

Şi a zis că nu este Veşnicie.

Şi mi-am întors faţa de la această privelişte cu ruşine.

Şi am deschid cel de-al şaptelea sigiliu,

Şi am văzut şi m-am minunat de Îngerul Maicii Pămînteşti,

Şi el a adus un mesaj de lumină strălucitoare

De la Tronul Tatălui Ceresc.

Şi acest mesaj era numai pentru urechea omului,

Acela care merge între Pământ şi Cer,

Şi a şoptit acest mesaj în urechea omului,

Dar el nu l-a auzit.

Nici eu nu mi-am mai întors faţa cu ruşine

Ci, iată, mi-am întins mîna spre aripile Îngerului

Şi mi-am îndreptat vocea spre cer spunînd:

,,Spune-mi mesajul pentru că eu aş vrea să mănînc fructul

Pomului Vieţii şi Cunoaşterii care creşte în Marea Veşniciei.

Şi Îngerul m-a privit cu mare tristeţe,

Şi s-a făcut tăcere în ceruri.

Şi apoi am auzit o voce care era asemenea vocii

Care suna ca o trîmbiţă, spunînd:

,,O, Omule, vrei tu să vezi răul pe care l-ai săvîrşit

Cînd tu ţi-a întors faţa de la tronul lui Dumnezeu,

Cînd tu n-ai folosit darurile

Celor şapte îngeri ai Maicii Pămînteşti

Şi ai celor şapte îngeri ai Tatălui Ceresc?”

Şi o cumplită durere am simţit în mine, ca şi cum aş fi simţit

Sufletele tuturor acelora care au fost orbiţi

Pentru a nu vedea decît dorinţele lor trupeşti.

Şi am văzut cei şapte Îngeri care stăteau în faţa lui Dumnezeu,

Şi lor li s-au dat şapte trîmbiţe

Şi un alt înger a venit şi s-a aşezat la altar,

Avînd o cădelniţă din aur,

Şi i s-a dat multă tămîie

Pe care le o va da ca jertfă, împreună cu rugăciunile,

Tuturor Îngerilor,

Spre altarul de aur care se afla în faţa tronului.

Şi fumul de tămîie se ridică în faţa lui Dumnezeu

Din mîna Îngerului.

Şi Îngerul luă cădelniţa,

Şi o umplu cu focul de la altar,

Şi-l aruncă pe Pământ,

Şi se auziră voci şi tunete,

Şi fulgere şi cutremure,

Şi cei şapte Îngeri care aveau cele şapte trompete

Se pregăteau să sune.

Şi primul Înger sună,

Şi urmară grindină şi foc amestecate cu sînge,

Şi acestea au fost aruncate pe Pământ,

Pădurile verzi şi pomii au fost arşi.

Şi toată iarba verde a ajuns numai cenuşă.

Sună şi cel de-al doilea Înger împreună cu cel de-al treilea,

Şi un mare munte de foc

Se prăbuşi în mare,

Şi aburi de sînge se ridicau de la pământ.

Şi sună cel de-al patrulea Înger,

Şi, iată, se petrece un mare cutremur de pământ,

Şi Soarele se întunecă ca o pînză groasă,

Iar Luna se făcu ca sîngele.

Şi sună cel de-al cincilea Înger,

Şi stelele cerului căzură pe Pământ

Întocmai cum cad curmalele înainte de al veni vremea,

Cînd sunt scuturate de un vînt puternic.

Şi sună şi cel de-al şaselea Înger,

Şi cerul se retrase ca un sul care este învîrtit,

Şi pe întregul Pământ nu mai era nici un pom,

Nici o floare, nici un fir de iarbă,

Şu eu şedeam pe Pământ,

Ir picioarele mele se afundau în

Pămîntul moale şi gros amestecat cu sînge,

Cînd eu mă îndreptam spre a scruta cu privirea zarea,

O mare linişte se aşternu asupra Pămîntului.

Şi sună cel de-al şaptelea Înger,

Şi am văzut o fiinţă puternică coborînd din ceruri

Învăluită într-un nor,

Şi un curcubeu era deasupra capului său.

Şi faţa sa era ca soarele,

Şi picioarele sale, ca nişte stîlpi de foc,

Şi fiinţa avea în mînă o carte deschisă,

Punîndu-şi piciorul drept pe mare iar cel stîng pe uscat,

Şi strigă cu voce tare care era minunată de auzit:

,,O, Omule, vrei tu ca această viziune să se înfăptuiască?”

Şi eu i-am răspuns: ,,Tu, ştii, O, Prea Sfinte

Că aş face orice

Ca aceste lucruri cumplite să nu se împlinească.”

Şi El a spus: ,,Omul a creat aceste puteri ale distrugerii,

Ele au fost născocite de propria sa minte,

Omul şi-a întors faţa

De la Îngerii Tatălui Ceresc şi ai Maicii Pămînteşti,

Şi şi-a făurit propria sa distrugere.”

Şi eu am spus: ,,Atunci nu este nici o speranţă Înger luminos?”

Şi o lumină orbitoare ţîşni ca un rîu din mîinile sale

Cînd el răspunse: ,,Rămîne totdeauna speranţă,

O, tu, pentru care au fost create Cerul şi Pămîntul.”

Şi apoi Îngerul

Cel care şedea cu un picior pe mare şi cu unul pe uscat,

Îşi ridică mîinile la cer,

Şi chemă de martor pe Acela care trăieşte din veşnicie,

Care a zidit Cerul şi tot ce este în el,

Precum şi Pămîntul cu tot ce este în el

Şi marea cu tot ce vieţuieşte în ea,

Că acest timp va înceta într-o zi.

Ziua în care vocea celui de-al şaptelea Înger va răsura,

Misterul lui Dumnezeu se va arăta acelora

Care au mîncat din Pomul Vieţii

Care se înalţă pentru veci în Marea Veşnică.

Iar vocea vorbi iarăşi spunînd:

,,Mergi, ia cartea care este deschisă în mîinile Îngerului

Care stă cu un picior pe mare şi cu celălalt pe uscat.”

Şi eu am mers la Înger şi i-am spus:

,,Dă-mi cartea,

Pentru că eu vreau să mănînc din Pomul Vieţii

Care se înalţă în mijlocul Mării Veşnice.”

Şi Îngerul mi-a dat cartea,

Şi eu am deschis cartea, şi am citit în ea,

Tot ce s-a întîmplat, se întîmplă

Şi se va întîmpla.

Am văzut potopul care va cotropi Pămîntul.

Şi marea distrugere

Care va îneca toate popoarele în oceane de sînge.

Şi am văzut, de asemenea, veşnicia omului

Şi iertarea nemărginită a Atotputernicului.

Şi am văzut sufletele oamenilor cu pagini albe în carte

Totdeauna gata pentru ca un nou cîntec să fie scris.

Şi mi-am ridicat faţa

Către cei şapte Îngeri ai Maicii Pămînteşti

Şi cei şapte Îngeri ai Tatălui Ceresc,

Şi mi-am simţit picioarele atingînd

Sfînta frunte a Maicii Pămînteşti,

Şi degetele mele atingînd sfintele picioare ale Tatălui Ceresc,

Şi am înălţat un cînt de recunoştinţă:

,,Îţi mulţumesc Ţie, Tată Ceresc,

Că m-ai călăuzit la izvoarele rîurilor curgătoare,

La un izvor viu într-un ţinut al uscăciunii,

Aducînd apă în Grădina veşnică a minunilor,

Pomul Vieţii, mister al misterelor,

Care-şi înalţă ramurile nemuritoare în creştere veşnică

Şi îşi trage seva prin rădăcini din rîul vieţii

Izvorînd din ţinutul veşniciei.

Şi Tu, Tată Ceresc,

Apără fructele sale

Cu Îngerii zilei şi ai nopţii

Şi cu flăcările Luminii veşnice care arde orice cale.”

Dar vocea vorbi iarăşi,

Şi iarăşi ochii mei fură covîrşiţi

De încîntările împărăţiei Luminii:

,,Ia aminte, O, Omule,

Tu poţi păşi pe calea dreaptă

Şi poţi merge în prezenţa Îngerilor.

Tu poţi cînta Maicii Pămînteşti în timpul zilei

Şi Tatălui Ceresc în timpul nopţii,

Şi, prin fiinţa ta, poţi parcurge calea de aur a Legii.

Dar vei lăsa tu pe fraţii tăi

Să se scufunde în vîltoarea de sînge,

În timp ce Pămîntul se cutremură de durere şi geme

Sub lanţurile sale de piatră?

Poţi tu să bei din cupa vieţii veşnice,

Cînd fraţii tăi mor de sete?”

Şi inima mea a devenit grea de milă

Şi eu am privit, şi, iată,

A apărut o mare minune în ceruri:

O femei îmbrăcată în soare şi cu luna sub picioare,

Pe capul său o coroană de şapte stele

Şi eu am ştiut că este izvorul apelor curgătoare

Şi izvoditoarea pădurilor.

Şi am mers pe nisipul mării,

Şi am văzut o sălbăticiune ridicîndu-se din apa mării,

Iar din nările sale ieşea un aer respingător şi scîrbos,

Şi unde se ridica din mare, apele limpezi se făceau în mocirlă,

Corpul său era acoperit cu o carapace neagră şi fumegîndă,

Iar Femeia îmbrăcată cu soarele

A întins braţele sale spre fiara

Care se apropria şi a prins-o pe aceasta în braţe,

Pielea ei se înfioră sub răsuflarea otrăvitoare a fiarei

Căruia îi sfărmă spatele între braţele ei de stîncă,

Şi aceasta se cufundă în mîl cu lacrimi de sînge,

Şi din gura fiarei ieşiră armate de oameni

Agitîndu-şi săbiile şi luptînd unul cu altul.

Şi ei luptară între ei cu o teribilă furie,

Şi-şi tăiară membrele, şi-şi scoaseră ochii,

Pînă ce căzură într-o groapă de mîl

Urlînd în agonie şi durere.

M-am apropiat de marginea hăului şi mi-am băgat mîna în el,

Şi am putut să văd un vîrtej de sînge,

Şi oameni înăuntru, prinşi asemenea unei muşte în pînza de păianjen,

Şi am vorbit cu voce tare spunînd:

,,Fraţilor, lăsaţi săbiile din mîini şi prindeţi-mi mîna

Încetaţi să mai murdăriţi şi să batjocoriţi pe Aceea

Care v-a dat naştere,

Şi pe Acela care v-a lăsat moştenirea,

Pentru că zilele tîrguielilor voastre au trecut

Şi trecute, de asemenea, sînt zilele voastre de vînătoare şi ucidere,

Iar acela care ţine în robie va avea parte de robie,

Şi acela care ucide cu sabia, de sabie va pieri,

Şi negustorii Pămîntului vor plînge şi vor jeli,

Că nimeni nu va mai cumpăra nimic.

Negustori de aur, argint şi pietre preţioase,

De perle şi ţesături scumpe, de purpură, de mătăsuri, de sulimanuri

De marmură, de vite şi de oi, de cai,

De căruţe, de sclavi şi de suflete omeneşti,

Toate acestea nu le veţi mai putea cumpăra nici vinde,

Pentru că totul este afundat într-o mare de sînge,

Pentru că v-aţi întors capul de la

Tatăl vostru Ceresc şi de la Maica voastră Pămîntească

Şi pentru că voi cinstiţi animalul care face un rai din piatră.

Aruncaţi săbiile fraţii mei, şi prindeţi-mi mîna.”

În clipa în care degetele noastre se uniră

Am văzut în depărtare un mare oraş

Alb şi strălucitor în zare, ca un alabastru.

Şi se auziră voci şi tunete, fulgere ţîşniră

Şi un mare cutremur de pământ se dezlănţui,

De o grozăvie încă necunoscută pe pământ.

Atît de puternic şi de mare a fost cutremurul că

El împărţi marele oraş în trei

Şi oraşele noroadelor se prăbuşiră.

Şi mare oraş veni în amintire în faţa lui Dumnezeu

Bînd pînă la fund cupa

Asprei Sale Mînii.

Şi insulele porniră în derivă, iar munţi dispărură.

Şi căzu asupra oamenilor o mare grindină din cer,

Fiecare piatră avea greutatea unui talant,

Şi un înger puternic luă o mare stîncă

Asemenea unei pietre de moară

Şi o aruncă în mare spunînd:

,,Astfel cu violenţă va fi distrus oraşul cel mare

Şi nu va mai fi reconstruit.

Şi sunetele harpiştilor, ale muzicienilor şi flautiştilor,

Precum şi a cîntăreţilor şi a trîmbiţaşilor

Nu vor mai fi auzite în tine.

Şi nici un meşteşugar de nici un fel ar fi

Nu se va mai găsi în tine,

Şi nici sunetul morilor nu vor mai fi auzite

Deloc în tine,

Şi nici lumina unei lumînări

Nu va mai lumina în tine deloc,

Nici vocile mirelui şi a miresei nu vor mai fi auzite

Deloc în tine,

Pentru că negustorii au fost veneraţi ca

Cei mai vrednici oameni ai pămîntului,

Şi prin înşelătoriile lor naţiunile au fost amăgite,

În incinta ta a fost batjocorit sîngele profeţilor, al sfinţilor

Şi al tuturor celor care au fost măcelăriţi pentru credinţa lor.

Şi fraţii mei îmi prinseră mîna

Şi cu mare greutate se tîrîră afară din mîl,

Şi ei se aşezară rătăciţi pe plaja de nisip,

Şi cerul se deschide, şi spălă cu ploaie, trupurile lor goale,

Şi am auzit o voce din cer, ca a multor ape la un loc,

Şi ca a unui mare tunet,

Şi am auzit vocea harpiştilor cîntînd cu harpele lor,

Şi ei cîntară un nou cîntec în faţa tronului.

Şi am văzut un alt înger zburînd în mijlocul cerului,

Ducînd cîntecele zilei şi ale nopţii

Şi Legea Veşnică pentru a o predica celor

Care rămîn pe Pământ,

Acelora care se tîrîseră din mîl

Şi şedeau goi şi spălaţi de ploaie în faţa tronului.

Şi îngerul strigă: ,,Temeţi-vă de Dumnezeu şi slăviţi-L

Pentru că ora judecăţii Sale a sosit

Şi închinaţi-vă Aceluia care a făcut Cerul şi Pmîntul

Şi marea şi fîntînile de apă.”

Şi am văzut cerul deschizîndu-se, şi am privit un cal alb,

Şi Acela care era aşezat pe el, se numea Credinţa şi Adevărul,

Şi judeca cu Dreptate.

Ochii săi erau ca flăcările focului,

Şi pe capul lui erau multe coroane,

Şi era învăluit în lumină albă, strălucitoare,

Şi picioarele sale erau goale,

Şi numele său era Cuvîntul lui Dumnezeu.

Şi Sfînta Frăţie l-a urmat pe cai albi,

Îmbrăcată în ţesături fine, albe şi curate.

Şi ei au intrat în Grădina Nemărginită a Veşniciei

În mijlocul căreia se înalţă Pomul Vieţii.

Şi mulţimi de oameni goi, spălaţi de ploaie, veniră în faţa lor,

Tremurînd pentru a primi judecata lor

Pentru că păcatele lor erau multe şi au pîngărit Pămîntul.

Mai mult decît atît,

Ei au distrus creaturile Pămîntului şi ale mării,

Au otrăvit pămîntul şi au stricat aerul,

Şi au îngropat vie pe Maica ce le-a dat naştere.

Dar n-am văzut ce li s-a întîmplat deoarece privirea mi se schimbă

Şi am văzut un nou Cer, şi un nou Pământ,

Căci primul Cer şi primul Pământ dispăruseră,

Şi nu mai era nici marea.

Şi am văzut oraşul sfînt al Frăţiei

Venind de la Dumnezeu din cer,

Pregătit ca o mireasă împodobită de soţul ei,

Şi am auzit o voce puternică din cer spunînd:

,,Iată muntele Casei Domnului

Ridicată în vîrful munţilor

Şi înălţată deasupra colinelor.”

Şi toată lumea se îndreaptă acolo.

,,Veniţi să mergem la muntele Domnului,

La Casa lui Dumnezeu,

Şi El ne va învăţa căile Sale,

Şi noi vom merge pe aceste căi

Pentru că Legea Sa se va înălţa din Sfînta Frăţie.

Iată, tabernacolul lui Dumnezeu este cu oamenii,

El va sălăşlui cu ei şi ei vor fi poporul Său.

Şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei şi va Dumnezeul lor.

Şi Dumnezeu le va şterge lacrimile din ochii lor,

Şi nu va mai fi moarte,

Nici tristeţe, nici plînsete,

Nu va mai fi nici un fel de durere,

Aceia care se războiseră, făcură din săbii brăzdare de plug

Şi lăncile lor în cosoare.

Nici un norod nu va mai ridica sabia împotriva altui norod,

Nici nu vor mai învăţa războiul,

Pentru că ceea ce a fost aparţine trecutului.”

Şi El vorbi din nou: Eu reînnoiesc toate lucrurile.

Eu sînt Începutul şi Sfîrşitul,

u voi da să bea celor însetaţi

Din fîntîna apei vieţii veşnice,

Iar acela care va învinge piedicile va moşteni totul.

Şi Eu voi fi Dumnezeul lui iar el va fi Fiul Meu.

Dar fricoşii şi necredincioşii,

Şi răii, şi criminalii, şi toţi mincinoşii

Îşi vor săpa propria lor groapă,

Unde vor fi îngropaţi cu foc şi pucioasă arzătoare.”

Şi din nou am avut o altă privelişte,

Şi am auzit vocile Sfintei Frăţii ridicîndu-se într-un cînt

Care spunea: ,,Veniţi să mergem în Lumina Legii.”

Şi am văzut oraşul Sfînt

Li fraţii care au pătruns acolo.

Şi oraşul nu mai avea nevoie de Soare,

Nici de Lună, să-l lumineze,

Pentur că îl lumina slava lui Dumnezeu.

Şi am văzut rîul pur al Apei Vieţii,

Limpede ca un cristal, venind de la tronul lui Dumnezeu,

Iar în mijlocul rîului creştea Pomul Vieţii şi al Cunoaşterii

Care purta paisprezece feluri de fructe

Şi le dăruia celor înfometaţi de el.

Şi frunzele arborelui servesc pentru vindecarea popoarelor.

Şi noapte nu mai era,

Şi ei nu mai aveau nevoie de lumînări, nici de lumina Soarelui,

Pentru că Domnul Dumnezeu le dădea lumină,

Şi ei domniră pentru totdeauna.

Am atins taina dinăuntru

Şi prin Sufletul Tău în mine

Am auzit taina Ta minunată.

Prin isteţimea Ta cerească

Tu ai făcut ca un izvor de cunoaştere

Să crească în mine,

O fîntînă de putere aducînd ape vii,

Un şuvoi de iubire şi o înţelepciune nemărginită

Asemenea frumuseţii Luminii Veşnice.

EVANGHELIA PĂCII

1. Întîlnirea lui Ili cu Fiii Luminii

Și Iosius îi adună pe Fiii Luminii pe malul rîului pentru a le revela ce le rămăsese ascuns; trecuseră șapte ani și toți erau pregătiți pentru adevăr, la fel cum floarea se deschide cînd Îngerul Soarelui și Îngerul Apei o aduc la timpul înfloririi.

Și toți difereau unul de celălalt; unii erau în vîrstă, alții păstrau încă prospețimea tinereții pe chipurile lor, unii fuseseră educați potrivit tradițiilor părinților lor, iar alții nici nu-și cunoșteau tatăl și mama. Dar la toți strălucea limpezimea privirii și se remarca ușurința trupului, aceasta fiind semnul că , timp de peste șapte ani ei au mers cu îngerii Maicii Pămîntești și i-au ascultat Legile. Și timp de șapte ani, îngerii necunoscuți ai Tatălui Ceresc i-au învățat în timpul orelor de somn. Și acum a sosit ziua cînd ei vor intra în Frăția Celui Ales și vor învăța învățăturile ascunse ale Bătrînilor, chiar și pe acelea ale lui Eno sau de mai înainte.

Și Iosius îi conduse pe Fiii Luminii la un arbore bătrîn de pe malul rîului și îngenunche acolo, la locul unde rădăcinile acestuia, noduroase din cauza vîrstei, spre întindeau spre vadul apei. Și Fiii Luminii îngenunchiară de asemenea, atingînd cu respect trunchiul bătrînului arbore, pentru că ei învățaseră că arborii sînt Frații Fiilor Oamenilor. Pentru că mama lor este Aceeași, Maica Pămîntească, al cărui sînge curge în seva arborilor și în corpul Fiului Omului. Și tatăl lor este Același, Tatăl Ceresc, ale cărui Legi sînt scrise în ramurile arborelui și ale cărui Legi sînt gravate pe fruntea Fiului Omului.

Și Iosius își îndreaptă mîinile spre arbore și spune: ,,Iată Arborele Vieții care se înalță în mijlocul Mării Eterne. Nu priviți numai cu ochii corpului fizic, ci vedeți cu ochii duhului Arborele Vieții în izvorul apelor curgătoare, în izvorul viu dintr-un ținut al cunoașterii însetate. Vedeți Grădina Eternă a minunilor și, în centrul său, Arborele Vieții, mister al misterelor, înălțîndu-și în veci ramurile și afundîndu-și rdăcinile în rîul vieții care vine dintr-un izvor veșnic. Vedeți cu ochii sufletului Îngerul Zilei și Îngerul Nopții care-i apără roadele cu flăcările Luminii Veșnice și închizînd cu foc orice cale.

Vedeți! O Fii ai Luminii, ramurile Arborelui Vieții îndreptîndu-se către împărăția Tatălui Ceresc. Și vedeți rădăcinile sale coborînd în sînul Maicii Pămîntești. Și Fiul Omului este ridicat la înălțimea cerească și merge prin minunățiile cîmpiei pentru că numai Fiul Omului poartă în corpul său rădăcinile Arborelui Vieții, aceleași rădăcini care sug la sînul Maicii Pămîntești și numai Fiul Omului poartă în sufletul său ramurile Arborelui Vieții, aceleași ramuri care se îndreaptă spre cer, spre împărăția Tatălui Ceresc.”

,,Și timp de șapte ani voi ați lucrat tot timpul cu îngerii Maicii Pămîntești și timp de șapte ani, voi ați dormit în brațele Tatălui Ceresc. Și acum răsplata voastră va fi mare pentru că vi se va da harul graiului ca voi să puteți folosi întreaga putere a Maicii voastre Pămîntești și să cereți îngerilor Ei și să stăpîniți toate împărățiile Sale, și ca voi să vă puteți atrage gloria veșnică a Tatălui vostru Ceresc, să puteți cere îngerilor Săi și să intrați în viața veșnică a împărățiilor cerești.

Și timp de șapte ani nu vi s-au dat aceste cuvinte, pentru că acela care folosește darul vorbirii pentru a căuta bogății sau pentru a-și înfrînge dușmanii , acela nu mai poate fi un Fiu al Luminii ci o odraslă a răului și o creatură a întunericului. Pentru că numai apa pură poate oglindi bine lumina soarelui, iar apa care a devenit mocirloasă și întunecată nu mai poate reflecta nimic. Dar cînd corpul și sufletul Fiului Omului au mers împreună cu îngerii Maicii Pămîntești și ai Tatălui Ceresc timp de șapte ani, atunci el este asemănător apei rîului sub soarele de prînz, reflectînd bine luminile orbitoare și jucăușe ca ale briliantelor.”

,,Ascultați-mă Fii ai Luminii, eu vă voi împărtăși harul vorbirii, ca vorbind Maicii voastre Pămîntești dimineața și Tatălui vostru Ceresc seara, să puteți realiza din ce în ce mai strîns unitatea împărăției pămîntului și a cerurilor, comuniune la care Fiul Omului a fost părtaș de la începuturile timpului.

Vă voi face cunoscute lucruri adînci și tainice. Pentru că, adevăr zic vouă, toate lucrurile există prin Dumnezeu și nimic în afara Lui. Îndreptați-vă, deci, inimile ca să puteți merge pe căile drepte în prezența Sa.

Cînd vă deschideți ochii dimineața, chiar înainte ca Îngerul Soarelui să vă cheme corpul, spuneți-vă vouă înșivă aceste cuvinte și lăsîndu-le să facă vibrații în sufletele voastre, deoarece cuvintele sînt asemănătoare frunzelor moarte, cînd în ele nu mai există viața duhului. Spuneți deci aceste cuvinte: «Eu intru în Grădina Infinită și Eternă a miserelor, duhul meu în comuniune cu Tatăl Ceresc, corpul meu în comuniune cu Maica Pămîntească, inima mea în armonie cu frații mei, Fiii Oamenilor, dedicîndu-mi sufletul meu, corpul meu și inima mea, Învățăturii sfinte, pure și salvatoare, acea Învățătură care în vechime era cunoscută lui Eno.»

Și după ce aceste cuvinte au intrat în sufletul vostru, în prima dimineață de după ziua de odihnă, spune aceste cuvinte: «Maica Pămîntească și cu mine sîntem una. Respirația Ei este respirația mea; sîngele Ei este sîngele meu, oasele Ei, carnea ei, măruntaiele ei, ochii și urechile Ei, sînt oasele mele, carnea mea, măruntaiele mele, ochii și urechile mele. Niciodată nu mă voi despărți de Ea și totdeauna Ea îmi va hrăni și sprijini trupul meu.» Și voi veți simți puterea Maicii voastre Pămîntești curgînd prin corpul vostru asemenea rîului cînd apele sale sînt umflate de ploi și este puternic și face mult tumult.”

,,Și în a doua zi după ziua de odihnă, spune aceste cuvinte: «Înger al Pămîntului, fă să izvodească sămînța mea și cu puterea ta, dă viață corpului meu.» Întocmai cum sămînța voastră zidește o viață, tot așa are loc scurgerea în pămînt a seminței Îngerului Pămîntului în iarbă, în sol, în toate ființele vii care cresc pe fața pămîntului. Aflați, o Fii ai Luminii că același Înger al Pămîntului care prodește sămînța voastră în fiii voștri, transformă, de asemenea, mica ghindă în acest măreț stejar și face grîul purtător de sămînță să crească pentru pîinea Fiului Omului. Și nu este nevoie ca sămînța trupului vostru să intre în trupul femeii pentru a zămisli viață; pentru că puterea Îngerului Pămîntului poate crea atît viață sufletească cît și viața corpului fără ea.

Și în a treia dimineață după ziua de odihnă, spuneți aceste cuvinte. «Înger al Vieții intră și dă putere membrelor trupului meu.» Și cu aceste cuvinte îmbrățișați Arborele Vieții, așa cum îmbrățișez eu acest stejar și veți simți puterea Îngerului Vieții curgînd prin brațele voastre, picioarele voastre, și toate părțile trupului vostru; la fel cum seva curge în arbori primăvara, scurgîndu-se chiar și în afara trunchiului, tot așa Îngerul Vieții năvălește în trupul vostru cu puterea Maicii Pămîntești.

Și în a patra dimineață după ziua de odihnă, spuneți aceste cuvinte: «Înger al Bucuriei coboară pe pămînt revărsînd frumusețe și bucurie tuturor copiilor Maicii Pămîntești și ai Tatălui Ceresc.» Și vă veți duce în cîmpurile cu flori după ploaie și veți aduce mulțumiri Maicii Pămîntești pentru mirosul plăcut al acestora; pentru că, adevăr zic vouă, o floare nu are alt scop decît să aducă bucurie în inima Fiului Omului. Și voi veți asculta cu urechi noi cîntecele păsărilor și veți vedea cu ochi noi culorile Soarelui la răsărit și la apus; și toate aceste daruri ale Maicii Pămîntești vor face ca bucuria să izvorască în voi la fel ca un izvor care apare neașteptat într-un loc pustiu. Și voi trebuie să știți că nimeni nu poate veni în fața Tatălui Ceresc dacă Îngerul Bucuriei nu-l lasă să treacă; pentru că în bucurie a fost crea Pămîntul și în bucurie, Maica Pămîntească și Tatăl Ceresc au dat naștere Fiului Omului.

Și în a cincea dimineață după ziua de odihnă, spuneți aceste cuvinte: «Înger al Soarelui, intră în corpul meu și mă îmbăiază în corpul vieții.» Și voi veți simți razele Soarelui intrînd în mijlocul trupului vostru în care îngerii Zilei și al Nopții se amestecă, și puterea Soarelui poate fi a voastră și voi o puteți îndrepta spre oricare parte a corpului vostru pentru că îngerii sălășluiesc în el.”

,,Și în a șasea dimineață după ziua de odihnă, spuneți aceste cuvinte: «Înger al Apei, intră în sîngele meu și dă Apa Vieții trupului meu.» Și voi veți simți, asemeena curentului repede al rîului, puterea Îngerului Apei intrînd în sîngele vostru, și asemenea pîraielor ce se revarsă într-un rîu, trimite puterea Maicii Pămîntești prin sîngele vostru, tuturor părților trupului vostru. Și ea vă va vindeca, deoarece puterea Îngerului Apei este foarte mare, și cînd voi îi vorbiți, el își va trimite puterea sa ori de cîte ori îi cereți, pentru că atunci cînd îngerii lui Dumnezeu/Senta sălășluiesc în Fiul Omului, toate lucrurile îi sînt lesne de făcut.

Și în a șaptea dimineață după ziua de odihnă, spune aceste cuvinte: «Înger al Aerului, intră în mine împreună cu respirația mea și dă Aerul Vieții corpului meu.» Să știși, o, Fii AI Luminii, că Îngerul Aerului este mesagerul Tatălui Ceresc și nimeni nu poate merge în fața lui Sîntu dacă Îngerul Aerului îl oprește. Pentru că noi nu ne gîndim la Îngerul Aerului cînd respirăm, căci respirăm fără să gîndim, tot așa cum fiii întunericului își trăiesc viața fără a gîndi. Dar cînd puterea vieții intră în cuvintele voastre și în respirația voastră, atunci, oricînd veți invoca Îngerul Aerului, veți invoca de asemenea, îngerii necunoscuți ai Tatălui Ceresc și veți fi din ce în ce mai aproape de Împărățiile Cerești.”

,,Și în seara zilei de odihnă spuneți aceste cuvinte: «Tatăl meu Ceresc și cu mine sîntem una.» Și închideți ochii, Fii ai Luminii, și în somn, veți intra în tărîmurile necunoscute ale Tatălui Ceresc. Și vă veți îmbăia în lumina stelelor și Tatăl Ceresc vă va ține în brațele Sale și va face să apară în voi un izvor de cunoaștere pentru a face o fîntînă de putere revărsînd ape vii, o revărsare de iubire și de înțelepciune atotcuprinzătoare, asemănătoare splendorii Luminii Veșnice. Și într-o zi ochii sufletului vostru se vor deschide și voi veți cunoaște toate lucrurile.

Și în prima seară după ziua de odihnă, spuneți aceste cuvinte: «Înger al Vieții Veșnice, coboară în mine și dă viață veșnică sufletului meu.» Și închideți ochii, Fii ai Luminii, și în somn contemplați unitatea vieții de pretutindeni. Pentru că, adevăr zic vouă, în timpul orelor zilei picioarele noastre sînt pe Pămînt și nu avem aripi să putem zbura. Dar sufletele noastre nu sînt legate de pămînt și odată cu venirea nopții, noi ne rupem de legăturile noastre cu pămîntul și ne legăm de ceea ce este veșnic. Findcă Fiul Omului nu este deloc ceea ce pare și numai cu ochii sufletului putem vedea acele fire aurii care ne leagă cu viața de pretutindeni.

Și în a doua seară după ziua de odihnă, spuneți aceste cuvinte: «Înger al Creației, coboară pe Pămînt și dă belșug tuturor Fiilor Oamenilor.» Pentru că acesta este cel mai puternic dintre îngerii Tatălui Ceresc, fiind cauza mișcării și numai mișcarea este viață. Lucrați Fii ai Luminii în Grădina Frăției pentru a crea Împărăția Cerurilor pe pămînt. După cum veți lucra, tot așa Îngerul Creației vă va hrăni și va desăvîrși sămînța duhului vostru, astfel ca voi să puteți vedea pe Sîntu.

Și în a treia seară după ziua de odihnă, spuneți aceste cuvinte: «Pace, pace, pace, Înger al Păcii, să fii întotdeauna pretutindeni.» Caută pe Îngerul Păcii în tot ceea ce trăiește, în tot ceea ce faci, în fiecare cuvînt pe care îl spui. Pentru că pacea este cheia întregii cunoașteri, a tuturor misterelor, a întregii vieți. Unde nu este Pace, domnește Satana. Și fiii întunericului se străduiesc în mod deosebit să fure de la Fiii Luminii pacea lor. Mergeți de aceea, în această noapte la fluxul de aur al luminii care este îmbrăcămintea Îngerului Păcii. Și aduceți înapoi dimineții, pacea lui Dumnezeu, pace care depășește înțelegerea, deoarece cu această pace perfectă voi puteți liniști inimile Fiilor Oamenilor.

Și în a patra seară după ziua de odihnă, spuneți aceste cuvinte: «Înger al Puterii, coboară în mine și umple cu putere toate acțiunile mele.» Adevăr zic vouă, așa cum fără Soare nu există viață pe Pămînt, tot așa nu există viață sufletească fără Îngerul Puterii. Ceea ce gîndești și ceea ce simți sînt întocmai cu scripturile moarte care sînt numai cuvinte pe hîrtie, sau ca vorba fără viață a celor morți. Dar Fiii Luminii, nu numai că vor gîndi și vor simți, ci vor acționa, iar acțiunile lor le vor umple gîndurile și sentimentele așa cum fructele aurii ale verii dau sens frunzelor verzi ale primăverii.

Și în a cincea seară după ziua de odihnă, spuneți aceste cuvinte: «Înger al Iubirii coboară în mine și umple cu iubire toate simțurile mele.» Pentru că prin iubire, Tatăl Ceresc, Maica Pămîntească și Fiul Omului devin Unu. Iubirea este veșnică. Iubirea este mai puternică decît moartea. Și în fiecare noapte Fiii Luminii se îmbăiază în sfînta apă a Îngerului Iubirii, cu care dimineața ei îi botează pe Fiii Oamenilor cu fapte blînde și cuvinte gingașe. Pentru că atunci cînd inima Fiului Luminii este botezată în iubire, ea arată numai blîndețe și tandrețe.

Și în a șasea seară după ziua de odihnă, spuneți aceste cuvinte: «Înger al Înțelepciunii, coboară în mine și umple cu înțelepciune toate gîndurile mele.» Să știți, Fii ai Luminii, că gîndurile voastre sînt puternice ca fulgerul din timpul furtunii care lovește și distruge arborele puternic și singuratic. Acesta este motivul pentru care a trebuit să așteptați șapte ani să învățați să vorbiți cu îngerii, pentru că voi nu cunoașteți puterea gîndurilor voastre. Folosiți, deci, înțelepciunea în tot ceea ce gîndiți, spuneți și faceți. Pentru că, adevăr zic vouă, ceea ce este făcut fără înțelepciune este ca un cal fără călăreț, cu gura înspumată și ochii sălbatici, alegînd nebunește peste hăul unei prăpăstii. Dar cînd Îngerul Înțelepciunii, diriguiește faptele noastre, atunci calea către tărîmurile necunoscute este clară, iar ordinea și armonia vor stăpîni viețile noastre.

Și acestea sînt comuniunile cu Îngerii care au fost dați Fiilor Luminii. Aceștia, cu corpurile purificate de Maica Pămîntească și sufletele purificate de către Tatăl Ceresc, pot ordona și sluji îngerilor, mereu de-a lungul timpului, în toate momentele zilei și în ordinea ei firească; de la primirea luminii din sursa sa pînă la venirea serii și de la plecarea luminii la plecarea întunericului și venirea zilei, mereu, în toate vremurile vremurilor.

Adevărul este născut din izvorul Luminii, minciuna din fîntîna întunericului. Tărîmul tuturor copiilor Adevărului este în mîinile Îngerilor Luminii, astfel că ei pot merge pe căile Luminii.

Binecuvîntați sînt toți Fiii Luminii care și-au încredințat soarta Legii, care merg cu adevărul deplin pe toate căile lor. Fie ca Legea să vă binecuvînteze cu tot binele său, și să vă ferească de rău și să vă lumineze inimile cu vederea interioară a lucrurilor vieții, și să vă dea Cunoașterea Veșnică a lucrurilor.

Și pacea ca o lună lină să se ridice deasupra munților și să-și trimită lumina argintie să se reflecte în apele rîului.” Iar Fiii Luminii, ca unul, îngenuncheară cu respect și recunoștință pentru cuvintele lui Iosius, care îi învățase cum să meargă pe vechile căi ale strămoșilor lor, precum a fost și Eno învățat cîndva.

Și Iosius a spus: ,,Legea a fost făcută pentru a răsplăti pe Fiii Luminii cu vindecare și pace din belșug, cu viață lungă, cu semințe fertile ale binecuvîntării veșnice, cu bucurie veșnică în nemurirea Luminii Eterne.

În zori, îmbrățișez me Maica mea, și cu scurgerea serii și a dimineții, eu voi respira Legea lor, și nu voi întrerupe aceste comuniuni pînă al sfîrșitul timpului.”

Era în luna lui aprilie cînd pămîntul s-a acoperit cu iarba ieșită după ploaie și învelișul verde smarald era tot atît de gingaș ca puful de pui. Și era într-o dimineață deplin însorită cînd Iosius adună în jurul său pe noii frați ai Celui Ales ca să poată auzi cu urechile lor și să înțeleagă cu inimile lor învățăturile Părinților lor așa cum i-au fost date lui Eno în vechime.

Și Iosius se așeză sub un arbore bătrîn și noduros, ținînd în mîinile sale o mică ulcică de pămînt ars în care se aflau firișoare de grîu, cea mai bună dintre plantele purtătoare de sămînță. Și gingașele firișoare din ulcică împrăștiau viață asemenea ierbii și plantelor care acopereau dealurile pînă dincolo de orizont. Și Iosius atinge plantele din ulcică cu mîinile sale tot atît de delicat ca și cum ar fi atins capul unui copilaș.

Și el a spus: ,,Fericiți sînteți voi, Fiii Luminii, pentru că ați intrat pe calea nemuririi și mergeți pe Calea Adevărului așa cum Părinții voștri au fost învățați de Cei mari. Cu ochii și urechile sufletului veți vedea și auzi chipurile și sunetele împărăției Maicii Pămîntești, cerul albastru unde sălășluiește Îngerul Aerului, rîul înspumat unde plutește Îngerul Apei, lumina aurie ivită sun Îngerul Soarelui. Și, adevăr zic vouă, toate sînt una cu Maica Pămîntească.

Dar mai presus de orice, cel mai prețios dar al Maicii voastre Pămîntești este iarba de sub picioarele voastre pe care voi o călcați fără să vă gîndiți. Îngerul Pămîntului este umil și blînd pentru că el nu are aripi să zboare și nici raze aurite să străbată pîcla. Dar mare este puterea sa și întins tărîmul său pentru că el acoperă întreg Pămîntul cu puterea sa și fără el Fiii Oamenilor n-ar exista, pentru că nimeni nu poate trăi fără iarbă, pomii și plantele Maicii Pămîntești. Și acestea sînt darurile Îngerului Pămîntului către Fiii Omului.

Dar acum vă voi vorbi despre lucruri misterioase pentru că, adevăr zic vouă, umila iarbă este mai mult decît hrană pentru om și pentru vite. Sub înfățișarea sa umilă, iarba își ascunde gloria celui rege despre care se spune că își vizita supușii deghizat în cerșetor; el știa că aceștia ar povesti mai multe unui cerșetor, dar ar cădea în genunchi cu spaimă în fața regelui lor. Tot așa plină de smerenie, iarba ascunde puterea sa sub un simplu înveliș verde. Fiii Oamenilor merg peste ea, o ară, își hrănesc vitele cu ea, fără a se gîndi că ea deține, printre secretele ei, pe cel al vieții veșnice în împărățiile cerești.

Dar Fiii Luminii vor cunoaște ce este ascuns în iarbă pentru că ea a fost dată să le aducă alinare Fiilor Oamenilor. Întocmai cum ne învață Maica Pămîntească, cu această mică mînă de grîu într-o simplă cană, aceeași este ulcica pe care voi o folosiți ca să beți lapte și să adunați miere de albine. Acum ulcica este umplută cu pămînt negru, îngrășat cu frunze moarte și umezit cu roua dimineții, cel mai prețios dar al Îngerului Pămîntului.

Și eu am umezit o mînă plină de grîu, ca Îngerul Apei să intre în el. Îngerul Aerului l-a îmbrățișat de asemenea, tot așa și Îngerul Soarelui și puterea celor trei îngeri, a trezit Îngerul Vieții din grîu, și tulpinița și rădăcinuța s-au format la fiecare bob.

Apoi am pus grîul, astfel trezit, în puterea Îngerului Pămîntului și puterea Maicii Pămîntești și toți îngerii Săi au intrat în grîu și, după ce Soarele a răsărit de patru ori, boabele au devenit fire de grîu. Adevăr zic vouă, nu există minune mai mare ca aceasta.”

Și Frații priviră cu respect la gingașele fire din mîinile lui Iosius iar unul îl întrebă: ,,Învățătorule, care este taina plantei pe care o ții în mînă? Care este diferența dintre aceasta și iarba care acoperă dealurile și munții?”

Și Iosius le-a răspuns: ,,Nu este nici o deosebire Fiu al Luminii. Toate ierburile, toți pomii, toate plantele din oricare parte a lumii fac parte din împărăția Maicii Pămîntești. Dar eu am separat în această ulcică o mică parte din împărăția Maicii Pămîntești ca voi s-o puteți atinge cu îmbrățișarea sufletului și ca puterea Ei să poată intra în trupul vostru.

Pentru că, adevăr zic vouă, un Izvor Sfînt al Vieții care dă naștere Maicii Pămîntești și tuturor îngerilor Ei. Nevăzut este acest Izvor al Vieții ochilor Fiilor Oamenilor pentru că ei merg în întuneric și nu văd îngerii Zilei și îngerii Nopții care îi înconjoară și care plutesc deasupra lor. Dar Fiii Luminii au mers timp de șapte ani cu îngerii Zilei și îngerii Nopții și acum li s-au dat secretele comuniunii cu îngerii. Și ochii sufletului vostru se vor deschide și voi veți vedea, auzi și pipăi Izvorul Vieții care a dat naștere Maicii Pămîntești. Și voi veți intra în Izvorul Sfînt al Vieții și el vă va conduce cu nemărginită gingășie la viața nemuritoare din împărăția Tatălui Ceresc.”

Dar cineva nedumerit dintre cei prezenți întrebă: ,,Cum vom face aceasta Învățătorule? Ce taine trebuie să mai cunoaștem pentru a vedea, auzi și pipăi acest Sfînt Izvor al Vieții?”

Și Iosius nu a răspuns. Dar el își puse mîinile în jurul firelor de grîu în creștere din ulcica de pămînt ars, cu blîndețe, ca și cum ar fi fost capul unui copilaș mic. Și el închise ochii și în jurul său apărură valuri de lumină sclipind în Soare, întocmai cum căldura verii face să tremure lumina sub un cer senin. Și Frații îngenuncheară, și-și plecară cu respect capetele în fața puterii îngerilor care se revărsa din chipul învățătorului Iosius, așa cum el era așezat în tăcere, cu mîinile împreunate ca de rugăciune, în jurul firelor de grîu.

Și nimeni nu știa dacă s-a scurs o oră sau un an, pentru că timpul se oprise și era așa ca și cum întreaga izvodire dumnezeiască și-ar fi ținut respirația. Și Iosius își deschise ochii și mireasma înflorii împlu aerul în timp ce el vorbi: ,,Aici este taina, Fii ai Luminii, aici în umilele firișoare. Aici este locul de întîlnire a Maicii Pămîntești și al Tatălui Ceresc, aici este Izvorul Vieții care dă naștere întregii izvodiri, adevăr zic vouă, numai Fiului Omului îi este dat a vedea, a auzi și pipăi Vîrtejul/Coloana Vieții care curge între împărăția Pămîntească și cea Cerească. Puneți-vă mîinile în jurul delicatelor plante ale Îngerului Pămîntului și veți vedea, auzi și achipui, puterea tuturor Îngerilor.”

Și unul cîte unul, fiecare dintre Frați se așezară cu respect înaintea puterii îngerilor, ținînd în mîinile lor gingașele plante. Și fiecare simți Izvorul Vieții intrînd în trupul său, cu o forță a unui torent după o furtună de primăvară. Și puterea îngerilor curse prin mîinile lor, în sus, prin brațele lor și-i scutură puternic, așa cum vîntul de miază-noapte scutură crengile copacilor . Și toți se minunară de puterea umilelor plante care putea cuprinde toți îngerii și împărățiile Maicii Pămîntești și a Tatălui Ceresc. Și ei se așezară în fața lui Iosius și fură învățați de el.

Și Iosius spuse: ,,Iată Fii ai Luminii umilele fire de grîu. Vedeți că în trupul lor sînt cuprinși toți îngerii Maicii Pămîntești și ai Tatălui Ceresc. Acum voi ați pășit în Izvorul Vieții și curenții lui vă vor duce în timp la viața nemuritoare din împărăția Tatălui vostru Ceresc.. Pentru că în plante sînt toți îngerii. Aici este Îngerul Soarelui, aici în strălucirea culorii verzi a firelor de grîu. Pentru că nimeni nu poate privi Soarele cînd este el sus pe cer, deoarece ochii Fiului Omului sînt orbiți de strălucirea luminii. Aceasta este pricina pentru care Îngerul Soarelui schimbă în verde orice plantă căreia îi dă viață, ca Fiul Omului să poată privi multele și diferitele forme de verde și să găsească putere și sprijin în aceasta. Adevăr zic vouă, tot ceea ce ese verde și cu viață are puterea Îngerului soarelui înlăuntru, chiar și aceste gingașe firișoare de grîu.

Și, de asemenea, Îngerul Apei binecuvîntează plantele, pentru că adevăr zic vouă, Îngerul Apei este mai mare decît oricare alt înger al Maicii Pămîntești. Pentru că dacă voi zdrobiți plantele în mîna voastră, veți simți Apa Vieții, care este sîngele Maicii Pămîntești, și de-a lungul zilelor, cînd voi atingeți plantele și intrați în Izvorul Vieții, voi dați cîteva picături de apă pe care plantele le pot folosi pentru creștere, prin puterea Îngerului Apei.

Să știți de asemenea, că Îngerul Aerului se află înlăuntrul plantelor, pentru că tot ce este viu și verde este casa Îngerului Aerului. Apropiați-vă față de plante, respirați adînc și lăsați Îngerul Aerului să pătrundă peste tot în trupul vostru. Pentru că el se află în plante, așa cum se află stejarul în ghindă și peștele în mare.

Îngerul Pămîntului este cel care dă naștere plantelor după cum copilul din pîntecul mamei trăiește cu hrana acesteia, tot așa pămîntul dă din el însuși bobului de grîu, făcîndu-l să încolțească pentru a îmbrățișa Îngerul Aerului. Adevăr zic vouă, fiecare bob de grîu care țîșnește spre cer este o biruință asupra morții, unde domnește Satana. Pentru că Viața reîncepe mereu.

Este Îngerul Vieții acela care umblă prin firișoarele plantelor în trupul Fiului Luminii, sculîndu-l cu putere. Pentru că planta este Viață, și Viața curge între Fiul Luminii și plante, făcînd o punte cu Sfîntul Izvor al Luminii care dă naștere întregii creații.

Și cînd Fiul Luminii ține în mîinile sale firișoarele plantelor, Îngerul Bucuriei îi umple trupul cu muzică. Pentru a intra în Izvorul Vieții trebuie să fii una cu cîntecul păsărilor, cu culorile florilor din natură, cu mirosul spicelor de grîu, orz și ovăz proaspăt apărute pe cîmpuri. Adevăr zic vouă, cînd Fiul Omului nu simte bucurie în inima sa, el lucrează pentru Satana și pentru fiii întunericului. Învățați, deci, de la tinerele lăstare cîntecul Îngerului Bucuriei cu care Fiii Luminii pot merge întotdeauna să aline inimile Fiilor Oamenilor.

Maica Pămîntească este Aceea care are grijă de trupurile noastre pentru că noi sîntem născuți de Ea și ne trăim viețile în Ea. Așa se întîmplă și atunci cînd ne dă ca hrană foarte tinerele fire de plante, pe care noi le pipăim cu mîinile noastre. Pentru că, adevăr zic vouă, nu numai ca pîine ne poate hrăni grîul. Noi putem mînca, de asemenea, gingașele firișoare de grîu ca puterea Maicii Pămîntești să poată intra în noi. Dar mestecați bine plantele pentru că Fiul Omului are dinți diferiți de aceia ai vitelor și numai cînd noi mestecăm bine tulpinuțele de grîu poate Îngerul Apei să intre în sîngele nostru și să ne dea putere. Mîncați, deci, Fii ai Luminii, din această minunată plantă de pe masa Maicii noastre Pămîntești, pentru că astfel de bucurii sînt binecuvîntate în ochii Tatălui Ceresc.

Adevăr zic vouă, Îngerul Puterii intră în voi cînd atingeți Izvorul Vieții prin firele de plante. Pentru că Îngerul Puterii este ca o lumină sclipitoare care înconjoară orice ființă vie, întocmai cum luna plină este înconjurată de o aură de lumină și ca ceața care se ridică de pe cîmpuri cînd Soarele se înalță pe cer. Și Îngerul Puterii intră în Fiul Luminii cînd inima sa este pură și dorința lui este numai de a alina și de a ajuta pe Fiii Oamenilor. Achipuiți, deci, firele de plante și simțiți cum Îngerul Puterii intră în buricele degetelor voastre, urcă prin corpul vostru și vă scutură pînă ce voi tremurați cu uimire și înfiorare.

Să știți, de asemenea, că Îngerul Iubirii este prezent în firele plantelor pentru că iubirea este în dăruire și mare este iubirea dată Fiilor Luminii de către gingașele firișoare de iarbă. Pentru că adevăr zic vouă, Vîrtejul Vieții circulă prin orice ființă vie și tot ce trăiește se îmbăiază în Sfîntul Izvor al Vieții. Și cînd Fiul Luminii atinge cu iubire firele de plante, acestea îi înapoiază iubirea sa și îl conduce la Izvorul Vieții care curge în Marea Veșnică și, indiferent cît de departe s-ar afla Fiul Omului de Maica sa Pămîntească și de Tatăl său Ceresc, atingerea lăstarelor îi vor aduce întotdeauna un mesaj de la Îngerul Iubirii și el va fi din nou îmbăiat în Izvorul Vieții.

Iată, Îngerul Înțelepciunii este acela care diriguiește creșterea plantelor, ciclul anotimpurilor și ordinea creșterii tuturor ființelor vii. Astfel, Îngerul Înțelepciunii pregătește comuniunea Fiilor Luminii cu Izvorul Vieții Veșnice prin gingașele fire de iarbă. Pentru că, adevăr zic vouă, trupul vostru este sfînt, el se îmbăiază în Izvorul Vieții care este din Marea Veșniciei.

Pipăiți firele de plante, Fii ai Luminii și achipuiți Îngerul Vieții Veșnice în același timp. Pentru că dacă voi priviți cu ochii sufletului, veți vedea, într-adevăr că plantele sînt veșnice. Acum ele sînt tinere și gingașe avînd strălucirea nou-născutului. Curînd ele vor fi înalte și grațioase, ca puietul la primele sale roade. Apoi ele se îngălbenesc cu vîrsta și își pleacă capul cu răbdare pînă la seceriș. La sfîrșit se usucă fiindcă mica ulcică de pămînt ars nu poate ține toată nevoia de viață necesară grîului. Dar el nu moare, pentru că frunzele uscate se întorc la Îngerul Pămîntului, care ține planta în mîinile sale și o îndeamnă să doarmă. Și toți îngerii lucrează înlăuntrul frunzelor, și, iată, ele s-au schimbat, dar nu mor, apărînd din nou, sub o altă înfățișare. Așa se întîmplă și cu Fiii Luminii, niciodată nu vor vedea martea, ci își vor găsi singuri calea schimbării și se vor înălța spre Viața Veșnică.

Și, astfel, Îngerul Creației nu doarme niciodată, ci trimite rădăcinile grîului, adînc în Îngerul Pămîntului, ca încolțirea gingașei plante să depășească moartea și împărăția Satanei. Pentru că, viața este mișcare și Îngerul Creației nu stă niciodată, ci lucrează fără încetare în via Tatălui Ceresc. Închideți ochii voștri cînd atingeți plantele, Fii ai Luminii, dar nu adormiți pentru că a atinge Izvorul Vieții înseamnă a atinge ritmul veșnic al împărățiilor nemuritoare și a te îmbăia în Vîrtejul Vieții, înseamnă a simți din ce în ce mai mult puterea Îngerului Creației în voi, izvodind pe Pămînt, împărăția Cerurilor.

Pacea este darul Izvorului Vieții către Fiii Luminii. De aceea, ori de cîte ori ne întîlnim unul cu altul ne salutăm: «Pace vouă!» Tot așa face și planta cînd salută trupul vostru cu Sărutul Păcii. Adevăr zic vouă, Pacea nu este numai lipsa războiului pentru că foarte repede poate rîul liniștit, plin de pace, să se tulbure într-un torent nimicitor și aceleași valuri ale mării care poartă liniștit corăbiile, le pot sfărîma repede de stînci. La fel lucrează și mînia care stă la pîndă în Fiul Omului cînd ei nu veghează asupra Păcii. Pipăiți aceste fire de plante pentru că prin ele achipuiți Izvorul Vieții. În ele veți găsi Pacea; Pacea este făcută din puterea tuturor îngerilor. Tocmai cu această Pace, razele Sfintei Lumini vor goni întunericul în întregime.

Cînd Fiii Luminii sînt una cu Izvorul Vieții, atunci puterea firelor de iarbă îi va călăuzi către împărăția nepieritoare a Tatălui Ceresc. Și voi veți cunoaște mai multe din aceste mistere cărora nu le-a venit încă timpul să le auziți. Pentru că mai sînt și alte Vîrtejuri Sfinte în împărățiile nemuritoare. Adevăr zic vouă, împărățiile cerești sînt străpunse mereu și mereu de cureți de lumină aurie, arcuindu-se departe, dincolo de bolta cerească și neavînd sfîrșit. Și Fiii Luminii vor călători cu acești curenți pentru totdeauna, necunoscînd moartea, călăuziți de iubirea veșnică a Tatălui Ceresc. Și adevăr zic vouă, toate aceste mistere sînt ascunse în firele umile ale plantelor cînd le mîngîiați cu tandrețe și vă deschideți inima către Îngerul Vieții din ele.

Adunați, deci, boabe de grîu și răsădiți-le în mici ulcele de pămînt ars, și, în fiecare zi, cu inima deschisă faceți comuniuni cu îngerii, ca ei să vă poată călăuzi către Sfîntul Izvor al Vieții și ca voi să puteți aduce din preaplinul veșniciei lor alinare și putere pentru Fiii Oamenilor. Pentru că, adevăr zic vouă, tot ceea ce învățai, tot ceea ce văd ochii sufletului vostru, tot ceea ce aud urechile duhului vostru, toate acestea sînt ca o gaură făcută de o săgeată în vînt, dacă voi nu trimiteți un răvaș de adevăr și lumină Fiilor Oamenilor. Pentru că, prin fructe, putem cunoaște valoarea pomului. Și a iubi este o învățătură fără sfîrșit. Pentru că așa au învățat și părinții noștri de al Părintele Eno. Acum mergeți! Pace vouă!”

Și Iosius, ținînd înainte ulcica de pămînt ars cu tinerele firicele de grîu ca în binecuvîntare, porni către dealurile însorite de pe malul rîului așa cum era obiceiul tuturor Fraților. Și ceilalți îl urmară, fiecare păstrînd în el cuvintele Învățătorului Iubirii ca pe o comoară de preț în inima sa.

,,Pace vouă!” spune Învățătorul salutînd Frații care erau adunați pentru învățătură.

,,Pace ție!” răspunseră ei și merseră pe malul rîului așa cum era obiceiul cînd Fratele mai mare învăța pe Frați ca să poată împărtăși învățăturile cu îngerii Maicii Pămîntești: Îngerul Aerului, Îngerul Soarelui, Îngerul Apei, Îngerul Pămîntului, Îngerul Vieții și Îngerul Bucuriei.

Iar Învățătorul spuse Fraților: ,,Aș vrea să vă vorbesc despre Pace, pentru că dintre toți îngerii Tatălui Ceresc, Îngerul Păcii este acela după care omenirea tînjește cel mai mult, după cum un copil mic, obosit este nerăbdător să pună capul la pieptul mamei sale. Lipsa Păcii tulbură împărățiile, chiar dacă nu sînt în război. Pentru că răutatea și starea de război pot domni într-o împărăție, chiar fără să se audă zăngănitul săbiilor. Chiar dacă nu sînt armate în marș; una împotriva celeilalte, încă nu este pace dacă Fiii Oamenilor nu merg cu îngerii lui Sîntu. Adevăr zic vouă, mulți sînt aceia care nu cunosc Pacea pentru că ei sînt în război cu propriul lor trup; ei sînt în război cu gîndurile lor, ei nu sînt în pace cu tații lor; ei nu cunosc frumusețea Manuscriselor Sfinte, ei nu lucrează în timpul zilei în împărăția Maicii lor Pămîntești; nici nu dorm în brațele Tatălui lor Ceresc. Pacea nu domenște în ei pentru că sînt lacomi în ceea ce la sfîrșit le aduce numai mizerie și durere, acele capcane ale bogăției și faimei, prin care Satana îi ispitește pe Fiii Oamenilor; și ei trăiesc în ignoranța Legii Sfinte prin care găsim calea îngerilor Maicii Pămîntești și a Tatălui Ceresc.”

Dar cineva dintre Frați îl întrebă pe Maivîrstnic: ,,Cum putem atunci aduce pacea fraților noștri Învățătorule, pentru că ar trebui ca toți Fiii Oamenilor să împărtășească binecuvîntările Îngerului Păcii?”

Și el a răspuns: ,,Într-adevăr, numai acela care este în pace cu toți îngerii poate răspîndi lumina păcii celorlalți. De aceea mai întîi fiți în pace cu toți îngerii Maicii Pămîntești și ai Tatălui Ceresc pentru că vînturile unei furtuni răscolesc și tulbură apele rîului și numai liniștea care urmează le poate liniști iarăși. Aveți grijă, cînd frații voștri vă cer pîine voi să nu le dați pietre. Trăiți mai întîi în pace cu toți îngerii pentru că atunci pacea voastră va fi ca o fîntînă care se reumple singură, dăruind și cu cît mai mult veți da, cu atît mai mult veți primi pentru că așa este Legea.

Trei sînt sălașurile Fiului Omului și nici unul dintre ele nu poate să apară în fața lui Sîntu dacă nu-l cunoaște pe Îngerul Păcii în fiecare dintre ele. Aceste trei sălașuri sînt: trupul fizic, gîndurile sale și sentimentele sale. Căci Îngerul Înțelepciunii călăuzește gîndurile sale, cînd Îngerul Iubirii purifică sentimentele sale și cînd faptele trupului său reflectă atît iubire cît și înțelepciune, atunci Îngerul Păcii îl călăuzește în mod neabătut către tronul Tatălui său Ceresc. Și el se va ruga fără încetare ca puterea Satanei, cu bolile și murdăriile sale, să poată fi îndepărtată din cele trei sălașuri, ca Puterea, Înțelepciunea și Iubirea să poată domni în trupul său, în gîndurile sale și în sentimentele sale.

Mai întîi de toate, Fiul Omului trebuie să caute pacea cu propriul său trup; deoarece trupul său este ca un la c de munte care oglindește Soarele cînd este liniștit și limpede; dar cînd el este plin de glod și de pietre, el nu ai reflectă nimic. Trebuie ca, mai întîi, Satana să fie înlăturat din trup pentru ca îngerii lui Sîntu, să poată reintra în el și să sălășluiască acolo. Într-adevăr, nici o pace nu poate domni în trup, dacă acesta nu este ca un templu al Legii Sfinte. De aceea, cînd cineva suferă dureri și chinuri groaznice și vă cere ajutor, spuneți-i să se refacă prin ajunare și rugăciune. Spuneți-i să cheme Îngerul Soarelui, Îngerul Apei și Îngerul Aerului ca ei să intre în trupul său și să gonească puterea Satanei. Arătați-i botezul din lăuntru interior și botezul din afară. Spuneți-i ca întotdeauna să mînce la masa Maicii Pămîntești așternută cu darurile Sale: fructele pomilor, plantele cîmpurilor, laptele vitelor bun de mîncat, mierea albinelor. Să nu cheme puterea Satanei, mîncînd carnea animalelor, pentru că cine ucide, își ucide fratele și cine mănîncă carnea animalelor omorîte, mănîncă trupul morții. Spuneți-i să-și pregătească alimentele sale cu focul vieții, nu cu focul morții, pentru că îngerii vii ai lui Sîntu cel viu servesc numai oamenii vii.

Și, deși el nu poate să-i vadă, nici să-i audă și nici să-i pipăie, el este înconjurat în orice moment de puterea îngerilor lui Sîntu. Deoarece ochii săi sînt închiși și urechile sale sînt înfundate din cauza necunoașterii Legii și lăcomiei la plăcerile dăruite de Satana, el nu-i vede, nu-i aude și nu-i poate achipui. Dar dacă el ajunează și se roagă lui Sîntu cel Viu să-i îndepărteze toate bolile și murdăriile Satanei, atunci ochii și urechile sale se vor deschide și el va găsi pacea.

Dar nu suferă numai acela care adăpostește bolile lui Satana în el, ci și mama sa, tatăl său, soția sa, copiii săi, tovarășii săi vor suferi de asemenea, deoarece nu este o insulă cu sine însuși și puterea care curge prin el, fie că este de la îngeri, fie de la Satana, îi afectează și pe ceilalți în bine sau în rău. Avînd acestea în vedere, rugați-vă astfel Tatălui vostru Ceresc, cînd Soarele este sus pe cer, la miezul zilei: «Tatăl nostru care ești în ceruri, trimite tuturor Fiilor Oamenilor Îngerul Tău al Păcii și trimite trupului nostru Îngerul Vieții ca să sălășluiască în acesta pentru totdeauna.»

Atunci, Fiul Omului va căuta pacea cu propriile sale gînduri iar Îngerul Înțelepciunii va fi acela care îl va călăuzi. Pentru că, adevăr zic vouă, nu există putere mai mare în ceruri și pe pămînt decît gîndurile Fiului Omului. Deși nevăzut de ochii trupului, orice gînd are o mare putere, într-atît de mare că poate cutremura cerurile.

Pentru că nici unei creaturi din împărăția Maicii Pămîntești nu i s-a dat puterea gîndului, pentru că toate animalele ca și păsările care zboară, nu trăiesc pe baza propriei lor gîndiri, ci al Legii Unice care diriguiește totul. Numai Fiilor Oamenilor le este dată puterea gîndului care sfărîmă lanțurile morții, Să nu credeți că, dacă nu se vede gîndul nu are putere. Adevăr zic vouă, fulgerul care distruge stejarul măreț sau cutremurul care face crăpături în scoarța pămîntului, sînt jocuri de copil în comparație cu puterea gîndului. Într-adevăr, oricare gînd al întunericului, fie că este de răutate, de mînie sau răzbunare, dă frîu liber distrugerii, asemenea unui foc năvalnic în uscăciuni sub un cer fără vînt.

Dar cînd această putere este călăuzită de Sfînta Înțelepciune, atunci gîndurile Fiului Omului îl conduc la împărățiile cerești și astfel este raiul zidit pe pămînt: atunci gîndurile voastre sînt acelea care ridică sufletele oamenilor tot așa cum apele reci ale unui rîu răcoresc trupul vostru în căldura verii.

Cînd o pasăre zburătoare încearcă să zboare pentru prima dată să zboare, aripile n-o pot ține și ea cade la pămînt, iarăși și iarăși. Dar ea încearcă mereu, și, într-o zi, se ridică în înalt, părăsind pămîntul și cuibul său rămîne departe în urmă. Așa se întîmplă și cu gîndurile Fiilor Oamenilor. Cu cît omul umblă mai mult însoțindu-se cu îngerii și păstrînd Legea lor, cu atît mai puternice devin gîndurile sale în Sfînta Înțelepciune. Și, adevăr zic vouă, va veni acea zi cînd gîndurile sale vor depăși chiar moartea și vor zbura la viața veșnică în împărățiile cerești; pentru că gîndurile sale călăuzite de Sfînta Înțelepciune îi face pe Fiii Oamenilor să construiască o punte de lumină prin care ajung la Sîntu.

Pentru aceasta, rugați-vă Tatălui nostru Ceresc, cînd Soarele este la prînz, astfel: «Tatăl nostru care ești în ceruri, trimite tuturor Fiilor Oamenilor Îngerul Tău al Păcii și trimite gîndurile noastre Îngerului Puterii cu care noi putem sfărîma lanțurile morții.»

Atunci Fiul Omului va căuta pacea cu propriile sentimente, familia sa se poate bucura de tandrețea sa iubitoare; tatăl său, mama sa, soția sa, copiii săi și copiii copiilor săi. Pentru că Tatăl Ceresc este nemărginit de mare decît toți tații de sămînță și de sînge la un loc și Maica Pămîntească, nemărginit de mare decît mamele trupului fizic la un loc, iar adevărații frați sînt aceia care fac voia Tatălui Ceresc și a Maicii Pămîntești și nu frații de sînge. Chiar așa, voi veți vedea pe Tatăl Ceresc în tatăl vostru prin sămînță, și pe Maica Pămîntescă în mama voastră prin trup, pentru că nu sînt ei, de asemenea copii ai Tatălui Ceresc și ai Maicii Pămîntești? Chiar așa, voi veți iubi pe frații voștri prin sînge, așa cum vă iubesc pe voi adevărații voștri frați care merg cu îngerii, pentru că nu sînt ei de asemenea, copii ai Tatălui Ceresc și ai Maicii Pămîntești? Adevăr zic vouă, este mai ușor să iubești pe cineva necunoscut pînă atunci, decît pe aceia din propriile noastre case, care ne-au cunoscut slăbiciunile, ne-au auzit vorbele de mînie, și ne-au văzut în goliciunea noastră, epntru că ei ne cunosc așa cum ne cunoaștem noi înșine și sîntem rușinați. Atunci noi vom chema Îngerul Iubirii să intre în sentimentele noastre ca ele să fie purificate. Și tot ce înainte a fost nerăbdare și dihonie se va transforma în armonie și pace, precum pămîntul pîrjolit absoarbe apa unei ploi liniștite și devine verde și moale, gingaș cu noua viață.

Pentru c[ multe și chinuitoare sînt suferințele Fiilor Oamenilor cînd ei rămîn credincioși Îngerului Iubirii. Într-adevăr, un om fără iubire aruncă o umbră întunecată asupra celor pe care îi întîlnește, în special asupra celor cu care el conviețuiește, vorbele sale aspre și mînioase cad asupra celor dimprejur asemenea aerului puturos care se înalță dintr-o baltă clocită. Și el suferă cel mai mult, deoarece întunecimea care îl învăluie, îi cheamă pe Satana și dracii săi.

Dar cînd el cheamă Îngerul Iubirii, atunci întunecimea este împrăștiată și lumina fericirii pleacă de la el și culorile curcubeului se învîrtesc deasupra capului său și o ușoară ploaie de lumină cade din degetele sale și el aduce pace și putere tuturor celor care se află în apropierea lui.

De aceea, rugați-vă Tatălui Ceresc, cînd Soarele este în înalt, al prînz, astfel: «Tatăl nostru care ești în ceruri trimte tuturor Fiilor Oamenilor al Tău Înger al Păcii și trimite celor care sînt de o sămînță și de un sînge cu noi Îngerul Iubirii ca armonia și pacea să poată sălășlui în casa noastră pentru totdeauna.»

Atunci Fiul Omului va căuta pacea cu ceilalți Fii ai Oamenilor, chiar și cu fariseii și preoții, chiar cu cerșetorii și cei fără de adăpost, chiar cu regii și guvernatorii, pentru că toți sînt Fii ai Oamenilor, indiferent de condiția lor socială, indiferent de meseria lor, indiferent dacă ochii lor sînt deschiși pentru a vedea împărățiile cerești sau dacă ei merg în întuneric și necunoaștere.

Pentru că justiția oamenilor poate să dea dreptate unui vinovat și să pedepsească un nevinovat, dar Legea Sfîntă este aceeași pentru toți, indiferent dacă este cerșetor sau rege, păstor sau preot.

Căutați pacea cu toți Fiii Oamenilor așa cum este cunoscută de Fiii Luminii, pentru că noi trăim potrivit Legii Sfinte încă din timpul lui Eno sau mai dinainte. Pentru că noi nu sîntem nici bogați, nici săraci. Și noi folosim în comun toate lucrurile noastre, chiar îmbrăcămintea și uneltele cu care lucrăm pămîntul. Și lucrăm în cîmpuri împreună cu îngerii Maicii Pămîntești pentru a agonisi darurile pentru toți frații, necesare a le consuma ca hrană.

Pentru că cel mai puternic dintre îngerii Tatălui Ceresc, Îngerul Creației, binecuvîntează fiecare om să lucreze în felul cel mai bun pentru el și atunci nu va cunoaște nici pofta, nici îmbuibarea. Într-adevăr, exsită abundență pentru toți oamenii în împărățiile Maicii Pămîntești și ale Tatălui Ceresc, cînd fiecare om lucrează la munca sa, pentru că, dacă cumva se sustrage de la sarcina sa, altul trebuie să-i ia locul, fiindcă nouă ne sînt date toate lucrurile în împărăția cerească și pe ăînt ca preț al muncii.

Întotdeauna Fiii Luminii au trăit acolo unde se bucură îngerii Maicii Pămîntești, în apropierea rîurilor, în apropierea pomilor, în apropierea florilor, în apropierea cîntecelor păsărilor, unde Soarele și ploaia el pot îmbrățișa trupul, care este lăcașul sufletului. Nu vrem s avem de-a face cu edictele conducătorilor, nici nu-i susținem, fiindcă legea noastră este Legea Tatălui Ceresc și a Maicii Pămîntești, nici nu ne opunem lor, nici o lege nu te salvează de judecata lui Sîntu. Mai degrabă noi ne străduim să trăim după rînduielile Legii Sfinte și să îndreptăm totdeauna ceea ce este bun în toate lucrurile; atunci împrăția întunericului va deveni împărăția luminii, pentru că unde este lumină, cum ar mai putea rămîne întunericul?

Pentru aceasta rugați-vă Tatălui Ceresc, cînd Soarele este în înalt, la prînz, astfel: «Tatăl nostru care ești în ceruri, trimite tuturor Fiilor Oamenilor al Tău Înger al Păcii și trimite întregii omeniri Îngerul Creației, ca avînd o datorie sfîntă, noi să nu mai cerem nici o altă binecuvîntare.»

Atunci Fiul Omului va căuta pacea prin cunoașterea vîrstelor trecutului, pentru că, adevăr zic vouă, în Manuscrisele Sfinte este o comoară de o sută de ori mai mare decît toate diamantele și tot aurul din bogățiile împărățiilor și chiar mai prețioase, pentru că, în mod sigur, ele conțin toată înțelepciunea dăruită de Sîntu Fiilor Luminii, chiar acele tradiții care vin de al Eno sau de mai înainte, pe calea fără de sfîrșit a veacurilor, învățăturile Celor Mari. Și acestea sînt moștenirea noastră, întocmai cum fiul moștenește averea tatălui său, cînd el se arată demn de binecuvîntarea acestuia. Într-adevăr, prin cercetarea învățăturilor a căror înțelepciune este fără vîrstă vom ajunge să cunoaștem pe Sîntu, pentru că, adevăr zic vouă, Cei Mari L-au văzut pe Sîntu față în față, de aceea cînd noi citim Manuscrisele Sfinte, noi atingem picioarele Izvoditorului.

Și cînd am ajuns ăs vedem cu ochii înțelepciunii și să auzim cu urechile înțelegerii adevărurile fără vîrstă ale Manuscriselor Sfinte, atunci noi trebuie să mergem printre Fiii Oamenilor să-i învățăm, fiindcă, dacă noi ascundem cu gelozie învățătura sfîntă, oțărîndu-ne că este numai a noastră, atunci noi sîntem ca aceia care descoperă un izvor în înălțimile munților și decît să-l lase să curgă la vale pentru a potoli setea omului și a vitelor, îl îngroapă sub pămînt și pietre, lipsindu-se ei înșiși de apă. Mergeți printre Fiii Oamenilor și vorbiți-le despre Legea Sfîntă, spuneți-le că ei se pot salva pe ei înșiși și că pot intra în împărățiile cerești. Dar vorbiți-le în cuvinte pe care să le înțeleagă, în parabole din natură care vorbesc inimii, epntru că fapta trebuie mai întîi trăită ca dorință în inima trezită.

Pentru aceasta, rugați-vă Tatălui Ceresc, cînd Soarele este în înalt, astfel: «Tatăl nostru care ești în ceruri, trimite tuturor Fiilor Oamenilor al Tău Înger al Păcii și trimite-ne nouă cunoașterea Îngerului Înțelepciunii ca noi să putem merge pe Calea Celor Mari care au văzut fața lui Sîntu.»

Atunci Fiii Oamenilor vor căuta pacea cu împărăția Maicii Pămîntești, pentru că nimeni nu poate trăi îndelungat, nici să fie fericit, decît numai acela care respectă pe Maica sa Pămîntească și Legile Sale. Pentru că, respirația voastră este respirația Ei, sîngele vostru – sîngele ei, oasele voastre – oasele Ei, carnea voastră – carnea Ei; măruntaiele voastre – măruntaiele Ei; ochii și urechile voastre – ochii și urechile Ei.

Adevăr zic vouă, voi sînteți una cu Maica Pămîntească; Ea este în voi și voi în Ea. Din Ea v-ați născut, în Ea a-ți trăit și în Ea vă veți întoarce. Sîngele Maicii noastre Pămîntești cade din nori și curge în rîuri; respirația Maicii noastre Pămîntești este aceea care împrăștie frunzele pădurii și suflă cu putere dinspre munte, dulce și îndesată este carnea Maicii noastre Pămîntești în fructele pomilor; puternice și tari sînt oasele Maicii noastre Pămîntești în stîncile și pietrele uriașe care stau ca veghetorii timpurilor trecute. Într-adevăr, sîntem una cu Maica Pămîntească și aceluia care este credincios Legilor Maicii sale și Ea îi va fi credincioasă de asemenea.

Dar va veni o zi cînd Fiii Oamenilor își vor întoarce fața de la Maica lor Pămîntească și chiar o vor huli, precum și dreptul ei de izvodire. Atunci ei o vor înrobi și carnea Sa va fi răvășită, sîngele său otrăvit, respirația Sa înăbușită și grea; ei vor aduce focul morții în toate părțile împărăției Sale și furia lor va devora toate darurile Ei și în locul lor nu va mai rămîne decît un deșert.

Toate aceste lucruri se vor întîmpla fiindcă Legea nu mai este cunoscută de Fiilor Oamenilor și ca un muritor, cu încetul, ei nu-și vor mai putea mirosi propria duhoare și astfel, Fiii Oamenilor vor deveni orbi la adevăr și își vor jefui, răvăși și distruge Maica Pămîntească, ceea ce înseamnă că ei se vor prăda, răvăși și distruge pe ei înșiși. Pentru că ei au fost născuți de Maica Pămîntească și ei sînt una din Ea, și tot ceea ce i se întîmplă Ei, li se întîmplă lor înșiși.

Cu mult timp înaintea Marelui Potop, Cei Mari mergeau pe pămînt și arborii uriași, care azi sînt o amintire, erau casa lor și împărăția lor. Ei trăiau mai multe veleaturi de om, pentru că ei mîncau la masa Maicii Pămîntești și dormeau în brațele Tatălui Ceresc și nu cunoșteau boala, nici bătrînețea, nici moartea. Ei lăsară Fiilor Oamenilor, prin legămînt, toată gloria împărățiilor lor, chiar cunoașterea ascunsă a Arborelui Vieții care se înalță în mijlocul Mării Veșnice. Dar ochii Fiilor Oamenilor fură orbiți de plăsmuirile Satanei și prin promisiunile puterii, chiar acea putere care se dobîndește prin forță și cu sînge. Și atunci Fiii Oamenilor au rupt firul care îi lega de Maica lor Pămîntească și de Tatăl lor Ceresc și s-au îndepărtau de Izvorul Sfînt al Vieții unde trupul lor, gîndurile lor și sentimentele lor erau una cu Legea și au început să folosească numai propriile gînduri, propriile sentimente și propriile fapte, făcînd sute de legi unde înainte nu era decît Una.

Și astfel Fiii Oamenilor s-au alungat ei înșiși din propria lor casă și s-au îngrămădit în spatele zidurilor de piatră, nemaiauzind vîntul în arborii înalți ai pădurii dincolo de orașele lor.

Adevăr zic vouă, Cartea Naturii este un Manuscris Sfînt și voi dacă vreți să se salveze înșiși Fiii Oamenilor și să găsească viața veșnică, învățați-i să citească iarăși paginile vii ale Maicii Pămîntești. Pentru că în fiecare ființă în care există viață, este înscrisă Legea. Ea este înscrisă în iarbă, în arbori, în rîuri, n munți, păsările cerului și peștii mărilor și, înainte de orice, în Fiii Oamenilor. Numai cînd ei vor reveni la sînul Maicii lor Pămîntești își vor găsi viața veșnică și Izvorul Vieții care îi conduce la Tatăl Ceresc, numai așa chipul întunecat al viitorului poate fi risipit.

Pentru aceasta rugați-vă Tatălui Ceresc cînd Soaele este în înalt, la prînz, astfel: «Tatăl nostru care ești în ceruri trimte tuturor Fiilor Oamenilor al Tău Înger al Păcii și trimite împărăției Maicii noastre Pămîntești Îngerul Bucuriei ca inimile noastre să fie pline de cîntec și veselie, așa cum sîntem cuibăriți în brațele Maicii noastre.»

În sfîrșit Fiii Oamenilor vor căuta pacea cu împărăția Tatălui Ceresc pentru că, într-adevăr, Fiii Oamenilor nu sînt născuți numai de sămînța taților lor și de mamele lor ca trup, ci e își pot găsi adevărata moștenire și cunoaștere pentru că sînt fiii Creatorului.

Tatăl Ceresc este Legea Unică, care a creat stelele, soarele, lumina și întunericul și Legea Sfîntă din sufletele noastre. El este peste tot și nicăieri. Tot ceea ce cunoaștem și tot ceea ce nu știm este diriguit de Lege. Căderea frunzelor, curgerea rîurilor, zumzăitul insectelor din noapte, toate acestea sînt guvernate de către Lege.

În tărîmul Tatălui nostru Ceresc, există multe sălașuri și multe sînt lucrurile ascunse pe care încă nu le cunoaștem. Adevăr zic vouă, împărăția Tatălui nostru Ceresc este nemărginită, atît de mare încît nici un om nu-i cunoaște marginile. Cu toate acestea, întreaga Sa împărăție poate fi găsită în cea mai mică picătură de rouă de pe floarea de cîmp sau în mirosul ierbii proaspăt cosită pe cîmpurile de sub soarele verii. Într-adevăr nu există cuvinte pentru a descrie împărăția Tatălui Ceresc.

Într-adevăr glorioasă este moștenirea Fiului Omului pentru că numai lui îi este dat să intre în Vîrtejul Vieții Veșnice care îl conduce în împărăția Tatălui Ceresc. Dar mai întîi, el trebie să caute și să găsească pacea cu trupul său, cu gîndurile sale, cu sentimentele sale, cu Fiii Oamenilor, cu cunoașterea sfîntă și cu împărăția Maicii Pămîntești. Pentru că, adevăr zic vouă, acesta este vasul care în poartă pe Fiul Omului pe Vîrtejul Vieții Veșnice la Tatăl său Ceresc. El trebuie să aibă o pace înșeptită înainte ca el să poată cunoaște pacea veșnică ce depășește înțelegerea, chiar pe aceea a Tatălui său Ceresc.

Pentru aceasta, rugați-vă Tatălui Ceresc, cînd Soarele se află cel mai sus, la prînz, astfel: «Tatăl nostru care ești în ceruri trimite tuturor Fiilor Oamenilor al Tău Înger al Păcii și trimite împărăției Tale, Tatăl nostru Ceresc, al tău Înger al Vieții Veșnice, ca noi să putem urca dincolo de stele și să trăim pentru totdeauna.»”

Și apoi Maivîrstnicul tăcu și o mare liniște se așternu asupra Fraților și nimeni nu dorea să vorbească. Umbrele după-amezii tîrzii jucau pe rîul liniștit și argintiu ca sticla și pe cerul ce se întuneca abia se putea observa secera de filigran a lunii păcii. Și marea pace a Tatălui Ceresc îi învălui ăe toți într-o iubire nemuritoare.

2. Întîlnirea lui Ili cu iudeii

Bolnavii și infirmii veniră în număr mare la Iosius și îi spuseră: ,,Dacă tu cunoști toate lucrurile, spune-ne nouă pentru ce îndurăm atîta suferință? Pentru ce nu sîntem sănătoși ca ceilalți oameni? Învățătorule, vindecă-ne ca și noi să devenim puternici și să ieșim din mizeria noastră. Mai știm că t ai puterea să vindeci toate bolile. Scapă-ne de Satana și de toate relele cumplite cu care ne cuprinde.

Învățătorule, fie-ți milă de noi!”

Și Iosius le-a răspuns: ,,Fericiți sînteți voi că sînteți înfometați de adevăr, căci eu vă voi potoli foamea cu pîinea înțelepciunii. Fericiți sînteți voi că ați bătutu la ușă, căci eu vă voi deschide ușa vieții. Fericiți sînteți voi de a vrea să scăpați de Satana, căci eu vă voi conduce în împărăția Maicii noastre Pămîntești unde puterea Satanei nu poate pătrunde.”

Foarte uimiți ei întrebară: ,,Cine este Maica noastră și care sînt îngerii săi, unde se află împărăția sa?”

,,Maica voastră este în voi și voi sînteți în Ea. Ea este Aceea care v-a născut și care v-a dat viață. De la Ea ați primit trupurile voastre și Ei i le veți da îndărăt într-o zi. Fericiți veți fi voi, cînd o veți cunoaște pe Ea și împărăția Sa, dacă veți primi îngerii Maicii voastre și veți respecta legile Ei. Adevăr zic vouă, acela care va face așa nu va cunoaște niciodată boala, căci puterea Maicii noastre este mai presus de orice. Puterea Ei distruge pe Satana și împărăția lui, și Ea domnește asupra tuturor trupurilor voastre ca și asupra tuturor celorlalte ființe vii.

Sîngele care curge în noi este născut din sîngele Maicii noastre Pămîntești. Sîngele Său vine din nori, țîșnește din adîncurile pămîntului, susură în pîraiele munților, se scurge din belșug în rîurile cîmpiilor, dormitează în sînul lacurilor și vuiește cu putere în mările răscolite de furtuni.

Aerul pe care îl respirăm se naște din respirația Maicii noastre Pămînteșt. Suflul Său este azurul din înălțimile cerurilor, el suspină pe vîrfurile munților, freamătă prin frunzele pădurilor, se ridică deasupra lanurilor de grîne, se liniștește în văile adînci, se mistuie în deșert.

Tăria oaselor noastre vine din oasele Maicii Pămîntești, din stînci și din pietre. Acestea se înfățișează goale în fața cerului pe vîrfurile munților, ele seamănă unor uriași ațipiți pe povîrnișurile costișelor, unor idoli ridicați în deșert, se găsesc de asemenea ascunse în lăuntrul pămîntului.

Gingășia cărnii noastre vine din carnea Maicii noastre Pămîntești care se colorează în galben și în roșu cînd fructele se coc în pomi. Ea ne dă de asemeni hrana care izvorăște din brazdele cîmpurilor.

Măruntaiele noastre sînt formate din măruntaiele Maicii noastre pămîntești, ele sînt ascunse privirii noastre, ca și adîncurile nevăzute ale Pămîntului.

Lumina ochilor noștri și auzul nostru se nasc din culorile și sunetele Maicii noastre Pămîntești, ele ne cuprind în întregime precum valurile mării peștii, sau curenții de aer păsările.

Adevăr zic vouă, omul este fiul Maicii noastre Pămîntești și de al Ea își primește trupul său, în același fel în care trupul unui copil se naște din pîntecul mamei sale. Adevăr zic vouă, voi sînteți una cu Maica Pămîntească. Din Ea v-ați născut, în Ea trăiți și în Ea vă veți întoarce. De aceea cinstiți legile Ei, pentru că nimeni nu poate trăi mult timp, nici fericit fără să o respecte pe Ea și legile Sale. Căci respirația voastră este respirația Ei, sîngele vostru, sîngele Ei, oasele voastre, oasele Ei, carnea voastră, carnea Ei, măruntaiele voastre, măruntaiele Ei, ochii voștri și urechile voastre, ochii Ei și urechile Ei.

Adevăr zic vouă, dacă nu respectați o singură lege din Legile Ei, veți deveni prada bolilor nemiloase și va fi multă suferință cu lacrimi și scrîșnete de dinți. Vă spun că atîta vreme cît nu urmați legile Maicii voastre, nu veți scăpa morții. Dar Miaca sa, se va lega de acela care I-a respectat Legile. Ea îl va vindeca de toate relele și el nu va mai cunoaște boala. Ea îi va da o viață lungă, îl va apăra de toate necazurile, îl va feri de atingerea focului, a apei și de mușcăturile șerpilor veninoși. Căci Maica voastră Pămîntească este Aceea care v-a născut și Ea este Aceea care vă menține viața în voi. Ea v-a dat trupul vostru și Ea singură are puterea să vă vindece. Fericit este acela care își iubește Maica și se odihnește în pace la sînul Său. Chiar cînd v-ați întors fața de la Ea, Maica voastră vă iubește. Și cît de mult ați fi iubiți de Ea, dacă ați reveni la Ea! Adevăr zic vouă, mare este iubirea Sa, mai mare decît cei mai înalți munți, mai adîncă decît cele mai adînci mări. Și aceia care își iubesc Maica nu vor fi niciodată părăsiți de ea. După cum găina își apără puișorii, leoaica puii, mama nou-născutul, tot așa Maica Pămîntească apără pe Fiul Omului de toate relele și toate primejdiile.

Căci adevăr zic vouă, nenumărate pericole amenință pe Fiii Oamenilor. Belial/Satana, căpetenia tuturor dracilor, cuibul tuturor relelor, stă la pîndă în trupurile tuturor Fiilor Oamenilor. El le promite bogății și putere, palate magnifice, îmbrăcăminte de aur și argint, mulțimi de robi, lăcomie și beții, viață desfrînată și cele mai cumplite depravări, zile de lene și trîndăvie. El îi cunoaște pe fiecare lingușindu-i apucăturile rele. Și în ziua în care fiii oamenilor au devenit sclavii tuturor acestor deșertăciuni și urîciuni drăcești, atunci ca plată el îi despoaie de toate bunurile căpătate de la Maica Pămîntească, pe care Aceasta le-a dăruit cu tot atîta belșug. El le ia respirația lor, sîngele lor, oasele lor, carnea lor, măruntaiele lor, ochii și urechile lor. Și respirația fiilor oamenilor devine scurtă și dureroasă, răsuflarea sa este tot atît de urît mirositoare ca a animalelor necurate. Sîngele său se îngroașă și devine urît mirositor ca apa mlaștinilor, el se învîrtoșează și se înnegrește, asemănător nopții morții. Oasele sale se pietrifică și devin noduroase. Ele se macină și se sfărîmă ca pietrele care cad de pe stîncă. Carnea sa se încarcă cu grăsimi și cu apă, ea se descopmpune și putrezește, acoperindu-se cu cruste și puroaie dezgustătoare. Măruntaiele se umplu cu murdării abominabile, cu scurgeri împuțite de puroi, n care viermi mîrșavi își fac veleatul. Vederea sa scade, pînă ce, într-un tîrziu, noaptea profundă îi acoperă ochii, urechile sale nu mai aud, pînă ce domnește liniștea mormîntului. În acest fel, la capătul vieții, prin propriile sale greșeli, deoarece nu a știut să respecte Legile Maicii sale și pentru că a adunat greșeală după greșeală, fiul omului își pierde viața. Toate darurile Maici sale Pămîntești îi sînt luate, respirația, sîngele, oasele, carnea, părul, măruntaiele, ochii și urechile și în ultimul rînd, viața cu care Maica Pămîntească i-a încununat trupul.

Dar dacă fiul omuli căzut în greșeală se căiește pentru păcatele făcute și se leapădă de ele, dacă el revine către Maica sa Pămîntească, dacă, respectînd Legile Sale, el se eliberează din ghearele Satanei, rezistînd ispitelor sale, atunci Maica sa Pămîntească îl va primi din nou la sînul Său. Ea își va revărsa iubirea către Fiul regăsit și își va trimite îngerii Săi pentru a-l sluji. Adevăr zic vouă, de îndată ce Fiul Omului rezistă ispitelor Satanei care sălășluiesc în el și încearcă să-l robească, chiar în acea clipă, îngerii Maicii Pămîntești sînt gata să-l servească cu toată puterea lor și să-l elibereze din ghearele Satanei.

Căci nici un om nu poate sluji la doi stăpîni. Sau îl servește pe Satana și dracii săi, sau servește pe Maica sa Pămîntească și îngerii Săi. Sau el servește moartea, sau el servește viața. Adevăr zic vouă, fericiți cei ce urmează Legile vieții și nu rătăcesc pe căile morții.”

Toți aceia care erau în jurul lui Iosius, ascultară aceste cuvinte cu uimire, căci ele erau pline de tărie și îi învățau într-un fel cu totul nou decît o făcuseră preoții și scribii.

Soarele asfințise și totuși ei nu se înapoiaseră la casele lor. Așezîndu-se în jurul lui Iosius, în întrebară: ,,Învățătorule, care sînt acele Legi ale vieții? Rămîi încă cu noi și învață-ne. Noi vrem să ascultăm învățătura ta pentru a ne putea vindeca și a deveni drepți.”

Atunci Iosius s-a așezat în mijlocul lor și le-a vorbit astfel: ,,Adevăr zic vouă, nimeni nu poate fi feritâcit dacă nu urmează Legea.”

Auzind aceste cuvinte, cei din jurul lui îi spuseră: ,,Noi toți urmăm legile lui Moșe/Moise, legiuitorul nostru, așa cum sînt ele trecute în scrierile noastre sfinte.”

Atunci Iosius le-a spus: ,,Nu căutați Legea în Scripturile voastre, căci Legea este viață, în timp ce scrierea este moartă. Adevăr zic vouă, Moșe n-a primit de la Iahwe legile sale prin scris, ci prin cuvîntul viu. Legea este cvîntul viu al Creatorului cel viu către profeții vii, pentru oamenii vii. Legea este scrisă în tot ce este viu. O veți găsi în iarbă, arbori, rîuri, munți, păsările cerului, peștii lacurilor și mărilor, dar cautați-o mai ales în voi înșivă. Căci adevăr zic vouă, că tot ce este înzestrat cu viață este mai apropiat de Ziditorul lumii decît scrierile lipsite de viață. Izvoditorul a creat viața și toate ființele vii în așa fel ca ele să poată prin cuvîntul nepieritor să-l înveți pe om Legile lui Sîntu cel Adevărat. Creatorul n-a scris Legile Sale pe pagini de carte, ci în inima voastră și în sufletul vostru. Ele se află în respirația voastră, în sîngele vostru, în oasele voastre, în carnea voastră, în măruntaiele voastre, în ochii voștri, în urechile voastre și în tot trupul vostru. Ele sînt prezente în aer, în apă, în pămînt, în plante, în razele soarelui, pe vîrfurile munților și în abisuri. Toate acestea vă vorbesc ca voi să puteți înțelege Cuvîntul și voința Ziditorului cel viu. Dar voi închideți ochii pentru a nu vedea nimic și vă astupați urechile pentru a nu auzi nimic. Adevăr zic vouă, scrisul este lucrarea omului în timp ce viața și toate gazdele sale sînt izvodirea lui Sîntu. De ce nu vă îndreptați urechile către cuvintele Creatorului înscrise în minunile sale. Pentru ce studiați voi scrieri moarte, făcăturile mîinilor oamenilor.”

Atunci iudeii plini de uimire au întrebat Învățătorul iubirii: ,,Cum putem noi să citim Legile lui Senta decît în Scripturi? Unde sînt ele scrise? Citește-ni-le acolo unde tu le vezi, căci noi nu cunoaștem alte scripturi decît acelea pe carele-am moștenit de la strămoșii noștri. Spune-ne Legile de care ai vorbit, ca, după ce le-am auzit, noi să putem fi vindecați și îndreptați.”

Atunci Iosius le-a zis: ,,Voi nu puteți înțelege cuvintele vieții pentru că trăiți în moarte. Tenebrele vă întunecă vederea iar urechile voastre sînt atinse de surzenie. Totuși vă spun că nu vă este de nici un folos să aveți ochii fixați pe scrierile a căror literă este moartă, dacă prin faptele voastre voi huliți pe Acela care v-a dat scrierile. Adevăr zic vouă, că Ziditorul și Legile sale apar în ceea ce faceți voi. Ele nu se află nici în lăcomie și beție, nici într-o viață risipită în desfătări și destrăbălări, nici în căutarea bogățiilor sau în ura contra celorlalți. Căci toate aceste lucruri sînt foarte îndepărtate de adevăratul Creator și de îngerii Săi. Toate aceste fapte vin din împărăția întunericului și de la stăpînul tuturor relelor. Ori, toate acestea le purtați în voi și astfel Cuvîntul lui Senta și puterea Sa nu pot intra în voi din cauza gîndurilor rele pe care voi le cultivați și a tuturor nelegiuirilor care sălășluiesc în corpul vostru și în sufletul vostru. Dacă vreți să vă pătrundă Cuvîntul Ziditorului cel Viu și puterea Sa, nu murdăriți nici trupul vostru nici sufletul vostru. Căci trupul vostru este templul sufeltului iar sufeltul vostru este templul Creatorului. Curățiți de aceea templu vostru pentru ca Stăpînul Templului să poată veni să ocupe acolo un loc demn de El.

La toate ispitele trupului și sufletului vostru, ispite care vin de la Satana, retrageți-vă la adăpostul ceresc al Creatorului. Postiți și refaceți-vă. Căci adevăr zic vouă, Satana și vrăjile sale nu pot fi înlăturate decît prin post și rugăciune. Înapoiați-vă acasă și postiți în singurătate, nelăsînd să se bage de seamă că ajunați. Dumnezeu cel Viu va vedea această faptă și mare va fi răsplata voastră. Ajunați pînă ce Satana și toate relele sale vă vor fi părăsit și pînă ce toți îngerii Maicii voastre Pămîntești vor fi venit pentru a vă servi. Adevăr zic vouă, că atît timp cît nu veți fi ajunat, nu veți fi eliberați din ghiara lui Satana și de toate bolile care vin de la el. Ajunați și rugați-vă u căldură, cerînd puterea lui Dumnezeu cel Viu pentru a ajunge la vindecare. În timpul ajunării voastre lipsiți-vă de fiii oamenilor și căutați însoțirea îngerilor Maicii vostre Pămîntești, căci acela care o caută, o va găsi.

Căutați aerul curat al pădurilor și cîmpurilor, căci acolo, în mijlocul lor, veți întîlni Îngerul Aerului. Descălțați-vă, dezbrăcați-vă și lăsați Îngerul Aerului să vă îmbrățișeze întreg trupul. Apoi respirați îndelung și adînc ca Îngerul Aerului să pătrundă în voi. Adevăr zic vouă, el va goni din trupul vostru impuritățile care îl murdăresc pe din afară și pe din lăuntru și astfel toate mirosurile și murdăriile urîte se vor îndepărta de voi ca fumul focului care unduie în aer și se pierde în nemărginirea cerurilor. Căci, adevăr zic vouă, sfînt este Îngerul Aerului, care curăță tot ce este murdar și transformă în parfumuri suave toate substanțele urît mirositoare. Nimeni nu se poate prezenta în fața lui Dumnezeu, dacă Îngerul Aerului nu-l lasă să treacă. În fapt, totul trebuie să renască prin aer și prin adevăr, căci trupul vostru respiră aerul Maicii voastre Pămîntești și sufletul vostru respiră adevărul Tatălui Ceresc.

După Îngerul Aerului căutați Îngerul Apei. Descălțați-vă și dezbrăcați-v, și lăsați-l să vă îmbrățișeze corpul. Abandonați-vă cu totul în brațele lui mîngîietoare și tot de atîtea ori cît circulați aerul cu respirația voastră, agitați apa prin mișcările trupului vostru. Adevăr zic vouă, Îngerul Apei va goni din trupul vostru toate mizeriile care îl murdăresc atît pe din afară cît și pe din lăuntru. Tot felul de resturi urît mirositoare se vor îndepărta de voi, tot așa cum murdăria hainelor voastre se împrăștie în apa rîului și se pierde în curentul acestuia. Adevăr zic vouă, sfînt este Îngerul Apei, el curăță toto ce este murdar și transformă în parfumuri suave toate mirosurile urîte. Nimeni nu se poate prezenta în fața lui Dumnezeu, dacă Îngerul Apei nu-l lasă să treacă. În fapt, totul trebuie să renască prin apă și adevăr, căci trupul vostru se scaldă în izvorul vieții pămîntești iar sufletul vostru se scaldă în izvorul vieții veșnice. Voi primiți sîngele vostru de la Maica Pămîntească și adevărul de la Tatăl Ceresc.

Să nu vă închipuiți că este suficient ca Îngerul Apei să vă îmbrățișeze numai în afară. Adevăr zic vouă, impuritatea interioară este mai mare decît impuritatea exterioară. Ori, acela care se curăță numai pe din afară, rămînînd impur înăuntru, seamănă mormintelor care pe dinafară sînt acoperite cu picturi luminoase, dar care, în interior, sînt pline de tot felul de murdării oribile și de scîrboșenii. Adevăr zic vouă, suportați ca Îngeurl Apei să vă boteze de asemenea înlăuntru ca să fiți eliberați de toate păcatele vostre trecute, veți deveni și înlăuntru tot așa de curați ca spuma rîului scînteind în razele soarelui.

Căutați deci o tigvă avînd o tijă de lungimea unui om, goliți-o de miez și umpleți-o cu apă de rîu încălzită de razele soarelui. Atîrnați0 de ramura unui copac, îngenunchiați pe pămînt în fața Îngerului Apei și introduceți capătul tijei tigvei în dos, astfel ca apa să poată pătrunde în toate măruntaiele voastre. Rămîneți îngenunchiați pe pămînt în fața Îngerului Apei și rugați-vă la Dumnezeu să vă ierte toate păcatele trecute; rugați Îngerul Apei să vă elibereze trupul de toate murdăriile sale și de toate bolile sale. Lăsați apoi apa să se scurgă afară din trupul vostru ca acesta să fie curățat înlăuntru de tot ce a venit de la Satana, de tot ce eiste impur sau urît mirositor. Cu ochii voștri veți vedea și cu nasurile voastre veți mirosi toate scîrboșeniile și necurățeniile care au murdărit templul trupului vostru, în același timp vă veți da seama de toate păcatele care se aflau în voi și de toate relele pe care le-ați înfăptuit. Adevăr zic vouă, botezul apei vă va elibera de aceste rele. Fiecare zi de post va reînnoi acest botez al apei și continuați pînă în ziua în care apa care se scurge din trupul vostru va fi tot atît de curată ca spuma rîului. Atunci cufundați trupul vostru în rîul cu ape mișcătoare și acolo, în brațele Îngerului Apei, mulțumiți lui Dumnezeu cel Viu care v-a scăpat de păcatele voastre. Acest sfînt botez făcut de Îngerul Apei înseamnă renașterea la o viață nouă. Căci, de îndată cohii voștri vor vedea și urechile voastre vor auzi. Apoi nu mai păcătuiți, ca Îngerul Aerului și Îngerul Apei să poată locui în voi pentru totdeauna și tot timpul să vă servească.

Și dacă după aceasta mai rămîne în voi cîteva urme din păcetele vechi, căutați Îngerul Soarelui. Descălțați-vă și dezbrăcați-vă și lăsați ca Îngerul Soarelui să vă îmbrățișeze întreg trupul. Respirați îndelung și adînc ca Îngerul Soarelui să poată pătrunde în voi. El va goni din trupul vostru toate murdăriile urît mirositoare care vă spurcă pe dinafară și pe din lăuntru. Tot ce este impur și urît mirositor se va îndepărta de voi, așa cum întunericul nopții se îndepărtează în fașa strălucirii soarelui care răsare. Adevăr zic vouă, sfînt este Îngerul Soarelui, el purifică și gonește orice impuritate și transformă în parfumuri suave toate mirosurile care duhnesc greu. Nimeni nu se poate prezenta în fața lui Dumnezeu, dacă Îngerul Soarelui nu-l lasă să treacă. În fapt, toți trebuie să fiți încă odată renăscuți de soare și de adevăr, căci trupul vostru este încălzit de razele soarelui Maicii Pămîntești, în timp ce sufletul vostru este încălzit de lumina strălucitoare a adevărului Tatălui Ceresc.

Îngerul Apei, a Aerului și a Soarelui sînt frați. Ei au fost dați Fiului Omului pentru a-i servi, astfel ca el să poată chema totdeauna pe unul sau altul.

La fel de sfîntă este îmbrățișarea lor. Ei sînt copiii nevăzuți ai Maicii Pămîntești, și nu trebuie să se parați pe aceia pe care Cerul și Pămîntul i-au unit. Fie ca acești trei îngeri frați, să vă poată curăța în fiecare zi și ca ei să rămînă în voi în tot timpul ajunării voastre.

Căci, adevăr zic vouă, puterea dracilor, toate păcatele și toate murdăriile vor părăsi în grabă trupul care este curățat de acești trei îngeri. Așa cum hoții fug dintr-o locuință la sosirea stăpînului casei, unul părăsind-o pe ușă, altul pe fereastră, cel de-al treilea pe acoperiș, fiecare scăpînd cum poate, așa fug dracii bolii, toate păcatele trecute și toate murdăriile și bolile care se află în templul trupului vostru. Cînd îngerii Maicii Pămîntești vor fi intrat în trupurile voastre ca Stăpînul Templului să poată veni din nou, atunci toate mirosurile urîte vor părăsi în mare grabă corpul vostru, prin respirație sau prin piele; apele murdare se vor scurge prin gura voastră, pielea voastră, fundul vostru și părțile rușinoase. Toate aceste lucruri voi le veți vedea cu ochii voștri, sîngele vostru va deveni tot așa de curat ca sîngele Maicii Pămîntești și ca spuma rîului scînteind în lumina soarelui. Respirația voastră va deveni tot atît de curată ca parfumul delicat al florilor mirositoare, carnea voastră tot atît de curată ca și carnea fructelor care se coc printre frunzele pomilor, sclipirea ochilor voștri va fi tot atît de vie și de strălucitoare ca lumina soarelui ce strălucește pe cerul albastru. Atunci toți îngerii Maicii voastre Pămîntești vor fi în slujba voastră. Și respirația voastră, sîngele vostru, carnea voastră, vor fi una cu respirația, sîngele și carnea Maicii voastre Pămîntești, iar sufletul vostru va putea atunci să devină una cu duhul Tatălui vostru Ceresc, la fel cum nici un nou-născut nu poate înțelege învățătura tatălui său atîta timp cît mama sa nu l-a ținut la sînul său, cît nu l-a îmbăiat, alintat și pus în leagănul său pentru a dormi, după ce l-a hrănit. Locul copilului de vîrstă mică este lîngă mama sa. Cînd el este mai mare, tatăl său îl duce la cîmp să muncească alături de el și copilul nu revine la mama sa decît la ora mesei. Atunci tatăl îl învață să știe să lucreze ca el. Și în ziua în care el vede că fiul său a înțeles ceea ce l-a învățat, și-și face bine treaba, tatăl îi dă toate bunurile. Ele pot deveni proprietatea fiului iubit și astfel el poate continua lucrarea tatălui.

Adevăr zic vouă, fericit este fiul care ascultă și urmează sfaturile mamei sale. Și de o sută de ori este mai fericit fiul care ascultă și urmează sfaturile tatălui său pentru că vi s-a spus: «Respectă pe tatăl tău și pe mama ta ca zilele tale să fie îndelungate pe pămînt.» Dar vă spun Fii ai Omului: Respectați pe Maica Pămîntească și urmați Legile Sale pentru ca zilele voastre să fie îndelungate pe pămînt și respectați pe Tatăl vostru Ceresc ca viața voastră să fie veșnică în Ceruri. Căci Tatăl Ceresc este de o sută d ori mai mare decît toți tații prin sămînță și prin sînge la un loc, și Maica Pămîntească este mai mare decît toate mamele trupești la un loc. În ochii Tatălui său Ceresc și al Maicii sale Pămîntești, Fiul Omului este încă mai scump decît în ochii tatălui său prin sînge și sămînță și în ochii mamei sale prin trup. Cuvintele și Legile Tatălui vostru Ceresc și ale Maicii voastre Pămîntești sînt mai pline de înțelepciune decît cuvintele și voința tuturor taților voștri de sînge și sămînță la un loc și a tuturor mamelor voastre prin trup la un loc. Și, de asemenea mai mare este valoarea moștenirii Tatălui vostru Ceresc și a Maicii voastre Pămîntești, împărăția veșnică a vieții atît pămîntești cît și cerești, decît a tuturor moștenirilor lăsate de tații voștri de sînge și sămînță și de mamele voastre prin trup.

Adevărații voștri frați sînt toți aceia care ascultă de voința Tatălui vostru Ceresc și a Maicii voastre Pămîntești, și nu frații voștri de sînge. Adevăr zic vouă, că adevărații voștri frați după voința Tatălui Ceresc și a Maicii Pămîntești, vă iubesc de o mie de ori mai mult decît frații voștri de sînge. Căci de la Cain și Abel din ziua cînd frații de sînge au încălcat voința lui Dumnezeu, nu mai există frăție adevărată de sînge. Frații se poartă ca străini față de frații lor. Iată pentru ce vă spun să iubiți pe adevărații voștri frați după voința lui Dumnezeu de o mie de ori mai mult decît frații voștri de sînge.

Căci Tatăl vostru Ceresc este iubire.

Căci Maica voastră Pămîntească este iubire.

Căci Fiul Omului este iubire.

Prin iubire Tatăl Ceresc, Maica Pămîntească și Fiul Omului sînt una. Căci duhul Fiului Omului a fost creat de duhul Tatălui Ceresc și trupul său din trupul Maicii Pămîntești. Luați aminte și fiți drepți cu duhul Tatălui vostru Ceresc și trupul vostru întocmai ca al Maicii voastre Pămîntești. Iubiți pe Tatăl vostru Ceresc așa cum vă iubește el sufletul, iubiți pe Maica voastră Pămîntească așa cum vă iubește Ea trupul. Iubiți pe adevărații voștri frați așa cum îi iubesc Tatăl vostru Ceresc și Maica voastră Pămîntească. Atunci Tatăl vostru Ceresc vă va da duhul Său cel Sfînt și Maica voastră Pămîntească trupul Său cel Sfînt. Atunci Fiii Oamenilor ca frați adevărați, se vor iubi unii pe alții, așa cum au fost iubiți de Tatăl lor Ceresc și de Maica lor Pămîntească. Atunci ei vor deveni unii pentru alții adevărați alinători de suflete, atunci vor dispare de pe pămînt toate relele și toate tristețile, și va fi iubire și bucurie pe Pămînt. Pămîntul se va asemăna atunci cerurilor și împărăția lui Dumnezeu va sosi. Apoi Fiii Oamenilor își vor împărți moștenirea lor cerească, împărăția lui Dumnezeu. Căci ei trăiesc în Tatăl Ceresc și Maica Pămîntească, și Tatăl Ceresc și Maica Pămîntească trăiesc în ei. Și atunci cu împărăția lui Dumnezeu se va ajunge al sfîrșitul timpului, căci iubirea Tatălui Ceresc dă tuturor viață veșnică în împărăția lui Dumnezeu. Căci iubirea este veșnică. Iubirea este mai tare decît moartea.

Chiar dacă eu vorbesc limba oamenilor și a îngerilor, dar nu am iubire, sînt ca alămurile sunătoare sau chimvalul care răsună. Chiar dacă prezic viitorul, dacă cunosc toate secretele și am toată înțelepciunea, chiar dacă am o credință puternică, cu care pot mișca munții, dacă nu am iubire, eu sînt nimic. Și chiar dacă împart toate bunurile mele săracilor și le dau tot ce am primit de la Tatăl meu Ceresc, și dacă nu am iubire, eu nu voi obține nici o fărîmă de înțelepciune. Iubirea este răbdătoare, iubirea este tandră. Iubirea nu este invidioasă, ea nu face rău, ea nu cunoaște nici orgoliu, nu este crudă, niciodată nu este egoistă, ea este înceată la mînie, ea nu-și imaginează necredința, nu se bucură de nedreptate, ci de dreptate. Iubirea apără totul, iubirea crede în toți, iubirea speră totul, iubirea suferă totul; niciodată ea nu se lasă; scrierile și cuvintele pier, cunoașterea dispare, dar iubirea rămîne. Noi trăim în parte în greșeală și în parte în adevăr, dar cînd se va ajunge la împlinirea adevărului, tot ce este neadevăr va fi șters. La vîrsta copilăriei omul vorbește ca un copil, gîndește ca un copil, înțelege ca un copil. Devenind om el lasă aceste vederi copilărești, pentru că noi vedem ca printr-o sită și prin cugetări neghioabe. Cunoașterile noastre sînt numai fărîme în prezent, dar cînd vom ajunge în fața lui Dumnezeu nu vom cunoaște adevărul în parte, ci după cum ne va învăța El. În prezent ne rămîn acestea trei: credința, speranța și iubirea, dar cea mai mare dintre ele este iubirea.

Și acum eu vă vorbesc în limbajul lui Dumnezeu cel Viu, prin Duhul Sfînt al Tatălui nostru Ceresc. Încă nu este vreunul printre voi ca să poată înțelege tot ce vă spun acuma. Aceia care vă tălmăcesc Scripturile vă vorbesc într-o limbă moartă, a oamenilor morți, prin trupul lor bolnav și muritor, toți oamenii pot să le înțeleagă, deoarece toți oamenii sînt bolnavi și toți sînt în moarte. Nici unul nu zărește lumina vieții. Orbul îl conduce pe orb pe căile întunecate ale păcatului, ale bolii și ale suferinței pînă ce toți sfîrșesc a cădea în abisul morții.

Eu sînt trimis de Tatăl pentru a face să strălucească în fața voastră lumina vieții. Lumina se aprinde de la sine și împrăștie tenebrele, în timp ce tenebrele ignoră lumina. Am multe lucruri să vă spun, dar voi încă nu le puteți înțelege căci ochii voștri sînt obișnuiți cu tenebrele, lumina deplină a Tatălui Ceresc v-ar orbi. De aceea, voi nu puteți încă înțelege ceea ce vă spun eu cu privire la Tatăl Ceresc care m-a trimis la voi. De aceea, urmați mai întîi Legile Maicii voastre Pămîntești despre care v-am vorbit. Cînd îngerii Săi vor fi purificat și regenerat trupurile voastre, cînd ei vor fi întărit ochii voștri, veți fi capabili să suportați lumina orbitoare a Tatălui Ceresc. Cînd veți ajunge să fixați fără a clipi, strălucirea soarelui la prînz, veți putea privi lumina orbitoare a Tatălui vostru Ceresc, lumină de mii de ori mai strălucitoare decît mii de sori. Cum ați putea contempla lumina Tatălui vostru Ceresc, cînd voi nu puteți încă suporta strălucirea soarelui arzător.? Credeți/mă, soarele este comparabil cu lumina unei lumînări pe lîngă soarele adevărului al Tatălui vostru Ceresc. Trăiți în credință, speranță și iubire. Adevăr zic vouă, că veți fi răsplătiți. Dacă voi credeți în cuvintele mele, credeți de asemenea și în ale Aceluia care m-a trimis, Domnul tuturor și căruia toate lucrurile îi sînt posibile, căci tot ceea ce este imposibil oamenilor, le reușește cu Dumnezeu. Dacă voi credeți în îngerii Maicii voastre Pămîntești și dacă voi urmați Legile Sale, credința voastră vă ca susține și voi nu veți cunoaște niciodată boala. Sperați de asemenea în iubirea Tatălui vostru Ceresc, căci acela care are încredere în El, nu va fi niciodată dezamăgit și nu va cunoaște moartea.

Iubiți-vă unii pe lații căci Dumnezeu este iubire, astfel îngerii Săi vor ști că voi mergeți pe căile Sale, aceștia vor veni la voi și vă vor servi. Și Satana, cu toate păcatele sale, cu toate bolile sale și toate murdăriile sale va părăsi trupul vostru. Mergeți, feriți-vă de păcate, botezați-vă voi înșivă pentru a renaște și nu mai păcătuiți.”

Apoi Iosius se ridică. Toți rămaseră așezați, pătrunși de puterea cuvintelor sale. Luna plină apăru printre norii destrămați și scăldă pe Învățător în lumina sa. Scînteieri țîșneau din părul său, stînd drept în mijlocul lor în lumina lunii. El părea să plutească deasupra pămîntului. Nimeni nu mișcă, nimeni nu scoase un sunet. Nimeni nu-și dădea seama de timpul care se scursese, căci timpul se oprise. Apoi Învățătorul și-a întins mîinile și le-a zis: ,,Pace vouă!” Și astfel îi părăsi tot așa de lin ca briza ușoară care făcea să freamăte frunzele arborilor.

Un timp îndelungat ei rămăseseră nemișcați, și apoi, unul după altul, ei își reveniră ca după un vis îndelungat. Nimeni nu vroia să pleca ca și cum cuvintele Învățătorului care îi părăsise, continuau să răsune în urechile lor, ca și cum ei încă ar mai fi auzit o muzică fermecată. În cele din urmă, totuși cu sfială, unul din ei spuse: ce bine e să fii aici!

Un altul adăugă: ,,Dacă s-ar putea ca această noapte să nu se mai sfîrșească.”

Alții, de asemenea: ,,Dacă el ar fi vrut să rămînă tot timpul cu noi. El este Mesagerul Adevărului trimis de Dumnezeu, căci el a semănat speranța în inimile noastre.”

Nimeni nu se gîndea să se ducă acasă. Ei ziceau: ,,u nu mă întorc la casa mea unde totul este sumbru și fără bucurie. Pentru ce să mă înapoiez într-un loc unde nimeni nu mă iubește?”

Așa vorbeau între ei, căci erau aproape toți săraci, șchiopi, orbi, schilozi, cerșetori, fără cămin, disprețuiți din cauza mizeriei lor, numai mila pe care o stîrneau le permiteau să găsească refugiu pentru cîteva zile în unele locuințe. Iar aceia dintre ei care aveau casă și familie spuneau: ,,Noi de asemenea vrem să rămînem cu voi.” Căci fiecare simțea cum cuvintele Învățătorului care tocmai plecase, au făcut legături nevăzute între oamenii din grup. Toți simțiseră că au renăscut și, cu toate că luna era ascunsă după nori, ei vedeau deschizîndu-se în fața lor o lume de lumină. În inimile tuturor acestor oameni îmbobociră minunate flori ale unei frumuseți sublime, florile bucuriei.

Cînd soarele se ridică la orizont, toți îl întîmpinară ca pe un mesaj anunțînd venirea împărăției lui Dumnezeu. Cu fața radiind de fericire, ei merseră la întîlnirea cu îngerii lui Dumnezeu.

Și numeroși bolnavi urmară sfaturile învățătorului și se duseră pe malul rîului susurînd. Ei se descălțară și se dezbrăcară, ajunară lăsîndu-se Îngerilor Aerului, Apei și Soarelui care îi îmbrățișară, luară în stăpînire trupurile lor atît de dinafară cît și pe din lăuntru. Și toți și-au văzut relele, păcatele și necurățenia părăsindu-i în grabă. Și răsuflarea unora deveni tot atît de urît mirositoare ca și scîrna; alții avură o scurgere de salivă și vomitară resturi cu un miros dezgustător. La unii scurgerea murdăriei se făcea pe gură, la alții pe nas, prin ochi sau urechi. Uni vedeau o sudoare puturoasă ieșind din toată pielea. Pe mai muli au apărut puroaie mari care miroseau urît, din trupul unora se scurgea mereu udul, la alții acesta era mai îngroșat, iar la alții era de culoare roșie. Cei mai mulți aveau forfoteli îngrozitoare în burtă cu ieșiri de aere puturoase care îi îngrozea pe ceilalți.

Și cînd ei se botezară singuri, Îngerul Apei intră în trupul lor și atunci se scurseră toate răutățile și toate murdăriile păcatelor trecute, cum cade o cascadă de la munte, tot așa, din corpurile lor, se scurseră fel de fel de urdori și mizerii îngrozitoare. Și pămîntul unde s-a răspîndit acest șuvoi a fost murdărit și mirosul a devenit atît de îngrozitor că nimeni nu rezista să stea în acel lor. Și dracii părăsiră măruntaiele lor sub formă de nenumărați viermi care se zvîrcoleau cu furie în acest mîl puturos și otrăvitor, fiindcă erau eliminați din măruntaiele fiilor oamenilor de către Îngerul Apei. Și asupra acestor viermi a coborît apoi puterea îngeruli Soarelui/ Și ei pieriră în zvîrcoliri, nimiciți de Îngerul Soarelui. Toți tremurară de groază cînd văzură toate aceste nenorociri ale Satanei de care îi eliberară îngerii. Și ei mulțumiră apoi lui Dumnezeu pentru a le fi trimis îngeri Săi, să-i salveze.

Și erua unii chinuiți de mari dureri, de care nu putuseră scăpa, și neștiind ce să facă ei se hotărîră să trimită un mesager către Iosius pentru a-l ruga să revină.

Abia plecară doi dintre ei pentru a-l căuta, că văzură pe Învățător apropiindu-se pe malul rîului. Inimile lor se umplură de speranță și bucurie cînd auziră salutul său: ,,Pace vouă!”

Numeroase erau întrebările pe care ei doreau să i le pună dar, spre marea lor mirare, rămaseră tăcuți, nu le venea nici un gînd în minte. Atunci Iosius le-a zis: ,,Am venit pentru că aveți nevoie de mine”.Și ei au răspuns: ,,Da Învățătorule, avem nevoie de tine, scapă-ne de durerile noastre.”

Atunci Iosius le-a vorbit în pilde: ,,Noi sîntem asemănători fiului risipitor care timp de numeroși ani s-a dedat chefurilor și băuturii, petrecîndu-și cu prietenii săi, toate zilele în orgii și desfrîu. În fiecare săptămînă, fără ca tatăl său să știe, el lua noi împrumuturi și risipea totul în cîteva zile. Cămătarii îi dădeau mereu noi sume de bani pentru că tatăl său avea mari bogății și plătea de fiecare dată cu răbdare, datoriile fiului său. A fost în van ca tatăl său să încerce prin cuvinte blînde să schimbe felul fiului său. El nici nu asculta îndemnurile tatălui său de a renunța la dezmăț, pentru a merge în cîmp să supravegheze munca servitorilor. De fiecare dată fiul promitea tot ce i se cerea pentru că datoriile îi fuseseră plătite, dar chiar de a doua zi, el începea vechea viață. Și timp de mai bine de șapte ani el persistă în această viață destrăbălată. Dar în cele din urmă tatăl său își pierdu totuși răbdarea și refuză să mai plătească cămătarilor datoriile fiului său. «Dacă voi continua să plătesc de fiecare dată, nu va mai exista sfîrșit pentru păcatele fiului meu.»Atunci cămătarii înșelați, în furia lor îl prinseră pe fiul risipitor pentru a-l face sclavul lor, așa ca prin muncă silnică să poată să le înapoieze banii care au fost dați cu camătă. Și atunci festinurile, bețiile și dezmățurile zilnice s-au terminat pe dată. De dimineață pînă seara, cu sudoarea frunții sale, fiul trebuia să stropească cîmpurile, și el suferea în tot trupul din cauza acestei munci cu care nu era obișnuit. El trebuia să se hrănească doar cu pîine uscată, neavînd altceva pentru a o înmuia decît lacrimile sale. După ce s-a străduit în căldură și oboseală timp de trei zile, el i-a spus stăpînului său: ,,Dar e nu voi putea niciodată suporta această viață mai mult de șapte zile. Fie-ți milă de mine, căci toate mădularele mă ard și mă dor!” Cămătarul îi strigă: ,,Muncește! Timp de șapte ani ți-ai risipit zilele și nopțile în orgii, acum tu trebuie să muncești timp de șapte ani. Nu își voi ierta nimic, pînă tu nu îmi vei fi înapoiat datoriile tale pînă la ultima drahmă.

Și disperat, cu mădularele chinuite de dureri, fiul se întoarse la cîmp pentru a-și continua munca. Cînd sosi cea de-a șaptea zi, ziua de odihnă în timpul căreia nimeni nu lucra, el abia se mai putea ține pe picioare, atît de mari erau durerile și oboseala. Atunci, adunîndu-și puterile ce îi mai rămăseseră, se îndreptă către locuința tatălui său, mergînd clătinindu-de. Aruncîndu-se la picioarele tatălui său îu spuse: «Tată, crede-mă și iartă-mi toate greșelile mele. Își jur că niciodată nu voi mai trăi în orgii, eu voi fi de acum înainte un fiu ascultător în toate privințele. Eliberează-mă din ghearele asupritorului meu.Tată, privește mădularele mele chinuite și nu-ți mai înăspri inima!» Atunci lacrimi țîșniră din ochii tatălui, îl luă pe fiul său în brațe și- zise: «Să ne veselim căci astăzi o mare bucurie ne-a fost dată; fiul meu iubit pe care îl pierdusem, în sfîrșit s-a regăsit.» El îl îmbrăcă în cele mai frumoase haine și tot timpul zilei își sărbătoriră bucuria. A doua zi dimineață, tatăl îl dădu fiului un sac cu bani ca să-și plătească toate datoriile. Cînd fiul reveni acasă, tatăl său îi spuse: «Fiul meu, vezi cît este de ușor ca printr-o viață de orgii să devii dator pentru care trebuie să muncești șapte ani de muncă grea.» Iar acesta răspunse: «Tată, este deja foarte greu pentru a plăti datoriile pentru șapte zile.» Atunci tatăl își atenționă fiul: «Numai această dată ți-a fost permis să-ți plătești datoriile în numai șapte zile în loc de șapte ani. Restul ți-a fost iertat. Dar vezi ca în viitor să nu te îndatorezi din nou, Căci te asigur, tatăl tău nu te va mai ierta încă odată pentru că tu ești fiul său, Pentru orice datorie tu va trebui să muncești din greu timp de șapte ani sau cum este prevăzut în legile noastre.»

Tată, din această zi eu voi fi fiul tău ascultător și iubitor și nu voi mai face nici o datorie, căci am învățat cît este de greu s-o plătești.

Fiul se duse pe cîmpurile tatălui său și a supravegheat de atunci înainte, în fiecare zi, munca lucrătorilor. Niciodată el nu impunea o muncă prea chinuitoare lucrătorilor, căci el își amintea de propria sa suferință. Anii trecură: grație chibzuinței sale, el mări averea care îi fusese încredințată și-i aduse tatălui său de zece ori mai mult decît risipise în cei șapte ani de orgii.

«Fiule, eu văd că toate bunurile mele sînt pe mîini bune. Eu își dau ție toate turmele mele, casa mea, terenurile mele și averile mele. Acestea să fie moștenirea ta, continuă să le înmulțești ca eu să mă pot bucura de tine.» Cînd fiul primi moștenirea de la tatăl său, el plăti datoria tuturor cămătarilor săi, care nu puteau s-o plătească, căci el nu uitase că lui îi fusese iertată atunci cînd n-a putut-o plăti. Și Dumnezeu îi binecuvîntă, dăruindu-i o viață lungă cu mulți copii și multe bogății în turme, pentru că el se purta bine cu toți servitorii.”

Apoi Învățătorul le-a spus bolnavilor care îl înconjurară: ,,V-am vorbit în pilde ca voi să puteți înțelege mai bine Cuvîntul lui Dumnezeu. Cei șapte ani de dezmăț, de beții și orgii reprezintă păcatele trecutului. Satana este cămătarul cel rău. Datoriile sînt bolile. Munca chinuitoare arată durerile. Fiul risipitor sînteți voi înșivă. Plata datoriilor se face gonind din voi dracii și bolile pentru a vă vindeca trupul. Sacul de bani primit de la tatăl este puterea eliberatoare a îngerilor. Tatăl este Dumnezeu. Averile tatălui sînt pămîntul și cerul. Servitorii tatălui sînt îngerii. Cîmpurile tatălui reprezintă lumea care va fi făcută împărăția cerurilor dacă Fiii Omului vor munci în comuniune cu îngerii Tatălui Ceresc. Căci, adevăr zic vouă, este mai bine ca fiul să-l asculte pe tatăl său și să supravegheze pe servitorii tatălui său în cîmp, decît să devină dator cămătarului cel rău și să fie forțat să muncească cu sudoarea frunții sale, ca un sclav, pentru a-și plăti toate datoriile, Este de dorit de asemenea ca Fiii Omului să se supună Legilor Tatălui lor Ceresc și să lucreze împreună cu îngerii Săi în împărăția Sa, decît să devină datori Satanei, stăpînul morții, maestrul tuturor păcatelorși al tuturor bolilor, și să trebuiască să-și plătească păcatele prin dureri și sudoare. Adevăr zic vouă, mari și numeroase sînt păcatele voastre. Ani îndelungați voi ați trăit în ispitele Satanei. Ați fost lacomi, băutori, destrăbălați și datoriile voastre s-au tot adunat. Și acu voi trebuie să plătiți datoria, și plata este chinuitoare și grea. Nu vă neliniștiți chiar de la începutul celei de-a treia zile, cum a făcut fiul risipitor, ci, așteptați cu răbdare cea de-a șaptea zi care este sfîntă: prezentați-vă atunci cu inima umilă și supusă în fața Tatălui vostru Ceresc ca El să vă ierte păcatele și să vă plătească datoriile făcute. Adevăr zic vouă, Tatăl vostru Ceresc, vă iubește cu o iubire infinită, căci el de asemenea vă lasă să plătiți în șapte zile, datoriile voastre de șapte ani. Acelora care trebuie să plătească datorii de șapte ani, dar plătesc cinstit și perseverent pînă în ziua a șaptea, Tatăl Ceresc le va ierta datoriile pentru toți acești șapte ani.”

Un bolnav care suferea de dureri cumplite întrebă: ,,Dar dacă noi am păcătuit de șapte ori șapte ani?”

Învățătorul răspunse: ,,Chiar și în acest caz Tatăl vostru Ceresc vă va ierta datoriile voastre în de șapte ori șapte zile. Fericiți acei care vor stărui pînă al capăt, căci dracii Satanei scriu într-o carte toate faptele voastre rele, cartea trupurilor voastre și a sufletelor voastre. Adevăr zic vouă, nu este nici o faptă vinovată care să nu fie scrisă și aceasta încă de la începutul lumii, înainte chiar de Tatăl nostru Ceresc. Ori, dacă este cu putință de a scăpa de legile făcute de regi, nici unul dintre Fiii Oamenilor nu va scăpa de cele făcute de Sîntu. Cînd veți apărea în fața lui, dracii Satanei vor depune ca mărturie împotriva voastră, din cauza faptelor voastre, și Dumnezeu va vedea faptele vostre înscrise în cartea trupurilor voastre și a sufletelor voastre, și inima Sa se va întrista. Dacă voi vă căiți de păcatele voastre, și dacă prin post și rugăciune chemați îngerii lui Dumnezeu, fiecare zi pe care continuați să o petreceți în post și rugăciune vă va fi trecută de îndată, și îngerii lui Dumnezeu vor șterge din cartea trupurilor voastre și a sufletelor voastre un an de fapte rele. Și cînd ultima pagină va fi astfel ștearsă de toate păcatele voastre, ea devenind curată, puteți să vă prezentați în fașa lui Dumnezeu, iar Dumnezeu se va bucura în inima Sa, și vă va ierta toate păcatele. El vă va elibera din ghearele Satanei și de suferință. El vă va primi în sălașul său și va porunci servitorilor Săi și îngerilor Săi să dea ascultare chemărilor voastre. El vă va dărui o viață lungă și nu veți mai simți niciodată încercările bolilor. Dacă, începînd din aceste clipe, vă veți petrece zilele îndeplinind lucrările lui Dumnezeu, îngerii Lui vor înscrie toate faptele voastre bune și cartea trupurilor și sufletelor voastre. Adevăr zic vouă, nici o faptă bună nu va rămîne necunoscută lui Dumnezeu și aceasta încă de la începutul lumii. Căci de la regii și guvernatorii voștri veți aștepta în zadar recunoașterea voastră, în timp ce Dumnezeu recunoaște totdeauna faptele voastre bune.

Și cînd veți apărea în fața Sa, îngerii vor fi martorii voștri pentru faptele bune. Și Dumnezeu le va vedea înscrise în trupurile voastre și în sufletele voastre și se va bucura de acestea. El va binecuvînta trupurile voastre, sufletele voastre și faptele voastre bune, dîndu-vă ca moștenire împărăția Sa pămîntească și cerească, ca voi să găsiți în aceasta viața veșnică. Fericit este acela care poate intra în împărăția lui Dumnezeu, pentru că el nu va mai cunoaște moartea.”

După aceste cuvinte se făcu o mare tăcere. Și aceia cae erau descurajați, găsiră în aceste cuvinte o nouă putere, ei vor continua să postească și să se roage. Bolnavul care vorbise primul îi zise: ,,Eu voi stărui pînă în a șaptea zi.”

Și de asemenea cel de0al doilea spuse: ,,Eu, de asemenea, voi stărui pînă la de șapte ori șapte zile.”

Iosius le-a răspuns: ,,Fericiți cei care se îndîrjesc pînă la capăt, căci ei vor moșteni pămîntul.”

Unii dintre bolnavi nu se mai putea ține pe picioare; ei reușiră cu chinuri să se tîrască în fața lui Iosius și să-l roage: ,,Învățătorule, sîntem chinuiți de durere, spune-ne ce trebuie să facem.” Ei îi arătară picioarele lor strîmbe și noduroase și îi spuseră: ,,Îngerii Aerului, Apei și Soarelui nu ne-au ușurat durerile. Totuși noi ne-am botezat noi înșine, am postit și ne-am rugat, noi am urmat sfaturile tale în toate privințele.”

Învățătorul le spuse: ,,Adevăr zic vouă, oasele voastre vor fi vindecate. Nu pierdeți curajul. Apropiați-vă mai bine de Îngerul Pămîntului, vindecătorul oaselor, căci ele vin din pămînt și în pămînt se vor întoarce.” El le arătă cu brațul un loc lîngă malul rîului unde scurgerea apei și căldura soarelui făcură pămîntul în mîl. ,,Băgați picioarele voastre în mîl astfel ca Îngerul Pămîntului să poată alunga din oasele voastre toate murdăriile și toate bolile. Veți vedea pe Satana și toate durerile voastre fugind în grabă de îmbrățișarea Îngerului Pămîntului; nodurile oaselor voastre și toate durerile vor dispare și picioarele vor fi întărite.”

Bolnavii urmară aceste sfaturi știind că vor fi vindecați. Mai erau încă acolo alții care îndurau suferințe teribile, cu toate că persistaseră în ajunarea lor. Arși de o căldură puternică, ei erau la capătul puterilor. Cînd ei căutau să se ridice din locurile lor de suferință pentru a merge la Învățătorul iubirii, capul lor se răsucea, ca și cum ar fi fost scuturat de un vînt puternic; de cîte ori încercau să se ridice, cădeau din nou la pămînt.

Atunci Iosius merse spre ei și le zise: ,,Voi suferiți, căci Satana și bolile lui chinuie trupul vostru. Dar nu vă temeți, căci puterea lor asupra voastră se apropie de sfîrșit. Căci Satana este asemenea hoțului mînios care a intrat în casa vecinului său, pe cînd acesta era plecat, cu gîndul de a-i fura bunurile. Dar, anunțat, vecinul se întoarce în fugă acasă. Hoțul care deja adunase tot ce-i plăcuse, îl vede pe stăpîn alergînd în goană. Furios că nu poate lua ceea ce-și alesese, el încercă să spargă și să distrugă totul, astfel ca nici celălalt să nu se bucure de bunurile sale. Dar stăpînul casei intră imediat și îl împiedică pe vecinul cel rău să-și ducă gîndurile la îndeplinire, el îl prinse și îl dădu afară din casă. Adevăr zic vouă, așa face Satana cînd ia în stăpînire trupurile voastre care sînt sălașul lui Dumnezeu. El pune stăpînire pe tot ce jinduiește: răsuflarea voastră, sîngele vostru, oasele voastre, carnea voastră, măruntaiele voastre, ochii voștri și urechile voastre. Totuși prin postirea voastră și prin rugăciuni, voi ați chemat stăpînul trupului vostru și înerii Săi. Văzînd revenind adevăratul stăpîn al trupului vostru, Satana știe că sfîrșitul domniei lui se apropie de sfîrșit. În furia sa, el își arată pentru ultima dată puterea sa drăcească pentru a distruge trupul vostru înaintea sosirii Stăpînului. Iată pentru ce el vă chinuie atît de îngrozitor, pentru că el simte că i se apropie sfîrșitul. De asemenea, inimile voastre să nu se mai tulbure, pentru că îngerii lui Dumnezeu vor apare de îndată pentru a-și ocupa din nou locurile lor și de a-l face în templul lui Dumnezeu. Ei îl vor prinde pe Satana pentru a-l alunga din trupurile voastre împreună cu toate bolile sale și toate murdăriile sale. Și veți fi fericiți pentru că voi veți primi darul horărîrii voastre, fiind scăpați pentru totdeauna de boală.”

Printre cei care ascultaseră pe Învățătorul iubirii, era unul care suferea încă mai mult decît ceilalți. Trupul său era tot atît de uscat ca un schelet iar pielea tot atît de galbenă ca o frunză de toamnă. În marea lui slăbiciune el nu putea, chiar ajutîndu-se de mîini, să se tîrască pre Iosius. El se mulțumi să-l strige de departe: ,,Învățătorule, ai milă de mine, căci de cînd este lumea nimeni n-a îndurat dureri ca mine. Știu că tu ești cu adevărat un Trimis al lui Dumnezeu și cînt sigur că dacă tu vrei, poț să gonești pe Satana din trupul meu într-o clipă. Îngerii lui Dumnezeu nu trebuie să asculte de Trimisul lui Dumnezeu? Vino Învățătorule și gonește pe Satana din trupul meu, căci el se dezlănțuie în mine și teribile sînt torturile lui.”

Și Iosius i-a răspuns: ,,Satana te chinuie așa pentru că tu ai ajunat deja multe zile și nu i-ai mai plătit tributul său. Tu nu-l mai hrănești cu toate scîrboșeniile cu care, pînă în prezent, tu ai murdărit templul sufletului tău. Tu îl chinuiești prin foame, în furia lui, el se răzbună. Nu te teme, căci adevăr îți spun, Satana va fi gonit înainte ca să fie distrus trupul tău, pentru că, de cînd ai început tu să ajunezi și să te rogi, îngerii lui Dumnezeu apără trupul tău, din acea clipă. Satana a pierdut puterea de a te distruge. Furia lui este neputincioasă, fără putere asupra îngerilor lui Dumnezeu.”

Atunci toți se apropiară de Iosius, implorîndu-l cu ardoare: ,,Învățătorule, fie-ți milă de el, căci el suferă mai mult decît noi toți, și dacă tu nu gonești pe Satana din el de îndată, ne teme că nu va mai apuca ziua de mîine.”

Iosius le-a răspuns: ,,Mare este credința voastră. Fie după voia voastră, veți vedea chipul înspăimîntător al Satanei și puterea Fiului Omului. Voi goni din tine pe puternicul Satana prin puterea Mielului Nevinovat al lui Dumnezeu. Pentru că Duhul Sfînt al lui Dumnezeu îl face pe cel slab mai puternic decît cel mai puternic.” Și Învățătorul începu să mulgă o oaie care păștea pe pășune. El vărsă laptele pe nisipul încălzit de razele soarelui zicînd: ,,Iată, puterea Îngerului Apei a intrat în acest lapte. Acum puterea Îngerului Luminii Soarelui va intra de asemenea.” Laptele începu să fiarbă datorită căldurii soarelui. ,,Și, iată, Îngerul Apei și Îngerul Soarelui se vor uni cu Îngerul Aerului.”

Aburii laptelui, începură să se ridice ușor în aer. Și spuse bolnavului: ,,Vino și respiră prin gură puterile Îngerului Apei, Soarelui și Aerului ca să poată pătrunde în trupul tău și să gonească departe pe Satana.” Și bolnavul pe care Satana îl chinuia, începu să respire adînc din aburii albicioși pentru a-i face să pătrundă în el.

,,Satana va părăsi trupul tău de îndată, căci el este înfometat de trei zile, negăsind în tine hrană. El va ieși din tine pentru a-și potoli foamea cu acest lapte încălzit la soare, sub formă de aburi pregătit pentru el, pentru că acest aliment îi place mult. El îi va simți mirosul și nu va putea să reziste foamei care deja îl chinuie de trei zile. Atunci Fiul Omului îi va distruge trupul pentru a nu mai putea să chinuiască pe nimeni.”

Atunci trupul bolnavului fu apucat de tremurături și călduri, el vru să vomite dar nu putu. Aerul îi lipsea, el căuta cu disperare să respire și se prăbuși în brațele Învățătorului.”

,,Acum Satana va părăsi acest trup. Priviți-l!” Și el arătă gura deschisă a bolnavului. Atunci toți văzură cu uimire și cu groază pe Satana ieșind sub chipul unui vierme înspăimîntător care se îndrepta spre aburii de lapte. Iosius luă apoi două pietre ascuțite în mîini pentru a zdrobi capul Satanei, apoi trase afară din trupul bolnavului, hoitul întreg al dihaniei care era aproape tot atît de lung cît statul unui om. De îndată bolnavul începu să respire și durerile sale încetară. Plină de groază, mulțimea privea trupul abominabil al Satanei.

,,Vezi ce animal scîrbos ai purtat și hrănit în trupul tău timp de ani de zile. Eu l-am scos și l-am omorît pentru a nu te mai chinui niciodată. Mulțumește-i lui Dumnezeu care a lăsat ca îngerii Săi să te elibereze și pe viitor nu mai păcătui, ca Satana să nu mai ia din nou în stăpînire trupul tău. Fie ca de azi înainte, trupul tău să devină templul închinat lui Dumnezeu.”

Cuvintele și puterea lui Iosius îi impresionară pe toți profund și îi spuseră: ,,Cu adevărat tu ești un Trimis al lui Dumnezeu și tu cunoști toate tainele Sale.”

Învățătorul le-a răspuns: ,,Iar voi fiți Fiii adevărați ai lui Dumnezeu ca să vă împărtășiți de asemenea din puterea Sa și să fiți inițiați în cunoașterea tainelor Sale. Căci înțelepciunea și puterea nu pot veni decît din iubirea lui Dumnezeu. Iubiți deci din toată inima voastră și din tot sufletul vostru pe Tatăl vostru Ceresc și pe Maica voastră Pămîntească. Serviți-i, dacă vreți ca la rîndul lor îngerii Lor să se pună în slujba voastră; faceți în așa fel ca toate faptele voastre să fie închinate lui Dumnezeu. Nu hrăniți pe Satana, căci plata păcatelor este moartea, în timp ce în Dumnezeu se află răsplata binelui, iubirea, care este cunoașterea și puterea vieții veșnice.”

Apoi toți îngenuncheară ca să mulțumească Învățătorului pentru iubirea sa.

Iar Iosius plecă promițîndu-le: ,,Eu voi reveni către toți acei care se învrednicesc în rugăciuni și post pînă în ziua a șaptea. Pace vouă!”

Bolnavul pe care Învățătorul l-a scăpat de Satana se ridică, fiindcă forța vieții pătrunsese din nou în el și orice durere îl părăsise. El respira liber și ochii săi își căpătară strălucirea. El îngenunche pe locul unde stătuse Învățătorul și sărută plîngînd urmele pașilor săi.

Pe malul rîului mulți bolnavi începură să ajuneze și să se roage cu îngerii lui Dumnezeu, timp de șapte zile și șapte nopți. Și, pentru a fi urmat sfaturile Învățătorului, mare fu răsplata lor. La începutul celei de-a șaptea zile, îi părăsi orice durere. Cum soarele se ridica în zare luminînd pămîntul, ei îl văzură pe Învățătorul iubirii venind către ei din munți, cu capul înrăzat de lumina soarelui răsărind.

,,Pace vouă!” În cea mai adîncă tăcere ei îngenuncheară în fața Învățătorului și îi atinseseră marginea mantiei sale, ca semn de mulțumire penru vindecarea lor.

,,Nu mie trebuie să-mi mulțumiți, ci Maicii voastre Pămîntești care v-a trimis îngerii Săi vindecători. Mergeți și nu mai păcătuiți ca să nu deveniți din nou prada bolilor. Facți în așa fel ca îngerii vindecători să rămînă paznicii voștri.

Ei îi răspunseră: ,,Unde trebuie să mergem, spune-ne tu care porți cuvintele vieții veșnice, spune-ne care sînt păcatele pe care nu trebuie să le mai comitem pentru a nu mai cunoaște niciodată boala?”

Iosius răspunse: ,,Fie după credința voastră!” Și el se așeză în mijlocul lor spunîndu-le: ,,Li s-a spus strămoșilor voștri: «Respectați pe Tatăl vostru Ceresc și Maica voastră Pămîntească și urmați poruncile Lor ca zilele voastre să fie îndelungate pe pămînt.» Îndată după această poruncă li s-a dat o a doua: «Să nu ucizi.» Căci viața a fost dată de către Dumnezeu și ceea ce Dumnezeu a dat nu îi este îngăduit omului de a lua. Adevăr zic vouă, tot ce trăiește pe pămînt vine de la o Mamă unică. Iată pentru ce acela care ucide, își ucide fratele. De la acest ucigaș, Maica Pămîntească își va întoarce fața Sa. Ea îl va lipsi de sînul Sau dătător de viață și îngerii săi vor fugi de la el: Satana va locui în trupul său. Carnea animalelor ucise va deveni propriul său mormînt. Căci adevăr zic vouă, acela care ucide, se ucide pe el însuși și acela care mănîncă carnea animalelor ucise, mănîncă trupul morții. În sîngele lor, fiecare picătură din sîngele victimelor va deveni otravă, în respirația lor, respirația le va deveni urît mirositoare, în carnea lor, carnea le va deveni buboaie pline de puroi, în oasele lor, oasele lor se vor pietrifica, în măruntaiele lor, acestea vor putrezi, în ochii lor, aceștia se vor acoperi de albeață și în urechile lor, din ele vor curge mereu mizerii. Moartea lor va deveni moartea sa. Numai dacă-L serviți pe Tatăl Ceresc, datoriile voastre se șapte ani vă vor fi iertate în șapte zile. Satana nu vă înapoiază nimic, va trebui să plătiți pentru tot. Ichi pentru ochi, dinte pentru dinte, mînă pentru mînă, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, viață pentru viață, moarte pentru moarte, căci răsplata păcatelor este moartea. Nu ucideți și nu mîncați niciodată carnea victimelor voastre nevinovate, dacă nu, veți deveni sclavii Satanei, aceasta este calea suferinței care duce la moarte. Petreceți-vă viața numai după voința lui Dumnezeu ca îngerii Săi să poată să vă slujească pe drumul vieții. Ascultați aceste cuvinte ale lui Dumnezeu.

Iată, v-am dat toate plantele de pe pămînt care poartă semințe și toți pomii cu fructele lor și semințele lor; acestea să fie hrana voastră. Animalele de pe pămînt, păsările din aer, animalele care se tîrăsc pe pămînt, tuturor animalelor în care există un suflet de viață, Dumnezeu le-a dat iarba verde ca hrană. Laptele animalelor care se mișcă și trăiesc pe pămînt va fi de asemenea pentru voi o hrană. La fel cum lor le dau iarba verde, vouă vă dau laptele. Dar carnea și sîngele care însuflețește animalele, voi nu trebuie să le mîncați. Vă voi cere socoteală pentru sîngele lor clocotitor, sîngele lor în care este sufletul. Vă voi cere socoteală pentru fiecare animal ucis ca și pentru sufletele oamenilor omorîți. Căci Eu, Călăuzitorul vostru Dumnezeu, sînt un Dumnezeu puternic și drept, pedepsind pe drept samavolniciile părinților care mă urăsc pînă la al treilea și al patrulea neam și arătîndu-mi îndurarea față de cei care Mă iubesc și care urmează învățămintele Mele. Iubește pe Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și cu toată puterea ta, aceasta este prima și cea mai mare poruncă. Și a doua, care îi este asemănătoare: «Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți.» Nu sînt porunci mai mari ca aceste două.”

După ce au auzit aceste cuvinte, toți rămaseră tăcuți, apoi unul dintre ei întrebă: ,,Învățătorule ce trebuie să fac cînd văd în pădure un animal sălbatic sfîșiindu-mi fratele? Trebuie să las să piară fratele meu sau să omor animalul sălbatic? Dar dacă îl omor, nu încalc Legea?”

Iosius i-a răspuns: ,,În timpurile străvechi, li s-a zis strămoșilor voștri: «Toate animalele care se mișcă pe pămînt, toți peștii mării și toate păsările aerului au fost supuse puterii voastre.» Adevăr zic vouă, dintre toate creaturile care trăiesc pe pămînt, singurul omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Este judecata pentru care animalele sînt pentru om și nu omul pentru animale. Nu veți încălca deci Legea dacă voi veți omorî un animal sălbatic pentru a salva viața fratelui vostru. Căci adevăr zic vouă, omul este mai mult decît un animal. Dar, acela care, fără temei, omoară un animal care nu-l atacă, fie pentru plăcerea de a-l omorî,fie pentru a-și procura carnea sa, pielea sau coarnele sale, acela făptuiește o faptă rea, căci el însuși ajunge un animal feroce. Este judecata pentru care sfîrșitul lui va semăna cu cel al animalelor ucise.”

Un altul spuse de asemenea: ,,Moșe/Moise care a fost cel mai mare în Israel, a permis părinților noștri a mînca carnea animalelor pure și a interzis numai carnea animalelor impure. Pentru ce ne interzici tu folosirea cărnii tuturor animalelor? Care este Legea care vine de la Iahwe? Este a lui Moșe sau a Dumnezeului tău?

Iosius a răspuns: ,,Dumnezeu a dat strămoșilor voștri prin Moșe, zece porunci. «Aceste porunci sînt prea grele», au spus strămoșii voștri și ei nu putură să le respecte. Plin de înțelegere pentru neamul său și nedorind ca acesta să piară, Moșeîi dădu atunci de zece ori zece porunci. Căci acela ale cărui picioare sînt tari ca muntele Sion, n-are nevoie de cîrje, dar acela ale cărui picioare sînt slăbite are nevoie de acestea pentru a merge. Și Moșe a zis lui Iahwe: «Inima mea este plină de tristețe, căci poporul meu va pieri. Căci ei sînt fără cunoaștere și nu pot înțelege poruncile tale. Ei sînt ca niște copii mici care nu înțeleg încă cuvintele tatălui lor. Permite Elohim ca să le dau alte legi ca ei să nu piară. Dacă ei nu pot fi cu tine Elohim, fă în așa fel ca ei să nu fie împotriva ta, astfel se vor menține pînă în ziua cînd vor fi copți pentru vorbele tale și cînd legile tale le vor putea fi arătate.»

Moise sparse atunci cele două table de piatră pe care erau gravate cele zece porunci și le dădu în schimb de zece ori zece porunci. Din aceste zece porunci , scribii și fariseii au făcut de o sută de ori zece porunci și au încărcat umerii voștri cu poveri zdrobitoare, poveri pe care ie înșiși n-au știut să le poarte. Cu cît poruncile sînt mai aproape de Dumnezeu, cu atî mai mic este numărul lor. Cu cît se îndepărtează de Dumnezeu, cu atît numărul lor crește. Iată pentru ce scribii și fariseii au atît de multe legi. Acelea ale Fiului Omului sînt șapte, cele ale îngerilor sînt trei, iar cele ale lui Dumnezeu se reduc la una.

Eu vă învăț numai legile pe care voi sînteți în stare să le înțelegeți pentru a deveni oameni și să urmați cele șapte Legi ale Fiului Omului. Mai tîrziu, îngerii necunoscuți ai Tatălui Ceresc vă vor arăta de asemenea Legile lor, ca în sfîrșit, Sfîntul Duh al lui Dumnezeu, să poată coborî în voi și să vă conducă la Legea Sa.”

Toți rămaseră uimiți de această înțelepciune și ziseră: ,,Continuă Învățătorule, învață-ne toate legile pe care noi sîntem în stare să le înțelegem.”

Și Iosius le-a spus: ,,Dumnezeu a dat această poruncă strămoșilor voștri: «Să nu ucideți!» Totuși inima lor era împietrită și au ucis. Atunci ca măcar ei să nu mai ucidă oameni, Moșe le-a permis să omoare animale. Dar inima strămoșilor voștri s-a împietrit și mai mult și ei omorîră fără alegere, oameni și animale. Dar, eu vă spun: Nu ucideți nici oameni, nici animale și nici alimentele pe care le duceți la gură. Căci dacă voi mîncați alimente vii, ele vă vor însufleți, dar dacă voi mîncați alimente moarte, ele vă vor omorî la rîndul lor. Căci viața vine numai din viață, iar din moarte nu iese decît moarte întotdeauna. Tot ceea ce omoară alimentele voastre, omoară de asemenea trupul vostru și tot ceea ce omoară trupul vostru, omoară de asemenea sufletul vostru.

Trupurile voastre devin ceea ce este hrana voastră, după cum sufletele vostre devin ceea ce gîndiți. Iată pentru ce voi nu trebuie să mîncați nimic din ce focul, frigul sau apa au distrus. Căci alimentele gătite, înghețate sau intrate în putrefacție ard, îngheață și putrezesc de asemenea, trupul vostru. Nu fiți ca un țăran smintit, care ar semăna pe terenul său grăunțe fierte, înghețate sau putrezite. În toamna care ar urma el n-a recolta nimic de pe terenul său și mare ar fi amărăciunea lui. Dimpotrivă, fiți ca țăranul care seamănă pe cîmpul lui grăunțe pline de viață, care ăi va înapoia însutit sămînța pe care a semănat-o. Adevăr zic vouă, trăiți numai cu focul vieții și nu tratați alimentele voastre cu focul morții, care omoară atît hrana voastră cît și trupurile și sufletele voastre.”

Cineva din mulțime întrebă: ,,Învățătorule, unde se află focul vieții?”

Alții întrebară: ,,Unde se află focul morții?”

El le răspunse: ,,Este focul care arde în afara trupurilor voastre, care este mai cald decît sîngele vostru. Cu acest foc al morții voi gătiți alimentele voastre în casele voastre și pe cîmpurile voastre. Adevăr zic vouă, același foc care distruge alimentele voastre, distruge și corpurile voastre, asemănător focului răutății care vă răvășește gîndurile și vă corupe sufletul. Căci corpul vostru este ceea ce mîncați, iar sufletul vostru este ceea ce gîndiți. Nu mîncați, deci, nimic din ceea cea fost ucis de un foc mai arzător decît focul vieții. Mîncați toate fructele pomilor, plantele cîmpurilor precum și laptele animalelor care se potrivesc cel mai bine pentru hrana voastră. Toate aceste alimente au crescut, s-au copt și au fost preparate de focul vieții, toate sînt daruri ale Maicii voastre Pămîntești. Dar nu mîncați nici unul din acele alimente care își datorează savoarea focului morții, căci sînt ale Satanei.”

Foarte mirați unii întrebară: ,,Învățătorule cum trebuie să coacem fără foc pîinea noastră cea de toate zilele?”

El le răspunse: ,,Lăsați îngerii lui Dumnezeu să pregătească pîinea vostră: umeziți mai întîi grîul vostru ca Îngerul Apei să intre în el. Apoi puneți-l la aer ca Îngerul Aerului să-l îmbrățișeze de asemenea. Lăsați-l apoi de dimineață pînă seara sub razele soarelui, pentru ca Îngerul Soarelui să coboare în el. Prin binecuvîntarea acestor trei îngeri, germenul vieții va crește rapid în grîul vostru. Apoi zdrobiți grîul vostru și faceți turte așa cum făceau părinții voștri cînd părăsiră Egiptul. Puneți-le la razele soarelui de la răsărit pînă în momentul cînd este deasupra voastră pe cer și întoarceți-le pe partea cealaltă pentru ca Îngerul Soarelui să îmbrățieze și cealaltă față și lăsați-le pînă la apusul soarelui. Sînt Îngerii Aerului, Apei și Soarelui care au făcut să se coacă grîul pe cîmpuri, ei trebuie, de asemenea, să pregătească pîinea voastră. Același soare, care grație focului vieții a făcut să crească și să se coacă boabele de grîu, trebuie să coacă pîinea voastră prin același foc. Căci focul soarelui dă viață grîului, pîinii și trupului. Dar focul morții, omoară grîul, pîinea și trupul. Dar îngerii vieții lui Dumnezeu cel Viu nu servesc decît oamenii vii, căci Dumnezeu este Dumnezeul vieții, iar nu Dumnezeul morții.

Astfel mîncați tot ce se găsește pe masa lui Dumnezeu; fructele pomilor, grăunțele și ierburile cîmpurilor, laptele animalelor și mierea albinelor. Orice alt aliment este lucrarea Satanei și aduce păcate, boli și moarte. Dimpotrivă, hrana bogată care se găsește pe masa lui Dumnezeu dă trupurilor voastre putere și tinerețe, de îndată boala va rămîne departe de voi. Din această masă a lui Dunezeu și-a luat hrana bătrînul Matusalem și adevăr zic vouă, dacă voi faceți la fel, Dumnezeul vieții vă va da, la fel ca și patriarhului, o viață îndelungată pe acest pămînt.

Adevăr zic vouă, Dumnezeul vieții este mai bogat decît toate bogățiile pămîntului, masa Sa este mai îmbelșugată și mai înzestrată decît toate celelalte mese de pe întreg pămîntul. De asemenea, în tot timpul vieții voastre mîncați la masa Maicii voastre Pămîntești și nu vă va lipsi nimic. Cînd mîncați la masa Sa, mîncați toate cele ce se găsesc acolo. Nu mai gătiți și nu mai amestecați alimentele unele cu altele, astfel ca în măruntaiele voastre să nu se facă numai putreziciune. Căci, adevăr zic vouă, aceasta este o faptă scîrboasă în ochii lui Dumnezeu.

Și nu fiți asemenea servitorului lacom care înhață mîncarea altora de pe masa stăpînului său, înfulecînd totul și amestecînd totul în lăcomia sa. Și cînd stăpînul va observa neobrăzarea, îl va goni de la masa sa, plin de mînie. Și cînd ceilalți vor fi terminat masa lor, el va aduna toate resturile și va chema pe servitorul cel lacom, zicîndu-i: «Ia acestea și le mănîncă cu porcii, căci locul tău este cu ei în coteț și nu la masa mea.»

Luați aminte și fiți cu mare grijă față de templul trupului vostru și nu-l murdăriți cu tot felul de scîrboșenii. Fiți mulțumiți cu două sau trei feluri de mîncăruri pe care le veți găsi totdeauna pe masa Maicii voastre Pămîntești, și nu fiți lacomi să înfulecați toate cele ce vedeți în jurul vostru. Adevăr zic vouă, dacă voi amestecați tot felul de alimente, în trupul vostru războaie fără sfîrșit vor avea lor, și el va fi distrus, după cum casele și împărățiile pornite una împotriva alteia aleargă la propria pieire. Pentru că Dumnezeul vostru este Dumnezeul Păcii, și nu va da niciodată sprijin acelora care se dușmănesc. Nu stîniți mînia lui Dumnezeu față de voi pentru a nu vă goni de la masa Sa și ca voi să nu fiți înghesuiți să veniți la masa Satanei unde trupul vostru va fi corupt de focul păcatelor, al bolilor și al morții.

Cînd mîncați, nu mîncați niciodată pe săturate. Fugiți de ispitele Satanei și ascultați de vocea îngerilor lui Dumnezeu. În orice clipă Satana și puterea sa vă duc în ispită că voi să mîncați din ce în ce mai mult. Trăiți prin duh, rezistați pohtelor trupului și să știți că ajunările sînt totdeauna plăcute în ochii îngerilor lui Dumnezeu. Drămăluiți deci, greutatea de mîncare ce vă este îndestulătoare și micșorați-o cu o treime.

Aveți grijă ca greutatea hranei voastre zilnice să nu fie sub o jumătate de kilă. Dar să nu depășească o kilă. Atunci îngerii lui Dumnezeu se vor pune totdeauna în slujba voastră și voi nu veți mai ajunge niciodată în sclavia Satanei și a bolilor lui.

Nu tulburați lucrarea îngerilor în trupul vostru, luînd mese peste mese. Căci adevăr zic vouă, acela care mănîncă de mai mult de două ori pe zi, zidește în el lucrarea Satanei. Îngerii luii Dumnezeu vor părsi acest trup și de îndată Satana va intra în stăpînirea lui. Mîncați numai cînd soarele este urcat cel mai sus pe cer, și a doua oară cînd apune. Astfel nu veți cunoaște niciodată boala, căci aceia car vor face după cum v-am vorbit, vor găsi binecuvîntare în ochii lui Dumnezeu. Dacă vreți ca îngerii lui Dumnezeu să se bucure de trupul vostru și ca Satana să fugă departe de voi, nu luați decît o singură masă pe zi la masa lui Dumnezeu. Și astfel zilele voastre vor fi prelungite pe pămînt, căci acest fel de viață este plăcut în ochii lui Dumnezeu. Întotdeauna nu mîncați decît dacă masa lui Dumnezeu este întinsă în fața voastră și nu mîncați decît ceea ce se găsește pe această masă. Căci adevăr zic vouă, Dumnezeu cunoaște bine ceea ce trupul vostru are nevoie și cînd are nevoie.

Însă de la începutul lunii aprilie, mîncați orz, în timpul lui mai mîncați grîu, cea mai bună dintre toate ierburile purtătoare de sămînță. Faceți pîinea voastră zilnică cu grîu ca Dumnezeu să poată avea grijă de trupul vostru. În timpul lunii iunie mîncați struguri acri ca să poată slăbi trupul vostru și ca Satana să fugă din el. În timpul lunii august, strîngeți strugurii ai căror sucuri vă vor servi de băutură. În timpul lunii octombrie adunați strugurii dulci zaharisiți, uscați de Îngerul Soarelui, ei vă vor întări trupul, căci în ei sălășluiesc îngerii lui Dumnezeu. Mîncați smochine zemoase în timpul lunilor ianuarie și iulie, iar ceea ce rămîne lăsați să le păstreze Îngerul Soarelui. Voi le veți consuma împreună cu carnea migdalelor în tot timpul cît pomii nu poartă nici un fruct. Folosiți ierburile care cresc după ploaie în timpul lunii decembrie ca să vă curățați sîngele de toate păcatele voastre. În aceeași lună începeți să beți laptele animalelor voastre, căci Dumnezeu a dat ierburile cîmpurilor tuturor animalelor care dau lapte pentru ca ele să aducă cu acest aliment o parte din hrana omului. Adevăr zic vouă, fericii aceia care mănîncă numai la masa li Dumnezeu și care îndepărtează toate scîrboșeniile Satanei. Nu consumați alimente spurcate aduse din țări îndepărtate, ci mîncați ceea ce vă dau proprii voștri pomi, căci Dumnezeul vostru știe bine de ce aveți nevoie, cînd și unde. Căci El a dat tuturor noroadelor, tuturor împărățiilor, hrana care se potrivește fiecăruia cel mai bine. Nu mîncați ca păgînii care înfulecă în grabă și-și batjocoresc trupurile lor cu tot felul de scîrboșenii.

Puterea îngerilor intră în voi odată cu alimentele pe care Dumnezeu vi le dăruiește pe masa Sa regească.

De asemenea, în timp ce mîncați, gîndiți că aveți deasupra voastră pe Îngerul Aerului și dedesupt pe Îngerul Apei. De fiecare dată de cîte ori mîncați, respirați încet și adînc, pentru ca Îngerul Aerului să poată binecuvînta mesele voastre. Mestecați bine hrana voastră pînă devine pastă , ca Îngerul Apei să intre prin sînge în corpul vostru. Și mîncați încet ca și cum ați face o rugăciune către Dumnezeu. Pentru că adevăr zic vouă, puterea lui Dumnezeu va intra în voi, dacă veți mînca în acest fel la masa Sa. Celor la care Îngerul Aerului și Îngerul Apei nu coboară în timpul mesei, Satana le aduce trupurile în putreziciune și Dumnezeu nu-i va mai primi la masa Sa.

Pentru că masa lui Dumnezeu este un altar și acela cae mănîncă la masa Sa, este într-un templu. Adevăr zic vouă, Fiul Omului este trupul său transformat într-un templu și interiorul său într-un altar, dacă el urmează Legea lui Dumnezeu. Nu puneți deci, nimic pe altarul lui Dumnezeu cînd sufletul vostru este supărat, și să nu aveți gînduri mînioase față de nimeni în templul lui Dumnezeu.

Nu pătrundeți în lăcașul lui Dumnezeu decît dacă simțiți chemarea îngerilor Săi, căci tot ceea ce voi mîncați în tristețe, în mînie sau fără poftă, devine otravă în trupul vostru. Într-adevăr suflul Satanei murdărește aceste alimente. Puneți cu bucurie jertfa voastră pe altarul trupului vostru și faceți în așa fel ca să fie îndepărtate de voi toate gîndurile rele în timp ce voi primiți în trupul vostru puterea lui Dumnezeu venind de la masa Sa. Nu luați niciodată loc la masa lui Dumnezeu înainte să fi fost chemat de îngerul poftei.

Astfel, la masa Sa regală fiți bucuroși cu îngerii Săi, aceasta fiind plăcut inimii lui Dumnezeu, iar viața voastră va fi lungă pe pămînt, căci îngerul cel mai drag lui Dumnezeu, Îngerul Bucuriei, vă va servi în toate zilele.

Nu uitați că a șaptea zi este sfîntă, fiind închinată lui Dumnezeu.

Timp de șase zile hrăniți trupul vostru cu darurile Maicii voastre Pămîntești, dar cea de-a șaptea zi închinați trupul vostru Tatălui Ceresc. În cea de-a șaptea zi nu luați nici o hrană lumească, trăiți numai cu Cuvîntul lui Dumnezeu. În timpul acestei zile rămîneți însoțiți de îngerii lui Dumnezeu în împărăția Tatălui Ceresc, și lăsați pe îngerii Săi să zidească împărăția cerurilor în trupul vostru, după cum timp de șase zile voi ați lucrat în împărăția Maicii Pămîntești. În timpul celei de-a șaptea zi, nu lăsați ca vreo hrană să împiedice lucrarea îngerilor în trupul vostru. Dumnezeu vă va da atunci viață lungă pe pămînt și vă veți putea bucura de viață veșnică în împărăția cerurilor. Căci, adevăr zic vouă, din ziua în care toate bolile vor fi dispărut de pe pămînt, voi veți trăi pentru totdeauna în împărăția cerurilor.

Dumnezeu vă va trimite în fiecare dimineață Îngerul Soarelui pentru a vă deștepta. Ascultați de îndată chemarea Tatălui vostru Ceresc și nu vă lăsați stăpîniți de lene, nu mai rămîneți în patul vostru, căci afară vă așteaptă Îngerul Aerului și Îngerul Apei.

Lucrați tot timpul zilei cu îngerii Maicii voastre Pămîntești ca să-i cunoașteți din ce în ce mai bine pe ei și lucrările lor. După apusul soarelui, cînd Tatăl Ceresc vă trimite Îngerul Soarelui, dormiți și odihniți-vă rămîneți toată noaptea cu acesta. Atunci Tatăl vostru Ceresc vă va trimite îngerii Săi necunoscuți pentru a vă fi părtași în tot timpul nopții.

Acești îngeri necunoscuți vă vor învăța multe lucruri privind împărăția lui Dumnezeu, după cum îngerii Maicii Pămîntești, pe care îi cunoașteți, vă vor învăța despre felurite lucruri ale împărăției Sale, în timpul zilei. Adevăr zic vouă, în fiecare noapte veți fi gazdele împărăției Tatălui Ceresc, dacă veți uram poruncile Sale și, cînd vă veți deștepta dimineața, veți simți în voi puterea îngerilor necunoscuți.

Și Tatăl Ceresc vi-i va trimite în fiecare noapte, ca ei să poată zidi în trupul vostru, după cum în fiecare zi Maica Pămîntească vă trimite îngerii Săi, pentru a înălța trupul vostru. Pentru că, adevăr zic vouă, dacă în timpul zilei Maica Pămîntească vă ține în brațele Sale și în timpul nopții Tatăl Ceresc vă trimite sărutul Său, atunci Fiii Oamenilor devin Fiii lui Dumnezeu.

Rezistați zi și noapte ispitelor Satanei, nu stați treji noaptea, nici nu dormiți ziua, ca nu cumva îngerii lui Dumnezeu să plece de la voi.

Și nu vă bucurați de nici o băutură și de nici un fum de la Satana care vă țin treji noaptea și vă fac să dormiți ziua. Pentru că, adevăr zic vouă, toate băuturile și toate fumurile Satanei sînt urîciuni în ochii lui Dumnezeu. Nu vă prostituați nici noaptea nici ziua, pentru că prostituția este asemenea unui trunchi a cărui sevă a fost scursă din el. Acest copac va pieri înainte de vreme și nici nu va mai da roade. De aceea, nu vă desfrînați ca nu cumva Satana să vă usuce trupul și ca Dumnezeu să vă facă sămînța neroditoare.

Ocoliți tot ceea ce este prea fierbinte sau prea rece. Pentru că este voința Maicii voastre Pămîntești ca nici căldura, și nici frigul să nu dăuneze trupului vostru. Și nici nu lăsați trupurile voastre să fie mai fierbinți sau mai reci decît le fac îngerii lui Dumnezeu. Și dacă voi respirați poruncile Maicii voastre Pămîntești, atunci de îndată ce trupul vostru devine prea cald, Ea vă trimite îngerul frigului pentru a vă răcori, și dacă trupul vostru devine prea rece, vă va trimite îngerul căldurii pentru a vă încălzi. Urmați lucrarea îngerilor Maicii Pămîntești și a Tatălui Ceresc care trudesc neîncetat zi și noapte în împărăția cerurilor și pe pămînt. De aceea primiți de asemenea, în voi îngerul cel mai puternic al Tatălui, Îngerul Creației, și lucrați împreună în împărăția lui Dumnezeu. Urmați lucrarea apei curgătoare, a vîntului care suflă, a soarelui care se ridică și apune, a creșterii plantelor și arborilor, a animalelor care țopăie sau aleargă, a lunii care crește și descrește, a stelelor care apar și dispar, uitați-vă cum toate se mișcă și își îndeplinesc lucrările lor. Tot ce este viu trebuie să se miște și numai ce este mort rămîne nemișcat, Dumnezeu este Dumnezeu a tot ceea ce trăiește, în timp ce Satana este stăpîn a tot ceea ce este mort.

Slujiți, de aceea pe Dumnezeu cel Viu astfel încît vîrtejul/curentul veșnic al vieții să vă poată susține și să scăpați de nemișcarea morții. Lucrați fără încetare la înstăpînirea împărăției lui Dumnezeu pentru a nu fi aruncați în împărăția Satanei. O bucurie veșnică plutește în împărăția vie a lui Dumnezeu în timp de o adîncă tristețe întunecă împărăția morții Satanei.

Fiți de aceea adevărați Fii ai Maicii voastre Pămîntești și ai Tatălui vostru Ceresc pentru a nu cădea sub jugul Satanei. Atunci Maica voastră Pămîntească și Tatăl vostru Ceresc vă vor trimite îngerii Lor pentru a vă învăța, a vă iubi și a servi. Ei vor înscrie poruncile lui Dumnezeu în mințile voastre, în inimile voastre și în mîinile voastre, ca voi să puteți cunoaște, simți și înțelege poruncile lui Dumnezeu.

În fiecare zi , rugați-vă Tatălui Ceresc și Maicii voastre Pămîntești ca sufletul vostru să devină tot atît de bun ca Sfîntul Duh al Tatălui vostru Ceresc, și trupul vostru tot atît de curat precum trupul Maicii voastre Pămîntești. Pentru că, dacă voi înțelegeți, simțiți și ascultați poruncile Lor, tot ceea ce voi veți cere în rugăciunile voastre vă va fi dat, căci înțelepciunea, iuirea și puterea lui Dumnezeu depășesc totul. Rugați-vă deci astfel Tatălui vostru Ceresc:

Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pămînt. Dă-ne nouă astăzi pîinea noastră cea de toate zilele. Și ne iartă nouă datoriile noastre, precum și noi le iertăm datornicilor noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, și ne izbăvește de cel rău. Căci ale Tale sînt în toți vecii, împărăția și puterea și mărirea. Amin.

Și rugați-vă de asemenea Maicii voastre Pămîntești:

Maica noastră Pămîntească, sfințească-se numele Tău, Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta în noi ca în Tine. Îngerii care te slujesc trimite-ni-i nouă. Iartă-ne nouă păcatele noastre, precum și noi ispășim păcatele noastre către Tine. Nu ne lăsa să cădem pradă bolilor, ci ne scapă de orice rău. Căci ale Tale sînt Pămîntul, Trupul și Sănătatea. Amin.”

Și toți împreună cu Învățătorul se rugară Tatălui Ceresc și Maicii Pămînești. Apoi el le-a spus: ,,După cum trupul vostru a fost înviorat de îngerii Macii voastre Pămîntești, fie ca duhul vostru să fie renăscut de îngerii Tatălui Ceresc. Deveniți, deci, adevărații Fii ai Tatălui vostru Ceresc și ai Maicii voastre Pămîntești și adevărați frați ai Fiilor Oamenilor. Pînă acuma ați fost în război cu Tatăl vostru, cu Maica voastră și cu frații voștri, și i-ați slujit Satanei. De astăzi voi trăiți în pace cu Tatăl Ceresc, cu Maica Pămîntească și cu Fiii Oamenilor. Fie ca singura voastră luptă să fie împotriva Satanei, ca el să nu vă mai răpească pacea. Eu vă dau pacea Maicii voastre Pămîntești pentru trupul vostru, și pacea Tatălui Ceresc pentru duhul vostru. Fie ca îndoita lor pace să domnească între Fiii Oamenilor.

Veniți la mine toți cei obosiți și care îndurați dureri și nenorociri. Pacea mea vă va întări și vă va alina, căci ea este o nemărginire de bucurii. De aceea eu vă salut totdeauna în acest fel: Pace vouă!

Salutați-vă în același fel unii pe alții, ca în trupul vostru să coboare pacea Maicii voastre Pămîntești și în sufletul vostru pacea Tatălui Ceresc. Numai atunci veți trăi în pace între voi, căci împărăția lui Dumnezeu va fi în voi.

Și acum înapoiați-vă la frații voștri cu care ați fost în război pînă acum, și dați-le și lor pacea. Pentru că fericiți sînt aceia care caută pacea, căci ei vor găsi pacea lui Dumnezeu. Mergeți și nu mai păcătuiți. Și dați tuturor pacea voastră, după cum și eu vă dau pacea mea. Pacea mea vine de la Dumnezeu. Pace vouă!”

Cu aceste cuvinte îi părăsi. Și pacea sa coborî asupra tuturor; în inimile lor a luat loc Îngerul Iubirii, în capul lor înțelepciunea legii și în mîinile lor puterea renașterii. Ei se întoarseră printre fiii oamenilor pentru a aduce lumina Păcii celor care luptau încă în întuneric.

Și ei se despărțiră salutîndu-se unul pe altul astfel: Pace vouă!

MAICA PĂMÎNTEASCĂ

Respectă pe Maica Pămîntească

pentru ca zilele tale să fie îndelungate pe pămînt.

Maica Pămîntească este în tine și tu ești în Ea.

Ea te-a născut, Ea ți-a dat viață,

Ea este aceea care ți-a dat trupul

Și Ei vei înapoia acest trup într-o zi.

Fericit vei fi dacă O vei cunoaște pe Ea

Și împărăția Ei.

Dacă tu primești îngerii Maicii tale Pămîntești

Și urmezi Legile Ei

Nu vei cunoaște niciodată boala

Pentru că puterea Macii noastre nu are egal.

Ea domnește asupra trupurilor tuturor oamenilor

Și ale tuturor ființelor vii

Sîngele care curge în noi,

Ia naștere din sînul pămîntului,

Murmură în pîraiele munților,

Se scurge bogat în rîurile cîmpiilor,

Lenevește în lacuri,

Și mugește cu putere în mările furtunoase,

Aerul pe care îl respirăm,

Ia naștere din respirația Maicii noastre pămîntești.

Respirația ei este azurul din înălțimile cerurilor,

Ea suspină pe înălțimile munților,

Freamătă printre frunzele copacilor,

Unduie lanurile de cereale,

Se liniștește în adîncurile văilor,

Și se încălzește în deșert.

Tăria oaselor noastre

Vine din oasele Maicii noastre Pămîntești.

Din stînci și din pietre.

Ele se înalță spre ceruri

Pe vîrfurile munților

Și sînt ca niște uriași care dorm

Pe coastele munților,

Ca niște statui în deșerturi

Și ascunse în adîncurile pămîntului

Frumusețea cărnii noastre

Ia naștere din carnea Macii noastre Pămîntești.

Care devine galbenă și roșie

În fructele pomilor

Și ne hrănește cu brazdele cîmpurilor.

Lumina ochilor noștri

Și auzul urechilor noastre,

Iau naștere din culorile și sunetele

Macii noastre Pămîntești

Care ne învăluie

Ca apa mării peștele,

Și vîrtejul aerului pasărea,

Omul este fiul Maicii Pămîntești

Și de la Ea și-a primit Fiul Omului trupul.

Chiar dacă trupul plodului

Este născut din pîntecele mamei sale.

Tu ești una cu Maica ta Pămîntească.

Tu ești în Ea și Ea este în tine

Din Ea te-ai născut, în Ea trăiești

Și în Ea te vei întoarce.

Urmează deci Legile Ei

Pentru că viață lungă și fericită poate avea numai acela,

Care respectă pe Maica sa Pămîntească.

Și urmează Legile Ei,

Pentru că respirația ta este respirația Ei.

Sîngele tău, sîngele Ei,

Oasele tale, oasele Ei,

Carnea ta, carnea Ei,

Ochii și urechile tale

Ochii și urechile Ei.

Maică Pămîntească!

Fie ca întotdeauna să fim îmbrățișați de Tine,

Totdeauna să fim înconjurați de frumusețea Ta.

Noi nu putem trăi departe de Ea,

Nici nu putem să cunoaștem misterele

Veșnic reînoite ale creației Sale.

Ceea ce există nu exista

Ceea ce exista nu mai există.

În împărăția Ei,

Totul este întotdeauna nou, întotdeauna vechi,

Noi trăim în Ea fără să o cunoaștem.

Ea ne vorbește continuu,

Fără ca vreodată să-și dezvăluie secretele Ei,

Noi nu avem nici o putere asupra Ei.

Fără încetare Ea făurește și distruge

În locuri ascunse ochilor oamenilor.

TATĂL CERESC

În împărăția Cerurilor

Sînt lucruri necunoscute și minunate

Prin cuvîntul Său există toate lucrurile

Există lucruri mai mari decît acestea

Care ne sînt încă ascunse,

Căci noi nu vedem decît o mică parte din lucrarea Sa;

Tatăl Ceresc a creat toate lucrurile.

Frumusețea cerului, gloria stelelor,

Luminează locurile cele mai înalte ale Mării Cerești.

Străji ale Celui Prea Înalt, ele păzesc ordinea lor

Și nu slăbesc supravegherea niciodată.

Priviți curcubeul și lăudați pe Acela care L-a făcut,

El este o minune în strălucirea sa,

El înconjoară cerul cu un cerc glorios.

Și a fost făcut de mîinile Celui Prea Înalt

Prin Legea Sa, El face să cadă zăpada

Și trimite rapid fulgerele judecății Sale.

Toate comorile sînt deschise

Și norii zboară ca niște păsări.

Prin marea Sa putere, El face să încremenească norii

Și împrăștie grindina.

La privirea Sa, munții se cutremură

Și la dorința Sa, bate vîntul din sud,

Bubuitul tunetului face pămîntul să tremure:

El face furtunile din nord și viforul

Să împrăștie zăpada ca păsările în zbor,

Iar ochiul se minunează

De frumusețea albului din ea.

Iar inima este uimită de fața ploii,

Astfel cerurile cîntă gloria lui Dumnezeu

Și bolta înstelată arată lucrările Sale.

Cine a creat apele

Și cine a creat plantele?

Cine a supus vîntului norii furtunii,

Curgerile de ape și chiar cele mai mici ape?

Cine, O, Tatăl Ceresc,

Este Creatorul Legii Sfinte în sufletele noastre!

Cine a creat lumina și întunericul?

Cine a făcut somnul și orele de trudă și bucurie?

Cine face ca soarele și stelele

Să-și urmeze neabătute calea lor?

Cine a stabilit cum va creșe luna

Și cum va descrește?

Cine, dacă nu Tu, Tatăl Ceresc,

A creat aceste lucruri glorioase?

Doamne, Tu ai fost sălașul nostru

În toate vremurile

Înainte de formarea munților

Chiar înainte de facerea pămîntului și a lunii

Din veșnicie, Tu ai fost Legea,

Numele Tău este înțelegerea,

Numele Tău este Binefăcătorul,

Numele Tău este Necunoscutul,

Numele Tău este cel care a făcut Adevărul.

Numele Tău ete Vindecătorul,

Numele Tău este Izvoditorul,

Tu ești Păzitorul nostru,

Tu ești Creatorul și Sprijinitorul,

Tu ești Cunoscătorul și Sufletul,

Tu ești Legea Sfîntă.

Aceste nume au fost ale Tale.

Înainte de Facerea Cerului,

Înainte de facerea apelor și plantelor,

Înainte de nașterea sfîntului nostru părinte Eno,

Înainte de începerea timpului,

Tatăl Ceresc a plantat Sfîntul Arbore al Vieții,

Care se înalță pentru veșnicie în mijlocul Mării Veșnice.

Sus pe ramurile sale cîntă o pasăre

Și numai aceia care au ajuns acolo

Și au auzit cîntecul misterios al păsării

Vor vedea pe Tatăl Ceresc.

Ei îi vor întreba numele Său

Și El le va răspunde: Eu sînt Cel ce Sînt,

Eu sînt Veșnicul, acum și întotdeauna.

O, Tu, Tată Ceresc,

Ce minunat este numele Tău pe tot pămîntul

Slava Ta este deasupra cerurilor.

Cînd vedem cerurile Tale, lucrarea mîinilor Tale,

Luna și stelele care s-au făcut din porunca Ta,

Ne întrebăm ce este omul pentru care Te îngrijești?

Dar tu ai făcut un legămînt

Cu Copiii Luminii

Și ei merg împreună cu sfinții Tăi îngeri,

Tu i-ai încoronat cu slavă și cu cinstire,

Tu i-ai făcut stăpîni

Peste lucrările mîinilor Tale

Și i-ai împuternicit

Cu hrănirea și apărarea

Tuturor celor ce trăiesc și cresc pe pămîntul Tău verde.

O, Tu, Tată Ceresc,

Ce minunat este numele Tău pe tot pămîntul

Ascultă vocea care te cheamă:

Unde să fug de Duhul Tău?

Sau unde să mă feresc de privirea Ta?

Dacă mă înalț la cer, Tu ești acolo;

Dacă mă afund în iad, u ești acolo;

Dacă eu iau vîntul dimineții

Și zbor la capătul mării,

Chiar și acolo mîna Ta mă călăuzește,

Și mîna Ta dreaptă mă susține.

Dacă eu spun: ,,Desigur că întunericul mă va ascunde”,

Lumina se va aprinde deasupra mea chiar noaptea;

Și întunericul nu m-a ascuns de Tine,

Căci noaptea luminează ca ziua.

Pentru Tine întunericul și lumina sînt tot una.

Căci Tu le ești Stăpînul.

După cm cerbul tînjește după apa pîrîului

Tot așa sufletul meu tînjește după Tine, O, Doamne!

Sufletul meu este însetat de Tatăl Ceresc cel Viu.

Legea este lumina și salvarea mea.

De ce mi-ar fi frică?

Legea este sprijinul și puterea vieții mele.

De ce ar trebui să mă tem?

Un singur lucru doresc de la Lege

Pe care îl doresc tot timpul:

Acela de a sălășlui în casa Legii

Toate zilele vieții mele

Pentru a putea privi minunățiile Tatălui Ceresc.

Aceia care sălășluiesc în locul tainic al Celui Prea Înalt

Vor fi adăpostiți în umbra Celui Atotputernic.

Noi vom spune Legii:

,,Tu ești adăpostul nostru, fortăreața noastră;

Noi avem credință în Legea Sfîntă”.

Și Tatăl Ceresc

Ne va acoperi cu penele Sale

Și noi credem în adăpostul Său.

Adevărul Său va fi scutul nostru, pavăza noastră,

Nu ne vom teme de întunericul nopții,

Nici de primejdiile care ne pîndesc ziua,

Nici de ciuma care amenință în noapte,

Nici de distrugerea care lovește la prînz.

Pentru că ziua vom merge

Cu îngerii Maicii Pămîntești,

Iar noaptea vom face comuniuni

Cu îngerii Tatălui Ceresc.

Iar cînd soarele va ajunge în înalt,

Noi vom privi tăcuți cele șapte căi ale Păcii

Și nici un rău nu ne va mai atinge,

Nici o nenorocire nu se va mai apropia de sălașul nostru

Pentru că el a dat îngerilor Săi grija

De a ne purta pe calea lor.

Tatăl Ceresc este adăpostul și puterea noastră.

De aceea nu ne vom teme

Dacă pămîntul s-a mișcat,

Dacă munții s-au prăbușit

În mijlocul mării,

Dacă apele sînt tumultoase,

Munții se cutremură și se înalță.

Este un rîu care curge spre Marea Veșnică.

Pe malul rîului se înalță Arborele Sfînt al Vieții.

Acolo locuiește Tatăl meu Ceresc și locuința mea este în El.

Tatăl Ceresc și cu mine sîntem una.

LEGEA SFÎNTĂ(CALEA ADEVĂRULUI)

Tu, O, Lege Sfîntă,

Arborele Vieții

Care te înalți în mijlocul

Mării Veșnice,

Care este numit

Arborele Vindecării,

Arborele uimitoarelor Vindecări,

Al tuturor Vindecărilor

Și pe care se sprijină semințele

Tuturor chemărilor noastre!

Ați cunoscut-O, ați auzit de Ea?

Ți s-a povestit despre Ea de la începuturi?

Ridică-ți ochii în sus și privește Legea Sfîntă,

Care a fost stabilită înainte de veșnicia

Tărîmului suveran și luminos,

Care a zidit temeliile pămîntului,

Care este prima și cea din urmă,

Care trăiește în inimile Copiilor Luminii.

Pentru că Legea este mare

După cum Tatăl Ceresc este mare, deasupra îngerilor Săi:

El este Acela care ne-a dat Legea. El este Legea.

În mîinile Sale se află locurile adînci ale pămîntului,

A Sa este puterea colinelor

Și mările sînt ale Sale, El le-a făcut.

Și tot mîinile Sale au făcut uscatul.

Vino, să-L preamărit și să ne plecăm Lui,

Să îngenunchem în fața Tatălui Ceresc,

Pentru că El este Legea,

Și noi sîntem popoarele pășunii Sale.

Și enoriașii turmei Sale.

Copiii Luminii cheamă Legea Sfîntă

Cu cîntece de bucurie,

Boala dispare în fața Ei,

Moartea este înlăturată,

Necunoașterea este îndepărtată,

Fala, ura și furia,

Cleveteala, zîzania și răul,

Toate neliniștile și răutățile,

Și cuvintele mincinoase ale vicleniei,

Toate sînt îndepărtate de puterea Legii Sfinte.

Aici este Legea

Care va nimic boala,

Care va nimic moartea,

Care va nimici pe vrăjmașii omului,

Care va nimic trufia,

Care va nimici ura,

Care va nimici furia,

Care va nimic toate bîrfele,

Care va nimici toate neînțelegerile,

Care va nimici cele mai mari rele,

Care va îndepărta ignoranța de pe pămînt.

Noi binecuvîntăm chemarea și rugăciunea,

Puterea și tăria Legii Sfinte,

Noi chemăm înțelepciunea, conștiința și sufletul

Copiilor Luminii care învață Legea,

Care luptă cu împărăția întunericului

Pentru a aduce Lumina Legii fiilor oamenilor.

Noi binecuvîntăm biruința

Gîndurilor bune, cuvintele bune și faptele bune

Care pun temelii puternice

Împărăției Luminii.

Fie ca fiii omului care gîndesc, vorbesc și fac

Gînduri bune, cuvinte bune și fapte bune

Să moștenească cerurile drept casă a lor.

Și fie ca aceia care gîndesc, vorbesc și fac

Gînduri rele, cuvinte rele și fapte rele

Să locuiască în hăul întunecat.

Curățenia vine numaidecît după viață,

Cel mai de preț bun pentru om,

Curățenia se află în Legea Sfîntă

Care face ca iarba să crească în munți

Și limpezește inimile oamenilor

Cu gînduri bune, cuvinte bune și fapte bune

Curat va fi focul,

Curată apa,

Curat pămîntul,

Curate stelele, luna și curat soarele,

Curați vor fi bărbatul credincios și femeia credincioasă,

Curată Lumina veșnică, nemărginită,

Curată împărăția Maicii Pămîntești,

Și împărăția Tatălui Ceresc,

Curate lucrurile bune făcute de Lege

Al cărui rod este IzvodireaSfîntă.

Pentru a primi comorile lumii pămîntești,

O, fii ai oamenilor,

Nu încălcați lumea Legii,

Pentru că acela care, pentru a ajunge la comorile

Lumii pămîntești,

Distruge în el lumea Legii

Nu va avea în el tăria vieții,

Nici Legea,

Și nici Lumina Cerească.

Dar acela care merge cu îngerii

Și care urmează Legea Sfîntă

Va primi orice bun.

El va intra în Marea Cerească.

Unde se înalță Arborele Vieții.

Comuniunile cu Legea sînt firești,

Ducînd sufletul de la întuneric la lumină.

Mărturisirea Legii este desăvîrșită,

Aducînd înțelepciunea celui neștiutor,

Rînduielile Legii sînt drepte, bucurînd inima.

Porunca Legii este curată

Luminînd privirea.

Adevărul Legii este limpede pentru totdeauna.

Fie să izbîndească Copiii Luminii pretutindeni

Între Ceruri și Pămînt!

Să respirăm Legea Sfîntă în rugăciunile noastre!

Cît de frumoase sînt lăcașurile Tale sfinte

O, Tată Ceresc!

Sufletul meu tînjește, chiar dacă este slăbit,

După Arborele Vieții

Care se înalță în mijlocul Mării Cerești.

Inima mea și carnea mea cheamă pe Dumnezeu cel Viu.

Da, vrabia și-a găsit o casă,

Și rîndunica unu cuib al ei

Unde își poate adăposti puii.

Copiii Luminii

Care lucrează în Grădina Frăției

Se adăpostesc în Legea Sfîntă

Biencuvîntați cînt cei care sălășluiesc în Ea!

Textele esene au fost luate din cartea Evanghelia eneninană, apărută în 1997, editura Orfeu 2000. Îndemn cititorul să zăbovească şi asupra plăsmuirii iude-cretine Apocaleapşa lui Ioan, ca să poată constata singur că pretinsele revelaţii ivrite sunt ori scorneli drăceşti, ori hoţii la drumul mare. Scrierile esene sînt scrise de la mijlocul secolului ll î.e.n. pînă în anul 30 al erei noastre cînd ivriţii au ocupat cu sabia centrul esen de la Qumran. Iudeo-creştinii pretind că Ioan a scris plăsmuirea lui pe la anii 100, dar atît informaţiile din acest text cît şi referirile istorice arată că potlogăria a fost pusă la cale după anii 385.

LEGEA ADEVĂRULUI ŞI DREPTĂŢII

după Eno

S-a petrecut în prima zi a lunii. Eram singur în casă şi dormeam în patul meu.

În timpul somnului m-a cuprins o tristeţe fără de margini, făcîndu-mă să plîng chiar în timp ce dormeam. Nu înţelegeam ce simţeam nici de unde venea acea supărare sau ce însemna ea, cum nu înţelegeam ce mi se petrecea, nici de ce plîngeam.

Deodată au apărut în faţa mea două chipuri omeneşti uriaşe; nu-mi amintesc să mai fi văzut oameni aşa de mari pe pământ. Feţele lor străluceau ca Soarele, ochii lor scăpărau ca nişte raze arzătoare şi din gura lor ieşeau flăcări. Cîntecele şi înfăţişarea lor erau diferite, dar culoarea violetă părea să fie mai mult. Iar aripile lor erau mai strălucitoare decît aurul şi mîinile mai albe decît omătul.

Ei stăteau în picioare la căpătîiul patului meu şi au început să mă cheme pe nume: ,,Eno, Eno.”

Atunci m-am trezit din somn, putînd să-i văd mai bine.

M-am închinat lor speriat. Pe faţa mea se citea numai frică, aşa că ei mi-au spus:

,,Îndrăzneşte Eno şi nu-ţi fie deloc teamă. Dumnezeu Cel Veşnic ne-a trimis la tine. Bucură-te căci azi vei vedea Împărăţia Sa. Dar înainte vei lăsa porunci copiilor şi familiei tale. Spune-le ce trebuie să facă în lipsa ta şi lămureşte-i că nimeni nu trebuie să încerce să te vadă pînă cînd Domnul te va trimite la tine acasă.”

M-am grăbit să le dau ascultare. Am plecat de acasă şi m-am dus la copiii mei Matusalem şi Regim.

Copiii mei, ascultaţi: nu ştiu unde mă duc nici se o să se întîmple cu mine.

Pînă atunci nu vă îndepărtaţi de Dumnezeu ca să nu cădeţi pradă întunericului. Fie ca Domnul să vă binecuvînteze. Şi acum, dragii mei copiii, nu daţi voie nimănui să încerce să mă vadă pînă cînd mă voi întoarce.

După ce Eno a terminat de vorbit, Îngerii l-au luat şi l-au aşezat pe aripile lor pentru a-l duce în Primul Cer, unde l-au aşezat pe nori. Am privit în de jur împrejurul meu, mai sus şi mai departe, dar nu vedeam altceva decît văzduhul. Atunci îngerii m-au dus în Primul Cer şi mi-au arătat o mare nesfîrşită, mai mare decît o mare pămîntească.

Ei mi-au arătat pe Îngerii cei mai bătrîni, judecătorii şi luminătorii cereşti precum şi pe Îngerii stăpînitori ai stelelor.

Mi-au arătat pe cei 200 de Îngeri care ocîrmuiesc stelele, precum şi slujbele lor în ceruri şi felul în care vin să se învîrtă în jurul pînzelor marinarilor ca să-i apare de furtuni şi vijelii.

Din locul în care mă aflam, am privit în jos şi am văzut toate acele jitniţe cu zăpadă şi pe Îngerii care le păzeau. Am observat de asemenea mişcarea lor printre nori.

Îngerii mi-au arătat şi izvorul rouăi, care seamănă cu uleiul măslinului; cuiburile izvodirilor tuturor florilor de pe Pământ. Am numărat şi mai mulţi Îngeri care vegheau aceste locuri şi mi s-a înfăţişat că ele se închideau şi se deschideau după o anumită rînduială.

Îngerii m-au luat uşor de mînă şi m-au dus în cel de-al Doilea Cer, unde mi-au arătat de această dată bezna, şi mai neagră decît întunericul pămîntesc, şi am văzut acolo Îngeri pedepsiţi atîrnaţi şi păziţi cu străşnicie în aşteptarea Marii Judecăţi. Ei aveau o înfăţişare tristă şi nu mai conteneau cu plînsetele şi gemetele.

I-am întrebat atunci pe Îngerii mei: ,,De ce sînt chinuiţi neîncetat acei Îngeri.” Iar ei mi-au răspuns: ,,Aceştia sînt Îngeri răsculaţi care nu au dat ascultare poruncilor lui Dumnezeu şi care au vrut să trăiască după propria lor judecată. Ei s-au răzvrătit împreună cu prinţul lor care este ţinut sub pază în cel de-al Cincilea Cer.”

Am simţit o imensă milă pentru acei Îngeri căzuţi care m-au salutat şi mi-au spus: ,,Tu, de vreme ce eşti un om al lui Dumnezeu, roagă-te la Domnul pentru noi.” Însă eu, plin de uimire, le-am răspuns: ,,Dar cine sînt eu, un simplu muritor, să mă rog pentru voi, care sînteţi Îngeri? Cine ştie unde mă duc şi ce mi se va petrece aici şi dacă se va ruga cineva pentru mine?”

Îngerii mei păzitori m-au luat din nou şi m-au dus în cel de-al Treilea Cer. Am privit în jos şi am descoperit de data aceasta binecuvîntarea acestor locuri, o bucurie complet neştiută.

Vedeam mii de pomi ai vieţii cum înfloreau şi-şi pregăteau fructele, care miroseau nespus de frumos, la fel ca toată hrana pe care o purtau în ei, într-o clocotitoare revărsare de miresme.

În mijlocul acestor pomi ai vieţii, în acel loc unde Dumnezeu se odihneşte înainte de a urca în Rai, se află un pom deosebit care are o negrăită mireasmă de bunătate, şi care e mai împodobit decît oricare altul. Acest pom era acoperit cu totul cu un fel de norişor auriu, cu roşu aprins, şi cu flăcări albastre, căci poartă în el toate fructele care se găsesc în ceilalţi pomi şi el este Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului. Rădăcina lui se află în grădina de la hotarul dintre Pământ şi Rai, dintre stricăciune şi nestricăciune. Două izvoare ţîşnesc din această grădină, revărsînd lapte şi miere. Alte două revarsă ulei şi vin. Despărţite în patru rîuri, ele curg alene şi coboară în grădina Raiului. Şi aceste izvoare îşi continuă astfel drumul pînă pe Pământ, înfăşurîndu- se în jurul acestuia ca un cerc şi rotindu-se odată cu el la fel ca toate celelalte lumini cereşti. În acest loc, toţi pomii poartă fructe pentru că totul este binecuvîntat de Dumnezeu Însuşi.

Trei sute de îngeri luminoşi cîntă neîncetat cu o voce blîndă, şi păzesc această grădină, slujindu-L în acelaşi timp pe Domnul. Iar eu mi-am zis: ,,Dumnezeule, cît de minunat este acest loc.”

Atunci Îngerii care mă însoţeau mi-au spus: ,,Eno, să ştii că acest loc este pregătit pentru cel care, pe Pământ, rabdă tot felul de ocări şi de insulte, pentru cel care condamnă nedreptatea, care judecă cu dreptate, care-l hrăneşte pe cel înfometat, care-l îmbracă pe cel sărac, care-l ridică pe cel căzut la pământ, care ajută orfanii, care umblă fără de greşeală în faţa Cuvîntului lui Dumnezeu, slujindu-L. Pentru ei este pregătit acest loc, care este sălaşul vieţii veşnice.”

Îngerii mei m-au dus atunci sus de tot, spre Soare Apune, şi mi-au arătat un loc cumplit unde erau nenumărate feluri de tortură. Într-o lume întunecată, pe care o simţeai pe cît de crudă, pe atît de cumplită, vedeam flăcările unui foc năprasnic plutind în văzduh. Ele veneau de la un rîu de foc ce curgea necontenit. Acel lor era în întregime cuprins de flăcări. Totuşi, în acel loc care îţi stîrnea setea şi care mă făcea să mă cutremur de spaimă, vedeai şi chiciură şi gheaţă. Şi nişte Îngeri neînduplecaţi, purtînd arme îngrozitoare, continuau să-i chinuie pe Îngerii păcătoşi.

Atunci mi-am zis: ,,Dumnezeule, ce loc îngrozitor.” Dar Îngerii însoţitori mi-au spus: ,,Eno, acest loc le este destinat celor care nu-L respectă pe Dumnezeu, celor care săvîrşesc păcate pe Pământ cum ar fi: destrăbălarea cu copii, vrăjitoria, chemarea dracilor, lauda de sine, furtul, minciuna, calomnia, pizma, ranchiuna, omorul şi care, blestemaţi fiind, fură sufletele oamenilor. Acest loc este şi pentru cei care fură bunurile celor săraci pentru a se îmbogăţi, pentru cei care pentru bani îi bat pe semenii lor, pentru cei care îşi umflă burţile lăsîndu-i pe alţii să moară de foame, şi în sfîrşit, pentru cei care, pentru a se îmbrăca ei, i-au dezbrăcat pe cei oropsiţi şi pentru cei care se prosternează în faţa unor zei morţi. Toţi aceştia vor moşteni aceste loc cumplit.”

Tovarăşii mei m-au dus apoi în cel de-al Patrulea Cer şi mi-au arătat înlănţuirile fireşti ale lucrurilor, precum şi cele ale razelor Soarelui şi Lunii.

Am putut astfel să măsor razele Soarelui şi ale Lunii şi să le pun alături luminile, văzînd că puterea luminii Soarelui este negrăit mai mare decît cea a Lunii. Cercul şi roata pe care este prins Soarele se mişcă neîncetat întocmai precum vîntul năvalnic ce mîngîie obrajii. Plecarea şi întoarcerea sa sînt mereu însoţite de patru mari stele care au mii de alte stele sub ele, la dreapta roţii solare. La stînga lui, alte patru stele duc mii de alte stele sub ele, ceea ce este în total, mai bine de 8000 de stele care luminează deodată cu Soarele. Astfel, în fiecare zi, vreo 15 mulţimi uriaşe de Îngeri însoţesc Soarele în drumul lui ceresc de lumină, în timp ce 100 de mulţimi uriaşe de Îngeri îl urmează în timpul nopţii. Însoţind aceste mulţimi de Îngeri, Îngerii cu şase aripi ajută Sfîntul Soare să verse razele sale de lumină arzătoare în timp de 100 de Îngeri veghează la naşterea şi înteţirea lor.

Am observat apoi alte două făpturi cereşti, soţi ai Soarelui care se numesc Cercetează şi Judecă cinstit. Avînd cap de crocodil şi picioare şi coadă de leu, seamănă cu un curcubeu cu nuanţe violete cu o lungime de 900 de stînjeni. Cele 12 aripi ale lor sînt precum cele ale Îngerilor, şi ele îngrijesc cu blîndeţe de Sfîntul Soare, însoţindu-L neîncetat, aducînd, aşa cum le-a cerut Dumnezeu, căldura şi roua. Astfel se învîrte şi se răsuceşte Soarele, înălţîndu-se pe cer şi trecînd pe sub Pământ, fără ca razele lui să se oprească vreodată din drumul lor.

Apoi tovarăşii mei m-au dus şi mai la răsărit, şi m-au adus la porţile Soarelui, acolo unde el se mişcă după regulile şi rînduiala anotimpurilor, ale ciclului lunilor, ale anului şi ale diferitelor ore din zi şi din noapte. Am văzut şase porţi deschise, fiecare măsurînd 61 de stînjeni şi un sfert. Măsurîndu-le, mi-am dat seama cît sînt de mari, şi am înţeles ce distanţă străbate Soarele, mergînd spre Apus şi înaintînd astfel de-a lungul lunilor, îndepărtîndu-se de cele şase porţi conform cu perindarea anotimpurilor. Şi anul se încheie după întoarcerea celor patru anotimpuri.

Apoi Îngerii m-au dus către Apus şi mi-au arătat alte şase porţi deschise, asemănătoare celor pe care le văzusem înainte la Răsărit, în locul opus asfinţitului şi care corespund numărului de 365 de zile şi un sfert. Încă odată Soarele a coborît spre porţile apusene şi şi-a retras lumina, măreţia şi strălucirea, pentru a le ascunde sub Pământ, de vreme ce coroana sa strălucitoare, păzită de 400 de Îngeri, se află mereu în Rai cu Domnul. Soarele petrece şapte ceasuri din noapte, precum şi jumătate din drumul lui sub Pământ, pentru a se întoarce prin porţile de răsărit, cam către cel de-al optulea ceas. Atunci coroana sa luminoasă revine şi flăcările ei arzătoare sînt mai luminoase decît focul.

Atunci cei doi Îngeri ai Sfîntului Soare, numiţi Cercetează şi Judecă cinstit, au început să cînte. De îndată păsările au început să bată din aripi pentru a-i acompania şi pentru a-l sărbători pe cel ce dă lumină; de îndată ce Domnul le-a făcut semn, s-au pus şi ele pe cîntat.

Creatorul Luminii vine pentru a lumina lumea întreagă şi astfel dimineaţa mijeşte odată cu primele raze ale Soarelui. Porţile pe care le străbate Soarele sînt şi cele ale calculului orelor anului. Din această cauză, Soarele este o creaţie cu adevărat minunată, al cărei circuit durează 28 de ani. Odată ciclul încheiat, el o ia întotdeauna de la capăt.

Îngerii mei mi-au arătat un alt ciclu, cel al Lunii, precum şi cele 12 mari porţi aşezate de la Apus la Răsărit prin care Luna trece în mod regulat. Ea începe cu prima poartă, la Vest de Soare. Ea trece prin prima şi prin cea de-a doua poartă în 31 de zile, prin cea de-a treia şi prin cea de-a patra în 30 de zile, prin cea de-a cincia, a şasea, a şaptea, a opta şi a noua în 31 de zile, prin cea de-a zecea în 30 de zile, în cea de-a unsprezecea în 31 de zile şi prin cea de-a douăsprezecea în 28 de zile. Ea străbate mereu aceste porţi în ordine şi săvîrşeşte cele 365 zile şi un sfert din anul solar în vreme ce anul lunar nu are decît 354. Astfel, marele ciclu conţine 532 de ani. Dar sfertul unei zile este omis timp de trei ani, în timp ce al patrulea îl săvîrşeşte de deplin. Deci aceste trei sferturi sînt răpite la cer timp de trei ani şi nu sînt numărate la socoteala zilelor, pentru că ele schimbă timpul anului adăugînd două noi luni pînă la împlinire şi încă două pînă la micşorare. Şi după ce sînt trecute şi ultimele două porţi de la apus, Luna se întoarce spre luminile Răsăritului. Ea se învîrte astfel zi şi noapte, urmărindu-şi calea circulară, mai jos decît toate celelalte cercuri, mai sprintenă decît toate vînturile cereşti, duhurile, zidirile nevăzute şi alţi Îngeri cu şase aripi.

În mijlocul cerurilor am văzut nişte Îngeri pregătiţi care-L slujeau pe Domnul cu cîntecele lor felurite şi neîncetate, cu o voce blîndă de nedescris şi care ar uimi cu adevărat pe oricine. Cîntecul Îngerilor este atît de frumos şi atît de minunat, încît am rămas cu totul uluit de el.

Îngerii m-au dus în cel de-al Cincilea Cer. Acolo am văzut nenumăraţi oşteni numiţi Veghetori. Ei aveau o înfăţişare omenească: înălţimea lor era mai mare decît a celor mai mari uriaşi, iar feţele lor erau posomorîte. Tăcerea necurmată a buzelor lor nu-şi avea rostul în cel de-al Cincilea Cer. I-am întrebat atunci pe Îngerii mei păzitori: ,,De ce sînt aşa de posomorîţi aceşti Veghetori, de ce sînt aşa de supăraţi şi de tăcuţi, de ce nu fac nimic în acest Cer?”

Răspunsul lor m-a luminat: ,,Aceştia sînt Veghetorii, care, împreună cu căpetenia Satana, l-au respins pe Domnul Luminii. Din cauza lor sînt întemniţaţi în întuneric Îngerii pe care i-ai văzut în al Doilea Cer. Trei dintre ei şi-au încălcat legămîntul,şi au părăsit tronul lui Dumnezeu pentru a se pogorî pe Pământ într-un loc numit Hermon. Acolo ei au văzut fiicele oamenilor şi, văzînd cît sînt de frumoase, s-au împreunat cu ele. Din aceste uniri s-au născut uriaşi, oameni mari şi minunaţi. Atunci Dumnezeu i-a judecat aspru pe aceşti Îngeri, ceea ce i-a făcut să plîngă şi să-i ceară iertare lui Dumnezeu pentru toţi fraţii lor care vor fi pedepsiţi în ziua Domnului, adică a Marii Judecăţi.”

M-am adresat atunci Veghetorilor: ,,I-am văzut pe fraţii voştri şi ceea ce au făcut ei. Dar am văzut şi frămîntările lor cele mari, şi m-am rugat pentru ei. Dar Domnul i-a condamnat să trăiască sub pământ pînă la sfîrşit.

Fraţilor, atît timp cît veţi aştepta, şi nu-L veţi sluji pe Domnul şi nu vă veţi închina în faţa Lui, veţi continua să-L supăraţi.” Veghetorii mi-au ascultat sfatul şi s-au adresat celor patru ierarhii ale cerului. Atunci au apărut patru trîmbiţe deodată în cer şi au dat glas, iar Veghetorii au început să cînte toţi ca unu, şi cîntul lor s-a înălţat vrednic de milă pînă la Dumnezeu.

Îngerii mei m-au luat şi m-au dus în cel de-al Şaselea Cer, unde am descoperit şapte îngeri pe deplin luminoşi şi glorioşi ce judecau toate faptele din ceruri şi de pe Pămînt. Fiecare faţă lucea şi strălucea mai puternic decît Soarele. E cu neputinţă să fie deosebiţi, pentru că nu este nici o diferenţă între feţele, purtarea sau felul lor de a se îmbrăca. Aceşti Îngeri se ocupă de rostul lucrurilor, învaţă mersul stelelor, creşterile şi descreşterile lunii, rotirea Soarelui şi cîrmuirea lumii. Cînd văd lucruri drăceşti, ei îşi trimit poruncile şi învăţăturile şi apoi îşi cîntă gingaşele lor cînturi de slavă.

Aceştia sînt luminătorii şi judecătorii cereşti, îngerii cei bătrîni, Dio, care se află deasupra Îngerilor şi care cîntăresc orice viaţă în Cer şi pe Pământ. Ei sînt de asemenea răspunzători de anotimpuri şi de ani, de fluvii, de oceane, de fructe şi de faţa Pămîntului care hrăneşte orice făptură vie. Aceşti Îngeri bătrîni stabilesc sufletele oamenilor, faptele şi destinele lor în numele Domnului. Lîngă ei se află şi şase Fenicşi, şase heruvimi, şi şase Îngeri cu şase aripi, cei care nu-şi opresc niciodată cînturile. Este cu neputinţă de descris frumuseţea vocilor lor, atît de mult Îl bucură pe Domnul cînd cîntă la picioarele tronului Său.

Apoi îngerii m-au ridicat şi m-au dus în cel de-al Şaptelea Cer, unde am descoperit o lumină nemaivăzută alcătuită din corpurile Îngerilor bătrîni mîndri şi impunători, din făpturi neîntrupate, din Domnii, din Virtuţi, din Stăpîniri, din tronuri şi din cei cu nenumăraţi ochi. Am văzut de asemenea nouă cete şi sălaşurile de lumină ale Ionilor. Mi-era atît de frică încît am început să tremur. Atunci Îngerii însoţitori m-au luat lîngă ei şi mi-au spus: ,Îndrăzneşte Eno, nu te teme.” Ei mi L-au arătat pe Sîntu/Domnul aşezat pe un tron înalt, departe în faţa noastră. ,,El locuieşte în cel de-al Zecelea Cer.”

Într-adevăr în al Zecelea Cer stă Domnul numit şi Tatăl Ceresc. Şi am văzut toate oştirile cereşti, aşezîndu-se după veche rînduială, pe cele zece trepte în faţa Tronului lui Dumnezeu. Ele s-au închinat apoi şi-au reluat locul şi au început să înalţe cîntări de fericire cu o voce suavă. Într-o lumină atotcuprinzătoare, ele Îl slăveau pe Dumnezeu.

Îngerii cu şase aripi şi cei cu nenumăraţi ochi au rămas înaintea Tronului, stînd în faţa lui Senta/Dumnezeu. Ei îndeplineau poruncile lui şi acopereau tot Tronul Său cîntînd: ,,Sfînt, Sfînt, Sfînt eşti Doamne şi stăpîne Sabaot. Cerul şi Pămîntul sînt pline de slava Ta.”

Observînd toate acestea, cei doi Îngeri păzitori ai mei mi-au spus: ,,Eno, aşa cum ni s-a cerut noi te-am însoţit.” De îndată ce au terminat de rostit aceste cuvinte, ei au dispărut. Nu i-am mai văzut.

Deodată m-am pomenit singur în acest al Şaptelea Cer şi mi s-a făcut şi mai frică. Înspăimîntat de tot, m-am închinat şi eu zicîndu-mi: ,,vai mie, ce-o să mă fac singur aici?”

Atunci Senta mi l-a trimis pe unul din Îngerii săi glorioşi, pe luminătorul ceresc Zabelo. El mi-a spus cu blîndeţe: ,,Îndrăzneşte Eno, nu te teme, ridică-te acum în faţa Domnului Cel Veşnic. Ridică-te şi vino cu mine.”

Iar Zabelo m-a luat ca pe o frunză dusă de vînt şi m-a dus de îndată în faţa lui Senta Însuşi.

Am descoperit atunci cel de-al Optulea Cer, cel care schimbă anotimpurile, seceta, umezeala, precum şi cele 12 constelaţii ale cerului prea înalt.

Şi am descoperit în acelaşi timp cel de-al Nouălea Cer, locul în care sălăşluiesc cele 12 constelaţii ale cerului prea înalt.

În cel de-al Zecelea Cer, an văzut în sfîrşit chipul lui Senta/Dumenzeu, semănînd cu soarele arzător, scînteietor şi luminos. Astfel, într-o clipă trecătoare de veşnicie, am văzut faţa Domnului. Dar dacă chipul lui Sîntu este inefabil şi minunat, el este de asemenea nimicitor şi cumplit pentru cei care vreau să biruie prin minciună, viclenie, întuneric şi rău.

Dar la urma urmei, cine sînt eu Eno, pentru a-l descrie pe Senta/Dumnezeu, pentru a descrie prezenţa Sa, care nu poate fi spusă prin cuvinte şi chipul Său cel minunat? Nu pot nici măcar să descriu nenumăratele Sale zidiri şi vocile Sale atît de felurite în cerurile prea înalte. Tronul Său este nemaiauzit şi, de bună seamă, nefăcut cu mîinile. De-abia pot cuprinde în cuvinte Îngerii şi celelalte făpturi neîntrupate, pline de lumină şi slavă şi cîntările lor neîncetate.

M-am închinat adînc în faţa lui Senta, iar El cu buzele Lui mi-a zis: ,,Îndrăzneşte Eno, nu te teme, ridică-te şi stai în faţa Mea în Veşnicie.” Deodată luminătorul ceresc Zoen, m-a ridicat şi m-a aşezat în faţa lui Senta.

Iar Domnul le-a spus Îngerilor Săi, ca pentru a-i necăji sau veseli: ,,Lăsaţi-l pe Eno să stea în faţa lui Senta/Dumnezeu în Veşnicie.” Atunci Îngerii s-au închinat cu toţii şi au spus: ,,Aşa să fie cu Eno după voia Ta.”

Senta i s-a adresat atunci lui Zoen: ,,Scoate hainele pămînteşti ale lui Eno, unge-l cu Mirul meu ceresc şi îmbracă-l cu veşmintele slavei Mele.”

Zoen a îndeplinit porunca lui Senta. Mi-a acoperit trupul cu uleiuri sfinte şi m-a îmbrăcat. Mirul arăta ca o lumină puternică şi atingerea lui a fost ca roua dimineţii cu o mireasmă dulce şi plăcută.

Apoi am început să strălucesc ca o rază din Sfîntul Soare. M-am privit şi am văzut că mă preschimbasem într-o fiinţă glorioasă, precum acei îngeri care stau în faţa lui Senta.

Apoi Senta l-a chemat pe Sopio, unul dintre luminători cereşti ai Săi. Această fiinţă de lumină este cea mai înţeleaptă şi mai pricepută dintre toţi luminătorii cereşti care săvîrşesc voia lui Sîntu. Domnul i-a spus lui Sopio: ,,Adu-Mi cărţile înţelepciunii Mele, precum şi o trestie de scris şi dă-i-le lui Eno. Dă-i şi cărţile alese de tine, cele care alină sufletul şi mintea.”

Luminătorul şi judecătorul ceresc Sopio mi-a arătat atunci care este rînduiala Cerului, Pămîntului, oceanelor şi toate celelalte văzute şi făcute de puterea lui Sîntu. El mi-a dat lămuriri despre tunet, fulger, despre Soare, despre Lună, despre stele, despre ani, zile şi ore, precum şi despre vînt şi despre numărul Îngerilor. Luminătorul ceresc mi-a arătat de asemenea cum erau izvodite cînturile lor şi lucrurile omeneşti, cum ar fi de pildă limba fiecărei făpturi vii, cîntecele, poruncile, învăţăturile şi alte taine care trebuie cunoscute.

Sopio a continuat zicîndu-mi: ,,Totul este deja scris în Legea Adevărului şi Dreptăţii, rînduită de Senta pentru toată Creaţia Sa. Aşează-te şi scrie la rîndul tău ceea ce ai văzut pentru toate sufletele de pe Pământ, deşi o mare parte s-au născut deja. Dar să ştii că fiecărui suflet i s-a pregătit un loc în Veşnicie, căci fiecare suflet va dobîndi Veşnicia, aceasta fiind gîndită de Sîntu cu mult înainte de zidirea neamului omenesc”.

Atunci, la fiecare 30 de zile şi la fiecare 30 de Îngeri, eu, Eno am scris tot ce mi se arăta, şi am scris astfel 366 de cărţi din înţelepciunea lui Senta.

Deodată, Sîntu mi-a vorbit astfel: ,,Eno, vino şi te aşează la stînga Mea, alături de Zabelo.” M-am închinat adînc în faţa Lui, iar glasul Lui s-a înălţat: ,,Eno, multiubitul Meu, tot ceea ce vezi, toate aceste zidiri desăvîrşite, îţi spun, toate le-am zămislit Eu din nimic. Eu am izvodit cele văzute şi cele nevăzute. Ascultă bine, Eno, şi înţelege vorbele Mele, căci nici măcar Îngerilor Mei nu le-am dezvăluit taina Mea, şi nu le-am arătat nici taina slavei lor sau puterea Mea nemărginită. Ei nu înţeleg pe deplin nici creaţia Mea în izvodirea vieţii sfinte a Omului pe Pământ, pe care ţi-o înfăţişez ţie acum.

Căci cu mult înainte ca aceste izvodiri să aibă chip şi să fie văzute în ochii lor şi ai tăi, Eu Mă mişcam singur prin nemărginirea nevăzută, la fel cum Soarele se mişcă de la răsărit la apus şi de la apus la răsărit.

Totuşi, chiar dacă Soarele şi-a găsit pacea pe drumul lui, Eu, întrucît Eu sînt cel care am zidit toate văzutele şi nevăzutele şi, întrucît Eu am avut gîndul de a aşeza temelii veşnice la cele văzute, nu-mi voi găsi niciodată liniştea.

I-am poruncit hăului cel mai adînc al mării, ca din zbuciumul lui să se adune şi să se înghesuie plutirile moi şi astfel din nevăzut să se nască văzutul. Atunci Fulgerul Luminii Zidirilor Mele a ieşit în faţa Mea din umbrele Marelui Întuneric şi a luminat Clipa. Eu l-am luat şi l-am aruncat în pîntecele hăului nemărginit şi al plutirilor moi, devenind cu fiece clipă mai mare iar nevăzutul s-a dezvelit în văzut. Atunci I-am spus Fulgerului Luminii Cereşti: Topeşte-te, pentru ca văzutul să poată ieşi tot din tine. Iar Fulgerul s-a risipit într-o uriaşă jerbă de Lumină. Eu eram în mijlocul acestei lumini care tocmai se născuse. Atunci am văzut întreaga Mea Creaţie, de la izvodirile de început pînă la cele din urmă, întrupate şi neîntrupate, toate văzute şi veşnicite prin Mine. Şi toate se izvodesc, se mişcă în frumuseţea fără margini a Creaţiei Mele de lumină, se mişcă în căutarea păcii şi liniştii depline apoi se sting şi iar Lumina zămisleşte izvod de lumină.

Şi am văzut că era bine în neuitare şi am pus rînduială în toate cele văzute şi nevăzute, astfel ca ordinea să dăinuiască în dobîndirea păcii şi Veşniciei.

Apoi am creat un Tron pe care m-am aşezat şi i-am poruncit Luminii străfulgerate: Du-te şi mai sus, deasupra Tronului Meu, pentru ca tu să fii temelia cea mai înaltă a tuturor văzutelor. Dar deasupra Luminii nu mai era nimic altceva.

Atunci M-am aplecat şi am privit din înaltul Tronului Meu.

I-am poruncit din nou hăului nemărginit din mare să scoată din adîncurile lui duhul tare al Izvodirii Mele Luminoase. Şi duhul puterii hăului a venit în faţa Mea şi era vîrtos, greu şi aprins. Şi i-am poruncit să se deschidă şi din el să se nască ceea ce trebuia să se nască. Duhul puterii hăului s-a topit şi o putere proaspătă a adus cu ea o nouă zidire izvorîtă din hău.

Atunci i-am spus noului izvod să se ducă jos, să se întărească şi să devină temelia tuturor lucrurilor de jos. Şi duhul hăului a făcut întocmai, a coborît sub Lumină şi s-a fixat, devenind tare. El a devenit astfel temelia tuturor lucrurilor de jos. Dar sub întuneric nu mai era nimic altceva.

Şi atunci am poruncit ca un alt lucru să fie scos în acelaşi timp din Lumină şi din Hău. Eu i-am spus să se vadă mai bine şi ea a devenit întocmai. Am presărat-o atunci cu Lumină peste întuneric, sub Lumină, şi acest lucru a devenit apă. Am făcut apoi apa nemărginită şi fără fund şi am pus temeliile Luminii în jurul apei. I-am adăugat şapte cercuri din interior, dîndu-i apei aparenţa cristalului, adică precum sticla. Celorlalte văzute, le-am arătat fiecăreia calea ei, la fel ca celor şapte stele ale Cerului. Şi am văzut că izvodul este bun.

Apoi am separat Lumina de întuneric şi de apă. I-am spus Luminii că va fi zi şi Întunericului că va fi noapte. Şi a fost o seară şi o dimineaţă pentru prima zi.

Am continuat, făcînd ca primul cerc format să fie închis şi tare. Apoi am luat apele de jos care se află sub cer, le-am adunat şi am făcut ca aceste ape să se adune de la sine şi ca haosul să se usuce. Aşa s-a şi petrecut.

În mijlocul valurilor eu am făcut stînci mari şi tari şi le-am stivuit pentru a avea uscat, iar uscatul l-am numit Pământ. În mijlocul Pămîntului se află nesfîrşitul care l-am numit fără fund. Atunci am adunat din nou marea într-un singur loc şi am legat-o cu un jug.

Atunci i-am spus mării că îi dau hotare veşnice şi nu se va desprinde niciodată de celelalte părţi cu care se înfrăţeşte.

Apoi, pentru a termina, am creat bolta cerească. În acea zi, Eu, M-am numit Primul izvodit.

Pentru toate aceste oştiri cereşti, am zămislit natura şi chipul focului. Privirea Mea s-a aşternut peste o stîncă tare şi neclintită, iar din străfundul ochilor mei a ţîşnit un fulger, care a făcut-o în acelaşi timp în apă şi în foc, fără ca apa să stingă focul şi fără să se usuce.

Acest fulger a fost mai strălucitor ca Soarele, mai blînd ca roua şi mai tare ca stînca. Din această stîncă învăpăiată, Eu am luat cîteva flăcări şi din aceste flăcări am făcut rînduiala celor nouă coruri cereşti. Armele lor sînt văpăile albastre, galbele şi roşii de vreme ce se arată prin flăcări arzătoare. Atunci am poruncit ca fiecare orînduire de Îngeri să rămînă mereu la locul lor, statornicindu-se în Veşnicie.

Dar în această oştire cerească, un Înger n-a vrut să stea la locul lui, căci el a dorit să se înalţe mai presus de ceilalţi. În ascuns, el a plăsmuit un gând chiar şi mai ambiţios, de a se înălţa deasupra Pămîntului şi a norilor, şi chiar deasupra propriului Meu Tron! El şi-a închipuit că puterea lui ar fi egală chiar cu a Mea!

Atunci eu l-am aruncat din Raiul Meu împreună cu toţi ceilalţi Îngeri ai lui şi el a colindat necontenit prin văzduh, deasupra nemărginitului.

În ziua a treia, i-am poruncit Pămîntului să facă să apară peşteri, să crească arbori uriaşi şi minunaţi, dealuri pentru grîne de semănat, cîmpii şi mlaştini. De aceea am făcut Raiul pe care l-am împrejmuit şi l-am pus sub paza a doi Îngeri învăpăiaţi. Prin aceasta, Eu am început nemoartea şi reînnoirea vieţii.

A sosit apoi seara, apoi dimineaţa zilei a patra.

În ziua a patra am poruncit să fie nişte lumini mari pe care le-am numit Dio, adică judecătorii şi luminătorii Cerurilor izvodirilor Mele. În primul cer dintre toate am aşezat stelele cu luminătorul ceresc Donizeto, pe al doilea cer am pus luminătorul Dionisie, pe al treilea am pus luminătorul Tiaz, pe al patrulea am pus luminătorul Orelio, pe al cincilea am pus luminătorul Sopio, pe al şaselea am pus luminătorul Zoen/Zoe, pe al şaptelea am pus luminătorul Zabelo. Mai jos am aşezat Sfîntul Soare pentru a lumina ziua şi Sfînta Lună şi stelele pentru a lumina noaptea. Am aşezat astfel Sfîntul Soare pentru ca el să se mişte cu cele douăsprezece constelaţii şi am orînduit scurgerea lunilor, numele, vieţile, tunetele şi orele lor.

Apoi a sosit seara, apoi dimineaţa zilei a cincia.

În ziua a cincia, I-am poruncit mării să-mi dea peşti şi păsări cu penaj diferit, precum şi animale puind pe toată suprafaţa Pămîntului, cu patru picioare, sau în văzduh, de parte bărbătească şi de parte femeiască, toate însufleţite de duhul Vieţii.

Şi a fost seara, iar apoi, dimineaţa zilei a şasea.

În ziua a şasea i-am poruncit Înţelepciunii Mele să zidească Omul adunînd şapte trebuinţe: Pămîntul pentru a-i forma carnea, roua pentru a-i forma sîngele, două părţi din Soare pentru a-i forma ochii, pietre pentru a-i forma oasele, iuţeala Îngerilor şi a norilor pentru a-i forma mintea, iarbă pentru a-i forma părul şi venele, duhul Meu şi vîntul pentru a-i forma sufletul.

I-am dăruit şapte însuşiri: cărnii i-am dat simţirea, ochilor vederea, venelor atingerea, sîngelui i-am dat gustul, oaselor le-am dat puterea de a îndura, iar minţii – puterea de a se bucura.

Este o anumită isteţime tainică în felul Meu de a zidi Omul, căci el a fost făcut să aibă atît chip prin care să se vadă cît şi sufletul nevăzut. În drumul vieţii, aceste două naturi reprezintă moartea şi viaţa sa. El cunoaşte cuvîntul Meu ca un lucru creat, mic în măreţia sa şi iarăşi mare în micimea sa. Am aşezat Omul pe Pământ, precum un alt Înger, falnic, mare şi plin de slavă, şi l-am numit Fiu pentru a domni

asupra Pămîntului şi pentru a dobîndi înţelepciunea Mea. Dintre toate zidirile Mele nu este nici una asemenea omului.

Eu i-am dat un nume venit din cele patru părţi ale Pămîntului, de la răsărit, de la apus, de la miazăzi şi de la miazănoapte, şi i-am dat în stăpînire patru stele. L-am numit Adam şi i-am arătat calea luminii şi calea întunericului. apoi i-am spus că prima este bună şi a doua este rea ca să pot vedea dacă simte dragostea sau rătăcirea pentru Mine.

Eu am înţeles natura lui dar el nu o cunoaşte încă. Am văzut că avea să păcătuiască şi am ştiut că după acesta vine moartea.

Atunci I-am dat somnul şi el a adormit. I-am făcut o femeie, Eba, care să devină mamă şi să înmulţească neamul omenesc.

Adam trăia pe Pământ. De aceea eu i-am făcut o grădină la apus de cîmpie pe care trebuia să o îngrijească şi să o cinstească.

I-am deschis cerurile ca să poată vedea şi auzi Îngerii cîntîndu-şi cîntecele lor de slavă în lumina vieţii veşnice.

Adam trăia în Rai dar Îngerul căzut, Satana a înţeles că Eu vroiam să clădesc o altă lume pentru Om care era domnul Pămîntului şi pe care îl stăpînea. Dracu este duhul rău al locurilor de jos. Ajungînd un fel de fugar, el a făcut în locurile de jos Sotona, după numele lui Satana. Chiar dacă el este diferit de ceilalţi Îngeri, obişnuinţele lui nu s-au schimbat la fel cum nu s-a schimbat nici iscusinţa lui de a face rău omului.

Înţelegînd condamnarea sa şi păcatul său, el a intrat în Rai şi a păcălit-o pe femeia lui Adam, dar nu s-a atins de acesta.

Şi eu am blestemat necunoaşterea. Dar ceea ce am binecuvîntat odată, nu pot să blestem. Prin urmare, nici omul, nici Pămîntul, nici celelalte creaturi nu pot fi blestemate, ci numai fructul nefast al omului şi al faptelor sale.

I-am spus lui Adam: «Ţărînă eşti şi în ţărînă te vei întoarce. Nu te voi distruge, dar te voi trimite acolo de unde te-am scos. Numai atunci te voi putea primi în a doua ta viaţă». Şi am binecuvîntat toate făpturile Mele văzute şi nevăzute. Adam a stat în Rai foarte puţin timp.

Apoi am binecuvîntat cea de-a şaptea zi care este Duminica, zi pe care el a respectat-o nelucrînd şi binecuvîntînd prin cinstire izvodirile Mele.

Am făcut de asemenea o a opta zi, pentru ca aceasta să fie prima izvodire după zidirea Mea şi pentru ca primele şapte zile să se facă 7000 de ani. Începînd cu cel de-al 8000 –lea an, timpul nu va mai exista. Nu vor mai fi ani, luni şi ore.

Şi acum, Eno, iată tot ce ţi-am spus, tot ce ai înţeles, tot ce ai văzut dintre lucrurile dumnezeieşti, tot ceea ce ai văzut pe Pământ, tot ceea ce Eu, în marea Mea înţelepciune, am scris în cărţi, toate aceste văzute şi nevăzute pe care le-am gîndit şi izvodit, din vîrful temeliei şi pînă jos. În sfîrşit Eu nu am avut sfetnici, tot astfel cum zidirile Mele nu au moştenitori.

Eu sînt veşnic, nefăcut de mîini şi fără schimbare văzută sau nevăzută ci numai într-o continuă mişcare din viaţă în moarte şi din Unul în Tot şi iarăşi în Unul.

Gîndul Meu este sfetnicul Meu, înţelepciunea Mea şi Cuvîntul Meu sînt întruparea voinţei Mele, iar ochii Mei zăresc orice lucru care stă în necuviinţă în faţa Mea şi se va cutremura de spaimă.

Deschide-ţi mintea, Eno, şi cunoaşte-L pe Cel care îţi vorbeşte, şi i-a cărţile pe care le-ai scris. Ţi-ii dau pe Îngerii care te-au adus la Mine, precum şi cărţile. Întoarce-te jos, pe Pământ, povesteşte-le fiilor tăi, tot ce ţi-a spus şi tot ce ai văzut, de la Primul Cer şi pînă la Tronul Meu precum şi orînduirile îngereşti.

Căci Eu am făcut toate puterile, şi nici una nu Mi se poate împotrivi şi nu iese din cuvîntul Meu. Căci toate se supun Domniei Mele şi lucrează numai pentru Împărăţia Mea.

Dă-le cărţile scrise cu mîna şi ei le vor citi şi Mă vor cunoaşte astfel ca Domn al tuturor lucrurilor. Ei vor înţelege că nu există alt Dumnezeu în afară de Mine.

Lasă să transmită cărţile pe care le-ai scris tu, copiilor copiilor tăi, generaţie după generaţie şi neam după neam.

Şi ţi-l dăruiesc ţie, Eno, pe mijlocitorul Meu, luminătorul ceresc Sopio, pentru scrierile strămoşilor tăi.

Dar mare parte din neamul omenesc nu se mai gîndeşte la Mine, a lepădat poruncile Mele şi le place să se prosterneze în faţa unor falşi dumnezei în loc să se închine în faţa Mea. Au reuşit să sucească minţile cu învăţăturile lor, să săvîrşească cele mai îngrozitoare blestemăţii, cel mai adesea unul cu altul, de cele mai multe ori cu o răutate de neînchipuit.

Pentru a pune capăt dezmăţului care a cuprins omenirea, Eu voi dezlănţui un potop asupra Pămîntului, care va distruge omenirea şi fa aduce bezna peste tot.

Din sămînţa omului va ieşi o altă tulpină, mult timp după aceea, dar mulţi dintre ei vor fi nemulţumiţi.

Cel care va călăuzi aceste veleaturi de oameni, le va dezvălui şi cărţile tale, cele ale părinţilor voştri, cei care vor avea misiunea de a păzi lumea precum şi pe toţi cei care-Mi sînt credincioşi, şi care nu rostesc numele Meu în deşert.

Şi ei le vor spune urmaşilor lor şi tuturor celor ce vor urma în veacuri, că toţi cei ce vor citi, vor fi mai slăviţi decît primii.

Acum Eno, îţi mai dau încă 30 de zile de trăit în casa ta, pentru ca să-ţi pui ordine în toate şi pentru ca să le spui copiilor şi familiei tale că toată lumea poate auzi ceea ce îţi spun, că toţi pot citi şi înţelege că nu este alt Dumnezeu decît Mine.”

Atunci Senta l-a chemat pe unul dintre Îngerii Săi cei mai bătrîni, un înger teribil şi înfricoşător pe care l-a aşezat alături de mine. Înfăţişarea lui era ca zăpada, mîinile lui erau ca gheaţa sau ca bruma, el mi-a îngheţat faţa ca să nu fiu ars de razele pline de văpăi ale lui Senta, aşa cum nu poţi suferi flăcările unui cuptor, arsura Soarelui sau a crivăţului. La fel mirul cu care am fost uns, m-a făcut o fiinţă glorioasă şi nevăzută.

Atunci Sîntu mi-a zis: ,,Dacă faţa nu ţi-ar fi fost îngheţată, atunci nici un om nu ţi-ar mai putea-o vedea.”

Sîntu le-a spus îngerilor care mă însoţeau: ,,Însoţiţi-l pe Eno pe Pământ şi, rămîneţi cu el pînă în ultima zi.”

Şi m-am pomenit din nou în patul meu, ca şi cum niciodată nu m-aş fi dat jos din el. Fiul meu Matusalem, care a aşteptat întoarcerea mea zi şi noapte la căpătîiul patului meu, a fost uluit să mă vadă. Atunci i-am spus să adune familia noastră ca să le pot povesti tot ceea ce am văzut.

Copiii mei, comoara mea, ascultaţi-mă căci al multe lucruri să vă spun. Dumnezeul Cel Unic m-a lăsat să revin printre voi pentru ca să vă pot spune din gura Sa tot ceea ce a fost, ceea ce este şi ceea ce va fi în ziua Judecăţii de Apoi.

De vreme ce Senta m-a lăsat să mă întorc printre voi, să ştiţi totuşi că aceste cuvinte pe care le auziţi sînt cele ale unui om care a fost crescut pentru voi, căci eu L-am văzut pe Senta faţă în faţă. De aceea, mă simt de parcă aş fi o bucată de fier proaspăt scos din focul arzător, aruncînd încă jerbe de scîntei de jur împrejur în timp ce se răceşte.

Priviţi-mi ochii. Poate vedeţi ceva de seamă în ei. Aflaţi doar că aceşti ochi au văzut ochii lui Sîntu/Dumnezeu, strălucitori ca razele Soarelui, care m-au umplut de respect.

Priviţi-mi mîinile, mîna dreaptă a unui biet muritor. Dar eu am văzut mîna lui Senta presărînd stele pe cer numai pentru a mă ajuta să înţeleg cum a izvodit El toate cele văzute şi nevăzute.

Priviţi ce drepte sînt lucrările mele, dar eu am văzut dreptatea desăvîrşită, veşnică şi nemărginită a lui Dumenzeu.

Voi auziţi aceste cuvinte ce-mi ies de pe buze, aşa cum eu am auzit cuvintele Domnului ieşind de pe buzele Sale, precum un şirag de fulgere printre nori.

Şi acum, dragi copiii, ascultaţi cuvintele Tatălui Pămîntului, ascultaţi cum e să ajungi în faţa Lui, a Celui care stăpîneşte Cerul, pe cei vii, pe cei morţi şi toate oştirile Îngereşti. Mă întreb de altfel, cine ar putea sta în faţa Lui fără a resimţi această durere veşnică a despărţirii.

Dragi copiii, pot să vă spun că am văzut întreaga zidire de la început şi pînă la sfîrşit, iar ceea ce vă povestesc, vă vorbesc prin gura lui Dumnezeu.

Cunosc acum toate lucrurile şi le-am descris în cărţi; cerurile, rostul şi frumuseţea lor neîntrecută, precum şi rostul tuturor oştirilor cereşti în mers.

Am putut observa, măsura şi descrie stelele şi am văzut cît sînt de multe.

Care om le-a văzut vreodată mersul şi naşterea? Nici chiar Îngerii nu au văzut atît de multe, pe cînd eu pot să le dau acum un nume.

Am măsurat Soarele, razele sale şi chiar ceasurile sale. Am putut astfel descoperi toate corpurile cereşti din jurul Pămîntului. Am descris cum hrana ne ajută să fim sănătoşi şi limpezi la minte, cum se zămislesc plantele din seminţele semănate, precum şi grija pe care o are Pămîntul pentru a rodi toate plantele, ierburile şi toate florile, cu tot cu miresmele şi numele lor tainice. Am văzut de asemenea norii cu rînduiala lor, aripile pe care plutesc şi cum cară ei ploaia şi picăturile de apă.

Am putut înţelege multe lucruri din Natură, cum ar fi drumul trăsnetului şi al fulgerului pe care mi le-au arătat Îngerii lor păzitori, cheile lor şi mai ales felul în care iau naştere şi cum sînt aruncate cu putere din cer cu un lanţ care le îngreunează şi cum sînt apoi trase din nou sus după ce-şi termină treaba distrugătoare pe Pământ.

Am descris hambarele, cele ale zăpezii, ale frigului şi ale brumei, pe Îngerii care păstrează cheile anotimpurilor şi care umplu cerul de nori fără a goli vreodată jitniţele cereşti.

Am descris locurile unde se odihnesc vînturile şi cum cei care se ocupă de ele le pun pe cîntar pentru a le măsura puterea. Apoi, după cum arată aceasta, suflă asupra lor pentru a le face să străbată Pămîntul întreg. Unele, împinse aşa de tare, ajung chiar să zdruncine Pămîntul.

De asemenea, am măsurat Pămîntul, munţii, dealurile, şi cîmpiile sale, copacii, pietrele, rîurile şi toate cîte au fost izvodite de Senta pe el, precum şi distanţa dintre Pământ şi cel de-al Şaptelea Cer, pînă la cel mai adînc dintre iaduri, precum şi locul judecăţii şi poarta larg deschisă a iadului în care se varsă toate lacrimile.

Şi acolo i-am văzut pe cei întemniţaţi trăindu-şi durerea în aşteptarea judecăţii.

Şi întocmai ca un scrib, i-am descris în timpul judecăţii lor, cu clipele, sentinţele lor şi cu caznele lor.

Dar ceea ce m-a făcut să plîng, a fost atunci cînd am văzut în tovărăşia tuturor strămoşilor Pămîntului, dezonoarea lui dam şi a Ebei.

Vai mie pentru această schilodenie a mea şi a strămoşilor mei. Atunci am rostit ceea ce gîndeam: ,,Binecuvîntat este omul care nu s-a născut sau cel care nu a păcătuit în faţa Domnului. În nici un caz să nu vină aici ca să nu se smintească”.

Am văzut feţele, dinţii de oţel şi ochii ca tăciunii încinşi ai păzitorilor iadului care stau în faţa porţilor acestuia ca nişte şerpi. Am putut de asemenea vedea zidirile Domnului şi am văzut cît sînt de drepte şi de cinstite, pe cînd lucrările oamenilor, sînt ale unora bune, ale altora rele. Dar oricînd Sîntu îi vede pe toţi ale căror fapte sînt izvodite din minciună.

Dragi copii, tatăl vostru a observat fiecare măsură şi fiecare judecată a lui Dumnezeu.

La fel precum un an este mai bun decît altul, la fel stau lucrurile şi în privinţa oamenilor. Unii sînt mai cuminţi decît alţii fie datorită bogăţiei lor, fie din cauza inteligenţei lor, a vicleniei, a melancoliei, a curăţeniei, a puterii, a belşugului, a tinereţii, a vorbirii, a formei trupului sau a sensibilităţii lor. Dar să ştiţi că cel care-i întrece pe toţi, cel mai bun dintre ei, este cel care îl iubeşte pe Sîntu/Dumnezeu. Şi acesta va fi slăvit cu adevărat în vremurile ce vor veni.

Domnul l-a făcut pe om cu mîinile lui şi după chipul Său. Omul este ca şi el, cumplit de mic sau nemărginit de mare.

Oricine respinge pe Sîntu sau urăşte faţa Lui, a batjocorit faţa lui Dumnezeu. Cel care s-a mîniat pe un om fără a-l răni, se face rău în faţa Domnului, care-l va socoti în ziua judecăţii. Dar cel care a scuipat asupra unui alt om, va fi aspru pedepsit în ziua judecăţii.

Binecuvîntat este omul care nu-şi foloseşte inima cu răutate împotriva celui sau celei care-l necăjeşte. Binecuvîntat este cel care-i ajută pe suferinzi, pe cei năpăstuiţi şi care-l ridică pe cel căzut la pământ. În ziua Judecăţii, faptele şi gîndurile noastre vor fi tot atîtea greutăţi şi măsuri ce vor atîrna pentru a ne judeca, la fel ca la tîrg. În acea clipă, fiecare om îşi va descoperi propria măsură. Iar răsplata va fi drămuită după măsura sa.

Oricine se grăbeşte să-I aducă jertfă Domnului, îşi va grăbi răsplata şi va primi ajutorul Domnului. Cel ce va spori candelele în faţa Domnului, îşi va spori belşugul jitniţelor.

Oricine îşi sporeşte candelele în faţa lui Senta dînd judecăţi greşite, acela nu-şi va spori comoara din ceruri.

Cînd Domnul cere pîine sau o lumînare, sau carne de animal sau oricare altă jertfă, de fapt aceasta nu este decît o dorinţă a lui Dumnezeu de a avea inimi curate printre oameni. Căci în lumina Marii Judecăţi, nimeni nu se va putea ascunde.

Ascultaţi-mă cu luare-aminte dragii mei şi pricepeţi vorbele se ies din gura mea.

Închipuiţi-vă că cineva merge la un domnitor şi îi dă acestuia daruri cu gând necurat, iar domnitorul află despre aceste gînduri. Credeţi oare că domnitorul va primi acele daruri? Dimpotrivă, el se va mînia cumplit şi-l va tîrî pe cel necuviincios în faţa judecătorilor.

Sau atunci cînd un om de descrie pe el însuşi ca fiind bun şi drept, cînd în inima lui e numai răutate şi violenţă; el se osîndeşte singur în faţa celorlalţi care-i cunosc adevărata fire.

Iar cînd Senta va trimite Marea Sa Lumină, atunci va fi judecata pentru cel drept şi pentru cel rău, şi nimeni nu va scăpa de osîndă.

Şi acum dragii mei copii, deschideţi-vă inima şi mintea şi ascultaţi cuvintele tatălui vostru, căci ele vin direct de pe buzele lui Dumnezeu.

Luaţi aceste cărţi scrise de mîna mea şi citiţi-le!

Căci aceste cărţi sînt mai multe şi ele vă vor învăţa despre zidirile Domnului, de la începuturile izvodirii dintîi şi pînă la sfîrşitul veacurilor.

Iar dacă urmaţi întocmai ceea ce am scris, nu veţi păcătui împotriva Domnului, căci nu este nimic altceva decît El, atît în ceruri, cît şi pe Pământ, în locurile cele mai joase sau în temeliile dintîi.

Senta a aşezat temeliile în necunoscut şi a aşternut cerurile văzute şi nevăzute. El a culcat Pămîntul peste ape, a gîndit aceste izvodiri nenumărate, a cîntărit apa, a aşezat temeliile a ceea ce nu este fixat, praful pămîntului, nisipul mării, picăturile ploii, roua dimineţii şi i-a îngăduit vîntului să adie şi să se zbuciume.

El a logodit Pămîntul cu marea prin legături tainice şi de nedesfăcut şi a umplut cerul cu stele de o frumuseţe de neînchipuit croite din foc. Din nevăzut, Sîntu a făcut văzutul, dar El rămîne mereu nevăzut.

Soarele merge de-a lungul celor şapte cercuri cereşti care sînt locurile de întîlnire al celor 182 de Tronuri. El se mişcă mai puţin în zilele cele mai scurte şi merge încă 182 de Tronuri, păstrînd ultimele două pentru odihna sa, învîrtindu-se în jurul lui însuşi şi continuîndu-şi astfel drumul în sus şi apoi în jos, potrivit perindării lunilor.

Şi astfel, merge Soarele apropiat Pămîntului, care se bucură şi-şi pîrguieşte fructele. Iar cînd Soarele apune, Pămîntul se întristează: copacii şi fructele nu înfloresc.

Soarele socoteşte toate acestea cu măsura ceasurilor, o măsură stabilită de înţelepciunea sa, a celor văzute şi a celor nevăzute.

Senta a făcut orice lucru văzut din nevăzut, dar El rămîne veşnic nevăzut.

Pentru aceasta vă spun la rîndul meu aceste vorbe, dragii mei copii. De aceea dăruiesc aceste cărţi copiilor voştri şi tuturor urmaşilor ce vor veni. Printre neamurile ce vor avea credinţa în Dumnezeu, fie ca ele să primească aceste cărţi şi să le iubească mai mult decît hrana şi dulceţurile pămînteşti şi mai cu seamă să le citească pentru a făptui ceea ce este scris în ele.

Dar pe cei care nu-L înţeleg pe Senta, care nu-L iubesc pe Dumnezeu şi nu primesc cărţile, o judecată cumplită îi aşteaptă pentru necurăţenia lor.

Binecuvîntat este omul care va purta şi va duce mai departe învăţătura acestor cărţi căci el va fi mîntuit în ziua Marii Judecăţi.

Vă jur copiii mei, dar nu jur cu jurămînt, nici pe Cer, nici pe Pământ, nici pe vreo altă izvodire a lui Dumnezeu.

Domnul a spus: ,,Nici un jurămînt nu poate fi făcut pe Mine, nici nedreptate, ci numai adevărul”.

Dacă nu mai este nici un adevăr printre oameni, lăsaţii să jure prin cuvinte.

Şi eu vă jur: nu a fost niciodată vreun om în pîntecele mamei sale care să nu-şi fi avut locul lui păstrat în Rai, înainte chiar de a fi zămislit.

Da, copiii mei, să nu vă înşelaţi singuri, căci de la începutul începuturilor, a fost pregătit cîte un loc pentru fiecare suflet.

Eu am aşternut soarta fiecărui om în scris şi nimeni dintre cei născuţi pe Pământ nu poate sta ascuns, nici faptele sale tăinuite.

Eu am văzut totul.

Acum dar, copiii mei, petreceţi-vă restul zilelor în răbdare, blîndeţe şi fapte vrednice, aşteptînd să moşteniţi viaţa veşnică.

Răbdaţi în numele Domnului, fiece rană, fiece insultă şi fiecare năpastă.

Dacă vin peste voi necazuri, nu le trimiteţi asupra vecinilor sau duşmanilor voştri, pentru că Domnul le va răsfrînge asupra voastră. El vă va răzbuna în ziua judecăţii, zi în care nu va mai fi răzbunare printre oameni.

Oricare dintre voi care va cheltui aur sau argint pentru binele semenilor săi, va primi o răsplată îmbelşugată în lumea ce va veni.

Nu furaţi, nu oropsiţi şi nu răniţi niciodată văduvele sau orfani sau străinii, căci mînia Domnului se va abate asupra voastră.

Întindeţi-le mîna săracilor după posibilităţi.

Nu vă ascundeţi banii sub pământ.

Ajutaţi omul drept în încercare, căci astfel nici pe voi nu vă va găsi încercarea, cînd veţi fi năpădiţi de griji.

Fiecare necaz crud sau dureros care vă vine, înduraţi-l întru slava lui Dumnezeu, căci astfel vă veţi afla răsplata în ziua judecăţii.

Este plăcut să mergeţi dimineaţa, la amiază şi seara în casa Sa, pentru a sărbători slava Ziditorului vostru şi a izvodirilor Sale.

Fiecare fiinţă care respiră, Îl slăveşte pentru că orice creatură văzută şi nevăzută Îl preamăreşte, fiind zămislirea Sa.

Binecuvîntat este omul care cu buzele sale Îl preaslăveşte pe Sîntu, şi care-I mulţumeşte din străfundul inimii sale.

Blestemat este omul care-şi acoperă vecinul de dispreţ şi de calomnii, căci Îl face pe Dumnezeu să-l dispreţuiască.

Binecuvîntat este cel care-şi deschide gura pentru a-L lăuda şi a-L binecuvînta pe Domnul.

Blestemat este în faţa Domnului cel care-şi petrece timpul blestemînd şi suduind.

Binecuvîntat este cel care binecuvîntează întreaga zidire a lui Sîntu.

Blestemat este cel care dispreţuieşte izvodirea lui Senta.

Binecuvîntat este cel care se apleacă pentru a-i ridica pe cei căzuţi la pământ.

Blestemat este cel care priveşte şi doreşte distrugerea a ceea ce nu-i aparţine.

Binecuvîntat este cel care păzeşte temeliile părinţilor săi şi le păstrează în picioare.

Blestemat este cel care schimbă poruncile strămoşilor lui.

Binecuvîntat este cel care răspîndeşte pacea şi iubirea.

Blestemat este cel care-i tulbură pe cei care-şi iubesc vecinii.

Binecuvîntat este cel care le vorbeşte din inimă şi plin de umilinţă tuturor.

Blestemat este cel care vorbeşte despre pace cînd în inima sa domneşte numai sabie. Căci toate faptele sale vor fi descoperite şi aşezate în balanţă şi scrise în cărţi pentru ziua Judecăţii Celei Mari.

Copiii mei, să nu spuneţi: ,,Tatăl nostru stă în faţa lui Senta şi se roagă pentru păcatele noastre, fiindcă aici nu este nici un fel de ajutor pentru un om care a păcătuit”.

Voi aţi văzut cum am scris soarta fiecărui om chiar înainte ca el să se fi născut, tot ceea ce s-a petrecut în omenire din totdeauna. Dar nimeni nu poate citi sau descifra scrisul meu pentru că Domnul vede tot ce-şi pot închipui oamenii, cît sînt ei de goi, chiar înainte de a se naşte, sau cum mint în străfundul inimii şi al sufletului lor, păcălindu-i pe alţii.

Şi acum, dragii mei copii, ţineţi bine minte ceea ce vă spun, să nu vă învinuiţi mai tîrziu zicînd: ,,dar de ce nu ne-a spus nimic tatăl nostru?”

Lăsaţi aceste cărţi să devină moştenitoarele păcii voastre. Şi daţi-le tuturor celor care le doresc. Tălmăciţi-le, pentru ca şi ei să-L poată descoperi pe Sîntu în măreţia Sa şi în lucrarea Sa cea minunată.

Copiii mei dragi, ascultaţi: ultima mea zi, precum şi ultimul meu ceas sînt aproape. Îngerii care trebuie să mă însoţească stau deja în faţa mea şi-mi cer să vă părăsesc; ei aşteaptă să-şi îndeplinească porunca. Căci mîine voi părăsi pentur a merge în cer în Cetatea vie, moştenirea mea veşnică.

Vă rog deci înfruntaţi încercările vieţii de dragul Domnului.

Răspunzînd tatălui său, Matusalem spuse: ,,Ce-aş putea să fac, să-ţi fiu pe plac pentru a ne binecuvînta copiii şi casele; astfel ca poporul nostru să devină glorios prin tine înainte de a ne părăsi?”

Eno îi spuse fiului său: ,,De cînd Domnul m-a uns cu mirul slavei Sale, nu am mai luat hrană de nici un fel şi sufletul meu nu-şi mai aminteşte de bucuriile pămînteşti, la fel cum nu-mi mai doresc nimic pămîntesc. Matusalem, adună-i pe toţi ca să le pot vorbi înainte de a pleca.”

Matusalem se grăbi şi-i adună pe fratele Regim, şi bărbaţii viteji Riman, Gaidad, Arum/Arim, Ahazuhan, Chermion, pe bătrîni şi pe tot restul poporului în faţa tatălui său. Atunci Eno îi binecuvîntează şi le spune:

,,Ascultaţi-mă copiii mei, ascultaţi-mă cu luare-aminte. În zilele de demult cînd Domnul s-a pogorît pe Pământ pentru binele lui Adam şi pentur a vedea toate izvodirile sale făcute înaintea acestuia, El a chemat toate jivinele Pămîntului, toate tîrîtoarele şi toate păsările pentru a le strînge în jurul părintelui neamului nostru Adam.

Atunci au primit toate vietăţile de pe Pământ nume fiecare. Pentru liniştea omului, Domnul nu judecă niciodată sufletele animalelor. Dar El face cunoscut acestora, sufletele oamenilor care le stăpînesc.

Şi la fel precum orice suflet omenesc este nepieritor, tot astfel sînt şi sufletele animalelor pe care le-a izvodit Senta, şi asta pînă la Judecata de Apoi.

Oricine pîngăreşte sufletul unui animal, îşi pîngăreşte propriul suflet.

Jertfa de animal sănătos, se poate face numai la sărbători şi nu pentru răscumpărarea păcatelor făcute.

Cel care ucide animalul fără rană, îşi ucide de asemenea propriul său suflet şi propria sa carne. Iar cel care răneşte un animal în taină şi în afara oricărei jertfe, îşi răneşte totodată propriul lui suflet.

Cel ce ucide sufletul unui alt om, îşi ucide propriul suflet şi propriul trup.

Cel care aduce prin viclenie, necazuri unui om, va ajunge şi el viclenit şi nu va mai fi nici o urmă de scăpare pentru el.

Cel care aduce ca jertfă un om, răsplata îi va fi o cumplită pedeapsă în ziua marii judecăţi cereşti.

Cel care munceşte prefăcut sau care bîrfeşte un suflet nu-şi va putea face niciodată dreptate.

Copiii mei, feriţi-vă să vă faceţi nedreptate în inimile voastre, căci Domnul urăşte aceasta. Lăsaţi-L pe El să-i facă aceeaşi faptă fiecărei fiinţe vii care săvîrşeşte nedreptatea. Căci eu ştiu totul şi ştiu că în vremurile care vor veni, toţi oamenii vor avea moştenirea pregătită pentru ei, bună pentru cei buni, rea pentru cei răi şi fără nici o limită.

Binecuvîntaţi sînt cei care intră în casele bune, căci în cele rele nu va fi pace pentru ei.

Ascultaţi, copiii mei dragi! Cînd un om are un gând bun în inima lui, însă aduce în faţa Domnului jertfa unor fapte pe care nu el le-a săvîrşit, atunci faţa lui Sîntu se va întoarce de la el şi el nu-şi va mai putea afla munca în mîini.

Şi chiar dacă au fost făcute de mîna lui, dar inima sa cîrtea, nici atunci nu-i va fi bine în faţa Domnului.

Binecuvîntat este omul care în răbdarea sa, aduce cu bucurie daruri în faţa Domnului. El va afla iertarea păcatelor sale.

Dar dacă îşi retrage cuvîntul înainte, nu va fi nici o căinţă pentru el; iar dacă timpul trece şi nu face ceea ce a promis, trebuie să ştie că nu există căinţă după moarte. Pentru că fiecare lucrare făcută de om înainte de vreme este înşelătorie pentru oameni şi păcat în faţa lui Dumnezeu.

Omul care îl îmbracă pe cel gol şi îl hrăneşte pe cel flămînd va găsi răsplată în faţa lui Dumnezeu.

Dar dacă inima sa cîrteşte, el păcătuieşte de două ori, odată pentru făţărnicia sa şi încă odată pentru ceea ce dăruieşte. Pentru el nu va fi nici o răsplată a acestei fapte.

Iar dacă inima este plină de propria lui hrană şi de propria lui carne, îmbrăcat cu propriile-i veşminte, el săvîrşeşte păcatul dispreţului şi nu va primi răsplată pentru faptele lui bune.

Orice om mîndru şi încrezut este urît în ochii Domnului, ca orice rostire de false adevăruri. Sabia morţii îi va tăia capul pentru a-l arunca în vîlvătaia unui rug veşnic.”

După ce Eno a rostit ultimele lui cuvinte, toţi locuitorii au auzit felul în care Eno a fost chemat de Senta. Şi ei şi-au zis: ,,Să mergem să-l îmbrăţişăm pe Eno.” De îndată două mii de oameni s-au adunat şi au venit în locul numit A-zuh-an, unde se afla Eno şi copiii lui.

Bătrînii, precum şi întreaga adunare/frăţie s-au închinat în faţa lui, apoi l-au strîns în braţe zicîndu-i:

,,Eno, părinte al nostru, fie ca Domnul, stăpînul nostru Cel Veşnic, să te binecuvînteze; binecuvîntează-ne şi tu pe noi, precum şi pe copiii noştri, ca să fim şi noi preamăriţi în faţa ta. Căci tu vei fi preamărit în veşnicie de Domnul care te-a numit pe tine, Eno, şi pe nimeni altul de pe Pământ, drept tălmaciul izvodirilor sale văzute şi nevăzute şi martorul iertării păcatelor omeneşti.”

Eno le-a răspuns tuturor acelor oameni: ,,Ascultaţi copiii mei. Înainte ca toate creaturile să fie izvodite, Domnul a zidit văzutele şi nevăzutele. Oricît timp veţi petrece aici jos, înţelegeţi că Senta a izvodit omul după chipul şi asemănarea Sa şi pentru aceasta El i-a dat ochi de văzut, urechi de auzit, o inimă pentru a chibzui şi minte pentru a judeca.

Cine batjocoreşte chipul omului batjocoreşte chipul Senta, cine este dezgustat de chipul omului este dezgustat de chipul lui Dumnezeu, cine dispreţuieşte chipul omului dispreţuieşte chipul lui Dumnezeu, mînie şi pedeapsă pentru cel care scuipă pe chipul omului.

Sîntu a văzut toate faptele oamenilor. El a zămislit toate creaturile Sale, a împărţit timpul în ani, în luni şi în săptămîni alcătuite din şapte zile.

Ziua a fost împărţită în ore, măsurate precis pentru ca omul să poată să numere anii, lunile, orele, perindarea lor, începuturile şi sfîrşiturile lor; şi pentru ca să-şi poată socoti propria-i viaţă, de la început pînă al moarte, să chibzuiască asupra păcatelor sale şi să-şi scrie faptele, bune şi rele. De aceea, nimic nu-I poate fi ascuns lui Sîntu, iar fiecare om trebuie să-I cunoască izvodirea, să nu-I încalce niciodată poruncile şi să păstreze scrierile mele din neam în neam.

Cînd toată această izvodire dumnezeiască văzută şi nevăzută va ajunge la capătul ei, atunci fiecare om va ajunge la Marea Judecată; timpul va înceta să mai fie, nu se va mai ţine socoteala anilor, a lunilor, a zilelor şi a orelor. Ele vor fi îndesate şi nu vor mai fi numărate.

Va fi o veşnicie, iar oamenii drepţi care vor trece la judecata Domnului vor fi strînşi acolo, căci pentru cel drept va începe viaţa veşnică; şi ei vor trăi de-a pururi fără muncă, fără boală, fără umilinţă, fără griji sau nevoi, fără lovire, fără noapte, fără întuneric, ci într-o mare lumină. Şi ei vor avea un mare zid de apărare şi un mare Rai luminos şi nepieritor căci nu vor mai fi lucruri pieritoare.

Aşa va fi Viaţa Veşnică.

Şi acum, copiii mei, feriţi-vă sufletele să săvîrşiţi nedreptăţi, căci Domnul le urăşte.

Mergeţi înaintea feţei Sale, plini de iubire şi de smerenie. Să nu-L slujiţi decît pe El.

Închinaţi-vă totdeauna în faţa lui Senta Cel adevărat şi niciodată în faţa unor idoli muţi. Aduceţi jertfe potrivite în faţa Lui şi nu uitaţi niciodată că Domnul urăşte nedreptatea.

Domnul vede totul; cînd omul îşi scoate gîndurile din străfundurile inimii sale, el trebuie să ştie că fiecare gând îi este cunoscut Domnului, Cel care a făcut Pămîntul tare şi a aşezat toate izvodirile pe acesta.

Dacă priviţi Cerul, Domnul este acolo; dacă vă gîndiţi la adîncurile mărilor şi la tot ce se află sub Pământ, Domnul este şi acolo. Căci Domnul a creat toate lucrurile şi vietăţile. Nu vă plecaţi în faţa lucrurilor făcute de om care-L lasă pe Sîntu în afara totului, căci nici o lucrare nu rămîne ascunsă în faţa Lui.

Umblaţi dragii mei pe cale trudirii, a umilinţei, a blîndeţii, a cinstei, a încercării, a supărării, în credinţă şi în adevăr, a încrederii în vorbă şi faptă, şi nu vă temeţi de boală, fărădelegi, răni, ademeneli, goliciuni, lipsuri, iubiţi-vă totdeauna aproapele, aşteptînd să părăsiţi această viaţă de necazuri pentru a moşteni veşnicia.

Binecuvîntaţi vor fi cei care vor scăpa la Judecata de Apoi, căci ei vor străluci de şapte ori mai tare ca Soarele, şi pentru că în această lume, a şaptea parte este ascunsă în toate, în lumină, în întuneric, în hrană, în bucurie şi în supărare, în bune şi în cazne, în foc, în brumă şi în multe alte lucruri. Şi el a aşternut totul în scris pentru ca voi să puteţi citi şi înţelege.”

Cînd Eno a terminat de vorbit, Sîntu a răspîndit întunericul pe Pământ pentru a-l acoperi pe Eno şi pe toţi cei care se aflau în jurul său. Atunci Eno s-a înălţat la Cer, pînă la Raiul cel mai înalt, acolo unde şade Dumnezeu. Domnul l-a primit şi l-a aşezat înaintea feţei Sale. Abia atunci întunericul s-a retras de pe Pământ şi Lumina a domnit din nou.

Dar deşi oamenii l-au văzut pe Eno înălţîndu-se la Cer, ei nu au înţeles cum fusese răpit. Ei L-au lăudat totuşi pe Domnul şi au descoperit un hrisov în care se afla urma Dumnezeului nevăzut. Apoi s-au întors cu toţii acasă.

Eno s-a născut în cea de-a şaptea zi din zodia Gemenilor(28 mai) şi a trăit 365 de ani. El a fost răpit în prima zi a zodiei Gemenilor(21 mai) şi a rămas acolo 40 de zile. El a descris în 366 de cărţi toată creaţia izvorîtă din Domnul. Aceste cărţi le-a dat copiilor lui la întoarcerea pe Pământ. El a rămas printre ai lui pînă la împlinirea unui an de zile de la prima suire la ceruri, apoi a fost răpit iarăşi la Cer, chiar în ziua aniversării sale(21 mai).

Aşa cum în această viaţă firea fiecărui om este necunoscută, tot astfel este şi cu zămislirea, cu naşterea şi cu moartea.

Şi el a părăsit această lume ca atunci cînd a fost zămislit de părinţii lui.

Matusalem, familia sa, precum şi tot neamul lui Eno, s-au grăbit să ridice un altar în locul numit A-zuh-an, acolo unde Eno a fost înălţat la Cer.

Ei i-au chemat pe toţi din neamul lor pentru a-i aduce cinstire Domnului.

Lumea s-a dus la sărbătoare şi i-a cinstit cu daruri pe urmaşii lui Eno. Sărbătoarea a fost plină de bucurie şi a durat trei zile pentru a-I mulţumi lui Senta fiindcă le-a dat o asemenea dovadă a puterii Sale prin mijlocirea lui Eno. Neamul lui şi toţi locuitorii îi mulţumiră pentru această cinste nemaiauzită, pentru această carte care avea să fie transmisă copiilor şi nepoţilor din neam în neam.

Şi în cea de-a treia zi a sărbătorii, la ceasul serii, bătrînii adunaţi i-au vorbit lui Matusalem(Domnul păcii) spunînd: ,,Vino şi stai în faţa Domnului şi în faţa poporului tău şi în faţa altarului Domnului Dumnezeu şi vei fi slăvit de poporul tău.”

Şi Matusalem a răspuns poporului său: ,,O! Numai Domnul Dumnezeul tatălui meu Eno, va ridica un preot din mijlocul poporului său.” Poporul a aşteptat cu credinţă întreaga noapte în locul numit A-zuh-an, şi Matusalem a rămas lîngă altar rugîndu-se Domnului, şi spunînd: ,,O Stăpîne al tuturor veacurilor, Tu, care eşti unic şi l-ai ales pe tatăl meu Eno, Tu, Doamne, alege un preot din rîndul poporului Tău, şi dă inimilor noastre înţelepciunea de a ne bucura de slava Ta, şi de a face totul după voia Ta.”

Matusalem a adormit şi Senta i-a apărut în vis şi i-a spus: ,,Ascultă Matusalem, Eu sînt Domnul Atoatestăpînitor, Dumnezeul tatălui tău Eno: ascultă vocea poporului tău, şi stai în faţa lui în faţa altarului Meu, pentru toate zilele vieţii tale.” Matusalem s-a trezit din somnul său şi l-a binecuvîntat pe cel care i s-a arătat. Bătrînii au venit dis-de-dimineaţă lîngă Matusalem, şi Domnul a condus inima lui Matusalem să asculte glasul, poporului şi a spus: ,,Domnul Dumnezeul Nostru, ceea ce este bine în ochii Lui, el va face acestui popor, poporul său.”

Şi atunci, vitejii neamului Sarsan şi Sarmis şi Zazas şi bătrînii s-au grăbit şi l-au înveşmîntat pe Matusalem cu veşmînt ales şi i-au aşezat pe creştet o coroană strălucitoare. Şi poporul s-a grăbit să aducă jertfă curată din oi şi vite pentru ca Matusalem să le jertfească în faţa Domnului şi în faţa oamenilor.

Matusalem a urcat la locul de jertfă a Domnului, asemenea Luceafărului de dimineaţă ce răsărea şi tot poporul îl urma. Iar Matusalem s-a oprit în faţa altarului urmat de neamul său. Bătrînii luînd oile şi taurul, le-au legat de cele patru picioare şi le-au aşezat în partea de sus a altarului şi i-au spus lui Matusalem: ,,Ia-ţi cuţitul şi taie beregata acestor animale anume alese să fie puse în faţa lui Senta.”

Dar Matusalem, ridicîndu-şi braţele către cer, l-a chemat pe Domnul spunînd: ,,Vai mie, Doamne, cine sînt eu pentru a sta în partea de sus a altarului tău şi în capul poporului tău? Şi acum, Doamne, aruncă-Ţi privirea asupra robului tău şi asupra capului poporului Tău, şi asupra micilor griji şi pogoară-Ţi binecuvîntarea Ta asupra slujitorului Tău în faţa acestor oameni înfrăţiţi în credinţa Ta: căci ei înţeleg că Tu eşti cel care ai pus un preot peste poporul Tău.”

Şi atunci, în timp ce Matusalem se ruga, s-a petrecut un cutremur asupra altarului, iar cuţitul sacrificial(daga) s-a ridicat, şi cuţitul a sărit în mîinile lui Matusalem în faţa tuturor oamenilor. Tot poporul a fost cuprins de un tremur şi l-a slăvit pe Sîntu. Din acea zi Matusalem a fost cinstit în faţa Domnului şi în faţa tuturor oamenilor. El a luat animalele de jertfă aduse de popor şi a tăiat beregata fiecăruia, după voia Celui cinstit. Oamenii s-au bucurat şi s-au veselit în faţa Domnului şi a lui Matusalem apoi au plecat la casele lor cu toţii. Şi începînd din acea zi, Matusalem a fost în faţa altarului Domnului şi în fruntea poporului său. În timpul lui Matusalem(1480 î.e.n. după calculul mozaicului ce a scris textul în limba greacă), el a cercetat întreg Pămîntul, căutîndu-i pe toţi cei care au crezut în Domnul şi pe cei care se schimbaseră i-a ajutat să urmeze calea de Lumină. Cît a trăit Matusalem nu s-a găsit nici un om care să treacă la calea răului şi să se îndepărteze de faţa lui Dumnezeu. Domnul l-a binecuvîntat pe Matusalem şi i-a primit cu bucurie toate jertfele aduse de acesta şi toate faptele făcute în numele Lui.

Şi după ce s-au împlinit zilele lui Matusalem, Sîntu i-a apărut în vis şi i-a spus: ,,Ascultă Matusalem, Eu care sînt Dumnezeul tatălui tău Eno, vreau să ştii că zilele vieţii tale s-au împlinit şi că ziua odihnei veşnice se apropie. Cheamă-l pe Nir (prinţul, Alesul), cel de-al doilea fiul al fiului tău Lameh, dezbracă-te de veşmintele tale sfinte şi aşează-le pe altarul Meu, şi spune-i tot ceea ce va fi cu el în aceste zile. Căci se apropie vremea pieirii Pămîntului şi a omului şi a oricărei vietăţi care mişcă. Căci în vremea lui va fi o adevărată nebunie pe Pământ, şi omul va pizmui pe aproapele său, şi un popor se va năpusti asupra altui popor şi o naţiune va porni război împotriva altei naţiuni. Întreg Pămîntul se va umple de sînge şi de rea credinţă, cu atît mai mult ei îl vor uita pe Sîntu şi se vor închina la ceea ce este nemişcat în Cer şi ceea ce umblă pe Pământ şi în valurile mării iar Satana se va glorifica şi se va veseli spre marea Mea supărare. Întreg Pămîntul îşi va schimba rînduiala, iar rodul plantelor îşi va schimba sorocul: căci vor aştepta vremea nimicirii. Şi toate naţiile se vor schimba pe Pământ, spre mîhnirea Mea.

Şi atunci voi porunci Adîncului să iasă şi să se abată asupra Pămîntului, şi zăgazurile apelor Cerului se vor ridica, şi ploile vor cădea din înălţimi, mai mult decît prima dată, şi tot ce va fi pe pământ va pieri. Pămîntul întreg va fi zdruncinat şi nu va mai fi loc uscat în acele zile. Şi atunci Eu îl voi păstra pe Noe, primul născut al fiului tău Lameh, şi voi face să se ridice din seminţia ta o altă lume, iar neamul lui va trăi peste veacuri.”

Atunci Matusalem, trezindu-se din somnul său, s-a mîhnit peste poate de acest vis. A chemat pe toţi bătrînii şi le-a povestit tot ceea ce Sîntu îi spusese şi vedenia pe care Domnul i-o arătase. Şi întreg poporul s-a mîhnit şi bătrînii i-au răspuns: ,,Dumnezeu este puternic şi va face după voia Sa, prin urmare fă atunci şi tu întocmai cum ţi-a spus El.” Iar Matusalem l-a chemat pe Nir, cel de-al doilea fiu al lui Lameh, şi l-a înveşmîntat în veşmintele preoţeşti în faţa întregului popor, l-a aşezat în capul altarului şi l-a învăţat tot ce trebuia făcut pentru oameni. Şi Matusalem a spus oamenilor: ,,Iată aici pe Nir şi începînd de astăzi el va sta ca îndrumător al prinţilor.” Iar poporul i-a răspuns lui Matusalem: ,,Fie ca el să fie pentru noi, şi fie ca el să îndeplinească cuvîntul Domnului, aşa cum El ţi-a spus.”

În timp ce Matusalem le vorbea oamenilor, sufletul lui s-a tulburat şi a îngenuncheat ridicîndu-şi braţele spre cer, şi aşa rugîndu-se la Senta, sufletul lui a ieşit din trup. Şi Nir şi întreg poporul s-au grăbit şi au construit un mormînt pentru Matusalem, şi au aşezat acolo pentru el tămîie şi toiagul său de preot şi l-au binecuvîntat. Nir şi poporul său au mers şi au ridicat trupul lui Matusalem, l-au aşezat în mormîntul pe care l-au făcut, apoi l-au acoperit.

Tot neamul s-a adunat iar Nir le-a spus: ,,Grăbiţi-vă şi aduceţi pentru altar oaia şi taurul, pentru a le jertfi în faţa Domnului, să sărbătoriţi această zi apoi să mergeţi la casele voastre.”

Poporul l-a ascultat pe Nir preotul şi s-au grăbit să aducă animalele pentru jertfă pe care le-au legat de capul altarului. Nir a luat daga şi le-a jertfit în faţa Domnului. Şi poporul s-a grăbit şi a făcut cum cereau poruncile şi s-a bucurat: în faţa altarului ei l-au slăvit întreaga zi pe Senta, salvatorul lui Nir pentru poporul său. Şi începînd din acea zi a fost pace şi înţelegere pe întreg Pămîntul, în zilele lui Nir, timp de 202 ani.

Iar apoi oamenii s-au schimbat îndepărtîndu-se de Sîntu, şi au început să se pizmuiască unii pe alţii, şi popoarele se năpusteau împotriva altor popoare şi naţiile se ridicau la luptă împotriva altor naţii, era o mare tulburare. Iar Nir preotul auzea şi se mîhnea pînă peste poate, spunîndu-şi în sinea sa: ,,Timpul se apropie, slăvit fie Senta şi cuvîntul pe care l-a spus Domnul lui Matusalem, tatăl tatălui meu.”

Şi, iată că femeia lui Nir, Sofonim, era stearpă şi nu îi dăduse nici un copil. Sofonim ajunsese la vremea bătrîneţii şi cînd se apropia sfîrşitul zilelor ea rămase grea; iar Nir preotul nu mai făcuse dragoste cu ea din ziua în care Domnul îl pusese în faţa poporului. Şi Sofonim era ruşinată şi se ascundea mereu, şi nimeni nu a ştiut. Era deja ziua sorocului naşterii iar Nir şi-a adus aminte de femeia sa şi a chemat-o în camera sa pentru a-i vorbi. Sofonim a mers în faţa bărbatului ei, Nir, şi acesta a văzut-o că era grea şi a venit sorocul naşterii. Văzînd aceasta Nir, i-a fost ruşinea cu ea şi i-a spus: ,,De ce ai făcut aceasta femeie, şi m-ai făcut de ruşine în faţa întregului popor? Iar acum pleacă de la mine, şi du-te acolo unde ai cunoscut ruşinea pîntecului tău, căci eu nu-mi voi murdări mîinile cu tine şi nu voi păcătui în faţa Domnului.”

Şi Sofonim a răspuns soţului ei zicînd: ,,Iată, stăpînul meu, că sînt la vremea bătrîneţilor mele şi nu a mai fost în mine focul tinereţii şi nu ştiu cum a fost izvodită ruşinea din pîntecul meu.”

Dar Nir nu a crezut-o şi a spus a doua oară: ,,Pleacă de la mine, de teamă să nu te lovesc şi să păcătuiesc în faţa Domnului.” Şi s-a petrecut că în timp ce Nir îi vorbea femeii sale, Sofonim a căzut la picioarele sale şi a murit. Atunci Nir s-a mîhnit tare şi a spus în sinea sa: ,,Să fie oare din cauza cuvîntului meu că s-a petrecut aceasta? Plin de iertare eşti Tu, Dumnezeule cel veşnic, căci mîna mea nu a fost asupra ei.” Şi Nir s-a grăbit şi a închis poarta casei sale, şi a mers la fratele său Noe şi i-a povestit tot ce s-a petrecut cu femeia sa. Şi Noe s-a dus în casa fratelui său şi a văzut că femeia fratelui său era moartă, iar pîntecele ei arăta că părea să fie în pragul naşterii. Şi Noe i-a spus fratelui său: ,,Nu dispera frate, căci Dumnezeu a acoperit astăzi ruşinea noastră, fiindcă nimeni din popor nu are cunoştinţă despre aceasta; şi acum hai să mergem şi să o înmormîntăm, şi astfel Dumnezeu va acoperi ruşinea noastră.”

Şi ei au aşezat-o pe Sofonim pe un pat, şi au înveşmîntat-o în veşminte negre, au închis uşa şi au săpat în taină un mormînt. În vreme ce ei ieşeau din mormîntul pregătit şi se întorceau, copilul a ieşit din trupul neînsufleţit al lui Sofonim şi stătea aşezat pe pat. Noe şi Nir au intrat în casă pentru a lua pe Sofonim să o înmormînteze, dar au văzut copilul aşezat lîngă trupul neînsufleţit al femeii, trăgînd de veşmîntul ei. Noe şi Nir s-au înfricoşat pînă peste poate: căci copilul avea trupul desăvîrşit, vorbea cu propria gură şi îl binecuvînta pe Domnul. Amîndoi au cercetat de aproape copilul spunînd: ,,Frate, acesta este de la Sîntu.” Şi iată că pe pîntecele copilului se află sigiliul preoţesc cel glorios. Iar Noe i-a spus lui Nir: ,,Frate, iată că Dumnezeu înnoieşte lăcaşul sfinţeniei după noi.” Nir şi Noe s-au grăbit şi au spălat copilul, înveşmîntîndu-l în veşminte preoţeşti, dîndu-i pîinile binecuvîntate pe care le-a mîncat. Şi l-au numit cu numele de Melchisedec (Îngerul din groapă sau îngerul încîntător). Iar Noe şi Nir au luat trupul lui Sofonim şi l-au dezbrăcat de veşmintele negre, l-au spălat şi l-au îmbrăcat cu veşminte alese, strălucitoare. I-au făcut un alt mormînt iar Noe şi Nir au mers şi au înmormîntat-o cu toată onoarea în faţa poporului. Şi Noe a spus fratelui său: ,,Păstrează copilul în taină pînă cînd va veni ceasul, căci oamenii au devenit răi pe întreg pămîntul, şi dacă cumva îl vor vedea s-ar putea să-l omoare.” Noe s-a dus la casa lui.

Şi iată că toate nelegiuirile erau atunci pe Pământ, în zilele lui Nir. Şi Nir s-a mîhnit mult gîndindu-se la copil, spunînd: ,,Vai mie, Dumnezeule cel veşnic, toate nelegiuirile s-au înmulţit pe pământ în zilele mele şi eu văd acum că sfîrşitul este aproape. Dar acum Doamne, care este soarta acestui copil, şi ce să fac eu cu el, pentru ca el să nu trebuiască să rămînă să piară aici dimpreună cu noi?

Dumnezeu l-a ascultat pe Nir şi i-a apărut noaptea în vis, spunîndu-i: ,,Iată Nir, că nelegiuirile s-au înmulţit atît de mult pe Pământ: încît Eu nu le mai îndur. De aceea mă gîndesc să trimit o mare nenorocire pe Pământ, iar în ceea ce priveşte pe copil să nu ai teamă, Nir, căci în curînd voi trimite pe luminătorul ceresc şi cel mai strălucitor dintre Îngeri, Zabelo, Îl voi lui pe copil şi-L voi duce în Rai. El nu va pieri cu cei care trebuie să piară, căci aşa cum ţi-am spus, Melchisedec va fi preotul preoţilor mei în veci, Îl voi sfinţi şi îl voi pune într-o mulţime de oameni care Mă va slăvi.”

Nir, trezindu-se din somnul său, l-a binecuvîntat pe Dumnezeu care îi apăruse în vis, zicînd: ,,Binecuvîntat să fie Dumnezeul părinţilor noştri, care nu a necinstit preoţia mea din preoţia părinţilor mei, căci cuvîntul Tău a dat naştere unui mare preot în pîntecele lui Sofonim, femeia mea. Întrucît eu nu am avut urmaşi, iar acest copil îmi va ţine loc de urmaşi şi îmi va fi asemenea unui fiu, şi Tu îl vei număra printre slujitorii tăi Sonfa, Ono, Rusi, Milam, Seru, Arusan, Nail, Eno, Matusalem şi robul tău Nir, Melchisedec va fi conducătorul preoţimii viitoare. Popoarele din ziua de azi vor sfîrşi în tulburarea lor şi vor pieri cu toţii, iar Noe, fratele meu, va fi salvat în acea zi din urmă pentru a duce mai departe seminţia lui din care se va ridica un popor numeros. Iar Melchisedec va fi capul preoţimii acestui popor al cărui ocîrmuire te va sluji pe Tine, Doamne.”

Şi s-a petrecut, că atunci cînd copilul a împlinit 40 de zile, în timp ce el se afla în casa lui Nir, Dumnezeu a spus lui Zabelo: ,,Coboară tu acum pe Pământ şi mergi în casa lui Nir, preotul, şi ia-l pe copilul numit Melchisedec care este acolo împreună cu el, şi adu-l şi aşează-l cu grijă în Grădina Raiului. Căci vremea a sosit şi voi slobozi toate apele pe Pământ, şi tot ceea ce este acolo va pieri. Voi înălţa o altă seminţie iar Melchisedec va fi capul preoţimii acelei seminţii.

Zabelo s-a grăbit şi a coborît zburînd prin noapte. Nir dormea în patul lui iar Zabelo i-a apărut şi i-a spus: ,,Domnul m-a trimis la tine Nir, să-mi dai înapoi copilul pe care ţi l-a încredinţat cu ceva vreme înainte.” Dar Nir nu l-a recunoscut pe cel care-i vorbea şi inima lui s-a tulburat: ,,Să fi auzit oare oamenii despre copil şi să fi venit acum să-l ia şi să-l omoare? Căci inimile oamenilor au devenit rele în faţa lui Dumnezeu.” El i-a răspuns lui Zabelo astfel: ,,Nu este nici un copil la mine şi nu îl cunosc pe cel ce îmi vorbeşte.” Iar Zabelo i-a răspuns: ,,Nu te teme Nir, căci eu sînt luminătorul ceresc al lui Senta iar Domnul m-a trimis să iau copilul şi să-l aşez în Grădina Raiului.” Atunci Nir şi-a adus aminte de visul său de mai înainte, s-a încrezut în cele auzite şi a răspuns lui Zabelo: ,,Binecuvîntat este Dumnezeu, cel care te-a trimis astăzi la mine, iar acum binecuvîntează pe robul tău Nir, i-a copilul şi fă cu el aşa cum ţi-a fost spus.” Zabelo a luat pe copilul Melchisedec şi în plină noapte, purtîndu-l pe aripile sale, el s-a urcat la ceruri şi l-a aşezat în Grădina Raiului. Nir s-a trezit dimineaţă şi s-a dus fuga în casă dar nu a mai găsit copilul.

Şi a fost mare bucurie, dar şi mare tristeţe în acelaşi timp pentru Nir, căci copilul fusese pentru el ca propriul fiu.

Întru gloria Dumnezeului nostru din toate veacurile, acum şi pururi în vecii vecilor. Amin.

Dar cum oamenii de pe Pămînt se înrăiseră într-atît încît nu mai vroiau să audă de Dumnezeu şi se ţineau numai de nelegiuiri, Domnul plin de mîhnire se hotărî să cureţe pămîntul de aceste fiinţe netrebnice şi o obidă fără margini îi cuprinse sufletul. Îngerul lui iubit pe care îl izvodise pentru a priveghea şi dirigui viaţa pe pămînt, s-a umplut de stricăciune şi mai mult rău făcea decît bine. Dar parcă nu se îndura să distrugă totul pentru că pe ici pe acolo mai erau unii oameni iubitori de dreptate şi care îi cinsteau şi îi slăveau înţelepciunea.

După ce îl luă pe Îngerul nenăscut la cer, îl căută pe Noe, care se arătase mai vrednic decît ceilalţi muritori şi în destăinui gîndul Său. Îi spuse că vrea să înece într-un potop nemaivăzut Pămîntul cu toate vietăţile lui dar nu vrea ca neamul omenesc să fie stîrpit, ci el să salveze cîte o pereche din toate vietăţile. I-a poruncit lui Noe să purceadă de îndată la construirea unei corăbii mari astfel ca în ziua potopului să aibă cu ce se salva el şi celelalte vieţuitoare. Noe, fiind unul din fiii neamului ales de Sîntu pentru primirea învăţăturii cereşti, nu ieşea niciodată din cuvîntul Domnului şi repede s-a apucat de făcut corabia după spusa lui Dumnezeu.

Se duse într-o pădure din apropriere şi lucră zi de zi pînă ce isprăvi munca şi corabia era gata dar stătea la marginea pădurii şi nu avea cum să o ducă la apă. Atunci, din zăgazurile cerului au început să curgă ploile, încet, încet pînă cînd pîraiele s-au îngroşat în şuvoaie iar acestea se tot umflau pînă au ieşit din matcă. Cîmpurile au început să nu se mai vadă de atîta apă şi în scurtă vreme au dispărut iar Noe şi-a dat seama că a venit potopul. Iute s-a urcat în corabie cu tot neamul său, a luat şi animalele după cum poruncile Domnul, iar corabia, dintr-o dată a fost smuncită cu putere, desprinzîndu-se de pământ şi fiind aruncată în vîltoarea întunecată ca o coajă de nucă în furtună. Zăgazurile cerului au fost deschise pe deplin şi nu se mai vedea nici cer, nici pământ ci numai apă învolburată şi înfuriată ce mugea cu gura hăului gata să înghită corabia lui Noe. Munţii erau toţi dispăruţi şi de lumina Soarelui sau stele nu mai era loc pentru că totul devenise un întuneric groaznic şi nimic nu mai putea fi stăpînit. De atîta furie, apele deveniseră în crestele lor semeţe, ba albe ca vîrfurile munţilor spălaţi de omătul nins, ba întunecate ca smoală în hăurile cele mai înfiorătoare. Patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi a plutit Noe în corabia lui pe apele potopului fără a şti nimic din ce este în jurul lui pentru că nu vedea nimic iar de auzit, se auzea numai mugetul sălbatic al apelor frămîntate de supărarea lui Dumnezeu. Şi Noe simţi din a sa nae/corabie că puhoaiele s-au mai împuţinat pînă s-au ostoit în zbuciumul dar, dar de văzut tot nu se vedea nimic decît apă şi numai apă. Vîrfurile munţilor ieşiseră, pe ici, pe colo, iar hoiturile animalelor moarte erau agăţate de stînci şi de crengile copacilor.

Pentru a căuta un loc unde să pună piciorul, Noe trimise un corb să zboare şi să găsească un loc unde poate trage corabia. Dar corbul lihnit de atîta foame cît îndurase pe corabie, cum văzu belşugul de stîrvuri, se şi coborî într-o clipă şi se puse pe înfulecat din hoituri, încît a uitat de tot la ce a fost el trimis să caute.

A stat corbul trei zile şi trei nopţi pînă s-a săturat, într-atît fusese de dornic de carne. De-abia a patra zi s-a întors sătul şi abia putînd zbura, atît era de umflat de mîncare. Noe, de departe cum l-a zărit că vine, l-a întrebat plin de curiozitate, ce veşti aduce, ce e pe lume şi de ce a întîrziat atît? Corbul nu se întinse mult la vorbă, ci răspunse drept, că fiind flămînd şi dînd de un hoit de cal, s-a ospătat, să-i ajungă, pentru cele patruzeci de zile cît a postit. Şi că altceva n-a mai văzut. Noe, auzind una ca asta, aşa s-a mîniat, că înciudat l-a blestemat: Negri-s-ar penele pe tine, Cum s-a înnegrit inima în mine!

Şi corbul, care pînă atunci era alb la pene cum e porumbelul, s-a înnegrit cum îl ştim şi îl vedem astăzi.

După asta a trimis o porumbiţă, care n-a stat mult şi a venit cu o ramură de măslin în cioc. Aşa a ştiut Noe că apele s-au mai retras; iar ca mulţumire că porumbiţa s-a purtat bine, s-a rugat de Dumnezeu s-o răsplătească. Tatăl i-a ascultat ruga şi a pus-o între stele. Iar pentru că a venit cu picioarele roşii de sîngele mortăciunilor ce le-a întîlnit în cale, a lăsat-o să-i fie picioarele roşii şi penele albe, curate. ca bucuria lui Noe.

După ce apele potopului s-au mai adunat lăsînd uscatul să se vadă tot mai mult, Noe a oprit corabia lui pe un vîrf de munte care se vedea mai bine numit Ararat. Şi Noe împreună cu neamul său şi toate vietăţile din corabie au coborît pe uscat şi s-au bucurat că au scăpat cu viaţă, aducînd mulţumire Domnului. Dar cum toate apele erau murdare şi pline de mortăciuni, iar setea îi mistuia rău, Noe s-a rugat lui Dumnezeu să-i mîntuie pentru că nu pot trăi fără apă pe Pământ. Lui Dumnezeu i s-a făcut milă de suferinţa lui Noe şi a neamului său şi a dat dintr-o coastă de deal să curgă un izvor limpede şi rece care să le potolească setea iar pentru umbrar a pus să crească o viţă-de-vie mare şi frumoasă. Bînd pe săturate din apa rece şi gustoasă, Noe s-a aşezat la umbra plină de răcoare să se odihnească, şi, odată că văzu frumuseţea de struguri care atîrnau în jos, unul mai frumos şi mai îmbietor ca altul. Noe mîncă cu poftă un strugure, şi, descoperind binecuvîntarea cerească, chemă să se bucure de aceasta tot neamul său.Retrăgîndu-se apele în vadurile lor, Noe şi neamul său şi-au durat case iar în jurul lor au răsădit vie să le fie de alinare cînd este cald şi să se bucure de dulceaţa strugurilor cînd vor fi împreună. Şi după ce au descoperit cum se face vinul din struguri, la patru ani de pa potop, Noe şi-a chemat fiii şi fiicele, şi împreună au făcut o mare sărbătoare în cinstea lui Dumnezeu şi i-a adus ofrandă de vin şi de pîine. Apoi le-a spus copiilor lui să se împrăştie în jurul ţinutului pe care îl stăpîneau şi lui Aram i-a dat toriştea de la răsărit de apa Tanais/Don. Şi din osul lui s-au născut cei ce îşi zic aramei sau arameeni. Iar la apus de apa curgătoare Tanais pînă în depărtarea neumblată, l-a pus pe fiul său Arim din care a ieşit neamul arimin cu toate seminţiile lui și toate țările lui.Scrierea lui Eno a fost reconstituită după Enoh, Cartea despre Dumnezeu şi despre îngeri, ed. Firul Ariadnei, 2007, Cărţile secrete pe care Dumnezeu i le-a dat lui Enoh, ed. Firul Ariadnei, 2008, informaţii de pe tăbliţele de plumb şi din alte izvoare istorice. Informaţiile venite de la vechii greci şi romani spun că aceste texte cît şi cele caldeene, erau scrise în versuri.

MULTUMESC DIN SUFLET D-LUI CONSTANTIN OLARIU ARIMIN !!!

 

Dictionar roman-roman


Dictionar roman-roman - noi definitii utile……pentru presa scrisa si vorbita din Romania !!! 

 

 

                 Noi definitii utile :

 

 PRUDENT = pasta de dinti cu extras de prune

 MONOLOG = olog de un picior

 BIOLOG = olog de ambele piciore

 SEXOLOG = olog de 6 picioare (de ex. miriapod sexology )

 AMANAT = fara maini

CHILOT = aciela ci conducii avionul

 INCHINARE = transport catre  China

 INVINUIRE = procesul de fermentare a mustului

 INFOCARE =  transformare in foca

 GHINIOANE = varianta moldoveneasca pentru  ardelenescul ‘Bine, Ioane’

 IMPRASTIERE = rezultatul procesului prin care betivii se fac prastie

 BIZAR=zar dublu

 MACEL= mac mic

 MICROSCOP= scop marunt

 INVIORAT = prevazut cu vioara

 LESINA = pe unde merge ‘le tren’

 MERITORIU = teritoriul ocupat de livada de meri

 PIRON = aciela undi sa opriesti trienu

RATEU = pateu din carne de ratza

TEOLOG = olog de Dumnezeu

 

 

Va urma .. (si cu ajutorul comentariilor )

 

Mister, fenomene paranormale, secrete si morti stranii in Bucegi

Fratilor, ati citit în-11/08/2011 o stire despre cei 200 de soldati evrei veniti sa se “antreneze” in Romania.

Cititi in continuare un amplu material despre Departamentul Zero – SRI – Bucegi. Sa nu uitam ca rusii si americanii sunt foarte interesati de ce se petrece in Bucegi!

Romanii au dreptul sa afle daca in tara lor se petrec asemenea evenimente…

NEAMUL ACESTA ROMANESC PREA A FOST  BATJOCORIT, MINTIT, TALHARIT, CALCAT IN PICIOARE DE TOTI ALOGENII!

Frati romani, suntem foarte mirati ca nimeni nu scoate un cuvintel despre ce se petrece la ora actuala in muntii Romaniei…presa nu spune nimic, televiziuniile romanesti tac malc, de ce nu se procedeaza ca atunci cand au venit soldatii americani in tara?! Toata presa a vuit, reportaje peste reportaje, transmisii directe de la baza Kogalniceanu…soldatii evrei n-au venit sa se antreneze in Romania, ei cauta ceva acolo…evreii, la cat de puternici sunt, nu puteau sa mearga intr-o baza ultrasecreta din America sa se antreneze? Veneau taman in Romania!!Ii apucase o m are dragoste de romani in anul 2011…nu a fost intamplare ca anul trecut unul dintre elicopterele lor s-a prabusit in munti…se tot spune ca muntii respectivi sunt protejati de anumite forte…stim destul de bine ca pare nebunie si teoria conspiratiei ce va spunem noi acum…

DAR NU DEGEABA SRI-UL A DESFASURAT ANUMITE ACTIVITATI IN ZONA RESPECTIVA!!! Lucrul deosebit de grav acum vine…ce cauta evreii in zona in care se spune ca SRI-ul detine o baza ultrasecreta?! Aici este marele mister…ce cauta o armata straina intr-o zona ultrasecreta ce apartine Romaniei?! Se poate sa fie si altceva la mijloc…se tot spune ca in urmatoarele luni vom trece printr-un mare dezastru…se stie ca in Bucegi sunt anumite pesteri de foarte mare adancime… se poate sa caute si un loc de refugiu…noi credem ca decembrie 2012 este o mare manipulare…adevarata catastrofa ar urma sa se petreaca  in primavara anului 2012…o sa ne dam cu totii seama cand vor disparea dupa scena marii lideri politici ai planetei…trebuie sa mearga in buncare…aceste lucru se va petrece cu maxim o luna inainte de eveniment…

Ce spunea Charles Bolden, directorul NASA, despre o catastrofa iminenta…

http://deveghepatriei.wordpress.com/2011/06/28/charles-bolden-intr-o-inregistrare-video-anunta-in-mod-oficial-va-rugam-sa-va-pregatiti-de-un-dezastru-la-nivel-planetar-noi-ramen-la-parerea-noastra-elitele-vor-pune-in-scena-acest-scenari/

Acum ceva timp am publicat un articol despre o serie de pesteri din Romania…
http://deveghepatriei.wordpress.com/2011/06/16/ceva-se-apropie-de-noi-si-nu-stim-ce-locatii-unde-ne-putem-refugia-in-cazul-unor-dezastre-daca-mai-apucam-sa-ajungem-pana-acolo-parerea-noastra-elitele-vor-provoca-un-dezastru-la-nivel-planetar/

In alta ordine de idei se mai zvoneste ca sunt anumiti ofiteri de contrainformatii retrasi din activitate ce ar lupta pentru interesele neamului romanesc din umbra…datorita acestor oameni ar aparea un anumit gen de stiri in presa din Romania, despre politicieni corupti, trafic de droguri, manevrele oculte ale masoneriei, etc…habar n-avem daca acest zvon este adevarat…sa de-a bunul Dumnezeu ca asa sa fie…ne-ar bucura enorm daca ar exista acest gen de oameni care protejeaza tara…

Bun, acum sa trecem la o scurta analiza…stirea care a aparuit ieri http://www.observatorulbuzoian.ro/?p=11969…sa retineti ca primul zbor s-a desfasurat in Carpatii Meridionali…sa vedeti cum se leaga lucrurile intre ele…

“Primul zbor s-a desfășurat ieri în Carpații Meridionali iar la întoarcerea la Boboc, militarii străini au pus în practică o serie de exerciții tactice de parașutare a containerelor la punct fix”

Carpatii Meridionali…GRUPA BUCEGI!

Această grupă reprezintă secţiunea estică şi cea mai puţin întinsă a Carpaţilor Meridionali.

Limite
Grupa Bucegi este cuprinsă între valea Prahovei (est) şi valea Dâmboviţei (vest). Nordul este marcat de Carpaţii Orientali, iar sudul de Subcarpaţii Curburii.

Geneza
Această grupă s-a format prin procese intense de cutare şi ridicare a materialelor de-a lungul orogenezei alpine. Intruziunile granitice s-au format anterior în timpul orogenezei hercinice.
Spre sfârşitul neozoicului s-a produs o ridicare în bloc a Carpaţilor Meridionali cu cca 1000 m.

Caracteristici specifice
Grupa Bucegi se impune prin masivitate; altitudinea maximă urcă până la 2505 m în vârful Omu, iar fragmentarea are mică amploare.

Din punct de vedere petrografic, grupa se distinge de restul Carpaţilor Meridionali, deoarece apar dezvoltate calcarele şi conglomeratele specifice de Bucegi, iar şisturile cristaline sunt prezente în partea sudică.

Calcarele au impus şi tipurile de relief; astfel, relieful glaciar nu se păstrează, în afară de custura din Piatra Craiului. Tipul de relief carstic, însă, este predominant cu peşteri (Peştera Dâmbovicioarei), chei (Cheile Ialomicioarei, Cheile Tătarului), versanţi abrupţi (versantul Caraiman), ace carstice (Jepii Mari, Jepii Mici), platouri suspendate (Platoul Bucegi) etc.Relieful conglomeratic cu forme reziduale ciudate apare, remarcându-se Sfinxul şi Babele.

Munţii Bucegi (propriu-zişi) ocupă jumătatea estică a grupei şi se remarcă printr-un pitoresc deosebit. Munţii Leaota sunt alcătuiţi din şisturi cristaline ce conferă un aspect de cupolă masivelor. Munţii

Piatra Craiului se disting printr-o culme înaltă prăpăstioasă.

Al doilea punct…AU PARASUTAT CONTAINERE IN PUNCTE FIXE! In containere se pot pune…ALIMENTE, MEDICAMENTE, HAINE…ce are omul nevoie atunci cand se afla intr-un buncar…in aceste containere se mai pot afla si aparate ultraperformante cu ajutorul carora sa studieze mai bine zona Bucegi…

Departamentul ZERO – Ceausescu – Grupa Muntilor Bucegi
http://www.ne-cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=3150

Ca urmarea a unor fenomenele neobişnuite sesizate pe teritoriul României, Nicolae Ceauşescu înfiinţează în 1968 “Departamentului Zero”. În urma semnării unui protocol între România şi China, “Departamentului Zero” a fost organizat şi supervizat de Doctorul Xien, maestru în parapsihologie, misiunile specifice fiind descoperirea, educarea şi dezvoltarea subiecţilor umani cu capacităţi extrasenzoriale. Paralel Departamentului Zero funcţiona unitatea de “soldaţi para” a Ministerului Apărării, aflată sub comanda generalului Ilie Ceauşescu, precum şi o altă structură paralelă similară, organizată în cadrul Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnică (CNST), condus de Elena Ceauşescu, care supraveghea activităţile “unităţii para”. Cele trei unităţi speciale investigau şi monitorizau fenomenele paranormale codificate “evenimente K”, zonele cu zăcăminte strategice (uraniu, petrol, gaze) descoperite prin percepţie extrasenzorială, rapoartele fiind sub Cod Zero (strict secret). Acum, o mare parte dintre ofiterii Departamentului Zero au ajuns, reuniti intr-o unitate speciala, la SRI. In ce context, veti afla pe parcursul unui serial cutremurator…

Printre misiunile executate de aceste “unităţi para” se numără, nu întâmplător, cercetarea extrasenzorială a Munţilor Bucegi, rapoartele indicând zone energetice deosebite precum şi existenţa unei galerii subterane imense ce uneşte mai multe peşteri din Carpaţi. Mai mult, în apropierea Vîrfului Omu, a fost identificat cel mai important Centru energetic-informaţional natural al Planetei, denumit şi “Cardines Mundi”.

Acest Centru are o activitate ciclică (prezentând maxime şi minime), cu perioada de un an, iar începând din 1986, intensitatea activităţii Centrului a depăşit “pragul de latenţă”, urmând în prezent o creştere semnificativă. Centrul (sub denumirile: “Axis”, “Cardines Mundi”,”Stâlpul Cerului”, “Piramida Cosmică”) aflat în legătură cu alte şase centre energetice similare ale Terrei corelate, reprezintă “Cheia” (Omului) de acces la energieia naturală cosmică. Această “Cheie” sau “Axis” indică locul geometric al centrelor tuturor structurilor Universului. După verificarea acestor rapoarte ale Departamentului Zero a urmat o şedinţă fulger a Consiliului Suprem de Apărare al Ţării (CSAT), în care s-a decis inventarierea arhivei din Sala Proiecţiilor, clasificarea informaţiilor şi continuarea cercetărilor sub acoperire deplină.

Cu toate acestea, la începutul anilor ’90, informaţiile încep să transpire, partea răsăriteană a Carpaţilor Meridionali find pusă sub observaţia sateliţiilor SUA şi URSS (Federaţia Rusă), datorită numeroaselor fenomene ciudate raportate în perimetrul Bucegilor. Povestea este reluată şi în 1999, Institutul privat de cercetare “Terra” fiind angajat de o firmă româno-franceză să studieze o zonă din Bucegi, situată în apropierea Peşterii Ialomicioara.

Cabinetul 1 infiintase o unitate pentru studierea fenomenelor paranormale si pentru antrenarea soldatilor parapsihologi in Muntii Buzaului. Cabinetul 2 era invidios. Asa a luat fiinta, din ordinul Elenei Ceausescu, o unitate de paranormali, care a primit de la tovarasa misiuni dintre cele mai diverse, inclusiv de cautare a comorilor legendare. In primul rand, oamenii Elenei i-au spionat pe soldatii para ai gen. Ilie Ceausescu. Apoi, capatand anumite abilitati, au fost lansati in cautarea tezaurelor stravechi ascunse in misterioasele grote din Carpati, in special din Bucegi, unde se spunea ca exista o galerie uriasa ticsita cu aur.

L-am contactat pe gen. Nicolae Plesita si l-am intrebat de Departamentul Zero al Securitatii si de preocuparile paranormale ale acestuia. ”N-am auzit de asa ceva. De cei ai Armatei am auzit, dar la Securitate, nu. Insa Elena Ceausescu se ocupa cu chestii din astea, in cadrul Consiliului National pentru Stiinta si Tehnica, a carei presedinta era. Iar prim-vicepresedinte era Ion Ursu. In CNST era un departament care avea in plan cercetarea unor astfel de fenomene si experimentarea lor. Dar nu numai atat. O isprava binecunoscuta a acestui departament a fost monitorizarea transcendentalilor si vanatoarea lor, condusa de Elena Ceausescu, prin care si-a reglat conturile cu intelectualii care faceau parte din aceasta miscare”.

Mai departe, am aflat de la un colonel in rezerva, care a lucrat in DSS ca, intr-adevar, in cadrul CNST, existau oameni care aveau in program monitorizarea cercetarilor din sfera paranormalului, rapoartele lor fiind sub Cod Zero, ajungand la Elena Ceausescu. Ea le distribuia apoi la trei subordonati. Doi dintre acestia lucrau in cadrul DSS. La unul ajungeau zonele cu zacaminte strategice “uraniu, petrol“, descoperite prin perceptie extrasenzoriala, iar la celalalt ajungeau anumite inventii, de care se ocupa apoi Institutul de Tehnologie Avansata. Al treilea se ocupa de cele de interes personal al tovarasei. Cu alte cuvinte, paranormalii lui Ceausescu munceau, iar cei ai Cabinetului 2 ii spionau si le furau rapoartele.

Oamenii Elenei, ca sa-i numim asa, invitau la discutii cercetatori care se ocupau cu efectul de piramida, inventatori, carora le cerea sa cedeze vreo inventie, doua, oameni despre care auzisera ca au capacitati deosebite, chiar si astrologi. De la un astfel de astrolog, care a dorit sa-si pastreze anonimatul, am aflat ca li se oferea un ajutor material, care era binevenit, in schimbul muncii lor. Se cuvine sa amintim cercetarile intreprinse pentru a detecta, pe cai extrasenzoriale, comorile legendare ascunse in grotele din Carpatii nostri, activitate pentru care Elena Ceausescu capatase o obsesie.

Totul a pornit de la un raport care, printre alte calitati ale extrasenzorialilor, o amintea si pe cea de detectare a comorilor. Interesanta abilitate! Cel putin in prezent meseria de cautator de comori este din ce in ce mai rentabila, iar legendele abunda de relatari despre comori fabuloase. Tot prin anii 80, tovarasa si-a reprofilat oamenii pe un astfel de obiectiv, care presupunea cercetarea legendelor si recrutarea unor oameni cu abilitati extrasenzoriale pentru localizareacomorilor, acestia fiind mult mai eficienti decat detectoarele de metale, pentru faptul ca restrang foarte mult zona de cercetare. Dar, din cauza vanatorii de vrajitoare – transcendentalii – cine mai indraznea sa-si recunoasca astfel de capacitati?

In disperare de cauza, s-a apelat si la Vasile Rudan, care nu avea cum sa nege ca are astfel de abilitati, paranormalii Elenei stiind ca, in Muntii Buzaului, copiii condusi de el descoperisera, prin
perceptie extrasenzoriala, vestigii stravechi. I s-a propus sa localizeze tezaurul unui print sarb despre care legenda spunea ca ar fi fost ingropat undeva, intr-o pestera din Mehedinti. Cercetatorul Vasile Rudan le-a sugerat ca nu poate lucra la doi stapanisi ca, daca gen. Ilie Ceausescu ii da voie, ii va ajuta. Dar cum sa-l ceara generalului fara sa afle si Nicolae Ceausescu de preocuparile consoartei? 

Tronsonul de traversare a Bucegilor-obiectiv strategic

În anul 1882, Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva) publica „Povestile Pelesului“, ca urmare a unor informatii culese pe cont propriu, de la localnici si ciobani, despre fabuloasele tezaure ascunse în „inima“ muntelui. În cartea „Cetatea Babei“ se povesteste chiar despre o misterioasa cetate subterana, în care s-ar afla depozitate cantitati mari de aur. În studiul „Dacia Hiperboreana“, publicat la Paris in 1936, si republicat în Franta si Italia in anii ’80, Vasile Lovinescu afirma ca „muntele Om este traversat de o grota imensa, care este una dintre cele mai mari din lume, în sensul ca nu i s-a dat de capat, fiind exploatata doar pe vreo 20 de kilometri“. În perioada 1966-1968, arhitectul peruan Daniel Ruzo, observase ca Sfinxul semana cu chipul principal dintr-un ansamblu sculptat într-o stânca de pe podisul Marcahuasi, din Peru, numit “Monumentul Omenirii”. Sfinxul nu reprezinta doar un singur chip, dupa cum observa arheologul, fiind înconjurat de alte chipuri, dar din rase diferite, precum si de capul unui câine. Daniel Ruzo concluziona ca acel câine are rol de strajer al unei comori si ca „trebuie sa existe si o Pestera a Tezaurului“ în apropierea magnificului monument al “Omului”. Ca urmarea a acestor cercetari publicate despre fenomenele neobisnuite sesizate pe teritoriul României, Nicolae Ceausescu înfiinteaza în 1968 “Departamentului Zero”. În urma semnarii unui protocol între România si China, “Departamentului Zero” a fost organizat si supervizat de Doctorul Xien, maestru în parapsihologie, misiunile specifice fiind descoperirea, educarea si dezvoltarea subiectilor umani cu capacitati extrasenzoriale. Paralel Departamentului Zero functiona unitatea de “soldati para” a Ministerului Apararii, aflata sub comanda generalului Ilie Ceausescu, precum si o alta structura paralela similara, organizata în cadrul Consiliului National pentru Stiinta si Tehnica (CNST), condus de Elena Ceausescu, care supraveghea activitatile “unitatii para”. 
Se pare ca anumnite energii protejeaza muntii Bucegi!!!Apa vie de la Şapte Izvoare

Cert este că cetatea de piatră a Bucegilor nu a fost niciodată cucerită. Armatele împăraţilor Domiţian şi Traian nu au ajuns în locurile sacre ale dacilor. A fost cucerită Sarmizegetusa, dar nu Muntele Sfânt. Scriitorii greci spun că dacii aveau un munte sfant, pe care îl numeau Kogaionon, care însemană chiar aşa, “cel sfânt”. Numai că nimeni nu a reuşit să identifice care ar fi acest munte. Unii cred că Godeanu, alţii Streiul sau Grădiştea, poate Retezat sau Găina, poate Ceahlăul…Dar nimic n-ar îngădui această demnitate mai mult decât Omu. Ce zonă mai începe cu Peştera Ialomiţei, căreia i se mai spune şi Peştera lui Decebal şi unde ar fi şi apa tămăduitoare? Ialomiţa, sau Naparis ori Helibakia, în scrierile vechi,  poate fi apa sfântă. Sau poate fenomenul “apa vie” de la “Şapte Izvoare”, loc aflat pe versantul estic al Bucegilor, pe Valea Ialomiţei, între Lacul Bolboci şi Scropoasa, unde există o sursă de apa misterioasă, cercetată înca din 1927. Se pare că aici s-ar găsi una dintre cele mai curate ape din lume. Chiar şi probele de laborator recente au dovedit ca toţi indicatorii calitativi au un standard aproape unic, cu zero bacterii, caz rar pe întregul glob şi se crede că sursa de apă ar proveni dintr-un uriaş lac subteran. Se crede că această apă ar trece printr-un câmp magnetic, fapt care o face să-şi recapete structura ordonată ideală (cercetările magnetometrice au detectat puternice anomalii în zonă), fie izvoarele trec pe lângă un zăcământ de argint, iar argintul împiedică dezvoltarea bacteriilor. Apa vie era cunoscută şi de preoţii daci, recunoscuţi şi ca mari vindecători.
Fenomene stranii
Locuitorii din aşezările din Bucegi, dar şi cei care se ocupă de fenomene paranormale, spun că în zonă se petrec lucruri stranii. Teoriile alternative cred că este vorba fie despre o întâlnire a lumilor, fie despre o poartă de ieşire din dimnesiunea terestră. Oamenii susţin că aici se încarcă cu energii imense, că s-au vindecat de diverse boli. Legendele spun că Bucegii sunt străbătuţi de nesfârşite tuneluri subterane. Uneori, Omu se cutremură din senin, cum a fost în 1993, când, timp de o lună, au fost sute de cutremure mici, uneori şi câte zece pe zi. Lucru atipic, fiindcă muntele este alcătuit din calcare şi conglomerate, recunoscute ca roci stabile. Alteori se aud bubuituri de sub pământ, ca şi cum ceva s-ar prăbuşi, fenomenul provocând insomnii, cel puţin aşa cred oamenii. Se spune că, între 1994 şi 1998, în zona Bucegilor, s-au înregistrat mici zguduituri subterane zilnice, produse fix la orele 20.00 şi la 3.00 noaptea. Specialiştii au afirmat ca e vorba despre fracturi ale scoarţei, dar n-au putut explica de ce s-au petrecut la ore fixe… Martorii confirmă şi evenimente stranii pe cer: curcubee strălucitoare în plin soare, fără ploaie, lumini ciudate, fulgere, scântei lungi de un metru în jurul Sfinxului etc. 
Toate la un loc fac şi acum din Bucegi un loc special, fiind considerat un leagăn al dacilor, deasupra cărora ar trona Zamolxe. Pentru cei mai mulţi însă, Munţii Bucegi înseamnă un masiv ca oricare altul.

Cititi in continuare urmatorul material despre…DESCOPERIREA DIN BUCEGI! Cititi cu rabdare si foarte mare atentie…   

În vara anului 2003, într-o zonă neumblată din munţii Bucegi, echipa Departamentului Zero (o secţiune ultrasecretă a Serviciului Român de Informaţii – SRI), a făcut o descoperire epocală care
ar putea schimba complet destinul omenirii. 
Presiunile diplomatice colosale venite din partea Statelor Unite ale Americii asupra Guvernului României pentru a nu divulga această descoperire lumii întregi au condus la o înţelegere temporară între cele două state şi la o inedită colaborare de ordin ştiinţific şi militar în cadrul echipei speciale care a plecat în Marea Expediţie. Implicaţiile sunt însă mult mai complexe, datorită amestecului brutal al Ordinului Ocult al Iluminaţilor care a urmărit să preia controlul atât asupra locaţiei descoperirii, cât şi asupra expediţiei româno-americane.
Expert în studierea şi cercetarea fenomenelor stranii şi totodată conducătorul unor operaţiuni de importanţă strategică excepţională pentru statul Român, Cezar Brad este eroul evenimentelor şocante care s-au petrecut în Munţii Bucegi, dar şi a celor două întâlniri memorabile cu un reprezentant de frunte al Iluminaţilor, membru al grupului Bilderberg.
Intenţia autorului (Radu Cinamar) a fost aceea de a exprima simplu şi concis anumite fapte şi evenimente de o importanţă covârşitoare pentru poporul român pentru că deja există semnale şi dovezi că o otravă ascunsă tinde să macine conştiinţa şi sufletul neamului românesc. Şi nu este singurul pentru că aceeaşi părere e susţinută de multe alte persoane cu funcţii înalte în administraţie, economie, cultură şi biserică. Radu Cinamar ne informează despre o parte din cel mai mare secret de stat din România care poate fi cel mai teribil secret de pe planetă. Demersul autorului este recunoscut chiar din prima pagină, şi anume anihilarea zidului gros al disimulării, tăinuirii şi minciunii întreţinute de factorii de răspundere şi de interesele oculte ale anumitor organizaţii şi persoane din ţară şi din afara ei.

Teleportare sau dispariţii misterioase în munţii Buzăului

În 1981 Departamentul Zero, care, deşi face parte din SRI, are o activitate mai mult sau mai puţin independentă, a fost solicitat să intervină într-o zonă muntoasă, la Întorsura Buzăului. Zona era foarte retrasă şi aproape nelocuită. Doi fraţi alpinişti se antrenau escaladând o stâncă înaltă şi relativ izolată din masivul muntos, cu pereţi abrupţi. Unul dintre ei a urcat până pe la trei sferturi din înălţimea stâncii, unde a observat nişte semne bizare săpate în piatră şi aproape erodate de timp. Când a ajuns sus, pe platforma îngustă a stâncii, s-a aplecat şi a ridicat un obiect ciudat de culoare galbenă care semăna cu un lanţ, dar în clipa următoare a dispărut brusc sub privirea inmărmurită a fratelui său care se afla jos, la baza stâncii. A fost alertată Miliţia, au fost anunţaţi părinţii, aflaţi la Brăila. Iniţial, autorităţile l-au bănuit, pe cel care i-a chemat, că le ascunde adevărul. Însă tatăl fraţilor, fost alpinist, a escaladat şi el stânca, a ridicat obiectul, şi a dispărut instantaneu în faţa a mai mult de zece martori.

Au sosit imediat la faţa locului mai mulţi ofiţeri de Securitate de la Bucureşti, care au anunţat DZ în aceeaşi seară. Zona a fost izolată de o echipă militară pe o distanţă de o sută de metri în jurul stâncii. Reprezentanţii unei alte Direcţii din Securitate s-au ocupat cu dezinformarea sătenilor şi liniştirea martorilor oculari.
În zilele următoare un elicopter a fost folosit pentru a cerceta de sus stânca respectivă. Obiectul era un gen de pârghie ancorată în piatra stâncii. Nu se ştie cine, cum, şi de ce a făcut-o. Scrierea de pe stâncă a rămas necunoscută. Semnele păreau foarte vechi. Lipsiţi de experienţă şi presaţi de panica creată, cei responsabili au dinamitat stânca. Dar în locul ei a continuat să rămână un contur străveziu de culoare verde deschis, ca un abur uşor. După câteva zile însă, a dispărut şi el, definitiv.

O confirmare a acestor evenimente (descrise de Radu Cinamar în cartea sa, apăruta în vara anului 2004) o găsim chiar într-un cotidian (ziarul Ziarul) unde se relatează pe larg despre misterioasele dispariţii. Iată un citat semnificativ: “O primă referire la astfel de dispariţii face Dan Fodor, în Monitorul de Iaşi. El relatează despre doi brăileni (sursa reporterului i-a cerut să nu le dezvăluie numele), care, în anul 1980, au plecat spre cătunul Nucu, dar, într-un loc numit “La Tâhărie”, unul dintre ei s-a gândit să facă o urcare pe una dintre stâncile cu forme ciudate din zonă. Folosind echipamente de alpinism, tânărul a urcat până în vârf, de unde a strigat la prietenul său: “Uite ce am găsit!”. S-a aplecat, a ridicat ceva ce părea a fi un lanţ metalic şi… a dispărut. O vreme, cel rămas jos a aşteptat ca prietenul său să termine cu glumele, apoi s-a convins că s-a întâmplat ceva cumplit. L-a anunţat pe fratele dispărutului, care a sosit din Brăila cu o echipă de zece inşi, câţiva dintre ei lucrând în Ministerul de Interne. Chiar fratele dispărutului a urcat pe stâncă. A găsit şi el lanţul metalic, pe care l-a ridicat şi… a dispărut şi el. Nimeni n-a mai îndrăznit să repete “figura”. Cei doi fraţi, căutati în zadar prin împrejurimi, n-au mai apărut niciodată.”

În primăvara anului 1990, Cezar Brad a fost numit director tehnic al DZ, iar în 1992 au fost clarificate raporturile dintre DZ şi Preşedinţia României. Şeful statului a ordonat subordonarea totală şi politizarea DZ; însă Cezar i-a prezentat câteva din realităţile şocante care au fost descoperite de-a lungul timpului şi implicaţiile lor enorme în stabilitatea ţării, astfel încât buimăceala Preşedintelui a făcut loc unui acord asemănător celui vechi, în care DZ este cvasi-independent.

Un Bilderberg în România

În mai 2003, Cezar a primit vizita unui personaj important, pentru o discuţie în particular; solicitarea întrevederii a venit prin intermediul SRI, ca urmare a unei intervenţii guvernamentale. Persoana era cetăţean străin, însă cunoştea România şi vorbea foarte bine limba română. SRI ştia doar că făcea parte dintr-o lojă masonică foarte importantă din Italia, că deţine un înalt rang nobiliar şi că are o mare putere de influenţă financiară în România. Probabil că relaţiile sale politice erau, de asemenea, foarte sus-puse din moment ce a reuşit să penetreze zidul SRI-ului şi să ajungă până la structura DZ. Cezar mărturiseşte că percepea un fel de greutate şi presiune nelămurită care se corela cu această persoană. El a realizat atunci, pentru prima dată, natura întrevederii: o luptă dificilă, pentru ca simţea deja radiaţia grea a acelui om, ca un nor neplăcut care îl învăluia şi îi ascundea adevăratele intenţii. Pentru această întâlnire, Cezar s-a pregătit temeinic, izolându-se într-o cameră şi intrând într-o stare de meditaţie profundă, pentru a afla mai multe despre persoana respectivă.

Aşa cum apa sub formă de aburi poate fi transformată, prin scăderea temperaturii, în gheaţă, tot la fel, analogic vorbind, se petrece şi cu informaţia, care ajunge să se concretizeze în planul fizic, pornind de la cel mai înalt plan, al ideilor. Mediul în care subzistă ideile este eterul subtil universal, însă acesta nu este eterul la care face apel ştiinţa contemporană. Din această realitate subtilă, din acest plan al ideilor provin toate lucrurile şi fenomenele, toate gândurile, materia de orice tip şi absolut orice se concretizează cu nume şi formă în planul fizic.

În stadiul ei primar, informaţia este o anumită formă de energie vibratorie, specifică fiecărui aspect în parte. Pentru a cunoaşte ceva anume, este suficient să accesezi informaţia pe nivelui ei propriu de vibraţie, care face parte din oceanul nesfârşit al frecvenţelor de vibraţie energetică din eterul universal. Asta e cel mai dificil de realizat, pentru că este necesar să ai nivelul de conştiinţă adecvat eterului subtil universal, şi în plus, să ai capacitatea de a selecta cu mare acurateţe din multitudinea de frecvenţe de vibraţie, pe aceea care te interesează.

O minte focalizată, bine pregătită şi purificată de gânduri vicioase şi parazite are puterea de a ajunge până la nivelul eterului universal. Adevărata artă constă în selectarea corectă a frecvenţei de vibraţie particulară pe care o cauţi, la fel ca atunci când vrei să prinzi un post de radio şi mişti cursorul pe scala de frecvenţe a aparatului. Totul este rezonanţă. Rezonanţă între tine, ca receptor de informaţie, şi aspectul de interes, ca emiţător al informaţiei. Evident, toate astea implică un antrenament adecvat şi perseverent, dar rezultatele sunt pe măsură. Este necesară insă o lungă perioadă de practică intensă, care implică în primul rând elevarea deosebită a conştiinţei. Dar să revenim la personajul straniu.

Un elicopter al SRI l-a adus pe acest domn, înalt, îmbrăcat cu un costum negru şi ţinută elegantă, dar trufaşă. Avea un baston cu mâner de fildeş şi încrustaţii de aur. Faţa lui exprima duritate, iar ochii verzi aveau un efect straniu, radiind o răceală neobişnuită. S-a prezentat sub numele de senior Massini. Era foarte sigur pe el şi crea impresia unei persoane care obişnuia să dea ordine. Era unul dintre venerabilii de frunte ale celei mai importante lojă masonice din Europa şi făcea parte din cea mai influentă organizaţie masonică la nivel mondial: Grupul Bilderberg.

O invitaţie ce nu poate fi refuzată

Massini a intrat direct în subiect spunând ca oamenii sunt de două feluri: cei care pot fi manipulaţi şi conduşi (marea majoritate), şi ceilalţi – care au anumite virtuţi şi o personalitate puternică. Venerabilul a precizat că grupul pe care îl reprezintă face parte din cel mai înalt ordin masonic şi că este foarte interesat de rezultatul discuţiei. Cezar a adăugat că ştie unele aspecte legate de francmasonerie: organizaţia e strict ierarhizată după modelul piramidal, are ritualuri de iniţiere foarte ascunse iar intenţiile sale adevărate sunt secrete şi total necunoscute pentru marea majoritate a oamenilor. Massini a recunoscut că este Maestru în cea mai puternică lojă masonică din lume, şi că acest fapt trebuie să rămână un secret bine păzit pentru cei mai mulţi.

Grupul Bilderberg nu este propriu-zis o lojă, ci înseamnă mult mai mult decât atât. În lojele obişnuite există o ierarhizare în treizeci şi trei de grade, cu criterii bine stabilite, însă aceste lojă reprezintă un fel de faţadă pentru cei din exterior. Adevărata putere depăşeşte cu mult cel de-al treizeci şi treilea grad ierarhic. Massini l-a invitat pe Cezar să se alăture grupului, lăsându-l să înţeleagă că va avea multe avantaje. Veberabilul Massini manifesta o mare putere vitală şi o forţă psihică neobişnuită, în contrast cu vârsta respectabilă pe care o avea. Din păcate, radiaţia lui subtilă – prin care el era oricând capabil să domine oamenii obişnuiţi, slabi sau labili fizic ori psihic – era centrată în jurul unui imens orgoliu, a aroganţei şi a sentimentului de superioritate asupra celorlalţi.

Massini a spus că a solicitat întrevederea cu Cezar prin puterea şi relaţiile pe care le deţine, deoarece îi cunoaşte forţele şi capacităţile de acţiune ale lui Cezar, recunoscând că preţuieşte foarte mult aceste lucruri, mai ales dacă Cezar va servi interesele grupului. La întrebarea lui Cezar despre scopul principal pentru care îl invită să facă parte din grupul Bilderberg, Massini a replicat rece că el – Cezar – nu se află în poziţia de a alege, şi că nu i-a propus să intre în grupul Bilderberg, ci într-una din cele mai înalte loji masonice mondiale, imediat subordonată grupului Bilderberg. A încheiat spunând că nu are altă posibilitate decât de a accepta colaborarea cu ei. Cezar s-a hotărât să înşele vigilenţa seniorului, şi sub masca acceptării propunerii, să afle cât mai multe despre culisele masoneriei mondiale. Massini a început:

Iniţierea în secretele puterii

“Venerabilii noştri maeştri din trecut au avut o viziune măreaţă, de ansamblu, asupra situaţiei finale, care acum este foarte aproape. Ei nu s-au lăcomit la interese meschine, egoiste, ci au dorit să întărească bazele masoneriei, adaptând de-a lungul timpului principiile ei directoare în conformitate cu specificul evoluţiei umane. De ce s-ar fi îngrijit doar de ei şi de familiile lor? Oricum aveau cei mai mulţi bani, cele mai multe bogăţii şi cele mai bune condiţii de trai. Nu legaseră între ei jurământul de a se ajuta şi sprijini reciproc la nevoie? Ei au fost adevăraţii arhitecţi care au iniţiat şi stabilit principiile după care funcţionează sistemul social actual. Legat de aceşti arhitecţi care au conceput întregul plan încă de acum câteva mii de ani, nu-ţi pot dezvălui mai multe deoarece este un secret teribil pe care nici cei din grupul Bilderberg nu îl cunosc cu toţii.

La vârful ierarhiei noastre se află numai descendenţi pe linie regală din arbori genealogici de sute şi mii de ani. Suntem foarte atenţi pentru a nu ne amesteca cu celelalte rase. Este vorba de familiile regale din Europa şi de marii bancheri de la sfârşitul Evului Mediu. Ei au sesizat că viaţa comunitară se bazează pe conducere.”
“Există astfel două grupe: marea masă a poporului sau gloata, şi elita conducătoare care se străduia să menţină bunul mers al turmei de oi. Pe această constatare simplă s-a bazat întregul lor plan. Pentru că mereu au existat interese antagonice, opuse, între cele două grupuri, lucrurile trebuiau aranjate în aşa fel încât aceste interese contrare să nu dispară niciodată complet, adică să nu existe niciodată pace adevărată între oameni. Pentru asta s-au servit prin diferite metode ambele grupuri, însă fără ca ele să cunoască acest lucru. Iluminaţii noştri au împins iscusinţa şi abilitatea unor astfel de uneltiri până la perfecţiunea de a merge cu câte un picior în fiecare dintre cele două bărci, şi totuşi să nu cadă niciodată în apă!”

“Banii şi natura inferioară a omului care cedează în faţa tentaţiilor oferite le-a asigurat mereu succesul, şi s-a ajuns ca această reţetă care folosea intriga, minciuna, tentaţiile şi prefăcătoria, să permită extinderea influenţei noastre în întreaga lume.”

“Dar de ce facem toate astea? Simplu: motivul principal a fost şi va fi mereu acapararea puterii! Aproape toate finanţele lumii ne aparţin graţie păienjenişului bancar pe care l-am ţesut în ultimele secole. Bani, bani, tot mai mulţi bani! O idee fixă care trebuia răspândită pretutindeni. Dar pentru bani trebuie să munceşti, acţiune care consumă timp! Am format astfel un cerc vicios, fără rezolvare: oamenii au ajuns să muncească pentru noi, până la epuizare atraşi mereu de bani, care sunt însă cheltuiţi foarte repede datorită tentaţiilor de tot felul exacerbate cu ajutorul publicităţii.”

Şantaj şi faliment

“Chiar dacă apar câţiva oameni foarte bogaţi în lume, care nu fac parte din lojile noastre, ei nu sunt o ameninţare, pentru că sunt singuri, şi nu urmăresc un scop precis, de mare anvergură. Pe cei mai mulţi însă îi atragem încă de la începutul carierei lor în organizaţie şi astfel puterea noastră creşte; cei care refuză nu rezistă singuri. Dacă devin o ameninţare pentru noi, ne unim forţele pentru a le provoca falimentul. Obiectivul este acela ca respectiva persoană să fie învinsă. De obicei, când se află în pragul colapsului total, îi oferim încă o dată şansa pe care o refuzase iniţial. De cele mai multe ori el acceptă. Urmează astfel o revenire spectaculoasă în afaceri, dar persoana trebuie să respecte anumite condiţii ferme din partea noastră, pe care nu le mai poate evita.”

“Totdeauna noi avem de câştigat. Fie un om politic influent care să ne susţină interesele, fie un mare om de afaceri ai cărui bani îi administrăm noi, prin filierele noastre. Ne interesează să creăm cât mai multe astfel de cercuri vicioase. Astfel am format celula societăţii – familia – pe care am legat-o strâns în lanţul unor dependenţe interminabile: serviciu, casă, confort, maşină, bancă, contracte. Rolul cercurilor vicioase este de acrea dependenţă, pentru că atunci când există dependenţă, lipseşte libertatea. Dependenţa atrage automat înrobirea, limitarea; oamenii trebuie să fie cât mai limitaţi şi mecanici în acţiunile lor, care trebuie să devină stereotipe. De aceea am impus munca divizată în domenii şi subdomenii. Dacă cerinţa postului este simplă, omul devine în scurt timp un fel de robot care ascultă ce i se spune şi face ce i se ordonă.”

Mass-media de propagandă

“Trebuie ca oamenii să gândească cât mai puţin, pentru că altfel ei pot deveni periculoşi, pot naşte idei care să fie contrare scopurilor noastre. Am permis astfel tehnologiei să capteze masele de oameni prin anumite mijloace (a căror lipsă n-i s-ar părea acum o catastrofă): televiziunea, telefonul, computerul. Pe lângă crearea dependenţei populaţiei faţă de ele, aceste mijloace ne-au oferit şi controlul difuzării informaţiei.”

“Informaţia este pe primul loc în ceea ce priveşte armele cu care acţionăm în lume. Controlând mijloacele şi instituţiile mass-media, controlăm implicit conţinutul şi calitatea informaţiei. Obiectivul de bază a fost acela de a obţine controlul asupra celor mai mari trusturi de presă, radio şi televiziune din lume.”

“Dar cum acest lucru nu era suficient pentru controlul total al populaţiei, am început să sprijinim din umbră proliferarea distribuţiei de droguri. Se ştie bine că acestea, alături de tutun, alcool şi cafea, distrug corpul omului, însă noi am întreţinut deliberat o aşa-zisă luptă de combatere a lor, care nu a făcut decât să intensifice şi mai mult consumul acestora. Am creat concerne imense de fabricare a ţigărilor, băuturilor şi a cafelei. Aproape toţi preşedinţii şi patronii acestor giganţi în lumea afacerilor sunt membri venerabili în lojile cele mai înalte ale organizaţiei noastre.”

“Este deja dificil să controlăm mai bine de şase miliarde de oameni. O mulţime este cu atât mai uşor de manevrat cu cât e mai dispersată şi mai confuză. Dacă, în plus, ea nu depăşeşte un anumit număr de persoane, atunci e chiar simplu, având în vedere tehnologia de manipulare mentală pe care o avem la dispoziţie.”

“Unul din scopurile principale a fost stoparea proliferării oamenilor pe planetă. Mai mult, trebuia să micşorăm drastic populaţia globului. Pentru asta aveam nevoie de metode care să ucidă în timp scurt un număr foarte mare de oameni. Am finanţat proiecte ultrasecrete de cercetare pentru producerea unor viruşi extrem de virulenţi. Unele experimente au dat greş, altele ne-au mulţumit prin rezultatele obţinute.”

“Dacă ceva sau cineva se opune, nu poate rezista mult timp împotriva noastră. Armele noastre nu sunt niciodată prezentate pe faţă. Ele îmbracă mai mereu o haină umanitară. Baza care ne dă sursele de manipulare este constituţia unui stat. Alcătuirea ei este o adevărată ştiinţă a psihologiei şi manipulării omului, de aceea reprezentanţii noştri au luat parte la conceperea constituţiilor principalelor state-puteri ale lumii. Constituţiile trebuie să aibă o formă umanitară, pompoasă, dar să ascundă în profunzimea lor metode eficiente de subminare şi control al populaţiei.”

Marile revoluţii şi războaiele mondiale

“Conflictele, revoluţiile şi războaiele au constituit pentru noi o reală şi uriaşă sursă de venituri şi o modalitate de dirijare şi menţinere a influenţei şi puterii noastre la nivel mondial. Speculăm orice dificultate economică, mai ales la ţările mai puţin dezvoltate. Datorită influenţei bancare pe care o avem, acţionăm din umbră la nivelul conducerii statului şi la fel facem şi în cazul statului advers. Nu ne implicăm niciodată într-o singură parte, pentru că rezultatul poate fi incert. Perioada actuală se pretează mai ales la crearea unor conflicte de ordin etnic şi economic.”

“Aproape toate organismele internaţionale (politice sau militare) au sorginte masonică. Venerabilii noştri se află plasaţi în punctele cheie şi urmează cu exactitate planurile noastre. ONU şi NATO s-au dovedit a fi decizii salutare atunci când am hotărât formarea lor.”

“Toate aceste lucruri par atât de absurde şi îmbracă o haină atât de grotescă încât acuzaţiile care n-i s-ar putea aduce ar apărea într-o lumină de-a dreptul hilară! Este unul din punctele esenţiale ale doctrinei noastre. Să acţionezi în direcţia planului stabilit, dar în acelaşi timp să faci să pară că acţiunile tale sunt opuse planului! De aceea nu dorim să fim mediatizaţi, nu dorim onoruri, faimă sau recunoaştere publică, pentru că sunt trecătoare şi, în plus, sunt dirijate chiar de noi prin intermediul pârghiilor de control pe care le avem în mass-media.”

“Succesul nostru stă în faptul că formăm un grup, şi nu acţionăm doar în interes individual. Acţiunile noastre sunt mereu corelate şi au un scop precis, iar ajutorul reciproc şi discreţia totală sunt esenţiale pentru asigurarea succesului. De altfel regulile şi jurămintele ordinului nostru sunt foarte stricte, iar pedepsele foarte aspre.”

“Îţi închipui că auzind aceste lucruri le vei putea face cunoscute lumii întregi? Cine îţi închipui că te-ar putea asculta fără să te considere nebun? Masoneria a fost dintotdeauna ocultată; în loc să ne atribuim marile idei sau curente sociale sau culturale, s-a optat pentru discreţie, mister, retragere, acţiune din umbră. Sunt puţini cei care au auzit despre denumirea de mason sau francmason, şi oricum n-au nici-o idee despre ce înseamnă ea în realitate.”

“Evident, cunoaştem deja că sunt mulţi, mai ales intelectuali, care cunosc o parte a adevărului despre noi şi pe care nu-i mai putem minţi, dar prin comparaţie cu restul populaţiei, îndobitocită de sistemul social pe care noi l-am creat şi mai ales de cel informaţional pe care îl dirijăm aproape în totalitate, aceşti intelectuali sunt cu adevărat o minoritate. În plus, ei sunt dispersaţi şi ameninţaţi de avertismentele indirecte pe care noi le trimitem. Astfel că, chiar dacă unii cunosc adevăratele noastre intenţii, vor adopta o atitudine pasivă, considerând că sunt lipsiţi de putere, de avânt, de posibilităţi de a acţiona în mod eficient. Ei adoptă atunci varianta victimei care se lamentează: “Ştiu, dar ce pot să fac? Sunt legat de mâini şi de picioare! Nu cred că avem vreo şansă.” În acest fel, o mare parte din populaţie care ar putea să ne provoace mari greutăţi, a depus deja armele înainte de a începe lupta.”

Denigrare, minciuni, manipulare

“Dacă mai apare totuşi cineva care vrea să ne atace şi să arate realitatea acţiunilor noastre, avem multe mijloace de liniştire a lui. Ele încep totdeauna prin lansarea unei ştiri false, negative, despre acea persoană, pentru că noi controlăm foarte bine mass-media. Cititorii află despre acele lucruri false, negative. Chiar dacă în zilele următoare apare o contrazicere a ştirii, o dezminţire, faptul deja a fost consumat. În primul rând nu e obligatoriu ca cel care a citit ştirea falsă să mai citească a doua zi şi dezminţirea. În al doilea rând, noi speculăm tendinţa vicioasă a omului de a se orienta mai ales spre ştiri senzaţionale cu caracter negativ.”

“Cunoaştem prea bine influenţa unor astfel de sugestii negative şi impactul lor teribil asupra naturii emoţionale a omului. Ştim că ele distrug structurile energetice armonioase din aura sa, aduc o formă subtilă de stres la nivel psihic, şi coboară vibraţia percepţiilor pozitive ale omului. Toate astea ne servesc foarte bine intereselor noastre, deoarece îi obosesc şi îi debusolează pe oameni, îi determină să fie lipsiţi de vigilenţă şi superficiali.”
“Realizăm astfel un scop pe care l-am urmărit mereu: creşterea entropiei sociale, care determină o confuzie aproape totală. Ne slujim mereu de ştiri contradictorii, cu un conţinut sinistru, profund negativ; susţinem şi impulsionăm cărţi cu subiecte puerile sau fantastice dar care atrag pentru a capta interesul minţilor slabe, aflate în căutare de senzaţional. Noi am avut grijă ca astfel de apariţii editoriale să prolifereze şi chiar să fie acceptate de populaţie, care acum le consideră foarte valoroase.”

“Sistemul economic şi social pe care l-am impus încurajează foarte mult competiţia în aspectul ei nearmonios, stimulează concurenţa neloială şi îndeamnă la un consum cât mai mare de mărfuri. Această preocupare şi agitaţie nebună a omului, care îl ţine mereu ocupat şi tensionat, nu duce decât la o diminuare semnificativă a valorilor morale şi etice în viaţă, adică la pervertirea caracterului omului.”

Filme şi reviste porno? Din plin!

“Încurajăm şi sprijinim proliferarea sexualităţii în formele ei aberante şi a pornografiei până la limite inimaginabile, pentru că am constatat că forţa şi virilitatea bărbatului, precum şi sensibilitatea şi intuiţia femeii diminuează foarte repede atunci când sunt confruntate cu astfel de practici rele. Astfel omul devine labil, cedează mai repede şi poate fi controlat cu uşurinţă.”

“Acordăm atenţie deosebită tinerilor, pentru că dacă vrei ca un copac să nu aibă roade, trebuie să-l usuci încă de când este puiet. Ne orientăm spre difuzarea filmelor în care este exacerbată violenţa, a filmelor de groază sau cele cu scene sadice. Pentru a încuraja vizionarea lor ne folosim foarte mult de publicitate, care a ajuns inima comerţului. Am stimulat în cel mai înalt grad tendinţa populaţiei de a consuma. Aceasta este chiar o boală contemporană a omului. Chiar dacă nu are nevoie de ceva anume, el trebuie să cumpere, să cumpere şi iar să cumpere. Nu e uşor să devii bogat şi aproape imposibil să o faci pe căi cinstite. De aceea clasa bogătaşilor e în cea mai mare parte o clasă socială viciată şi pervertită. Necinstea lor i-a determinat să aibă secrete, şi atunci când un om are secrete, apar şi obligaţiile faţă de alţii, mai ales prin şantaj. Noi înşine suntem artizanii acestei situaţii.”

România anului 2003

“Să luăm ca exemplu ţara ta. Aici ne-am instalat oamenii cu mare uşurinţă, deoarece am ştiut să speculăm trecerea de la un sistem totalitar, ale cărui baze tot noi le-am pus, la o aparentă libertate de acţiune. După Revoluţia din ţara voastră, n-am avut decât să aşteptăm şi să încurajăm dezastrul economic, şi mai ales corupţia şi tentaţia românului în faţa strălucirii banului. Aproape toţi au căzut în plasă. Am început atunci să acţionăm şi din punct de vedere politic. Trebuia să fim siguri că principalele posturi din Parlament şi Guvern sunt ocupate de oameni în vârstă, cu caracter slab, uşor de manipulat. Eforturile noastre au fost minime, deoarece aviditatea şi lăcomia după bani, dublate de o mare laşitate şi duplicitate, au făcut din cei mai mulţi dintre politicienii voştri o adunătură demnă de dispreţ.”

“Şi de ce toate astea? Pentru puterea absolută. Puterea de dominaţie a întregii lumi trebuie să ajungă repede în mâinile noastre.”

Cezar şi-a dat seama că masoneria mondială urmărea să dobândească într-un timp cât mai scurt controlul asupra unei locaţii secrete din munţii Bucegi, excluzând orice formă de popularizare şi dorind chiar tăinuirea gradată a existenţei acestui loc faţă de puterea de la Bucureşti, după ce reprezentanţii elitei ar fi avut acces acolo. Ca întotdeauna în cazul marilor secrete de stat, scurgerile de informaţii puteau periclita întreaga acţiune deoarece existau formaţiuni care nu erau controlate în întregime de masoni. La doar două săptămâni de la cea de-a doua întâlnire cu venerabilul Massini, Cezar a mărturisit autorului că vrea să fie sigur că informaţiile necesare vor fi publicate pentru ca ele să ajungă astfel la cunoştinţa românilor. Se anunţa o perioadă tensionată şi uluitoare prin ineditul descoperirii care a fost făcută în munţii Bucegi.

Lenea şi inactivitatea: perfect pentru masonerie

Pentru a controla şi manipula populaţia globului, elita masonică se foloseşte de inerţia, lenea şi întunecimea mentală a majorităţii oamenilor, care nu au forţa interioară necesară pentru a renunţa la obiceiurile lor rele şi la tendinţele negative. Masonii manevrează cu mare uşurinţă această energie a lipsei de reacţie, a încetinelii, inerţiei, obscurantismului. În asemenea situaţii masoneria generează, practic, o veritabilă stare de somnolenţă colectivă, care îi serveşte foarte bine interesele. Acţiunile francmasoneriei – care în anumite cercuri înalte masonice implică realizarea unor ritualuri complexe de magie neagră – sunt realizate uneori chiar de la distanţă, iar cei care sunt mai receptivi faţă de aceste energii înlănţuitoare, apăsătoare, le cad cu uşurinţă victime, lunecând într-un fel de somn bizar, ca de plumb. Aici nu e vorba doar de somnul fizic, ci un gen de stare abulică în care sunt cuprinşi oamenii care îi face să devină obedienţi, ascultători, şi să se comporte precum nişte marionete. Este condiţia ideală în care ei pot fi controlaţi şi conduşi fără să opună rezistenţă. Organizaţiile masonice deţin aproape toate pârghiile de acţiune în societate prin care atacă cu vehemenţă tot ceea ce este spiritual, autentic, adevărat, urmărind să transforme umanitatea într-un fel de mecanism viu pe care-l pot acţiona şi conduce la voinţă exact aşa după cum vor.

Sunt foarte multe opinii divergente, contradicţii şi neînţelegeri între diferitele loji masonice în lume. Una dintre marile păcăleli pe care le realizează elita masonică este aceea de a genera impresia că două sau mai multe loji masonice se luptă între ele. În realitate, la vârful structurii lor piramidale marii maeştri francmasoni care alcătuiesc elita conducătoare se înţeleg foarte bine, însă la baza ei apar ca fiind duşmani. Ideea este de a crea derută şi confuzie, ştiind că acestea adorm vigilenţa omului de rând. De fapt, e vorba de o păcăleală diabolică: cel care cade în plasa ei fără să fie avizat, nu va alege una dintre loji crezând că e rea, ci o va alege pe cealaltă despre care va crede că e bună. Dar asta e doar aparenţă, în realitate francmasoneria este şi rămâne aceeaşi, indiferent de artificiile la care recurge. Trebuie să ai încredere şi să fii perseverent ăn acţiunile benefice pe care le realizezi.

Masoneria îşi face de cap

În România, mai ales în ultimii ani, francmasoneria acţionează aproape după bunul plac. Sărmanul popor care e ţinut în ignoranţă şi manipulat, nici măcar nu bănuieşte care e cauza tragediei pe care o are tot timpul sub ochi şi o trăieşte obidit. Dacă această adevărată hidră (masoneria) ar fi învinsă, atunci ar exista o regenerare rapidă, sub toate aspectele, la nivelul întregii planete. Din nefericire, imensa majoritate a oamenilor din Occident nu e atentă să sesizeze modalităţile de manipulare – unele chiar foarte evidente – ale masoneriei. Apatici şi egoişti, cei mai mulţi preferă să se izoleze într-o formă stranie de hibernare citadină având impresia greşită că îşi ghidează singuri viaţa.

Chiar dacă află despre acţiunile diabolice săvârşite de masoni, preferă să le nege din comoditate, sau să se bizuie pe faptul că alţii vor lua atitudine în locul lor. Mai mult decât atât, ei aderă cu o crasă ignoranţă la anumite orientări satanice care sunt infuzate şi încurajate de masonerie prin intermediul muzicii rock dezlănţuite, a drogurilor, a alcoolului, tutunului şi a concepţiilor materialiste. În aceste condiţii de abrutizare gradată dar sigură a fiinţei umane care devine astfel lipsită de voinţă şi determinare proprie, e destul de uşor pentru francmasonerie să-şi împlinească planul.

La noi în ţară situaţia e identică. Oamenii parcă dorm, nu sunt lucizi. Chiar dacă au mai fost publicate unele informaţii fundamentale despre francmasonerie şi planurile ei la nivel mondial, inerţia şi starea de somnolenţă a oamenilor s-a amplificat atât de mult încât sunt foarte puţini cei care catadicsesc să creadă că tot ceea ce se spune despre masonerie este adevărat şi că reprezintă o realitate cruntă. Li se pare totul atât de monstruos şi incredibil, încât într-un impuls subconştient de teamă şi autoconservare, ei preferă să creadă că poate situaţia nu e chiar aşa de rea cum e descrisă, astfel încât preferă să se închidă din nou în cochilia lor şi să rămână mai departe în inerţia de care erau cuprinşi înainte.

Situaţia e chiar mai gravă decât aceea în care ei nu ştiau nimic despre planurile satanice ale masoneriei, pentru că a şti şi totuşi a nu acţiona conform cu ceea ce cunoşti e o mare laşitate şi o gravă abatere de la codul moral elementar. Nu e prost cel care nu ştie, ci e prost cel care ştiind, acţionează ca şi cum nu ar şti.

Simboluri şi lozinci masonice

Există câteva simboluri pe care masoneria le foloseşte şi sunt foarte cunoscute, cum ar fi compasul şi mistria. Altele, sunt mai ascunse: piramida cu ochiul atotvăzător din vârful ei, reprezentată deloc întâmplător pe bancnota americană de un dolar. Pe lângă simboluri, devizele francmasonice sunt foarte importante pentru adepţii lojilor masonice, iar una dintre ele este “Prin haos la ordine”. Analizând cu luciditate situaţia actuală din lume şi din România, din punc de vedere social, economic şi politic, se constată că acest haos este structurat în aşa fel încât să asigure gradat instituirea noii ordini mondiale, căreia nu i se spune Noua Ordine Francmasonică – pentru ca cei ignoranţi să nu ştie cine sunt creatorii ei – ci doar Noua Ordine.

Un alt principiu pe care francmasonii îl aplică cu stricteţe este “Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”.

Respectarea acestui imperativ le conferă o stare de unitate, o orţă şi tenacitate considerabile. Dacă oamenii din România ar manifesta aceeaşi stare de tenacitate, aceeaşi forţă de acţiune şi aceeaşi angrenare sistematică ca în cazul masonilor, situaţia actuală ar fi cu totul alta.

Cei care acţionează în lojile masonice sunt aproape implacabili în deciziile lor. Un ordin în francmasonerie nu se discută deoarece în momentul intrării în organizaţie cei care sunt primiţi depun un jurământ oribil şi realizează un ritual pervers prin care se obligă efectiv la o totală supunere şi ascultare, în caz contrar acceptând să fie ucişi.

Francmasoneria este unica grupare ocultă care are scopuri politice. În momentul în care elita masonică promovează un membru al unei loji într-o poziţie înaltă în organozaţie, ea are anumite criterii ascunse prin care îşi dă seama dacă persoana respectivă e îndeajuns de modelată în direcţia acţiunilor demoniace. E aproape incredibil câtă mizerie umană poate să existe sus, la vârful piramidei lor ierarhice. Însă totul e poleit şi făcut să apară strălucitor şi nobil, prin intermediul bogăţiilor fabuloase pe care le deţin, al relaţiilor, influenţei şi controlului pe care-l au în lume.

Ce i-a putut determina pe cei mai mari masoni ai lumii să se orienteze cu atât de mare interes spre România! Există unele profeţii foarte secrete făcute de doi mari sfinţi creştini la începutul secolului trecut şi se referă la viitorul României în contextul întregii omeniri. De asemenea, există un pergament foarte valoros în marea bibliotecă de la Vatican care expune aceeaşi problemă în legătură cu teritoriul României, situaţie aproape de neconceput pentru mentalitatea şi orgoliul marilor state şi puteri ale lumii.

În arhiva secretă a Muzeului de Istorie din Viena, se află un document foarte vechi care expune trecutul istoric extrem de îndepărtat şi totodată fabulos al civilizaţiei care a existat în acele timpuri pe teritoriul României. Iată deci toate aceste surse diferite care se referă la aceleaşi lucruri. Există multe aspecte care se corelează. Profeţiile afirmă că este o problemă de doar câţiva ani până la apariţia semnelor care vor atrage atenţia asupra acestui teritoriu.

Francmasonii sunt foarte atenţi la această ţară, deoarece ei ştiu că cea mai mare problemă pentru ei, la nivel planetar, o reprezintă acest loc. Ei înşişi cunosc foarte bine profeţiile în legătură cu viitorul apropiat al României şi ştiu că cele mai multe probleme le vor avea chiar din această zonă a globului. Aşa se explică intrigile şi maşinaţiile lor de culise în economia şi politica ţării, tocmai pentru a-şi asigura acest control şi pentru a genera fel şi fel de grupări ciudate pe care le susţin şi le finanţează cu sume fabuloase de bani. În aceste grupări ei atrag oameni naivi, cu un caracter slab, dar avizi de câştiguri facile, care sunt dispuşi chiar sa-şi vândă sufletul numai pentru a parveni în aşa-zisa societate înaltă şi bogată. Scopul acestor mini-organizaţii este acela de a bloca orice tentativă de dezvoltare spirituală sau de normalitate socială şi economică a populaţiei, creând totodată impresia că activitatea lor este asiduă tocmai în aceste domenii.
Insistenţa cu care acţiona venerabilul Massini arăta că problema era de maximă importanţă atât pentru francmasonerie, cât şi pentru întreaga ţară. De ce oare senior Massini nu a intervenit prin canale diplomatice foarte înalte, oficiale? Elita masonică nu dorea deloc publicitate în această problemă. În plus, au şi ei anumite limite ale influenţei politice, care diferă de la ţară la ţară. De aceea, păstrarea unui secret ferm în privinţa descoperirii din munţii Bucegi, era de maximă importanţă.

Masoneria menţine România în mocirlă

Ei au tot interesul să menţină acest popor la un grad de sărăcie şi prostie care a atins cote aproape incredibile. Politica lor a devenit în ultimul timp destul de evidentă. Aproape că nu se mai obosesc să ascundă acest lucru, aparenţele fiind menţinute doar de ipocrizie şi minciună care arată sfidarea fără limite şi totala lipsă de respect pentru naţiune. Politica lor stranie şi vicleană urmăreşte să secătuiască material acest popor şi să-l aducă la acea stare abulică de totală dependenţă, impunând fel de fel de împrumuturi externe de ajutorare care creează obligaţii.

Scopul principal este de a menţine oamenii în această stare ciudată. În multe cazuri au reuşit. Dacă lucrurile vor continua aşa şi nu va exista o trezire a elementelor de răspundere, e posibil ca această stare critică să continue şi chiar să se amplifice. De aceea e important ca oamenii să afle care sunt cauzele care stau la baza acestei situaţii care există la nivel naţional şi chiar mondial. E ca un efect de avalanşă în care – după atingerea unui punct critic de 5% din populaţia ţării – dezvoltarea lui să fie exponenţială ducând la deschiderea sufletească şi trezirea celorlalţi.

În neştiinţa lor, mulţi oameni acţionează involuntar în consensul directivelor francmasonice, fără să bănuiască că fac jocul murdar al grupărilor masonice. Acestea, folosindu-se de intermediari, sunt foarte virulente şi perfide. În acest fel, ei nu au nici-o răspundere, iar dacă lucrurile nu ies aşa cum au urmărit, vor da vina totdeauna pe intermediar, arătând cu degetul şi incriminându-l pentru faptele comise.

Divulgarea planurilor masoneriei

Care ar fi cele mai potrivite modalităţi pentru a neutraliza forţa malefică şi planurile diabolice ale francmasoneriei? În primul rând, divulgarea acestor planuri şi acţiuni malefice ale francmasoneriei, astfel ca ele să fie cunoscute tuturor oamenilor. Deşi acţiunile lor sunt insidioase şi orientate cu precădere către blocarea, de exemplu, a oricărei idei geniale, sau invenţii care ar putea să amelioreze traiul oamenilor din popor. Ei sunt cei care dau indicaţiile atât pentru contracararea invenţiei, cât si pentru exasperarea inventatorului şi aducerea lui într-o totală stare de marasm, stres şi neputinţă. De aceea mulţi preferă să-şi părăsească ţara şi să-şi ofere capacităţile lor intelectuale de excepţie în alte zone ale lumii. Situaţia politică şi economică a ţării demonstrează că masonii acţionează exact după planurile lor.

Masoneria promovează corupţia

Ei urmăresc să promoveze mai mereu oameni de paie, oameni corupţi, şi chiar să instituie o atmosferă generală de corupţie, tocmai pentru a putea după aceea să-şi asigure această infiltrare care să le asigure succesul jocurilor murdare pe care le fac. Dacă în posturile cheie ar fi plasaţi oameni intransigenţi şi de bună credinţă, aceştia nu s-ar mai putea preta la intrigile, jocurile şi mizeriile de culise care infestează politica şi economia ţării. Faptul că lucrurile trenează însă, deşi de ani de zile sunt încercări, schimbări, înlocuiri, angajamente, promisiuni, arată adevărata faţă a influenţei masonice care întreţine deliberat o stare tensionată în ţară prin minciună şi ipocrizie.

Demascarea publică a jocurilor masonice

Cu cât oamenii devin mai lucizi şi avizaţi de planurile francmasonice, cu atât mai repede ei se vor opune jocurilor murdare ale acesteia. Apoi trebuie realizată demascarea publică a intenţiilor malefice ale masoneriei. Politica masoneriei este aceea de subminare a speranţei oamenilor. Scopul principal este să genereze o stare negativă de absenţă a speranţei în oameni, de lipsă de încredere în forţele acestui popor. Când însă o mare masă de oameni are o speranţă pe care o cultivă, o hrăneşte şi o întreţine cu entuziasm, ea creează un curent gigantic de forţă spirituală.

Dacă o idee profund benefică cuprinde masele de oameni, ea generează atunci o undă colosală de energie pozitivă care poate fi însăşi cheia transformării acestui popor. Masonii acţionează extrem de virulent şi cu maximă îndârjire prin mass-media (pe care o au sub control total) atunci când unii oameni sau grupări fac cunoscute lumii întregi adevărul oripilant despre acţiunile şi intrigile lor. Masonii de la vârf caută atunci să distrugă prin orice mijloace persoanele sau organizaţiile respective, profitând de credulitatea tâmpă a omului de rând care poate fi manipulat cu uşurinţă.

A doua întâlnire cu venerabilul Massini

O a doua întâlnire cu marele mason Massini a avut loc în vila luxoasă a unei diplomaţii străine. Deşi întâlnirea a ţinut mai puţin de o oră, informaţia oferită de Massini a fost ca o bombă. El a spus că dispune de o informaţie ultrasecretă care provine direct de la Statul Major al Pentagonului, şi că acea informaţie se referă la un anumit loc din România.

Mărturisind că grupul Bilderberg are reprezentanţi în cele mai importante dintre organismele politice, economice şi militare ale SUA, a afirmat că există câteva grupuri oculte a căror putere este foarte mare. Dincolo chiar si de aceste grupări foarte puternice, există formaţiuni de elită care supervizează viaţa ştiinţifică şi tehnologia pe întreaga planetă, economia mondială şi curentele politice globale. Deasupra tuturor se află grupul Bilderberg. Tot ceea ce e mai important şi se descoperă pe planetă este adus imediat la cunoştinţa celor din elita mondială. Acesta a fost şi cazul observaţiilor secrete în ceea ce priveşte teritoriul României.

Pentagonul spionează cu sateliţi

Pentagonul are mai multe programe militare secrete şi de spionaj geodezic, folosind mai mulţi sateliţi geostaţionari de înaltă tehnologie. Unul dintre aceştia, care se bazează pe tehnologia bionică şi pe cea a undelor de formă, a reperat în anul 2002 o structură aparte într-o anumită zonă a munţilor Bucegi. În primul rând, spaţiul gol identificat în interiorul munteluinu avea corespondenţă cu exteriorul, ci începea direct din interiorul muntelui, la o anumită distanţă de panta acestuia. În al doilea rând, avea forma unui tunel foarte regulat care cotea brusc spre centrul muntelui, sub un unghi de 26 de grade. Traseul tunelului era perfect plan. Cel de-al treilea element a pus pe gânduri echipa Pentagonului.

Scanarea din satelit a muntelui a evidenţiat două blocaje majore ale structurii din interiorul solid de piatră care mărgineau începutul tunelului şi sfârşitul lui şi respingeau orice tip de sondare sau analiză, ca şi cum ar fi protejat ceva în acel loc. Erau baraje energetice artificiale: primul era plan, drept ca un zid, ca un perete care bloca accesul în tunel. Al doilea era imens, ca o cupolă sau semisferă, care se afla la capătul opus tunelului, aproape de centrul muntelui. Massini a recunoscut că acolo se afla ceva extrem de important şi care era foarte bine protejat. Ansamblul tunel-semisferă se afla într-un plan paralel cu solul, iar barajul semisferic se află pe verticala ce corespunde stâncilor de pe creastă numite Babele. De fapt, verticala ieşea la aproximativ 40 de metri între Babele şi Sfinxul din Bucegi.

O structură similară în Irak

Echipa de la Pentagon a observat că barajul energetic semisferic are exact aceeaşi frecvenţă de vibraţie şi aceeaşi formă ca cel dintr-o altă structură subpământeană foarte secretă pe care ei o descoperiseră înainte, în apropiere de Bagdad, în Irak. La scurt timp după descoperirea din subsolul Irakului s-a declanşat războiul şi după câteva luni americanii au avut acces, în cel mai mare secret, la zona respectivă, despre care irakienii nu ştiau absolut nimic. Oricât s-au străduit, nu au reuşit să penetreze zidul energetic, iar întreaga operaţiune era ţinută în cel mai mare secret.

Massini a mai precizat ca ceea ce se afla acolo avea legătură cu trecutul misterios al planetei dar şi cu istoria organizaţiei lor. Faptul că Pentagonul a remarcat similitudinea datelor de investigare între structura subterană de lângă Bagdad şi cea interioară din munţii Bucegi i-a agitat foarte mult pe cei din elita masonilor. Iniţial aproape devenise panică generală. Panica era datorită faptului că această structură – mult mai mare şi mai complexă decât cea din Irak – se afla pe teritoriul României. Corelând acest fapt cu unele aspecte referitoare la viitorul României ajungem la o viziune corectă a motivelor de îngrijorare pe care le au în prezent marii masoni. Oricât de mult ar dori ei să disimuleze aceasta, acţiunile şi intenţiile lor ne arată cu prisosinţă contrariul.

O enigmă foarte mare era felul în care reuşiseră cei care l-au construit să realizeze structura şi golurile direct în interiorul muntelui, fără nici-o corespondenţă în afara lui. Massini a furnizat planul corect pentru a ajunge la tunel, aşa cum a fost el calculat de specialiştii din Pentagon. Cea mai apropiată străpungere era posibilă la 60-70 de metri de primul baraj energetic, pe coasta muntelui. Venerabilul a garantat sprijinul tehnologic ultra sofisticat al armatei SUA pentru realizarea străpungerii spre primul baraj energetic. Era vorba de un dispozitiv foarte performant de forare în mare viteză a rocii care utiliza un jet de plasmă puternic şi un câmp magnetic rotitor. Massini a cerut însă respectarea cu stricteţe a secretului şi prezenţa lui fermă în acel loc în momentul străpungerii muntelui.

Ziarul Ziarul a publicat un amplu articol despre munţii Bucegi şi ciudăţeniile semnalate în zonă. Iată un extras semnificativ: “Buşteni. Piscurile munţilor se cufundă în nori. Crucea de pe Caraiman împunge cerul cu semeţie. Nimic n-ar prevesti că liniştea seculară a naturii ar putea fi tulburată de evenimente neobişnuite. Traian Trufin ştie însă că totul e doar aparenţă. Aici a trăit cele mai stranii întâmplări. Este convins că sub Carpaţii noştri există o altă lume. Bucegii sunt consideraţi de către specialişti un punct energetic foarte puternic. S-au emis ipoteze asupra existenţei unor galerii subterane, s-au făcut teste radiestezice. Cercetările au demonstrat că zona este încărcată energetic mai mult ca oricare alta din România. Traian Trufin, muzeograf conservator la Muzeul “Cezar Petrescu” din Buşteni, publicist şi cercetător al fenomenelor stranii la care a fost martor, a încercat să găsească nişte explicaţii.”

“În 1993, timp de două săptămâni, în partea de sud a oraşului, oamenii aveau insomnii, indiferent de vârstă. M-am gândit că sunt emanaţii de noxe de la fabrica de hârtie. Nici vorbă de aşa ceva. Era ciudat că, deşi nu dormeau, oamenii nu se simţeau obosiţi. Mi-au confirmat acest lucru cel putin 20 de persoane”, povesteşte muzeograful. Unii localnici au ajuns să trăiască adevărate stări de euforie. Manifestările aveau loc numai în timpul nopţii. După ce au băgat în sperieţi tot oraşul, au încetat la fel de brusc cum apăruseră.”

“Apoi au început cutremurele. Paradoxal, dar acestea n-au putut fi localizate în Bucegi şi nici nu aveau vreo legătura cu sursa seismică din Vrancea. Seria de cutremure a început în 1994 şi a ţinut 3 ani. “Se produceau la ore fixe: la ora 20 şi la 3 noaptea. În fiecare zi, invariabil. Nu erau însă seisme propriu-zise. Se manifestau după alte legi. Aveau un areal redus: Azuga – Buşteni – Sinaia. Uneori cuprindeau doar un cartier din Buşteni. Se auzea din pământ un vuiet, ca şi cum s-ar fi prăbuşit sub picioarele tale tavanul unei grote. Nu apăreau nici mişcări orizontale, nici verticale”, povesteşte Traian. A numărat peste 100 de astfel de mişcări seismice.”

“Aveam niste casti de radioamator. Receptionam in ele un program de radio. Dar am observat ca numai in zona Busteni. Iesind din oras, spre Bucuresti sau Brasov, nu mai receptionam nimic. Cred ca exista un puternic cimp energetic in zona care amplifica semnalele radio”, crede Traian. A mai observat si alte fenomene bizare. In jurul Crucii de pe Caraiman apar deseori aureole ciudate si chiar holograme.

“Traian crede că toate anomaliile din Buşteni sunt cauzate de existenţa unor galerii subterane în măruntaiele munţilor. Aceste uriaşe tunele subterane sunt de natură artificială şi au fost săpate de civilizaţii nepământene. Aici au loc experienţe, punctul fierbinte fiind în zona crucii de pe Caraiman. Aşa se explică bubuiturile care însoţesc cutremurele. Sau recepţionarea undelor radio, emise nu din eter, ci din aceste coridoare. Cine produce acele amplificări stranii, în ce scop, cui îi sunt destinate acele comunicări radio bizare, Traian nu poate răspunde. “Convingerea mea este că există în subteran o altă lume. Extratereştrii cunosc totul despre lumea de la suprafaţă. Spectrul lor informaţional este foarte larg. Dar nu ştiu ce fel de activitate desfăşoară acolo şi nici de ce nu vor să comunicam. Probabil pentru că omenirea încă nu este pregătită să înţeleaga nişte lucruri”, conchide geologul. Speră că fenomenele se vor intensifica şi până la urmă vor deveni o cale de comunicare între cele două civilizaţii. Oricum, e mai mult decât lipsă de explicaţii satisfăcătoare pe care au oferit-o până acum oamenii de ştiinţă.”

“Vizionara Valentina, femeia oarbă din Iaşi care poate pune diagnostice şi prin telefon, susţine că a descoperit prin metode proprii că un important şuvoi de energie, de aceeaşi calitate cu cea care alimentează complexul de la Gizeh, scaldă şi Sfinxul nostru din Bucegi. Iar subteranele nedescoperite ale acestuia comunică cu piramidele din Egipt. “Acolo e trecutul omenirii. Dar nu-i omenirea de acum doua mii de ani. E cu mult mai demult, tare mult înainte. Sfinxul din Bucegi este ocrotitorul pământului pe care locuim. De fapt, în Bucegi, la Sfinx vine un şuvoi foarte puternic de energie. Atunci când cu ştiinţa care va fi pe pământ va birui cineva să ajunga sub Munţii Bucegi, va da peste toate aceste înscrisuri şi documente însemnate şi, după semnele acelea, va şti ce are de făcut. Dar asta se va întâmpla numai după ce şuvoiul de energie de deasupra va slăbi”, spune clarvăzătoarea care n-a fost niciodată în Bucegi.”

Adio secrete!

În ultimile zile ale lunii iulie 2003 a avut loc forarea în interiorul muntelui, însă totul s-a aflat la vârfurile puterii de stat: adio secret! Maşina a forat mai întâi după o ciudată deviaţie a câmpului magnetic, apoi însă s-a corectat traiectoria. Galeria semăna cu un tunel de metrou, era perfect şlefuită şi ducea până la tunelul enigmatic descoperit din satelit. La capătul apropiat al tunelului se afla o poartă imensă din piatră care se deplasase prin culisare spre stânga. Înaintea acestei porţi uriaşe se afla celebrul baraj energetic. Trei oameni din prima echipă de intervenţie specială s-au apropiat foarte mult de barajul invizibil şi l-au atins imprudent, murind pe loc de stop cardiac. Orice obiect (rocă, plastic, metal sau lemn) aruncat spre el se prefăcea imediat în praf fin. Doi generali de la Pentagon şi consilierul prezidenţial american erau acolo.

Marea Galerie

Massini ştia cel mai mult despre originea acestei descoperiri şi avea cunoştinţe despre cel puţin un element care se găsea în sala cea mare semisferică. Dincolo de barajul energetic redutabil, care a cauzat moartea a trei oameni, se afla poarta imensă din rocă solidă. În peretele tunelului, în faţa porţii se afla o zonă pătrată cu latura de 20 cm perfect finisată pe care era trasat cu precizie un triunghi echilateral cu vârful în sus. Pătratul şlefuit se află între imensa poartă de piatră şi barajul energetic invizibil. Cezar a simţit că există o anumită compatibilitate între energia barajului şi cea a lui, ceva în genul unei simpatii reciproce. Atingând uşor cu mâna suprafaţa invizibilă a barierei energetice, Cezar a simţit fine furnicături pe piele. A înaintat şi a trecut cu totul prin barajul care nu avea mai mult de un centimetru grosime. Oficialii americani erau absolut uluiţi.

Atingând triunghiul de pe pătratul de rocă şlefuită, Cezar a deschis astfel poarta uriaşă de piatră care a culisat silenţios în perete. Această comandă unică anula barajul energetic şi deschidea totodată poarta de piatră. Marea Galerie care se arăta acum în toată splendoarea ei era luminată, fără să conţină totuşi nici-o sursă de lumină. În mod straniu, imediat după dezactivarea primului baraj energetic de la intrarea în Marea Galerie, scutul semisferic uriaş de la celălalt capăt al ei s-a activat brusc trecând la un nivel de vibraţie superior şi emiţând o mare radiaţie luminoasă.

La o analiză mai atentă, peretele Marii Galerii era acoperit ce părea sintetic dar crea senzaţia că are şi o parte organică în el. Avea culoarea petrolului dar reflexiile erau verzi şi chiar albastru închis. Nuanţele culorilor aveau un efect profund relaxant asupra psihicului şi modificau sensibil aprecierea corectă a distanţei. Materialul peretelui era oarecum aspru la pipăit dar nu putea fi nici zgâriat şi nici îndoit. Rezista la orice tentativă de rupere, străpungere zgâriere sau tăiere. În mod straniu, flăcările focului erau absorbite înăuntrul său: practic, focul nu pute subzista pe acel material. Americanii au recunoscut că materialul este o stranie combinaţie între materia organică şi cea anorganică. La 280 de metri galeria cotea brusc spre dreapta într-un unghi ascuţit. La o distanţă mult mai mare, în depărtare, se vedea o lumină albastră feerică, ce scânteia ca o stea. Înregistrările din satelit arătau existenţa unui spaţiu imens la capătul Marii Galerii, dar acesta era şi el protejat de un ecran energetic. Lumina albastră de la capătul galeriei este doar reflexia unei porţiuni din scutul energetic protector al uriaşei săli în formă de aulă.

În subsolul Irakului

În ce priveşte structura similară din subsolul Irakului, ea a fost descoperită folosind indicaţiile oferite de acelaşi satelit de spionaj militar care revelase şi datele pentru structura din munţii Bucegi. Consilierul american pe probleme de securitate naţională a primit un fax ultrasecret prin care era înştiinţat de faptul că scutul energetic semisferic din subsolul Bagdadului se activase brusc, pulsând cu o mare frecvenţă. Informaţia uluitoare era aceea că în faţa lui apăruse o hologramă a planetei care prezenta secvenţial şi progresiv continentul Europa, apoi zona de sud-est, apoi teritoriul României apoi munţii Bucegi şi în sfârşit localizarea structurii din interiorul lor arătând coridorul marii galerii şi scutul energetic semisferic pulsând cu putere. Era evident că cele două scuturi energetice semisferice erau într-o directă dar misterioasă legătură astfel încât activarea unuia a dus la activarea şi a celuilalt. Poate există chiar o reţea de astfel de structuri subpământene în întreaga lume.

Deconspirarea operaţiunilor

Vestea proastă era că preşedinţia SUA a fost înştiinţată şi a contactat diplomaţia română prin intermediul serviciilor secrete. În doar câteva zeci de minute, întreaga operaţiune fusese deconspirată. Planul seniorului Massini se ducea de râpă. Iniţial au vrut să preia controlul la nivel politic, insă politicienii noştri care aveau dreptul să fie avizaţi asupra acestor aspecte au intrat în panică şi nu puteau face faţă evenimentelor. Cezar s-a decis să dezvăluie toate aspectele, intrigile şi planurile care implicau legăturile cu Massini. Tensiunea diplomatică creştea din ce în ce mai mult deoarece presiunile Washingtonului cereau imperios comunicarea cu generalii de la Pentagon aflaţi la locul operaţiunilor.

Şedinţa de urgenţă a CSAT

Discuţiile de la Bucureşti au avut succes, în sensul că faptele au fost aduse la cunoştinţa unor persoane cu mare probitate morală şi care sunt profund patriotice. O şedinţă de urgenţă a Consiliului Suprem de Apărare al Ţării (CSAT) a creat un imens val de simpatie pentru Departamentul Zero. Cei mai mulţi au fost cutremuraţi de ceea ce au aflat atunci. După decizia CSAT de a sse continua cercetările sub conducerea Departamentului Zero, s-a inventariat tot ceea ce se găsea în uriaşa Sală a Proiecţiilor. De la Bucureşti, ordinele se succedau unele peste altele, se anulau reciproc, erau când vehemente, când evazive, şi trădau o mare tensiune. Membrii CSAT erau într-o şedinţă continuă, menţinând legătura cu baza din munţii Bucegi. Ei au hotărât să facă publică această descoperire formidabilă din munţii României, după ce în prealabil au dezbătut problema pe toate feţele. Statul român urma să facă întregii lumi o declaraaţie oficială. Câţiva membri CSAT s-au opus cu vehemenţă.

Declaraţia oficială a României

Când diplomaţia americană a fost informată că România va transmite un comunicat mondial de presă de o importanţă crucială pentru omenire, totul a devenit un haos. Nimeni nu ştia, dar toţi bănuiau că se întâmplă ceva foarte grav şi important. Preşedintele a fost chemat pentru o convorbire telefonică directă cu Casa Albă. În câteva ore fuseseră blocate toate tranzacţiile şi înţelegerile statului român cu organismele financiare internaţionale. Se aştepta din clipă în clipă ordinul de declarare a stării de urgenţă în zona montană şi în capitală.

Discuţiile dintre oficialii americani care sosiseră de urgenţă la Bucureşti şi partea română s-au făcut fără translator. Au fost atât de violente încât nu puţine au fost momentele de criză în care diplomaţii strigau unii la alţii cât puteau de tare , proferând multiple ameninţări cu represalii. Celelalte state ale lumii nu cunoşteau nimic din această problemă, iar americanii ştiau bine că existau oricând câteva ţări foarte puternice care s-ar fi coalizat imediat cu România pentru susţinerea declaraţiei publice.

Declaraţia ar fi cuprins principalele date ale descoperirii din munţii Bucegi, punând la dispoziţia întregii lumi dovezi, fotografii şi alte elemente esenţiale pentru clarificare. Ar fi fost invitaţi cei mai mari oameni de ştiinţă pentru studii şi cercetări. Dar cel mai important aspect l-ar fi constituit dezvăluirile despre trecutul extrem de îndepărtat al omenirii şi despre istoria reală care a fost aproape complet contrafăcută.

“În nici-un caz!”

Americanii au reacţionat cu vehemenţă pentru că acea declaraţie ar fi spulberat într-o clipă influenţa lor planetară, şi poate ar fi aruncat în haos economia şi societatea ţării lor. Acesta a fost motivul principal invocat de ei, acela de a nu crea panică. Dar au uitat să recunoască că această posibilă stare de angoasă şi perturbare socială ar fi apărut ca rezultat direct al minciunii şi manipulării realizată deliberat de-a lungul secolelor de către francmasonerie. S-a primit şi o intervenţie specială a Papei care îndemna la o mare cumpătare înainte de acest pas fundamental pentru omenire. Papa a transmis chiar că va pune la dispoziţia statului român anumite documente străvechi din arhiva secretă papală care sunt de o mare importanţă pentru România şi sprijină dovezile descoperirii din munţi. După 24 de ore de discuţii s-a ajuns la un acord final de colaborare româno-american în nişte termeni precişi. Poziţia statului român a fost aceea de amânare a dezvăluirilor, de prezentare a lor în mod gradat omenirii.

Sala Proiecţiilor

Marea Galerie se termină brusc în aula gigantică din interiorul muntelui care avea o înălţime de 30 de metri şi o lungime de 100 metri. Sala Proiecţiilor este delimitată de scutul energetic şi are dimensiuni mai mici decât aula din munte. Avansând spre scutul energetic, porţiunea de scut din faţă este delimitată ca o uşă şi devine străvezie şi apoi dispare pentru a putea intra în Sala Proiecţiilor. Scutul are rolul de a proteja de diversele influenţe nefaste din exterior. Odată intrat în Sală, scutul redevine compact. Din interior, scutul are o culoare alb-aurie.

În partea din spate, scutul nu mai cobora până la nivelul solului, ca în zona din faţă: Sala Proiecţiilor avea jumătatea din spate acoperită de zidul de rocă. În acel masiv perete din piatră, înalt de circa 10-12 metri, sunt dispuse trei guri enorme de tunel: una drept în faţă, iar celelalte două – simetric, de o parte şi de alta a acesteia şi sunt luminate difuz, într-o nuanţă verzuie. Accesul la aceste tunele este strict interzis, prin protocolul secret care a fost semnat între statul român şi SUA.

Mese gigantice pentru uriaşi

Începând din faţă, de la intrare, Sala Proiecţiilor conţine un şir de mese imense din piatră, dispuse de-a lungul peretelui din dreapta, urmând curbura acestuia. Similar, există un alt şir de-a lungul peretelui din stânga. Nici una dintre mese nu avea o înălţime mai mică de doi metri. Pe grosimea plăcii de deasupra sunt tăiate în relief, cu precizie, semne diferite dintr-o scriere nemaivăzută care seamănă cu caracterele cuneiforme din antichitate. Scrierea conţine şi simboluri mai generale, cum ar fi triunghiul şi cercul. Deşi semnele nu sunt vopsite, ele ies în evidenţă printr-o uşoară radiaţie fosforescentă, în culori diferite de la o masă la alta.
Sunt câte cinci mese pe fiecare parte a sălii. Pe unele dintre ele există diferite obiecte care par a fi instrumente tehnice. De la multe dintre ele coboară spre sol o mulţime de fire albe translucide care se adună în cutii dreptunghiulare dintr-un material lucios, argintiu, aflate în afara mesei, direct pe sol. Cablurile fine sunt extrem de flexibile şi uşoare iar în interiorul lor se observă mici impulsuri luminoase care alunecă pe toată lungimea lor.

La apropierea de oricare dintre mese, se activează simultan pe suprafaţa ei o proiecţie holografică care prezintă aspecte dintr-un anumit domeniu ştiinţific. Imaginile tridimensionale sunt perfecte şi foarte mari, cu o înălţime de aproape doi metri şi jumătate. Pe suprafaţa dreptunghiulară a meselor din piatră şlefuită există o fantă îngustă, lungă de câteva zeci de centimetri, paralelă cu latura mare a mesei din care apar proiecţiile holografice. Proiecţiile rulează singure însă în acelaşi timp ele sunt interactive şi depind de cel care le urmăreşte şi atinge suprafaţa mesei.

Combinaţii genetice

Urcând pe un trepied adus special, se poate vedea că suprafaţa meselor este acoperită cu o peliculă dintr-un material sticlos, întunecat. Pelicula e împărţită în mai multe pătrate mari delimitate prin linii drepte, care formează un fel de caroiaj. La una dintre mese domeniul proiecţiilor este biologia astfel că se derulează imagini cu plante şi animale, unele complet necunoscute. Atingând unul dintre pătrate, holograma înfăţişează structura corpului uman a celui care dirijează proiecţia. Se derulează imagini holografice ale diferitelor zone ale corpului care se rotesc mereu. Alte pătrate arată proiecţii ale altor fiinţe, de pe alte corpuri cereşti. Atingând simultan două pătrate diferite se înfăţişează o analiză ştiinţifică complexă prezentând ADN-ul fiinţelor respective şi posibilităţile de compatibilitate între ele. Pe lateral, apar linii verticale cu explicaţii în ciudata scriere iar în final apare forma mutantă cea mai probabilă, ca o combinaţie între cele două informaţii genetice.

Giganţi adevăraţi

Cei care au construit întregul edificiu trebuie că erau foarte înalţi, altfel nu se pot explica dimensiunile gigantice ale tuturor obiectelor din Sala Proiecţiilor.

O confirmare a existenţei uriaşilor pe teritoriul României o găsim în ziarul Ziarul. “Echipa de la Ziarul este însoţită de cercetătorul Vasile Rudan, care a semnalat faptul că “poveştile” oamenilor din comuna Bozioru despre uriaşii care au locuit pe acele meleaguri au şi dovadă concretă: o necropolă cu schelete de uriaşi. Aceasta a fost descoperită întâmplător, în urmă cu peste 20 de ani, cand s-a hotărât ca în Scăieni să se planteze o livadă de meri. Săpând pe o colină, sătenii au descoperit schelete uriaşe, măsurând în jur de 2,40 metri, chiar mai mult. Drăgoi Ilie, unul dintre cei care au lucrat atunci la livada de meri, ne duce la faţa locului.

Până la “culmea” unde fuseseră plantaţi pomii, coborâm în pantă abruptă, pe o uliţă înecată de noroi. O dată ajunşi, nea Ilie ne arată întreaga livadă, care acum nu mai rodeşte: “Peste tot sunt mormintele uriaşilor. Făceam gropi, să plantăm puieţii, când dau de o căpăţână de om, mare cât un dovleac de prăsilă. Nici că mai văzusem aşa ceva. Ne uitam toţi cruciţi. Sap mai departe şi dau şi de nişte oase de la picioare, cât aracii de vie. O namilă de om fusese răposatu”.”

Există multe legende care amintesc despre vremurile când pe Pământ trăiau uriaşi. Mitologiile sumeriană, egipteană, hitită, greacă au un întreg “capitol” despre războaiele purtate de zeii cei bătrâni cu generaţia titanică, fiinţe de dimensiuni gigantice, zămislite de zei. Pe atunci, spun legendele, pe Pământ trăiau doar zeii. Giganţii aveau şi alte defecte în afară de statura colosală. Aveau mai multe braţe, capete sau feţe, adesea doar un ochi în frunte, din care cauză erau numiti ciclopi, şi erau cam tăntălăi. Buni de muncă grea, dar să nu te fi aflat în calea lor când se supărau. Aruncau cu stânci colosale de se cutremura pământul. Fiii “normali” ai zeilor s-au folosit de giganţi pentru a acapara puterea şi a-i detrona pe zeii bătrâni. Fotografia alăturată înfăţişează un schelet uman uriaş găsit de americani în Irak. Lucrurile încep să se lege…

Biblioteca universului

Pe fiecare latură a sălii sunt dispuse câte cinci mese uriaşe fiecare găzduind proiecţii din domeniul fizicii, cosmologiei, astronomiei, arhitecturii, tehnologiei, un domeniu care prezintă caracteristicile mai multor rase de fiinţe inteligente – care nu toate aveau aparenţă umană – şi un domeniu al religiei. Pare ca o imensă bibliotecă a universului.

În mijlocul sălii se află un podium pe care este montată o instalaţie de emisie mentală, un posibil amplificator al energiei gândului, maşină structurată după proporţiile constructorilor ei.

Tabloul de comandă al României

Mai departe se află un tablou de comandă înfăţişând simboluri geometrice precise de diferite culori. Există şi două manete care pot culisa pentru a comanda ceva. În centrul panoului se află un buton roşu mai mare decât restul. Scopul butonului este arătat într-o hologramă explicativă: o imagine a Pământului de la vreo 25 km înălţime apoi se arată lanţul munţilor Carpaţi. Se arată apoi scurgerea unor imense cantităţi de apă către şes şi câmpie până când solul rămâne complet liber.

Apoi, din solul teritoriului României de azi şi al unei părţi din Ungaria şi Ucraina apar şuvoaie tot mai mari de apă ca nişte râuri gigantice din toate direcţiile îndreptându-se către munţi şi podişul Transilvaniei. Apoi imaginea se focalizează mai mult şi întreaga Românie devine practic o nouă mare din care apar doar în unele zone vârfurile munţilor ca nişte insule. Acţionând manetele de pe panou, apele încep să se retragă de pe teritoriul ţării noastre, însă se îndreaptă toate către un singur punct, în masivul Retezat, munţii Godeanu. Un adevărat manual de utilizare!

O amforă misterioasă

După tabloul de comandă există un pătrat mare cu latura de trei metri pe care se află o amforă. Conţinutul ei reprezintă unul dintre punctele forte ale descoperirii. Aceasta este ceea ce îşi dorea cu atâta ardoare venerabilul Massini pentru el şi pentru elita masonilor. Amfora conţine un praf alb foarte fin. Cercetătorii americani au rămas consternaţi să constate că substanţa are o structură cristalină necunoscută a aurului monoatomic care este foarte dificil de obţinut mai ales în formula de puritate foarte mare.

Venerabilul Massini era informat încă înainte de a pătrunde în sală de existenţa amforei. Pulberea de aur în forma ei pură stimulează foarte mult anumite fluxuri şi schimburi energetice la nivel celular şi neuronal. Adică provoacă un proces accelerat de întinerire. Teoretic, un om poate să trăiască în acelaşi corp fizic timp de mai multe mii de ani cu condiţia să consume, la anumite intervale de timp, şi în cantitate bine determinată, pulbere de aur monoatomic. Aşa se explică multe aspecte enigmatice legate de longevitatea incredibilă a unor personaje importante şi arată intenţiile ascunse ale elitei mondiale ale masonilor.

Istoria adevarată a planetei

În mijlocul pătratului se află un dom care proiectează o imensă hologramă cu elemente în mişcare. Sunt redate sintetic aspectele principale ale trecutului extrem de îndepărtat al omenirii, chiar de la originea sa. Teoria evoluţionistă a lui Darwin este astfel complet falsă. Adevărata origine a omului este înfăţişată holografic într-o formă condensată. După aceste lecţii de adevăr, se poate spune că 90% din istoria oficială a omenirii este falsă şi contrafăcută. Incredibil, dar ceea ce se consideră că s-a petrecut cu adevărat este în mare parte minciună, în timp ce miturile şi legendele popoarelor sunt aproape în totalitate adevărate. Această stranie inversiune a cauzat de-a lungul timpului multe probleme şi conflicte între oameni.

Majoritatea ideilor arheologilor sunt false. Unele “fantezii” ale savanţilor, cum ar fi hilara teorie a dispariţiei dinozaurilor în urmă cu 65 milioane de ani sau considerarea vechilor continente Atlantida si Lemuria ca fiind un mit, sunt acum complet spulberate pentru că proiecţia holografică arată clar cum s-au petrecut lucrurile în realitate. Din când în când holograma păstra imaginea evenimentului dar pe fundal apărea harta cerului cu poziţiile marcate ale principalelor stele şi constelaţii la momentul respectiv. Astfel s-a reuşit datarea exactă a evenimentelor din prezentare. Deşi perioada de timp acoperită de proiecţii este foarte mare (mai multe sute de mii de ani), iar ciclul precesional al Pământului este de 25920 de ani, prin observarea numărului de ani platonicieni (cicluri de 25920 de ani) s-a calculat exact datarea evenimentelor. Munţii Bucegi s-au format în urmă cu 50-55 mii de ani.

Dezvăluiri şocante

Autorul recunoaşte că a văzut ce s-a petrecut în realitate la Potop şi unde au fost germenii civilizaţiei umane, însă aceste aspecte nu are permisiunea să le reveleze pentru că implică realităţi mult prea şocante pentru mentalitatea, ideile şi cunoştinţele omului contemporan.

Într-o tulburătoare desfăşurare de imagini se arată existenţa lui Iisus şi răstignirea lui pe cruce. Proiecţiile revelează multe persoane dintre cele care au asistat pe colină la răstignirea lui Iisus, care nu erau din acel timp, ci veniseră acolo din alte perioade istorice. Acele fiinţe umane, care nu se deosebeau la îmbrăcăminte de evreii prezenţi la momentul răstignirii, aveau totuşi trăsături ale chipului complet diferite de ale acestora şi tocmai de aceea îşi ascundeau faţa cât mai mult sub faldurile hainelor. Holograma mai arată secvenţial vieţile şi misiunile spirituale ale altor personaje excepţionale din trecutul foarte îndepărtat al omenirii, despre care nu se ştie absolut nimic acum. Atunci sistemul social şi distribuţia populaţiei planetei erau complet diferite de ceea ce se cunoaşte în prezent, iar arheologii şi antropologii ar trebui să-şi revizuiască din temelii concepţiile.

Trei tunele misterioase

Pe peretele din spate sunt cele trei deschideri gigantice, fiecare având un tablou de comandă asemănător cu cel principal, dar mai mici. Tunelele respective se îndreaptă pe mii de kilometri în trei zone diferite ale planetei. Cel din stânga duce undeva în Egipt, într-un ansamblu secret şi încă nedescoperit care se află sub nisip. Tunelul din dreapta ajunge la o structură similară dar mai mică din podişul Tibet. Din acest al doilea tunel există ramificaţii secundare care conduc într-o zonă din subsolul Buzăului, aproape de curbura Carpaţilor, iar o alta se îndreaptă spre structura din subsolul Irakului, lângă Bagdad. Apoi, în continuare, există încă o ramificaţie până în subsolul podişului Gobi din Mongolia.

Un secret mondial

Al treilea tunel, plasat central între celelalte două, face obiectul unui secret mondial asupra căruia SUA dorea garanţii foarte ferme. Cunoscând teribila influenţă politică a masonilor şi relaţiile venerabilului Massini în structurile politice ale României şi SUA, putem bănui că se încearcă o preluare treptată a controlului asupra bazei de către factori externi intereselor statului nostru. Există totuşi persoane foarte importante în aparatul politic şi administrativ care acum cunosc maşinaţiile masoneriei mondiale şi care se opun cu vehemenţă influenţei acesteia, mai ales în ce priveşte descoperirea din munţii Bucegi. Tunelul central coboară în interiorul scoarţei planetei şi poate oferi un răspuns cu privire la originea structurii din interiorul muntelui şi a celor care au construit-o.

Autorul afirmă în încheiere că se făceau pregătiri intense secrete pentru o expediţie mai întâi prin tunelul spre Egipt, apoi prin cel spre Tibet şi în final prin cel central către interiorul Pământului. Plecarea urma să aibă loc în septembrie 2003.
Va punem la dispozitie cartea lui Radu Cinamar  ” Viitor cu cap de mort”

ÎN VIZORUL SECURITĂŢII STATULUI

Nu vreau să prelungesc şi nici să dramatizez relatarea evenimentelor din această carte, îmbrăcând-o în haina poleită a unui stil literar elegant şi, tocmai de aceea, nu doresc recunoaşterea unei ipotetice valori artistice a textului. Intenţia mea este să exprim cât mai simplu şi concis anumite fapte şi eveni­mente care au o însemnătate covârşitoare pentru această ţară şi pentru acest popor, deoarece există deja numeroase semnale şi dovezi că o „otravă” ascunsă tinde să macine tot mai mult şi mai repede conştiinţa şi sufle­tul neamului românesc. De altfel, aceeaşi părere este susţinută de numeroase alte persoane cu funcţii înalte în aparatul administrativ, economic, religios şi cultural al ţării. Am putut să mă conving şi să văd personal o parte din ceea ce, în prezent, este considerat cel mai mare secret de stat în România şi, datorită naturii legăturilor şi întrevederilor care au fost realizate cu reprezentanţii de frunte ai principalei puteri statale a lumii, poate chiar cel mai teribil secret de pe planetă. Implicaţiile sunt colo­sale, însă intuiţia îmi spune că, în mod necesar, cunoaşterea aspectelor care vor fi prezentate în această carte va constitui în timp, prin ea însăşi, un salt calitativ remarcabil pentru existenţa oamenilor, care va anihila încele din urmă zidul gros al disimulării, tăinuirii şi min­ciunii întreţinute de factorii de răspundere şi de interese­le oculte ale anumitor organizaţii şi persoane in ţară şi din afara ei.
De aceea este posibil ca relatarea mea să aibăuneori un caracter aproape brut, necizelat, să abordeze un stil gazetăresc sau chiar cazon, însă consider această modalitate de exprimare ca fiind cea mai potrivită pentru a

face cunoscute cititorilor anumite aspecte inedite, chiar de „culise” în lumea secretă a politicii, a fostei Securităţi a Statului şi a Serviciului Român de Informaţii (SRI) actual. Scopul meu este acela de a dezvălui astfel în mod gradat si cronologic un şir complex de evenimente, fapte, realităţi şi corelaţii care, în opinia mea şi a altor persoane competente, prezintă o mare importanţă pentru viitorul ţării, în fapt, este o biografie (actualizată până în anul 2003) a unui personaj care este real, dar pe care mulţi, poate, îl vor crede desprins dintr-o legendă sau dintr-o carte de aventuri SF. îmi permit să atenţionez cititorul încă de la început să nu cadă în plasa ieftină a îndoielii şi a neîncrederii, ci mai întâi să judece temeinic faptele şi adevărurile pe care le voi prezenta si abia la sfârşit să tragă concluziile pe care le crede de cuviinţă.

Am avut şansa extraordinară să-1 cunosc pe eroul relatărilor mele si trebuie să mărturisesc cu sinceritate că nu aş fi luat hotărârea să scriu această carte dacă el însuşi nu m-ar fi impulsionat de multe ori în această direcţie. Lungile discuţii pe care le-am avut cu el în anumite locaţii secrete m-au convins de existenţa anumitor realităţi nebă­nuite pe care ulterior, în diferite situaţii, am avut ocazia să le verific eu însumi. Dar ceea ce a determinat în cel mai înalt grad hotărârea de a relata toate acestea a fost descoperirea cutremurătoare care a fost făcută în Munţii Bucegi, cu un an în urmă (în luna august, 2003), la care am avut şi eu acces parţial, datorită unui extraordinar con­curs de împrejurări care mi-a fost facilitat de intervenţia eroului cărţii. Probabil că, prin aceasta, el a dorit să spul­bere şi ultimele reticenţe pe care le-aş mai fi putut avea. Acum ştiu, am văzut, am alins ceea ce există acolo. Acum pot spune că am o privire de ansamblu, dar
corectă asupra istoriei adevărate, încă din genunile timpului, a României şi chiar a întregii planete. Va fi relativ greu să vă redau în mod adecvat uluirea, bulversarea şi chiar pa­nica puţinilor oameni care au avut acces acolo. Ceea ce pot spune acum este că acela a fost doar începutul descoperirii, deoarece eu nu am avut acces la toate ele­mentele, nu mi s-a permis să văd chiar totul acolo, însă cel care a ghidat toate investigaţile şi care, de asemenea, mi-a oferit nesperata şansă de a putea vedea locul în care a fost făcută epocala descoperire, mi-a povestit despre acea parte enigmatică a locului respectiv, la care nu am avut însă acces din raţiuni de securitate extremă.

Dar să nu ne grăbim şi să nu anticipăm. Voi descrie totul, la timpul potrivit, exact aşa cum s-a petrecut. Pot să afirm însă fără rezerve că acela a însemnat, fără îndoială, un moment de cotitură majoră atât în concepţiile mele cât si în cariera pe care o urmam. Rog cititorul să aibă răb­dare şi să îmi permită mai întâi să prezint firul călăuzitor care a condus la evenimentul descoperirii extraordinare din Munţii Bucegi.

În esenţă, acest fir reprezintă chiar existenţa profund misterioasă şi tulburătoare a eroului cărţii, de care com­plicatul angrenaj al destinului m-a legat într-un mod cel puţin straniu. Din raţiuni lesne de înţeles, voi folosi un nume de cod în ceea ce-1 priveşte.

Îl cunosc pe Cezar Brad de aproape cinci ani, timp în care m-am întâlnit şi am vorbit cu el de mai multe ori, convingându-mă cu prisosinţă de forţa şi caracterul extra­ordinar al acestui om. Poziţia sa cu totul specială în com­plicatul angrenaj al puterii statale îl face cu atât mai cre­dibil în ceea ce el mi-a expus fragmentat, dar totuşi foarteconcis şi coerent, în cele câteva întâlniri pe care le-am avut chiar dacă, uneori, din diverse motive, acele întâlniri au fost aproape „pe fugă”.

Rămâne însă un mister de ce m-a ales tocmai pe mine pentru a descrie faptele şi a le prezenta celorlalţi oameni. Poate că acest lucru s-a datorat, în mare parte, seriozităţii şi interesului pe care le-am manifestat mereu faţă de ceea ce el îmi povestea. Sunt aspecte care cu greu pot fi „di­gerate” de mintea unui om obişnuit. Dar timpurile pe care le trăim sunt ele însele foarte speciale, astfel încât ceea ce înainte mi se părea un vis sau un act al imaginaţiei debor­dante, se dovedeşte acum perfect posibil.

La sfârşitul ultimei noastre întâlniri, Cezar mi-a pre­cizat cu mult calm şi detaşare că hotărârea de a scrie şi a publica informaţiile pe care mi le oferise îmi aparţinea înexclusivitate. Simţeam cu toată fiinţa că aceasta era o mare responsabilitate care apăsa pe umerii mei şi măr­turisesc faptul că a trebuit să treacă aproape un an din acel moment până când să reuşesc să-mi clarific toate aspectele, să sintetizez faptele în ordinea în care mi-au fost prezentate şi mai ales să le înfăţişez cât mai clar cu putinţă. Am urmărit să redau cât mai fidel şirul de eveni­mente şi explicaţiile lui Cezar Brad, aproape cu aceleaşi cuvinte cu care el mi le-a relatat mie.
Îndemnul de a publica această carte mi-a fost făcut cu un aer simplu şi cât se poate de firesc; am avut atunci impresia clară că, chiar şi în cazul în care – din frică sau din alte motive – eu nu aş fi făcut ceea ce am fost rugat şi nu aş fi scris cartea, Cezar ar fi privit acest lucru cu o per­fectă detaşare şi fără îndoială că, ulterior, ar fi găsit o altă modalitate de a-şi împlini intenţia.

O naştere ciudată

La maternitatea din oraşul F… era de gardă doar doc­torul Nenu. Cele două asistente de serviciu pregăteau grăbite masa pentru naşteri. O femeie tânără, cu înfăţişare simplă, dar plăcută, fusese adusă cu câteva minute înainte în camera de operaţie, deoarece începuseră contracţiile. Nu ţipa, dar era destul de speriată. Plictisite oarecum de rutina activităţii şi cam obosite după o noapte lungă pe care zorii începeau să o biruie, cele două asistente nu o prea băgau în seamă. De altfel, în anii 70′ ne aflam în plină „dezvoltare multilaterală” comunistă, când totul era „cu poporul” şi „pentru popor”, când totul era „egalitate” şi „echitate” demagogică de aşa manieră, încât nu mai făceai prea bine deosebirea dintre un scaun şi un om.

Chemat într-un târziu, după câteva ore de travaliu care păruseră nesfârşite secole pentru viitoarea mamă, doctorul Nenu cercetă obosit fişa pacientei: motivul internării – ruperea pungii cu lichid amniotic; stare gene­rală bună; tensiune normală; contracţii uterine rare; dilataţie mică. Totul părea să urmeze cursul firesc al unei naşteri obişnuite.

Dându-şi seama că se uita mai mult în fişă decât la pacientă, doctorul s-a apropiat de masa de naştere, clă­tinând din cap la gândul că oboseala îi juca feste, făcân-du-1 neatent. Nu bănuia atunci cât de repede urma să i se spulbere orice somnolenţă şi apatie.

Aruncă o privire rapidă, edificându-se imediat asupra stadiului naşterii; era iminentă. Dilataţia crescuse co­respunzător şi doctorul Nenu se bucură în sinea lui că nu va fi necesar bisturiul.

O dată cu ultimele şi cele mai dureroase contracţii ale mamei, apăru mai întâi capul copilului, apoi trupuşorul gingaş şi ascultător. Doctorul îl prinse cu atenţie de mâini,ajutându-1 să iasă. Prima problemă a fost aceea a lungimii cordonului ombilical. Nenu văzuze multe în viaţa lui, dar atunci a rămas pentru câteva clipe ţintuit de uimire, deoarece lungimea cordonului depăşea cu mult standar­dele obişnuite: măsura aproape 1,5 m. Timpul era însă preţios şi naşterea trebuia să să termine cu bine. îşi reveni din uimire, luă foarfecele din mâinile asistentei şi tăie cordonul; mai bine zis, el a vrut să taie acel cordon ombi­lical, aşa cum mai făcuse de sute de ori înainte în cariera lui de medic, dar lamele foarfecelui alunecau ca pe metal! Doctorul se holba nevenindu-i să creadă, în timp ce asis­tentele rămăseseră încremenite, în cele câteva secunde care au urmat el a schimbat două perechi de foarfeci, însă cu acelaşi rezultat: cordonul nu putea fi tăiat. Era foarte elastic, ca o piesă din cel mai rezistent cauciuc.

Doctorul Nenu avea ani întregi de experienţă me­dicală şi ştia să-şi stăpânească emoţiile. Cu mişcări pre­cise, el a apucat atunci bisturiul şi a apăsat cu el în mod repetat şi cu putere pe cordon, în cele din urmă acesta a cedat şi s-a auzit primul ţipăt al vieţii. Bebeluşul era un băiat durduliu, cu trăsăturile feţei neobişnuit de clare şi relaxate şi cu un cordon ombilical foarte ciudat. Erau zorii unei zile de primăvară, în anul 1970. După aceea, eveni­mentele s-au precipitat.

— Amalia, sună-1 imediat pe colonel şi spune-i să vină cât se poate de repede la spital, a ordonat doctorul. Apoi se întoarse către cealaltă asistentă şi îi zise:

— Tu pune cordonul ombilical la conservat; de femeie mă ocup eu. Adu-mi fişa ei.
Colonelul Datcu a sosit la spital după aproximativ douăzeci de minute. A avut o scurtă discuţie cu doctorul Nenu, după care a vorbit mult la telefon cu unul din şefii ierarhici de la Bucureşti. La ora prânzului, în faţa mater­nităţii din F… a apărut o limuzină neagră cu număr guver­namental, din care au coborât doi indivizi sobri şi tăcuţi. Unul dintre ei ţinea în mână o geantă diplomat. Doctorul Nenu, colonelul Datcu şi cei doi civili au discutat aproxi­mativ o jumătate de oră într-un birou din interiorul spi­talului. Nenu a completat un formular care i-a fost înmâ­nat de securişti, după care a fost rugat să aştepte puţin afară. După câteva minute indivizii au plecat, iar colonelul s-a adresat doctorului, care era destul de tulburat:

— Chestia asta ne depăşeşte, Nenule. Acestea au fost unele dintre primele directive secrete pe care le-am primit la înaintarea mea în funcţie, în astfel de cazuri trebuie să îndeplinesc un protocol foarte strict şi secret. Pentru tine în mod special, azi nu s-a petrecut nimic deosebit şi nu ai văzut nimic straniu; m-ai înţeles, nu-i aşa?

Gânditor, colonelul Datcu şi-a aprins o ţigară. După câteva clipe, fără să-1 privească pe doctor, a spus:

— Încă ceva. Băiatul nu are fişă medicală personală. O vei distruge imediat. Nu trebuie să existe nimic în arhivă, referitor la această naştere! Restul, crede-mă ce-ţi spun, este prea complicat să ne intereseze.
Şi, bătându-1 prieteneşte pe umăr, colonelul Datcu părăsi spitalul, în urma lui, doctorul Nenu a rămas privind năuc în gol, în timp ce în salon o mamă neştiutoare îşistrângea la piept, cu iubire, copilaşul nou-născut.

Nişte capacităţi extraordinare

Micul Cezar nu ştia nimic despre atenţia specială care i se acorda şi nu cunoştea, bineînţeles, nici maniera în care era supravegheat de către Securitate. La vârsta fragedă pe care o avea nu putea să înţeleagă motivul pen­tru care el constituia un important subiect de interes şi, de altfel, acelaşi lucru se putea spune şi despre părinţii săi, care nu bănuiau nimic în această direcţie. Copilul se năs­cuse normal (mamei nu i s-a spus ceea ce s-a întâmplat la maternitate), iar lunile care au urmat nu au adus nimic neobişnuit în casa simplă şi modestă a familiei Brad.

Totuşi, cu timpul, în comportamentul bebeluşului au început să apară unele mici bizarerii, cum ar fi de pildă faptul că nu plângea aproape deloc şi că îşi ţinea degetele de la mâini în anumite poziţii curioase, atingându-le sau îndoindu-le în diferite moduri, care se repetau identic după un anumit timp. Părinţii îl urmăreau cu mirare, dar fără să se alarmeze, deoarece bunul simţ pe care îl aveau i-a făcut să înţeleagă faptul că, în definitiv, nu putea fi nimic rău în legătură cu preocupările oarecum stranii ale copilului. Dimpotrivă, de la un timp era chiar o adevărată încântare pentru ei să urmărească „jocul” degetelor lui micuţe, un joc care de altfel era foarte elegant şi pe care Cezar în realiza cu multă naturaleţe. Uneori, copilul rămânea nemişcat minute în şir, menţinând aceeaşi struc­tură a degetelor, care fie formau un cerc, ori se încâlceau, ori erau atinse succesiv de degetul mare, în poziţii binedeterminate. Părinţii lui Cezar erau însă foarte mulţumiţi că micuţul nu plângea şi nu le crea probleme noaptea, dar mai ales că nu suferise încă de nici o boală.

Cu timpul, însă, în sufletul lor se strecură germenele unei suferinţe ascunse, umbrindu-le puţin liniştea traiului cotidian. Micul Cezar împlinea peste puţin timp un an şi încă nu articulase nici un cuvânt. Problema nu era totuşi prea gravă, deoarece se mai întâlniseră astfel de cazuri, dar părinţii se gândeau deja să-1 ducă pe copil la consul­taţie, la un medic logoped.

Exact în luna în care Cezar împlinea un an, la uşa casei au sunat doi indivizi spilcuiţi, înalţi, cu ochi de culoare gri, reci ca oţelul, în spatele manierelor elegante şi a tonului voit amabil pe care 1-au abordat în discuţia cu părinţii lui Cezar se putea surprinde totuşi cu uşurinţă intoleranţa faţă de orice posibilă împotrivire, dublată de o surdă dar evidentă ameninţare cu represalii, în cazul în care „ordinele de sus” nu ar fi fost ascultate. S-au prezen­tat ca fiind membrii unui Departament Special al Securităţii Statului; aparent, gesturile lor erau nonşalante dar totuşi ele impuneau în mod straniu un gen de teamă în cei care îi ascultau, în acele timpuri, Securitatea comu­nistă avea deja un trist renume în ceea ce privea moda- lităţile de acţiune şi intimidare, dar în cazul familiei Brad metoda aplicată a îmbrăcat o haină oarecum mai umană.

Întrevederea a fost scurtă şi a constat, practic, dintr-un monolog susţinut de cei doi indivizi, în timp ce părinţii lui Cezar rămăseseră stânjeniţi în picioare. Ideea princi­pală era aceea că ei trebuiau să urmeze fără greşeală indi­caţiile care le erau date. Sărmanii oameni au fost înştiinţaţi că fiul lor se afla în atenţia anumitor factori de resort, care priveau mari interese de stat, pe care ei nu tre­buiau să le cunoască. Misiunea lor era aceea de a informa imediat, direct şi fără nici un alt intermediar (cei doi au insistat
mult  asupra  acestei condiţii)  orice  aspect neobişnuit, straniu sau ieşit din comun, care putea să apară sau să se dezvolte în comportamentul copilului. Li s-a dat un formular să-1 completeze, apoi au scris fiecare câte o declaraţie de acord cu cele solicitate, în aceeaşi declaraţie se cerea obligativitatea unui raport pe care tre­buiau să-1 prezinte lunar colonelului Datcu. Nu li s-a dat voie să pună vreo întrebare şi nici nu li s-a permis să cunoască motivele acelor cereri. Totuşi, la sfârşit, ca un fel de „compensaţie” pentru situaţia ciudată care, practic, le-a fost impusă cu forţa, li s-a oferit o „indemnizaţie spe­cială” în bani, destul de consistentă pentru acele timpuri, care urma să fie primită regulat, în fiecare lună. Imediat după aceea cei doi indivizi au plecat.

Aici trebuie să menţionez unele aspecte care vor putea arunca o anumită lumină asupra comportamentului părinţilor lui Cezar. Nicolae Brad avea peste 30 de ani, fiind cunoscut mai ales ca un om liniştit, relativ retras şi conştiincios la locul de muncă (era funcţionar la primăria oraşului). Obedient în cele mai multe dintre cazuri, era totuşi capabil să facă şi anumite compromisuri, care vădeau unele ascunzişuri şi refulări ale psihicului său. Probabil că Serviciul Secret de Informaţii avea deja o fişă psihologică a sa şi îi evaluase corect tendinţele lăuntrice, deoarece ulterior s-a dovedit ctt oferirea indemnizaţiei în bani a avut ca scop principal liniştirea unor eventuale nemulţumiri şi asigurarea unei colaborări sincere din partea domnului Brad. într-adevăr, psihologii i-au evaluat corect profilul emoţional, deoarece el s-a dovedit a fi sen­sibil la tipul de siguranţă materială, chiar în favoarea unor aspecte de natură morală. Acesta a fost „compromisul” lui Nicolae Brad, „cucerirea” lui pentru cauza Securităţii fiind relativ uşoară.

La polul opus se afla Smaranda, tânăra mamă a lui Cezar, a cărei fire romantică şi temperamentală nu punea prea mare preţ pe aspectele vieţii materiale, încă din copilărie, pasiunea ei fusese desenul astfel încât îşi petre­cea multe ore schiţând amuzată sau, dimpotrivă, profund transpusă, o gamă largă de subiecte care o inspirau în mod spontan, pornind de la peisaje şi până la jocurile neînţe­lese ale copilului ei. Din nefericire, nu avea energia nece­sară pentru a face faţă situaţiilor contradictorii din viaţă, care îi provocau suferinţă. Ori, situaţia din familia ei devenise relativ tensionată deoarece ea era obligată, într-un anume fel, să-şi „spioneze” propriul copil. Ar fi dorit, în refuzul ei mut dar neputincios, să-1 simtă atunci alături şi pe soţul ei, însă acesta optase repede pentru varianta practică a problemei, care era lipsită de complicaţii.

— În fond, nu ni se cere să facem nimic rău, îi repeta Nicolae, pentru a o linişti. Nici măcar nu ştim la ce să ne aşteptăm. Timpul le va rezolva pe toate, încheia el de obi­cei într-un stil filosofic.
Sufleteşte vorbind, acela a constituit de fapt momen­tul începutului unei rupturi între cei doi soţi, nu neapărat lumească, ci mai mult având implicaţii de ordin afectiv.

Cezar Brad nu a rostit nici măcar un singur cuvânt până ia vârsta de trei ani şi două luni. O anumită perioadă de timp părinţii 1-au crezut mut, dar au realizat repede că nu aceasta era cauza, deoarece copilul râdea, uneori ţipa şi chiar gângurea, e drept, destul de rar, însă era o dovadă certă că afecţiunea – dacă într-adevăr exista vreuna – nu era patologică.

Pe colonelul Datcu 1-au cunoscut în prima lună după întâlnirea cu cei doi securişti, când – conform angajamen­tului semnat – trebuiau să-1 viziteze şi să-i prezinte un raport. Li s-a părut un bărbat amabil, serios, chiar înţelegător, dând impresia că face ceea ce face doar pen­tru a respecta o obligaţie. Misiunea şi-o îndeplinea însă în mod conştiincios, discutând amănunţit cu părinţii despre comportamentul copilului şi notând cu atenţie tot ceea ce i se spunea în legătură cu aceasta. Banii pentru indem­nizaţia specială îi înmâna el personal lui Nicolae Brad, în fiecare lună. La sfârşitul fiecărei întrevederi nu uita nicio­dată să adauge:

— Nu vorbiţi cu nimeni despre aceste lucruri, dar mai ales nu frecventaţi nici un medic pentru consultul copilu­lui. Dacă apar probleme, pe mine mă sunaţi primul, iar eu voi lua măsurile necesare.

Până la vârsta de trei ani, copilul nu a avut nici o boală, caz rarisim, dar aceasta uşura oarecum sarcina care era impusă părinţilor lui de a nu merge la spital, ci de a anunţa mai întâi organele de Securitate. Cam la acea vârstă a intervenit prima modificare majoră în raporturile dintre părinţii lui Cezar. Acesta mi-a povestit că mama lui avea o mare pasiune pentru desen, talentul ei fiind evident în acest sens. în adâncul sufletului, ea ar fi dorit chiar să picteze, însă’aceasta ar fi însemnat complicaţii financiare, o cameră de lucru specială, timp şi încă multe altele. Se limitase, aşadar, la simple crochiuri, schiţe, amuzamente care îi mai înveseleau clipele de singurătate. Foile cu desene le păstra prin casă sau, uneori, pe cele mai reuşite le prindea pe perete, până când acestea cădeau singure sau le înlocuia chiar ea. Smaranda avea însă o predilecţie pen­tru desenul abstract, desenând combinaţii de linii, cercuri sau curbe într-o succesiune care aparent nu avea o idee precisă. Ea îi spunea soţului că în felul acesta se simţea foarte spontană şi liberă, ceea ce o reconforta mult.

În una din zile, Smaranda Brad a desenat o serie de cercuri simple, concentrice, în mijlocul unei foi albe de caiet de desen. Se amuza, comparându-şi creaţia cu aspectul unei ţinte. Deoarece cercurile îi reuşiseră aproape perfect, ea a lipit foaia pe perete, într-o cameră. Totul a început câteva ore mai târziu, când 1-a găsit pe Cezar aşezat în faţa acelui desen, privindu-1 fix, fără să se mişte deloc şi fără să clipească.

Deşi nu era ceva firesc, totuşi mama lui nu a dat o importanţă prea mare eveni­mentului, continuând să-şi vadă de treburi prin casă. Dar atunci când Nicolae Brad a sosit de la serviciu, copilul se afla tot în faţa desenului,
perfect tăcut şi nemişcat. Faptul era destul de straniu: un copilaş de trei ani, aşezat pe pat şi privind fix, ore în şir, un desen enervant prin simplitatea lui, în timp ce mama îşi frângea mâinile alături de el, plângând încet şi neştiind ce să facă. Ea încercase să-1 ia cu forţa din faţa desenului, chiar dezlipise desenul de pe perete, însă în zadar; cum era deranjat, copilul începea să ţipe foarte tare.

Cei doi părinţi s-au privit îndelung, cuvintele fiind de prisos, într-un târziu, tatăl a spus:

— E timpul să-i anunţăm. Cine ştie ce va mai urma?!

— Stai, aşteaptă! se agită Smaranda. Să mai lăsăm timpul să treacă. Poate nu este decât o toană de copil.

Cu greu 1-a convins să nu dezvăluie încă nimic. Preocupaţi, şi-au petrecut restul zilei încercând diferite metode pentru a-i abate atenţia lui Cezar de la acel desen. Sperau că în acest fel băiatul avea să revină la normal, însă totul a fost în zadar, îndată ce era deranjat, Cezar începea să ţipe, să plângă şi nu se mai puteau înţelege cu el în nici un fel. Au renunţat şi 1-au urmărit apoi îndelung, aproape nevenindu-le să creadă că aşa ceva era posibil: copilul lor privea fix desenul, fără o vorbă, fără nici o mişcare, fără să clipească.Nu mâncase nimic şi nu dădea semne că ar vrea să o facă; tot ceea ce se petrecea în jurul lui nu reuşea să-1 distragă de la efortul concentrat în care era implicat.

Pe la orele zece seara, Nicolae Brad 1-a sunat pe colonelul Datcu şi i-a povestit situaţia. Acesta le-a trans­mis să nu intre în panică şi să nu acţioneze în vreun fel până când nu va sosi el însuşi acolo, împreună cu nişte persoane autorizate, într-adevăr, în jurul lui şase dimineaţa au sosit trei indivizi, care erau însoţiţi de colonel.

Doi dintre aceştia erau securişti, purtând aceeaşi marcă inconfundabilă: feţe rigide, costum îngrijit, privire glacială. A treia persoană i-a uimit pe părinţi, deoarece era un om în vârstă, cu trăsături asiatice, care avea o barbă scurtă, albă şi mersul oarecum aplecat. Vorbea în limba engleză cu unul dintre securişti. Colonelul Datcu 1-a prezentat ca fiind un om de ştiinţă din China” expert în astfel de cazuri, sfătuindu-i pe cei doi părinţi să nu se îngrijoreze.

Doctorul chinez 1-a urmărit cu atenţie pe Cezar, i-a luat pulsul, i-a pipăit într-un mod aparte palma, i-a pus o mână pe creştet şi două degete în mijlocul frunţii, având însă grijă să nu intre în raza vizuală a copilului. La toate acestea, Cezar a rămas complet nemişcat şi profund absorbit de desenul din faţa lui. Doctorul a spus ceva în limba engleză şi apoi a ieşit cu paşi mici şi repezi din casă.

— Totul este foarte bine, dar nu trebuie să-1 deranjaţi, a tradus unul dintre cei doi securişti. Ţinem legătura prin colonelul Datcu. Imediat după aceea au plecat cu toţii. Cei doi părinţi se simţeau simple marionete într-un joc neînţeles, dar ^conjuncturile nu le ofereau deocamdată o altă variantă, îngrijoraţi şi evident marcaţi de comporta­mentul straniu al propriului lor copil, ei au rămas lângăacesta, picotind de oboseală. Abia a doua zi la prânz, după aproape 24 de ore, Cezar a dat primele semne că ar vrea să se ridice. Copilul continua să rămână absorbit în el însuşi, dar cel puţin a mâncat cu poftă. Părinţii au răsuflat uşuraţi şi 1-au înştiinţat pe colonel.

Acesta avea să fie începutul unui şir de evenimente deosebite, care au marcat pentru totdeauna viaţa lui Cezar. Nicolae şi Smaranda Brad au trecut într-un plan secundar al interesului său, deoarece viaţa lăuntrică şi experienţele extraordinare pe care Cezar le-a trăit – unele dintre ele mi le-a relatat personal, pentru a le menţiona aici – aveau să marcheze într-un mod profund destinul lui viitor.

După acel eveniment neobişnuit. Cezar rămânea ade­seori interiorizat şi nemişcat minute în şir, cu ochii închişi. Aceasta se petrecea în cele mai neaşteptate momente ale zilei, chiar şi atunci când se juca. Odată, când mama lui îl hrănea, brusc el a închis ochii şi a rămas astfel mai bine de 10 minute, după care a continuat să mănânce ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Aceste aspecte se integraseră deja în firescul cotidian iar părinţii copilului se obişnuiseră cu ele, fără să înţe­leagă însă cauzele lor şi fără să primească explicaţii sau lămuriri în această direcţie, pentru că Cezar nu rostise până atunci nici un cuvânt. Evenimentul s-a produs însă la două luni după întâmplarea cu desenul, când Cezar a rostit primele cuvinte din viaţa lui. El i-a lăsat perplecşi pe toţi cei care se aflau atunci în casă, atât prin uşurinţa şi claritatea cu care a vorbit, cât şi prin maturitatea ideilor sale.

În acea zi, la familia Brad veniseră în vizită nişte rude, care îl iubeau mult pe copil. Acesta, fiind mai retras, căuta un loc unde să rămână singur câtva timp. închise ochii, dar în jurul lui erau prea multe vorbe, prea mult zgomot, prea multe întrebări. Toţi se agitau şi, deşi nu el era în centrul atenţiei, pregătirea mesei implica multă mişcare, discuţii, râsete, gălăgie. Când au venit să-1 ia în camera în care era pusă masa, alintându-1 în tot felul, Cezar a rostit foarte limpede:

— Vreau să mă gândesc!

Voi trece repede peste surpriza de proporţii, dar şi peste bucuria celor din casă, pentru a spune că din acel moment Cezar a început să vorbească fluent si fără nici odificultate, dând dovadă de multă maturitate în tot ceea ce spunea. La vârsta de patru ani el discuta despre subiecte care îi puneau în încurcătură şi pe cei maturi. Una dintreproblemele asupra căreia îi plăcea să insiste era cea a minţii. „De unde vin gândurile?”, „Unde se duc ele?”, „Din ce sunt făcute gândurile?”, „De ce nu toţi oamenii gândesc la fel?”, erau doar unele dintre întrebările cele mai frecvente cu care Cezar reuşea să-i pună în încurcă­tură pe ceijlin jurul lui. Bieţii părinţi nu mai ştiau ce să-i răspundă, îl trimiteau la joacă, schimbau vorba, dar de cele mai multe ori Cezar era ferm; în locul activităţilor obişnuite ale unui copil de vârsta lui, el prefera să se adâncească în gânduri. Fapt straniu, deşi era adeseori rugat să povestească ce simte şi ce gândeşte în acele momente, el refuza cu încăpăţânare să explice sau chiar să răspundă ceva. Totuşi, foarte rar, spunea că după ce închidea ochii simţea cum părăsea brusc camera, dar despre locul unde ajungea nu ştia cum să vorbească şi nu putea să-1 descrie prin cuvinte.

Până la şase ani, Cezar a fost vizitat o dată pe an de doi securişti care erau însoţiţi de misteriosul doctor chinez. Acesta îl examina sumar, dând mereu din cap cu un aer mulţumit şi uneori îşi aţintea privirea ca de foc în ochii băiatului. Cezar mi-a povestit că ţinea minte foarte bine privirea aceea aproape impersonală, dură şi profund enigmatică a omuleţului din faţa lui, care avea atunci un zâmbet abia schiţat. Urma să-1 întâlnească mai târziu, peste câţiva ani, şi să înveţe de la el nebănuit de multe taine ale vieţii, pentru că destinul le îmbinase vieţile într-un mod foarte complex. Nu vom şti probabil niciodată ce gândea doctorul Xien atunci când îl privea pe Cezar sau cum interpreta el capacităţile neobişnuite ale acestuia. Dar ştim cu siguranţă că el a jucat ulterior un rol extrem de important în existenţa băiatului şi că a intuit corect forţele şi dotările excepţionale ale acestuia. Este de altfel foarte posibil ca el însuşi să fi avut capacităţi şi puteri supranormale, deoarece rezultatele obţinute de Cezar, ca elev al lui, sunt de natură să confirme aproape fără dubiu acest lucru.

Doctorul Xien avea să intervină decisiv, câţiva ani mai târziu, în pregătirea specială a băiatului. Nu deţin informaţii suplimentare în legătură cu acest personaj enigmatic, dar din puţinele date care mi-au fost furnizate de Cezar am înţeles că, în acea perioadă, Ceauşescu era foarte interesat de un anumit program de pregătire parap­sihologică şi de utilizarea subiecţilor respectivi în cazurile foarte secrete de interes naţional. Se pare că el a fost influenţat de anumite informaţii din domeniul spionaju­lui, care îi atrăgeau atenţia asupra cercetărilor intensive şi a experimentelor parapsihologice efectuate de SUA şi URSS în acea perioadă, în calitatea sa de Şef Suprem al Statului, Ceauşescu a dat ordin ca în cadrul Serviciului de Securitate să se înfiinţeze un departament special pentru descoperirea, educarea şi dezvoltarea unor subiecţi umani care prezentau capacităţi neobişnuite. Acest ordin implica de asemenea un secret la vârf, care depăşea cu mult pe scară ierarhică secretul simplu de serviciu. Dacă în pri­vinţa menţinerii secrete a departamentului nu au fostîntâmpinate greutăţi deosebite, datorită utilizării metodei blocajului ierarhic de informaţie, în ceea ce privea per­sonalul şi dotarea tehnică rămâneau încă multe lucruri de făcut. Ca aproape orice iniţiativă comunistă, când era vorba de investiţii – mai ales într-un domeniu în care nimeni nu ştia şi nu putea prea muue – lucrurile avansau cu greutate. Nu se ştie clar în ce scop dorea Ceauşescu să folosească noua direcţie de acţiune parapsihologică, dar putem bănui că el viza în mare parte procedurile de manipulare psihică a maselor populare şi de influenţare a lor mai ales în scopul menţinerii puterii dictatoriale, iar într-o mai mică măsură pentru capacitatea de apărare naţională sau pentru rezolvarea diferitelor conflicteexterne.
Ceauşescu a dispus înfiinţarea acelui departament în anul 1968, la puţin timp după venirea lui la putere, dorind astfel să exploateze la maxim popularitatea sa în Occident, care în acea perioadă înregistra o cotă de apreciere în ascensiune. Succesul lui diplomatic, de mare anvergură, a apărut ca urmare a două aspecte principale: ostilitatea aproape făţişă în ceea ce privea colaborarea cu Moscova şi refuzul acţiunii armate în celebra „primăvară de la Praga”, din 1968.
Dispoziţia lui Ceauşescu de înfiinţare a departamen­tului special de studii şi experimente pe subiecţi cu dotări excepţionale prezenta însă, în acei ani, unele aspecte curioase şi chiar contradictorii, ceea ce ne poate duce la concluzia că el însuşi mai mult cocheta cu ideea respec­tivă, că aceasta mustea promiţător undeva în mintea sa, dar că nu se afla neapărat pe lista lui de priorităţi. Totuşi, ca orice personalitate vicleană şi cu înclinaţii paranoice, Ceauşescu dorea cu orice preţ să se înconjoare de cât mai multe certitudini şi modalităţi care să-i asigure o hege­monie de necontestat, lipsită de probleme. Desigur, nu avea cum să dezvolte în aceeaşi măsură toate ideile pe care le avea dar de obicei revenea mai târziu asupra fiecăreia dintre ele, făcând ca mugurele abia ivit cu mult timp în urmă să înflorească ulterior plin de energie.
Astfel, în 1968, Securitatea Română s-a confruntat cu un ordin ultrasecret, care nu respecta obişnuitele canoane de emitere; el era datat în 28 august, cu semnătura perso­nală a lui Ceauşescu şi – fapt extrem de rar – cu o adnotare proprie a acestuia. Decretul impunea înfiinţarea unui departament special, numit Departamentul Zero, inde­pendent de activitatea celorlalte departamente şi Direcţii din Securitatea de atunci, cu informare directă doar la Şeful Securităţii şi la Preşedintele ţării (această precizare constituia chiar nota scrisă de Ceauşescu, ceea ce atrăgea atenţia atât asupra secretului foarte înalt al ordinului, cât şi asupra modalităţilor în care el trebuia respectat), însă în afară de o foarte scurtă grilă de personal şi de minime indicaţii cu privire la direcţiile principale de acţiune – care implicau, la început, metodele de descoperire şi observare a viitorilor subiecţi – , decretul nu oferea alte informaţii. De aceea, el a pus în mare încurcătură conducerea de atunci a Securităţii Statului, deoarece pe de o parte se re­ferea la un domeniu de acţiune relativ nou şi neexperi­mentat, iar pe de altă parte nu putea să se încadraze în sis­temul de finanţare obişnuită, deoarece se solicita secretul absolut.
În acea perioadă de început a Departamentului Zero, lui Ceauşescu i s-a cerut acordul pentru colaborarea cu un alt stat, care avea o anumită tradiţie în domeniu: China.Relaţiile diplomatice erau relativ bune şi în 1972 autorităţile celor două ţări au convenit la un „schimb” oarecum straniu: doctorul Xien avea să conducă şi să ordoneze din punct de vedere tehnic structura Departamentului din România pe o perioadă de 15 ani, pe când Ceauşescu se obliga să suporte bursele de şcolarizare a 100 de studenţi chinezi în România, pe aceeaşi perioadă de timp. China se oferea, de asemenea, să pună la dispoziţia lucrătorilor din Departamentul Zero (cunoscut sub prescurtarea DZ) unele dintre rezultateleexperienţelor sale în domeniul parapsihologic, precum şi alte modalităţi utile de desfăşurare a activităţii. Astfel au fost puse bazele uneia dintre cele mai secrete şi teribile acţiuni umane în România: metoda parapsihologică.
Cezar Brad a fost unul dintre primii subiecţi remar­caţi, care au fost luaţi în evidenţa DZ. Totuşi, nici chiar doctorul Xien sau cei cu funcţii de răspundere în cadruldepartamentului, care primeau rapoartele scrise de la părinţii săi, nu cunoşteau detaliile sau experienţele subtile ale copilului, adică cele care aveau un caracter lăuntric, despre care Cezar nu vorbea cu nimeni. Sistemul adoptat de echipa de acţiune a DZ implica mai întâi o perioadă de „tatonare” şi ţinere sub observaţie a subiectului şi numai după ce acesta făcea într-adevăr dovada unor capacităţi psihice de excepţie, el era integrat în structura departa­mentului.
Uneori, această „tatonare” şi verificare putea să dureze ani în şir, aşa cum a fost cazul lui Cezar, alteori însă subiectul era integrat imediat după ce se verificau informaţiile primite.
Cezar îşi formase un câmp propriu de experimentare mentală, în care îi plăcea să se cufunde tot mai adânc şi din care revenea îmbogăţit cu senzaţii şi percepţii extraor­dinare. Nu era o lume a lui proprie, pentru că atunci s-ar putea crede că Cezar căuta un anumit refugiu, datorită unor ipotetice dificultăţi de adaptare psihică sau chiar a unui anumit gen de alienare mentală. Adevărul, însă, era altul. Simplul fapt că noi nu putem înţelege ceea ce ne depăşeşte cu mult capacităţile noastre actuale nu înseam­nă că acel lucru, fiinţă, comportament sau experienţă con­stituie un aspect negativ şi condamnabil sau că, mai grav, el nu există. Cazul lui Cezar Brad era straniu şi cel puţin la acea vreme el era puţin înţeles şi acceptat chiar de către cei din structura DZ. Situaţia se încadra, totuşi, în tiparul solicitat pentru racolarea subiecţilor care să facă parte din Departamentul Zero.
Trebuie să mărturisesc faptul că nici eu însumi nu cunosc decât unele dintre acele uluitoare realizări şi expe­rienţe pe care le-a avut Cezar în anii fragezi ai copilăriei sale. în general vorbind, mă consider un om stăpân pe sine, pe cunoştinţele şi emoţiile lui, dar cele relatate de Cezar întreceau cu mult posibilităţile mele de imaginaţie. Desigur, atunci când ascultam relatările sale nu aveam în faţa ochilor un om dezechilibrat psihic, nici un creator de literatură SF şi nici o persoană paranoică. Pentru cei care cunosc anumite aspecte ezoterice şi iniţiatice, care mai ocupă încă unele funcţii-cheie în aparatul de stat sau care deţin puterea de a avea acces la unele informaţii şi arhive strict secrete, probabil nu ar fi prea greu să identifice rapid elementele principale ale relatărilor din această carte. Dar pentru ceilalţi, adică pentru cei mai mulţi oameni care sunt practic lipsiţi de informaţia corectă şi care sunt supuşi aproape mereu unui adevărat bombardament de date şi relatări contradictorii, este relativ dificil să mai aibă o opinie personală coerentă şi de bun simţ.
Prin puterea funcţiei de consilier guvernamental pe care o deţineam în urmă cu câţiva ani, am făcut unele cercetări discrete şi m-am convins, bazat fiind şi pe pro­priile mele observaţii şi intuiţii, că Cezar Brad era un per­sonaj de excepţie. Modestia cu care mi-a relatat princi­palele experienţe şi activităţi ale sale, precum şi unele mici „incidente” edificatoare cu care m-am confruntat eu însumi în prezenţa lui, m-au convins treptat de o realitate care nu putea fi negată, aceea că există unele fiinţe umane care depăşesc cu mult standardele noastre conceptuale, mentale, precum şi pe cele de eficienţă în acţiune. Prin puterile şi capacităţile lor superioare, aceşti oameni au forţa, dacă doresc aceasta, de a transforma chiar destinul altor persoane.
Una dintre dovezile de necontestat asupra capa­cităţilor sale le-am avut chiar de la prima întâlnire pe care el a solicitat-o în urmă cu câţiva ani. întâlnirea a fost rezultatul unor complexe aranjamente între anumite per­soane de încredere, dar scopul ei principal constituia încă, la acea vreme, un mister pentru mine. Eu auzisem vag despre   existenţa  Departamentului   Zero   în   cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI) actual, dar nu cunoşteam alte aspecte suplimentare. Venisem la punctul de întâlnire direct de la serviciu, cu maşina instituţiei. Afară era noapte şi ploua cu găleata, astfel că am rămas înăuntru,  discutând relaxat cu  şoferul.  După câteva minute, uşa maşinii s-a deschis brusc şi Cezar s-a aşezat dezinvolt lângă mine, pe bancheta din spate, începând să discute amabil cu miilt calm şi abordând direct motivul întâlnirii. Am fost repede atras de subiectul discuţiei, astfel încât abia după câteva minute am realizat faptul că şoferul pornise deja maşina, conducând tăcut spre o ţintă necunoscută, fără ca eu sau Cezar să-i fi cerut aceasta. După ce am ajuns în faţa hotelului Sofitel, unde Cezar avea o cameră, mi-am exprimat nedumerirea în legătură cu acţiunea şoferului, căruia nu i se spusese nimic, în timp ce ne îndreptam spre camera sa, Cezar mi-a explicat că, în unele cazuri, a vorbi se dovedeşte inutil şi funcţia mentală, atunci când este bine controlată şi purificată de perturbaţiile exterioare, poate acţiona cu aceeaşi eficienţă ca şi cuvintele rostite prin viu grai. Cu alte cuvinte, el îmi spunea atunci despre principiile telepatiei. Iniţial am crezut că glumeşte, dar imediat după aceea mi-a explicat modul în care a procedat: în chiar momentul în care mă saluta şi se aşeza lângă mine în maşină, el a transmis men­tal şoferului, foarte precis, destinaţia călătoriei precum şi comanda pornirii. Şoferul, convins că auzise replica ver­bală, se conformase întocmai.
— Când antrenamentul în această direcţie este inten­siv şi perseverent, transmiterea telepatică a gândurilor nu mai devine o problemă, îmi spuse Cezar zâmbind uşor.
După ce am ajuns în camera lui, a desenat pe o hârtie următoarea schemă, dându-mi simultan explicaţiile nece­sare:
— Să presupunem că un om, A, se află într-o comu­nitate de alţi oameni. Gândurile sale, care nu sunt puter­nice, amestecându-se cu gândurile celorlalţi, formează un fel de „ceaţă” mentală, pentru că acele gânduri sunt de obicei slabe, nu au nimic precis şi bine definit; sunt doar frânturi de idei superficiale, care nu sunt aprofundate. Putem spune că atunci fiecare dintre indivizi trăieşte rela­tiv izolat, într-o lume mentală care îi este proprie, dar care totuşi este influenţată într-un grad mai mare sau mai mic - în funcţie de receptivitatea pe care o manifestă persoana  respectivă – de gândurile celor din jur.
„CEAŢA” MENTALĂ
Cel mai adesea ei percep aceste influenţe exterioare în mod inconştient, ca pe nişte schimbări de dispoziţie psihică sau de stare lăuntrică. De aceea am folosit ter­menul de „ceaţă” mentală, pentru că la acest nivel oamenii nu se „văd” unii pe alţii, întocmai ca o corabie plutind pe o mare ceţoasă, fără să aibă nici un punct de reper.
Cezar a tăcut un timp, desenând încă o schemă.

„Ceaţa” mentală

— Dacă însă un om va emite un gând foarte concen­trat, acesta va fi întocmai precum un fascicul de lumină concentrată, ca un „laser”, mi-a explicat el mai apoi. în plus, dacă acel om îşi direcţionează fasciculul mental foarte precis către un alt individ, B, atunci acesta îl va per­cepe şi îl va „vedea” mental ca o lumină puternică prin „ceaţa” înconjurătoare, ca raza luminoasă a unui far pe ţărm, ca o lumină puternică ce ghidează vapoarele spre mal. Aşadar, procesul e simplu, dar necesită un antrena­ment asiduu.

 

Alţi indivizi

 

 

FOCALIZAREA MENTALĂ

— Dar ce ai vrut să spui prin „purificare” mentală? -1-am întrebat eu cu o inocenţă justificată, deoarece expli­caţiile pe care mi le oferea erau atu/ici cu totul inedite pentru mine.
— Ceea ce noi numim mental sau minte este în reali­tate un angrenaj foarte complex şi subtil, care comportă multe diviziuni sau funcţii şi este totodată structurat pe diferite frecvenţe energetice de vibraţie, îmi răspunse Cezar cu  bunăvoinţă.  Unii numesc aceste benzi de frecvenţă „capacităţi” sau „puteri”. De aceea, nu toţi oamenii pot să realizeze aceleaşi lucruri, pentru că nu toţi oamenii au aceleaşi „puteri”. De pildă, A are capacitatea să se concentreze repede atunci când învaţă,  B  îşi stăpâneşte bine emoţiile, C are o memorie mult mai bună faţă de memoria celorlalţi, dar toate nu reprezintă totuşi decât infime posibilităţi din cele pe care le avem la dis­poziţie. Chiar şi aşa, ele se evidenţiază în mediocritatea mentală înconjurătoare, dar încă nu sunt cizelate şi nici educate în mod corespunzător. Prin anumite metode de antrenament, capacităţile mentale ale omului pot fi dez­voltate foarte mult, ceea ce va face ca, ulterior, el să acţioneze cu o mare eficienţă. Aceasta numesc eu „purifi­care”, întrucât atunci gândirea, metaforic vorbind, lasă în urmă un „balast” nefolositor, care este reprezentat de gân­durile secundare, adeseori viciate de intenţii rele, care fie nu au un conţinut real, fie sunt slabe şi lipsite de forţă. Cel care reuşeşte să „cureţe” astfel mintea, dobândeşte o forţă mentală extraordinară. Mintea lui poate să pătrundă a-tunci cu uşurinţă prin „ceaţa” mentală a maselor de oameni, la fel cum o săgeată străbate fumul. Doar de la acel nivel încolo omul află şi experimentează în acelaşi timp faptul că mintea, ca formă energetică subtilă, are întâietate asupra materiei şi, ca urmare, o supune şi o con­trolează. Aşa apar puterile paranormale, însă ele implică deopotrivă şi un înalt grad de trezire a conştiinţei indivi­duale, pentru că atunci responsabilitatea este foarte mare. Puterile supranaturale pe care le are un individ îl pot face pe acesta să acţioneze în mod egoist şi orgolios, com­plicând mult destinul său. Este ca atunci când arunci cu o minge în perete: ea se întoarce Ia tine şi te loveşte cu aceeaşi forţă. Trebuie să acţionezi deci cu maturitate şi discernământ în folosul celor din jur, şi nu doar pentru tine însuţi. Din nefericire, unii oameni îşi dezvoltă astfel de puteri pentru a sluji anumite interese egoiste, indivi­duale sau de grup restrâns. In unele cazuri problema este chiar mult mai gravă, deoarece se urmăreşte influenţarea maselor de oameni în scopul dobândirii puterii şi con­trolului absolut asupra lor. Tocmai de aceea te-am chemat aici; vreau să dezvălui aceste adevăruri şi tu poţi să ajuţi mult la cunoaşterea lor publică.
Eram cu totul uluit de ceea ce auzeam, într-o perioadă de doar cîteva zeci de minute mă confruntasem deja cu idei şi noţiuni despre care nici măcar nu îmi închipuiam că există. O parte din mine se revolta, spunându-mi că, fără îndoială, eram ţinta unor minciuni sau a bătăii de joc. întregul scenariu mi se părea oarecum fantasmagoric: prea repede, prea mult, prea neaşteptat. Cu toate acestea, impulsul dominant era acela de a avea încredere deplină în Cezar Brad şi chiar dorinţa de a colabora necondiţionat cu acesta. Suspiciunile mele, fireşti într-o asemenea situaţie, nu reuşeau să înfrângă intuiţia profundă că ceea ce făceam era bun şi nobil. Omul din faţa mea îmi inspira o tainică încredere şi siguranţă interioară, care elimina aproape orice tendinţă de diva­gaţie şi revoltă a raţiunii mele „normale”, deschizându-mi calea spre un teren misterios şi totodată fascinant prinatracţia pe care o exercita asupra mea.
Cezar nu dorea să piardă nici o clipă cu discuţii inutile sau introduceri complexe şi îndelungate. El îmi dădea astfel impresia certă a hotărârii de nestrămutat în ceea ce şi-a propus, mergând direct la ţintă, fără ocolişuri, fără amânări. Cu toate acestea, nu am simţit nici măcar o clipă sentimentul unei obligaţii sau a presiunii pentru a accepta propunerea lui. Acesta a fost un factor decisiv pentru mine. Cezar Brad avea, printre altele, uimitoarea capacitate de a-ţi induce entuziasmul debordant într-o anumită direcţie, de a-ţi capta fără efort atenţia şi intere­sul, însă aceasta era o influenţă în mod evident spontană şi perfect naturală din partea lui, era chiar radiaţia lui sub­tilă care te cuprindea în mod foarte plăcut.
Sunt nerăbdător să înfăţişez cât mai repede aspectele uluitoare care au urmat, dar totuşi „misiunea” mea trebuie să se desfăşoare gradat, deoarece altfel risc să dau naşterela anumite suspiciuni în mintea cititorului, care s-ar con­frunta atunci cu o încâlceală de fapte şi relatări expuse haotic şi aparent fără legătură între ele. Voi reveni, deci, la expunerea cronologică a principalelor evenimente din viaţa lui Cezar Brad, pentru ca cititorul să înţeleagă cât mai bine felul în care el a reuşit să pătrundă dedesubturile, scopurile şi modalităţile de acţiune ale anumitor person­aje şi organizaţii oculte care acţionează la nivel mondial şi care într-un mod insidios şi-au întins tentaculele şi în România. Aşa după cum se va vedea, însă, aceasta avea să ducă la o spectaculoasă schimbare de situaţie al cărei pro­tagonist principal a fost Cezar.
După cum am mai spus, punctul culminant 1-a consti­tuit uluitoarea descoperire din Munţii Bucegi, care în prezent implică mai multe state şi regiuni ale globului te­restru, dar mai ales puterea statală şi diplomaţia ameri­cană. Cunoştinţele mele despre acest subiect mă deter­mină să afirm că, imediat după marea descoperire din munţi, în 2003, relaţiile diplomatice între România şi Statele Unite ale Americii au devenit foarte complexe iar echilibrul lor era destul de delicat. Situaţia se datora unor tensiuni cauzate de anumite intenţii divergente care au rezultat după extraordinara descoperire făcută în munţi. Printre altele, aceste intenţii vizau chiar condiţia actuală a omenirii, însă în lunile care au urmat după acel eveniment epocal, tensiunile au fost aplanate datorită unui plan comun de acţiune care a fost stabilit la cel mai înalt nivel al diplomaţiei celor două state. Voi prezenta însă în modamănunţit aceste aspecte la timpul cuvenit. Deocamdată voi preciza că înţelegerea dintre România şi SUA nu a convenit anumitor factori politici din ţara noastră, care au vederi mult mai progresiste, creând astfel noi tensiuni şi provocând chiar o schimbare de opinie pe eşichierul politic din România. Informaţiile de ultimă oră pe care le deţin, care mi-au parvenit chiar înainte ca această carte să intre la tipar, îmi confirmă o viitoare întrevedere cu Cezar Brad (la aproape un an de la ultima întâlnire) în care voi afla alte aspecte fulminante şi foarte secrete în legătură cu „marea expediţie” pe care acesta, împreună cu o echipă mixtă româno-americană, a făcut-o pornind de la reali­tatea descoperirii din Munţii Bucegi. Deşi cunosc deja datele principale ale acestei călătorii, prefer să nu anticipez, ci să prezint totul într-un mod coerent şi în detaliu, după ce voi intra în posesia altor informaţiipreţioase. Consider acest demers necesar mai ales pentru că oamenii au dreptul să ştie adevărul istoric şi, de aseme­nea, să cunoască cine şi de ce a urmărit să manipuleze acest adevăr de-a lungul timpului. Acesta este firul călăuzitor al relatării din această carte. Fie că el va avea răsunet în conştiinţa oamenilor, fie că, dimpotrivă, va fi întâmpinat cu ironie şi neîncredere, eu îmi exprim totuşi convingerea că demersul pentru scrierea si publicarea acestei cărţi este unul profund benefic şi pozitiv, pentru că cel puţin va naşte anumite întrebări în conştiinţa oame­nilor şi va emula interesul spre dimensiunile oculte, sub­tile, ale cunoaşterii de sine.
La vârsta de şapte ani Cezar a fost dat la şcoală, dar acolo el nu a excelat la nici o materie. Era un elev normal, cu o activitate şcolară medie. Nimic nu lăsa să se înţe­leagă ceva despre preocupările şi gândurile sale, iar notele pe care le avea reflectau mai mult ceea ce el auzea şi înţelegea în clasă, deoarece acasă nu învăţa aproape nicio­dată. Totuşi, prin clasa a treia, părinţii lui au fost chemaţi la şcoală de învăţătoare, care era profund tulburată şi nedumerită. Ea dorea să ştie dacă aceştia au observat ceva neobişnuit în comportamentul băiatului, însă atât Nicolae cât şi Smaranda Brad au negat cu hotărâre, aşa cum li se ceruse de către reprezentnţii Securităţii, învăţătoarea le-a relatat atunci ceea ce se petrecuse; întrucât trebuia să corecteze nişte lucrări scrise, ea le dăduse elevilor să înveţe pe de rost o poezie de câteva strofe, pe care în pre­alabil o citise cu voce tare în faţa clasei. La scurt timp după aceea, însă, a avut surpriza să constate că Cezar se uita absent pe fereastră, în timp ce toţi ceilalţi învăţau poezia. Atunci i-a atras atenţia, dar după câteva minute 1-a surprins în aceeaşi atitudine.
— Cezar! Ridică-te în picioare! se răsti ea la copil. De ce nu înveţi poezia ca toţi ceilalţi?
Băiatul nu părea deloc intimidat de tonul ameninţător al învăţătoarei, rămânând calm şi stăpân pe sine.
— Dar eu o ştiu deja, răspunse el încet.
— Cum adică o ştii deja? De ce minţi?
— Nu mint. Am auzit-o când aţi citit-o dumneavoastră.
Indignată de curajul copilului, dar şi curioasă să afle adevărul, învăţătoarea îi ceru să recite pe de rost poezia în faţa clasei. Cezar spuse fără nici o greşeală întreaga poezie.
— Am crezut că o învăţase înainte, acasă. Dar aceea era o lecţie nouă şi în plus, aşa după cum ştiţi, el nu prea face exces de zel cu învăţatul, a explicat în continuarefemeia, surescitată. L-am pus mai apoi să recite alte două poezii, la fel de lungi, care nu erau în manual şi pe care eu i le citeam înainte o singură dată; după ce mă asculta atent, le recita apoi fără nici o greşeală sau pauză. De aceea v-am chemat să discutăm, pentru că eu nu am mai văzut aşa ceva.
Curând, însă, incidentul a fost uitat. Cezar mi-a spus că a înţeles foarte repede utilitatea faptului de a nu ieşi cu nimic din comun, atunci când se afla printre ceilalţi oameni, deoarece în felul acesta evita tracasările, curiozi- tatea sau chiar răutăţile sau invidiile care proveneau mai ales din partea colegilor săi.
— Simţeam, chiar la acea vârstă fragedă, că era foarte important să nu atrag atenţia asupra mea. Erau alte lucruri, mult mai importante, care îmi solicitau din plin atenţia şi interesul atunci când mă întorceam acasă, în camera mea, îmi povestea el zâmbind enigmatic.
Se referea, bineînţeles, la misterioasele experienţe de natură subtilă pe care le avea atunci când se cufunda în el însuşi, profund abstras de la influenţele mediului exterior.Părinţii renunţaseră demult să-1 mai deranjeze cu diverse întrebări despre atitudinea lui. Aceasta li se părea chiar normal şi se obişnuiseră, de asemenea, cu rapoartele pe care le făceau lunar şi cu vizitele inopinate ale celor de la Securitate. Până să împlinească zece ani, cei din jur au mai avut doar o singură dată ocazia să-1 privească pe Cezar ca pe o fiinţă umană „stranie”, atunci când el a avertizat-o în mod special pe mătuşa lui, care venise în vizită la familia Brad.
Cezar nu ştia de sosirea mătuşii, însă când a intrat în casă şi a văzut-o, a rămas pironit, privind parcă prin trupul femeii care se afla în faţa lui. Cu toţii au observat că cevanu este în regulă şi 1-au întrebat dacă s-a întâmplat ceva rău sau dacă nu se simte bine, însă băiatul nu a răspuns nimic şi a plecat în camera sa. Abia spre seară, tulburat şi neliniştit, el a întrebat-o pe mătuşa lui când se va întoarce acasă, în Bucureşti. Aflând că ea îşi cumpărase bilet la tren pentru a doua zi, păru să se mai liniştească. Totuşi, el a rugat-o să nu călătorească cu maşina, ceea ce nu a prea fost luat în seamă de nimeni din cei prezenţi.
Emilia, mătuşa lui Cezar, urma să plece a doua zi la Bucureşti împreună cu fratele ei, Nicolae Brad, pentru rezolvarea unor probleme de ordin familial, în mod para­doxal, însă, ei nu s-au trezit la timp a doua zi dimineaţă, deoarece soneria ceasului .nu a funcţionat şi au pierdut trenul. Prezenţa Emiliei era însă imperios necesară la Bucureşti în acea dimineaţă, astfel încât ea a luat o maşină de ocazie, ocupând ultimul loc rămas liber în aceasta. Tatăl lui Cezar s-a întors acasă, urmând să sosească şi el în capitală cu următorul tren.
Vestea năpraznică a sosit cu puţin timp înainte ca el să plece la gară. Maşina în care se urcase Emilia avusese un accident grav în apropiere de Bucureşti; dintre toţiocupanţii maşinii, doar ea a murit, ceilalţi fiind răniţi, dar totuşi în afara oricărui pericol.
Smaranda Brad a fost singura care şi-a amintit de comportamentul ciudat al lui Cezar, precum şi de sfatul pe care el i 1-a dat mătuşii Emilia. Ea a menţionat acest fapt în raportul lunar, dar chiar şi acel incident notabil a pălit ca importanţă în faţa imensei surprize pe care ea a trăit-o la puţin timp după aceea, o dată cu evenimentul care avea să-1 îndepărteze pe Cezar pentru totdeauna de familia lui.

Desprinderea

Cezar avea zece ani, dar nivelul său de percepţie, judecată şi comportament depăşea cu mult această vârstă. Era foarte puţin cunoscut de ceilalţi copii care locuiau peaceeaşi stradă, pentru că se juca foarte rar cu ei. Aceştia îl priveau ca pe un ciudat, inventând diferite poveşti răută­cioase despre el. Cezar nu le dădea nici o atenţie. Pasiunea lui era aceea de a rămâne timp îndelungat, chiar ore în şir, cu ochii închişi, absorbit profund asupra unor realităţi despre care părinţii lui nu aveau nici cea mai mică idee.
Ascultându-1 cum îmi vorbea despre aceste aspecte, am considerat că este momentul potrivit să-1 întreb eu însumi despre experienţele pe care le trăia în acele momente cu totul speciale, dar complet neînţelese de ceilalţi.
Cezar s-a gândit câteva clipe, căutându-şi în mod evi­dent cele mai potrivite cuvinte.
— Este foarte dificil să explici în termeni obişnuiţi anumite realităţi care nu se încadrează în tipologia stan­dard de logică şi raţiune, care domină în prezent mai alesviziunea occidentală despre viaţă. Mai curând, aceste lumi subtile au afinităţi cu descrierile misticilor hinduşi care prezintă experienţele lor spirituale, foarte asemănă­toare cu cele pe care le-am trăit eu însumi.
Aceea a fost singura dată când Cezar mi-a relatat pe scurt unele dintre misterioasele lui stări şi trăiri profunde, care erau atât de stranii şi neobişnuite pentru oamenii comuni.
— Odată am revenit în realitatea fizică înconjurătoare complet buimăcit, fără să recunosc minute în şir locul în care mă aflam, a continuat el să-mi povestească. Deşi aveam ochii deschişi, vedeam ca prin ceaţă sau, mai bine zis,  nu-mi dădeam  seama de existenţa contururilor obiectelor din jur. Treptat, foarte încet, am început să mă readaptez la condiţia mea obişnuită; atunci am înţeles foarte clar că între minte şi simţuri există o anumită legă­tură. Fusesem atât de profund absorbit în anumite dimen­siuni subtile, încât depăşisem cu mult această conexiune. De obicei este relativ dificil să te desprinzi de lumea obiectivă, adică să te focalizezi lăuntric cât mai bine, ignorând senzaţiile exterioare care provin de la simţuri, ceea ce pentru mine nu mai constituia însă o problemă, în mod paradoxal, atunci dificultatea mea consta în a reface legătura dintre minte si simţuri, pentru ca în felul acesta să mă integrez din nou în ciclul informaţional extern. Fără îndoială, vederea îmi era foarte bună, ochii îi aveam deschişi dar, cu toate acestea, îmi era greu să mă adaptez la condiţiile obişnuite din exteriorul meu. Ca să înţelegi mai bine, imaginează-ţi că ai trăit mai mulţi ani într-o metropolă a lumii, având acces la un nivel de trai foarte înalt. Printr-un anumit concurs de împrejurări, ajungi apoi pe o insulă mică şi pustie, în mijlocul oceanului, unde domină peisajul stâncos iar condiţiile de viaţă sunt prim­itive. Saltul involutiv este uriaş şi îţi va fi necesar un anu­mit timp pentru a te acomoda corespunzător.
Mi-am dat seama cu această ocazie că mintea umană este strâns asociată cu senzaţiile corporale, dar cu toate acestea ea poate, de asemenea, să fie şi liberă de ele atun­ci când este ferm controlată şi stăpânită printr-o practică perseverentă. Uneori alunecam în stări de transă atât de profunde, încât mama era nevoită să-mi dea câteva palme pentru  a mă face  să  revin  la  realitatea obiectivă. Câteodată, cuprins de bucuria euforică pe care o re­simţeam la ieşirea din meditaţie, mă străduiam în mod sincer să le explic părinţilor mei ce trăiam eu de fapt în acele momente, care erau asociate unor stări foarte rafi­nate de conştiinţă. Din nefericire, cuvintele sunt prea li­mitate pentru a surprinde bogăţia stărilor nuanţate care sunt proprii unor manifestări subtile, superioare planului fizic. Lumile subtile foarte înalte şi elevate sunt de multe ori inconceptibile pentru standardele de reper ale uneiconştiinţe gregare din planul fizic. Odată am făcut totuşi o tentativă să explic prin cuvinte percepţiile pe care le-am avut într-o astfel  de experienţă meditativă,  deoarece părinţii mei au insistat foarte mult să le descriu aceasta. Le-am spus că singura asociaţie de forme şi culori care îmi venea în minte şi care s-ar fi potrivit cel mai bine pen­tru descrierea acelei lumi subtile foarte rafinate la care avusesem acces, era ca un cadrilaj de benzi neregulate ca grosime, de culoare roşie şi galbenă pe un fond indigo. Eram foarte bucuros că fusesem inspirat şi găsisem această imagine plastică prin care redăm cât mai bine ca­racteristicile acelei lumi, însă entuziasmul meu a pierit aproape imediat atunci cânt le-am observat privirea lungă şi compasivă la adresa mea. Am realizat atunci că orice strădanie în această direcţie nu ar avea nici un rezultat notabil. Ignoranţa este un factor teribil de limitare aevoluţiei omului. Am renunţat deci o dată pentru totdeau­na să mai încerc să exprim ceea ce era practic cu neputinţă de redat.
Atunci când intram în meditaţie profundă şi evadam practic din această lume, senzaţia cea mai notabilă pe care o percepeam în acele momente era imensa libertate de acţiune şi sentimentul clar că pot înţelege misterul oricărui loc sau oricărei fapte de pe această planetă. Cu timpul, am învăţat să explorez spaţii cu mult mai îndepăr­tate, dar nu te gândi că aceasta se petrecea ca într-o călă­torie cu un mijloc de transport, (într-adevăr, în acea clipă urmăream să-mi imaginez o astfel de experienţă subtilă la nivel mental şi îmi închipuiam că ea s-ar fi putut asocia cu zborul unei nave cosmice în spaţiul sideral. Cezar mi-a surprins însă imediat gândul şi m-a corectat plin de înţelegere.)
— Lumile mentală şi cauzală sunt guvernate de alte legi şi caracteristici, cu mult mai vaste decât cele pe care le cunoaştem noi la nivelul planului fizic în care existăm; totuşi, întâlnirea noastră nu are ca subiect o astfel de dis­cuţie. Este suficient să-ţi spun că în „călătoriile” mele prin dimensiunile subtile nu mă simţeam niciodată singur, ci totdeauna eram ghidat într-un mod ferm si precis de o forţă pe care eu o sesizam ca fiind gigantică, dar plină de iubire, care deseori îmi explica şi îmi revela multe dintre misterele cu care mă confruntam. Datorită acestui gen de „protecţie” subtilă am reuşit să traversez cu bine primii ani ai copilăriei şi experienţele psihice – unele dintre ele foarte stranii – pe care le-am trăit.
Cezar rămase câteva clipe tăcut. Mi-am dorit atunci şi eu, din tot sufletul, să ajung să cunosc aceste taine ale lumilor superioare, care poate mi-ar fi oferit un răspuns viabil în ceea ce priveşte rolul meu în această lume. într-un mod mai mult sau mai puţin evident, fiecare dintre noi a simţit acest impuls lăuntric măcar o dată în viaţă, însă de cele mai multe ori destinul este cel care ne oferă calea pentru a-1 urma sau nu. în ceea ce mă priveşte, am consid­erat că „vocea” destinului meu era chiar Cezar Brad şi mă simţeam foarte nerăbdător ca, prin intermediul lui, să învăţ cât mai multe despre diferitele aspecte iniţiatice, care de obicei sunt foarte ocultate.
In anul 1980 a intervenit prima schimbare majoră din viaţa lui Cezar. Familia Brad îşi crease renumele de „ciu­dată” printre vecini, mai ales datorită faptului că membrii ei aproape că nu întreţineau legături cu aceştia, se retră-seseră ca într-o carapace şi răspundeau în mod evaziv atunci când erau întrebaţi. Pe de altă parte, Cezar petrecea tot mai mult timp retras în camera lui, fiind adâncit în meditaţiile sale profunde. Faptele s-au petrecut cu repezi­ciune, într-un stil caracteristic Securităţii Statului, ale cărei opresiuni şi abuzuri asupra oamenilor erau deja de mare notorietate în acea vreme.
Pe la începutul lunii ianuarie a acelui an, într-o zi de iarnă calmă, liniştită, cu fulgi de zăpadă mari şi generoşi acoperind cu albeaţa lor sclipitoare oraşul mic de la poalele munţilor, Cezar a venit de la şcoală într-o stare de mare efervescenţă lăuntrică, a cărei cauză nici el nu şi-o putea lămuri prea bine. Nerăbdător, ca aproape totdeauna când se întorcea acasă, el a intrat în cameră şi s-a aşezat pe pat în poziţia lui favorită, cu picioarele încrucişate, pentru a intra astfel într-o cât mai profundă stare de me­ditaţie. Cunoscându-i deja obiceiul, mama lui nu 1-a de­ranjat, dar 1-a anunţat că nu peste mult timp va trebui să vină la masă. Ceea ce s-a petrecut în următoarele ore pune la grea încercare buna-credinţă a unui om. Mă voi strădui să redau cât mai fidel situaţia respectivă, folosind chiar cuvintele prin care Cezar mi-a relatat-o, la mai bine de douăzeci de ani după ce el însuşi a trăit acea memorabilă experienţă.
— Am pătruns destul de repede în vastitatea spaţiului mental care pe atunci îmi era deja familiară şi m-am adâncit în contemplarea unor aspecte abstracte, care aveau legătură cu energiile arhetipale a ceea ce noi numim „aer”. Atunci când mă cufundam în meditaţie, lumea din jurul meu se schimba în întregime; eram învi-gorat mereu de un şuvoi nesecat de energie şi mă simţeam totodată foarte liber, avid de a cunoaşte totul. Mă refer la o cunoaştere mult superioară cunoaşterii profane pe care de obicei o putem întâlni în cărţi şi manuale. Cunoaşterea ştiinţifică modernă este ea însăşi destul de limitată, în spe­cial pentru faptul că se bazează pe efecte, dar nu înţelege cauzele fundamentale ale acestora. Eu mă refer la acel tip de cunoaştere care nu este discursivă, ci care este profund intuitivă şi spirituală. Aceasta nu poate fi înţeleasă în mod teoretic, dar poate fi asimilată prin experimentare directă. Limitele  corpului  fizic  nu  mai  sunt  percepute  de conştiinţă, care atunci vibrează nuanţat, în funcţie de subiectul ales pentru meditaţie. Mă cufundasem deci în lumea sublimă a unui sunet care venea de pretutindeni; de fapt, aveam mai curând senzaţia de sunet luminos, plin de o energie pură şi extrem de rafinată. Senzaţia generală pe care o resimţeam atunci era aceea de grandoare nesfârşită, fără limite. Nu ştiu cât timp trecuse de când mă lăsasem cuprins de acea infuzie sonor-luminoasă, dar nu cred să fi depăşit o oră. Eram foarte vag conştient de trupul meu şi de ambianţa înconjurătoare şi, la un moment dat, am simţit un tremur slab în picioare şi legănarea uşoară a cor­pului meu fizic pe care, în mod straniu, aproape că îl observam din exterior. Era o senzaţie de relativă instabil­itate dar nu mi-am făcut probleme, deoarece mă mai con­fruntasem până atunci cu experienţe asemănătoare. Totuşi, ceva era ciudat, întrucât nu mai simţeam o bază, ca şi cum nu mai şedeam pe pat. într-o stare de semitrezie am deschis ochii şi atunci am tresărit involuntar, căci mă aflam în aer, deasupra patului, cam la jumătate de metru distanţă de acesta. Picioarele erau încrucişate aproape ca în poziţia iniţială, dar puţin lăsate în jos. Corpul se legăna foarte încet în aer, rămânând aproximativ în aceeaşi zonă. Nu eram speriat, ci mai curând surescitat de emoţia puter­nică pe care o resimţeam atunci în întreaga mea fiinţă. Mă gândeam că, pe viitor, va trebui să controlez foarte bine acest fenomen dacă voiam să nu dau naştere unor prob­leme şi complicaţii serioase în viaţa mea.
Chiar în momentele când reflectam la aceasta, mama mea a deschis brusc uşa pentru a mă chema la masă. Cred că nu e prea greu să îţi închipui ce a urmat după aceea; nua leşinat, dar s-a speriat foarte tare, lipindu-se de perete şi privindu-mă îngrozită. Eu însumi, şocat oarecum de zgo­motul uşii care s-a deschis brusc şi de ţipătul înăbuşit al mamei, am revenit într-un mod mai dur la condiţia nor­mală, căzând pe pat, într-o parte. Simţeam o vagă senza­ţie de greaţă şi o durere la nivelul gâtului.
Cezar mi-a relatat acel eveniment într-un mod cât se poate de simplu şi firesc, fără să urmărească absolut deloc să mă convingă de adevărul spuselor sale. în acelaşi timp a urmărit să mă facă să înţeleg că revelaţia unui aspect deosebit sau credinţa în ceva anume nu constituie de obi­cei rezultatul direct al satisfacerii unei curiozităţi banale. Simţeam în mod clar că, dacă eu aş fi solicitat atunci o astfel de dovadă, m-aş fi confruntat cu un refuz politicos.
Cu altă ocazie, Cezar mi-a explicat că cei care au anumite puteri paranormale şi care au înţeles profund semnificaţia, cauza şi menirea acestora, nu vor acţiona niciodată în mod orgolios pentru a demonstra celorlalţi oameni capacităţile lor deosebite şi nu-şi vor folosi pute­rile supranaturale în scopuri egoiste, personale. De aceea, niciodată aceste persoane nu vor dori să le fie recunoscute meritele şi nu vor umbla după faima care este trecătoare. In plus, cei care cu adevărat sunt autentici în cunoaşterea, experienţa şi puterile pe care le deţin nu vor insista să-i convingă pe cei suspicioşi, materialişti şi neîncrezători, deoarece convingerea veritabilă trebuie să survină în primul rând din interiorul acestora, pentru ca ea să fie sta­bilă şi să dea roade în viitor.
Minţile celor mai mulţi oameni sunt slabe şi nepregătite să se confrunte cu anumite realităţi şocante. Pentru a suplini acest neajuns, ei adoptă în cele mai multe dintre cazuri o atitudine arogantă şi ironică în ceea ce priveşte domeniile „interzise”, adică cele care se află la limita dintre materialitate şi planurile subtile ale Creaţiei. Necredinţa lor maschează de fapt lipsa voinţei de a cunoaşte, care la bază are un profund sentiment de frică faţă de necunoscut. De multe ori ei caută să se amăgească, atât pe ei înşişi cât şi pe cei din jur, afirmând că dacă vor asista la demonstraţia unei puteri paranormale, care să nu fie o înşelătorie, vor crede imediat că lumea înseamnă cu mult mai mult decât universul fizic. Experienţa a arătat că în cazul unei astfel de demonstraţii şocul pe care îl suferă o minte nepregătită este adeseori prea brusc şi puternic pentru nivelul ei redus de înţelegere, în general vorbind, spectatorul unor astfel de demonstraţii urmează două căi posibile: fie neagă în continuare, chiar vehement, ceea ce tocmai a solicitat şi apoi a văzut cu propriii lui ochi, degenerând chiar, câteodată, în veritabile crize de isterie; fie recurge la o acceptare formală de moment, care în rea­litate este lipsită de convingere lăuntrică. Această acceptare va fi de altfel înlocuită foarte repede cu vechea necredinţă, ca un zid de protecţie psihică în faţa a ceea ce nu poate fi înţeles sau care i-ar putea tulbura rutina zilnică a unei vieţi anoste.
Am înţeles astfel că practica aduce, în timp, cre­dinţa, deoarece chiar efortul pe care îl depunem atunci este, într-un anumit fel, un gen de credinţă, în fond, marea majoritate a oamenilor are o credinţă şi încă una fermă, dar care este orientată în mod distructiv şi perver­tit. Astfel, mulţi cred cu tărie că ei nu cred şi aceasta este de ajuns pentru a alimenta noianul de temeri şi îndoieli, de angoase şi prejudecăţi, privându-i de capacitatea de a înţelege lucrurile în esenţa lor. în plus, poate cel mai mare neajuns este că ei se închid sufleteşte, aproape fără să realizeze aceasta. Devin superficiali şi egoişti, iar senti­mentele lor sunt atunci fade, lipsite de forţa şi pulsaţia unei trăiri autentice. Cel mai adesea, omul îşi creează sin­gur limitele.
Probabil că Smaranda Brad nu era încă pregătită pen­tru ceea ce văzuse, în acea zi, capacitatea ei de înţelegere a fost pusă la grea încercare dar se pare că nu a avut pu­terea necesară pentru a traversa emoţia necunoscutului. Când Nicolae Brad a venit acasă de la serviciu, soţia lui i-a povestit incidentul. Au căzut de comun acord să-1 anunţe pe noul om de legătură (colonelul Datcu fusese avansat în funcţie într-un alt oraş).
Noaptea târziu, în faţa casei a sosit un autoturism din care au coborât doi agenţi de securitate. De această dată, doctorul Xien nu mai era prezent. Evenimentul care fu­sese menţionat în raport implica un alt gen de măsuri, iar protocolul acţiunii era diferit. Sub pretextul unui control special la care trebuia să fie supus, Cezar a fost luat în primire de agenţi, a fost urcat în maşină şi aceasta a dis­părut în trombă, în negura nopţii. A fost ultima dată când şi-a mai văzut părinţii.
capitolul 2
DEPARTAMENTUL ZERO
În anul 1980, după treisprezece ani de la înfiinţarea acestei secţii „oculte” a Securităţii Statului, în cadrul JJ. ei au fost realizate mai multe obiective care să per­mită o orientare clară a scopurilor pentru care a fost cre­ată. Dacă în primii ani năuceala provocată de „toana” lui Ceauşescu pentru înfiinţarea departamentului a provocat destule confuzii şi reale greutăţi de acomodare cu specifi­cul activităţii, deceniul al nouălea a fost întâmpinat cu o structură organizatorică destul de bine definită si cu o bază materială acceptabilă. De altfel, problema finanţării a constituit încă de la început un punct „fierbinte”, deoarece Ceauşescu – aparent în mod inexplicabil  -„uitase” să precizeze modalitatea prin care aceasta să fie asigurată. Pe de altă parte, nimeni nu a avut curajul să facă lumină în nebuloasa începutului, pentru că în faţa dictatorului comunist o asemenea întrebare ar fi fost sinonimă cu sfidarea sau cel puţin cu incompetenţa. Ambele variante ar fi însemnat distrugerea carierei şi mari probleme existenţiale pentru cel „întreprinzător”. Metoda era cea care se aplica de obicei în cazurile extreme: se invoca ordinul absolut al Şefului Statului şi se cumula fondul de finanţare din retragerea unor sume de bani din fondul altor domenii. Aceasta a constituit soluţia de com­promis pentru primii trei ani după înfiinţarea departamen­tului.
Cu timpul, lucrurile au evoluat, căpătând conturul a două baze secrete de lucru: una era situată în apropierea oraşului B…, iar cealaltă în Munţii Retezat, la mică dis­tanţă de Valea Ursului (nume de cod). Datorită faptului că după o perioadă de la înfiinţarea departamentului exista deja o oarecare bază logistică, din anul 1972 s-a trecut la o nouă tactică de atragere a fondurilor prin repetate inter­venţii „diplomatice” la Ceauşescu în momente inspirat alese. Convins si chiar entuziasmat de posibilităţile pe care   le-ar  fi   oferit dezvoltarea  acestei   secţiuni   a Securităţii, el a dat dispoziţii ca Departamentul Zero să fie susţinut financiar de două „firme fantomă” din Uruguay, care în actele oficiale figurau ca firme de intermediere în afacerile cu petrol, dar care în realitate erau specializate în acţiunile de spălare a banilor din tranzacţiile ilicite ale Mafiei Latine. „Revita Unio” şi „Nann & Co.” erau cele două firme care procurau sume fabuloase de bani familiei Ceauşescu, fiind administrate în acea vreme de un ade­vărat maestru în domeniu: generalul Mereş, pe care am avut ocazia să-1 cunosc personal. Este probabil unul din­tre puţinii oameni care au intuit corect, cu mult înainte de etapa finală,  deznodământul  sistemului comunist în Europa, precum şi căderea lui Ceauşescu, mai bine zis conjunctura în care se va petrece aceasta.
— Ascultă-mă ce-ţi spun, Radule. Există unele forţe nebănuite care macină temelia acestui popor şi ali­mentează „praful” de aruncat în ochii mulţimii, pe Ceauşescu, impulsurile lui megalomane, orientarea economiei… şi ele nu vin de aici. Personal, mi-am asigu­rat viitorul, al meu şi al familiei. Notorean de la Securitate ştie, dar sunt prea bine plasat ca să mă dea jos. Nu cred că această situaţie poate să continue mai mult de doi-trei ani de acum încolo.
Discuţia a avut loc prin ’88 şi trebuie să recunosc că ea a fost oarecum profetică, deoarece generalul, într-un elan oratoric inspirat, a presupus atunci că Ceauşescu nu avea cum să scape „curat” de furia poporului şi că ace- leaşi forţe oculte (pe care atunci el nu a vrut să le numească) vor pregăti în secret nu numai căderea lui, ci şi acapararea gradată a puterii statale.
Evoluţia politică şi economică a ţării a confirmat cu prisosinţă spusele sale. Mereş a dispărut brusc în 1989, cu puţin înainte de Revoluţie; nici nu putea să-şi aleagă un moment mai bun, căci „agitaţia” de care fusese cuprins comunismul în Europa acelor vremuri nu mai oferea tim­pul necesar unei investigaţii riguroase pentru găsirea „trădătorului”, aşa cum se proceda de obicei. Deşi se bizuia pe imensa lui influenţă şi putere ascunsă, acţionând mai mereu din umbră, generalul Mereş nu a scăpat totuşi niciodată, nici un fel de aluzie la presupusul loc ar retragerii sale împreună cu familia. Personalitatea com­plexă a generalului 1-a determinat să acţioneze mai mereu precum un pion foarte puternic si eficient, dar practic nevăzut şi necunoscut.
Am fost unul dintre puţinii oameni care au avut acces în anturajul lui apropiat, însă chiar şi în această situaţie nu cunoşteam aproape nimic despre el sau despre viaţa lui,care era foarte discretă. Simţul de conservare, egoul rafi­nat şi intuiţia de excepţie în domeniul afacerilor l-au făcut să aibă succese financiare remarcabile în managementul celor două firme, care de altfel au fost lansate datorită relaţiilor sale diplomatice foarte solide, la care însuşi Ceauşescu apela uneori pentru realizarea diferitelor sco­puri. Deşi la început au existat doar zvonuri, acum se ştie în mod sigur, în cercurile înalte ale puterii, că Mereş a fost personajul principal care s-a ocupat de deschiderea şi ali­mentarea controversatului cont financiar al familiei Ceauşescu, a cărui valoare a fost estimată la aproximativ un miliard de dolari. Doar generalul şi, poate, alte două-trei persoane cunosc cu precizie atât suma exactă din acel cont, cât şi soarta lui actuală, interesele în această direcţie fiind enorme.
Este însă lesne de presupus că generalul Mereş, având libertate şi încredere totală din partea lui Ceauşescu pentru a administra cele două firme fantomă din Uruguay, nu s-a limitat doar la umplerea contului personal al dicta­torului, ci a virat de asemenea sume foarte mari de valută în propriul lui buzunar. Probabil că Ceauşescu bănuia aceasta, însă acela a fost singurul caz în care el nu a recurs la măsuri punitive, deoarece era în joc propriul lui interes financiar, iar găsirea unui înlocuitor pe măsură ar fi fost o muncă dificilă şi totodată foarte delicată. Putem bănui, deci, că între Mereş şi Ceauşescu se stabilise un fel de acord tacit şi reciproc avantajos, în care fiecare se făcea că nu-1 interesează ce gândeşte celălalt. De aceea, poziţia generalului Mereş era cu totul specială în angrenajul politico-economic al ţării, el fiind privit de cei care îl cunoşteau ca un fel de „eminenţă cenuşie” a puterii, într-un anumit fel, Mereş era inexpugnabil şi, din câte ştiu, aceasta a fost singura situaţie pe care Ceauşescu a accep-tat-o fără comentarii în toată cariera sa de dictator comu­nist.
Cel mai probabil este că, în prezent, generalul îşi trăieşte vârsta de aur pe una din insulele Baleare sau în splendorile Cretei, urmărind din umbră, cu zâmbetul lui maliţios, „mersul” puterii la Bucureşti. Dintr-o altă pers­pectivă, România a pierdut un om cu posibilităţi organi­zatorice şi decizionale de excepţie. Probabil că generalul Mereş ar fi fost unul dintre pilonii principali ai statului, dar în acelaşi timp este aproape sigur că el cunoştea anu­mite secrete, care îl determinaseră să se „pensioneze” înainte de vreme. Intuiţia şi experienţa lui diplomatică 1-au ajutat astfel foarte mult să se retragă în cel mai potrivit moment în care ar fi putut să o facă.
Ceauşescu a dispus finanţarea generoasă a Departamentului Zero din sumele gestionate de Mereş la cele două firme din străinătate. Din 1968 şi până în 1980 s-au perindat la conducerea DZ nu mai puţin de cinci şefi, însă dintre toţi, colonelul Obadea s-a remarcat în mod deosebit (după învestirea lui, în 1979) printr-un deosebit spirit de iniţiativă şi prin anumite idei novatoare care au optimizat mult activitatea departamentului. Deoarece domeniul de acţiune al acestei secţiuni din Securitate era pe atunci încă relativ obscur şi datorită faptului că nimeni nu prea avea idei şi nici experienţă în acest sens, Obadea a avut marea şansă de a primi o foarte mare libertate de decizie, autonomia departamentului şi încadrarea tipului de activitate al acestuia la categoria marilor secrete de stat. Aceasta însemna implicit că funcţia colonelului Obadea era oarecum echivalentă, în ierarhia puteriistatale, cu aceea de ministru. Datorită însă implicării cu totul speciale în aparatul de Securitate a Statului, teoretic funcţia colonelului avea o pondere şi o influenţă chiar mai mare, fiind apropiată de aceea a unui ministru de stat, însă ea nu putea fi exercitată în mediul politic.
În structurarea departamentului pe care îl conducea, colonelul Obadea s-a ghidat după un principiu simplu: informaţia să fie directă (cu cel mult un intermediar), iarpersonalul de lucru să fie redus la minimum, în acelaşi timp, însă, era necesar ca cei care erau aleşi să lucreze în această structură să fie foarte competenţi şi chiar profe­sionişti în domeniul lor. Pentru a pune în aplicare aceste idei de bază, colonelul a intuit faptul că nu putea face compromisuri; avea nevoie de tehnică specială şi, în plus, de o grupă de elită paramilitară, antrenată special pentru intervenţii neobişnuite.
Colonelul Obadea, prin protocolul funcţiei secrete pe care o deţinea, era unul dintre puţinii oameni care aveau acces direct şi imediat, indiferent de conjunctură, laCeauşescu. Rapoartele erau prezentate dictatorului chiar de Obadea personal, după care îi erau înmânate tot lui, în aceeaşi zi, deoarece – ca o măsură de maximă securitate -acestea erau dactilografiate într-un singur exemplar, sem­nate şi sigilate doar de colonel. Funcţia acestuia era atât de puternică, încât nu trebuia să ofere explicaţii pentru acţiunile sale decât Preşedintelui ţării si Şefului Securităţii Statului. Pe de altă parte, însă, el avea puterea de a solicita ajutorul şi sprijinul oricărei instituţii din ţară. A fost stabilită o linie telefonică particulară, doar între el şi cabinetul lui Ceauşescu, iar informaţiile şi rapoartele care erau primite la departament intrau în categoria: SECRET DE STAT – gradul 5. La acestea nu aveau acces decât Ceauşescu, Şeful Securităţii Statului, Şeful de Stat Major şi, bineînţeles, Obadea însuşi.
Colonelul îi prezentase iniţial dictatorului (la puţin timp după ce preluase funcţia de şef al DZ) o listă cu şai­sprezece propuneri, care să reprezinte infrastructura uneifuncţionări ireproşabile a departamentului. Ceauşescu le-a aprobat pe toate. Ulterior, însă, cu viclenia lui specifică şi temându-se ca puterea lui Obadea să nu creeze un precedent periculos, el a creat unele „supape”. Astfel, colonelul nu mai putea acţiona şi interveni în toate insti­tuţiile din ţară, decât în cele care se încadrau în domeniul activităţii care era specifică departamentului pe care îl conducea, deşi limitele acestei precizări erau foarte vagi. O altă restricţie impusă a fost aceea că Obadea nu mai avea acces la alte secrete de stat sau la cele ale Securităţii Statului, în afara informaţiilor secrete care proveneau din propriul său departament, în sfârşit, trebuia să accepte, atunci când i se solicita, controlul Şefului Securităţii Statului, însă fără ca acesta să aibă drept decizional, ci doar de alcătuire a unui raport de constatare către Ceauşescu. Totuşi, datorită specificului neobişnuit al activităţii DZ, aceste mici „amendamente” nu 1-au deran­jat pe colonelul Obadea. Activitatea lui excelentă din anii care au urmat a demonstrat profesionalismul şi abilitatea pe care o manifesta în relaţiile, de multe ori complicate, cu subalternii săi.
Aceste măsuri de securitate extraordinare s-au dove­dit foarte eficiente chiar şi la câţiva ani după Revoluţie, ceea ce a demonstrat bazele foarte solide şi riguroase pe care fusese structurat Departamentul Zero. Cred că nici secretele armatei sau ale secţiei de spionaj extern nu erau mai bine păstrate ca dosarele DZ. Acestea erau prezentate lui Ceauşescu şi aveau înscrise pe ele mai multe date-reper, ca în modelul următor:

 

NIVELUL DE INFORMAŢIE: 5

ARHIVA SECRETA

DE STAT
Nr. 00345789/Secţia I

Preşedintele statului
STRICT SECRET Şl  CONFIDENŢIAL

R AP ORT-DEPARTAMENTUL ZERO
NR. 9 – înregistrare unică^
Cu privire la galeria de legat din peştera
După ce Şeful Statului lua cunoştinţă de conţinutul raportului şi avea o discuţie rezumativă cu Obadea, dosarul era luat de colonel şi închis într-un seif special din biroul acestuia, care se afla la baza din Valea Ursului, după ce în prealabil era sigilat cu o bandă lată de carton roşu şi cu un sigiliu de plumb. Pe carton era scris:
ACCES LIMITAT: 1.Preşedintele ţării
2. Şeful Departamentului Zero
3. Şeful Securităţii
Seria : Al-nr.9 (ARHIVA SECRETĂ DE STAT)/
În păienjenişul de Secţiuni şi Direcţii ale Securităţii, Armatei şi Ministerului de Interne, Departamentul Zero se distingea ca o insulă aparte, aproape de tip occidental, separat prin specificul lui de celelalte activităţi ale apara­tului de stat. Acesta era cadrul general când Cezar a fost adus la baza secretă de lângă B…, în anul 1980. Prin comparaţie cu nivelul de trai din casa părinţilor săi, acolo avea acces la tot confortul şi la o dotare tehnică de excepţie. Planurile speciale şi lucrările la construcţia bazei fuseseră încredinţate unei firme specializate din SUA, însă tehnica şi aparatura au fost comandate şi importate din Olanda. Complexul fusese dat în folosinţă cu aproape un an în urmă, la puţin timp după ce colonelul Obadea preluase conducerea departamentului. Existau două corpuri principale: o clădire pentru personal şi pen­tru desfăşurarea activităţilor rutiniere şi o a doua clădire,mai mare şi mai sofisticată, care era destinată persoanelor care erau selectate şi aduse acolo, incluzând mai multe apartamente, o bucătărie, o sală de mese şi o secţiune izo­lată în care se aflau laboratoarele pentru diferite experi­mente. Zona bazei era încercuită de un gard înalt de beton iar în jurul lui accesul era interzis pe o rază de o sută de metri, paza fiind militarizată, în mod aparent, totul semă­na cu o banală unitate militară, care nu trezea suspiciuni şi nici interes deosebit. Aprovizionarea se făcea o dată pe săptămână, pentru a se limita la minimum legăturile cu exteriorul.
Atunci când Cezar a sosit la bază, acolo se mai aflau patru subiecţi: trei copii şi un adult. Fiecare dintre ei ocupa câte unul dintre apartamentele cochete ale clădiriiprincipale, de unde nu li se permitea să iasă decât la anu­mite ore. Programul era lejer, însă paza era foarte strictă. Personalul era alcătuit din zece persoane, nouă bărbaţi şi o femeie de 35-40 de ani, care era consiliera misteriosu­lui doctor Xien. Mă voi opri însă aici cu furnizarea altor detalii, deşi Cezar mi-a descris în mod amănunţit locul şi activitatea de acolo. Ulterior, printr-un concurs favorabil de împrejurări mi s-a permis să vizitez acest loc şi trebuie să mărturisesc că el m-a impresionat profund. Chiar dacă atunci baza nu mai avea aceeaşi destinaţie ca în anii ’80, activitatea ei continua într-un regim secret foarte sever.
Cezar a rămas în acel complex tehnic militarizat o perioadă de cinci ani. El a înţeles foarte repede că legă­turile cu părinţii săi erau probabil rupte pentru totdeauna, dar cel puţin acolo i se ofereau posibilităţi nebănuite de -a-şi dezvolta capacităţile sale deosebite. Cu ceilalţi colegi din stabiliment se întâlnea fie în orele de recreere şi sport, fie la cursurile speciale pe care le preda doctorul Xien. Fiecare dintre aceştia deţinea anumite puteri, pe care Cezar mi le-a descris sumar şi cu mult umor.
De pildă, unul dintre copii, un băiat de paisprezece ani, se distingea prin faptul că ombilicul său acoperea o mare parte din abdomen, având cam zece centimetri îndiametru. Indiferent de condiţia vremii, băiatul nu purta decât o pereche de pantaloni subţiri din bumbac. Numele lui era Eduard. Radiaţia sa psihică era atât de puternică, încât oricine se afla în preajma lui se simţea într-un fel timorat, nesigur, fiind cuprins chiar de o senzaţie de frică care nu avea nici o explicaţie concretă, dar care devenea în scurt timp apăsătoare. Aceste senzaţii erau percepute atunci când Eduard era calm şi relaxat, dar dacă din vreun motiv anume el se supăra, puteau fi chiar vizibile mici flash-uri, ca nişte scântei, care apăreau în jurul trupului său, mai ales în preajma capului. In astfel de momente, de obicei obiectele din imediata lui apropiere se spărgeau sau se deformau. De aceea, spaţiul în care locuia era dotat în cea mai mare parte cu obiecte din lemn şi din plastic, pentru că acestea puteau fi înlocuite mai uşor. în perioada verii, apartamentul lui era conectat la un sistem special de răcire a aerului, deoarece băiatul nu putea să suporte temperaturi mai mari de douăzeci de grade Celsius. Varianta cu aerul condiţionat nu era satisfăcătoare, deoarece Eduard afirma că, deşi răcoros, aerul respectiv era lipsit de componenta lui energetică, vitală, adică altfel spus era un aer „mort”, care provoca mai mult rău decât bine. Principala capacitate paranormală a băiatului era puterea telekinetică, adică însuşirea de a putea mişca şi deplasa obiecte materiale fără să le atingă, doar printr-unefort de voinţă. Eduard putea să ridice în aer, de la dis­tanţă, diferite lucruri, menţinându-le sau mişcându-le ast­fel timp de mai multe minute. Deşi nu a fost prea impre­sionat de posibilităţile colegului său, Cezar mi-a povestit totuşi că experienţa de vârf a lui Eduard a fost cea în care a individualizat şi apoi a ridicat în aer, prin concentrare, o sferă de apă pe care mai apoi a deplasat-o prin spaţiul camerei.
Un alt băiat, care avea aproximativ aceeaşi vârstă ca a lui Cezar, nu ieşea aparent în evidenţă prin nimic deosebit, înzestrarea lui era însă de excepţie, deoarece putea să prevadă în linii mari evenimente care aveau să se petreacă într-o marja de 10-20 de ore, de la momentul prezent în viitor. Am aflat că Octavian a reuşit să-şi îmbunătăţească gradat performanţele până la un interval de 28 de ore în timpul viitor, predicţiile lui fiind chiar din ce m ce mai exacte. Totuşi, din câte mi-a spus Cezar, el nu a fost capabil să depăşească vreodată această limită. Interesul oficialilor pentru acel băiat era deosebit şi aceas­ta a făcut ca el să se bucure de un tratament aparte. Chiar şi m orele de repaus, când copiii se jucau, el era însoţit permanent de un individ solid şi sobru, a cărui sarcină era sa vegheze ca băiatul să nu prezică ceva celor din jur. Precauţie oarecum inutilă, deoarece Octavian era mai mult retras, gânditor, uneori chiar apatic. Slăbuţ la trup şi având ochii adânciţi în orbite, el rămânea adeseori pe gân­duri, abstras de la orice influenţe exterioare. Cezar 1-adescris ca pe un băiat deosebit chiar ţi printre ceilalţi care aveau puteri paranormale. Acea stranie capacitate a sa de a percepe viitorul într-o anumită marjă de timp nu era doar intuitivă, aşa după cum este în cazul celor mai multe persoane care asociază această aptitudine cu ghicitul în cărţi, în cafea sau prin intermediul altor modalităţi.
— Tot ceea ce se petrece, tot ceea ce se derulează în acest univers, orice faptă, orice acţiune, gând, emoţie sau sentiment rămâne „înregistrat” cu fidelitate pe un fel de„suport” subtil, mi-a explicat Cezar, răspunzând astfel la nedumeririle mele fireşti. Analogic vorbind, este o „înre­gistrare” care poate fi comparată în anumite limite cu felul în care rămân imprimate unele instantanee din viaţa ta sau a altcuiva pe o peliculă fotografică sensibilă, atunci când se utilizează un aparat de fotografiat. Altfel nu ar fi posibilă investigarea timpului în trecut sau în viitor.
Am intervenit atunci timid, dar contrariat:
— Totuşi, cum este posibilă viziunea viitorului, din moment ce acesta nici nu a ajuns să se petreacă? Cezar a schiţat un zâmbet.
— Aparent, logica ta este sănătoasă. Ceea ce probabil încă nu ştii este faptul că timpul, în el însuşi, este o no­ţiune iluzorie. Există, bineînţeles, energia subtilă a timpu­lui, dar ea este modulată în mod specific de conştiinţa sau percepţia fiecăruia dintre noi. De pildă, aceeaşi perioadă de timp, să zicem de o oră, este percepută în mod subiec­tiv de mai multe persoane, deoarece unora li se pare că „timpul trece mai greu”, iar altora că el „trece mai uşor”. Unii pot să afirme chiar că „a trecut într-o clipă”. Aprecierile sunt diferite, deşi perioada de timp este aceeaşi, în conştiinţa omului apare doar iluzia că există trecut sau viitor, pentru că aceste noţiuni se datorează, la rândul lor, percepţiei fragmentate pe care fiinţa umană obişnuită o are asupra timpului. Imaginează-ţi acum că această formă energetică extrem de fină, pe care o numeşti timp, arată – metaforic vorbind – precum o bandă continuă sau un film foto desfăşurat.
Cezar a desenat atunci o schemă simplă pe hârtie, pentru ca explicaţiile pe care mi le oferea să fie cât mai clare. Eram nerăbdător să aflu de la el noi taine despre anumite realităţi care până atunci fuseseră inaccesibile cunoaşterii mele. Sesizând în repetate rânduri această ati­tudine sinceră din partea mea, Cezar a acceptat în mod tacit să mă ghideze, ca un adevărat maestru, prin umbrele înşelătoare care ascund cunoaşterea veritabilă, iniţiatică.
— Axa timpului este continuă, dar oamenii o percep împărţită, cuantificată în trecut şi viitor, în accepţiunea obişnuită, prezentul este relativ, deoarece clipa prezentă devine trecut în momentul următor; la rândul lui, acesta devine noul prezent, deşi cu o clipă înainte fusese viitor. Fiind continuu, timpul este ca o „bandă de timp” desfăşurată. Oamenii trăiesc chiar în această bandă şi de aceea ei se identifică cu aspectele ei parţiale; nu mai au percepţia de ansamblu a benzii temporale, care este con­tinuă, ci sesizează fenomenul temporal în mod fragmen­tat, în trecut şi viitor, deoarece conştiinţa lor este şi ea limitată doar la un fragment sau altul de cunoaştere. Să presupunem acum că această conştiinţă se expansionează, creste ca o sferă uriaşă şi cuprinde în câmpul ei de per­cepţie şi cunoaştere aproape întregul univers. Aceasta este de ajuns pentru a depăşi bariera timpului, pe care atunci îl vei percepe ca un tot unitar şi veşnic prezent. Trecutul şi viitorul îşi pierd sensul lor relativ. Atunci, cel care exper­imentează acest nivel de conştiinţă devine un fel deobser­vator detaşat, care are la dispoziţie un câmp foarte larg de „vizionare”. Analogic vorbind, eşti precum un turist într-un oraş cu vechi tradiţii; la început, te plimbi pe străzi şivizitezi locurile interesante, unul câte unul, deoarece nu ai posibilitatea să observi totul deodată. Clădirile, oamenii, maşinile, copacii îţi obstrucţionează privirea. Imediat însă ce te ridici la verticală în aer, la mare înălţime, de pildă în nacela unui balon, ai posibilitatea să observi întregul oraş dintr-o singură privire. Oricare ar fi zona sau clădirea pe care o cauţi, tu o poţi accesa instantaneu, pentru că întrea­ga viaţă şi forfotă a oraşului, deşi fragmentată pentru

l 23
eveniment

AXA CONTINUĂ A TIMPULUI
observator
diverşii lui locuitori din diferitele zone ale sale, îţi apare în ansamblu ca un întreg şi în mod simultan. Sper că această analogie este sugestivă pentru a înţelege cât mai bine problema timpului.
Călătoria în timp nu reprezintă altceva decât expan­siunea conştiinţei care atunci are acces la realitatea energiei timpului. Acest lucru este dificil de făcut şi puţi­ni oameni ajung să-1 stăpânească şi să-1 controleze per­fect. Există însă şi etape intermediare; în una dintre aces­te etape se afla Octavian. Din păcate el a fost dus într-o altă locaţie, în 1984, şi de atunci nu 1-am mai văzut nicio­dată.
Deşi înţelesesem explicaţiile în esenţa lor, totuşi mai existau unele nelămuriri. De exemplu, nu-mi era clar cum se poate expansiona conştiinţa şi nici cum se poate realiza, la voinţă, percepţia unui anumit fragment de Imediat ce în mintea mea s-au ivit aceste probleme şi mă pregăteam să formulez întrebarea, răspunsul lui Cezar a sosit în mod spontan:
— Pentru a realiza o veritabilă deplasare în timp la nivelul conştiinţei este necesară o rafinare deosebită a percepţiei şi a nivelului de cunoaştere. O dată ce „ţinta” temporală a fost ferm fixată la nivel mental, focalizarea energiei mentale spre acea zonă va determina amorsarea unui proces de rezonanţă, prin care ajungi să „trăieşti” efectiv în respectiva perioadă de timp şi să te identifici perfect cu stările, emoţiile şi caracteristicile acelor vre­muri, întocmai ca spectatorul unui film care, într-un anume fel, „intră” şi el în realitatea acestuia. Cu alte cuvinte vezi, auzi, miroşi, guşti şi pipăi exact aşa cum o faci în mod obişnuit în propria ta felie de timp, numai că senzaţiile sunt resimţite având specificul luiatunci şi acolo, pentru că ele s-au petrecut deja. Aceasta reprezin­tă, de altfel, certitudinea că experienţa deplasării în timp a fost veritabilă şi ea nu a îmbrăcat doar haina iluzorie aunei imaginaţii mentale debordante. Există, desigur, şi posibilitatea deplasării în timp cu corpul fizic, însă felul în care poate fi ea realizată individual implică explicaţii mai complexe; în plus, motivaţia unei astfel de deplasări trebuie să fie foarte puternică şi importantă, deoarece atunci interferenţele sunt majore.
M-am declarat mulţumit deocamdată cu aceste expli­caţii şi în forul meu lăuntric mi-am propus sincer să ajung şi eu să experimentez aceste realităţi fascinante.
În perioada pe care a petrecut-o la baza din B…, Cezar a făcut progrese remarcabile, dezvoltându-şi capac­ităţile de percepţie şi pe acelea de acţiune subtilă. Unele dintre experienţele lui spirituale extraordinare erau cunos­cute de enigmaticul doctor Xien, care în tot aceste timp îl ghidase cu multă competenţă şi atenţie pe Cezar, acolo unde acesta întâmpina greutăţi.
Doctorul Xien a dispărut într-un mod misterios, împreună cu asistenta lui, la puţin timp după Revoluţia din 1989, însă nimeni nu părea să ştie cum şi de ce s-a petrecut aceasta. Punctul de vedere general a fost acela că se încheiase un lung contract de colaborare, însă eu sunt sigur că Cezar cunoştea adevărul în legătură cu acest subiect, dar din anumite motive el nu a dorit să-mi ofere mai multe detalii.
Contactele dintre Cezar şi ceilalţi ocupanţi ai stabili­mentului au fost foarte puţine şi doar conjuncturale, în acest sens existând reguli foarte stricte. De altfel, până laînceputul anului 1986 el a fost singurul care a fost menţinut în acel loc, fără să fie transferat. Nici unul din­tre cei pe care i-a găsit acolo, în 1980, nu a rămas până la plecarea lui. în timp, colegii lui au fost trimişi în alte locaţii, dar raţiunile pentru care erau efectuate aceste transferuri au rămas necunoscute, în locurile celor plecaţi veneau mereu alţii, despre care Cezar nu avea însă posi­bilitatea să afle prea multe, căci şi aceia erau transferaţi relativ repede.
Anul 1986 a constituit un „punct de inflexiune” în viaţa lui Cezar, culminând cu o experienţă spirituală extraordinară. Evenimentele din acea perioadă au fost însă strâns corelate cu prezenţa şi acţiunile şefului depar­tamentului, care era colonelul Obadea. El îl aprecia în mod deosebit pe Cezar şi nu de puţine ori discutau despre diferitele aspecte implicate în activitatea departamentului. Deşi era adolescent, Cezar nu corespundea totuşi, nici măcar pe departe, tiparelor obişnuite ale personalităţii şi maturităţii care sunt asociate acestei vârste. Viaţa şi expe­rienţa în cadrul bazei de la B… aveau alte standarde, mult mai înalte decât cele din societatea exterioară; locul era parcă desprins dintr-o lume paralelă, în care legile fizice ale acesteia sau concepţiile şi ideile locuitorilor ei nu mai respectau nicidecum normele unanim cunoscute. Este adevărat că, în funcţia sa de comandant al DZ, colonelul Obadea se orienta cu precădere asupra aspectelor de ordin militar, de securitate, administrative şi chiar politice care priveau structura organizatorică pe care o conducea, însă el cunoştea de asemenea cu precizie dosarul secret al fiecărui „subiect” în parte şi urmărea cu interes activitatea şi realizările celor care erau duşi acolo. Obadea erau unul dintre puţinii oameni ai Securităţii de atunci care manifesta un spirit deschis şi o conduită morală de excepţie. Totodată, el era şi foarte abil în jocurile politice care confruntau diferite forţe şi interese, iar evenimentele ulterioare aveau să demonstreze că pla­nurile şi ideile colonelului începuseră să fie aplicate încă din acea perioadă. Dar, să nu anticipăm.
In 1986, Obadea se afla într-un conflict mocnit de interese cu Şeful general al Securităţii Statului, care nu agrea „independenţa” departamentului. Acesta făcuse deja mai multe controale la bazele DZ, controale care nu aveau practic nici o justificare, dar care îi permiteau să „macine” în mod gradat poziţia lui Obadea în faţa lui Ceauşescu, prin rapoartele cu o notă concluzivă nefavo­rabilă pe care le înainta dictatorului. Ideea era să-1 dea jos din funcţie pe Obadea şi să asimileze DZ la structura ge­nerală a Securităţii, ceea ce i-ar fi permis actul decizional la nivelul departamentului. Planul Şefului Securităţii era însă rudimentar şi lipsit de fineţe; chiar şi Ceauşescu, cunoscut pentru suspiciunea lui, nu 1-a prea luat în seamă, însă tensiunile totuşi existau. De aceea, Obadea era nevoit să acţioneze cu precauţie şi să facă un adevărat slalom pentru a înşela vigilenţa superiorului său ierarhic, care era Şeful general al Securităţii.
În acel an, colonelul a luat surprinzătoarea decizie ca Cezar să-şi viziteze familia, justificând aceasta printr-o aşa-zisă „instabilitate” emoţională a subiectului, care era necesar să fie atenuată.
— În realitate, mi-a precizat Cezar zâmbind uşor, intenţia lui Obadea era cu totul alta. Vizita pe care urma să o fac părinţilor nu constituia decât o pavăză, o diver­siune pentru a ascunde de Ceilalţi factori interesaţi o ac­ţiune mult mai importantă, în ceea ce mă privea, cunoşteam foarte bine situaţia familiei mele, chiar dacă aparent eram izolat fizic de ea. Ştiam, de pildă, că tatăl meu murise cu doi ani înainte într-un accident stupid şi că mama mea suportase destul de greu acea pierdere. Te întrebi mirat cum am ajuns să cunosc aceasta fără să părăsesc totuşi incinta bazei şi fără să mă anunţe nimeni despre acel fapt. îţi voi spune doar că numai corpul meu fizic se afla restricţionat în activitatea sa, dar libertatea gândirii şi a acţiunii în celelalte corpuri subtile ale mele era foarte mare.
Faţă de mirarea şi neîncrederea afişate de mine la auzul celor afirmate, Cezar a continuat să-mi explice cu bunăvoinţă şi răbdare:
— Îndoiala ta provine din necunoaşterea unor realităţi esenţiale. Este ca şi cum ai avea o haină plină cu bani care sunt ascunşi în căptuşeala ei, despre care nu ştii însănimic; tu continui să porţi haina, dar cerşeşti în fiecare zi la colţ de stradă pentru a te întreţine. Cred că ai înţeles deja că nu suntem nici pe departe doar acest corp de materie fizică, ponderală. Experienţa practică îţi va dove­di fără nici un dubiu acest adevăr. Atunci vei descoperi că un alt corp, mult mai „flexibil” şi „uşor”, dacă mă pot exprima astfel, îţi stă la dispoziţie pentru a cunoaşte multe alte secrete şi mistere. Bineînţeles, acest corp de natură mult mai subtilă decât cea a corpului fizic este şi el guver­nat de anumite legi şi restricţii, deoarece există structuri ale fiinţei noastre care sunt încă mult mai rafinate şi sub­tile ca acesta, însă comparativ cu corpul fizic el se află în dimensiunea superioară pe care ocultiştii şi iniţiaţii o numesc „astral”.
Dobândirea capacităţii de a fi conştient de propriul tău corp astral, aşa cum eşti conştient de cel fizic, este un proces relativ uşor pentru unii oameni şi implică un anu­mit grad de purificare şi de elevare a conştiinţei la acel nivel. Există foarte multe fiinţe umane care au trăit cel puţin o astfel de experienţă, numită în lucrările de specia­litate „dedublare astrală conştientă” sau „experienţă extracorporală”. O astfel de experienţă poate surveni acci­dental – de pildă, în urma unei emoţii foarte puternice; în timpul somnului cu vise – atunci când, pentru perioade mai lungi sau mai scurte devii conştient că visezi; sau la voinţă, în orice moment doreşti, ceea ce este însă mai difi­cil de obţinut. Unii oameni care au ajuns deja la un înalt grad de dezvoltare a capacităţilor lor psihice şi spirituale sunt perfect conştienţi de acţiunile corpului lor astral chiar în timp^ce ei trăiesc şi acţionează în mod obişnuit în corpul fizic, însă aceasta implică un nivel foarte elevat de dezvoltare a conştiinţei individuale, despre care nu vom vorbi acum. în general, cei care trăiesc experienţadedublării astrale conştiente doresc să obţină informaţii sau să aibă acces în locuri sau conjuncturi deosebite, datorită unor interese meschine sau egoiste pe care le urmăresc. Metoda a fost şi este folosită, cu o anumită marjă de eroare, în acţiunile de spionaj militar, economic sau chiar politic, de către marile puteri ale lumii. Totuşi, cei care aplică această putere psihică în mod egoist se confruntă cu repetate eşecuri, deziluzii şi stagnări la nivele inferioare ale gândirii şi comportamentului, pentru că ei nu cunosc sau pur şi simplu ignoră anumite legi esenţiale care descriu armonia şi relaţia dintre acţiune şi rezultatul ei. Este ca atunci când, analogic vorbind, o con­ductă prin care apa circulă liberă şi nestânjenită se înfundă treptat cu câlţi şi alte murdării, până când ea se blochează complet; de aceea, mulţi care s-au bucurat la început de diversele puteri psihice pe care le dobândiseră sau pe care deja le aveau, au putut să remarce în timp o diminuare gradată a acestora, chiar până la dispariţia lor totală în unele cazuri.
Aceasta trebuie să te facă să înţelegi în special impor­tanţa pe care o are responsabilitatea acţiunii în astfel de cazuri. Să ştii că în marea lor majoritate, mai ales dinignoranţă şi comoditate, oamenii preferă să nege lucrurile sau faptele la care nu au acces direct prin simţuri sau prin experienţă directă. Puţini sunt cei care, datorită unui anu­mit grad de elevare la care au ajuns, intuiesc faptul că li­bertatea de acţiune de care se bucură atunci, de pildă prin dedublare astrală conştientă, reprezintă o realitate pe care ei trebuie să o folosească în mod constructiv şi nu egoist. Se pot observa şi cunoaşte atunci aspecte relativ obişnuite ale vieţii cotidiene, însă este de  asemenea posibilă cunoaşterea şi aflarea unor secrete pe care unii ar vrea să le cunoscă, dar nu au această posibilitate.
Deşi în planul astral există, ca şi în planul fizic, anu­mite „bariere” care blochează accesul informaţional în ceea ce priveşte unele locuri sau aspecte secrete, totuşi libertatea de acţiune şi de deplasare este incomparabilă cu aceea din planul fizic. Obstacolele şi barierele din planul astral au rolul de a-i selecta pe cei care doresc să cunoască anumite taine şi mistere, atât după frecvenţa lor caracte­ristică de vibraţie, cât şi după intenţia pe care ei o urmăresc în acea acţiune, în planul astral, deplasarea se face după cu totul alte principii decât în lumea fizică, ea survenind la voinţă şi producându-se fie cu o anumită viteză – de obicei foarte mare -, fie aproape instantaneu şi aceasta în orice colţ al planetei: sub apă, sub pământ, la suprafaţa lui sau în aer. Mai speciale sunt deplasările în spaţiul cosmic, pe alte planete sau corpuri cereşti, când într-o primă fază experienţele trebuie să se limiteze la sis­temul nostru solar. Doar mai apoi, în mod gradat, pe măsura înţelegerii corecte a unor aspecte şi legi tainice ale universului, deplasările pot fi extinse la nivel galactic,
explorând astfel diferitele zone ale galaxiei noastre.
În ceea ce priveşte proiecţiile conştiinţei noastre individuale
la nivel intergalactic , acestea se efectuează cu alte corpuri, mult mai subtile ca cel astral, dar nu vom aborda aici şi acum acest subiect.
Ceea ce am vrut să te fac în principal să înţelegi, este faptul că materia fizică nu influenţează absolut deloc deplasarea corpului astral, în schimb, această deplasare este obstrucţionată de anumite forţe şi entităţi subtile care acţionează în anumite „puncte” sau „zone-cheie” atât din planul astral cât şi din planul fizic, în care accesul la informaţie este blocat. De exemplu, acest gen de restricţii pot fi întâlnite în protecţia anumitor comori sau depozite de o natură specială şi secretă, la anumite porţi, galerii sau căi de acces rapid spre alte puncte ale planetei sau chiar a altor lumi. Alteori, „blocajele” astrale limitează accesul faţă de anumite iniţieri oculte sau mistere care sunt prote­jate de entităţi gardiene special invocate.
Nu vreau să înţelegi de aici că aceste restricţii sunt imuabile, dar ele îi privesc mai ales pe cei insuficient evoluaţi care încă nu sunt pregătiţi să se confrunte cu anu­mite mistere fără să urmărească să le folosească în mod personal şi egoist. Ar mai fi încă multe de spus în ceea ce priveşte modalităţile practice de dobândire a puterii de dedublare astrală conştientă, precum şi alte detalii care se referă efectiv la experienţa practică a dedublării astrale, dar va veni un timp când vom avea ocazia să discutăm în amănunţime despre toate aceste aspecte.
Acum îţi voi spune că adevărata intenţie a colonelu­lui Obadea nu era aceea de a mă trimite la F… să-mi vizitez mama – bineînţeles, însoţit de o gardă specială – ci de a face o deplasare foarte secretă, la Mănăstirea Cernica, lângă Bucureşti. Cred că înţelegi faptul că, în acele vremuri, deplasarea unor oficialităţi politice sau militare din conducerea ţării la un lăcaş de cult era ceva foarte periculos. Regimul comunist, ateu prin însăşi doc­trina sa, elimina din start această abordare sub ameninţarea unor pedepse corespunzătoare.
Nu am ştiut nimic despre ţinta deplasării noastre până nu am ajuns la poarta bisericii. Eram însoţit de colonelul Obadea şi călătoria am efectuat-o pe timpul nopţii, de labază până la Bucureşti cu elicopterul, iar de acolo şi până la Cernica cu un automobil de teren. Pe drum, colonelul mi-a spus că doreşte să mă întâlnesc şi să vorbesc cu o faţă bisericească, un preot cu totul deosebit, despre care spunea că era deja un adevărat sfânt în viaţă, având mari puteri şi har divin.
La intrarea în curtea mănăstirii am zărit foarte multe maşini ale oamenilor care veniseră din toate colţurile ţării să viziteze mănăstirea sau să se roage plini de credinţă. De fapt, Obadea mi-a explicat că aproape toţi cei care aşteptau pe şosea se aflau acolo pentru a vorbi cu acel monah, care se numea Arsenic Boca. Colonelul aranjase deja întâlnirea cu câteva zile înainte, în timp ce mergeam prin curtea mănăstirii şi ne îndreptam spre chilia ascetu­lui am putut observa două gărzi în civil care se postaseră de o parte şi de alta a uşii chiliei respective. Cei doi tre­buiau să asigure paza, astfel ca noi să nu fim deranjaţi pe tot parcursul discuţiei. Deşi zorii încă nu apăruseră şi afară era destul de frig, prin curte se deplasau câţiva călugări, rapid şi fără zgomot, probabil pentru rugăciunea de dimineaţă.
Înainte de a intra în chilie, Obadea mi-a spus:
— Singurul lucru pe care îl doresc de la tine este să discuţi foarte deschis cu părintele Arsenic. Vom fi doar noi doi în încăpere cu părintele, iar această discuţie tre­buie să rămână secretă. Avem mulţi duşmani.
Mi-am dat în mod tacit acordul. Colonelul era un om inteligent şi capabil, care ştia să se strecoare printre meandrele” sistemului comunist impus de Ceauşescu şi care intuia corect că zilele dictaturii acestuia erau practic numărate. Ne aflam în anul 1986. în acea perioadă, abili­tatea colonelului consta mai ales în a lăsa impresia unei activităţi ireproşabile, în paralel cu pregătirea terenului pentru „noua trecere”. Rezistase şapte ani la conducerea departamentului – caz foarte rar în acea vreme – şi nu voia să facă vreo greşeală tocmai atunci când se iveau spe­ranţele unui nou început pentru întreaga ţară. Orice ac­ţiune în acest sens trebuia planificată cu minuţiozitate şi executată cu mare atenţie. Schimbarea la care aspira aproape toată lumea – şi populaţia, şi unii şefi politici sau militari – era iminentă, însă ea trebuia să se producă în condiţii de maximă securitate, pentru a se împiedica ast­fel eventualele eşecuri. Comploturile sau grupările se dovediseră periculoase, încrederea în alţii era aproape imposibilă, astfel că lui Obadea îi mai rămăsese practic un culoar destul de îngust de acţiune, acela al specificului activităţii DZ, al cărui şef era. Dacă era inteligent folosită, această direcţie de acţiune se putea dovedi, totuşi, foarte eficientă.
Colonelul nu avea aspiraţii politice şi nici nu dorea să parvină în sfera afacerilor, ci îl interesa cu precădere tranziţia, menţinerea şi dezvoltarea în cele mai bune condiţii a ceea ce realizase în cadrul departamentului. El avea o deosebită viziune practică asupra evenimentelor înconjurătoare şi acorda un profund respect şi o mare încredere fenomenelor oculte şi aspectelor iniţiatice, urmărind să îmbine cât mai bine şi mai cu folos ele­mentele şi conjuncturile din viaţa fizică cu metodele sub­tile de acţiune. Precaut, colonelul Obadea îşi calcula mai întâi cu atenţie fiecare pas, înainte ca acesta să se dovedească a fi fatal; în situaţia şi poziţia sa, nu funcţia pe care o deţinea reprezenta marea pierdere, ci însăşi viaţa lui. Chiar dacă relaţiile sale cu Ceauşescu erau destul de bune, nu-şi putea permite totuşi nici o greşeală, deoarece ştia că dictatorul n-ar fi şovăit nici măcar o clipă să-1 exe­cute în cazul în care intenţiile sale ar fi fost demascate. „Lupii sunt mereu la pândă”, obişnuia el să-mi spună.
Planul lui Obadea era relativ simplu: dacă, eventual, ar fi intervenit unele voci mirate sau întrebări incomode în legătură cu vizita de la Cernica, totul ar fi fost justificat prin „specificul activităţii”; ar fi invocat atunci unele „ve­rificări” şi „experimente” foarte secrete. Dacă totul s-ar fi integrat în normal, misterul convorbirii noastre cu părin­tele Arsenic B oca ar fi rămas ştiut doar de trei persoane. Monahul a murit după trei ani, în 1989, cu puţin timp înainte de Revoluţie; mai rămâneam eu însumi, care reprezentam o sursă relativ „blocată” pentru lumea exte­rioară. Desigur, în cazul unei anchete, lucrurile nu ar fi fost deloc simple, dar varianta respectivă i s-a părut colonelului ca fiind totuşi cea mai puţin periculoasă.
Aş vrea să înţelegi, de asemenea, că Obadea a lăsat să treacă aproape şase ani până să se hotărască să aibă mai multă încredere în mine. Sunt sigur că a studiat foarteatent fişele doctorului Xien referitoare la persoana mea, m-a observat discret în diferite situaţii şi m-a supus indi­rect la anumite teste. Aşa se explică şi faptul că nu am fost mutat niciodată de la baza din B…, cum de altfel s-a petre­cut cu toţi ceilalţi colegi ai mei care s-au perindat pe acolo. La Cernica am realizat spontan, intuitiv, că Obadea urmăreşte să mă pregătească în secret, să mă „formeze” pentru anumite planuri de viitor. Această iniţiativă era uşurată de faptul că, la rândul meu, îl simpatizam pe colonel şi îi cunoşteam natura sinceră şi fondul bun pe care îl avea.
Ceea ce îmi relata Cezar trezea fiori nebănuiţi în mine. Auzisem şi eu despre marele sfânt şi duhovnic Arsenic Boca din Ardeal, de la Mănăstirea Sâmbăta şi ştiam că fusese foarte prigonit de regimul comunist. Veştile despre harul şi puterile lui divine făcuseră de mult înconjurul ţării, dar ele erau înăbuşite de ideologia şi ac­ţiunea tipic comunistă. Pentru a împiedica masele de oameni să vină puhoi la monah să fie binecuvântate, autorităţile îl strămutau adeseori pe ascuns la diferite mănăstiri, sau îl păzeau, nelăsându-1 să vorbească oame­nilor. Uneori, foarte rar, părintele Arsenic ajungea şi la Mănăstirea Cernica. Existau unele zvonuri că prezenţa ocazională a monahului în acel lăcaş sfânt se datora inter­venţiei unor personalităţi politice din acea Vreme, chiar din conducerea ţării, pentru ca ele să-1 poată vizita şi să poată vorbi cu el în particular, fără să se expună unor mari riscuri. Chiar dacă nu politicienii erau cei care îl aduceau pe Arsenie Boca la Cernica, lângă Bucureşti, este totuşi un fapt binecunoscut că aceştia au avut de-a lungul anilor repetate întâlniri şi convorbiri particulare, în secret, cu părintele.
În cazul deplasării colonelului şi a lui Cezar la Cernica, problema era puţin diferită; nu Cezar a fost cel care a solicitat întrevederea cu părintele Arsenie şi nu el a fost cel care dorea să afle în mod special ceva de la aces­ta. El trăise deja unele experienţe spirituale foarte pro­funde, pe care ascetul le-a intuit imediat atunci când 1-a văzut, întâlnirea a fost, în mod sigur, una dintre cele mai stranii şi enigmatice care se pot închipui.
Cezar a reluat firul povestirii.
— Într-adevăr, în zorii acelei zile lucrurile apăreau într-o lumină destul de stranie la Cernica. Nimeni nu ştia ce se petrece, cine trebuia să vină, ce trebuia să urmeze.Această relativă agitaţie exista însă doar în exterior, prin­tre credincioşii care aşteptau să li se permită accesul în mănăstire, fiind alimentată de incertitudini şi diverse alte zvonuri şi supoziţii. Am aflat ulterior că, la un moment dat, oamenii de acolo au fost străbătuţi de un fior la zvonul că părintele Arsenie ar putea fi arestat şi luat de acolo. Psihicul maselor de oameni este foarte labil şi el are o caracteristică lunară, de mare receptivitate. Anumite persoane şi unele organizaţii oculte cunosc metode şi pro­cedee precise prin care pot influenţa în mod decisiv, fie numai şi la nivel verbal, părerile şi tendinţele marilor grupuri de oameni. De altfel, tocmai pe această caracte­ristică, de relativă inconştienţă a maselor umane, se bazează teoriile diversiunii, zvonurilor şi manipulării. Dacă, în plus, ele sunt susţinute de un suport de influ­enţare şi manipulare tehnologică – de pildă, prin inter­mediul emisiei unor unde energetice cu o anumită frecvenţă – atunci efectele sunt aproape garantate. Nu vreau să înţelegi de aici, însă, că spontaneitatea lipseşte cu desăvârşire în cazul maselor de oameni. Problema este însă mult mai complexă, deoarece metodele de manipu­lare care sunt folosite la nivelul planului fizic pot fi con­tracarate şi eliminate cu succes prin anumite acţiuni de natură pur spirituală, mai ales atunci când acestea sunt efectuate la unison de cât mai multe persoane.
Dacă în cazul manipulării malefice oamenii devin oarecum robotizaţi şi mecanici în acţiunile pe care le exe­cută, minţile lor fiind atunci practic înnegurate şi aproape inerte, în cazul acţiunii pozitive şi profund benefice, lumi­noase şi spirituale utilizând diverse metode iniţiatice, ei se vor bucura de o minunată libertate şi deschidere a orizon­tului individual. Atunci, oamenii încep să înţeleagă cu adevărat importanţa fundamentală a liberului arbitru pe care îl au. Tocmai în aceasta constă lupta unor grupări malefice oculte: suprimarea prin orice mijloace posibile a liberului arbitru al omului, a posibilităţii lui de a alege singur şi nemijlocit, a capacităţii de a se cunoaşte în pro­funzime şi de a afla adevărul existenţial.
Dacă vei avea curiozitatea să analizezi măcar în parte sistemul social actual de informare, de conducere şi de administraţie în lume, vei putea să constaţi că totul în aceste direcţii există în vederea suprimării şi închiderii, a limitării individului şi nu în scopul dezvoltării, deschiderii şi cunoaşterii sale libere, aşa cum se afirmă în mod pervers prin intermediul diverselor sloganuri false. Nu mi-am propus acum să dezvoltăm această temă impor­tantă de care, la urma urmelor, depinde însuşi viitorul omenirii, îţi voi oferi însă, mai târziu, alte detalii care să te facă să înţelegi mult mai profund sistemul complex de dominare a lumii. Pe moment, este suficient să-ţi spun că „microbul” care face să se instaureze „boala” fatală în viaţa omului este ignoranţa întreţinută în mod subversiv de anumite grupări oculte, precum şi lipsa voinţei indivi­duale de a depăşi această „boală”. Voi reveni însă, acum, la ceea ce îţi relatam cu privire la întâlnirea cu părintele Arsenic Boca.
Foarte focalizat asupra relatării sale, Cezar şi-a schimbat poziţia pe scaun şi a continuat imediat.
— Am făcut o paranteză la faptul că oamenii înce­puseră deja să răspândească nişte zvonuri aberante. Adevărul a fost însă mult mai simplu. Nu-ţi voi reda con­vorbirea pe care am avut-o atunci cu părintele; de altfel, ea a durat mai mult de trei ore. Colonelul, aflând unele lucruri despre existenţa lui în viitor, şi-a abandonat trep­tat masca rigidităţii şi a inflexibilităţii pe care o dobândise în timp, ca urmare a deformării profesionale. Am să-ţi spun însă că Arsenic Boca făcea parte din acea categorie de oameni înţelepţi care, deşi deţin un corp fizic pe Pământ, au conştiinţa deja stabilită în Ceruri. Acel om mi-a lăsat cu adevărat o impresie foarte profundă şi puter­nică. Toate puterile şi forţele pe care le aveam sau le văzusem la alţii, nu valorau nici cât o nucă în faţa acelei măreţii sclipitoare, pure şi divine, care emana din fiinţa părintelui. Sfinţenia şi puterea lui de pătrundere în mintea şi sufletul omului erau extraordinare şi aceaste nu numai că se producea instantaneu atunci când te aflai în prezenţa aceste direcţii există în vederea suprimării şi închiderii, a limitării individului şi nu în scopul dezvoltării, deschiderii şi cunoaşterii sale libere, aşa cum se afirmă în mod pervers prin intermediul diverselor sloganuri false. Nu mi-am propus acum să dezvoltăm această temă impor­tantă de care, la urma urmelor, depinde însuşi viitorul omenirii, îţi voi oferi însă, mai târziu, alte detalii care să te facă să înţelegi mult mai profund sistemul complex de dominare a lumii. Pe moment, este suficient să-ţi spun că „microbul” care face să se instaureze „boala” fatală în viaţa omului este ignoranţaîntreţinută în mod subversiv de anumite grupări oculte, precum şi lipsa voinţei indivi­duale de a depăşi această „boală”. Voi reveni însă, acum, la ceea ce îţi relatam cu privire la întâlnirea cu părintele Arsenic Boca.
Foarte focalizat asupra relatării sale, Cezar şi-a schimbat poziţia pe scaun şi a continuat imediat.
— Am făcut o paranteză la faptul că oamenii înce­puseră deja să răspândească nişte zvonuri aberante. Adevărul a fost însă mult mai simplu. Nu-ţi voi reda con­vorbirea pe care am avut-o atunci cu părintele; de altfel, ea a durat mai mult de trei ore. Colonelul, aflând unele lucruri despre existenţa lui în viitor, şi-a abandonat trep­tat masca rigidităţii şi a inflexibilităţii pe care o dobândise în timp, ca urmare a deformării profesionale. Am să-ţi spun însă că Arsenic Boca făcea parte din acea categorie de oameni înţelepţi care, deşi deţin un corp fizic pe Pământ, au conştiinţa deja stabilită în Ceruri. Acel om mi-a lăsat cu adevărat o impresie foarte profundă şi puter­nică. Toate puterile şi forţele pe care le aveam sau le văzusem la alţii, nu valorau nici cât o nucă în faţa acelei măreţii sclipitoare, pure şi divine, care emana din fiinţa părintelui. Sfinţenia şi puterea lui de pătrundere în mintea şi sufletul omului erau extraordinare şi aceaste nu numai că se producea instantaneu atunci când te aflai în prezenţa lui, dar declanşau în propria ta fiinţă chiar un gen debucurie şi aspiraţie care îţi determinau impulsul de a te oferi tu însuţi, în totalitate şi deliberat, cunoaşterii acelui om. Era un sentiment inefabil, care avea legături directe cu cel mai profund resort spiritual al fiinţei noastre, care este etern, pur şi indestructibil.
Metaforic vorbind, dacă asociezi calea până la acea sursă tainică din fiinţa noastră cu săpatul unei fântâni, atunci poţi să ştii că apa rece, limpede şi minunată la care vei ajunge este însăşi apa vieţii pe care o vei bea în eter­nitate. Arsenic Boca avea uimitoarea influenţă subtilă de a te face să intuieşti spontan prezenţa acelei ape din pro­funzimile fiinţei tale, cu mult înainte ca tu să ajungi la ea. în tine se năştea atunci, năvalnic şi înălţător, un sentiment copleşitor de iubire şi devoţiune şi aceasta era verificarea cea mai sigură a autenticităţii nivelului spiritual şi a haru­lui divin la care ajunsese monahul. Datorită faptului că eu însumi aveam capacitatea de a simţi şi a cunoaşte în limi­te destul de largi oamenii cu care mă confruntam, mi-a fost destul de simplu să realizez nuanţele foarte fine ale radiaţiei psihice extraordinare pe care o manifesta Arsenic. Cunoaşterea lui era instantanee şi atât de pro­fundă, încât ea provoca în cel din faţa lui, de cele mai multe ori, adevărate trăiri catarctice, însă chiar şi aceste emoţii apăreau în conformitate cu posibilităţile şi aspi­raţia fiecăruia.
Senzaţia pe care am trăit-o acolo, după ce am intrat în chilia lui, a fost aceea a unui sentiment de profunzime abisală a cunoaşterii, care nu era însă disociată de iubirea pură. Nu vreau, totuşi, să intru în domeniul abstract al unor observaţii de natură metafizică; nu cred că ţi-ar fi de prea mult folos în această fază şi nici nu ştiu dacă le-ai putea înţelege în întregime. De obicei, timpul lor vine după ce au fost făcuţi deja câţiva paşi importanţi în această direcţie. Majoritatea oamenilor este însă fixată în  rutină zilnică şi în participarea la activităţile mondene, încât astfel de idei – cum ar fi, de pildă, aceea a relaţiilor dintre cunoaştere şi iubire – ajung să i se pară de-a drep­tul aberante şi nebuneşti, în cel mai bun caz, ai putea să te alegi cu unele comentarii şi observaţii ale celor din jur, care sunt făcute de pe o poziţie aşa-zis „superioară”, pen­tru a te determina să înţelegi că greşeşti. Aceşti oameni, practic, mor de sete, ca să mă refer tot la exemplul dinainte, dar ei nu-şi dau seama de aceasta. Părintele Arsenie era expresia vie, inefabilă, a unuia care a ajuns să trăiască cu adevărat în fericirea cea mai pură. După gradul de înţelegere şi receptivitate individuală, cei care se aflau în preajma lui puteau să resimtă ei înşişi unele crâmpeie din această fericire totală, aşa cum un diapazon vibrează singur atunci când se află lângă pianul care scoate sunetul notei   caracteristice   diapazonului.   Influenţa   subtilă benefică, răbdarea şi compasiunea pot transforma chiar şi sufletele cele mai înnegurate.
In ceea ce-1 privea pe colonelul Obadea, el a rezonat aproape de la început cu influenţa tainică, subtilă, a părin­telui. Cu o bunătate nesfârşită, Arsenie Boca 1-a sfătuit cum să procedeze pentru a evita vremurile tulburi care vor urma. în ceea ce mă priveşte, după ce am intrat în mica încăpere am observat că, mult timp după aceea, părintele nu mi-a aruncat nici măcar o privire, ca şi cum n-aş fi existat acolo. Cam după o oră şi jumătate, timp în care colonelul a ascultat stupefiat cuvintele sfântului, acesta s-a întors spre mine şi mi-a spus că, în cazul meu nu este necesar să-mi spună ceva anume, deoarece eu am găsit deja drumul spre lumină şi voi fi ajutat în continuare să-1 urmez fără şovăire. A indicat apoi cu precizie modalităţile în care Obadea şi cu mine trebuie să conlucrăm pentru a avea succes în acţiunile viitoare care aveau să fie foarte importante, prin revelarea anumitor dovezi care vor ului întreaga lume şi care vor fi descoperite după aproape douăzeci de ani. Deşi mă aflam în acele momente într-o stare de absorbţie interioară profundă, atunci când părin­tele a făcut acea prezicere am fost scuturat de un fior put­ernic în întreg corpul, care a determinat în mintea mea apariţia unor intuiţii şi corelaţii foarte complexe.
Aici Cezar se opri câteva clipe, gânditor. Eu devenisem puţin agitat şi încordat.
— Înseamnă că părintele Arsenie a vorbit şi despre mine, adică despre faptul că te vei întâlni cu mine, că îmi vei povesti toate acestea şi că îmi vei propune să public ocarte cu aceste evenimente? 1-am întrebat eu pe Cezar.
El zâmbi uşor, dar a continuat să păstreze o atitudine concentrată.
— Ne-a indicat faptul că vom găsi modalităţi potrivite de a sădi mai întâi seminţele şi apoi de a creşte şi dezvol­ta florile transformării spirituale ale acestui popor. Da, aprecizat că vor fi publicate informaţii care vor avea un rol important în acest proces, însă aspectele secundare care au ţinut de realizarea acestui fapt, incluzând aici alegerea ta şi celelalte elemente, ţin de planificarea pe care am făcut-o eu însumi şi modul în care am gândit această ac­ţiune.
— A spus ceva despre marea descoperire care va fi făcută şi unde anume? am insistat eu.
— Nu, nu a precizat nimic în acest sens; a spus că se va petrece în mod sigur în ţara noastră şi că va avea un impact atât de mare, încât nu mai este nevoie să ştim altedetalii. Dar a repetat de mai multe ori că va fi o luptă acer­bă. Nu ştiu însă Ia ce s-a referit.
Anticipând puţin, voi spune că prezicerea părintelui Arsenie Boca s-a adeverit cu mare exactitate. Aşa după cum se va vedea mai departe, uluitoarea descoperire a fost realizată în anul 2003, la şaptesprezece ani de la memora­bila întâlnire din Mănăstirea Cernica. Ea a zguduit efectiv eşafodajul politic, ştiinţific şi religios al celei mai mari puteri actuale, care sunt Statele Unite ale Americii. A instituit imediat cel mai teribil secret mondial şi a impli­cat o luptă diplomatică teribilă şi presiuni politice extra­ordinare, deoarece România a dorit să prezinte această descoperire lumii întregi. Prin specificul ei, descoperirea ameninţă    însăşi    influenţa    politico-ideologică    a Vaticanului   şi   spulberă  iremediabil   atât  concepţia antropologică a ştiinţei moderne, cât şi ideile despre isto­ria planetei noastre şi a omenirii. Atunci când mi-a relatat despre discuţia cu Arsenie Boca, Cezar nu cunoştea nici el natura descoperirii care avea să fie făcută, unde şi când va  avea ea loc,  deoarece convorbirea noastră s-a desfăşurat pe la începutul anului 2002. Felul în care s-au precipitat însă evenimentele, incredibilele conexiuni şi sursele care au concurat la realizarea descoperirii îmi dau posibilitatea acum, când cunosc toate elementele impli­cate, să am o viziune fascinantă şi de ansamblu a întregu­lui angrenaj, uluitor de complex, care a condus la momen­tul epocalei descoperiri. Ea apare astfel ca un punct-focar,ca o primă „staţie” foarte importantă pe calea transfor­mării conştiinţei umanităţii şi mi se pare cu atât mai remarcabil şi sugestiv faptul că ea s-a produs în România.
Aşa după cum se va vedea, descoperirea reprezintă de fapt o „antecameră” la alte realităţi chiar mai tulburătoare, pe care Cezar, împreună cu o echipă de specialişti formatădin reprezentanţi ai SUA şi ai României, le-a investigat în cadrul unei „mari expediţii” pe parcursul unui an (din luna octombrie 2003, până în luna iulie 2004). Deoarece am fost la locul descoperirii, cunosc în ansamblu natura şi locaţiile acestei expediţii care a fost efectuată. Ştiu că voi fi contactat de Cezar peste puţin timp şi voi afla toate amănuntele necesare, însă problema publicării acestor informaţii rămâne totuşi foarte controversată. Iniţial, stat­ul român a vrut să anunţe această descoperire lumii în­tregi şi să o pună la dispoziţia cercetătorilor. Se considera că aceasta nu mai reprezenta neapărat o problemă de interes naţional, ci una de interes mondial. Lupta de culise pentru a împiedica această dezvăluire de o importanţă excepţională pentru omenire a fost determinată de inter­venţia majoră a SUA. Deliberările diplomatice, argu­mentele pro şi contra, precum  şi promisiunile  sau ameninţările au durat aproximativ două luni (august-sep-tembrie, 2003). în urma unui acord ultra-secret care a fost semnat între cele două state, România s-a angajat să nu prezinte lumii întregi descoperirea de pe teritoriul ei. Probabil că, printre altele, primirea în NATO care s-a efectuat în grabă, în primăvara lui 2004, a făcut şi ea partedin pachetul secret de „compensaţii” pentru  această hotărâre, în acest context, plasarea unor baze militare americane pe teritoriul României poate să devină o certi­tudine în următorii ani, constituind o „pavăză” puternică pentru locaţia din Munţii Bucegi. Aspectele sunt foarte complicate şi secrete. Nu cunosc deocamdată care sunt avantajele ţării noastre în raporturile bilaterale cu SUA, dar anumite semne clare de ciudată bunăvoinţă la cel mai înalt nivel diplomatic au început deja să apară.
Cu toate acestea, „mişcările de culise” ale SUA tre­buie să se desfăşoare cu mare precauţie, pentru a nu atrage prea repede nedumeriri şi întrebări stânjenitoare din partea celorlalte state şi puteri ale lumii, care ar putea observa dar nu ar înţelege interesul Americii pentru România.
Secretul descoperirii este practic absolut. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva, „sarcina” asigurării lui fiind pre­luată în mare parte de americani. Voi descrie la timpulpotrivit aceste aspecte, dar pot să afirm anticipat că nu există nici un document, scris, filmat sau fotografiat, care să fi părăsit zona descoperirii. A fost construit un hangarsubteran imens, pentru depozitarea şi manipularea echipamentului tehnic precum şi a dovezilor. Este ca o adevărată uzină, complet utilată, iar ideea construirii lui s-a dovedit foarte inspirată. Totuşi, din informaţiile pe care le deţin, România nu şi-a luat un angajament definitiv în ceea ce priveşte menţinerea secretului marii descoperiri, însă termenii contractuali nu îmi sunt deocamdată cunoscuţi, în prezent, metodele care sunt folosite pentru anihilarea oricărei tentative de a cunoaşte ceva despre această descoperire sunt dezinformarea şilipsa oricăror dovezi materiale. Sarcina nu este uşoară, însă din câte ştiu, ea a fost realizată cu succes până în prezent, în opinia mea, însă, această stare de lucruri nu poate continua mult timp de acum înainte. Vom analiza însă aceste aspecte după ce voi prezenta toate elementele care au condus în mod gradat la efectuarea acestei descoperiri de excepţie pe teritoriul României.
— Ideea era de a nu face paşi greşiţi tocmai în acea perioadă, în care dictatorul începuse să se simtă „încolţit”, a continuat Cezar relatarea sa. Părintele Arsenic ne-aexplicat apoi că Ceauşescu îl vizitase de două ori, în mare taină şi cu toate precauţiile necesare. Ultima dată venise acolo cu câteva luni în urmă. Voia să cunoască evoluţia puterii sale în stat, deoarece apăruseră deja unele semnale îngrijorătoare de instabilitate a sistemului politic, eco­nomic şi social, atât în ţară cât şi în alte teritorii ale blocu­lui comunist. Monahul i-a specificat atunci că, dacă va continua să conducă ţara prin aceleaşi metode inumane ca şi până atunci, îşi va pierde brusc viaţa, într-un mod vio­lent. Aflând aceasta, Ceauşescu s-a enervat cumplit şi a făcut o adevărată criză de isterie, care însă nu 1-a impre­sionat pe Arsenie Boca. L-a ameninţat pe părinte şi a ple­cat teribil de supărat şi furios. Părintele ne-a dezvăluit că ştie de faptul că i se doreşte moartea şi că acţiunile mârşave în acest sens au început imediat după întreve­derea pe care a avut-o cu dictatorul. Ne-a mărturisit, de asemenea, că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-1 otrăvi. Totuşi, e’l nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată.
Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la muntele Athos. „În ea, ne-a spus părintele Arsenie, se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvi­toare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască. Voi trebuie să înfruntaţi cu înţelepciune această ameninţare şi înţelepciunea vă va fi dată vouă, precum şi la mulţi alţii, pentru a răpune Răul. Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde spe­ranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei.”
Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus că această „lucrare diavolească” nu este ceva care a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de suteşi chiar de mii de ani în urmă, pregătind încetul cu înce­tul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este  controlul şi dominarea întregii lumi. Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod para­doxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extra­ordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste. Arsenic Boca a mai precizat că toate acestea se vor face întru voia lui Dumnezeu, pentru că totul este ciclic şi trebuie să se întoarcă de acolo de unde a pornit.
Îl ascultam complet buimăcit pe Cezar, deoarece relatarea lui contravenea logicii şi ar fi făcut pe orice om obişnuit să o primească cu circumspecţie, în ceea ce mă privea, chiar dacă aveam o mare încredere în Cezar şi în probitatea sa, totuşi afirmaţiile sale îşi făceau loc cu difi­cultate în mintea mea. în primul rând nu aveam nici o bază referenţială pentru a le înţelege şi a le accepta, iar în al doilea rând credinţa mea nu era încă foarte puternică, aceea la început am simţit impulsul de a considera prezicerile părintelui Arsenic ca fiind eronate şi fantas­magorice.
Totuşi, undeva în profunzimile inimii mele licărea o lumină care îmi dădea speranţa şi fiorul lăuntric înălţător al vremurilor care vor veni. în mod aparent întâmplător, după cele aflate de la Cezar am avut ocazia să citesc câte­va broşuri care tratau acelaşi subiect, dar care erau scrise de autori diferiţi. Am fost nevoit să remarc cu o anumită tristeţe, în unele discuţii tangenţiale pe seama acestui subiect cu diferite personalităţi sau oameni din high-life-ul bucureştean ori din elita intelectuală românească, fap­tul ca atitudinea acestora era mai ales ironică sau, în cel mai bun caz, nepăsătoare. Evident, nu ne putem aştepta ca acele previziuni să trezească imediat din „amorţeala” lor sufletească pe cei care sunt robiţi condiţiilor exterioare de lux, confort, bogăţie, influenţă şi putere. Există totuşi şansa ca măcar o parte din aceştia să-şi pună anumite întrebări cu privire la viaţa pe care o duc şi la natura ac­ţiunilor pe care ei le săvârşesc în lume. Cu alte cuvinte, exista totuşi o şansă ca ei să devină mai maturi şi mai responsabili, deoarece este ştiut faptul că transformarea condiţiilor de existenţă a unei naţiuni implică în primul rând transformarea conştiinţei individuale a membrilor care o formează. Aceasta se realizează mai ales prin vi­ziunea şi perceperea vieţii de pe poziţii superioare, care sunt determinate de cu totul alte principii şi idealuri decât cele impure, josnice şi grosiere.
Cele mai importante modalităţi de a realiza o rapidă transformare de stare a conştiinţei, chiar la nivel naţional şi mondial, sunt iubirea şi altruismul în forma lor pură şi nedisimulată. Pentru cei sensibili, care au inima curată şi intenţii generoase, această observaţie simplă poate să însemne un argument de bun simţ, care implicit susţine şi confirmă credinţa pe care ei o poartă în suflet. Dar pentru cei orgolioşi, materialişti şi egoişti, o astfel de idee poate să constituie cel mult o glumă, dacă nu un semn de „neadaptare la realităţile actuale” a celor care o susţin, în primul rând, a iubi în mod sincer şi a-i ajuta pe ceilalţi semeni atunci când trebuie, fără a pretinde nimic în schimb, contravine ideilor despre viaţă şi despre felul în care acei oameni s-au obişnuit să trăiască; practic vorbind, Dumnezeu şi lucrurile sfinte nu ocupă nici un loc în viaţa lor. în al doilea rând, problemele de cult, religiile, biserica şi, în general vorbind, aspectele spirituale, sunt privite de marea lor majoritate ca un fel de „umplutură”, un gen de factor necesar pentru echilibrarea societăţii.
În timp ce eu încă mai reflectam la aceste aspecte, Cezar a reînceput să vorbească:
— Părintele Arsenie a punctat în mod concis princi­palele probleme care vor interveni în viitorul apropiat al României, dar ne-a sfătuit să nu renunţăm la drumul pe care 1-am început, indiferent de greutăţile pe care le vom întâmpina. Ceea ce m-a frapat atunci era faptul că el vor­bea mereu la plural despre ceea ce trebuie să făptuiesc eu împreună cu Obadea, considerând aceasta ca un lucru firesc. Viitorul avea să confirme cu prisosinţă că a avut perfectă dreptate. La sfârşitul întâlnirii a încheiat brusc, privindu-1 ţintă pe colonel: „Mă bucur că ai avut credinţă în inimă şi mi-ai urmat chemarea din vis. Mergeţi acum cu Dumnezeu şi slava Lui să fie cu voi!”.
După ce am plecat de acolo, colonelul Obadea mi-a explicat că în urmă cu o săptămână avusese un vis foarte ciudat, în care părintele Arsenic îi apăruse înconjurat de o lumină orbitoare şi îl chemase în mod ferm, împreună cu mine, la Mănăstirea Cernica. Din acel moment am simţit un impuls şi o credinţă aparte în inimă, precum şi o stare( de fericire delicată care nu a mai dispărut. Ceea ce aff[ urmat în antrenamentele secrete de la baza din B... nu a făcut decât să mă pregătească cât mai bine pentru eveni­mentele care aveau să intervină în viaţa mea în următorii cincisprezece ani. Cezar şi-a întrerupt atunci relatarea deoarece a primit un telefon important, fiind chemat de urgenţă într-un anumit loc. M-am despărţit de el cu senti­mentul că am pătruns pe un tărâm neexplorat, plin de mis­tere şi  foarte important în contextul  evenimentelor viitoare. Asimilam oarecum „din mers" multitudinea de informaţii cu care mă confruntam şi, în măsura în care îmi permitea propriul meu nivel de înţelegere, formulam diferite concluzii. Dacă ceva nu îmi era clar, scriam pe hârtie problema respectivă şi o rediscutam la întâlnirea următoare.
Trecuseră mai multe luni de la ultima întrevedere, timp în care mi-am eşalonat ideile principale şi am început chiar să alcătuiesc un plan al lucrării despre acele evenimente. Citisem mai multe cărţi cu subiect ezoteric şi spiritual, urmărind să păstrez totuşi o poziţie echilibrată în aprecierea diverselor idei care erau prezentate, îmi structuram astfel, în mod gradat şi temeinic, baza de date şi aspecte iniţiatice care, prin misterul şi ineditul lor, con­stituiau o mină de bogăţii inestimabile pentru toţi cei care erau interesaţi să le afle.
Până în luna iunie a anului 2003 m-am mai întâlnit cu Cezar de două ori. Conţinutul acelor relatări semnifică de departe cea mai cutremurătoare dovadă a necesităţii de ascrie această carte. De altfel, consider că acelea au fost cele mai palpitante „runde" de convorbiri, în care Cezar mi-a revelat adevăruri uluitoare despre modalităţile oculte de dominare a lumii. Totodată am putut să înţeleg într-un mod mult mai profund nuanţele subtile ale binelui şi ale răului în lume, pe care până atunci le ignoram aproape cu desăvârşire. Toate implicaţiile faptice, morale şi psiholo­gice pe care le voi prezenta în continuare au fost relatate cu răbdare şi perseverenţă de Cezar, chiar şi atunci când solicitam lămuriri suplimentare, deoarece el considera că aceste aspecte reprezintă însuşi simbolul şi chintesenţa mesajului pe care doreşte să-1 facă ştiut tuturor oamenilor. La rândul meu, am considerat că în conjunctura prezentă, atât la nivel naţional cât şi la nivel mondial, prezentarea în detaliu a unora dintre planurile şi acţiunile temutei Organizaţii oculte constituie aproape o datorie morală şi un impuls firesc la acţiune.
În opinia mea, oamenii trebuie să cunoasă şi să fie avertizaţi de pericolul imens pe care-1 reprezintă Organizaţia, pericol care se întinde pretutindeni în lume, ca o plagă. Ei trebuie să cunoască metodele specifice de acţiune ale Organizaţiei, cum se concretizează acestea în viaţa de zi cu zi şi felul în care se pot contracara în faşă aceste maşinaţii, intrigi şi tertipuri care sufocă aproape orice tendinţă către libertate. Deoarece oamenii sunt structuraţi în mod diferit, ei simt, gândesc şi acţionează în mod diferit. Tocmai de aceea, informaţiile pe care le voi prezenta în continuare fie îi vor face circumspecţi, neîn­crezători, ironici sau nepăsători, fie îi vor zgudui în adân­cul fiinţei lor şi îi vor determina să înţeleagă dedesubturile acţiunilor celui mai teribil flagel care a ameninţat vreo­dată omenirea, adică oculta Organizaţie care este, de fapt, francmasoneria. Ca o boală grea , ea macină trupul uma­nităţii, ameninţând să-1 biruie în totalitate.
Masoneria mondială foloseşte ca un vârf de lance metoda „curentului de opinie" pe care îl îndreaptă în orice direcţie doreşte, atunci când interesele ei sunt ameninţate.Aceeaşi „armă", însă, poate şi trebuie să fie întoarsă şi folosită chiar împotriva atacatorului. Atunci când are loc înţelegerea corectă şi profundă a unor realităţi care doar în aparenţă îmbracă o haină frumoasă, libertatea în gândire şi acţiune a oamenilor devine o adevărată sursă de fericire pentru aceştia. De fapt, libertatea în gândire şi acţiune reprezintă cel mai teribil şi ameninţător aspect pentru francmasonerie, pentru că această libertate permite oamenilor să devină lucizi atât în ceea ce priveşte condiţia lor existenţială cât şi în ceea ce priveşte modul sau sis­temul în care este structurată societatea contemporană. Libertatea în gândire şi acţiune a oamenilor ar duce inevitabil la demascarea şi prăbuşirea imensului eşafodaj malefic de planuri, intrigi şi idei care a fost construit cu atâta trudă de masonerie timp de generaţii întregi. Această necesară „trezire" a omenirii faţă de realitatea în care seaflă se corelează cu marea transformare şi trecere a întregii planete către o nouă eră, aceea a adevărului şi cunoaşterii spirituale.

PRIMA CONFRUNTARE: RĂUL DIN ADÂNCURI
CAPITOLUL 3

Anii care au urmat pană la revoluţia din 1989 au fost ani de intense pregătiri şi teste pentru Cezar. Ele s-au desfăşurat într-un regim de lucru special, impus de colonelul Obadea. Pe lângă diferite experi­mente, programul includea şi educarea, informarea şi verificarea băiatului în noţiunile de economie, politică şi sociologie modernă. De asemenea, colonelul începuse să-i acorde o anumită libertate şi chiar o anumită influ­enţă în cadrul bazei, repartizându-i unele sarcini care, la început, au fost relativ simple.
— În sufletul său, colonelul era sincer şi integru, îmi relata Cezar. El chiar dorea binele ţării şi al poporului român şi de aceea urmărea să creeze anumite „breşe" în sistemul comunist care aproape ajunsese să sugrume viaţa oamenilor. Ca şi mine, Obadea fusese puternic impresio­nat de întâlnirea cu părintele Arsenic şi luase hotărârea fermă de a acţiona întocmai după cum fusese sfătuit de monah. Prin 1988 colonelul îmi expusese deja structura şi obiectivele întregului departament, precum şi ideile de acţiune secretă pe care le avea pentru a pregăti căderea lui Ceauşescu de la putere. Deşi nu era singurul care planifi­ca schimbarea de regim în acele vremuri, colonelul Obadea a preferat să contribuie şi să acţioneze în această direcţie doar prin intermediul departamentului său. Curând am realizat care era justificarea acestui fapt: prac­tic, colonelul era înconjurat numai de „ameninţări umane" potenţiale, deoarece fiecare persoană, de la cel mai mic subordonat şi până la şefii de cabinet sau chiar miniştrii înşişi, era pasibilă de trădare sau de scurgere de infor­maţii. Existau, desigur, şi oameni în care se putea avea o relativă încredere, iar Obadea avea o intuiţie aproape ire­proşabilă în ceea ce priveşte persoanele cu care colabora.Era sprijinit de acestea, avea consilieri, oameni de legă­tură, influenţă şi autoritate, însă el menţinea relaţiile sale cu cei din anturaj doar la un nivel pe care 1-aş putea numi „angrenare periferică", nepermiţând accesul lor la fondul problemei, la inima acţiunii pe care o planifica.
Dorind să fie cât mai eficient, colonelul Obadea a realizat faptul că nu putea susţine singur, din centru, pla­nul său complex. De altfel, el nu avea nici timpul fizic pentru aceasta, deoarece conducerea departamentului implica o muncă asiduă. Avea deci nevoie de cineva în care să aibă deplină încredere, care să nu fie coruptibil, dar care în acelaşi timp să fie devotat unei cauze nobile şi totodată detaşat de jocul culiselor. Ideea formării unui astfel de colaborator îi venise cu câţiva ani în urmă, atunci când a observat că majoritatea celor care se perindau prin bază erau copii. Obadea a considerat, după observaţii îndelungate, că eu corespundeam cerinţelor şi intenţiilor sale, astfel că în acea perioadă de dinaintea Revoluţiei el a intensificat foarte-mult pregătirea mea.
Aş putea chiar spune că relaţia dintre noi depăşea graniţele obişnuite ale tandemului şef-subordonat, pentru că implica nivele mai sensibile ale sufletului. Ea evoluase, de fapt, într-o relaţie de sinceră prietenie, de încredere şi de respect reciproc, deoarece la modul general între noi nu existau disensiuni de concepte, idei sau ţeluri de rea­lizat. Totuşi, era necesară o mare precauţie din partea noastră, deoarece în acele vremuri de instabilitate, teroare şi corupţie, surprizele puteau veni de acolo de unde te aşteptai mai puţin.
La nivelul Securităţii Statului, tendinţa era aceea de asimilare a Departamentului Zero în cadrul celorlalte Direcţii şi Secţiuni căci, deşi era parte structurală din acel aparat, DZ avea totuşi autonomie proprie, iar acest fapt deranja anumite persoane, orgolii şi interese. Colonelul Obadea ştia însă prea bine că, dacă s-ar fi realizat „dizolvarea" DZ printre celelalte structuri ale Securităţii, aceasta ar fi însemnat în mod automat politizarea departa­mentului pe care îl conducea. El intuia faptul că aceea ar fi fost calea cea mai sigură către diminuarea eficienţei departamenului în acţiunile pe care le desfăşura, în plus, conducerea lui ar fi fost influenţată din exterior de anu­miţi factori politici, iar corupţia 1-ar fi măcinat repede chiar de la baza sa.
Importanţa Departamentului Zero devenise enormă, mai ales datorită unor serii de descoperiri uluitoare care avuseseră loc în ultimii ani în diferite zone ale ţării, despre care acum nu îţi pot vorbi decât în termeni gene­rali. Pe lângă studiile parapsihologice pe subiecţii dotaţi şi rolul de „pepinieră" pentru fiinţele umane cu înzestrări paranormale de pe teritoriul României, DZ preluase de asemenea investigaţiile şi intervenţiile ultra-secrete în cazurile de mare importanţă strategică şi ştiinţifică. Pentru aceasta a fost creată o uriaşă bază de date speci­fice, precum şi un grup de intervenţie paramilitară care avea în dotare echipament tehnic deosebit. Atunci când apărea un caz de „cod roşu" era dată alarma iar acţiunea de intervenţie se desfăşura extrem de repede şi precis, după nişte etape foarte bine stabilite care aveau ca scop deplasarea la locul respectiv, securizarea zonei, contactul cu specificul descoperirii, analiza ştiinţifică preliminară şi închiderea zonei. Intervenţiile de „cod roşu", care dintr-un anumit punct de vedere sunt cele mai spectaculoase -şi aici mă refer în special la modul în care ele se desfăşoară -, au loc numai după anumite verificări preala­bile, pentru a se evita deplasarea corpului dal departamentului în cazurile mai puţin importante. Acţiunile de „cod roşu" constituie mari secrete de stat şi tocmai de aceea sunt stabilite anumite proceduri standard cu privire la modul de implicare a celor care fac parte din grupa specială de intervenţie.
De-a lungul timpului au existat diverse atacuri ale unor personalităţi politice şi chiar denunţuri false în ceea ce priveşte activitatea departamentului, care au fost aduse la cunoştinţa lui Ceauşescu, însă astfel de cazuri nu au făcut altceva decât să evidenţieze şi mai bine rolul pe care 1-au avut măsurile iniţiale excelente de secretizare a infor­maţiilor de vârf, care nu puteau fi cunoscute decât de Obadea şi de dictator (tangenţial, acestea erau aduse şi la cunoştinţa Şefului Securităţii). De aceea, tentativele de răsturnare a lui Obadea de la conducerea DZ, care recla­mau incompetenţa lui, au eşuat rând pe rând deoarece ele apăreau ca fiind false chiar de la început. „Amatorii" nu puteau construi un scenariu tactic viabil, din simplul motiv că scurgerile de informaţii aproape că nu existau şi, prin urmare, ei erau nevoiţi să inventeze şi să mintă. Totuşi, tracasat din mai multe părţi (cele mai veninoase intrigi proveneau chiar de la Şeful Securităţii de atunci) şi aflat într-o poziţie tot mai delicată datorită informaţiilor alarmante de zguduire a blocului comunist în Europa,Ceauşescu ar fi putut să ia o decizie neinspirată. De aceea, colonelul a avut grijă să-i prezinte descoperirile şi ele­mentele cele mai importante şi secrete într-o lumină foarte clară, sinceră şi directă, care 1-a determinat pe Şeful Statului să-i acorde în continuare mână liberă de acţiune.
Odată rezolvată problema încrederii din partea lui Ceauşescu, Obadea se putea focaliza asupra pregătirii cu mare atenţie a perioadei de tranziţie care avea să urmeze după schimbarea de regim în conducerea ţării, deoarece el ştia deja că nu era decât o chestiune de timp până când aceasta avea să se petreacă, începând cu vara anului 1989, activitatea colonelului Obadea a devenit febrilă şi foarte complexă; eu însumi 1-am putut vedea doar de puţine ori până la sfârşitul anului. Deşi nu aveam acces la informaţi­ile din exterior, intuiţia îmi spunea totuşi că se pregăteşte ceva foarte important la nivel naţional. Dar acestea sunt aspecte pe care tu le cunoşti deja foarte bine şi nu mai are rost să intru acum în detalii. Mă voi axa, deci, mai ales pe descrierea modalităţilor principale de acţiune ale departa­mentului.
Atunci când este făcută o descoperire foarte impor­tantă, recepţia informaţiei are loc foarte rapid, deoarece instituţiile care sunt primele contactate în astfel de cazuri sun Poliţia şi Serviciul Român de Informaţii (SRI). Datorită unui protocol foarte strict, care delimitează clar natura descoperirilor şi importanţa acestora, DZ este ime­diat contactat iar echipele noastre se deplasează în zona respectivă. Există o etapizare foarte precisă a acţiunilor care trebuie realizate în astfel de cazuri, începând cu anul 1988, am făcut şi eu parte din echipa principală de inter­venţie, deplasându-mă cu aceasta în locaţiile secrete în care eram chemaţi. Includerea mea în această echipă a fost rezultatul unui ordin emis direct de colonelul Obadea, rolul meu fiind acela de evaluare a gradului de risc în cazul descoperirilor importante care erau făcute şi de propunere a modalităţii specifice de procedură pentruinvestigarea acestora în condiţii de deplină siguranţă. Din echipa principală mai făcea parte un căpitan de securitate, care era conducătorul ei şi care trebuia să ia pe loc deci­ziile necesare după ce eu îi prezentam concluziile mele. Dacă situaţia era foarte neobişnuită, el era cel care rapor­ta imediat situaţia colonelului Obadea, aşteptând hotărârea acestuia. Echipa noastră mai includea încă trei militari din trupele de elită, foarte bine pregătiţi, care con­stituiau „avangarda" atunci când începeau investigaţiile.
O a doua echipă era formată din patru membri, care erau oameni de ştiinţă şi cercetători, însă numărul lor putea să varieze în funcţie de domeniul descoperirii respective. Ei erau cei care pătrundeau ulterior în perimetrul zonei care delimita descoperirea şi efectuau o primă analiză ştiinţifică, de ansamblu, a elementelor pe care le găseau acolo.
A treia şi ultima echipă era formată din douăzeci de militari care aveau rolul de a asigura securitatea zonei, împrejmuirea ei, paza obiectivului şi logistica necesară, în funcţie de importanţa descoperirii era anunţat şi colonelul Obadea, care sosea acolo în cel mai scurt timp.
Uneori, însă, puteau să apară factori neprevăzuţi. De pildă, prin 1981, când sistemul de intervenţie pe echipe nu exista încă şi protocoalele de colaborare erau nesigure, DZ a fost solicitat să intervină într-o zonă muntoasă, în apropiere de întorsura Buzăului, la curbura lanţului de munţi carpatici. Zona era foarte retrasă şi aproape nelocuită. Doi fraţi alpinişti se antrenau escaladând o stâncă înaltă şi relativ izolată de masivul muntos. Pereţii ei erau foarte abrupţi, formând în partea de sus chiar o plombă, ceea ce a constituit o adevărată provocare pentru cei doi alpinişti. Unul dintre fraţi a urcat pană pe la trei sferturi din înălţimea stâncii, unde a observat nişte semne bizare săpate în piatră şi aproape complet erodate de tre­cerea timpului. Când a ajuns sus, pe platforma îngustă a stâncii, s-a aplecat şi a ridicat un obiect ciudat de culoare galbenă, care semăna cu un lanţ, dar în clipa următoare a dispărut brusc sub privirea înmărmurită a fratelui său care se afla pe sol, la baza stâncii. A fost alertată Miliţia locală şi au fost anunţaţi părinţii, la Brăila. Iniţial, autorităţile -1-au bănuit pe cel care i-a chemat că le ascunde adevărul. Chiar 1-au ameninţat, crezând că-şi bate joc de ei. însă tatăl, fost alpinist, a escaladat şi el stânca, a ridicatobiectul respectiv şi a dispărut instantaneu în faţa a mai mult de zece martori.
Cazul a luat o turnură periculoasă; au sosit imediat la faţa locului mai mulţi ofiţeri de Securitate de la Bucureşti, care au anunţat DZ în aceeaşi seară. Zona a fost izolată de către o echipă militară pe o rază de o sută de metri în jurul stâncii. Reprezentanţii unei alte Direcţii din Securitate s-au ocupat în următoarele zile cu dezin­formarea sătenilor şi liniştirea martorilor oculari. Cunosc toate aceste detalii din dosarul ultrasecret al evenimentului respectiv, pe care 1-am studiat ulterior, după Revoluţie. Acum douăzeci de ani încă nu aveam acces la astfel de operaţiuni, fiind doar un copil care venise la baza din B... de puţin timp. Se pare totuşi că unele aspecte au mai „transpirat" prin presă la mulţi ani după aceea, probabil datorită faptului că în acel loc au venit atunci câteva personalităţi politice şi din domenul ştiinţei. Situaţiile de acest gen, care nu pot fi blocate informaţional în mod complet de la început, sunt înregis­trate cu un cod special şi sunt numite „evenimente de tip K". Ele reprezintă de obicei situaţii limită, care nu pot fi prevăzute în totalitate sau care dau naştere la diverse alte complicaţii.
În zilele următoare au survolat cu elicopterul stânca respectivă; „obiectul" era, de fapt, un gen de pârghie ancorată în piatra stâncii, fără a se putea stabili însă cine, cum şi de ce a realizat aceasta. Scrierea de pe peretele stâncii a rămas complet necunoscută, chiar dacă au fost trimise numeroase fotografii cu semnele respective, pen­tru a fi studiate la cele mai prestigioase instituţii de profil din lume. Deşi existau anumite similitudini de formă, nimeni nu a putut totuşi să găsească o corespondenţă clară cu vreuna dintre scrierile din antichitate. Am avut acces la toate fotografiile care au fost făcute din diverse unghiuri şi am putut să mă conving personal de caracterul foarte straniu al acelor semne. Păreau foarte vechi, dar încă se mai observau, fiind în mare parte acoperite de muşchi de stâncă. Fiind pe atunci oarecum lipsiţi de experienţă şi presaţi de panica creată, cei responsabili au decis să dina­miteze stânca, însă ulterior s-a aflat că acela a fost un ordin dat de puterea de la Bucureşti, în prezent, la două­zeci de ani de la dramaticul incident, locul este completcurăţat. Cei doi bărbaţi dispăruţi nu au mai revenit nicio­dată. Foarte interesant a fost faptul că, după ce au aruncat stânca în aer, în locul ei a continuat să rămână un conturstrăveziu de culoare verde deschis, ca un abur uşor. După câteva zile, însă, a dispărut şi el.
Acesta este doar un exemplu din multitudinea de Evenimente K din arhiva DZ; importanţa lor este majoră iar informaţiile pe care le conţin sunt foarte secrete. Există de asemenea multe alte situaţii care se încadrează în aceeaşi categorie „K", apărute mai ales după anul 1992.
Cezar mi-a relatat apoi încă două cazuri uluitoare dar m-a rugat să nu le menţionez în carte, deoarece ele au legătură cu resursele din solul ţării, fiind considerate mari secrete de stat.

„Saltul" după Revoluţie
— În mod paradoxal, zbuciumul Revoluţiei nu s-a făcut simţit aproape deloc în activitatea Departamentului Zero, a continuat Cezar să relateze evenimentele princi­pale din acea perioadă a vieţii lui. Două ar putea constitui cauzele acelei situaţii: pe de o parte, izolarea aproape per­fectă şi autonomia pe care colonelul Obadea a asigurat-odepartamentului, urmare directă a măsurilor excepţionale de menţinere a secretului la vârf; pe de altă parte, imi­nenţa prăbuşirii lui Ceauşescu de la puterea în stat era de mult cunoscută în cadrul departamentului, chiar dacă ea nu era exprimată în mod direct. Nu este însă cazul să dis­cutăm acum şi aici despre aspectele oculte al Revoluţiei din 1989 în România. Mă voi referi doar la ceea ce a adus nou pentru mine deceniul în care tocmai intrasem după Revoluţie.
În primăvara lui 1990, la câteva luni după schimbarea puterii, am fost mutat pentru prima dată de la baza din B... la baza din Valea Ursului, care era situată în zona munţilor G... din apropierea masivului Retezat. Spre deosebire de baza în care trăisem zece ani, aceasta se extindea cu două nivele sub pământ. Dotarea tehnică era ireproşabilă iar personalul foarte bine instruit. Spre sfârşitul anului colonelul mi-a adus la cunoştinţă faptul că, datorită unor motive independente de voinţa sa, doc­torul Xien a părăsit România. Aceasta a fost o veste care, într-un anume fel, m-a întristat. Doctorul Xien mă ghidase într-un mod foarte eficient printre meandrele complicate ale cunoaşterii unor realităţi despre care ceilalţi oameni nici măcar nu bănuiesc că există. Modalităţile sale de ac­ţiune erau ciudate şi diferite, însă mai mereu ele se desfăşurau în tăcere. Mi-a fost un ghid spiritual foarte competent şi un ajutor nepreţuit în multe situaţii dificile; de altfel, el însuşi era o fiinţă foarte specială şi ocultată, despre care nici măcar autorităţile române, care îlsupravegheau tot timpul îndeaproape, nu cunoşteau prea multe.
Plecarea neaşteptată şi aparent inexplicabilă a doc­torului Xien a oferit şansa unei schimbări notabile în exis­tenţa mea. Aveam douăzeci şi unu de ani şi o experienţă vastă în ceea ce privea activitatea departamentului, la care se adăugau anumite capacităţi psihice personale, datorită cărora rezolvasem multe situaţii delicate sau chiar pericu­loase. Având în vedere aceste aspecte şi urmând totodată sfaturile pe care i le dăduse părintele Arsenie cu aproape cinci ani în urmă, colonelul Obadea mi-a oferit mie con­ducerea tehnică a Departamentului Zero. Ştiam că aceas­ta era o idee mai veche a colonelului, astfel încât am acceptat imediat.
Noua funcţie era foarte puternică şi autoritară. Şeful meu unic şi direct era colonelul Obadea, iar deasupra lui era doar Ceauşescu şi, într-o anumită măsură, Şeful Securităţii din România. Probabil că au fost necesare multe mişcări de culise din partea colonelului pentru ca eu să fiu persoana care să ocupe acel post. Eforturile sale au fost de asemenea salutare şi în ceea ce priveşte finanţarea în continuare a departamentului, deoarece acesta era în multe privinţe ca un fel de „fantomă"  printre celelalte secţiuni din Securitate. Nu existau arhive externe, dosare, informaţii, nu exista nimic în exterior care să ateste „viaţa" departamentului; totul era centralizat la baza din Valea Ursului, unde nimeni nu avea acces, dacă nu făcea parte din personalul bazei. De aceea, aproape nimeni nu ştia despre existenţa ei, cu atât mai puţin despre zona în care era plasată.
Numirea mea ca director tehnic al DZ a implicat necesitatea unor deplasări frecvente pe care trebuia să le efectuez în diferite zone ale ţării, pe lângă participarea la„evenimentele de tip K". Aveam mereu la dispoziţie o limuzină pentru transport, două gărzi de corp şi chiar, prin solicitare directă, elicopterul care era proprietateadepartamentului.
În 1992 au fost clarificate raporturile dintre Departamentul Zero şi Preşedinţie. După moartea lui Ceauşescu aproape nimeni nu mai ştia de existenţa depar­tamentului, astfel încât Şeful Statului a ordonat imediat subordonarea totală şi politizarea DZ, într-o dorinţă nemărturisită dar evidentă de realizare a unui control cen­tralizat a tuturor structurilor din Serviciul Român de Informaţii. L-am însoţit pe colonelul Obadea la întâlnirea secretă cu Preşedintele, întâlnire care a durat mai mult de patru ore. Şeful Statului dorea chiar să modifice structura departamentului şi să unifice mai multe secţiuni, rămase moştenire din timpul dictaturii, cu cea a DZ. După ce am prezentat însă câteva dintre realităţile şocante care au fost descoperite, precum şi implicaţiile lor enorme în stabili­tatea politico-economică a ţării, buimăceala Preşedintelui a făcut loc unui acord asemănător cu cel vechi, anterior Revoluţiei. S-a cerut însă şi informarea Şefului SRI-ului. Discuţia cu acesta a avut loc o lună mai târziu şi nu a creat nici un fel de probleme. Dimpotrivă, a adus chiar uneleîmbunătăţiri pe linie administrativă şi de procedură spe­cială.
Una dintre propuneri a fost aceea de înfiinţare a unei secţiuni care să aibă o funcţie de „tampon" între Securitate şi Departamentul Zero. în fapt, această secţiune are şi în prezent funcţia de „colectare" şi „triere" a infor­maţiilor specifice, care se încadrează în domeniul secret de evenimente şi descoperiri stranii, întrucât nu toate aceste informaţii şi evenimente constituiau obiectul acti­vităţii DZ, ele erau repartizate celorlalte Direcţii din SRL Secţia „tampon" a primit denumirea de Comisia de Analiză a Evenimentelor Stranii, având angajaţi din ambele părţi, adică atât de la nivelul secţiilor SRI, cât şi din DZ. S-a stabilit însă ca Şeful acestei Comisii să fie un membru al departamentului nostru, datorită experienţei în domeniu. Am primit tot eu şi această funcţie, ca o extin­dere a aceleia de la nivelul Departamentului Zero. Şeful SRI-ului a obiectat un timp, invocând vârsta mea care era mult sub standardele stabilite în mod oficial. Pe bună dreptate, el afirma că era de neconceput ca o persoană atât de tânără să conducă în mod eficient acţiuni de asemeneaanvergură, însă colonelul Obadea a liniştit până la urmă spiritele, asumându-şi întreaga responsabilitate.
Datorită statutului cu totul special pe care deja îl deţineam, gradul de libertate în acţiune trebuia să fie maxim. Această condiţie depăşea chiar şi imunitatea par­lamentară, deoarece se lega în mod direct de marile secrete de stat. Deoarece funcţiile mele nu erau politizate, forma de acces liber absolut era reprezentată de un tip de legitimaţie specială, semnată personal de Preşedinte şi purtând indicativul DZ/A - O [...], în funcţie de numărul celor cărora li se eliberează. Aceştia sunt extrem de puţini si fac parte din organismele cele mai secrete ale SRI şi ale Armatei.
În perioada 1992-1993 am parcurs toate dosarele departamentului, pentru a mă familiariza cu situaţia la zi. Am studiat cazurile cele mai secrete şi am fost în locuri foarte ascunse şi uimitoare prin cele ce conţineau. Toate acestea fac însă obiectul unui domeniu secret care nu poate fi dezvăluit deocamdată. Am stabilit cartierul ge­neral la baza din Valea Ursului şi am pregătit, în paralel, o a doua echipă specială de intervenţie pentru cazurile mai puţin importante. Până în anul 2001 am reuşit să con­solidăm relaţiile de „parteneriat” cu SRI-ul şi am oferit informaţii esenţiale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Colonelul Obadea avea deplină încredere în mine şi chiar dacă se apropia vertiginos de vârsta pen­sionării, era totuşi foarte mulţumit de modul în care se desfăşura activitatea departamentului. Fusese avansat la gradul de general-SRI şi putea spune că multe dintre pla­nurile sale deveniseră realitate.
Cam acesta este tabloul de ansamblu al situaţiei departamentului în prezent, schiţat în linii mari. Anul 2002 a marcat un punct important în ceea ce priveşte implicarea mea într-un cadru special care se referă la anu­mite aspecte de mare importanţă cu profunde implicaţii atât la nivel naţional, cât şi la nivel mondial. Dar despre ele îţi voi vorbi în viitoarea întâlnire, pentru că este foarte important să ne focalizăm atenţia cât mai bine asupra acelui subiect fundamental al discuţiei noastre pe care urmăresc în mod special să ţi-1 prezint. Vei înţelege astfel că realitatea care ne înconjoară este proiectată într-o cu totul  altă lumină decât sunt obişnuiţi  oamenii  să o perceapă.
Am respirat adânc,  ca la ieşirea dintr-o transă îndelungată.   Nu  bănuiam  care  avea  să  fie  natura destăinuirii viitoare, dar intuiam că ajunsesem la „nodul” problemei, la punctul-focar al situaţiei actuale. Cezar îmi mărturisise că acela reprezenta, de fapt, motivul principal pentru care el dorea să fac publice aceste relatări. Aveam să mă mai întâlnesc cu el doar de două ori, timp în care mi-a expus în mod amănunţit evenimente care pot fi con­siderate cruciale pentru destinul ţării. Ultima întrevedere a avut loc în luna iunie, 2003 şi atunci am aflat cu stupoare felul în care s-a ajuns la cunoaşterea locaţiei secrete din munţii Bucegi unde a fost făcută, două luni mai târziu, marea descoperire. Chiar dacă evenimentele s-au precipitat atunci, totuşi Cezar mi-a oferit nesperata şansă de a fi în acel loc şi de a vedea eu însumi structura secretă din munte şi  elementele sale caracteristice.Aceasta a necesitat o intervenţie cu totul specială din partea lui şi mai ales din partea generalului Obadea, într-un moment în care lucrurile păreau să scape de sub con­trol. Decizia de a mă chema acolo, aproape imediat după efectuarea descoperirii, a fost foarte inspirată deoarece la câteva zile după aceea situaţia s-a complicat extraordinar de mult datorită presiunilor diplomatice americana care au solicitat intens prezenţa lor imediată în acel loc cu echipe ultradotate şi cu o formidabilă tehnologie. Din acel moment, nimeni care nu era autorizat de la nivelul preşedenţiei nu a mai putut pătrunde dincolo de barajele de securitate care erau asigurate atât de militarii români, cât şi de cei americani. De aceea, mă consider foarte noro­cos şi într-un anumit fel chiar privilegiat, că am avut ocazia să văd ceea ce multora, poate, li se va părea aproape incredibil, în cele câteva ore cât a durat prezenţa mea în perimetrul central al descoperirii, Cezar mi-a relatat succint aspectele (unele dintre ele dramatice) legate de modalitatea efectivă în care a fost făcută descoperirea; mi-a punctat pe scurt implicaţiile pe care ea le-a declanşat imediat după aceea, precum şi eveni­mentele principale ale intervenţiei SUA în această pro­blemă, în luna septembrie a aceluiaşi an (2003) am primit veşti noi de la el, prin intermediul unui curier special care de altfel fusese şi intermediarul pentru aranjarea întâlni­rilor noastre din ultimii ani. De data aceea, însă, curierul mi-a facilitat o convorbire telefonică cu Cezar, utilizând un aparat special protejat şi o linie particulară. Cezar mi-a vorbit atunci despre unele aspecte particulare ale „negocierilor” româno-americane pe care le aflase de curând şi de faptul că urma să plece peste câteva zile într-o „mare expediţie”, oferindu-mi de asemenea câteva date generale cu privire la aceasta. Nu ştia cât va dura acea călătorie dar mi-a promis că, la întoarcere, mă va contac­ta pentru a-mi oferi toate detaliile ei. După o scurtă ezitare mi-a sugerat că aveam, totuşi, destule informaţii pentru a scrie şi a publica o carte cu aceste elemente. Ca şi mine, considera că oamenii au dreptul să ştie care este situaţia reală şi să hotărască singuri asupra viitorului lor. Aceea a fost ultima dată când am avut un contact verbal cu Cezar.
Cu câteva săptămâni în urmă, după aproape un an de la acea convorbire telefonică, exact în perioada în care redactam partea finală a acestei cărţi am primit unele sem­nale despre întoarcerea lui din „marea expediţie”, ceea ce mi-a provocat o emoţie intensă la gândul unei posibile revederi şi a aflării unor noi elemente, despre care bănuiam că au o natură excepţională.
Să revin, însă, la relatarea lui Cezar din penultima noastră întâlnire. Elementele pe care mi le-a expus atunci în amănunţime constituie fără îndoială o adevărată mină de informaţii despre culisele organizaţiei masonice mon­diale. Concepţia, viziunea generală, intenţiile şi modurile de acţiune ale francmasoneriei, pe care Cezar mi le-a relatat într-o memorabilă sinteză a convorbirii avute cu unul dintre reprezentanţii de seamă la scară mondială a acestei organizaţii, m-au determinat să înţeleg şi mai bine semnificaţia subtilă a cunoscutei afirmaţii: „Mărul pe dinafară frumos şi pe dinăuntru găunos”, care se poate aplica foarte bine masoneriei mondiale. Pe de altă parte şi în mod paradoxal, fără acea iniţiativă a masoneriei nu ştiu când şi cum ar fi avut loc excepţionala descoperire din munţii Bucegi. Uneori firul destinului – mai ales cel al unei naţiuni sau chiar al umanităţii – este mult prea com­plicat şi laborios pentru a putea fi înţeles în toată com­plexitatea sa de mintea umană. Ne rămâne, deci, doar posibilitatea de a constata şi de a analiza retroactiv, plinide uluire, incredibilul păienjeniş de fapte, relaţii, fiinţe şi destine individuale care s-au combinat astfel încât rezul­tatul final să constituie un adevărat pas înainte pentru omenire. Chiar dacă, deocamdată, nu putem înţelege în amănunt aceste combinaţii şi acţiuni foarte complicate ale forţelor subtile, putem cel puţin să ne orientăm după efectele notabile pe care ele le declanşează în anumite momente precis delimitate de o serie de factori conjuc-turali. Aceşti factori conjuncturali reprezintă însă exact condiţiile spaţio-temporale care sunt necesare pentru declanşarea unor evenimente – chiar la scară mondială -de o importanţă majoră.
Atunci când m-am întâlnit din nou cu Cezar, la câte­va luni de la ultima discuţie, el a reluat firul relatărilor sale exact de acolo unde rămăsese, ca şi cum făcuse doar o scurtă pauză pentru a bea apă.
— În luna mai a anului 2002 mă aflam la baza din Valea Ursului, al cărui nume de cod este Alpha. Era perioada în care studiam intens dosarele secrete ale depar­tamentului, care acopereau o perioadă de mai bine de douăzeci de ani de cercetări şi verificări pe teren, efectuate de echipele de intervenţie specială, într-o după-amiază calmă şi liniştită mă aflam în biroul meu, fiind adâncit în studiu, când am primit un telefon pe linia direc­tă, de maximă securitate, de la generalul Obadea. Eram mirat, deoarece mă despărţisem de el doar cu o zi înainte şi acel telefon era folosit doar în cazul unor comunicate foarte urgente şi secrete. Mi-a transmis că în următoarele ore voi primi vizita unui personaj important, care doreşte să aibă o discuţie cu mine în particular. M-a surprins vocea generalului, uşor nesigură şi exprimarea lui puţin confuză, aspecte care nu-i erau caracteristice şi pe care nule întâlnisem la el până atunci.
Mi-a spus că nu are nici un fel de date suplimentare, că nu ştie despre cine este vorba şi că solicitarea întreve­derii a venit prin intermediul SRI, ca urmare a unei inter­venţii guvernamentale. Persoana respectivă era cetăţean străin, însă cunoştea România şi, de asemenea, vorbea foarte bine limba română. Serviciul Român de Informaţii (SRI) ştia doar că face parte dintr-o lojă masonică foarte importantă din Italia, că deţine un înalt rang nobiliar şi că are o mare putere de influenţă financiară în România. Probabil că relaţiile sale politice erau de asemenea foarte sus-puse, din moment ce a reuşit să penetreze „zidul” SRI-ului şi să ajungă până la structura DZ. Era însă o enigmă de unde mă cunoştea pe mine şi cum aflase de existenţa departamentului, al cărui director tehnic eram. Mi-am dat seama atunci că puterea de influenţă a acestui om era formidabilă, din moment ce el reuşise să„străpungă” pe cale ierarhică sistemul guvernamental ^şi de securitate al unei ţări, chiar fără să ascundă aceasta. In ceea ce mă privea, trebuia să admit întrevederea, deşi nu-i ştiam încă scopul. Erau destule necunoscute în ecuaţie, care se suprapuneau peste rapiditatea cu care urma să aibă loc întâlnirea. Cu toate acestea, percepeam în fiinţa mea un gen de „greutate” şi „presiune” nelămurită, care în mod evident se corela cu persoana respectivă. Atunci am realizat intuitiv, pentru prima dată, natura întrevederii. Avea să fie o „luptă” dificilă, deoarece simţeam deja radi­aţia „grea” a acelei fiinţe, ca un nor neplăcut care o învăluia şi care îi ascundea adevăratele intenţii. Mai erau câteva ore până la sosirea personajului, astfel încât m-am izolat într-o cameră şi am intrat într-o stare de meditaţie profundă pentru a afla mai multe elemente caracteristice despre persoana acestuia.
Eram complet uluit. Cunoşteam deja faptul că Cezar avea puteri psihice deosebite, despre care nu menţionase însă decât strictul necesar, cu multă modestie şi într-un mod cât se poate de firesc şi natural, în plus, el nu îşi ma­nifestase puterile în prezenţa mea decât de două-trei ori, în anumite situaţii-cheie, doar pentru a-mi demonstra indirect că ceea ce îmi relata nu erau vorbe goale. Chiar şi atunci acţiunile sale au fost perfect integrate în conjuc-turile respective, astfel încât ele să nu provoace o bulver­sare prea mare. Totuşi, nu ştiam faptul că el avea capaci­tatea de a afla diferite informaţii atunci când îşi manifes­ta voinţa în această direcţie, în timpul meditaţiei. Nu puteam să înţeleg cum era posibil aşa ceva. Dorind să aflu mai multe despre acest mister, 1-am întrebat cum şi de unde reuşeşte să aibă acces la informaţii despre care nu ştia nimic înainte.
— Se poate spune că domeniul subtil de cunoaştere pe care îl evoc în timpul meditaţiei, atunci când doresc să aflu anumite informaţii, este un tip de eter foarte vast, însăacesta nu reprezintă eterul la care face referire ştiinţa con­temporană, a început Cezar să-mi explice. Din această realitate subtilă provin toate lucrurile şi fenomenele, toate gândurile, materia de orice tip, în general vorbind orice informaţie care se actualizează ca nume şi formă în planul fizic. Din acest ocean practic infinit de „coduri” particu­lare încep să se concretizeze, din aproape în aproape, toate intenţiile, gândurile şi ideile noastre care prind ast­fel o formă clară şi se obiectivează la nivelul de percepţie al omului obişnuit, în lumea fizică.
Imaginează-ţi, de pildă, o masă de aburi care se află în suspensie; ea este alcătuită din vapori de apă formaţi din particule foarte fine care plutesc în aer. Dacă acţionămasupra temperaturii înconjurătoare şi o determinăm să scadă, vaporii de apă vor condensa şi se vor transforma în picături de lichid, adică ei se vor afla atunci într-o stare de agregare a materiei care este mai grosieră decât cea a vaporilor, care reprezentau starea gazoasă a apei. Dacă vom scădea şi mai mult temperatura, apa lichidă se va transforma în gheaţă, deci în materie solidă, care este starea de agregare cea mai grosieră. E simplu de înţeles: aceiaşi atomi de apă, care iniţial se aflau sub formă de vapori, au devenit, prin transformări succesive, gheaţă.
Analogic vorbind, acelaşi drum, de sus în jos, îl urmează şi informaţia de orice tip care ajunge să se con­cretizeze în planul fizic, în stadiul ei primar, latent, infor­maţia nu reprezintă altceva decât o anumită formă de energie vibratorie care este specifică fiecărui aspect în parte. Mediul în care subzistă infinitatea de idei, gânduri, intenţii şi posibilităţi este eterul subtil universal despre care îţi spuneam mai înainte. Totul se reduce, deci, la accesarea informaţiei pe nivelul ei propriu de vibraţie, care face parte din oceanul nesfârşit al frecvenţelor de vibraţie energetică din eterul universal. Acesta este aspec­tul cel mai dificil de realizat, întrucât mai întâi este nece­sar să ai nivelul de conştiinţă adecvat pentru a fi conştient de eterul subtil universal şi, de asemenea, trebuie să ai capacitatea de a selecta cu mare acurateţe, din multi­tudinea frecvenţelor de vibraţie energetică, pe aceea care te interesează.

— Se poate spune că domeniul subtil de cunoaştere pe care îl evoc în timpul meditaţiei, atunci când doresc să aflu anumite informaţii, este un tip de eter foarte vast, însăacesta nu reprezintă eterul la care face referire ştiinţa con­temporană, a început Cezar să-mi explice. Din această realitate subtilă provin toate lucrurile şi fenomenele, toategândurile, materia de orice tip, în general vorbind orice informaţie care se actualizează ca nume şi formă în planul fizic. Din acest ocean practic infinit de „coduri” particu­lare încep să se concretizeze, din aproape în aproape,PLANURIINTERMEDIARE
PLANUL FIZIC

Luând o foaie de hârtie, Cezar a desenat o schiţă pentru a putea să înţeleg mai bine.
- O minte focalizată, care este bine pregătită şi purificată de gânduri vicioase şi parazite, are puterea de a străpunge succesiv planurile subtile de manifestare până la nivelul eterului universal de care ţi-am vorbit, care este precum un fel de spaţiu gigantic, având o natură foarte
obiectivarea ideilor cauzale la nivelul planului fizic

Energii vibratorii („lungimi de undă” specifice) din eterul subtil atotcuprinză­tor, care reprezintă surse-cauză pentru orice manifestare obiectivă din planurile Creaţiei.

Planurile succesive de manifestare, din ce în ce mai grosiere, în care sursele energiei-cauză îşi micşorează vibraţia până când se materializează la nivelul planului fizic.

Planul fizic, cel mai grosier (ca frecvenţă de vibraţie) în ierarhia planurilor de manifestare.

ETERUL SUBTIL UNIVERSAL
mintea puternică şi focalizată

CONCRETIZAREA IDEILOR LA
NIVELUL PLANULUI FIZIC
specială, în acest spaţiu extrem de vast poate fi identifi­cată „urma” specifică sau frecvenţa vibratorie particulară a oricărui aspect, fiinţă, obiect sau fenomen care teinteresează. Adevărata artă constă în selectarea corectă a frecvenţei de vibraţie particulară pe care o cauţi, la fel ca atunci când vrei să prinzi un post de radio şi mişti cursorul pe scala de frecvenţe a radioului.
Mă vei întreba, poate, cum selectează mintea doar o frecvenţă specifică dintr-o infinitate care există? Procesul este simplu, pentru că el se bazează pe legea universală avibraţiei. Tot ceea ce există în univers şi este definit în mod particular, indiferent că este fiinţă sau lucru, fenomen sau emoţie, are o „amprentă” vibratorie, o „marcă” specifică inconfundabilă după care poate fi iden­tificat oriunde în univers. Este aşa-numita lungime de undă personală, întocmai cum spirala ADN-ului este unică pentru fiecare fiinţă. Trebuie doar să comutezi „butonul” de Ia o lungime de undă la cea pe care doreşti să o cunoşti. Este un principiu fundamental în fizică şi acesta se numeşte rezonanţă. Desigur, toate acestea implică un antrenament adecvat şi perseverent, dar rezul­tatele sunt pe măsură. Eu nu am făcut altceva decât să aplic cu exactitate acest principiu, focalizându-mă asupra „imaginii subtile” sau „lungimii de undă” a personajului care urma să sosească, chiar dacă nu-1 văzusem niciodată şi nu îl cunoşteam deloc, dar despre care aveam totuşiunele informaţii de la generalul Obadea. Acele informaţii sumare mi-au fost de ajuns. Manifestarea puternică şi focalizată a voinţei mele a determinat într-un timp relativ scurt realizarea condiţiilor de rezonanţă cu „amprenta subtilă” a persoanei respective. Totuşi, trebuie să-ţi spun că fenomenul nu este chiar aşa simplu precum ţi-1 descriu eu acum. Mai bine zis, este necesară o lungă perioadă de practică intensă, care implică de asemenea elevarea deosebită a conştiinţei.
Acurateţea informaţiilor pe care doreşti să le afli depinde, pe de o parte, de claritatea propriei tale minţi -care atunci trebuie să fie precum suprafaţa nemişcată a unui lac de munte – iar pe de altă parte de abilitatea în realizarea condiţiilor specifice de rezonanţă, prin evocare vie şi cu putere a ceea ce ţi-ai propus să cunoşti. Practic vorbind, în acele momente tu te „acordezi” cu o mai mare sau mai mică fineţe la frecvenţa de vibraţie specifică a fiinţei pe care o evoci. Dacă reuşeşti aceasta cu succes, vei cunoaşte atunci într-un mod direct, nemijlocit şi intuitiv, rezultanta subtilă dominantă a persoanei respective, în toate aspectele ei, chiar dacă ea crede că aceste aspecte sunt necunoscute celorlalţi oameni.
Este adevărat că, aşa după cum ţi-am spus, problema se prezintă într-o ipostază mai complexă deoarece există multe variabile care implică, printre altele, pregătirea per­sonală şi eforturile depuse în această direcţie, însă impor­tant este faptul că orice fiinţă umană sănătoasă, care este înzestrată cu voinţă şi perseverenţă, poate să dobândeascăaceastă putere.
Am să revin însă la întâlnirea care ascundea un mobil secret, foarte important, dar totuşi neclar într-o primă fază pentru mine.
Apoi Cezar mi-a povestit în amănunt strania întâlnire de la baza Alpha, care prin semnificaţia ei m-a zguduit profund şi m-a convins definitiv să scriu această carte. Totuşi, pentru ca cele relatate să aibă o anumită cursivi­tate şi, de asemenea, pentru a uşura exprimarea ideilor, voi reda această întâlnire în termenii dialogului care a avut loc între Cezar şi misteriosul personaj, membru în elita mondială a francmasoneriei, străduindu-mă să respect cât mai fidel ceea ce mi-a fost relatat şi chiar să redau anumite nuanţe mai subtile ale discuţiei. Cer iertare cititorului pentru eventualele inconsecvenţe în exprimare dar, aşa cum va realiza el însuşi foarte curând, important aici este conţinutul informaţiei şi mai puţin forma în care acesta este prezentat.

Soluţie de compromis
Pe la orele trei după-amiază, la baza din Valea Ursului şi-a făcut apariţia un elicopter al Serviciului Român de Informaţii din care a coborât un domn sobru, înalt, îmbrăcat într-un costum negru şi având o ţinută ele­gantă, dar trufaşă, în mâna dreaptă ţinea un baston cu mâner de fildeş cu încrustaţii din aur, foarte complicate. Faţa lui exprima duritatea, iar ochii verzi aveau un efect aproape straniu, radiind o răceală neobişnuită. Această impresie era amplificată şi de sprâncenele uimitor de arcuite şi bine conturate pentru un om ajuns la o vârstă relativ înaintată. El s-a prezentat ofiţerilor care îl aşteptau la bază sub numele de senior Massini şi a aşteptat răbdă­tor ca sosirea lui să fie anunţată lui Cezar. Impunător, obişnuit parcă să trăiască numai în cercurile nobiliare înalte, senior Massini avea – la cei şaizeci şi cinci de ani ai săi – o alură semeaţă, era foarte sigur pe el şi creaimpresia unei persoane care era obişnuită să dea ordine. De altfel, el era unul dintre venerabilii de frunte ai celei mai importante loje masonice din Europa şi, de asemenea, făcea parte din cea mai influentă organizaţie masonică la nivel mondial: Grupul Bilderberg.
Senior Massini a fost condus la nivelul unu al bazei, unde îl aştepta Cezar. După salutările de rigoare, Cezar 1-a invitat într-o sală de protocol, dar venerabilul a refuzat. Fără să fie afectat, stilul în care el se exprima era totuşi cam pompos, cu o uşoară tentă arhaică. De altfel, senior Massini descindea dintr-o foarte veche familie nobiliară, de stirpe regală, din Italia.
— Sunt impresionat şi totodată încântat de pro­punerea dumneavoastră, însă îmi rezerv minimul privi­legiu de a mă proteja faţă de eventualele tentative de ascultare şi înregistrare a discuţiei noastre. V-aş fi deosebit de îndatorat să nu consideraţi acest lucru o jignire personală, dar nu putem uita totuşi că avem de-a face cu Serviciul Român de Informaţii, şi-a explicat venerabilul intenţia.
Cezar zâmbea abia perceptibil. Era încă dificil de evaluat dacă senior Massini se exprima astfel în mod obişnuit sau cuvintele sale ascundeau o fină ironie. A doua variantă era mai plauzibilă, dar acest lucru nu 1-a deranjat în nici un fel pe Cezar, care i-a răspuns cu bunăvoinţă.
— Vă înţeleg temerile, domnule, şi le găsesc îndrep­tăţite într-o oarecare măsură. Dar această bază are chiar prin statutul ei un nivel foarte înalt de securitate şi se află doar în raport de colaborare cu SRI, adică propriu-zis ea nu se află în subordinea Serviciului Român de Informaţii. Putem discuta liniştiţi şi fără teamă în sala de protocol.
Senior Massini a rămas însă inflexibil în cererea sa. Politicos, el a insistat în mod ferm pentru ca discuţia să aibă loc în aer liber, la o distanţă convenabilă de bază. Aprecizat că acest lucru era în interesul ambelor părţi.
Nefiind chiar o cerere extravagantă, Cezar a con­simţit. S-a ales o mică poiană care era situată la aproxima­tiv două sute cincizeci de metri de clădirea de la suprafaţă a bazei. S-au transportat acolo o masă şi două scaune iar Cezar a dispus în cerc, la o anumită distanţă de acestea, o gardă formată din opt oameni care erau specializaţi în ser­viciul de pază şi protecţie la nivel superior. De altfel, aceştia făceau parte chiar din echipa a treia de intervenţie specială în cazul „evenimentelor de tip K”. A fost montat, de asemenea, şi un dispozitiv electronic de bruiaj de înaltă tehnologie. Pregătirile au durat aproape o oră, timp în care venerabilul Massini nu a rostit decât câteva fraze, mulţu-mindu-se doar să abordeze un zâmbet uşor zeflemitor şi ironic. Din când în când el arunca priviri pătrunzătoare lui Cezar, analizându-1 rapid dar cu mare atenţie.
Pe la patru şi ceva după-amiaza pregătirile au fost încheiate şi cei doi s-au aşezat la masa din poiană. Cezar mi-a mărturisit că, dintr-un anumit punct de vedere, situ­aţia era relativ bizară. Un domn având o certă influenţă în cercurile politice cele mai înalte solicitase o întrevedere foarte secretă cu directorul tehnic şi executiv al celui mai ocultat departament de acţiune al Serviciilor Secrete din România. Toate „uşile” fuseseră deschise aproape fără efort, toate solicitările aprobate imediat. Care putea fi natura acelei influenţe misterioase ce a străpuns chiar şi cele mai înalte cercuri politice ale unui stat? Care era de fapt scopul acelei vizite inopinate şi secrete a seniorului Massini şi ce urmărea el în realitate, mai ales că evitase amestecul chiar şi al Serviciului Român de Informaţii prin care ajunsese acolo? Ordinul expres primit de la Guvern interzicea orice imixtiune a SRI în discuţie, invocându-se secretul de stat în domeniul de acţiune al DZ. Cu toate acestea, situaţia era relativ stranie deoarece crea impresia intervenţiei unei puteri exterioare care era „dictată” statu­lui român. Mai mult decât atât, nu era permisă nici o înregistare ascunsă a convorbirii dintre cei doi, iar Cezar dorea să fie onest în promisiunea pe care o făcuse senioru­lui Massini. Pe de altă parte, chiar dacă SRI-ul deţinea mijloacele tehnice necesare pentru interceptarea convor­birii, sosirea venerabilului Massini fusese anunţată în pripă şi nu existase timpul suficient pentru organizarea unei asemenea acţiuni delicate, în plus, la influenţa pe care se pare că o avea senior Massini în cercurile politice cele mai înalte ale statului român, o eventuală nemulţu­mire a acestuia putea avea consecinţe dintre cele mai neplăcute asupra celor care ar fi luat o asemenea decizie în SRL Aşadar, oricât de straniu ar putea să pară, senior Massini reuşise – printr-o acţiune rapidă, intempestivă şi fără prea mari eforturi – să obţină în timp record securi­tatea maximă a discuţiei pe care dorea să o aibă cu Cezar. Confruntarea dintre cei doi avea să ofere una dintre cele mai senzaţionale relatări a unor adevăruri foarte ocultate, care totuşi se manifestă zi de zi, tot mai mult, în viaţa oamenilor de pe întreaga planetă.

Testarea

— Mă aflu aici pentru a purta această discuţie cu dumneavoastră, domnule Brad, într-un mod mai puţin obişnuit şi într-o conjunctură aparte, a intrat direct în subiect venerabilul Massini. în opinia noastră, oamenii se împart în două mari categorii: cei care pot fi manipulaţi şi conduşi, aceştia reprezentând imensa majoritate a omenirii; şi cei care au anumite virtuţi, care deţin anumite puteri şi au o personalitate foarte puternică.
— Vă întrerup pentru o scurtă precizare: de fapt, a cui opinie o reprezentaţi dumneavoastră aici? a intervenit Cezar cu aparentă naivitate.
Senior Massini zâmbi larg, lăsându-se greu pe spă­tarul scaunului, întreaga lui atitudine exprima conştiinţa orgolioasă a unei puteri care nu putea fi înfrântă.
— Domnule Brad, sunteţi un tânăr în floarea vârstei, ajuns într-un post ce reprezintă, paradoxal, o închisoare pentru libertatea civilă, dar care în acelaşi timp vă oferăsatisfaţia cunoaşterii şi cercetării unor lucruri despre care aproape nimeni nu ştie nimic. O astfel de poziţie nu se obţine oricum, deoarece ea trebuie să fie garanţia unor capacităţi interioare remarcabile.
— Mulţumesc, rosti Cezar amabil şi totodată precaut.
— Totuşi, chiar şi unei persoane foarte dotate, aşa cum sunteţi dumneavoastră, îi rămân destule aspecte necunoscute, iar unele dintre ele pot fi extrem de atrăgă­toare. Grupul pe care îl reprezint şi în numele căruia am venit aici face parte din cel mai înalt ordin masonic, fiind foarte interesat de rezultatul discuţiei pe care noi o purtăm.
— Cunosc unele aspecte legate de francmasonerie, spuse Cezar. Organizaţia este strict ierarhizată după mo­delul piramidal, are ritualuri de iniţiere foarte ocultate, iarintenţiile sale adevărate sunt obscure pentru marea majoritate a oamenilor.
— Pentru cele două-trei propoziţii pe care le-ai rostit, nici eu nu m-aş fi descurcat mai bine, dragul meu! râse cu un aer superior şi uşor ironic venerabilul Massini. SuntMaestru în cea mai puternică lojă masonică din lume şi, dacă pentru cei mai mulţi acesta trebuie să rămână un secret bine păzit, în cazul tău ar fi ceva superfluu, deoarece subiectul pe care doresc să-1 abordez în discuţie depăşeşte cu mult importanţa ocultării mele. Dimpotrivă, este chiar imperios necesar să ştii de la început cu cine vorbeşti.
Relatându-mi discuţia, Cezar mi-a mărturisit că acela a fost momentul exact când a intuit scopul vizitei lui Massini, precum şi modul general în care ea avea să sedesfăşoare. Tot atunci el a ştiut cum urma să procedeze şi ce strategie avea să adopte, pentru a afla cât mai multe elemente şi a înţelege cât mai bine mecanismele de ac­ţiune ale masoneriei, în definitiv, aceea se anunţa a fi o „luptă” surdă între atenţia, vigilenţa, inteligenţa şi abili­tatea celor doi într-o confruntare verbală de idei, planuri, oferte şi răspunsuri care trebuiau să fie magistral orches­trate, deoarece forţele puse în joc – şi urmările care puteau decurge de aici – erau colosale, într-o primă fază, Cezar şi-a propus să tatoneze terenul într-un domeniu la care observase deja că venerabilul Massini era slab: orgoliul, simţul ego-ului foarte dezvoltat, care i-ar fi putut micşora în mod strategic vigilenţa şi forţa interioară.
— Deci funcţia pe care o aveţi în lojă este una dintre cele mai înalte. Ştiam că ierarhizarea se face după aşa numitele „grade de promovare”, care sunt treizeci şi trei. — Grupul Bilderberg nu este propriu-zis o lojă; el înseamnă cu mult mai mult decât atât, dar nu e necesar să intru acum în amănunte, într-adevăr, există această ie­rarhizare în treizeci şi trei de grade la nivelul lojelor, care trebuie să respecte nişte criterii clare, însă trebuie să ştii Că ele reprezintă un fel de „faţadă” pentru cei din exteri­or. Adevărata putere depăşeşte cu mult cel de-al treizeci şi treilea grad ierarhic şi angrenează alte condiţii pe care ţi le pot dezvălui, însă, numai într-o anumită conjunctură. Depinde doar de tine să fii receptiv faţă de o astfel de situ­aţie. Imaginează-ţi o casă mare care, pentru a arăta cât mai frumos, trebuie zugrăvită elegant, cu multă atenţie la detalii. Analogic vorbind, acestea ar fi gradele de iniţiere. Marile bogăţii şi secrete se află, totuşi, în interiorul casei, nevăzute şi neştiute decât de stăpânii acesteia, foarte pu­ţini la număr, care dirijează din umbră bunul mers al întregii clădiri: îngrijirea, administrarea şi prosperitatea ei. Pentru aceasta nu este însă nevoie ca ei să fie cunoscuţi de ceilalţi oameni şi, de asemenea, nu trebuie ştiute nicicăile prin care ei acţionează. Eşti inteligent şi poţi să înţelegi cu uşurinţă ce am vrut să spun.
Cezar observase că, treptat, senior Massini trecuse la o formă de adresare mai familiară şi mai directă. Acesta putea fi un avantaj, deoarece o anumită familiaritate îndiscuţie putea să favorizeze dezvăluirea multor secrete. Desigur că, la acest gen de adresare a contribuit şi marele decalaj de vârstă între cei doi. Venerabilul Massini mani­festa, fără îndoială, o mare putere vitală şi o forţă psihică neobişnuită, în contrast evident cu vârsta respectabilă pe care o avea. Din păcate, radiaţia lui subtilă – prin care ve­nerabilul era oricând capabil să domine fiinţele umane comune, în marea lor majoritate slabe sau cu labilităţi fi­zice ori psihice – era centrată în jurul unui imens orgoliu, a aroganţei şi a sentimentului de superioritate asupra celorlalţi, justificat probabil de nobleţea stirpei. De aceea, oricâte merite ar fi avut Cezar şi oricât de bune ar fi fost referinţele sale, despre care putem presupune că erau binecunoscute elitei din grupul Bilderberg, totuşi acestea nu erau suficiente pentru ca venerabilul Massini să-şi înfrâneze instinctul orgoliului.
— Am solicitat această întrevedere prin puterea şi relaţiile pe care le deţinem deoarece cunoaştem forţele şi capacităţile tale de acţiune. Acest lucru îl preţuim foarte mult mai ales dacă ne serveşte interesele.
Rostind această replică, venerabilul a făcut prima mutare importantă în jocul dintre cei doi. După cum se va vedea, însă, mişcările de culise şi planurile ascunse aveau să se dovedească mult mai complicate decât o simplă propunere, relativ indirectă, de colaborare la cel mai înalt nivel masonic.
— Domnule Massini, dacă trebuie să înţeleg ceva anume şi dacă problema se pune într-un mod special, atunci vă rog să precizaţi acest lucru de la început. De pildă, care este scopul principal pentru care doriţi să fac parte din Grupul Bilderberg?
Atitudinea seniorului deveni brusc rece, iar tonul lui căpătă inflexiuni foarte dure.
— Este într-adevăr aceasta o problemă pentru dum­neata, domnule Brad? îţi închipui că ai libertatea de a alege sau de a pune condiţii? Şi cine ţi-a spus că vei deveni membru al Grupului Bilderberg? Ai cumva idee cine sunt în realitate cei care-1 compun şi care sunt crite­riile de acces la acest nivel? îţi spun că eşti foarte departe de această poziţie ierarhică şi chiar mai mult decât atât, nu vei putea niciodată să pătrunzi în cercul intim al acestui grup, din motive pe care, dacă ţi le-aş dezvălui, te-ar bul­versa complet. Ele nu fac parte din această lume. Revino deci la idei mai umane şi înţelege că propunerea pe care ţi-am făcut-o în mod indirect se referea de fapt la intrarea ta în una dintre cele mai înalte loji masonice mondiale, imediat subordonată Grupului Bilderberg. Organizaţia noastră ar avea nevoie de aportul tău special. Faptul că m-am deplasat eu însumi aici, pentru a purta această discuţie în particular cu tine, te poate face să înţelegi faptul că noi te apreciem în mod deosebit. Din informaţiile pe care le deţinem trebuie să recunosc faptul că forţele şi posibi­lităţile tale de acţiune sunt impresionante. După cum îţi spuneam, suntem interesaţi de colaborarea cu tine. Există un consiliu secret la nivelul acestei loje, care propune direcţiile principale de acţiune în lume, iar aceste pro­puneri sunt mai apoi analizate de Grupul Bilderberg. E ca un fel de buclă feed-back. Ai putea fi un pion foarteimportant în acest consiliu şi ai putea să dobândeşti tot ce ţi-ai închipuit tu vreodată în lumea asta, stăpânind la dis­creţie orice doreşti: averi, oameni, lux, legi şi chiar guverne. Nimic nu te va putea opri. Noi nu obişnuim să negociem, pentru că ceea ce oferim este imens. Ce rost ar mai avea alte discuţii inutile când lucrurile sunt atât de bine precizate? De altfel, sincer să fiu, nu prea ai altă posibilitate decât pe aceea de accepta colaborarea.
Spunând aceasta cu o siguranţă de neclintit, venera­bilul Massini făcu un gest specific cu mâna întinsă, retezând aerul. Probabil că o altă persoană în locul lui Cezar ar fi fost intimidată şi chiar năucită atât de rapidi­tatea cu care avansase discuţia, cât şi de perspectivele fa­buloase pe care ea le oferea. Cezar mi-a dezvăluit că acela a fost un moment critic al întâlnirii. Deşi complexă în aparenţă, problema nu prezenta decât două alternative evidente: să accepte propunerea de colaborare, ceea ce implica intrarea în societatea masonică şi propulsarea rapidă în treptele cel mai înalte ale ierarhiei sale; sau să respingă această propunere, ceea ce ar fi atras ulterior un lanţ imprevizibil de urmări neplăcute atât în ceea ce priveşte propria lui persoană cât şi în ceea ce priveşte activitatea departamentului, în acel moment, Cezar nu cunoştea încă datele principale despre interesele „la vârf” ale francmasoneriei, însă era deosebit de interesat să le afle, pentru a înţelege motivaţiile oculte ale acestei orga­nizaţii mondiale şi căile prin care ea urmărea să-şi atingă scopurile. Conjunctura i se părea favorabilă şi punctul în care ajunsese discuţia îi oferea posibilitatea să o conducă treptat spre ceea ce îl interesa, stimulând orgoliul şi senti­mentul puterii pe care senior Massini le manifesta cu precădere. Totuşi, sarcina nu era deloc uşoară, deoarece venerabilul reprezenta un interlocutor foarte abil şi viclean, care în plus avea o mare inteligenţă şi forţă men­tală. Din nefericire, acestea erau deja orientate în sens profund negativ.
Cezar a simţit intuitiv că, dacă ar fi declinat imediat propunerea, „jocul” ar fi fost închis şi seniorul ar fi plecat fără să încerce să-1 convingă. Cezar nu ar mai fi reuşit să afle nimic iar urmările refuzului său ar fi fost imprevi­zibile. Aşadar, a luat hotărârea de a înşela vigilenţa seniorului şi, sub masca acceptării propunerii acestuia, să afle cât mai multe lucruri despre aspectele de culise ale masoneriei mondiale. Dintr-o anumită perspectivă, el şi-a asumat atunci o misiune de „kamikaze sub acoperire”, dar se simţea stăpân şi încrezător în puterile sale pentru a face faţă eventualelor situaţii dificile cu care avea să se con­frunte.

 

Adevărul ocult al Organizaţiei Masonice

— Este palpitant ceea ce îmi spuneţi, domnule Massini. Aş vrea totuşi să înţeleg cum a fost şi este posi­bil să deţineţi o aşa mare influenţă. Vă mărturisesc că aceasta mi se pare foarte interesant.
Mulţumit de turnura pe care o luase discuţia, senior Massini răspunse cu solicitudine, căzând aparent în „plasa” relativ simplă pe care i-a întins-o Cezar.
— O, dragul meu, sunt foarte multe feluri de a obţine influenţă şi aici trebuie să-ţi spun că suntem adevăraţi maeştri. Principalul lucru de care ai nevoie la acest capi­tol esterăbdarea. Nu poţi să construieşti palate grandioase şi elegante, pentru a te bucura de toate plăcerile pe care acestea ţi le pun la dispoziţie, fără a fi tenace, vigilent şi mai ales răbdător, chiar şi în faţa unor aparente eşecuri. Totul prinde contur în timp şi uneori această perioadă poate fi foarte îndelungată. Venerabilii noştri maeştri din trecut au avut o viziune măreaţă, de ansamblu, asupra situ­aţiei finale, care acum este foarte aproape. Ei nu s-au lăcomit la interese meschine, egoiste, ci au dorit din răs­puteri să întărească şi să consolideze bazele masoneriei, adaptând pe parcursul epocilor principiile ei directoare în conformitate cu specificul evoluţiei umane, în fond, de ce s-ar fi îngrijit doar de ei şi de familiile lor? Nu aveau oricum cei mai mulţi bani, cele mai mari bogăţii şi cele mai bune condiţii de trai? Nu legaseră între ei jurământul ferm de a se ajuta şi sprijini reciproc la nevoie? îţi spun că ei au fost adevăraţii arhitecţi care au iniţiat şi apoi au sta­bilit principiile după care funcţionează sistemul social actual. Legat de aceşti „arhitecţi” care au conceput între­gul plan încă de acum câteva mii de ani, nu îţi pot dezvălui mai multe la momentul actual, deoarece este un secret teribil pe care nici chiar cei din Grupul Bilderberg nu îl cunosc cu toţii, în epoca modernă – şi prin aceasta mă refer la ultimele două-trei sute de ani -, venerabilii maeştri nu au făcut altceva decât să aplice în mod inteligent prin­cipiile de bază care erau deja stabilite şi să le adapteze la structura vremurilor pe care le trăiau. Acţiunile lor au fost dezvoltate de la o generaţie la alta, păstrând acelaşi impuls şi aceleaşi idei iniţiale, deoarece trebuie să-ţi spun că la vârful ierarhiei noastre se află numai descendenţi pe linie regală din arbori genealogici de sute şi chiar mii de ani. Suntem foarte atenţi la acest aspect pentru a nu ne ameste­ca cu celelalte rase. Chiar şi aşa, însă, au existat unele excepţii, însă în timp am reuşit să eliminăm genele recesive.
— Vorbiţi, probabil, de familiile regale din Europa şi de marii bancheri de la sfârşitul Evului Mediu? a întrebat Cezar pentru a oferi un câmp de dezvoltare a subiectului.
— Desigur. Ei nu erau revoluţionari; ei nu susţineau o ideologie rigidă şi nici o filozofie particulară şi alambi­cată. Forţa lor nu a constat niciodată în puterea braţelor sau în spiritul avântat; din rândurile lor nu s-au ridicat nicicând eroi sau vârfuri ale societăţii, în schimb, au înţe­les foarte repede că, pentru a reuşi, au nevoie de un alt algoritm, care să-şi extragă forţa şi energia din înseşi forţele, deciziile şi acţiunile oamenilor. Erau fini psihologi şi au făcut chiar de la început unele observaţii esenţiale. Au sesizat, de exemplu, că sistemul vieţii comunitare, indiferent că acesta are la bază monarhia, republica sau orice alt tip de guvernământ, se bazează pe conducere. Această realitate implica două aşa-zise „grupe”: pe de o parte, marea masă a oamenilor din popor sau gloata, adică populaţia majoritară; iar pe de altă parte, elita conducă­toare care, într-un fel sau altul, se străduia să menţină bunul mers al „turmei de oi”. Această constatare simplă a Reprezentat baza pe care şi-au clădit întregul plan.
— Dar de ce era aşa important pentru ei faptul că exis­tau aceste două categorii de populaţie? a întrebat repede Cezar.
Ca un veritabil maestru mason iniţiat în secretele Obscure ale Organizaţiei din care făcea parte, senior Massini începu să dezvăluie însuşi nucleul ideologic alfrancmasoneriei la nivel mondial.
— Această situaţie era şi este foarte importantă datorită faptului că mereu au existat interese antagonice între cele două grupări de populaţie. Lucrurile trebuiau aranjate în aşa fel, încât aceste interese contrare să nu dis­pară niciodată complet, adică altfel spus să nu existe niciodată pace veritabilă între oameni. Pentru aceasta era necesar să se servească prin diferite metode ambele „tabere” sau „grupări”, însă fără ca ele să cunoască acest lucru. Iluminaţii noştri au împins iscusinţa şi abilitatea unor astfel de uneltiri până la perfecţiunea de a merge cu câte un picior în fiecare dintre cele două bărci şi, totuşi, să nu cadă niciodată în apă!
Cezar nu a scăpat ocazia de a ridica din nou balonul la fileu:
— Dar cum reuşeau aceasta? Ce metode foloseau?
— Aveau nevoie de nişte „pârghii” puternice şi, la originea acţiunilor, acestea au fost doar două: banii şi natura inferioară a omului, care ceda în faţa tentaţiilor ce îi erau oferite. Această combinaţie le-a asigurat mereu succesul, pentru că ce nu se potrivea într-o parte, era bi­nevenit în cealaltă şi astfel s-a ajuns ca această „reţetă” care folosea intriga, minciuna, tentaţiile şi prefăcătoria să permită extinderea rapidă a influenţei noastre în întreaga lume. Sigur, în perioada actuală trebuie să ţinem seama de o serie întreagă de alţi factori, printre care cei mai impor­tanţi îi considerăm a fi numărul de locuitori ai planetei şi avansul tehnologic remarcabil. Dar în esenţă, bazele prin­cipiale ale organizaţiei noastre masonice au fost puse cu mult timp în urmă şi ele sunt atât de solide şi s-au infiltrat atât de profund în conştiinţa oamenilor, încât succesul deplin al programului nostru nu mai constituie acum decât o chestiune de timp pentru a fi realizat în totalitate.
Spunând acestea, senior Massini a zâmbit satisfăcut şi a aprins o ţigară lungă de foi. Evident, aştepta efectul spuselor sale asupra lui Cezar. Pentru a-şi juca rolul cât mai bine, acesta îl întrebă:
— Nu înţeleg însă care este motivul principal pentru care a fost şi este depus acest uriaş efort de mii şi mii de ani?
Suflând uşor fumul de ţigară, senior Massini îl privea pe Cezar printre pleoapele întredeschise, în imensul lui orgoliu, el considera deja că repurtase un succes deplin în ceea ce îşi propusese. Pe de altă parte, Cezar a apreciat că această opinie eronată a slăbit vigilenţa venerabilului, făcându-1 să se lanseze bine dispus în noi şi bogate expli­caţii.
— Dragul meu, aici lucrurile sunt chiar simple. Motivul principal a fost şi va fi mereu acapararea puterii  !Ce altceva îţi închipui că am putea urmări să obţinem pe operioadă imensă de timp? Hai, spune-mi, nu te sfii! Bani? Aproape toate finanţele lumii ne aparţin, graţie păien­jenişului bancar pe care 1-am ţesut în ultimele secole. Deoarece civilizaţia se dezvoltă din ce în ce mai mult, am urmărit să creăm un sistem social în care oamenii să depindă în totalitate de veniturile lor financiare. Bani, bani, tot mai mulţi bani! O idee fixă care trebuia să fie răspândită pretutindeni. Dar, pentru a avea bani trebuie să produci, iar pentru a produce trebuie să munceşti şi ca să munceşti îţi trebuie timp. Am format deci o ecuaţie care reprezintă de fapt un cerc vicios, aproape fără rezolvare, deoarece nu poţi ajunge niciodată la capăt. Rezultatul a fost acela că oamenii au ajuns să muncească pentru noi până la epuizare, atraşi mereu de mirajul obţinerii unor sume tot mai mari de bani, care de fapt sunt cheltuite foarte repede în ritmul alert al lumii şi al tentaţiilor de tot felul care o caracterizează.
Totuşi, oricât de mulţi bani ar obţine prin muncă, ade­văratele bogăţii şi sumele imense de bani sunt tot în po­sesia noastră, păstrate în băncile noastre sau investite îndiverse titluri de proprietăţi. Chiar dacă apar zece sau o sută de oameni foarte bogaţi în lume, care nu fac parte din lojile noastre, ei nu reprezintă totuşi nici o ameninţare, deoarece sunt individualităţi separate care nu urmăresc un scop precis, de mare anvergură. Desigur, pe cei mai mulţi dintre ei avem grijă să-i atragem încă de la începutul cari­erei lor strălucite în Organizaţie şi astfel puterea noastră creşte. Cei care refuză nu rezistă însă mult timp singuri. Dacă într-un fel sau altul devin o ameninţare pentru noi, atunci ne unim forţele pentru a le provoca falimentul, cu riscul anumitor pierderi în propria noastră tabără, dar imensul angrenaj financiar pe care noi 1-am construit ne permite să realizăm foarte repede o reechilibrare a ba­lanţei financiare printr-o creştere în altă parte. Obiectivul este acela ca respectiva persoană să fie învinsă. De obicei urmărim ca, atunci când aceasta se află în pragul colapsu­lui total şi când se simte iremediabil pierdută, să-i oferim încă o dată şansa pe care iniţial a refuzat-o. De cele mai multe ori acel om de afaceri acceptă. Urmează, desigur, o revenire spectaculoasă în afacerile personale, dar deja per­soana trebuie să respecte anumite condiţii ferme din partea noastră, pe care nu le mai poate evita.
Întotdeauna noi avem ceva de câştigat. Fie un om politic influent care să ne susţină interesele; acesta este cazul cel mai întâlnit şi aproape cel mai uşor de fabricat. Fie un mare om de afaceri, ai cărui bani îi administrăm noi în cea mai mare parte, prin propriile noastre filiere.
Ne interesează, aşadar, să creăm cât mai multe astfel de „cercuri vicioase”, în baza lor am construit societatea modernă, am format aşa-zisa „celulă a societăţii”, adicăfamilia, pe care am legat-o strâns în lanţul unor inter­minabile dependenţe: serviciu, casă, confort, maşină, împrumuturi la bancă, obligaţii contractuale pe perioade foarte lungi de timp, care uneori se întind la una sau două generaţii din familia respectivă.
Rolul „cercurilor vicioase” este acela de a crea depen­denţa, pentru că atunci când există dependenţă, lipseşte libertatea. Dependenţa atrage automat un gen de înrobire, de limitare şi noi avem nevoie ca oamenii să fie cât mai limitaţi şi mecanici în acţiunile lor, care trebuie să devină aproape stereotipe. Aceasta a fost ideea principală pentru care am impus în mod gradat munca divizată în cât mai multe domenii şi subdomenii. Dacă cerinţa postului respectiv de muncă este simplă, aproape minimă dar repetitivă, omul devine în scurt timp un fel de „robot” care ascultă ce i se spune şi face ce i se ordonă.
Nu este necesar ca oamenii să gândească prea mult; aceasta poate să devine ceva periculos, poate naşte idei care să fie contrare scopurilor noastre. De aceea, am urmărit să extindem controlul asupra populaţiei tot mai numeroase chiar şi în afara serviciului, adică în timpul liber. Am permis astfel tehnologiei şi inventicii să capteze masele de oameni prin anumite mijloace a căror lipsă ni s-ar părea acum sinonimă cu o catastrofă: televiziunea, tele­fonul, computerul. Ideea noastră a avut un succes enorm, deoarece pe lângă crearea dependenţei populaţiei faţă de aceste mijloace tehnologice, ne-a oferit totodată şi controlul difuzării informaţiei.
În prezent, datorită caracteristicilor vremurilor pe care le trăim, informaţia deţine primul loc în ceea ce priveşte „armele” cu care acţionăm în lume. Pasul urmă­tor a fost simplu de intuit: controlând mijloacele şi insti­tuţiile mass-media, controlăm implicit conţinutul şi cali­tatea informaţiei. De aceea, unul dintre obiectivele de bază a fost acela de a obţine controlul asupra celor mai mari trusturi de presă, radio şi televiziune din lume.
— Vreţi să spuneţi că toate acestea au fost suficiente pentru a avea controlul asupra omenirii? a întrebat Cezar.
— Evident că nu; mass-media nu avea răspândire decât într-o zonă limitată a lumii. De aceea, mai erau necesare nişte „metode” de subjugare, care şi ele trebuiau să tenteze pe cei mulţi. Am început să sprijinim din umbră, ca o „eminenţă cenuşie”, proliferarea distribuţiei drogurilor, mai ales a celor de sinteză. Ştiind prea bine că acestea, alături de tutun, alcool şi cafea, distrug corpul omului, am întreţinut în mod deliberat o aşa-zisă „luptă de combatere” a lor, care nu a făcut decât să intensifice şi mai mult nevoia de a consuma aceste substanţe. Am creat con-cernuri imense de fabricare a ţigărilor, băuturilor fine şi a cafelei; aproape toţi preşedinţii şi patronii acestor giganţi în lumea afacerilor sunt membri venerabili în lojele cele mai înalte ale Organizaţiei noastre, adăugă senior Massini plin de mulţumire.
— Toate acestea îmi apar ca un atac concertat împotri­va omului! se prefăcu Cezar că abia atunci a realizat ideea. Fără să fie deloc afectat, venerabilul răspunse cunonşalanţă:
— Dragul meu, este deja dificil să controlăm şi să coordonăm mai bine de şase miliarde de oameni. Trebuie să înţelegi că o mulţime este cu atât mai uşor de manevrat cu cât ea este mai dispersată şi mai confuză. Dacă, în plus, ea nu depăşeşte un anumit număr de persoane, atunci lucrurile sunt chiar simple, având în vedere tehnologia de manipulare mentală de care dispunem în momentul actu­al. Aşadar, ce importanţă crezi că mai prezintă cele câteva milioane de oameni care mor zilnic, mare parte dintre ei din cauza bolilor, provocate de droguri?
Venerabilul făcu o scurtă pauză în prezentarea lui cinică, părând să reflecteze la ceea ce urma să-i spună lui Cezar.
— Unul dintre scopurile noastre principale a fost acela de a stopa proliferarea oamenilor pe planetă. Mai mult chiar, trebuia să micşorăm drastic populaţia globului. Pentru aceasta aveam nevoie de metode care să ucidă în timp scurt un număr foarte mare de oameni. Am finanţat proiecte de cercetare ultrasecrete pentru producerea unor viruşi extrem de virulenţi. Unele experimente au dat greş, altele însă ne-au mulţumit prin rezultatele obţinute.
— Adică prin răul provocat, prin crimele „naturale”?
— Trebuie să vedem problema din punct de vedere practic. Doar aşa ne putem construi temeinic scopurile pe care ni le-am propus. Dacă ceva sau cineva se opune, nupoate rezista mult timp împotriva noastră. După cum îţi spuneam, „armele” noastre nu sunt niciodată prezentate pe faţă. Dimpotrivă, ele îmbracă mai mereu o haină pro­fund umanitară, dar apasă pe acele puncte slabe pe care tot noi le-am creat în sistem şi care în marea lor majoritate nu sunt cunoscute de populaţie. Baza care ne oferă sursele ascunse de manipulare a populaţiei este constituţia unui stat. Alcătuirea ei este o adevărată ştiinţă a psihologiei şi manipulării omului şi de aceea am avut grijă ca la con­ceperea constituţiilor principalelor state-puteri ale lumii să ia parte şi reprezentanţii noştri. Constituţiile trebuie să aibă o formă umanitară, chiar pompoasă şi relativ compli­cată, dar totodată să ascundă în profunzimea lor moda­lităţile eficiente de subminare şi control a populaţiei.
Poate cea mai răspândită metodă pe care noi am creat-o şi am întreţinut-o în mod indirect de-a lungul tim­pului este cea a conflictelor, revoluţiilor şi războaielor în diferite zone de pe glob. Confruntările armate au constitu­it dintotdeauna, pentru noi, o reală şi uriaşă sursă de ve­nituri precum şi o subtilă modalitate de menţinere şi diri­jare a influenţei şi puterii la nivel mondial. Speculăm orice dificultate economică sau socială, în special la ţările mai puţin dezvoltate. Datorită influenţei bancare pe care o deţinem, acţionăm din umbră la nivelul conducerii statu­lui respectiv şi în acelaşi mod acţionăm şi în cazul statu­lui advers. Nu ne implicăm niciodată într-o singură parte sau direcţie, deoarece rezultatul poate fi incert. Impulsionând însă în secret ambele tabere, noi vom fi cei câştigaţi, indiferent de rezultatul final al conflictului. Perioada actuală se pretează mai ales la crearea unor con­flicte de ordin etnic şi economic. Sunt simplu de produs, durează mult şi atrag numeroase alte interese din partea altor state mai puternice, dar rivale, astfel încât până la urmă războiul respectiv devine un război între marile pu­teri ale lumii şi mai puţin o cauză naţională limitată. Aproape toate marile organisme internaţionale, fie ele politice sau militare, au sorginte masonică. Venerabilii noştri se află plasaţi în punctele cheie şi urmează cu exac­titate planurile noastre. Ţi-am spus că noi avem răbdare. Caria roade încet, dar sigur, până şi cel mai gros trunchi de copac. ONU şi NATO, ca să numesc doar două dintre cele mai influente „arme” ale noastre, s-au dovedit a fi decizii salutare atunci când am hotărât formarea lor.
— Domnule Massini, este totuşi ceva care nu înţeleg, zise Cezar, abordând o mină voit contrariată. Cum ar putea cineva să creadă că tot ce este mai important în lume este o consecinţă directă a acţiunilor şi planurilor Organizaţiei Masonice mondiale? Aceasta este chiar absurd şi inconceptibil!
Senior Massini râse cu poftă şi îşi mai aprinse o ţigară de foi. îl măsura pe Cezar în tăcere, printre norii de fum albăstrui care se dispersau lent în aerul răcoros de munte.Pentru o clipă, Cezar a crezut că exagerase în intenţiile lui ascunse şi că venerabilul i-a înţeles planul. Dar temerile -i-au fost curând spulberate.
— Dragul meu, acesta este unul dintre punctele esenţiale ale doctrinei noastre. Aşa cum ţi le prezint eu ţie, lucrurile par într-adevăr atât de absurde şi îmbracă o haină atât de grotescă, încât acuzaţiile care ni s-ar putea aduce ar apărea într-o lumină de-a dreptul hilară! într-un anumit fel, acesta este nucleul ideologiei noastre: să acţionezi în direcţia planului stabilit, dar în acelaşi timp să faci să pară că acţiunile tale sunt opuse unui astfel de plan. în felul acesta poţi să înţelegi mai uşor de ce nu dorim să fim mediatizaţi, de ce nu dorim onoruri, faimă sau recunoaştere publică, deoarece acestea sunt trecătoare şi, în plus, ele sunt dirijate chiar de noi înşine prin intermediul pârghiilor de control pe care le deţinem înmass-media. Succesul organizaţiei noastre constă mai ales în faptul că formăm un grup şi nu acţionăm doar în con­formitate cu interesul individual. Acţiunile noastre sunt mereu corelate şi urmăresc un scop precis, iar ajutorul pe care ni-1 oferim reciproc şi discreţia totală sunt esenţiale pentru asigurarea succesului. De altfel, regulile şi jurămintele ordinului nostru sunt foarte stricte, iar pedepsele foarte aspre…
Te întrebi, probabil, ce mă face să-ţi vorbesc cu asemenea deschidere, fără nici un fel de teamă şi foarte sigur pe mine. Te asigur că, făcând aceasta, am evaluat corect situaţia. Sau îţi închipui că, auzind aceste lucruri, le vei putea face cunoscute lumii întregi?
Aici, senior Massini a râs cu poftă, dar imediat după aceea ochii lui deveniră reci şi tăioşi.
— Nu ai nici o putere şi nici o influenţă în exterior, domnule Brad! Chiar din momentul în care ai intrat în atenţia nostră nu te mai poţi sustrage ei. Posibilităţile pe care le ai la dispoziţie sunt precise: ori ne urmezi fără condiţii, ori devii persana non grata. Analizează puţin situaţia: eşti singur, nu ai legături cu exteriorul şi te afli supus unui regim de cea mai înaltă securitate. Crezi tu, oare, că ne este greu să determinăm înlăturarea ta dacă am dori cu adevărat acest lucru? Dar de ce să facem aceasta, când tu însuţi ne poţi sprijini planurile? în plus, vei cunoaşte lucruri pe care nici măcar nu ţi le-ai închipuit şi te vei buCura de imunitate şi protecţie absolută. Dintr-o anumită perspectivă eşti preţios, însă ceea ce este preţios trebuie să-şi arate utilitatea. De aceea, dragul meu, nu văd nici un motiv să-ţi ascund ceva din principiile şi moda­lităţile de acţiune masonice. Ar însemna să te consider un adept obişnuit, cu o minte slabă, dar nu acesta este ade­vărul. Mai mult decât atât, pentru ca tu să nu consideri totuşi prea brutală această abordare, care este în cazul tău mai specială, doresc să manifestăm un respect reciproc şi să purtăm în mod civilizat această discuţie. Chiar vreau să-ţi creez cadrul aparent al unei alegeri sau decizii şi să-ţi ofer o perioadă de timp de gândire. Dar în realitate, îţi repet, nu ai nimic din toate acestea, deoarece noi suntem cei care deţinem puterea. Nu îţi rămâne, practic, decât să ne urmezi.
Judecă la rece întreaga situaţie. Ce crezi că ai putea face? Cine îţi închipui că te-ar putea asculta fără să te con­sidere nebun? Masoneria a fost dintotdeauna ocultată; ar fi fost împotriva scopurilor noastre adevărate să ne atribuim marile idei sau curente sociale şi culturale, ide­ologiile sau principiile de avangardă ale lumii deşi, în marea lor majoritate, noi suntem cei care le-am creat, în loc de aceasta, s-a optat pentru discreţie, mister, retragere şi acţiune din umbră. Sunt relativ puţini cei care au auzit despre denumirea de „mason” sau „francmason” şi chiar dacă aceasta li se pare vag cunoscută, ei nu au totuşi vreo idee despre ce înseamnă ea în realitate. Acest mister, această ocultare pe care o întreţinem cu atenţie ne-a fost de mare ajutor în decursul timpului, în aceste condiţii, imaginează-ţi că cineva iese în lume şi răspândeşte infor­maţiile pe care ţi le-am dat; cine 1-ar crede, cine 1-arasculta?
— Se poate să aveţi dreptate, dar nu ignoraţi forţa unui curent general de opinie, care poate să distrugă tot ce aţi clădit până acum, a remarcat Cezar cu luciditate.
— Noi ştim că deja sunt mulţi, îndeosebi intelectuali, care cunosc cel puţin o parte a adevărului despre noi şi pe care nu-i mai putem minţi, dar prin comparaţie cu restulpopulaţiei, care este îndobitocită de sistemul social pe care 1-am creat tot noi şi mai ales de cel informaţional pe care îl dirijăm aproape în totalitate, aceştia sunt cu ade­vărat o minoritate, în plus, ei sunt dispersaţi şi ameninţaţi de avertismentele indirecte pe care noi le trimitem, în această situaţie, chiar dacă unii oameni cunosc ade­văratele noastre intenţii, vor adopta o atitudine pasivă, considerând că sunt lipsiţi de putere, de avânt, de posibi­litatea de a acţiona în mod eficient. Ei adoptă atunci vari­anta victimei care se lamentează: „Ştiu, dar ce pot să fac? Ce putem noi să facem? Suntem legaţi de mîini şi de picioare. Suntem controlaţi şi supravegheaţi în tot ceea ce facem. Nu cred că mai avem vreo şansă”, în acest fel, un segment important al populaţiei care ar putea să ne provoace mari greutăţi şi probleme a depus deja armele înainte de a începe lupta.
Atunci când mai apare totuşi cineva care urmăreşte să ne atace şi să prezinte realitatea acţiunilor noastre celor care nu o cunosc, avem multiple mijloace de „liniştire” a lui. Replicile noastre sunt atunci bine gândite şi au la bază o fină cunoaştere a psihologiei umane. Ele încep aproape totdeauna prin lansarea unei ştiri false, negative, despre acea persoană, pentru că după cum îţi spuneam, controlăm foarte bine sectorul de difuzare a informaţiei prin mass-media. Să presupunem că ştirea apare în câteva ziare, care sunt distribuite în toată ţara. Cititorii află în acest fel despre acea ştire falsă, care este negativă. Chiar dacă a doua zi sau în zilele următoare aceasta este vehement con­trazisă sau chiar dacă apare o dezminţire, faptul a fost deja consumat, în primul rând, nu este deloc obligatoriu ca cel care a citit ştirea falsă să mai citească a doua zi şi dezminţirea, rămânând în acest fel cu o idee negativă despre persoana respectivă, chiar dacă acea idee este falsă. In al doilea rând, noi trebuie să speculăm cât mai mult tendinţa vicioasă a omului contemporan de a se orienta mai mereu spre ştiri senzaţionale care au un pronunţat ca­racter negativ.
Cunoaştem prea bine influenţa unor astfel de sugestii negative sau impactul lor teribil asupra naturii emoţionale a omului. Ştim că ele distrug structurile energetice armo­nioase din aura sa, ştim că aduc o formă subtilă de stres la nivel psihic şi cunoaştem de asemenea faptul că ele coboară vibraţia percepţiilor pozitive şi a intenţiilor benefice ale omului. Toate acestea ne servesc însă foarte bine interesele noastre, deoarece îi obosesc şi îi debu-solează pe oameni, îi determină să fie lipsiţi de vigilenţă şi superficiali.
Realizăm astfel un scop pe care 1-am urmărit mereu cu perseverenţă: creşterea entropiei sociale, îndrăznesc chiar să spun că noi suntem cei care au adus această veri­tabilă ştiinţă aproape de perfecţiune. Pentru a realiza această entropie socială, care determină o stare de con­fuzie aproape totală, ne slujim mereu de ştiri contradic­torii, adeseori având un conţinut sinistru, profund negativ; susţinem şi impulsionăm cărţi care prezintă subiecte puerile sau fantastice, dar care totuşi au o notă atractivă pentru a capta interesul minţilor slabe, aflate în căutare de senzaţional. Noi înşine am lansat această sintagmă şi am avut grijă ca astfel de apariţii editoriale să prolifereze şi chiar să fie acceptate de populaţie, care acum le consideră foarte valoroase.
Sistemul economic şi social pe care 1-am impus încu­rajează foarte mult competiţia în aspectul ei nearmonios, stimulează concurenţa neloială şi îndeamnă la un consum cât mai mare de mărfuri. Toate acestea sunt justificate de un interes umanitar, acela de formare a omului şi de moti­vare a sa pentru a străbate „jungla” vieţii, care ameninţă să-1 sufoce, în realitate, însă, această preocupare şi agitaţie nebună a omului, care îl ţine mai mereu ocupat şi tensio­nat, nu duce decât la o diminuare semnificativă a valorilor care sunt cu adevărat morale şi etice în viaţă, adică la per­vertirea caracterului fiinţei umane.
Exploatăm aceste idei şi posibilităţi la aproape orice nivel de difuzare a lor prin mass-media. Aceasta ne-a determinat să încurajăm şi să sprijinim proliferarea sexualităţii în formele ei aberante şi a pornografiei până la limite aproape inimaginabile, deoarece am constatat că forţa şi virilitatea bărbatului, precum şi sensibilitatea şi intuiţia femeii diminuează foarte repede atunci când sunt confruntate cu astfel de practici rele. în aceste condiţii omul devine labil, cedează mult mai repede tentaţiilor şi, ceea ce este foarte important, poate fi controlat cu uşurinţă. Pentru a ne realiza planurile este necesar ca împotrivirea să fie minimă; de aceea, într-o primă etapă noi oferim idei şi posibilităţi avantajoase oamenilor, pen­tru ca mai apoi să profităm din plin de slăbiciunile lor sau de anumite prevederi ale contractelor în care ei s-au impli­cat orbeşte.
Societatea actuală se pretează foarte bine la modelul acestei acţiuni. Noi oferim oamenilor tot mai multe ten­taţii, deoarece am permis dezvoltarea explozivă a tehnolo­giei, iar ei cad în plasa stimulentelor şi plăcerilor de tot felul, aproape fără discriminare. Ştim că aceasta le macină voinţa şi un om fără voinţă proprie este precum un animal neştiutor care este dus la tăiere.
O atenţie deosebită acordăm aici tineretului, deoarece dacă vrei ca un copac să nu aibă roade, trebuie să-1 usuci încă de când este puiet. Tot ceea ce poate amplifica porni­rile vicioase în copii şi adolescenţi este prezentat în mod foarte atractiv, tentant; ne orientăm astfel mai ales spre difuzarea filmelor în care este exacerbată violenţa, a filmelor de groază şi a celor în care se accentuează porni­rile sadice sau trăsăturile profund negative ale caracteru­lui. Pentru a încuraja vizionarea lor ne folosim foarte mult de publicitate;aş putea spune că publicitatea a ajuns, într-un fel, chiar inima comerţului. Am stimulat deci în cel mai înalt grad tendinţa populaţiei de a consuma. Aceasta a devenit ca un fel de „boală contemporană” a omului; chiar dacă nu are nevoie de ceva anume, el totuşi trebuie să cumpere, să consume şi iar să cumpere, de cele mai multe ori lucruri lipsite de importanţă sau chiar pentru a-şi face provizii în exces.
Pe de altă parte, există o legătură strânsă între tentaţia exercitată de bani şi modalităţile prin care aceştia pot fi obţinuţi, în sistemul economic şi legic pe care noi 1-am impus nu e uşor să devii bogat şi, practic, este aproape imposibil să o faci pe căi cinstite. De aceea, clasa bogătaşilor este în cea mai mare parte o clasă socială vici­ată şi pervertită. Necinstea şi pervertirea celor bogaţi i-a determinat să aibă propriile lor secrete şi atunci când un om are secrete, apar şi obligaţiile lui faţă de alţii, mai ales prin intermediul şantajului. Noi ştim foarte bine cum să exploatăm astfel de situaţii, deoarece noi înşine suntem artizanii ei.
— Cred totuşi că nu toţi oamenii acţionează în acest fel. Dacă acesta este adevărul, cum procedaţi în astfel de cazuri, domnule Massini? s-a interesat Cezar.
Venerabilul ridică nepăsător din umeri.
— Sunt prea puţini cei rămaşi, practic nu merită să ne interesăm de ei. Să luăm ca exemplu ţara ta. Aici ne-am instalat oamenii cu o mare uşurinţă, deoarece am ştiut să speculăm trecerea de la un regim totalitar, ale cărui baze tot noi le-am pus, la o aparentă libertate de acţiune. Am intuit corect, de pildă, lăcomia şi lipsa de scrupule care apar la omul supus mult timp diferitelor temeri şi priva­ţiuni. Un astfel de om este precum un călător foarte înse­tat în pustiul Saharei care, atunci când ajunge la oaza deşertului, se repede imediat la izvorul cu apă şi nu-i pasă că el este în trupul gol şi că toată lumea îl priveşte. După Revoluţia din ţara voastră nu am avut altceva de făcut decât să aşteptăm şi să încurajăm dezastrul economic, dar mai ales corupţia şi tentaţia românului în faţa strălucirii banului. După o lungă perioadă de privaţiuni şi lipsuri de tot felul care i-au provocat o mare suferinţă, era de aşteptat ca el să cedeze foarte repede în faţa tentaţiilor care apăreau. Şi într-adevăr, aproape toţi au căzut în această plasă. Atunci am început să acţionăm şi din punct de vedere politic. Nu-ţi face griji, e o metodă pe care o aplicăm în aproape toate statele. Trebuia să fim siguri că principalele posturi din Parlament şi Guvern sunt ocupatede oameni în vârstă, mulţi dintre ei cu un caracter slab, uşor de manipulat. Celor care erau maturi şi dinamici le-am cultivat cu grijă latura orgolioasă a fiinţei şi mai ales sentimentul înşelător al puterii, care în cazul lor nu reprezenta totuşi o caracteristică dominantă de adevăraţi conducători, în acest fel am exacerbat în ei egoismul, meschinăria şi ipocrizia. Era necesar să avem în posturi-cheie oameni care pot fi tentaţi destul de uşor cu afaceri oneroase, care în acelaşi timp ar face orice pentru a-şi păs­tra postul şi funcţia, în mare parte am reuşit. Eforturile noastre în această direcţie au fost minime, deoarece avi­ditatea şi lăcomia după bani, dublate de o mare laşitate şi duplicitate au făcut din cei mai mulţi dintre politicienii voştri o adunătură demnă de dispreţ. Această situaţie ne convine, însă nu cred că este cazul să vorbim acum mai multe despre acest subiect.
Cezar se grăbi să profite de scurta pauză.
— Şi pentru ce toate acestea, senior Massini? Ce urmăreşte de fapt francmasoneria? Din cele ce mi-aţi spus până acum, nu văd ce ar putea să-i lipsească şi, totuşi, îmiface impresia că urmăriţi cu tenacitate o anumită finalitate.
— Dragul meu, este foarte simplu. Când este un rege stăpân absolut peste regatul şi poporul său? Bineînţeles, atunci când deţine puterea absolută. Aceasta este, pentrunoi, piatra din vârful unghiului: puterea de dominaţie a întregii lumi trebuie să ajungă repede în mâinile noastre. La urma urmelor, această sete de putere reprezintă moti­vaţia multor politicieni, guvernanţi şi oameni de afaceri care au acceptat să pătrundă în rândurile noastre. Deasupra tuturor, însă, se află elita venerabililor noştri, Iluminaţii, al căror plan este cucerirea puterii mondiale şi realizarea unui control perfect, chiar asupra fiecărui individ de pe planetă. Modalităţile de împlinire a acestui plan sunt atât de diverse, încât mi-ar necesita prea mult timp acum să-ţi vorbesc despre ele. îţi voi oferi doar câteva explicaţii; restul îl vei înţelege şi învăţa repede după ce te vei integra regulilor şi concepţiilor organizaţiei noastre.
Influenţa şi controlul total asupra omenirii nu pot deveni cu adevărat active decât atunci când vom reuşi să supervizăm totul. Forţele şi puterile însumate de la mem­brii tuturor organizaţiilor noastre conduc  treptat spre această variantă de totalitarism, când libertatea şi autono­mia unui individ vor fi sufocate şi monitorizate de noi încă de la naşterea fiinţei. Pentru a fi siguri de acest rezultat şi pentru a experimenta valabilitatea lui, am inventat – cu titlu de experiment - comunismul. Totuşi, am constatat faptul că lipsurile îndelungate, angoasele oamenilor, pre­cum şi cultul personalităţii care apărea, fără excepţie, la toţi şefii de state comuniste, crea anumite tensiuni şi favoriza chiar manifestarea unei viziuni lucide asupra situ­aţiei la unii membri ai populaţiei care, în timp, puteau crea surprize neplăcute. Sistemul comunist s-a dovedit co­respunzător doar pentru o anumită perioadă de timp, de câteva zeci de ani. După aceea, însă, el a devenit ineficient şi chiar periculos pentru interesele noastre.
Când am înţeles aceasta, ne-am decis să încheiem experimentul şi am dat „undă verde” schimbărilor de natură politică. Era necesară crearea iluziei unui „altceva”, dar noi ştiam deja, cu mult înainte, că nimic nu se poate modifica „peste noapte”. Ne-am aşteptat deci la multe convulsii sociale, de mentalitate, de gândire şi de scop. Noi suntem cei care am propagat în mod insidios ideile de bază ale noului statut social, prin diferite mijloace mass-media, prin intermediul politicienilor şi prin crearea con- stanţă a unor noi şi noi breşe în sistemul financiar, mai ales în scopul tensionării relaţiilor dintre popor şi guvern.
Bunăstarea nu trebuie să se facă simţită la nivel ge­neral, dar ea este binevenită la o anumită pătură de oameni corupţi, care ne pot sluji astfel interesele, fără ca ei să aibă nici cea mai mică idee; dimpotrivă, aparenţele îi fac mereu să-şi închipuie că, de fapt, ei sunt cei care acţionează, cei care decid, cei care au puterea şi toate acestea noi trebuie să le susţinem, pentru ca mirajul să nu piară.
Ceea ce îţi spun eu acum face parte din aspectele la vârf, mai puţin cunoscute, ale francmasoneriei. Nu trebuie să-ţi imaginezi că fiecare membru cunoaşte tainele şi pla­nurile noastre. Accesul la ideile şi scopurile noastre se face totdeauna în etape, iar revelarea informaţiilor este struc­turată şi ea, de asemenea, în trepte succesive ca impor­tanţă, în general vorbind, noi acţionăm totdeauna de pe trei nivele distincte, care subliniază foarte clar atribuţiile şi valoarea membrului mason. Deşi la o privire de ansamblu aceste nivele apar ca nişte straturi suprapuse şi indepen­dente, ele conţin totuşi verigile de legătură care sunt esenţiale pentru înţelegerea planului nostru la nivel mon­dial. Aceste verigi de legătură nu sunt cunoscute, însă, decât de elita noastră, de marii noştri Iluminaţi.
Primul eşalon sau nivel îi include pe cei care abia au aderat la lojile noastre masonice sau care nu prezintă un interes deosebit pentru a li se putea încredinţa sarcini difi­cile. Ei sunt „zilierii”, adică cei care fac multe aşa-zise munci mărunte dar folositoare în măsura în care, luate în ansamblu, ele pregătesc terenul pentru marile lovituri urmărite de noi, cum ar fi naşterea diferitelor confruntări militare, revoluţiile, incapacităţile de plată la nivel naţio­nal, adică o „artilerie grea” care este strategic folosită de personalităţi importante din organizaţia noastră. Aceste acţiuni de anvergură intră în scenă, însă, abia după ce „materialul” a fost preparat, adică după ce „zilierii” noştri acţionează o anumită perioadă de timp ghidaţi din umbră de noi înşine, fără ca ei să-şi dea prea bine seama de sco­pul care este urmărit. Din această categorie fac parte mai ales cei care au parvenit într-un timp scurt, cei care s-au îmbogăţit rapid dar care, totuşi, au o minte slabă, cei care se află în căutare de titluri, ranguri şi recunoaştere socială; în general vorbind, snobii şi cei marcaţi de anumite com­plexe de inferioritate, pe care doresc să le suplinească imaginându-şi că fac parte şi chiar alcătuiesc pătura înaltă şi bogată a societăţii. Trebuie să fie orgolioşi, ipocriţi şiegoişti, cu o anumită putere financiară, dar totuşi insufi­cient de bogaţi, pentru ca astfel să le rămână nostalgia după o viată cu adevărat regească, pe care să o jinduiască în ascuns. In plus, este esenţial ca ei să aibă funcţii relativ importante în aparatul statal, deoarece avem nevoie de pârghii şi trafic de influenţă atât la vârful conducerii, cât şi la nivelul mic al administraţiilor locale, adică acolo de unde începe intriga care îşi croieşte drum spre centru. De aceea, la această categorie de membri ne orientăm în ge­neral pentru atragerea profesorilor universitari, avocaţilor, doctorilor, inspectorilor, primarilor şi anumitor oameni de afaceri locali.
Pentru toţi aceştia am creat nişte „supape”, nişte moti­vaţii pentru a-i tenta şi folosi ulterior în scopurile noastre. Există cluburi selecte, precum Rotary sau Lion’s care lenasc sentimentul că fac parte din marea aristocraţie a ţării şi că se află, deci, în fruntea societăţii, în realitate, aceste cluburi sunt un fel de praf în ochi şi chiar o pavăză împotriva eventualelor atacuri din exterior, deoarece per­soanele care fac parte din ele se vor lupta cu îndârjire pen­tru a-şi păstra privilegiile pe care le-au dobândit ca mem­bri în aşa-zisul high-life al societăţii. Îi atragem şi îi sti­mulăm prin afişarea unei faţade serioase şi selecte a acelei societăţi elitiste, în care ei află că pătrund oameni de bine, oameni care reprezintă doar crema societăţii, care au putere şi influenţă în diferitele organisme ale statului. Această prezentare foarte atrăgătoare o întreţinem prin lux, prin posibilitatea de a avea relaţii sus-puse şi prin aju­tor financiar, îţi repet, toate acestea creează obligaţii.
Interesul nostru este acela de a crea diferenţe foarte mari între păturile sociale, adică oameni foarte bogaţi şi oameni foarte săraci, pe cât posibil fără elementul de inter­mediere şi susţinere, care este pătura mijlocie, întreţinem astfel o stare socială generală prin care omul să-şi închipuie că trebuie să facă faţă unui asalt continuu, că tre­buie să se lupte mereu fie pentru a-şi asigura traiul de zi cu zi, fie pentru a-şi spori şi mai mult averea. Această stare de spirit încordată şi foarte agitată alimentează sentimentul de frică şi atâta timp cât există frica, nu îşi poate face loc liniştea, împăcarea, relaxarea şi nici spiritualitatea. De aceea suntem interesaţi să obstrucţionăm tot ceea ce ar putea conduce spre bine, armonie şi credinţă religioasă veritabilă, deoarece altfel controlul şi puterea noastră nu mai sunt eficiente.
— Ce vrea să însemne asta? Că voi nu aveţi religie şi că, dimpotrivă, urmăriţi subminarea ei? se arătă Cezar contrariat.
— Religie? Analizează cu atenţie ceea ce se petrece în lume. Notează ura rasială, deviaţiile sectelor fanatice în numele unui Dumnezeu unic dar particular, nesfârşitele conflicte interetnice care, majoritatea, au la bază disen­siuni religioase, corupţia şi laşitatea bisericii creştine, orgoliul ortodox şi manipularea catolică! E drept că toate acestea tot noi le-am orchestrat din umbră, în special prin implementarea intrigilor şi ideilor perverse în anumite puncte cheie deţinute de oameni labili şi la momente potrivite în timp.
În schimb, noi oferim oamenilor împărăţia Arhitectului Universal, cel care poate să aibă cu adevărat grijă de ei. Voi îl numiţi Prinţul întunericului. Ce importanţă are? Mai înainte de toate trebuie să urmăreşti consecvent interesul personal în tot ceea ce faci. Aceasta cere mari eforturi şi angajamente, uneori chiar foarte dure. De pildă, ele pot să însemne să-ţi negi religia şi chiar să-ţi dăruieşti sufletul, însă vei cunoaşte astfel puterea, bogăţia şi influenţa extraordinară în cercurile înalte ale societăţii.
— Interesant. Eu aveam o altă filozofie, dar totuşi este foarte atractiv ceea ce-mi spuneţi, comentă Cezar cu o fină ironie, urmând astfel planul iniţial pe care îl concepuse.
— Nu trebuie să-ţi imaginezi, însă, că aceste aspecte sunt cunoscute de toţi, a continuat venerabilul Massini să vorbească cu avânt. Departe de aşa ceva. îţi spuneamdespre trei niveluri generale şi importanţa lor eşalonată în organizaţia noastră masonică. Acum îţi este limpede faptul că primul nivel, al „zilierilor”, nu are acces la informaţii de acest gen şi nici la altele care vizează aspecte mai oculte ale masoneriei, mai ales cele care implică activitatea noas­tră la nivel mondial.
Membrii din cel de-al doilea nivel au însă posibilitatea să cunoască o parte din maşinaţiunile noastre inter­naţionale, astfel încât ei se pot implica mai activ în demer­surile politice interguvernamentale şi sunt sprijiniţi cu mult mai mult de lojile noastre influente. Ei sunt, mai ales, cei pentru care am stabilit o anumită formă de ierarhizare în trepte sau grade, până la gradul treizeci şi trei. Este instructiv de observat cât de ataşaţi sunt oamenii după titluri, funcţii, recunoaştere iar noi speculăm intens acest avantaj. Un mason de gradul treizeci şi trei poate să reprezinte un pion de bază în structura noastră generală. De-a lungul timpului am urmărit să răspândim opinia că acesta este, într-un fel, apogeul în ierarhia piramidală după care se ghidează masoneria. Totuşi, în particular îţi măr­turisesc faptul că a doua treaptă reprezintă doar începutul pentru elita masonică mondială. Aceste lucruri le menţinem însă foarte secrete, dar chiar şi aşa au mai apărut unele zvonuri. Trebuie să înţelegi însă, că noi cei din vârful piramidei, nu putem fi atacaţi juridic şi nici un alt organism de ordine statală nu ne este superior din sim­plul motiv că noi le-am creat aproape pe toate.
- Asta înseamnă putere de decizie la cel mai înalt nivel, a spus Cezar gânditor. Cum se face, totuşi, că a treia treaptă în masonerie, aceea despre care îmi spuneaţi căreprezintă de fapt elita masonică în lume, are o influenţă decisivă fără să fie cunoscută?
- Nu este nevoie să fim cunoscuţi la modul la care te gândeşti tu. Noi apărem eventual în lume mai ales datorită titlurilor nobiliare moştenite sau ca mari bancheri care seocupă de afacerile lor, la care avem grijă să ataşăm mai mereu aşa-numitele acte de caritate şi binefacere prin intermediul unor fundaţii care au fost create tot de noi De fapt, acestea ne permit să acţionăm şi să vehiculăm sume uriaşe de bani sub aparenţa legalităţii şi a intenţiilor cari­tabile. Noi suntem cei care deţinem, în fapt, monopolul financiar  mondial,  controlând  orice  piaţă  bursieră Proiectul de stăpânire a lumii este un plan foarte bine pus la punct.
- Dar cum aţi reuşit să stăpâniţi finanţele lumii? a întrebat Cezar. Nimeni nu poate avea acces la toate sumele de bani vehiculate!
- În cea mai mare parte controlăm aceşti bani dar adevărata influenţă o exercităm prin intermediul creditelor uriaşe cu care obligăm practic diferitele guverne ale lumii să acţioneze în domeniul economic – şi prin aceasta în cel social – după cum dorim noi. Acesta este, de fapt, scopul principal pentru care am înfiinţat cele două mari organismefinanciare ale lumii: Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional (FMI). Dar cea mai importantă lovitură şi victorie obţinută a fost îndatorarea Statelor Unite ale America, care în prezent depind aproape în totalitate de politica financiară pe care noi o stabilim. După cum îţi spuneam, esenţa acestei politici o constituie creditele cu dobândă şi, de aici, creanţele care apar şi toate celelalte forme de obligaţii sau concesii pe care şi le creează statele datornice faţă de noi. în felul acesta, stăpânim lumea eco­nomică, ghidând-o în direcţia pe care o vrem. Putem crea adevărate dezechilibre sau chiar incapacităţi de plată acolo unde avem interesul de a obţine ceva anume. Ţările fali­mentare sunt „specialitatea” noastră, deoarece ne oferă practic accesul indirect la conducerea unui popor întreg. Desigur, noi pregătim şi corelăm în prealabil aceste strate­gii cu acelea ale dezinformării prin mijloacele mass-media internaţionale, care ne aparţin. E un sistem care şi-a dove­dit cu prisosinţă eficienţa în decursul timpului şi pe care noi îl stăpânim foarte bine. Dacă cineva se opune, elimina­rea lui de pe eşichierul politic sau ca personalitate socială nu prezintă, în general vorbind, nici o problemă, datorită multiplelor relaţii pe care le avem, a corupţiei şi a sistemu­lui financiar pe care îl stăpânim, în cazurile mai deosebite, cum ar fi de exemplu cel al Statelor Unite, nu putem per­mite greşeli sau acţiuni exterioare în afara celor prevăzutede noi. De aceea, fiecare preşedinte american nu reprezin­tă în realitate decât o alegere şi o emanaţie a scopurilor noastre masonice, el trebuind obligatoriu să fie membru marcant în lojile noastre, de obicei cele ale eşalonului doi.
Pentru a ascunde cât mai bine manevrele politice şi financiare pe care le declanşăm în aceste scopuri ne servim de cea mai spectaculoasă, dar în acelaşi timp cea mai hilarăidee pe care am reuşit să o infiltrăm maselor de oameni în ultimii două sute de ani. Aceasta este probabil una dintre cele mai de preţ achiziţii ale noastre, care ne-a adus multeservicii şi care se dovedeşte foarte eficientă chiar şi în prezent. Te vei mira, dar ea poartă un nume foarte cunos­cut: democraţial Noţiunea în sine nu face nici cât o ceapă degerată; cu toate acestea, ea este cea mai potrivită piesă în angrenajul planului nostru, care are mare succes la masele populare. Motivul principal este acela că le trezeşte acestora orgoliul şi sentimentul de a avea putere, dar în realitate nu face altceva decât să producă un anumit gen de învrăjbire, luptă şi tentaţie, oferind astfel posibilitatea manipulării. Aparent, jocurile politice ascunse şi marile interese financiare şi de putere sunt la mâna alegătorilor, a celor care votează. Trebuie să faci mici compromisuri, pentru a te putea bucura ulterior de toate avantajele. Ce obţinem noi, de fapt, prin aşa-zisa democraţie? în cele mai multe dintre cazuri aceasta duce în primul rând la dezbina­re între diferite categorii sociale care alcătuiesc un popor şi la o înfruntare de multe ori făţişă între populaţiile de pe glob. Ideea pe care o oferim lumii, dar prin care acoperim de fapt cu acordul tuturor adevăratele noastre intenţii şi acţiuni, este aceea de a crea iluzia alegerii libere în cazul fiecărui individ. Când este însă vorba de zeci şi sute de milioane de oameni diferiţi, stresaţi şi pervertiţi, alegerea lor aşa-zis „liberă” poate fi lesne dirijată prin diferite metode. Furtuna trebuie lăsată să se dezlănţuie, însă direcţia ei generală poate fi influenţată astfel încât să pro­tejeze anumite zone şi să distrugă altele. Noi am găsit modalitatea cea mai simplă şi sigură de a obţine haosul şi dezbinarea; căci, în ciuda aparenţelor înalt umanitare şi a valorilor morale cu care am poleit ideea de democraţie, acestea nu fac altceva decât să ascundă miezul de la care am pornit şi pe care 1-am dezvoltat în timp: învrăjbirea semenilor între ei, lupta oarbă pentru o putere facilă şi vremelnică, lipsa unităţii. Pentru noi, unirea oamenilor în idei şi concepte benefice, pozitive, este foarte periculoasă, deoarece numai atunci masele de oameni devin cu ade­vărat puternice în acţiunea lor. Acesta este şi motivul pen­tru care urmărim adeseori să provocăm fragmentarea teri­toriilor statale în cât mai multe etnii, fiecare cu interesele,cultura şi credinţele ei religioase. Ceea ce urmărim în final este estomparea tradiţiilor culturale şi religioase ale diverselor ţări şi populaţii până la pragul de la care acestea nu mai au forţa necesară individulizării; atunci ele devin uşor de controlat şi de asimilat într-o formă unică de guvernământ, care bineînţeles că va fi dirijată de elita noastră masonică la nivel mondial.
Unul dintre marile obstacole pe care le avem în faţă şi pe care trebuie să le depăşim este reprezentat de tradiţiile diferite ale popoarelor şi de dorinţa acestora de a se rapor­ta la ele. Noi urmărim să obţinem o „turmă colectivă de animale” care acţionează în mod automat, căreia îi dai fân şi apă la momente bine stabilite şi care te slujeşte astfel înmod necondiţionat. Pentru aceasta, după cum îţi spuneam, trebuie slăbit filonul tradiţiilor strămoşeşti, trebuie aplati­zate şi chiar ignorate adevăratele valori şi simboluri popu­lare, trebuie pervertit sufletul şi otrăvită simţirea genera­ţiilor tinere cu idei false, minciuni şi cu tentaţiile diferitelor vicii; în mare parte am reuşit. A fost destul de uşor în cazul Americii, deoarece ea practic nu are tradiţie, în prezent, este locul din lume unde planul nostru a fost cel mai bine dus la îndeplinire: dependenţă totală faţă de sistemul eco-nomico-social, control total şi subjugare financiară, toate acestea fiind îmbrăcate în mirajul tehnologiilor extraor­dinare şi a ideii penibile şi orgolioase de primă putere a lumii. Populaţia are nevoie de certitudinea chiar şi a unei false puteri, are o nevoie inconştientă de a se agăţa de ceva care îi poate crea o vie impresie sau siguranţă interioară. Noi întreţinem această idee a puterii în mintea ameri­canilor, deoarece ea îi determină într-o mare măsură să nu se răzvrătească împotriva sistemului care, de fapt, le-a furnizat chiar această idee confortabilă de supremaţie, în plus, orgoliul şi superficialitatea care derivă de aici ne sunt de mare folos. Mai puţin vigilenţi şi uşor de manipulat, ei servesc practic ca „vârf de înaintare” în planul nostru de cucerire a puterii absolute la nivel mondial.
Aici, Cezar a dorit să afle mai multe amănunte.
— Dacă ea se dovedeşte a fi un bluf, de ce totuşi se pune un aşa mare accent pe democraţie?
— Dragul meu, democraţia are doar aparenţa unui aspect benefic, dar de fapt permite manifestarea celor mai mari abuzuri sau conflicte, a răspuns senior Massini. Nu sunt oare oameni care au murit sau mor în numele democraţiei? Nu sunt oare toate legile şi principiile civi­lizaţiei actuale structurate după legile democraţiei? Ei bine, apariţia acestui pol, care este democraţia, a determinat de asemenea şi apariţia posibilităţii unei idei contrare şi a posibilităţii de luptă contra democraţiei, în acest fel, noi am obţinut conflictul. Conflictul reprezintă o bază solidă de pe urma căruia poţi stăpâni întreaga lume. îţi aduc din nou aminte despre o regulă fundamentală a metodei noastre masonice: serveşte în secret ambele tabere, fii alături – prin manevre politice şi economice abile – de partea fiecăruia dintre combatanţi şi în acest fel ţi-ai asigurat succesul pe care îl doreşti. Cuvântul şi conceptul fals de „democraţie” a devenit astfel o pavăză pentru multe guverne pentru a acţiona nestânjenite în sensul pe care îl urmăresc, slujindu-şi astfel, de fapt, interesele proprii.
Aproape toate statele s-au înglodat în datorii pentru a-şi putea susţine cheltuielile militare, chiar dacă nu se află în război. Noi acordăm aceste împrumuturi, dar ceremguvernelor să ne garanteze pentru ele cu multe bogăţii: mine, păduri, căi ferate sau anumite sectoare industriale de mare importanţă. Aceasta este modalitatea principală prin care noi acaparăm în mod gradat avuţiile unui stat şi con­trolăm poporul ţării respective.
— Mi se pare, totuşi, că ideea democraţiei este bună, numai felul în care este aplicată se dovedeşte a fi perver­tită, a observat Cezar dorind să vadă reacţia venerabiluluiMassini.
— Este foarte adevărat, în ea însăşi, democraţia are valoare numai atunci când civilizaţia a ajuns deja la un înalt grad de înţelegere şi aplicare a misterelor universului şi alevieţii. Chiar şi atunci, însă, ea trebuie folosită doar în cadrul unui grup restrâns de oameni, care iau deciziile majore într-o comunitate sau la nivelul unei naţiuni. Democraţia, în adevăratul ei sens, nu poate funcţiona efi­cient în cazul mulţimilor mari de oameni, care sunt eterogene. Noi ştim că ea reprezintă un concept viabil doar în cazul unei societăţi care este orientată în mod benefic, în care oamenii gândesc şi acţionează în general la unison şi au o conştiinţă elevată, ceea ce nu e cazul cu civilizaţia modernă.
— Dar biserica nu are nimic de spus în această pri­vinţă? Ştiam că masele populare se încred mult în biserică şi îi urmează sfaturile, se arătă interesat Cezar.
Senior Massini a lăsat să-i scape un gest de nervozitate.
— Biserica creştină este unul dintre duşmanii noştri cei mai periculoşi. Influenţa ei este încă destul de mare, dar noi acţionăm cu perseverenţă pentru a o diminua cât mai mult. Pentru aceasta ne îndreptăm atenţia cu precădere asupra generaţiei tinere, pe care urmărim să o dezaxăm prin inter­mediul ideilor noastre. Ne-am orientat cu precădere spreinocularea în minţile oamenilor a ideilor de libertate şi democraţie, pe care ştiam că omul civilizaţiei moderne nu le poate înţelege şi gestiona în mod corect. Toată lumea vorbeşte despre şi susţine libertatea şi democraţia, dar aproape nimeni nu se întreabă cum se face că, în ciuda bunelor intenţii, a umanitarismului şi a dorinţei de pace care sunt exprimate pretutindeni în lume, există mai mult ca oricând războaie, conflicte, tensiuni şi neînţelegeri în toate zonele de pe glob. în felul acesta noi am ridicat ipocrizia clasei conducătoare la rang suprem şi folosim din plin avantajele acestei situaţii. Am mizat de asemenea pe lipsa de bun simţ, pe orgoliul şi infatuarea unei majorităţi zdrobitoare a oamenilor, care în felul acesta îşi închipuie că înţelege foarte bine aspectele şi mecanismele democraţiei şi a libertăţii de expresie. Oferindu-li-se posibilitatea să acţioneze în acest fel, oamenii de rând capătă sentimentul importanţei de sine, pe care uneori îl exacerbează la cote cu adevărat ridicole şi penibile, în micimea şi chinul pre­ocupărilor lor zilnice şi înguste, ei ajung să-şi închipuie că personalităţile cu răspundere politică, cei care îi conduc, se sprijină pe ei şi pe părerea lor. Politicienii oferă astfel oamenilor de rând senzaţia că părerea pe care aceştia o exprimă este foarte competentă, dar în fapt nu se urmăreşte altceva decât influenţarea cât mai mare a opiniei alegăto­rilor nu în direcţia a ceea ce este cu adevărat necesar şifolositor pentru ei, ci în direcţia intereselor care sunt mas­cate cel mai adesea de promisiuni şi platforme politice înşelătoare şi fără acoperire, în felul acesta suntem apăraţi chiar de cei pe care urmărim să-i subjugăm.
Dacă din conglomeratul general răsare o poziţie con­trară intenţiilor noastre, atunci reprezentantul ei trebuie înlăturat cât mai repede, în general, adoptăm tehnica dis­creditării prin mijloacele mass-media. Apoi continuăm prin satiră şi ridiculizare, stârnind suspiciuni şi neîncredere în oameni faţă de comportamentul şi afirmaţiile persoaneirespective, astfel încât în mod treptat nimeni nu îi va mai acorda credit pentru cele spuse. Deoarece atacul nostru este concertat şi perseverent, fiind uneori însoţit şi de metodaşantajului în diferite direcţii, omul se va simţi curând părăsit de toţi şi chiar acuzat pentru ceea ce a avut curajul să spună sau să scrie. El va fi ameninţat, şantajat pe linieprofesională, marginalizat în societate astfel încât până la urmă va ceda, renunţând la actul său de curaj iniţial, dorind să-şi recapete avantajele pe care le avea. în unele cazuri eldevine chiar aliatul nostru.
Aceasta este drama principală a societăţii create de noi: cei mai mulţi oameni sunt slabi şi laşi. Foarte puţini sunt cei care rezistă atacurilor şi metodelor noastre. Totuşi, aceştia ne stânjenesc acţiunile şi, ceea ce este mai neplăcut pentru noi, se bucură chiar de simpatia şi de ajutorul alto­ra. Aceasta înseamnă unitate şi forţă de opinie colectivă, adică exact ceea ce noi dorim să împiedicăm. Mai grav este însă faptul că unele dintre aceste persoane sau grupuri de persoane cunosc foarte bine anumite metode şi tehnici ezo­terice pe care le aplică pentru a contracara acţiunile noas­tre. Nu e mai puţin adevărat că şi elita noastră, marii Iluminaţi, aplică procedee secrete de influenţare şi deter­minare a unor efecte precise în planul fizic. Dar totuşi sun­tem stânjeniţi şi de multe ori chiar împedicaţi în unele din­tre planurile noastre de către forţele opuse nouă. De aceea este important să atragem în rândurile noastre o persoană care deja deţine anumite puteri remarcabile, aşa cum eşti tu. Suntem dispuşi să-ţi oferim foarte mult; abia atunci vei cunoaşte cu adevărat viaţa.
— Dar atacurile împotriva organizaţiei masonice nu scot în evidenţă tocmai planurile si intenţiile ei în lume? ocoli Cezar un răspuns direct.
— Unele persoane, care se opun cu multă forţă pla­nurilor noastre, cunosc adevărul în ceea ce ne priveşte. Pentru că metodele obişnuite de anihilare acţionează mai greu în astfel de cazuri am adăugat un artificiu: anumiţi venerabili pe care noi îi alegem mai ales din eşalonul doi prezintă lumii unele aspecte despre organizaţia noastră, uti­lizând pentru aceasta mijloacele mass-media pe care noi le stăpânim. Ei dau interviuri şi scriu câteva cărţi sau articole în care sunt expuse unele aspecte adevărate, dar inofensive, despre structura şi activitatea nostră. S-a mers pe principiul de a strecura o parte de adevăr şi patru părţi de minciună, în amalgamul de date care este prezentat există deci şi ceva adevăr, pe care oricum noi nu-1 puteam contesta, dar care apare astfel în faţa lumii ca fiind expus de înşişi membrii organizaţiei. Cum ar mai putea atunci cineva să ne bănuiască de ascunzişuri, când noi înşine ieşim în întâmpinare cu unele informaţii? Fireşte, acele adevăruri sunt îmbrăcate şi împănate ele însele cu minciuni, astfel încât nimeni să nu mai înţeleagă mare lucru şi, ca urmare, să abandoneze interesul pentru cercetarea subiectului. Din toată această mişcare, noi suntem însă cei câştigaţi, deoarece adversarii noştri nu mai pot prezenta adevărurile pe care noi deja le-am expus într-o formă pervertită, iar dacă ei vor aborda alte laturi ale activităţii noastre, noi vom fi atunci în postura de victime oprimate şi nevinovate, având de partea noastră susţinerea unor oameni maturi şi influenţi. In prezent am început să adoptăm tot mai des această metodă, deoarece este timpul să ieşim într-o oare­care măsură din anonimatul pe care ni 1-am impus secole de-a rândul; datorită ascuţirii luptei, ocultarea prea mare ne-ar crea acum mai multe probleme decât avantaje. Deaceea, în ultimii cincisprezece-douăzeci de ani am început să ieşim discret în evidenţă afirmând câte o frântură de ade­văr amestecat cu multe alte minciuni. Noi ştiam prea bine că, repetând mult o minciună, aceasta va sfârşi prin a deveni adevăr, ceea ce a determinat în cele mai multe din­tre cazuri adormirea vigilenţei oamenilor. Cu toate acestea, lupta acum este mult mai strânsă, pentru că şi modul de reacţie a populaţiei a devenit intempestiv. Trebuie să creăm impresia că îi ajutăm pe oameni, că suntem lângă ei la ”necaz şi suferinţă. Direcţiile noastre de acţiune, în special prin intermediul oamenilor politici, sunt acelea de a simu­la un interes major pentru problemele sociale curente, pen­tru necazurile omului – provocate mai ales de recesiunea economică mondială dirijată de organizaţia noastră – şi, prin intermediul „zilierilor” de care ţi-am vorbit şi a aju­toarelor acestora, să inoculăm ideea că ne interesează foarte   mult   aceste   aspecte   şi   că   luptăm   pentru îmbunătăţirea lor. De fapt, tot acest „spectacol” este numai pentru a câştiga încrederea maselor populare pentru ca, la momentul cel mai potrivit şi în conjunctura cea mai bună să luăm în stăpânire conducerea politică şi economică a întregii planete prin instituirea unui guvern unic mondial, aflat sub controlul nostru direct şi total. Trebuie deci să câştigăm cât mai mult încrederea maselor de oameni, pen­tru a crea iluzia unei eşalonări fireşti a evenimentelor carevor urma, a crizei mondiale teribile şi pentru a ieşi astfel la suprafaţă în chip de salvatori ai omenirii, deoarece avem resursele financiare care sunt necesare pentru a realiza aceasta, în principiu, sarcina nu este chiar aşa dificilă, deoarece vigilenţa maselor populare este deja mult slăbită de alte modalităţi pe care le aplicăm de mult timp cu suc­ces: rutina zilnică a serviciului, programele de televiziune structurate în aşa fel încât să inoculeze în subconştientul oamenilor atitudinea pasivă şi lipsa opoziţiei şi a discernă­mântului, hrana chimizată, stupefiantele, bolile de tot felul.
Rostind acestea, senior Massini privi brusc la ceasuJ elegant, încrustat cu diamante, de la încheietura mâinii. Se făcuse deja seară şi aerul rece provoca frisoane.
— Cred că este timpul să ne oprim, zise venerabilul. Ne bizuim pe capacitatea ta extraordinară de adaptare şi, personal, cred că am reuşit să te fac să înţelegi destul de bine aspectele de bază ale activităţii organizaţiei noastre, în seara aceasta voi pleca la Amsterdam, unde trebuie să rezolv anumite probleme. Printe altele, voi înştiinţa pe ceilalţi venerabili despre impresia pe care mi-ai făcut-o.
Senior Massini îl privi câteva clipe pe Cezar, cu un aer binevoitor.
— Apreciez rezultatul întâlnirii noastre ca fiind pozitiv şi mă aştept la un ajutor pe măsură din partea ta. Era nece­sar ca tu să cunoşti în mare parte adevărul despre organiza­ţia masonică, pentru a evita ulterior un blocaj de concepţie. Peste puţin timp voi veni să te vizitez din nou şi acela va fi un moment important. Aş putea chiar spune că va fi un test dificil pentru tine. Până atunci vom pregăti tot ceea ce este necesar pentru a te integra în organizaţia noastră.
Venerabilul se ridicase deja în picioare, sprijinindu-se de bastonul lui splendid încrustat. Cezar 1-a însoţit până la elicopter. Strategia lui părea să dea roade, deoarece reuşise să convingă fără să facă prea mari eforturi şi fără să se oblige încă la nimic. Este drept, însă, că senior Massini fus­ese atât de sigur pe el şi atât de dinamic în explicaţiile şi în abordarea lui, încât practic acceptul lui Cezar era considerat aproape ca un lucru firesc. Forţa subtilă a ven­erabilului era formidabilă şi doar echilibrul psihic deosebit al lui Cezar şi stăpânirea fermă a energiilor sale mentale au făcut ca el să reziste fără probleme uimitoarei influenţe active pe care o avea marele mason atunci când dorea să obţină un anumit lucru. Cezar mi-a mărturisit că în acele momente radiaţia psihică a venerabilului era atât de puter­nică şi dominatoare, încât ea ar fi provqcat fără îndoială un efect hipnotic profund asupra unei persoane obişnuite, care nu îşi poate controla nivelurile mentale superioare. El resimţise din punct de vedere aurie impactul dur al acelei energii învăluitoare, a cărei vibraţie era profund negativă, dar procedase simultan la sublimarea ei la nivelurile superioare ale fiinţei şi mentalului său. Actul lui de voinţă fermă 1-a determinat să păstreze un control perfect asupra situaţiei si să manifeste o deplină luciditate în confruntarea cu senior Massini.
Poate că cititorul va avea tendinţa să considere în mod superficial semnificaţia întâlnirii dintre cei doi. Acum, când eu cunosc deja toate ascunzişurile situaţiei, îi pot măr­turisi, însă, că a fost o reală surpriză chiar şi pentru Cezar să afle motivul real al discuţiei şi viclenia care a stat mereu în spatele acesteia. Totuşi, evenimentele ulterioare aveau să dea.câştig de cauză lui Cezar, datorită abilităţii sale extra­ordinare de a se strecura „pe muchie de cuţit” într-o situaţie dramatică şi foarte tensionată, care a implicat chiar decizii foarte importante la nivelul conducerii statului.
capitolul 4

A DOUA CONFRUNTARE: INFORMAŢIA ESENŢIALĂ

La câteva luni după ultima întâlnire în care Cezar mi-a relatat uluitoarele dezvăluiri ale venerabilului Massini, am fost din nou contactat pentru a avea o întrevedere cu el. Era la începutul lunii iunie, 2003 şi acela avea să constituie un moment extrem de important pentru aprofundarea elementelor pe care le aflasem despre masoneria mondială. Explicaţiile lui Cezar m-au edificat atunci asupra unor aspecte care încă îmi erau neclare din relatarea primei discuţii pe care el a avut-o cu senior Massini. Această clarificare a fost necesară pentru ca eu să am o viziune cât mai justă asupra situaţiei actuale la nivelul întregii omeniri, asupra anumitor mecanisme şi legi subtile care scapă înţelegerii profane şi asupra unorraporturi directe între metodele de manipulare ale franc­masoneriei şi iluzia în care trăiesc cele mai multe dintre fiinţele umane. Un alt aspect fundamental al acelei întâl­niri a fost aflarea unei informaţii ultrasecrete pe care se­nior Massini i-a dezvăluit-o lui Cezar. De altfel, aceea a constituit chiar baza de plecare pentru uluitoarea descoperire care avea să fie făcută în munţii Bucegi, la puţin timp după revelarea informaţiei. Evenimentele s-au desfăşurat cu rapiditate, iar eu am jucat rolul spectatoru­lui care urmăreşte extaziat filmul extraordinar al unor taine ancestrale.
După o perioadă de mai multe luni de la prima lor discuţie, senior Massini şi-a ţinut promisiunea şi 1-a vi­zitat din nou pe Cezar, însă de data aceea întâlnirea a avut loc într-o vilă luxoasă din Bucureşti, care reprezenta cen­trul de protocol înalt, la nivel diplomatic, al uneia dintre cele mai puternice ţări ale lumii. Invitaţia şi pregătirile de rigoare au fost făcute de senior Massini prin intermediul canalelor diplomatice la vârf de stat, aproape la fel ca şi în cazul primei întâlniri. Diferenţa a constat în faptul că nu generalul Obadea a fost cel care 1-a înştiinţat direct pe Cezar de acea invitaţie, ci chiar unul dintre secretarii de stat din guvern, la ordinul unuia dintre miniştri.
Întrevederea dintre cei doi a fost mult mai scurtă decât prima întâlnire şi a constat într-o propunere relativ stranie pe care venerabilul i-a adresat-o lui Cezar; el i-a oferit atunci o informaţie extrem de confidenţială în schimbul promisiunii de a asigura accesul unor reprezen­tanţi ai masoneriei la descoperirea ce urma să fie făcută pe baza acelei informaţii secrete, încetul cu încetul, vălul de pe intenţiile ascunse ale venerabilului începea să fie dat la o parte. Cezar a intuit atunci că mobilul primei întâlniri cu senior Massini îl reprezentase, de fapt, pregătirea terenu­lui pentru obţinerea acceptului său la cea de-a doua întrevedere, în acele condiţii, era foarte probabil că ten­tantele propuneri ale venerabilului nu fuseseră, în reali­tate, decât praf de aruncat în ochi pentru a câştiga încre­derea lui Cezar şi a-1 determina pe acesta să faciliteze controlul masoneriei asupra a ceea ce s-ar fi putut dovedi un mare secret de stat în România. Evenimentele ulte­rioare aveau să confirme aceste bănuieli ale lui Cezar.
Cea de-a doua întrevedere cu senior Massini a avut loc în luna mai a anului 2003, când Cezar a intrat în po­sesia datelor secrete pe care i le-a furnizat marele mason.Datorită funcţiei pe care o avea în DZ şi pentru că acest departament constituia singurul organism de acţiune care era abilitat să intervină în acel gen de situaţii speciale, Cezar a înţeles repede motivul principal pentru care el a fost solicitat cu insistenţă de senior Massini. Aşa după cum  acesta îi precizase,  reprezentaţii  de frunte  ai masoneriei la nivel mondial  aveau o putere teribilă aproape în orice guvern de pe planetă, dar totuşi influenţa lor nu putea să depăşească un anumit cadru de acţiune. Ei puteau, de pildă, să „fabrice” şi să declanşeze războaie între ţări şi populaţii, dar nu puteau forţa în anumite direcţii care ţineau mai ales de structura internă şi de modul de operare al organismelor de securitate şi de apărare ale unei ţări. Cu alte cuvinte, ei puteau asigura relativ uşor un cadru general de conflict pe o   anumită zonă continentală, dar nu puteau totuşi să oblige o acţiune armată în interiorul unei ţări, dacă nu exista un motiv major care, de obicei, implica luptele interetnice sau cuceririle de noi teritorii.
Cazul informaţiei de o importanţă excepţională pe care senior Massini i-a oferit-o lui Cezar se încadra într-o cu totul altă categorie. Informaţia respectivă se referea la o anumită localizare în munţii Bucegi, dar ea era incom­pletă. Aşa după cum Cezar a aflat de la venerabil, acolo exista ceva care nu putea fi identificat nici chiar prin mijloacele tehnologice de ultimă oră şi acela constituia, de fapt, marele semn de întrebare al problemei. Cezar şi-a dat seama că venerabilul avea totuşi unele informaţii suplimentare, pe care acesta nu i le-a dezvăluit. Deşi nu cunoştea motivul, el a înţeles că informaţiile respective erau probabil foarte importante pentru capii masoneriei mondiale, din moment ce aceştia au făcut uz de toată influenţa lor pentru a-şi asigura accesul la ele. Era evident că nu se putea pune problema unei descinderi în forţă a trupelor armate străine în România, indiferent de motivul invocat. Chiar dacă, de exemplu, s-ar fi escaladat conflic­tul teritorial în Transilvania, acest lucru ar fi necesitat probabil un timp îndelungat, multă agitaţie, război, dis­trugeri şi mai ales un mare scandal diplomatic european, în mod clar, de această dată masonii nu doreau aşa ceva. Concluzia care se impunea era că ceea ce îi interesa pe ei în cel mai înalt grad excludea o intervenţie în forţă şi, mai ales, excludea cunoaşterea acelui aspect de către anumite persoane. Printre altele, aceasta explica secretul la vârf care a fost solicitat de senior Massini în cazul celor două întâlniri, precum şi hotărârea reprezentanţilor de frunte ai grupului Bilderberg de a-1 contacta doar pe Cezar în această problemă. Raţiunea era simplă: trebuia găsită per­soana potrivită care să aibă o funcţie foarte mare de decizie şi intervenţie în acel caz; apoi ea trebuia tentată cu multe promisiuni, câştigându-i-se astfel încrederea; în sfârşit, ea trebuia determinată să accepte colaborarea cu marii masoni şi să le permită acestora să-şi exercite con­trolul şi influenţa la acel nivel. Cezar a fost considerat persoana ideală pentru acest plan, însă acţiunea de cooptare trebuia să se petreacă repede, pentru a nu-i lăsa prea mult timp de gândire şi, de asemenea, pentru a evita o reacţie imprevizibilă din partea lui. Probabil că mis­iunea era considerată ca fiind de o importanţă vitală pen­tru masoneria mondială şi ea trebuia neapărat să reuşească. Tocmai de aceea a fost trimis un reprezentant de seamă al grupului Bilderberg, expert în psihologia racolării, care, în plus, era dotat şi cu anumite puteri psi­hice de influenţă la distanţă.
Din datele pe care le avea atunci la dispoziţie, Cezar şi-a dat seama că masoneria mondială urmărea să dobân­dească într-un timp cât mai scurt controlul asupra unei locaţii secrete din munţii Bucegi, excluzând orice formă de popularizare şi dorind chiar tăinuirea gradată a exis­tenţei acelui loc faţă de puterea de la Bucureşti, după ce reprezentanţii elitei ar fi avut acces acolo.
Astfel de situaţii erau pe muchie de cuţit. Ca întot­deauna în cazul marilor secrete de stat, scurgerile de informaţii puteau periclita întreaga acţiune, deoarece existau formaţiuni politice rivale care nu erau controlate în întregime de masoni. Aşadar, operaţiunea se anunţa a fi una deosebit de delicată. Trebuiau îmbinate cu măiestrie influenţa, discreţia, exercitarea controlului şi puterea ac­ţiunii. Chiar şi pentru maeştrii masoni, cazul era unul deosebit de dificil, în special datorită accesului limitat pe care ei îl aveau la coordonarea acţiunilor de cercetare a zonei respective din Munţii Bucegi.
Aceasta era situaţia de ansamblu pe care mi-a descris-o Cezar încă de la începutul întâlnirii noastre, în lunile anterioare reflectasem asupra multitudinii de aspecte şi implicaţii care decurgeau din relatarea primei discuţii dintre Cezar şi senior Massini. Oripilarea de care fusesem cuprins explica într-un anumit fel incapacitatea de a înţelege toate nuanţele elementelor pe care le-am aflat atunci. Neavând de la cine să obţin informaţii supli­mentare, m-am mulţumit să fac doar unele cercetări dis­crete şi să-mi ordonez în minte câteva repere generale care ridicau chiar anumite probleme existenţiale şi am aşteptat cu răbdare semnalul unei noi întâlniri cu Cezar, pentru a găsi răspunsurile la ele. Avea să fie o întâlnire plină de semnificaţii şi de explicaţii valoroase, care a cul­minat cu aflarea secretului pe care senior Massini 1-a dezvăluit lui Cezar.
Contrar obiceiului, directorul tehnic al DZ îmi solic­itase întrevederea la doar două săptămâni după cea de-a doua întâlnire pe care a avut-o cu venerabilul Massini. Mi-a mărturisit că a procedat astfel deoarece lucrurile se dovedeau a fi de maximă importanţă şi că, dacă nu se focaliza asupra canalizării corecte a acţiunilor viitoare, acestea puteau scăpa de sub control, iar efectele ar fi putut deveni nefaste. Cezar nu ştia dacă în viitorul apropiat ar mai fi avut timpul necesar şi oportunitatea de a mă întâl­ni pentru a-mi dezvălui totul; de aceea el a preferat să urgenteze întâlnirea cu mine, pentru a fi sigur că şi eu voi afla toate informaţiile necesare pentru a le publica într-un mod credibil. Următoarele luni aveau să fie extrem de ten­sionate şi uluitoare prin ineditul descoperirii care a fost făcută în Munţii Bucegi. în ceea ce priveşte întâlnirea mea cu Cezar, care a premers marele eveniment din luna august, 2003, aceasta s-a integrat foarte bine în oaza de dinaintea „furtunii” care apăruse deja la orizont.

 

Explicaţiile iniţiatice

Bucuros că aveam ocazia să-mi lămuresc nedumeri­rile cu privire la unele aspecte ale primei discuţii dintre Cezar şi senior Massini, am întrebat care era cauza pentru care masonii şi cei care sunt racolaţi în rândurile lor aleg - de multe ori cu bună ştiinţă - răul şi acţiunile care îi sunt specifice. Ştiam că, în epoca actuală, tendinţa generală a umanităţii este aceea de a aluneca pe panta decăderii morale, etice şi spirituale, dar totuşi eram convins că binele poate să biruie această stare de marasm în oameni.
Cu o mină foarte serioasă, Cezar mi-a explicat atunci că elementul fundamental în destinul omului este liberul arbitru.
— Aşa cum este structurată, fiinţa umană înglobează atât binele cât şi răul. De aceea putem spune că în cazul omului coexistă atât natura lui superioară cât şi natura luiinferioară. Important este care dintre aceste două aspecte este trezit şi apoi amplificat în interiorul nostru. Mă vei întreba acum, poate, ce reprezintă binele şi ce reprezintă răul. Nu vreau să divagăm în observaţii şi comentarii filosofice, dar îţi voi spune totuşi că, la modul cel mai simplu, binele poate fi înţeles ca absenţa răului. Desigur, respectând aceeaşi logică, răul este absenţa binelui.
Cred că nu e un secret pentru tine faptul că tradiţia creştină asociază acestor două aspecte raiul şi, respectiv, iadul. Dincolo însă de sferele sau planurile subtile demanifestare care le corespund, raiul si iadul – sau la modul general, binele şi răul – se regăsesc complex nuanţate în viaţa de zi cu zi a fiecărui om. De aceea, nu întâmplător unii oameni ajung să spună, în nenorocirea lor, că „viaţa mea a devenit un adevărat iad” sau, dimpotrivă, atunci când sunt foarte fericiţi, ei afirmă că trăiesc o viaţă ca în paradis.
Este clar că în funcţie de opţiunea sau alegerea pe care o face, omul se poate îndrepta, metaforic vorbind, către iad sau infern, ori către rai sau paradis. Daca alegerea lui este să facă rău, fără îndoială că el se va îndrepta spre iad şi atunci, într-un anumit sens, infernul se va manifesta prin el; radiaţia şi influenţa unei astfel de persoane va fi atunci malefică şi aceasta o va îndepărta de tărâmul binelui şi al fericirii.
Cei care aleg răul nu înţeleg menirea de a se desăvârşi în existenţa pe care o au şi de aceea luptă furibund împotriva binelui, a armoniei, a iubirii şi a frumuseţii. Totuşi, este necesar să ştii că fiinţa umană este complet liberă să aleagă între cele două extreme, adică între bine şi rău. Nimeni nu o forţează, nimeni nu o obligă; este pura ei alegere. Aici, desigur, o mare influenţă o are destinul personal şi unele tendinţe foarte profunde din mintea sub-conştientă, însă chiar şi atunci când forţa şi determinarea acestor impulsuri par să fie de neînvins, rămâne totuşi un anumit procent şi pentru libertatea de a alege. Liberul arbitru nu dispare niciodată complet. Dacă ar fi aşa, omul nu ar mai reprezenta atunci decât o simplă marionetă, pe deplin supusă unor forţe exterioare obscure. De aceea, chiar şi în cele mai dramatice situaţii, fiinţa umană este liberă să aleagă; ea are deci posibilitatea să aleagă în mod inspirat binele, care o poate îndrepta către o şansă nespe­rată şi de aici, din aproape în aproape, ea îşi poate reface viaţa în mod uimitor de pe cu totul alte baze.
Este la fel de adevărat, însă, că orice alegere spre bine implică sacrificiul. Ai auzit tu vreodată pe cineva că se sacrifică pentru a face un rău? Răul este întotdeauna facil,alunecos şi se bazează pe forţa inerţiei, a lentorii şi a igno­ranţei, pentru că nu implică efort. De aceea se spune că este foarte uşor să faci un rău, dar este foarte dificil să făp-tuieşti un bine. Ideea principală pe care vreau să o înţelegi aici este aceea că, atunci când omul îşi „sacrifică” inerţia şi acţionează într-un mod armonios, el se îndreaptă deja către o altă stare şi condiţie de viaţă. El evoluează pentru că se sacrifică, adică renunţă la ceea ce este inferior pen­tru a accede la ceea ce este superior. Mulţi oameni nu au însă forţa interioară care este necesară pentru a renunţa la obiceiurile lor rele sau la tendinţele negative pe care le manifestă şi de aceea există, la nivelul global al omenirii, o pronunţată tendinţă de regres şi de amplificare a răului şi a perversităţii.
— Înseamnă că elita masonică se foloseşte tocmai de această inerţie, lene şi întunecime mentală a majorităţii oamenilor pentru a controla populaţia globului! am inter­venit eu.
— Este perfect adevărat. Masonii manevrează cu mare uşurinţă această energie a lipsei de reacţie, a încetinelii, a inerţiei, a obscurantismului care la cei mai mulţi dintre oameni este structurată pe nivele de vibraţie foarte joasă. In asemenea situaţii masoneria generează, practic, o veritabilă stare de „somnolenţă” colectivă, care îi serveşte foarte bine interesele. Acest aspect este foarte important pentru a înţelege în mod corect modalităţile de acţiune ale francmasoneriei.
De multe ori, aceste acţiuni – care în anumite cercuri masonice înalte implică realizarea unor ritualuri com­plexe de magie neagră – sunt efectuate chiar de la distanţă, iar cei care sunt receptivi faţă de aceste energii înlănţuitoare, apăsătoare, le cad cu uşurinţă victime, lunecând într-un fel de somn bizar, ca de plumb. Aici nu mă refer, însă, doar la somnul fizic, ci şi la un gen de stare abulică de care sunt cuprinşi oamenii, care îi face să de­vină foarte obedienţi şi să se comporte precum nişte ma­rionete. Aceasta este condiţia ideală în care ei pot fi con­trolaţi şi conduşi fără să opună rezistenţă. Iată, deci, unul dintre scopurile principale ale masonilor, pe care ei se străduiesc să-1 generalizeze la nivelul întregii planete. Dintr-o altă perspectivă, trebuie să ştii că acest „somn” straniu al oamenilor este chiar o modalitate de protecţie cu care forţele demoniace se apără de revelarea anumitor adevăruri spirituale. Dacă vei fi atent şi vei observa reacţia oamenilor în momentele în care li se comunică aspecte foarte elevate, spirituale şi valoroase despre exis­tenţa şi evoluţia lor, vei constata cu mare uimire că, mai ales atunci, cei mai mulţi dintre ei se confruntă cu o stare de somnolenţă stranie, în mod evident, o astfel de stare inerţială exclude orice înţelegere superioară, orice reacţie şi orice atitudine constructivă.
— După cum mi-ai expus tu lucrurile, înţeleg că orga­nizaţiile masonice deţin aproape toate pârghiile de acţiune în societate, pe care le folosesc în scopul dezbinăriipopoarelor şi a controlului lor eficient. Aş zice că ele atacă cu vehemenţă tot ceea ce este spiritual, autentic, sublim, urmărind să transforme umanitatea într-un gen de mecanism viu, pe care îl pot acţiona şi conduce la voinţă exact aşa după cum vor.
Eram abătut. O furie neputincioasă îmi răscolea fiinţa şi nu puteam să-i găsesc antidotul. Intuindu-mi starea lăuntrică, Cezar mi-a vorbit cu multă bunătate.
— Ai dreptate în cele ce ai spus. Din nefericire, oamenii au devenit precum nişte „roboţi”, ascultând ordinele care le sunt date şi executându-le întocmai. Totuşi, trebuie să ştii că forţa binelui este colosală şi că orice acţiune în acest sens poate să se dovedească extra­ordinar de eficientă. Speranţe există mereu, trebuie doar să ştii să le hrăneşti cu multă credinţă şi puritate. Aceasta îţi va ascuţi vigilenţa şi te va inspira să acţionezi în mod oportun. Să ştii că masonii au şi ei slăbiciunile lor.
— Chiar voiam să te întreb, în lunile anterioare am urmărit să mă documentez în legătură cu acest subiect şi am aflat cu mirare că sunt foarte multe opinii divergente,contradicţii şi neînţelegeri între diferitele loji masonice în lume. Dacă este aşa, atunci înseamnă că ei înşişi sunt dezbinaţi şi fără de putere.
Cezar zâmbi cu înţelegere şi îmi lămuri dilema.
— Una dintre marile păcăleli pe care le realizează elita masonică este aceea de a genera impresia că două sau mai multe loji masonice se luptă între ele. în realitate, la vârful structurii lor piramidale marii maeştri masoni care alcătuiesc elita conducătoare a francmasoneriei mon­diale se înţeleg foarte bine, însă la baza ei apar ca fiind duşmani. Ideea este aceea de a crea derută şi confuzie, deoarece se ştie că acestea adorm vigilenţa omului de rând. De fapt, este vorba despre o păcăleală diabolică; cel care cade în plasa ei fără să fie avizat nu va alege una din­tre loji – crezând că aceea este rea -, ci o va alege pe cealaltă, despre care va crede că este bună. Lucrurile se prezintă astfel doar în aparenţă, pentru că în realitate francmasoneria este şi rămâne aceeaşi, indiferent de „arti­ficiile” la care recurge pentru înşelarea omului de rând. Trebuie să ai încredere şi să fii perseverent în acţiunilebenefice pe care le săvârşeşti, în ultimă instanţă, chiar forţele răului sunt subordonate forţelor binelui. Şi pentru că veni vorba despre aceasta, să ştii că o mare taină a uni­versului este rolul ocult pe care îl joacă forţele malefice în contextul evoluţiei, adică felul în care se încadrează răul în economia creaţiei.
Am rămas mut de uimire. Ca marea majoritate a oamenilor, ştiam că albul este alb şi negrul este negru. Acum aflam că, de fapt, există un sens şi o corelaţie chiar între aceste extreme.
— Ce vrei să spui? Că până şi răul are o menire în viaţa noastră?
— Şi încă una foarte importantă. Totuşi, pentru a înţelege corect acest aspect trebuie să ai o minte deschisă şi lipsită de prejudecăţi. Fanatismul, mai ales cel religios sau ideologic, nu face casă bună cu evoluţia spirituală.
Am încuviinţat în tăcere. Eram numai ochi şi urechi, pregătit să ascult explicaţiile valoroase pe care mi le ofer­ea Cezar.
— Faptul că în univers, aşa cum poţi singur să con­staţi, există atât binele cât şi răul, este o dovadă grăitoare care atestă existenţa libertăţii de alegere a fiinţei umane, adică a voinţei sale individuale de a-şi exercita liberul arbitru în viaţă. De multe ori, acest aspect delicat face ca omul să aleagă răul, care prin natura lui este autodistruc-tiv. Cu alte cuvinte, în ignoranţa sa omul alege să se autodistrugă, preferând în acest fel să se nege pe el însuşi. De aceea, la o analiză mai profundă, alegerea răului înseamnă în primul rând alegerea de a lupta împotriva propriei fiinţe, care până la urmă se va autodistruge. Aceasta adânceşte misterul raportului între bine şi rău, deoarece implică existenţa unui scop ascuns al prezenţei forţelor rele în univers şi, prin urmare, în viaţa fiecăreia dintre fiinţele umane. Nu ştiu în ce măsură eşti familia­rizat cu ideile despre sensul existenţei şi cu cele ale pro­gresului spiritual, dar îţi voi spune că evoluţia omului înseamnă, mai presus de orice, reîntoarcerea lui la sursa primordială, pur spirituală, din care a provenit. Imaginează-ţi deocamdată că această origine este însăşi realitatea eternă a fericirii sublime pe care şi-o doreşte orice om. Această reîntoarcere a fiinţei umane la originile ei spirituale trebuie să fie însă pe deplin conştientă şi liberă de orice tentaţie inferioară, de tot ceea ce ar putea însemna iluzie, constrângere, prejudecată. Dacă înţelegi corect acest aspect, poţi spune că ai înţeles necesitatea existenţei forţelor răului în creaţie.
Eram puţin derutat, deoarece încă nu prindeam esenţa problemei. Cezar a continuat să-mi explice cu multă răbdare.
— Dacă răul nu ar exista, tu nu ai putea să-ţi dai seama de necesitatea reîntoarcerii la sursă şi ai zăbovi indefinit prin cine ştie care colţuri ale universului. Aşa, însă, rău] are în cadrul creaţiei rolul principal de a testa fiinţele umane. In felul acesta se testează practic nivelul de cunoaştere, de realizare spirituală şi de capacitate de a iubi a fiecărui individ pe drumul evoluţiei lui spirituale, în funcţie de reacţiile şi alegerile pe care el le face, se poate spune dacă a trecut sau nu testul respectiv de viaţă.
— Ca la examenele de la facultate, am făcut eu o paralelă.
— Exact. Ca la examenele de la facultate sau ca cele din domeniul profesional, cu deosebirea că în timp ce acestea au o natură iluzorie şi efemeră – fiind încadrate într-un domeniu spaţio-temporal limitat -, testele sau examenele vieţii, care au un sens spiritual, reprezintă trepte foarte importante în cadrul evoluţiei personale. Trecerea cu succes a unui astfel de test constituie o victo­rie importantă în lupta de dominare a naturii inferioare din om şi această victorie se poate concretiza într-o capa­citate mărită de a înţelege unele aspecte subtile ale vieţii, în dobândirea gradată a maturităţii şi a discernământului spiritual sau într-o multitudine de alte aspecte benefice şi pozitive.
Cezar a făcut o scurtă pauză, ca pentru a-mi lăsa timp de gândire şi reflecţie interioară.
— Vreau să fiu sigur că am înţeles. Ce anume se testează şi cum putem să recunoaştem aceste teste? am întrebat eu foarte atent la noul curs al discuţiei.
— Majoritatea examenelor vieţii îţi testează credinţa şi discernământul. Adeseori, însă, datorită ignoranţei, oamenii interpretează aceste teste ca pe nişte mari nenorociri, ca o năpastă sau un rău care îi loveşte cu pu­tere, făcându-i să se clatine, în astfel de cazuri, răul se manifestă în primul rând pentru testarea şi purificarea fiinţei umane. Nimeni nu scapă, de-a lungul evoluţiei sale, de testele, lecţiile şi examenele de tot felul ale vieţii. Practic vorbind, aceste teste reprezintă însăşi confruntarea noastră cu forţele răului, care aparţin planurilor subtile demoniace şi satanice ale creaţiei. Situaţia este valabilă atât în caz individual, cât şi în cazul unui cuplu ori chiar a unei comunităţi de oameni sau al unei naţiuni.
— Bine, dar noi suntem de multe ori ajutaţi de alţii atunci când ne confruntăm cu necazuri sau atunci când le cerem sfatul într-o problemă foarte dificilă de viaţă. Cine trece atunci testul: noi sau persoanele care ne ajută?
— Trebuie să fii conştient de faptul că a ajuta nu înseamnă a forţa. O persoană poate fi sfătuită şi impul­sionată pe calea cea dreaptă, dar nu uita că ea are propriul ei liber arbitru. A avea însă liber arbitru, cu alte cuvinte a avea posibilitatea de alegere, implică faptul că omul este responsabil de libertatea pe care o are şi pe care o mani­festă. El poate fi ajutat, sprijinit, impulsionat dar dincolo de aceasta este libertatea lui de a alege între diferitele posibilităţi pe care le are la dispoziţie. Dacă el ar fi forţat de alţii să urmeze o numită cale, chiar dacă această cale este profund benefică, ar însemna atunci că libertatea lui este practic anulată. De aceea, este foarte important ca fiinţei umane să i se lase libertatea de a alege, însă alegerea bună este dată de gradul de conştientizare şi dis­cernământ pe care îl are acea fiinţă.
Cunoşti acum destule elemente despre implicaţiile francmasoneriei la nivel mondial şi eşti conştient că pe această planetă se dă deja o bătălie teribilă între forţele binelui şi forţele răului. Cu toate acestea, eşti liber în fiecare clipă să alegi de partea cui vrei să fii. Dacă prin structura ta lăuntrică, aşa cum este evident, ai ales binele, atunci vei acţiona în consecinţă şi vei urmări cu perse­verenţă să lupţi pentru anihilarea planurilor masonice. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul celorlalţi oameni, numai că mulţi dintre aceştia nici măcar nu cunosc reali­tatea în ceea ce priveşte modul de acţiune şi influenţă a masonerie în lume. Mai mult, jocul forţelor rele este atât de pervers încât ele se infiltrează în mod insidios oriunde găsesc un „teren fertil”, adică oriunde apare o conştiinţă slabă sau destul de pervertită, pentru a o determina să afirme cu mare violenţă verbală faptul că suntem înconju­raţi numai de paranoici care văd pretutindeni în jurul lor doar atacuri, conspiraţii, manipulări sau jocuri de culise; că, de fapt, nimic din toate acestea nu există şi că totul este bine şi se desfăşoară în mod firesc şi natural, în rea­litate, un astfel de comportament este tipic pentru o fiinţă chinuită de multiple influenţe demoniace, cărora ea le face jocul. Dacă persoana respectivă face parte din elita intelectuală, dacă ea este om de ştiinţă, ziarist sau scriitor, atunci cu atât mai bine pentru planurile masonice. Părerea nefastă a unei astfel de persoane, despre care se poate pre­supune că are o anumită autoritate intelectuală, contribuie din nefericire în mod semnificativ la influenţarea con­cepţiei celorlalţi oameni. De altfel, probabil ştii că una dintre cele mai mari păcăleli ale Satanei este aceea de a-1 face pe om să fie convins că Diavolul – adică Satana însuşi – nu există.
Cam aşa funcţionează şi organizaţiile masonice, dând senzaţia că ele fac şi doresc binele. Totul este însă o aparenţă, pentru că în realitate ele luptă mai mult sau mai puţin făţiş împotriva binelui, a religiei, a credinţei şi a spiritualităţii.
— Nu înţeleg cum este posibil ca oamenii să trăiască în această uriaşă conspiraţie şi, totuşi, să nu-şi dea seama de existenţa ei! am exclamat eu plin de revoltă.
— De ce te miri? Tu însuţi, până de curând, obişnuiai să-ţi duci existenţa fără să ai nici cea mai mică idee despre masonerie şi despre planurile ei îngrozitoare. Vedeai,probabil, la fel ca toţi ceilalţi, că multe lucruri nu merg bine, dar totuşi nu abordai problema într-un mod mai matur. Acum cunoşti adevărul şi fondul tău interior, care este foarte bun, te-a făcut să iei imediat atitudine şi să doreşti să împărtăşeşti şi celorlalţi aceste cunoştinţe. Ai deja posibilitatea extraordinară de a o face, publicând cele ce ţi-am relatat până acum. Primul pas este acela de a atrage atenţia opiniei publice asupra realităţii care o înconjoară. Este, analogic vorbind, ca atunci când tragi clopotele duminica, într-un oraş adormit; oamenii încep să se trezească încetul cu încetul şi vor cere apoi mai multe amănunte. Dar chiar mai important decât atât este faptul că ei vor deveni mult mai atenţi la tot ceea ce se petrece în jur şi chiar în lumea întreagă, deoarece atunci ei au deja o bază solidă de informare. Vigilenţa lor este o primă lovitură, foarte grea, care este dată francmasone­riei, deoarece un om vigilent este mult mai dificil să fie înşelat, manipulat sau controlat. Mai apoi se va naşte un curent general de opinie care va prinde din ce în ce mai multă forţă şi astfel multe dintre planurile şi iniţiativele masonice vor fi blocate chiar din faşă.
Cezar se opri şi mă privi pătrunzător, pentru a vedea dacă am înţeles.
— Totuşi, reacţiile oamenilor îmi par foarte slabe şi chiar mă întreb cum vom reuşi să realizăm ceea ce ne-am propus, am spus eu.
— Majoritatea profeţiilor prevăd că, până la urmă, forţele binelui vor învinge. Pe de altă parte, lupta este foarte dificilă. Francmasoneria mondială, ca o hidră ori­bilă, este cea care concertează toată această orientare satanică pe care o suportă oamenii de pe întreaga planetă. în România, de pildă, mai ales în ultimul timp, francma­soneria acţionează aproape după bunul plac. Sărmanul popor care este ţinut în ignoranţă şi manipulat, nici măcar nu bănuieşte care este cauza tragediei pe care o are tot timpul sub ochi şi o trăieşte obidit. Dacă această hidră ar fi învinsă, atunci am putea vorbi despre o regenerare rapidă, sub toate aspectele, la nivelul întregii planete. Din nefericire, imensa majoritate a oamenilor din Occident nu este atentă să sesizeze modalităţile de manipulare – unele dintre ele chiar foarte evidente – ale masoneriei. Apatici şi egoişti, cei mai mulţi preferă să se izoleze într-o formă stranie de „hibernare” citadină, având impresia eronată că îşi ghidează singuri viaţa. Chiar dacă află despre acţiunile diabolice săvârşite de masoni, preferă să le nege dincomoditate sau să se bizuie pe faptul că alţii vor lua atitu­dine în locul lor. Mai mult decât atât, ei aderă cu o crasă ignoranţă la anumite orientări satanice care sunt infuzate şi încurajate de masonerie prin intermediul muzicii rock dezlănţuite, a drogurilor, a alcoolului, a tutunului şi a con­cepţiei materialiste, în aceste condiţii de abrutizare gra­dată, dar sigură, a fiinţei umane care devine astfel lipsită de voinţă şi determinare proprie, este destul de uşor pen­tru francmasonerie să-şi împlinească planul.
Cezar a tăcut brusc. A fost o pauză destul de lungă, în care amândoi am rămas adânciţi în gânduri, în cele din urmă el a continuat să vorbească, dar în glasul lui puteamsesiza o uşoară undă de tristeţe
— Din păcate şi la noi în ţară situaţia este identică. Oamenii parcă „dorm”; nu sunt treji, nu sunt lucizi. Chiar dacă au mai fost publicate unele date fundamentale despre francmasonerie şi planurile ei la nivel mondial, inerţia şi dramatica stare de „somnolenţă” a oamenilor -care este corelată şi cu somnul raţiunii – s-a amplificat atât de mult încât sunt foarte puţini cei care catadixesc chiar să creadă că tot ceea ce se spune despre masonerie este cu putinţă şi că reprezintă o realitate cruntă. Li se pare totul atât de monstruos şi incredibil, încât într-un impuls sub­conştient de teamă şi de autoconservare, ei preferă să creadă că poate situaţia nu este chiar aşa de rea cum e descrisă, că poate informaţiile de acest gen reprezintă de fapt acţiunile de denigrare ale unor forţe destabilizatoare pentru cine ştie ce motive obscure, astfel încât preferă să se închidă din nou în cochilia lor şi să rămână mai departe în inerţia de care erau cuprinşi înainte. Această situaţie este chiar mai gravă decât aceea în care ei nu ştiau nimic despre planurile satanice ale francmasoneriei, deoarece a şti şi totuşi a nu acţiona în conformitate cu ceea ce cunoşti este o mare laşitate şi o gravă abatere de la codul moral elementar, într-o asemenea situaţie nu este prost cel care nu ştie, ci e prost cel care ştiind, acţionează ca şi cum nu ar şti. De aceea, prima etapă şi cea mai importantă este trezirea conştiinţei oamenilor din această cumplită „som­nolenţă”. Dacă ei nu devin lucizi, nu vor înţelege de ce condiţiile de viaţă sunt atât de grele şi nici de ce se petrec atât de multe lucruri aberante. Aceasta are loc şi datorită faptului că, de multe ori, esenţa acţiunilor masonice este ascunsă în simboluri care sunt foarte bine ocultate.
Era unul dintre „punctele nevralgice” pe care doream să-1 lămuresc, deoarece făcusem şi eu unele corelaţii dar totuşi aveam nevoie de mai multe explicaţii. Am profitat deci de ocazie şi 1-am întrebat pe Cezar:
— Ei folosesc anumite simboluri în acţiunile rituale pentru a influenţa rezultatele planurilor lor satanice?
— Există, într-adevăr, unele simboluri masonice care sunt deja foarte cunoscute, cum ar fi compasul şi mistria. Altele, însă, sunt mult mai ocultate; de pildă, piramida cu„ochiul atoatevăzător” din vârful ei, reprezentată deloc întâmplător pe bancnota americană de un dolar. Pe lângă simboluri, devizele francmasonice sunt de asemenea foarte importante pentru adepţii lojilor masonice, dar ele sunt destul de puţin cunoscute celorlalţi oameni. De exemplu, tot pe bancnota de un dolar există deviza în limba latină„EPluribus Unum”, care într-o traducere sin­tetică înseamnă „Prin haos, la ordine”, ceea ce acum îţi poate sugera foarte multe corelaţii. Dacă vei analiza cu luciditate situaţia actuală în lume şi de asemenea în România din perspectiva socială, economică şi politică, vei putea să constaţi cu uşurinţă cum acest haos este struc­turat în aşa fel, încât să asigure gradat instituirea Noii Ordini Mondiale, căreia nu i se spune Noua Ordine Francmasonică – pentru ca cei ignoranţi să nu ştie cine sunt de fapt creatorii ei -, ci doar Noua Ordine.
Un alt principiu pe care francmasonii îl aplică cu stricteţe, mai ales în lojile masonice şi în „Frăţia” lor, este acel imperativ care spune: „Toţi pentru unul şi unul pen­tru toţi”. Poate să pară straniu, dar să ştii că respectarea acestui imperativ le conferă o stare de unitate, precum şi o manifestare de forţă şi de tenacitate care sunt conside­rabile. Din acest punct de vedere trebuie să-ţi mărturisesc că, dacă oamenii din România sau din oricare altă parte a globului ar manifesta aceeaşi stare de tenacitate, aceeaşi forţă de acţiune şi aceeaşi angrenare sistematică precum în cazul masonilor – dar, fireşte, orientate în sens profund benefic şi pozitiv – atunci situaţia actuală a omenirii sau cel puţin a unei părţi din ea ar fi cu totul alta.
Dar – şi acest aspect este foarte important de remar­cat -, în timp ce omul obişnuit are totdeauna la dispoziţie libertatea de a alege, în spatele francmasonilor se află ori­entări profund malefice, chiar satanice, care imprimă membrilor din această organizaţie o anumită stare de teroare, o atitudine aproape de subordonare ca în armată. Aceasta face ca cei care acţionează în aceste grupări sau loji masonice să fie aproape implacabili în deciziile lor. Un ordin în francmasonerie nu se discută, deoarece în momentul iniţierii în organizaţie, cei care sunt primiţi depun un jurământ oribil şi realizează un ritual pervers, prin care se obligă efectiv la o totală supunere şi ascultare, în caz contrar acceptând să fie ucişi.
— Înseamnă că, dincolo de acţiunile lor în planul fizic, masonii aplică şi unele procedee oculte şi ritualis-tice care sunt malefice, am constatat eu.
— Acestea fac parte integrantă din sistemul lor prac­tic şi ideologic, dar numai de la un anumit nivel în sus. Ca să înţelegi mai bine, ritualurile şi invocaţiile malefice suntrealizate doar de acei membri care au ajuns la un anumit grad sau poziţie ierarhică foarte înaltă în cadrul lojei din care fac parte. De obicei, informaţiile care sunt revelate despre francmasonerie nu insistă asupra impactului de natură subtilă sau paranormală pe care îl are gigantica sferă de influenţă al acestei grupări malefice asupra celor care se afiliază la ea. Tocmai de aceea, pentru omul de rând care află anumite adevăruri despre ea, francmasone­ria reprezintă mai mult o grupare de ajutor reciproc, ceva în genul unei bande de hoţi sau şarlatani. Cu toate aces­tea, afilierea sau integrarea unei fiinţe umane în francma­sonerie are puternice efecte negative de natură ocultă, care o va pune în rezonanţă cu trăsăturile distinctive ale grupării. De fapt, această fuziune prin aderare la grupările masonice va crea modificări negative atât de profunde în aura fiinţei respective, încât prin comparaţie cu starea pe care o avea înaintea aderării ea va fi nevoită să recunoască natura profund malefică a orientării pe care o are franc­masoneria.
— Atunci cum îţi explici puterea lor formidabilă în domenii de bază ale vieţii contemporane, de exemplu în economie sau politică?
— Într-adevăr, francmasoneria este una dintre cele mai puternice grupări la ora actuală; aş putea spune că ea este unica grupare ocultă care are scopuri politice. Toatecelelalte grupări sau organizaţii oculte care există, au, de regulă, scopuri spirituale. Ele nu se angrenează ca să rea­lizeze acţiuni jpolitice, deoarece în viziunea lor acestea sunt efemere, în cazul francmasoneriei, însă, situaţia este complet diferită. Francmasonii pun un mare accent pe această implicare politică pentru a-i face să stagneze pe cei care aderă la organizaţia lor doar la acest nivel, legat de influenţa şi puterea pe care ei pot să o aibă asupra maselor de oameni. Această acţiune diabolică a francma­soneriei duce la aşa-numita „rupere a sufletului” pentru cel care intră în rândurile ei. De altfel, este firesc ca masonii să acţioneze în acest fel, deoarece iniţierea ocultă la care ei recurg nu urmăreşte în nici un caz să dezvolte şi să sensibilizeze sufletul celui care aderă la organizaţie. Dacă sufletul s-ar trezi în fiinţa umană respectivă, atunci ea nu ar mai putea fi manipulată şi determinată să facă numeroase acţiuni care sunt în mod evident malefice şi satanice. Din acest punct de vedere, sentimentele de afecţiune, bunătate şi compasiune sunt complet străine pentru un francmason, deoarece atunci lui nu i s-ar mai putea ordona orice. Prin intermediul ritualului de iniţiere ocultă, celui care aderă la francmasonerie i se „extirpă”, practic, aceste sentimente, deoarece din punct de vedere subtil el face atunci un fe de pact cu forţele demoniace, cu forţele tenebrelor. Din nefericire, de cele mai multe ori fiinţa în cauză nici măcar nu-şi dă seama de acest regres teribil care se petrece în existenţa ei.
În momentul în care elita masonică promovează un membru al unei loji într-o poziţie înaltă şi foarte impor­tantă în organizaţie, ea are anumite criterii subtile prin care îşi dă seama dacă persoana respectivă este îndeajuns de „modelată” în direcţia acţiunilor demoniace.
Eu însumi am aflat ulterior, după prima mea discuţie cu senior Massini, multe dintre aceste dezvăluiri despre francmasonerie. Este aproape incredibil câtă mizerie umană poate să existe sus, în vârful piramidei lor ierarhice, însă totul este poleit şi făcut să apară strălucitor şi nobil, prin intermediul bogăţiilor fabuloase pe care le deţin, al relaţiilor, influenţei şi controlului extraordinar pe care îl au în lume. în condiţiile în care ei sunt experţi în testarea celor pe care îi primesc sau pe care îi avansează în poziţii foarte înalte în organizaţia lor, am fost naiv să-mi închipui că 1-am înşelat pe venerabilul Massini, făcându-1 să creadă că accept fără discuţii propunerea lui de aderare şi colaborare. Bătrânul a fost foarte viclean; înseşi informaţiile uluitoare pe care mi le-a furnizat cu privire la metodele lor de acţiune au făcut parte, într-un fel, din testul sau, mai bine zis, „cursa” la care m-a supus. Cel mai probabil, însă, că el ştia cu mult înainte că nu se punea problema ca eu să accept aşa ceva. într-adevăr, nu corespundeam standardelor lor de putreziciunesufletească şi aveam deja o mare forţă spirituală şi un pu­ternic discernământ pentru a realiza adevărul odios în ceea ce îi priveşte, fără să fiu ademenit de propunerile lor. Totuşi, aşa cum vei vedea, „cartea” de joc era mult prea importantă şi ei au trebuit să rişte, dar au făcut-o într-un mod foarte complex.
Masonii nu sunt proşti; dimpotrivă, au chiar o mare inteligenţă, dar aceasta are o natură perversă, chiar dia­bolică, pentru a le putea sluji la înfăptuirea planurilor malefice, în plus, la nivelele superioare ale ierarhiei lor, ei folosesc în mod curent anumite energii oculte ale Naturii, dar le folosesc pe cele rele sau pe cele foarte joase, infe­rioare. Nu întâmplător, francmasoneria este, aşa după cum ţi-am spus, singura grupare ocultă care are scopuri politice.
Deci nu sunt deloc proşti, dar în anumite cazuri extreme ei pot sa se prefacă, urmărind un anumit scop, că sunt proşti. Acesta a fost cazul celor două întâlniri pe care le-am avut cu senior Massini. Este foarte probabil ca ve­nerabilul să fi proiectat mental, încă dinainte, toată discuţia – mă refer la prima întâlnire – pe care a avut-o cu mine. De fapt, a fost mai mult un monolog al lui, ceea ce pledează pentru ipoteza mea. A ştiut cu precizie ce să-mi spună, cum să se comporte, cum să-mi facă propunerea de colaborare şi cum să mă tenteze pentru a o accepta. Mai presus de toate, însă, a ştiut cum să mă lase să cred că eu însumi 1-am înşelat, dându-i de înţeles că i-am acceptat propunerea. El ştia, deci, că eu mint, dar eu nu credeam că el ştie aceasta! Abia după mai multe săptămâni am avut surpriza să aflu adevărul, prin intermediul unor canale secrete de informaţie şi spionaj ale SRI-ului. Se pare că Massini a relatat, plin de orgoliu, câte ceva despre dis­cuţia avută cu mine, unor personalităţi politice sus-puse în ierarhia europeană şi astfel am aflat, de fapt, „scorul” real al primei întâlniri.
Situaţia rămânea, însă, foarte complicată. Dacă el ştia că eu îl mint şi mă prefac, atunci de ce a mai jucat toată acea mascaradă, spunându-mi chiar că îmi va face o a doua vizită, când urma să îmi comunice ceva deosebit de important? Rolul pe care îl jucase la prima întrevedere a fost magistral interpretat. Spunându-mi toate acele ade­văruri zguduitoare despre masonerie, el practic m-a forţat să-mi „programez” strategia minciunii, pe care o aştepta. Apoi a fost necesar ca eu să fiu convins că el a crezut min­ciuna acceptării mele. Mai mult decât atât, a programat o a doua întâlnire, care avea să fie chiar mai importantă decât prima. Care era, însă, planul lui complex şi foarte ocultat? Ce anume urmăreau masonii cu înverşunare, dacă erau dispuşi chiar să rişte pe o atitudine înşelătoare din partea mea? însemna că obiectivul era cu adevărat foarte important pentru ei şi că nu se dădeau în lături de la nimic pentru a-1 obţine. O primă concluzie a fost aceea că, într-un anume fel, constituiam pionul principal în toată acea problemă enigmatică, despre care încă nu ştiam nimic. Era evident că, dacă mă solicitau în continuare, nu se puteau baza decât pe mine în legătură cu obiectivul urmărit. Dar care era acela? Prin natura activităţii pe care o depun de mult timp în Departamentul Zero, puteam bănui că interesul lor era legat de ceva cu totul excepţion­al, care era conex doar cu intervenţia echipelor ope­raţionale din departament, echipe pe care le conduc eu însumi. Logic vorbind, aceasta implica faptul că ei dore­au să aibă acces la un secret de stat pe care nici eu nu-1 cunoşteam, dar la care ei ştiau că nu pot ajunge decât prin intermediul meu, datorită funcţiei speciale pe care o aveam în departament.
Acestea mi s-au părut singurele concluzii de bun simţ care puteau fi corelate cu atitudinea venerabilului Massini. Era clar că, pentru a-şi atinge scopul în acest caz, el era dispus să rişte totul. Ce i-ar fi putut determina, însă, pe cei mai mari masoni ai lumii să se orienteze cu atât de mare interes spre România? Ştiam deja despre existenţa unor profeţii foarte ocultate, făcute de doi mari sfinţi creştini de la începutul secolului trecut; ele se referă la viitorul României în contextul viitorului întregii omeniri. Am aflat, de asemenea, despre existenţa strict secretă a unui pergament foarte valoros, în marea bibliotecă de la Vatican, care expune aceeaşi problemă în legătură cu te­ritoriul României, situaţie aproape de neconceput pentru mentalitatea şi orgoliul marilor state şi puteri ale lumii. Există, de asemenea, în arhiva secretă a Muzeului de Istorie din Viena, un document foarte vechi care expune trecutul istoric extrem de îndepărtat şi totodată fabulos al civilizaţiei care a existat în acele timpuri pe teritoriul României. Prin urmare, toate acestea sunt surse diferite, două dintre ele foarte vechi, care în mare se referă la ace­leaşi lucruri, în aceste condiţii este greu de crezut că avem de a face cu o înşelătorie, în plus, există multe alte aspecte care se corelează. De pildă, profeţiile afirmă că este o problemă de doar câţiva ani până la declanşarea„semnelor” care vor atrage atenţia asupra acestui teritoriu. Pe de altă parte, trebuie să afli că francmasonii sunt foarte atenţi la această ţară, deoarece ei ştiu de mult timp că cea mai mare problemă pentru ei, la nivel planetar, o repre­zintă acest loc. Ei înşişi cunosc foarte bine profeţiile în legătură cu viitorul apropiat al României şi ştiu că cele mai multe probleme le vor avea chiar din această zonă a globului. De aceea, sunt foarte atenţi şi interesaţi de ceea ce se petrece în ţara noastră. Aşa se explică intrigile şi maşinaţiile lor de culise în economia şi politica ţării, toc­mai pentru a-şi asigura acest control şi pentru a genera fel şi fel de grupări ciudate pe care le susţin şi adeseori le finanţează cu sume fabuloase de bani. în aceste grupări ei au atras şi încă atrag oameni naivi, cu un caracter slab, dar avizi de câştiguri facile, care sunt dispuşi chiar să-şi vândă sufletul numai pentru a parveni în aşa-zisa so­cietate înaltă şi bogată. Scopul principal al acestor mini-organizaţii este acela de a bloca orice tentativă de dez­voltare spirituală sau de normalitate socială şi economică a populaţiei, creând totodată impresia că activitatea lor este asiduă tocmai în aceste domenii.
De aceea, atunci când am aflat viclenia planului pe care îl concepuseră cei din elita grupului Bilderberg, am corelat toate aceste aspecte, deoarece situaţia mi s-a părutevidentă, în plus, aveam cunoştinţă şi despre unele ele­mente secrete care se refereau la viitorul acestui popor, pe care le aflasem de la părintele Arsenic Boca, cu mai bine de cincisprezece ani în urmă. Cel care este înzestrat cu un minim bun simţ, cu o judecată lucidă şi cu o anumită intu­iţie, este practic imposibil să nu observe modul – de multe ori uimitor şi foarte complex – în care se adeveresc majoritatea profeţiilor.
Bazat pe cele ce ştiam deja şi văzând insistenţa cu care acţiona senior Massini în acest caz, am intuit că problema era de o maximă importanţă atât pentru francmasonerie, cât şi pentru întreaga ţară. Nu-mi rămânea, însă, decât să aştept următoarea întâlnire cu venerabilul pentru a înţelege ce vor, de fapt, masonii de la mine. Practic, nu conta absolut deloc dacă eu îi minţeam sau nu, deoarece oricum nu şi-ar fi respectat niciodată promisiunile extravagante pe care mi le făcuseră. Pentru ei important era ca să le facilitez accesul la ceva pe care, în prezent, nici eu nu-1 cunosc. Se pare însă că problema era foarte delicată, din moment ce nu-şi permiteau să intervină la persoane cu o putere de decizie mai înaltă,adică la personalităţile din sfera politicului şi a conducerii statului. Dacă doreau discreţie şi ocultare tocmai faţă de cei cu care întreţineau majoritatea intrigilor şi planurilor oneroase, însemna că situaţia era extremă şi se încadra în parametrii maximi de securitate. Mărturisesc că eu însumi eram foarte incitat de acest aspect, dar pe atunci nu aveam alte date suplimentare. Deşi mă bazam doar pe deducţii logice, pe intuiţie şi pe informaţia de securitate pe care o primisem, a doua întâlnire avea să-mi confirme toate bănuielile. Puterea politică fusese ocolită.
— Chiar m-am întrebat de ce venerabilul nu a decis să intervină în această problemă prin canale diplomatice foarte înalte, am spus eu. Am înţeles că elita masonică nudorea deloc publicitate în cazul planului pe care îl avea, dar pe de altă parte un ordin direct, foarte de sus, ar fi scu­tit tot alambicul întrevederilor cu senior Massini. în cazul tău nici măcar nu puteau fi siguri de rezultatul final, pe când în ipoteza intervenţiei guvernamentale directe ar fi putut avea foarte uşor şi imediat accesul la ceea ce dore­au.
— Observaţiile tale sunt corecte. Totuşi, nu uita că au şi ei anumit limite ale influenţei politice, care diferă de la ţară la ţară. Probabil că au considerat această cale ca fiindnesigură în România, deşi în mod evident ea ar fi fost mai uşoară. Chiar dacă ar fi mers pe această variantă, ei ar fi avut numai accesul dar nu şi controlul asupra a ceea ce îiinteresa. Or, senior Massini mi-a specificat foarte clar ter­menii colaborării, la cea de a doua întâlnire; mi-a spus că vor avea acolo oamenii lor, cu care trebuia să conlucrezîndeaproape, urmând astfel directivele elitei masonice. In cazul implicării unor personalităţi politice în această problemă, lucrurile nu ar mai fi putut să fie la fel, din cauza orgoliilor sau a unor imprevizibile reacţii de mani­festare a puterii, îmi era, deci, destul de clar că în această privinţă nu voiau să rişte nimic. De aici am tras concluzia că ceea ce îi interesa în principal, aş putea spune chiar în cel mai înalt grad, era păstrarea unui secret ferm în pro­blema respectivă.
De aceea au preferat calea mai ocolită şi mai dificilă de a mă contacta pe mine, de a mă „convinge” şi de a mă „racola” în rândurile lor. S-au folosit de canalele diplo­matice doar pentru a ajunge la mine foarte repede şi pen­tru a evita orice nedumerire din partea altor persoane de rang înalt.
— Oricum, influenţa şi imixtiunea lor în politica ţării sunt foarte mari, astfel încât pot dirija sau chiar bloca, la nevoie, orice zvon sau ştire care nu le convine, am obser­vat eu.
— În plus, au tot interesul să menţină acest popor la un grad de sărăcie şi prostie care a atins cote aproape incredibile. Ştii bine că însuşi venerabilul Massini a pre­cizat aceasta. Totuşi, politica lor a devenit, mai ales în ultimul timp, destul de evidentă. Nici chiar ei aproape că nu se mai obosesc să ascundă acest lucru, aparenţele fiind menţinute doar prin ipocrizie şi minciună, care atestă sfi­darea fără limite şi totala lipsă de respect pentru naţiune. Politica lor foarte stranie şi vicleană urmăreşte, în primul rând, să secătuiască din punct de vedere material acest popor şi să-1 aducă la acea stare abulică de totală depen­denţă, impunând printre altele fel de fel de împrumuturi externe de ajutorare, care creează obligaţii. Scopul princi­pal este acela de a menţine oamenii în această stare ciu­dată şi, din păcate, aşa cum vezi şi tu, în multe cazuri au reuşit. Dacă lucrurile vor continua în acest fel şi nu va exista o trezire a elementelor de răspundere, este posibil ca această stare critică de lucruri, care nu mai poate fi negată de nimeni, să continue şi chiar să se amplifice înperioada următoare. Tocmai de aceea îţi spuneam că este foarte important ca oamenii să afle cauzele care stau la baza acestei situaţii care există la nivel naţional şi chiar mondial. Atunci poţi să fii sigur că cei care au în mod necesar o anumită deschidere sufletească vor fi capabili, la rândul lor, să-i „trezească” şi pe ceilalţi. Este ca un efect de avalanşă în care, după atingerea unui punct critic - care este de aproximativ 5% din populaţia ţării – dez­voltarea lui să fie aproape exponenţială, întocmai cum bulgărele de zăpadă care la început este mic, se rosto­goleşte – acumulând tot mai multă zăpadă – şi devine repede foarte mare.
În neştiinţa lor, mulţi oameni acţionează involuntar în consensul directivelor francmasonice, fără să bănuiască măcar că în felul acesta ei fac, practic, jocul murdar algrupărilor masonice. Acestea, folosindu-se de intermedi­ari, sunt foarte virulente şi perfide. Metoda folosirii inter­mediarilor – care atunci sunt precum o „carne de tun” – în acţiunile pe care le angrenează francmasoneria este foarte veche şi des aplicată. Prin aceasta, ei se prelevează de răspundere iar dacă lucrurile nu ies aşa cum au urmărit, vor da vina întotdeauna pe sursa intermediară, arătând-o cu degetul şi incriminând-o pentru faptele comise.
Am inspirat adânc şi m-am îndreptat în fotoliu. Aceste informaţii imi păreau aproape hilare, dar totuşi nu le puteam nega evidenţa. M-am gândit că trebuia să existe, însă, o cale spre victorie, chiar şi atunci când sufe­rinţa este foarte apăsătoare. De aceea 1-am întrebat cu mult interes pe Cezar:
— Acum lucrurile îmi sunt destul de clare, dar mă întreb care ar fi cele mai potrivite modalităţi pentru a neu­traliza forţa malefică şi planurile diabolice ale francma­soneriei?
Simţeam că Cezar era mulţumit de atitudinea pe care o abordasem.
— E un început bun, îmi răspunse el zâmbind. Modalitatea cea mai practică, în contextul actual, este în primul rând divulgarea acestor acţiuni malefice ale franc­masoneriei celorlalţi oameni, fie în mod direct prin dis­cuţii, fie prin publicarea lor, aşa cum îţi sugerez să faci cu relatările mele. Se creează astfel un front comun al celor care nu sunt angrenaţi în organizaţiile masonice, ceea ce va face ca multe dintre planurile şi acţiunile masonilor să fie demascate prin crearea unui curent clar de opinie împotriva lor. Sigur că acţiunile lor au fost şi sunt de multe ori foarte insidioase, orientate cu precădere către blocarea, de pildă, a oricărei idei geniale, a oricărei invenţii extraordinare, a oricărui salt calitativ care ar putea să amelioreze traiul oamenilor din popor. Ei sunt cei care dau indicaţiile atât pentru contracararea invenţiei sau ideii respective, cât şi pentru exasperarea inventatorului şi aducerea lui într-o totală stare de marasm, stres şi neputinţă. De aceea, mulţi preferă să părăsească ţara şi sa­şi ofere capacităţile lor intelectuale de excepţie în altezone ale lumii, într-un fel, aceasta este o situaţie absolut paradoxală, pe care nu cred că ai mai avut ocazia să o întâlneşti în cazul altor ţări. Deşi masonii urmăresc, la modul genera], promovarea nonvalorilor şi anihilarea sau chiar eliminarea fiinţelor umane deosebite, care au o mare iniţiativă şi putere de acţiune benefică, totuşi aş putea spune că la noi în ţară acest plan este pus cu precădere în aplicare. De altfel, situaţia politică şi economică a ţării demonstrează că masonii acţionează exact aşa după cum(i-am descris; ei urmăresc să promoveze mai mereu oameni de paie, oameni corupţi şi chiar să instituie o atmosferă generală de corupţie, tocmai pentru a putea după aceea să-şi asigure această infiltrare care să le asi­gure succesul jocurilor murdare pe care ei le fac. Gândeşte-te că, dacă în posturile cheie ar fi plasaţi oameni intransigenţi şi de bună credinţă, aceştia nu s-ar mai putea preta la intrigile, jocurile şi mizeriile de culise care, după cum bine ştii, infestează în prezent politica şi economia ţării. Ei nu ar mai urma, deci, directivele francmasonice şi în scurt timp s-ar produce un reviriment extraordinar în viaţa oamenilor, în toate domeniile. Faptul că, dimpotrivă, lucrurile nu urmează acest curs – deşi de ani de zile sunt „încercări”, schimbări, remanieri, sau se iau angajamente şi se fac tot felul de promisiuni – îţi poate arăta adevărata faţă a influenţei masonice, care întreţine în mod deliberat o stare foarte tensionată în ţară, prin ascunderea adevăru­lui, prin minciună şi prin ipocrizie.
Cu cât oamenii devin mai lucizi şi avizaţi de planurile francmasoneriei, cu atât mai repede ei se vor opune jocurilor murdare ale acesteia. Mai apoi trebuie realizatădemascarea publică a intenţiilor malefice ale masoneriei. Demascarea este un element foarte util în lupta contra francmasoneriei. Deja multe dintre acţiunile lor sunt evi­dente pentru toată lumea, dar nu sunt corelate cu organi­zaţia masonică. Chiar dacă m-aş referi la un singur exem­plu, cel al exodului de inteligenţă din România, ar fi sufi­cient pentru a atrage în mod serios atenţia asupra felului în care masoneria manipulează populaţia. Sunt mulţi alţii care au observat aceasta, care au scris manifestându-şi îngrijorarea pentru acest fenomen, dar totuşi ei nu cunosc adevărata sursă, cauza acestei „fugi” a intelectualului român peste hotare. Neştiind nimic sau aproape nimic despre masonerie, ei pun acest fapt pe seama sărăciei din ţară şi a dorinţei de îmbogăţire a celor cu mari aptitudini intelectuale care se angajează în străinătate. Totuşi, când o astfel de stare trenează de foarte mulţi ani, este necesar să analizezi problema dintr-un alt unghi, în realitate, ade­seori masonii momesc fiinţele cu înzestrări intelectuale excepţionale către o viaţă tentantă, lipsită de grija zilei demâine, în institutele sau firmele de cercetare din Occident, în felul acesta, prin plecarea a sute şi mii de „creiere” dotate din România, ei reuşesc să-şi pună în aplicare, până la urmă, planul lor diabolic de anihilare a impactului de trezire spirituală care trebuie să se producă în această ţară, la care cei foarte dotaţi intelectual, care au plecat în alte state, şi-ar fi adus un aport considerabil.
Această trezire spirituală este foarte utilă pentru că permite oamenilor să devină conştienţi de menirea lor în aceste condiţii grele. Ea chiar le dă tăria necesară să suporte anumite vicisitudini inerente perioadei prin care trece România, rămânând acolo unde sunt tocmai pentru a contribui la „trezirea” accelerată şi a celorlalţi oameni din popor, însă prin exodul masiv al acestor fiinţe umane deosebite, trezirea spirituală ar putea fi întârziată; un aliaj de aur este cu atât mai valoros cu cât cantitatea de metal nobil – adică de aur – este mai mare. Dacă această canti­tate scade, atunci se micşorează şi valoarea şi chiar rezis­tenţa aliajului.
— Vrei să spui că până la urmă este posibil ca forţele rele masonice să învingă? am întrebat eu, puţin îngrijorat.
— Eu am spus doar că trezirea spirituală a acestui popor poate să mai întârzie un timp, dar este indubitabil că ea se va produce până la urmă, chiar dacă această zbatere furibundă a francmasonilor urmăreşte să o anuleze. Transformarea spirituală este inerentă, chiar dacă unele fiinţe umane sceptice, rezonând cu ideile negative ale masonilor, îşi exprimă îndoiala şi chiar credinţa că nu vom reuşi să învingem. Această politică subversivă, care este întreţinută în mod diabolic de francmasoni, are ca scop principal să genereze o rezonanţă negativă de absenţă a speranţei în oameni, de lipsă de încredere în forţele extraordinare, benefice ale acestui popor, până când întreaga naţiune poate chiar să ajungă să nu mai aibă deloc speranţă, însă atunci când o mare masă de oameni are o speranţă pe care o cultivă, o hrăneşte şi o întreţine cu entuziasm, gândind despre ea în mod creator şi pozitiv, ea creează un curent gigantic de forţă spirituală care accelerează foarte mult realizarea acelei aspiraţii colec­tive a oamenilor. De aceea îţi spun că, dacă o idee profundbenefică şi spirituală cuprinde masele de oameni, ea generează atunci o undă colosală de energie pozitivă care poate fi însăşi cheia transformării acestui popor. Acest aspect este valabil pentru oricare altă populaţie de pe glob. Cea mai importantă dintre ideile benefice ar fi aceea ca oamenii să se trezească din „somnul adânc” impus de francmasoni şi, devenind lucizi, să acţioneze ferm de pe cu totul alte poziţii, având atunci o înţelegere superioară asupra situaţiei de ansamblu.
La polul celălalt, însă, este cumplit când o idee nega­tivă cuprinde masele de oameni. Principiul de rezonanţă este acelaşi, dar natura energiei care este atunci amplifi­cată în exces este profund negativă, distructivă, rea. Ea determină în oameni o stare de marasm, de absenţă a spe­ranţei, de neîncredere în forţele proprii şi, ceea ce este mult mai grav, ea este puternic contaminantă, generând o stare de indolenţă, de lene, de lipsă de angrenare pozitivă, într-o astfel de situaţie, este clar că jocurile malefice ale masonilor pot fi realizate cu destulă uşurinţă. Aşa se şi explică de ce ei acţionează extrem de virulent şi cu o ma­ximă îndârjire prin mijloacele mass-media atunci când unii oameni sau grupări sprituale fac cunoscute lumii întregi adevărul oripilant despre acţiunile şi intenţiile lor. Masonii de la vârf caută atunci să distrugă prin orice mijloace persoanele sau organizaţiile respective,profitând de credulitatea tâmpă a omului de rând, care poate fi manipulat cu uşurinţă.
— Da, am rămas şi eu profund uimit de viclenia şi perfidia lor în manipularea oamenilor, mai ales după ce mi-ai relatat planul complex al venerabilului Massini, am comentat eu. E stupefiant ce poate concepe inteligenţa lor diabolică.
Cezar m-a aprobat şi, pentru că timpul pe care îl avea la dispoziţie era foarte limitat, a început să-mi relateze discuţia pe care a avut-o cu marele mason.

Panică la Pentagon

— A doua întâlnire cu senior Massini a echilibrat cumva situaţia. Deşi întrevederea a continuat în spiritul unui joc de-a şoarecele şi pisica, la fel ca şi prima dată, totuşi acum îi cunoşteam deja intenţiile adevărate; vene­rabilul, însă, nu ştia aceasta. E adevărat că micul meu avantaj asupra lui nu modifica prea mult datele problemei, dar cel puţin îmi permitea să fiu mult mai vigilent. Acţiunile mele trebuiau să fie foarte abile, pentru a nu deranja echilibrul relativ al situaţiei. Dacă, de pildă, m-aş fi arătat revoltat şi aş fi ameninţat că dezvălui totul la vârf de stat, cel mai probabil că aş fi fost trecut imediat pe o linie moartă, cu un rezultat imprevizibil în direcţia sco­pului urmărit de masoni şi chiar în ceea ce priveşte viaţa mea. în definitiv, se poate spune că, practic, eu nu exist în această ţară: singurul dosar de înregistrare este cel din biroul generalului Obadea. Nu am legături politice, relaţii diplomatice, afaceri în economie sau obligaţii sociale. Este o situaţie cu totul specială, care are multe avantaje, dar comportă şi anumite riscuri. Avantajul este acela că pot avea acces la cele mai importante date şi secrete de stat care ţin de anumite descoperiri sau evenimente cu totul speciale de pe teritoriul ţării. Prin „evenimente spe­ciale” mă refer la acele situaţii care aparţin domeniului inexplicabil, cel puţin din punctul de vedere al ştiinţei moderne sau al concepţiei obişnuite. Dezavantajul este acela că nu am ca susţinere decât pe generalul Obadea, care se apropie de pensionare. Nu am nici duşmani, deoarece departamentul este foarte ocultat; dar el rămâne un „teritoriu” care poate fi revendicat de SRL Abia atun­ci pot apărea problemele.
Scandalul nu era, deci, o soluţie. Sunt interesat să ajut această ţară, nu să ratez ocaziile favorabile care se ivesc. Probabil că pentru venerabilul Massini nu ar fi fost foartedificil să obţină înlocuirea mea – cu toată opoziţia gene­ralului Obadea – însă aceasta ar fi însemnat mai multă agi­taţie, incertitudine şi, cel mai neplăcut pentru marii masoni, ar fi determinat o amânare nedefinită a acţiunii. Se pare că aceasta îi deranja cel mai mult.
— De ce aşa mare grabă şi mai ales pentru ce? am întrebat eu cu un vădit interes.
— Îţi voi spune imediat, dar te rog să ai în vedere fap­tul că nici eu şi nici chiar cei din elita masonică mondială - cel puţin din câte mi-am putut da seama – nu cunosc prea multe în această direcţie.
— Din câte înţeleg, se pare că ei au acceptat o soluţie de „compromis”: nu agreează colaborarea cu tine, deşi ţie îţi mărturisesc contrariul, dar nici nu sunt dispuşi să com­plice lucrurile care pot degenera într-un veritabil scandal, prin îndepărtarea ta din funcţie.
— Da, este clar acum că ar fi făcut-o deja, pentru a-şi plasa omul lor în locul meu, ceea ce le-ar fi rezolvat com­plet şi imediat problema. Dar, deşi ei pot cauza înde­părtarea mea din funcţie, se pare că le lipseşte totuşi pârghia principală pentru a mă înlocui cu cine vor ei şi atunci s-au decis pentru soluţia de compromis pe care tre­buie să o ajusteze „din mers”.
— Cine stabileşte în prezent schimbările în funcţii la nivelul DZ? am întrebat eu cu inocenţă. Dacă ştim filiera diplomatică, nu cred că e prea greu să ne dăm seama caresunt, de fapt, adevăratele jocuri de culise şi cine le face. Din păcate, funcţia pe care am avut-o în guvern nu mi-a permis să am acces la astfel de informaţii.
În cameră s-a lăsat o tăcere grea. într-un târziu, Cezar mi-a răspuns cu voce joasă:
— Să lăsăm lucrurile în această privinţă aşa cum sunt. Faptul că influenţa pe care o are venerabilul Massini nu a garantat rezolvarea problemei aşa după cum ar fi vrut el, ne poate da de înţeles că nu toţi sunt corupţi. Acesta este un lucru îmbucurător. Probabil că după prima confruntare cu mine, după ce a raportat rezultatele ei în cadrul grupu­lui Bilderberg, venerabilul Massini a propus continuarea planului iniţial care, deşi era relativ riscant pentru masoni, avea totuşi avantajul rapidităţii de acţiune şi al inducerii mele în eroare, între timp, însă, eu am aflat de prefăcăto­ria venerabilului şi mi-am refăcut planul iniţial. Dacă la prima întâlnire gândeam să le fac jocul, acceptând în aparenţă să colaborez cu ei, la cea de-a doua întâlnire, ştiind deja intenţiile lor perfide, luasem hotărârea să mă prefac doar până când voi ajunge la ceea ce îi interesează cu adevărat, după care urma să le blochez accesul prin dezvăluirea acelei probleme la vârf de stat. Acesta era, de fapt, riscul la care se expuneau ei, dar pe care – aşa după cum ţi-am spus – credeau că 1-au anihilat în mare parte.
— Cum s-ar spune, cărţile erau deja făcute în fiecare „tabără”, am spus eu foarte interesat de relatarea lui Cezar.
— Aşa este, răspunse el zâmbind. Când am fost înştiinţat, acum o lună, că venerabilul Massini urma să mă viziteze din nou, am ştiut că sosise momentul culminant. Aceşti oameni nu fac niciodată ceva gratuit sau fără un interes personal; de aceea, mă aşteptam ca senior Massini să-mi expună „punctul fierbinte” al problemei. Faptul că şi-a anunţat din nou vizita m-a făcut să înţeleg că, la vâr­ful forului lor decizional au hotărât să meargă mai departe pe varianta care mă implica direct, după ce în prima întâl­nire tatonaseră şi pregătiseră oarecum „terenul”, însuşi faptul că marele mason a fost de această dată gazda întâl­nirii în vila luxoasă a unei diplomaţii străine, unde sis­temele de securitate erau perfecte, mi-a întărit convin­gerea că ceea ce aveam să aflu era foarte important.
Fremătam de nerăbdare. L-am implorat pe Cezar să-mi dezvăluie mai repede secretul. Uşor amuzat, acesta a continuat să vorbească:
— Întâlnirea nu a durat mult, poate ceva mai puţin de o oră. Trebuie să-ţi mărturisesc, însă, că informaţia pe care mi-a oferit-o senior Massini m-a lăsat perplex chiar şi pe mine. Am putut să mă conving astfel încă o dată de imensa putere pe care o au francmasonii chiar şi la cele mai înalte organisme de stat în lume, infiltrându-se tot mai mult în acestea şi având acces la informaţii de o importanţă covârşitoare pentru omenire şi pentru sigu­ranţa ei. Mai mult decât atât, masonii vor să controleze şi  să manipuleze aceste informaţii ultrasecrete în folosul lor propriu, pentru a-şi duce la îndeplinire cât mai repede planul de control şi dominare la nivelul întregii planete.
M-am întâlnit cu venerabilul în vila respectivă şi, după câteva minute în care ne-am întreţinut amiabil şi am glumit – timp în care eu am avut grijă să-mi reafirm în mod voalat disponibilitatea de a adera la organizaţia lor elitistă – senior Massini a intrat direct în subiect, conform stilului său caracteristic. El mi-a spus atunci că dispune de o informaţie ultrasecretă care provine direct de la Statul Major al Pentagonului şi că acea informaţie se referă la un anumit loc din România. Mi-a mărturisit că grupul Bilderberg are reprezentanţi în cele mai importante dintre organismele politice, economice şi de apărare a SUA, conexiunile mergând până la fotoliul prezidenţial. Dincolo de poziţia de influenţă a preşedintelui american, există totuşi câteva grupuri oculte a căror putere este foarte mare, în special datorită legăturilor, intereselor şi relaţiilor politice complexe şi reciproce pe care acestea le au cu anumite personalităţi de frunte, şefi de stat şi bancheri la nivelul organismelor internaţionale, în sfârşit, dincolo chiar şi de aceste grupări masonice foarte puter­nice există trei formaţiuni de elită care supervizează, respectiv, desfăşurarea vieţii ştiinţifice şi a tehnologiei pe întreaga planetă; orientarea direcţiei de mers a economiei mondiale; şi stabilirea curentelor şi tendinţelor politice, pe zone ale lumii. Deasupra tuturor se află grupul Bilderberg, iar în cadrul acestuia există trei persoane care au putere de decizie supremă asupra acţiunilor cele mai importante şi ideilor care urmează să fie puse în aplicare la nivelul întregii planete. Aici însă am remarcat la senior Massini o anumită nesiguranţă, ca şi cum ar fi cumpănit dacă să-mi facă sau nu o mărturisire. Am simţit atunci că este un aspect extrem de important, care mi-ar fi dezvăluit însuşi secretul fundamental al masoneriei de pe întreaga planetă. Totuşi, după o scurtă ezitare, venerabilul Massini a renunţat la revelarea acelui aspect, continuând să-mi vorbească despre datele ultrasecrete de la Pentagon. Mi-aspns că tot ceea ce este mai important şi se descoperă pe planetă este adus imediat la cunoştinţa celor din elita mondială. Acesta a fost şi cazul observaţiilor secrete în ceea ce priveşte teritoriul României.
Pentagonul derulează în paralel mai multe programe militare secrete şi de spionaj geodezic, iar pentru aceasta el a investit sume fabuloase într-o tehnologie care depăşeşte cu mult cunoştinţele actuale ale ştiinţei. Unele surse ale acestei tehnologii fabuloase sunt menţinute însă într-un secret desăvârşit. Important de ştiut este faptul că, datorită capacităţilor tehnologice extraordinare pe care le are la dispoziţie – şi trebuie să ştii că ele depăşesc cu aproximativ douăzeci de ani posibilităţile din prezent, la ritmul de dezvoltare actual -, Pentagonul deţine mai mulţi sateliţi geostaţionari care au sarcini precise de observare.
Unul dintre aceştia, care se bazează pe tehnologia bionică şi pe cea a undelor de formă, a reperat în anul 2002 o structură aparte în interiorul unui grup muntos de pe teritoriul ţării noastre, mai precis într-o anumită zonă a munţilor Bucegi. Iniţial s-a crezut că este vorba despre o formaţiune carstică mai ciudată, la fel cum au fost identi­ficate multe altele pe întreaga planetă. Totuşi, aşa după cum mi-a dezvăluit senior Massini, specialiştii din com­partimentul de analiză a datelor secrete de la Pentagon şi-au informat ulterior superiorii că există trei elemente dis­tincte care ridică mari semne de întrebare în legătură cu datele care au fost înregistrate, caracteristice acelei zone din munţii Bucegi.
În primul rând, spaţiul gol identificat în interiorul munţilor nu avea corespondenţă cu exteriorul, ci începea direct din interiorul formaţiunii muntoase, la o anumită distanţă de panta acesteia, în al doilea rând, el avea forma unui tunel pe care înregistrările de date îl prezentau ca fiind foarte regulat şi cotind brusc, sub un unghi de 26 de grade, spre centrul muntelui, în plus, traiectoria tunelului era perfect plană; prin raport la nivelul de bază al muntelui, considerat ca referinţă, tunelul pornea de la aproximativ o treime de la bază dar se desfăşura într-un plan perfect orizontal, însă cel de-al treilea element a pus cel mai mult pe gânduri staff-ul Pentagonului. Scanarea din satelit a muntelui a pus în evidenţă două blocaje majore ale structurii din interiorul solid de piatră, care mărgineau începutul tunelului şi sfârşitul lui. Venerabilul mi-a arătat atunci o copie xerox după schiţa computeriza­tă a ciudatei structuri din interiorul muntelui, care era cadrilată şi plină de numeroase cifre şi date. Zonele blocate erau însemnate cu roşu, iar venerabilul mi-a expli­cat că ele respingeau pur şi simplu orice tip de sondare sau analiză, ca şi cum ar fi protejat ceva în acel loc.
— Se prea poate să fi fost vorba de nişte baraje ener­getice artificiale, am spus eu dintr-o răsuflare, uluit de ceea ce aflam.
— Exact aşa au concluzionat şi ei după ce au elimi­nat, rând pe rând, toate celelalte posibilităţi, care includeau eventuale interferenţe, metale sau alte com­pozite, însă aceasta i-a făcut să ia în consideraţie o pro­blemă mult mai delicată…
— Probabil cine a realizat structura în ansamblul ei, nu-i aşa? m-am repezit eu, surescitat.

SCHEMA STRUCTURn ENIGMATICE DIN INTERIORUL MUNŢILOR BUCEGI (ROMÂNIA)

— Da. Au fost destul de bulversaţi de acele date şi au ridicat imediat la maxim nivelul lor de securitate. Primul baraj energetic, cel de la capătul de început al tunelului din interiorul muntelui era plan, drept ca un zid, ca un perete care bloca accesul la intrarea în tunel. Al doilea baraj energetic era însă imens, ca o cupolă sau semisferă care se afla la capătul opus al tunelului, aproape de cen­trul muntelui. Venerabilul Massini mi-a explicat că, în mod evident, acolo se afla ceva extrem de important la care conducea tunelul, dar care totodată era foarte bine protejat, îţi voi desena şi eu schema pe care am văzut-o, însă mult mai simplu, pentru a putea să ai o reprezentare cât mai clară a ceea ce a fost identificat acolo.
Aproape mut de uimire, priveam cum Cezar desena cu mişcări precise schema aproximativă a structurii ciu­date din interiorul munţilor Bucegi.
— Cei de la Pentagon nu au putut să înţeleagă motivul pentru care tunelul cotea într-un fel de zig-zag spre zona centrală a muntelui şi nici semnificaţia unghiu­lui de 26 de grade care intervenea în construcţia lui. Ansamblul se afla într-un plan paralel cu solul, iar barajul energetic semisferic se afla pe verticala ce corespundea stâncilor de pe creastă care sunt numite Babele. De fapt, aşa cum au determinat mai apoi măsurătorile noastre pe baza datelor de la Pentagon, verticala ieşea la aproxima­tiv patruzeci de metri de acestea, între Babele şi Sfinxul din Bucegi.
Cezar a desenat atunci pe o altă foaie schema plană a ansamblului.
— Senior Massini m-a lăsat să înţeleg că elementele structurii interne, artificiale, din Munţii Bucegi nu ar fi suscitat totuşi prea mult interesul elitei masonice mondi­ale, dacă reprezentanţii lor din Pentagon nu ar fi făcut observaţia că barajul energetic semisferic are exact aceeaşi frecvenţă de vibraţie şi aceeaşi formă ca cel dintr-o altă structură subpământeană foarte secretă, pe care ei o descoperiseră cu câteva luni înainte, în apropiere de Bagdad. Din motive pe care deocamdată nu le cunosc şi pe care venerabilul Massini nu mi le-a dezvăluit, elita lor masonică a fost extrem de interesată la acea vreme de datele secrete furnizate de satelitul de spionaj militar în legătură cu structura energetică ciudată din subsolul Irakului. La scurt timp după aceea s-a declanşat războiul şi după câteva luni americanii au avut acces, în cel mai mare secret la zona respectivă despre care irakienii nu ştiau absolut nimic. Venerabilul mi-a mărturisit că oricât de mult s-au străduit, nu au reuşit să penetreze zidul ener­getic, dar nu mi-a mai dat şi alte amănunte, întreaga ope­raţiune era ţinută în cel mai strict secret. El mi-a precizat doar că ceea ce se afla acolo avea legătură cu trecutul mis­terios al planetei dar şi, într-un anumit fel, cu istoria orga­nizaţiei lor. Am intuit atunci că senior Massini deţine şi alte informaţii, poate chiar şi anumite documente sau dovezi în legătură cu aceste aspecte despre care, însă, nu era dispus să-mi vorbească.
Faptul că Pentagonul a remarcat similitudinea datelor de investigare între structura subpământeană de lângă Bagdad şi structura interioară din Munţii Bucegi i-a agi­tat foarte mult pe cei din elita masonilor. După cum am putut să remarc, o mare pondere în această agitaţie care iniţial aproape că s-a transformat într-o veritabilă panică, a fost cauzată de faptul că respectiva structură – mult mai mare şi mai complexă decât cea din Irak – se afla pe teri­toriul României. Faptul în sine pare relativ straniu, însă corelându-1 cu unele aspecte despre care deja ţi-am vorbit, referitoare la viitorul României, vei putea să-ţi faci o idee destul de exactă în ceea ce priveşte motivele de îngrijorare pe care le au în prezent marii masoni. Oricât de mult ar dori ei să disimulze aceasta, acţiunile şi intenţiile lor ne arată cu prisosinţă contrariul. Graba foarte mare în rezolvarea problemei, factorul de risc pe care şi 1-au asumat, dorinţa expresă de a avea accesul şi controlul la respectiva structură sunt doar câteva elemente care îmi întăresc convingerea interioară în această direcţie.
Senior Massini mi-a încredinţat toate datele de reper, foarte secrete, ale locaţiei din Munţii Bucegi, de acolo de unde se putea ajunge cel mai bine şi mai repede la guratunelului. O enigmă foarte mare era felul în care reuşiseră cei care 1-au construit să realizeze structura şi golurile direct în interiorul muntelui, fără nici o corespondenţă în afara lui. Amândoi am presupus că aceasta s-a realizat ca o măsură de maximă protecţie împotriva eventualei deconspirări a ansamblului respectiv. Singura explicaţie a tehnologiei folosite ar consta în faptul că au acoperit cumva intrarea principală în tunel, după ce au activat barajul energetic de protecţie; aceasta ar fi implicat însă un volum imens de rocă, pentru a nu mai vorbi de utila­jele care erau necesare pentru o astfel de lucrare.
Senior Massini mi-a furnizat, de asemenea, planul corect pentru a ajunge la tunel, aşa cum a fost el calculat de specialiştii din cadrul Pentagonului. Cea mai apropiatăstrăpungere se putea realiza frontal în munte, după o direcţie optimă al cărei punct de pornire se afla pe coasta acestuia, undeva la o distanţă de aproximativ şaizeci-şaptezeci de metri de primul baraj energetic aflat în pro­funzimea masivului de piatră. Deşi aceasta era soluţia cea mai rapidă, totuşi exista inconvenientul barajului ener­getic de la gura tunelului despre care nu se ştia dacă poate fi străpus. Chiar dacă el nu avea aceeaşi frecvenţă de vibraţie ca marele baraj energetic semisferic, nu puteam şti dacă vom avea sau nu posibilitatea de a-1 depăşi. Ocolirea lui era posibilă, dar implica probleme tehnolog­ice mai dificile. A doua variantă consta, de asemenea, în străpungerea rocii muntelui, dar de data aceasta oblic, cumva pe deasupra tunelului, pentru a ajunge în spatele barajului. Distanţa de forare era mai mare, deoarece tre­buia să se respecte un anumit unghi de înaintare, dar măcar exista şansa de a ocoli barajul energetic.
În ceea ce mă priveşte, am fost relativ sceptic faţă de această soluţie deoarece puteam să-mi închipui foarte bine că cei din vechime care au făcut construcţia respec­tivă au putut să intuiască această posibilitate şi să ia anu­mite măsuri de prevedere. Totuşi, venerabilul mi-a garan­tat sprijinul tehnologic ultrasofisticat al armatei Statelor Unite, punând la dispoziţie un dispozitiv uluitor de per­formant în forarea cu mare viteză a rocii, care utiliza un jet de plasmă foarte puternic şi un câmp magnetic rotitor, în felul acesta se putea ajunge la peretele tunelului în mai puţin de două zile, luând în consideraţie şi pregătirile de rigoare. Ne-am înţeles, deci, să mergem mai întâi pe această variantă şi în cazul unui eşec să abordăm varianta mai scurtă, a străpungerii directe până la barajul energetic al tunelului.
Întreaga operaţiune trebuia însă realizată în cel mai mare secret. Dacă venerabilul ne furniza mijlocul tehno­logic principal, noi trebuia să organizăm restul de aşa manieră, încât totul să nu pară decât o acţiune obişnuită a DZ. în plus, una dintre condiţiile esenţiale ale marelui mason a fost aceea ca, în mod excepţional, această ac­ţiune să fie raportată eronat SRI-ului şi preşedinţiei, ca o simplă descoperire a unei intruziuni carstice în munţi, în plus, senior Massini a dorit să aducă o echipă specială din Statele Unite ale Americii pentru a însoţi, alături de câţi­va reprezentanţi ai elitei masonice, propriile noastre echipe pe parcursul operaţiunii. N-am fost de acord cu această cerere, invocând imposibilitatea de a asigura scurgerea informaţiilor în afară, dar am propus prezenţa acestor echipe imediat după realizarea străpungerii tunelului, în realitate, nu ar fi fost nici o problemă pentruasigurarea securităţii stricte chiar şi în cazul prezenţei echipei americane, dar am exagerat în mod intenţionat posibilitatea deconspirării secretului, tocmai pentru că ştiam că acela era punctul vulnerabil al masonilor în pro­blema respectivă. Nu doresc, bineînţeles, ca ei să

pătrundă o dată cu mine acolo, în interiorul muntelui ci vreau ca mai întâi să mă conving eu însumi despre ce este vorba şi, în funcţie de ceea ce voi descoperi, să iau o hotărâre la faţa locului. Situaţia se anunţă a fi foarte ten­sionată, având prea multe variabile; de aceea, ea poate oricând să devină imprevizibilă şi chiar periculoasă pen­tru noi. Totuşi, important este să ajungem în tunel şi mai

apoi la bariera semisferică de energie. Pentru aceasta este necesar să-i dau impresia venerabilului că voi colabora în mod deschis deoarece el ne poate furniza mijloace tehnice foarte importante. Presiunile lui sunt destul de mari, dar pe de altă parte el este limitat în acţiune datorită dorinţei de păstrare a unui secret absolut. Aparent, nici unul dintrenoi nu ştie ce se află acolo, însă după cum ţi-am mai spus eu intuiesc că venerabilul cunoaşte un element esenţial, pe care nu mi 1-a dezvăluit şi pe care doreşte să-1 con­troleze în exclusivitate. Aşa îmi explic, de pildă, insis­tenţele lui de a fi prezent acolo în momentul străpungerii. Mi se părea că visez. Urma să se producă ceva de o importanţă excepţională şi totuşi eu simţeam totul ca fiind aproape ireal.
— N-ai mai discutat cu nimeni despre aceasta? 1-am întrebat pe Cezar.
— Am vorbit în particular cu generalul Obadea. Este singurul care cunoaşte toate ramificaţiile problemei. Am convenit împreună să amânăm anunţarea acestei acţiunistructurii politice superioare, pentru că altfel reacţia elitei masonice ar fi putut fi teribilă. Nu doream să riscăm, mai ales că aveam nevoie şi de tehnologia foarte avansată pe care ei sunt dispuşi să o pună la dispoziţia noastră. Aceasta este o acţiune care implică siguranţa naţională şi, în funcţie de ceea ce va fi descoperit acolo, ea va consti­tui poate cel mai mare secret de stat. Nu ne putem per­mite, aşadar, să acţionăm orbeşte.
Îl priveam contemplativ pe Cezar. Destinul foarte straniu al acestui om mă făcea să analizez cu o mare se­riozitate complicatul angrenaj al relaţiilor umane şi al intereselor în această lume. în definitiv, cu toţii suntem precum nişte „relee”, mai mult sau mai puţin sofisticate care transmitem în mod corect sau incorect „informaţia” vieţii. Complexitatea situaţiei de atunci, grefată pe imi­nenţa momentului crucial al descoperirii, mă făcea să simt în tot trupul fiorii nebănuiţi ai unei emoţii foarte intense.
— Şi acum? în ce stadiu se află acţiunea?
În forul meu interior, nutream speranţa ascunsă că poate voi reuşi şi eu să văd misterioasa structură din inte­riorul muntelui, după ce va fi descoperită. Sesizându-mi gândul, Cezar îmi spuse:
— Deocamdată ne aflăm în toiul pregătirilor, pe care trebuie să le direcţionez cu mare atenţie. Mai întâi am asigurat securitatea zonei care, spre norocul nostru, este greu accesibilă si relativ neumblată. Am apelat şi la ser­viciile armatei, organizând chiar o mini-bază în exteriorul perimetrului-focar, pe care 1-am identificat şi izolat împreună cu echipa noastră de specialişti. Am asigurat deja paza circulară a zonei, aducând acolo aproape două sute de militari. S-a construit un mic drum de acces şi s-a împrejmuit perimetrul circular cu sârmă ghimpată. Am montat, de asemenea, peste treizeci de pichete de pază. în interior am stabilit un al doilea cerc de securitate format din echipa a treia a departamentului. Există două bariere de acces pe drumul improvizat, care sunt prevăzute cu puncte de control. De data aceasta, logistica este masivă şi complexă, mai ales că durata acţiunii se poate întinde pe mai multe săptămâni. Generalul Obadea s-a ocupat de relaţia cu Ministerul Armatei pentru sprijinul material; au fost aduse corturi de campanie pentru militari şi se mon­tează releele de comunicaţie. Am vrut să imprim întregii acţiuni aspectul aparent al unei aplicaţii militare. Probabil că totul va fi gata în următoarele două-trei săptămâni. La sfârşitul lunii iulie soseşte dispozitivul de forare cu plas­mă, iar după aceea nu ne mai rămâne decât să pătrundem în interiorul muntelui.
Deşi nimeni nu intră în perimetru decât cu acordul meu sau al generalului Obadea, voi face în aşa fel încât să poţi vedea şi tu ceea ce vom descoperi. Aceasta, bineînţeles, dacă lucrurile vor decurge în mod normal, aşa după cum au fost stabilite. Mai sunt multe alte detalii, care nu prezintă însă o importanţă prea mare. Cunoşti acum esenţialul, în principiu, prima forare exterioară va începe în ultimele zile ale lunii iulie. Până atunci nu ne vom mai vedea, deoarece evenimentele intră în linie dreaptă iar specificul lor îmi solicită în mod deosebit prezenţa în acel loc. Dar, aşa cum ţi-am promis, te voi chema atunci când totul va fi în siguranţă şi bine pregătit.
Spunând acestea, Cezar s-a ridicat si şi-a luat rămas bun de la mine. Ne-am despărţit cu speranţa de a ne revedea curând în condiţii cu totul extraordinare.
Am preferat să merg pe jos spre casă. Gândurile şi presupunerile îmi invadau mintea, iar multitudinea posi­bilităţilor şi complexitatea intrigilor aproape că îmi dădeau dureri de cap. în noaptea aceea am adormit cu gândul la enigmatica civilizaţie care a construit ansamblul din interiorul muntelui, făcând astfel dovada unei tehnologii incredibile. Cine au fost acele fiinţe? Din ce genuni ale timpului ne transmiteau mesajul lor? Nu bănuiam însă nici pe departe imensa surpriză care aştepta de zeci de mii de ani să fie revelată în inima munţilor…


CAPITOLUL5

MAREA DESCOPERIRE

După acea întâlnire cu Cezar mintea mea era mai mereu preocupată de misterul structurii identifi­cate în interiorul Munţilor Bucegi. Doream foarte mult să iau şi eu parte la toate operaţiunile preliminare şi la momentul pătrunderii în marele tunel, dar realizam că aceasta nu era posibil. Trebuia să mă mulţumesc doar cu şansa de a avea acces pentru un timp scurt la locul marii descoperiri, în eventualitatea că lucrurile nu se complicau pană atunci. Timp de o lună şi jumătate de la convorbirea pe care am avut-o cu Cezar am aşteptat febril un semn de la el. îmi făceam în minte tot felul de scenarii, îmi ima­ginam diferite posibilităţi şi, practic, fiecare clipă devenise pentru mine o dorinţă intensă de a ajunge şi eu în acel loc din munţi. Aveam o încredere desăvârşită în Cezar şi ştiam că va face tot posibilul pentru a-mi facilita intrarea în „perimetrul principal” al zonei. Nu ignoram nici faptul că tensiunea acelei perioade trebuie să fi fost enormă pe umerii lui şi ai generalului Obadea, datorită jocului de culise foarte complicat care trebuia menţinut într-un fin echilibru. Ceea ce se petrecea atunci în munţi constituia cu adevărat o situaţie excepţională, a cărei importanţă viza nu numai siguranţa naţională ci chiar situaţia întregii omeniri, dacă luăm în consideraţie intere­sul enorm pe care îl manifesta în acea direcţie elita mon­dială a masonilor.
Operaţiunile de la faţa locului şi planul pe care îl con­cepuse Cezar erau îngreunate şi de faptul că, în paralel, era necesară înşelarea vigilenţei lui senior Massini şi a celorlalţi venerabili din elită. La toate acestea se adăuga presiunea exercitată de pericolul ca informaţia să ajungă la structurile de vârf ale statului, într-un astfel de caz, era puţin probabil ca situaţia să mai poată fi controlată cu efi­cienţă. Planul lui Cezar includea informarea conducerii politice a statului la un moment de timp bine definit.

Baza secretă din munţi

Clipa mult aşteptată a sosit puţin după mijlocul lunii august, într-o dimineaţă însorită am fost contactat prin fi­liera obişnuită, dar curând aveam să realizez că măsurile de precauţie erau de acea dată mult mai severe. Nu voi intra în amănunte, care oricum nu interesează prea mult. Puţin după prânz am ajuns la una din bazele militare secrete de la poalele munţilor, de unde am fost preluat cu elicopterul Departamentului Zero, fiind însoţit de doi mi­litari cu uniformă specială, care erau înarmaţi, încă de la Bucureşti, după consemnele ştiute, nici unul dintre cei care mă escortau nu a rostit o vorbă. Schimbările de vehicul şi de pază erau însoţite doar de ordine scurte, la obiect, întreaga acţiune se dovedea a fi rapidă şi precisă. Deşi cunoşteam prea bine aspectele implicate şi motivele pentru care era necesară asigurarea unei maxime secu­rităţi, mărturisesc totuşi că eram puţin contrariat de stricteţea măsurilor de siguranţă care erau luate, consi-derându-le exagerate. Mi-am dat însă repede seama că nu eram aproape deloc în măsură să apreciez la adevărata ei valoare întreaga operaţiune şi că trebuia să mă consider un tip foarte norocos pentru că mi se oferea nesperata şansă de a avea acces la ceea ce consideram a fi, probabil, cea mai importantă descoperire din timpurile moderne. Faptul că am fost chemat de Cezar şi că măsurile de  securitate erau extraordinare îmi oferea certitudinea că, într-adevăr, acolo fusese descoperit ceva de o importanţă colosală. Reflectam la faptul că, în timp ce imensa majoritate a oamenilor îşi duceau traiul zilnic, de multe ori într-un mod cât se poate de banal, această descoperire ar fi putut să transforme radical concepţiile tuturor într-o perioadă foarte scurtă de timp. Zâmbeam amar la gândul că, în conjunctura mondială prezentă, părerea mea era probabil mult prea idealistă. Pentru a determina o trans­formare de proporţii care să implice o justă analiză şi înţelegere atât a trecutului umanităţii cât şi a semnificaţiei profunde a vieţii, este nevoie de o abilă diplomaţie, de inteligenţă şi de virtuţi nobile pentru a te „strecura” print­re numeroasele piedici de natură mentală, psihică sauchiar materială care încă domină masele de oameni.
Cufundat în aceste gânduri aproape că nu am obser­vat coborârea elicopterului, care se apropia de noua bază ce fusese construită în munţi. Reflecţiile mele s-au eva­porat ca prin farmec la vederea ansamblului care se afla la câţiva zeci de metri sub mine. Deşi eram oarecum fami­liarizat cu operaţiunile de tactică militară şi cu tehnica folosită în astfel de ocazii, totuşi ceea ce puteam să văd atunci întrecea cu mult orice închipuire. In primul rând am realizat prezenţa masivă a forţelor americane datorită numărului mare de vehicule de teren care le sunt caracte­ristice şi a unor ansambluri masive , ascunse sub nişte prelate uriaşe pe care se vedea desenat steagul SUA. Puteam, de asemenea, să observ singurul drum amenajat, destul de larg, care venea din vale prin pădure, precum şi cele două centuri de securitate militară a accesului în bază; ele apăreau ca un fel de hotare late, formând fiecare aproape un cerc complet înjurul unei intrări mari în peretele stâncos al muntelui, între cele două centuri con­centrice de securitate exista un parc de camioane militare, câteva autovehicule de teren, precum şi două trei vehicule a căror formă şi scop nu le-am putut identifica pe loc. Am estimat că de-a lungul celor două centuri erau plasaţi aproximativ două sute de militari. Cei de pe centura inte-rioră purtau o uniformă specială, de culoare neagră, iar militarii de pe centura exterioară purtau uniformă obişnuită. Fiecare dintre aceştia avea armă automată, iar distanţa dintre ei era de doar câţiva metri. Am văzut că barăcile soldaţilor erau plasate între cele două hotare, iar cele ale echipei speciale se aflau imediat în spatele celei de-a doua centuri. Drumul era blocat de bariere duble şi masive în dreptul fiecărei centuri, cu dublu pichet de con­trol de fiecare parte a lui. Am apreciat distanţa între cele două centuri de securitate la aproximativ cincizeci de metri. Se pare că activitatea era frenetică, deoarece obser­vam un du-te-vino continuu între cele două comanda­mente, dar mai ales în interiorul perimetrului-focar, până la peretele care fusese tăiat în munte.
Observaţiile mele generale au fost întrerupte de ateri­zarea elicopterului pe un loc amenajat în interiorul perimetrului principal, după a doua centură de securitate. Am coborât şi imediat am fost încadrat de doi militari , care de această dată erau americani. Ne-am deplasat doar vreo douăzeci de metri de la elicopter, cei doi din echipa specială fiind în faţă, iar americanii în spatele meu. Mi s-a spus să mă opresc şi am rămas acolo în picioare, toţi cinci, cam o oră; în mod evident, aşteptau ordinul de pre­luare a mea.
Abia atunci am început să realizez cu adevărat pro­porţiile operaţiunii care se desfăşura în zonă şi să intuiesc importanţa ei excepţională. Iniţial am fost mirat de „trata­mentul” la care eram supus; nu pentru că m-aş fi simţit jignit, ci mai ales pentru stricteţea aproape incredibilă cu care se desfăşurau acţiunile în cadrul bazei, îi priveam pe cei patru care mă încadrau politicos, dar foarte ferm; nu s-au clintit din poziţia în care se aflau, nu s-au relaxat, nu au vorbit şi aproape că nici nu au clipit timp de o oră, cât am aşteptat acolo. Complet impasibili, îmi dădeau mai mult impresia unor roboţi, decât a unor făpturi umane. Neavând încotro, am rămas şi eu aproape nemişcat între ei, îndoindu-mă doar din când în când pentru a nu amorţi. Am încercat să aflu motivul aşteptării noastre, precum şi alte amănunte, dar era ca şi cum aş fi vorbit la patru stâlpi de beton. Am înţeles atunci că ordinele erau extrem de severe şi stricte şi nu am mai pus alte întrebări, aşteptând resemnat venirea lui Cezar.
Cu toate că era relativ obositor să rămân în picioare un timp destul de îndelungat în acelaşi loc, am folosit acel prilej pentru a observa cu atenţie ceea ce se afla în jurulmeu. Emoţia de care fusesem cuprins încă de la plecarea din Bucureşti se amplificase şi mai mult. Mă aflam, prac­tic, la mai puţin de o sulă de metri de ţinta viselor şi pre­supunerilor mele, de o fenomenală descoperire care aştepta poate de zeci de mii de ani să fie revelată. Fiorul necunoscutului care plutea în aer cuprindea parcă întrea­ga bază, insuflând în mod tainic fiecărei persoane de acolo un aer aparte, grav, de enigmatică focalizare inte­rioară.
În faţa mea, puţin lateral dreapta de la locul în care mă aflam, se deschidea în munte gura largă a unui tunel. Puteam să văd sistemul modern de iluminare care fusese montat la intrare şi care continua în interiorul tunelului. Din nefericire, unghiul în care mă aflam şi prezenţa unui mare cort de campanie şi a două construcţii modulare ultramoderne, în formă de emisferă, îmi bloca perspecti­va, în aceeaşi zonă principală în care mă aflam existau mai multe jeep-uri şi vehicule americane, iar în marginea din stânga mea erau două ansambluri uriaşe, acoperite fiecare cu câte o prelată, care după formă sugerau că adă­posteau lăzi uriaşe, al cărui conţinut nu îl cunoşteam. Gura tunelului era blocată de o barieră lată din metal, fiind păzită de o parte şi de alta de doi militari americani; uniforma lor sugera că făceau parte din trupele de elită ale puşcaşilor marini.
Insă ceea ce mi-a atras îndeosebi privirea era uriaşul hangar săpat în piatra muntelui, care se afla în dreapta tunelului păzit. Era imens, măsurând cam zece metri înălţime şi, din câte am putut eu aprecia, cam cincizeci de metri adâncime. Era perfect realizat, cu pereţii finisaţi şi bolta curbată în mod impecabil. M-am întrebat ce tehnologie au folosit dacă au reuşit să construiască tot ceea ce vedeam în aproximativ o lună. Ulterior aveam să aflu cu stupoare că realizarea forajului în cazul hangaru­lui nu durase decât o singură zi.
În interiorul halei erau stivuite multe lăzi pe o parte, iar pe cealaltă parte se aflau trei construcţii speciale, ca nişte camere lungi al căror scop, cred, nu putea fi decât cel de analiză şi cercetare. De altfel, în interiorul hangaru­lui era o relativă agitaţie, deoarece puteam să observ multe persoane cu halate albe, care intrau sau ieşeau grăbite din acele mini-laboratoare, purtând în mâini diferite obiecte sau hârtii. Atât pe culoarul din mijloc al hangarului, cât şi afară, aproape de gura tunelului, am văzut mai multe vehicule mici cu motor electric, pe care unii dintre cei de acolo le foloseau pentru a se deplasa în interior. Nici tunelul şi nici hangarul nu erau prevăzute cu uşi culisante, probabil datorită complicaţiilor construc­tive, care nu erau momentan necesare. Hangarul avea totuşi, în partea de sus, un sistem mecanic de „perdea”, confecţionat dintr-un material semitransparent, care nu era lăsat decât pe un sfert din înălţimea intrării. Sistemul de iluminat era impecabil şi am observat două mari ge­neratoare care funcţionau undeva mai jos, pe coasta muntelui, între cele două centuri de securitate şi control. La o oarecare depărtare de marele cort de campanie, în stânga mea, se afla un şir de barăci moderne iar în spatele lor mai multe corturi de campanie de dimensiuni medii, care cu siguranţă reprezentau adăposturile de noapte pen­tru personalul de cercetare şi pentru militari. Nu am observat însă nimic care să semene a loc în care se pregăteşte hrana; concluzia mea a fost că aceasta este adusă zilnic cu un camion, probabil cu o pază foarte se­veră. Ulterior aveam să aflu că bucătăria fusese amenajată câţiva kilometri mai la vale şi că, într-adevăr, un grup de militari din echipa specială a DZ făcea zilnic drumul cu un camion, aducând hrana pentru cei din bază. Aceastăsoluţie a fost preferată pentru a reduce şi mai mult activi­tatea periferică a personalului şi pentru a micşora, de asemenea, riscurile de securitate. Masa era servită separat de fiecare grupă de militari, la barăcile lor. în perimetrul-focar ea era servită în cortul mare de campanie, atât pen­tru militarii români şi americani, cât şi pentru echipele de cercetători. Am aflat că americanii veniseră cu alimente proprii şi cu bucătarii lor, însă aceştia fuseseră trimişi la un loc cu cei români, în bucătăria de la poalele muntelui.
Cele două construcţii semisferice erau reşedinţele staff-ului român şi, respectiv, al celui american. Cezar mi-a dezvăluit ulterior că în una dintre acestea, care era mai mică, locuia el şi generalul Obadea, iar în cealaltă se aflau doi generali de la Pentagon şi un consilier pe probleme de securitate naţională de la Washington. Aceste clădiri extraordinar de ergonomice semănau mai mult cu clădirile unor staţii de cercetare de pe alte planete şi lăsau o impresie foarte plăcută, de comfort şi mare siguranţă. Materialul din care erau făcute avea culoarea albă şi era delimitat în suprafeţe hexagonale, iar în apropierea vâr­fului exista o bandă lată dintr-un material de culoare albastru închis. Pe această bandă erau dispuse un fel de leduri luminoase uriaşe, despre care mi s-a spus că, atunci când luminau noaptea, creau o atmosferă calmă şi deosebit de frumoasă.
Am urmărit un anumit timp activitatea din perimetru; fiecare persoană se mişca rapid şi dădea senzaţia că ştie cu precizie ce are de făcut. Din când în când venea sau pleca un jeep, ori militarii descărcau ceva din lăzile de sub prelată. Din păcate, distanţa şi obstacolele nu mi-au per­mis să observ cu claritate obiectele care erau deplasate. Eram totuşi mirat de prezenţa relativ masivă a ameri­canilor, deoarece Cezar mă lăsase să înţeleg că va fi doar o echipă care să mânuiască dispozitivul de forare cu plasmă.
Chiar în momentele în care făceam diferite supoziţii cu privire la acest aspect, am remarcat faptul că unul din­tre militarii români, care se afla în faţa mea a dus o mână la urechea dreaptă, a ascultat cu atenţie şi apoi a rostit repede câteva cuvinte. Imediat după aceea ne-am îndrep­tat spre gura întunecată a tunelului, care pe măsură ce mă apropiam îmi părea tot mai mare şi mai ameninţătoare.
Ne-am oprit în aceeaşi formaţie lângă una dintre cele două construcţii semisferice, la doar câţiva metri în late­rala tunelului. Inima a început să-mi bată cu putere; din­colo de bariera lată, păzită de cei doi militari americani inflexibili, se afla poate cel mai teribil mister de pe pla­netă. Ce se petrecuse în intervalul de o lună şi jumătate de la ultima discuţie pe care am avut-o cu Cezar? Ce s-a descoperit în acea zonă a muntelui? Am observat atunci că prin faţa tunelului şi în interiorul lui, pe o fâşie lată de aproximativ doi metri exista o bandă de cauciuc canelat, pe care erau înşiruite câteva vehicule electrice de pro­ducţie americană. Vedeam acum interiorul tunelului, luminat discret de instalaţiile cu neon plasate pe tavan şi pe pereţii laterali, însă tunelul se curba spre stânga după doar zece metri, astfel că nu puteam să observ mai mult.
Atunci a apărut Cezar. Venea din interiorul coridoru­lui, conducând un vehicul electric. Lângă el se afla un bărbat în vârstă, cărunt, dar cu un chip având trăsături
ferme, pline de hotărâre. Amândoi erau serioşi şi tăcuţi. Cezar a coborât lângă mine şi abia atunci cei patru mili­tari s-au retras discret, după ce au salutat. Am făcutcunoştinţă cu generalul Obadea, care m-a privit pătrunză­tor câteva clipe; mi-a strâns mâna cu putere şi după ce am schimbat câteva amabilităţi s-a retras în construcţia se­misferică. Era evident pentru mine că generalul ştia totul de la Cezar în ceea ce mă privea şi că îşi dăduse con­simţământul să fiu adus în acel loc. Probabil că această mişcare făcea parte din planul lor de demascare a ac­ţiunilor masonice şi au considerat că este necesar să fiu şi eu în acel loc. Chiar dacă mă simţeam doar o rotiţă în acest imens angrenaj de elemente misteriose, aspecte şi intrigi, eram foarte bucuros că aveam acea şansă extraor­dinară şi eram hotărât să mă achit cu cea mai mare responsabilitate de sarcina pe care mi-o asumasem.

Marea Galerie
— Situaţia este destul de critică, a spus Cezar preocu­pat. Relaţia cu senior Massini a devenit încordată, însă ceea ce este mai grav e că totul s-a aflat la vârfurile put­erii de stat. Ne aşteptam la asta, dar în nici un caz atât de repede. Intenţia noastră era să prezentăm datele proble­mei la un moment din viitor, care trebuia să fie mult mai prielnic. Acum lucrurile sunt foarte tensionate, atât pe plan intern, cât şi pe cel extern. Nu cunoşti multe din câte s-au petrecut în ultima lună. Vino, am să-ţi rezum princi­palele elemente în timp ce vom merge prin tunel, zise el îndreptându-se spre intrare.
În felul acesta câştigam timp; nu am luat un vehicul electric, tocmai pentru ca Cezar să poată să-mi relateze pe scurt felul în care au decurs evenimentele, în plus, aveamposibilitatea să privesc totul îndeaproape şi cu mai multă atenţie.
Tunelul era „pavat” cu o folie groasă de cauciuc. De o parte şi de alta a acesteia, până la perefii de piatră ai muntelui era doar stâncă. La intrare şi încă pe o lungime de câţiva metri după aceea erau infiltraţii de apă, însă după ce tunelul cotea lin spre stânga, la aproximativ zece metri de la intrare, totul devenea perfect uscat. Eram uluit de exactitatea forării şi mai ales de finisarea pereţilor din piatră, care aproape că păreau şlefuiţi. Lumina albă scotea în evidenţă într-un mod splendid culorile variate ale diferitelor formaţiuni geologice, luminând discret inte­riorul tunelului într-un ireal joc de sclipiri şi umbre. Zgomotul paşilor noştri era înăbuşit de covorul de cau­ciuc, iar în galerie domnea o atmosferă enigmatică dar foarte incitantă pentru mine. Era cam rece pentru felul în care mă îmbrăcasem, însă Cezar mi-a spus că această situ­aţie nu va dura prea mult.
— Maşina a forat la început după o ciudată deviaţie a câmpului magnetic. La scurt timp, însă, am realizat eroarea, astfel că s-a procedat la corecţia traiectoriei. Uite, chiar aici, spuse Cezar, oprindu-se în curba spre stânga a tunelului.
M-am oprit şi eu, admirând modul elegant de racor­dare a galeriei. După curbă, aceasta se întindea perfect dreaptă cale de vreo cincizeci de metri într-un fel foarteasemănător cu un tunel de metrou, deşi era poate ceva mai lată. La capătul acestei distanţe, în inima muntelui am văzut ceva ce semăna cu o poartă imensă, care parcă se deplasase prin culisare spre stânga, ocupând acum mai puţin de un sfert din lăţimea galeriei. Acolo se aflau, de asemenea, doi militari înarmaţi, iar locul era foarte bine luminat pe toată circumferinţa tunelului. Exista şi o gheretă modernă, îngustă dar destul de lungă pe partea dreaptă, imediat înainte de marea intrare într-o altă galerie pe care deja o puteam vedea; această intrare era străjuită de uşa enormă care culisase. Am ştiut atunci că acela era începutul aventurii, al marii descoperiri care fusese făcută. Mi-am adus aminte de schiţa pe care o desenase Cezar la ultima noastră întâlnire şi am realizat că ea co­respundea realităţii pe care o vedeam atunci, cel puţin în ceea ce privea plasarea misterioasei galerii în munte.
— Am fost uluit de tehnologia pe care o aveau la dis­poziţie americanii, îmi spuse Cezar. Maşina de forat cu plasmă nu are dimensiuni mari, dar necesită un echipa­ment special pentru cei care se află în preajma ei şi a locu­lui forat. Este ceva asemănător cu echipamentul de anti-radiaţie atomică. Eu însumi am îmbrăcat un astfel de cos­tum special şi am urmărit forarea de foarte de aproape. Spectacolul care ţi se înfăţişează atunci în spatele lentilelor care conţin o substanţă sofisticată de protecţie este aproape incredibil. Ai senzaţia că piatra realmente se „topeşte” sub acţiunea jetului de plasmă, dar de fapt roca este făcută foarte maleabilă, până în apropiere de punctul de curgere şi este imediat modelată circular de presiunea exercitată de câmpul magnetic rotitor care direcţionează totodată şi jetul plasmatic. Nu există deloc praf iar res­turile sunt chiar neglijabile. Viteza de pătrundere este colosală pentru o astfel de lucrare; distanţa de la intrare şi până la cei doi militari pe care îi vezi acolo a fost parcursă în doar cinci ore. în urmă totul rămâne ca şi cum a fost şlefuit şi foarte curat, astfel încât covorul de cauciuc şi instalaţiile erau deja pregătite la gura tunelului înainte ca maşina de forat să fie scoasă afară.
În timp ce ne îndreptam spre galeria cea mare, Cezar mi-a relatat faptul că, iniţial au forat într-o altă zonă a muntelui, pentru a urmări să ocolească bariera energetică de la intrarea în tunelul principal din interiorul muntelui. Au ales o locaţie mai sus, pe coastă, la aproximativ trei sute de metri de zona în care fusese stabilită baza şi au forat câteva zile, deoarece distanţa până la tunel era mult mai mare, iar pătrunderea nu era în plan orizontal, ceea ce îngreuna mult procedurile tehnice. Până la urmă au ajuns la peretele tunelului, însă orice efort de a-1 străpunge a fost zadarnic. Nu ceda nici la jetul de plasmă, nici la câm­pul magnetic şi nici la dinţii frezelor. Au fost nevoiţi să abandoneze acea variantă şi să astupe intrarea în galeria pe care tocmai o foraseră. S-a revenit deci la punctul iniţial şi s-a început străpungerea plană a peretului de rocă, până când au ajuns la bariera de energie.
— Forajul era urmărit în fiecare clipă pe monitoarele de control şi era corelat cu distanţa până la zona energe­tică. Cu câţiva metri înainte de aceasta am dat de începutul galeriei pe care o vezi acum, astfel încât tot ceea ce aveam de făcut era să racordăm cele două tunele, mi-a explicat Cezar.
Între timp am ajuns în faţa intrării care era păzită de cei doi militari din forţele speciale. După uniformă şi însemnele de pe ea, unul era român, iar celălalt american. Militarii 1-au salutat pe Cezar, care s-a îndreptat câţiva metri în dreapta, spre gheretă. Americanul a intrat înăun­tru, unde probabil avea un pupitru de comandă, căci dintr-o nişă a construcţiei a apărut imediat un braţ lung din metal cu un dispozitiv complicat la capăt. Braţul era arti­culat; Cezar 1-a ridicat la nivelul ochiului şi după câteva secunde s-a auzit un sunet scurt de acces.
— Au fost luate toate măsurile de prevedere, îmi zise el, revenind lângă mine. Amprenta irisului meu a fost analizată şi stocată ca o informaţie-cod. Sistemul de secu­ritate nu reacţionează decât la citirea cu o rază laser a irisului meu sau al generalului Obadea. Acum, de pildă, a fost dezactivat sistemul de senzori cu laser, foarte compli­cat, care a fost montat exact aici, la intrare. Este invizibil, iar dacă am fi trecut direct ar fi declanşat în mod automat alarma în bază. Noi am refuzat amprentarea iridologică a generalilor americani şi am insistat ca accesul în Marea Galerie să ne aparţină în exclusivitate. De aici au început, de fapt, primele probleme, zise el gânditor.
Am observat că ghereta avea o prelungire dincolo de poartă, în Marea Galerie, din care ieşea de asemenea un dispozitiv laser de citire a irisului. Cezar mi-a explicat că acela era pentru revenirea din Marea Galerie. Am aflat de asemenea că el putea anula sistemul de securitate prin aplicarea, simultan cu citirea irisului, a palmei şi a degetelor de la mâna lui dreaptă într-un locaş special. Metoda era folosită atunci când trebuiau să se efectueze transporturi masive prin Marea Galerie.
Cezar a mers câţiva metri mai în spate şi a început să-mi explice:
— Barajul energetic acţiona aproximativ în această zonă. Este, practic, o proiecţie energetică, dar nu ne-am putut da seama cum a fost realizată. Nu putem înţelege, deasemenea, cum a fost posibil ca acel baraj energetic să subziste continuu, timp de milenii în şir. Nu cunoaştem sursa care îl alimentează şi nici modalitatea tehnologică prin care este realizat acest lucru. Practic, cu excepţia fap­tului că am reuşit să pătrundem dincolo de el, nu ne-am lămurit în nici o altă privinţă, însă depăşirea lui a implicat un fapt tragic.
Mă aflam în spatele lui Cezar, privind tavanul galeriei, acolo unde se realizase racordul cu marele tunel. De fapt, mai întâi erau câţiva metri de galerie în roca muntelui, la un diametru mai mare decât galeria săpată de dispozitivul american cu plasmă; pe această porţiune pereţii nu erau finisaţi, ci neregulaţi, cu multe colţuri, în plus, această zonă a galeriei, care avea aproximativ şase metri în lungime, nu era circulară ci avea secţiunea pătrată. Racordul celor două galerii s-a făcut doar la nivelul solului, care a fost nivelat într-o uşoară pantă descendentă, dinspre galeria noastră către galeria antică, de dimensiuni mai mari. Diferenţa de nivel era cam de un metru şi puteam să o observ foarte bine în zona tavanului, la îmbinarea dintre cele două tuneluri. Forarea a fost aproape concentrică cu galeria antică, însă nimeni nu putea să explice cum a fost posibil ca acest tunel să înceapă brusc, din interiorul muntelui. Ea era în mod evident o lucrare artificială. Posibilitatea ca intrarea să fi fost acoperită pe o distanţă de aproximativ şaizeci de metri nu era credibilă, deoarece structura masivă din piatră era identică cu cea a rocilor din jur.
L-am întrebat pe Cezar ce s-a petrecut când au ajuns la bariera energetică.
— In acel moment discutam împreună cu generalul Obadea şi cu generalii de la Pentagon anumite aspecte legate de securitatea bazei. Am fost anunţaţi că s-a realizat străpungerea şi unificarea celor două galerii. Până să sosim şi noi, militarii începuseră deja să retragă dispoz­itivul de plasmă din galerie. Cei trei din prima echipă de intervenţie specială a Departamentului s-au strecurat înăuntru pentru a vedea condiţiile din noua galerie. Aceasta a fost o mare greşeală, deoarece au ignorat protocolul de acţiune. Au sărit treapta de nivel de un metru între cele două galerii şi au început să cerceteze zona de aproximativ patru metri pe care ştiau că o au la dispoziţie până la bariera de energie, care era invizibilă. Din păcate nimeni nu a putut să explice cum s-au petrecut lucrurile. Probabil că cei trei s-au apropiat foarte mult de barajul energetic, deoarece câteva clipe mai târziu s-aauzit un zgomot ciudat, dar puternic, ca un scurt-circuit. I-am găsit prăbuşiţi la baza inferioară a barierei invizibile, cu trupurile ciudat contorsionate, ca şi cum ar fi fost delimitate de marginea precisă a unui perete. Toţi trei erau morţi. Medicii au declarat moartea lor instantanee prin stop cardiac. Acest lucru a creat o oarecare panică, deşi noi ne-am străduit să aplanăm incidentul. După cum aveam să-mi dau seama imediat, panica era determinată mai mult în rândul staff-ului american şi se datora faptu­lui că temerile iniţiale ale membrilor săi începeau să se adeverească, într-adevăr, în acel moment nu aveam practic nici o cale de acces în galeria antică. Forarea laterală eşuase datorită materialului necunoscut care rezista la orice tentativă de străpungere, iar barajul energetic se dovedea a fi inexpugnabil.
Venerabilul Massini era şi el prezent acolo şi mi-a cerut părerea, în acea perioadă, detaşamentul de comando american încă nu venise. Erau doar specialiştii cu dispozitivul de forare, o echipă de cercetători şi reprezen­tanţii lui senior Massini, care sunt şi acum: doi generali de la Pentagon şi consilierul prezidenţial. Totuşi, nu sunt atât de sigur că preşedintele SUA fusese anunţat de această operaţiune. Era evident o problemă internă, de culise, din care ei doreau să tragă cât mai multe avantaje. Venerabilul ştia mai multe despre originea acestei descoperiri şi, după cum mi-am dat seama, el avea cunoştinţe despre cel puţin un element care se găsea în sala cea mare, în care vom ajunge peste puţin timp. Nerăbdarea masonului era reţi­nută, dar fermă, în acel moment aş fi putut să dispun înde­părtarea lor din zona aceasta, dar nu aş fi rezolvat nimic, decât că aş fi complicat foarte mult lucrurile. Influenţa lui senior Massini ar fi condus în cele din urmă chiar la înlocuirea mea şi a generalului Obadea de la conducerea unei operaţiuni care încă nu fusese adusă la cunoştinţa puterii politice. Aveam, desigur, toate justificările şi cir­cumstanţele atenuante, dar era bine ca informarea să vină de la noi şi nu de la cei străini. Un element cu totul nepre­văzut a modificat însă radical situaţia, îndreptând-o pe o pantă foarte tensionată şi periculoasă, care există şi în prezent. Sper, totuşi, că aceste tensiuni să nu escaladezedincolo de un anumit punct, pentru că atunci va fi dificil de spus ce se poate întâmpla.
Cezar veni mai aproape de imensa poartă din piatră,care străjuia intrarea în Marea Galerie. Se apropie de peretele din stânga al tunelului, în partea în care culisase poarta, şi îmi spuse  :
— Acum te afli chiar în zona barierei energetice, atunci când este activată. Vezi ceva pe peretele de lângă mine?
M-am uitat cu atenţie şi am observat în roca denive­lată o porţiune destul de mare, de formă pătrată cu latura de circa douăzeci de centimetri, perfect finisată, care părea încrustată în peretele muntelui. Pe ea era trasată cu precizie forma unui triunghi echilateral cu vârful în sus.
— Aceasta este „cheia” pe care ne-au lăsat-o cei care au construit acest ansamblu. Fără ea am fi fost complet neputincioşi. După moartea celor trei militari am venit exact unde te afli tu acum şi am cercetat atent locul cu privirea, observând acest pătrat de piatră foarte bine şlefuit pe care este reprezentat simbolul triunghiular. Atunci, însă, galeria era blocată de poarta uriaşă pe care o vezi aici. Problema era că eu mă aflam foarte aproape de barajul energetic, care se găsea cam la doi metri în faţa porţii, adică acolo unde eşti tu acum. După cum vezi, pătratul şlefuit care este încastrat în roca muntelui se află între imensa poartă de piatră şi bariera energetică. Cum era şi firesc, presupuneam că funcţia lui era aceea de a comanda deschiderea porţii. Dar cum să ajung la el dacă drumul era barat de zidul invizibil de energie?
ÎI priveam descumpănit pe Cezar. Cei doi militari intraseră de mult în gheretă, lăsându-ne singuri la intrarea în misteriosul coridor antic. Eram profund marcat de emoţia aflării unor secrete vechi de mii şi mii de ani care mi se revelau acum în mod gradat. Datorită surescitării, corpul îmi părea mai uşor iar cuvintele lui Cezar îmi ajungeau oarecum estompat la urechi. Cu toate acestea, dobândisem o luciditate extraordinară şi înţelegeam totul foarte repede, în mod intuitiv.
— Era o problemă de frecvenţă de vibraţie, am spus eu, mirându-mă de calmul cu care am rostit acele cuvinte. Cezar mă privi cu surprindere.
— Exact, mi-a confirmat el. Căutând o rezolvare, am închis atunci ochii şi m-am focalizat asupra barajului energetic. După puţin timp am simţit că de fapt acesta era „viu”, dar într-un mod foarte special, pe care nu-1 puteam explica celor de faţă. Doar venerabilul cred că ar fi putut înţelege, dar el era chiar cel căruia nu doream să-i dezvălui nimic din tainele pe care le aflam.
Am simţit că între mine şi energia barajului exista o anumită „compatibilitate”, ceva în genul unei simpatii reciproce şi că testul „vibraţiei personale” îl trecusem cu succes. Nu m-am putut opri, totuşi, să mă întreb ce grad excepţional de dezvoltare tehnologică şi spirituală au avut cei care stabiliseră acest veritabil „prag” de verificare energetică pe care ştiinţa actuală nici măcar nu îl poate concepe, nicicum să-1 realizeze practic. Apoi am luat de jos câteva resturi de rocă şi le-am aruncat spre peretele invizibil de energie. Imediat ce piatra atingea barajul energetic, se transforma într-o pulbere fină care cădea la sol, formând o linie dreaptă. Am cerut să mi se aducă şi alte obiecte din metal, plastic, lemn sau piele. Concluzia era clară: tot ceea ce era alcătuit din substanţă amorfă era prefăcut instantaneau în pulbere şi tot ceea ce reprezenta materie organică era respins, dacă nu avea o anumităfrecvenţă înaltă de vibraţie individuală. Am trimis pulbe­rile la laborator pentru analiză şi apoi am atins uşor cu mâna suprafaţa invizibilă a barierei de energie. Am simţit doar nişte fine furnicături pe piele, care erau foarte plă­cute, astfel încât am înaintat cu tot trupul, trecând în partea cealaltă a peretelui energetic. Grosimea acestuia am apreciat-o la cel mult un centimetru.
Priveam acum feţele uluite ale oficialilor americani şi ai celor câţiva membri din echipa mea, care se aflau în partea cealaltă a barajului de energie. M-am apropiat de perete şi am apăsat pe triunghiul de pe pătratul de rocă perfect şlefuită pe care îl vezi aici. De fapt nu a fost nevoie decât să-1 ating, deoarece el nu are joc, nu se deplasează; doar suprafaţa lui este delimitată în perete. Poarta de piatră, din care tu vezi acum doar o mică parte, a început imediat să culiseze lin şi aproape fără zgomot spre stânga şi s-a oprit în poziţia pe care o are în prezent. Acela a fost momentul când am văzut cu toţii, pentru prima dată, Marea Galerie. A fost un moment de încărcă­tură emoţională deosebită, în primul rând am fost şocaţi de faptul că ea era luminată, aşa cum o vezi tu acum, fără să conţină totuşi nici o sursă de lumină, cel puţin dintre cele convenţionale pe care noi le cunoaştem.
Cezar făcu o scurtă pauză. Eu priveam stupefiat în interiorul Marii Galerii şi abia atunci mi-am dat seama că în ea nu exista nici o sursă de iluminat. Prea absorbit de cele ce îmi relata Cezar şi de propriile mele observaţii ale zonei de fuziune dintre cele două tuneluri, mi-am închipuit că lumina din Marea Galerie provenea, de asemenea, de la instalaţiile de iluminare care probabil fu­seseră montate de-a lungul ei, aşa cum era cazul tunelului forat de curând. Abia acum realizam însă, uluit, că acea lumină parcă că nu avea nici o sursă, deşi eram tentat să spun că ea provenea din materialul extraordinar care înve­lea pereţii galeriei. Această lumină era mai puţin intensă decât cea din galeria noastră, dar era foarte plăcută,inducând o evidentă stare de relaxare şi detensionare fi­zică şi psihică.
— Apoi a fost acest sentiment complex şi foarte pro­fund pe care (i-1 provoacă mărimea coridorului, culoarea şi modelul materialului din care el este alcătuit, a conti­nuat Cezar să vorbească. Cu greu îi vezi capătul de aici, însă îţi spun că tunelul coteşte brusc către dreapta, cam după trei sute de metri. Te vei convinge imediat şi singur.
Să revin însă la barajul energetic.
Am atins din nou triunghiul şlefuit, iar poarta a alunecat la loc, închizând accesul spre Marea Galerie. Abia după ce am deschis din nou poarta , trecând prin zona barajului de energie, mi-am dat seama că el era anu­lat. Deci comanda unică îndepărta obstacolul energetic şi totodată deschidea şi poarta din piatră care bloca accesul spre Marea Galerie. Ulterior, am făcut mai multe experi­mente, mai ales după ce am delimitat cu precizie zona de acţiune energetică a barajului. Generalul Obadea a venit şi a atins cu buricul unui singur deget suprafaţa invizibilă a barierei energetice dar, deşi nu a păţit nimic grav, totuşi el a fost cuprins de ameţeală şi de o vagă senzaţie de greaţă. Consilierul prezidenţial american a fost însă izbit cu violenţă la pământ, deşi contactul între piele şi zidul energetic nu a fost decât unul foarte fin. Şi-a revenit din leşin mai târziu, sub îngrijirile medicului. După aceeanimeni nu a mai dorit să încerce să străbată zidul ener­getic. Probabil că cei trei militari care au murit au avut un contact simultan pe o suprafaţă mult mai mare, care le-a fost fatal.
Problema este că nici în spatele acestei bariere invi­zibile, adică între poarta închisă şi zidul energetic, cei care nu îl pot traversa nu pot rămâne prea mult timp. Am făcut probe cu câţiva militari şi, după ce am închis poarta şi sistemul energetic, aceştia mi-au spus că simt o senza­ţie de sufocare care în timp devine din ce în ce mai acută. Am fost deci nevoiţi să lăsăm deschis atât barajul ener­getic cât şi poarta de acces, dar după cum ai văzut am plasat doi oameni de pază şi am recurs la sistemul de alar­mă care previne astfel orice intrare neautorizată în Marea Galerie. Sistemul cu identificarea irisului se resetează după cinci secunde de la anularea lui, care sunt suficiente pentru a traversa linia de intrare în galerie, dincolo de sis­temul culisant al porţii. Vino lângă mine, vreau să-ţi arăt cum funcţionează poarta.
Cezar a atins uşor pătratul din piatră şlefuită. Imensa poartă, care avea o grosime cam de treizeci de centimetri şi înălţimea cât cea a Marii Galerii, adică peste şase metri, se deplasa foarte silenţios, graţie unui sistem de angrenare pe care nu puteam să-1 identific. Când poarta a închis complet intrarea am putut să remarc că era perfect şlefuită, însă fără nici o inscripţie pe suprafaţa ei; era doar un perete imens de rocă aproape lucioasă, cântărind prob­abil mai mult de douăzeci de tone. Ce anume îl făcea, totuşi, să se mişte atât de uşor şi delicat? Tocmai când căutam răspunsul la această întrebare cercetând cu atenţie marginea inferioară, am simţit că încep să respir cu greu­tate şi că mă cuprinde o vagă ameţeală. Cezar, care mă urmărea cu atenţie, deschise din nou poarta şi efectul dis­păru la fel de brusc precum apăruse. El îmi citi din ochi întrebarea.
— Nu ştiu ce anume declanşează acest efect specific. Probabil este un gen de acţiune interactivă între suprafaţa porţii, atunci când aceasta este închisă şi bariera de energie, care afectează corespunzător orice organism viu din acest spaţiu intermediar. Nu am reuşit să descifrăm nici taina deplasării porţii, care este gigantică. Dacă priveşti cu atenţie, constaţi că atunci când se deplasează spre dreapta, ea împinge această dală de piatră care acop­eră spaţiul pe grosimea porţii. Când culisează la stânga, dala de piatră şlefuită revine şi ea, strâns lipită de margi­nea porţii, ca împinsă de un resort. Totuşi, nu cred că este vorba de o astfel de metodă tehnologică oarecum primi­tivă, deoarece totul se desfăşoară într-un mod mult prea lin şi silenţios. Trebuie să fie o cu totul altă tehnologie. Generalii americani au venit cu propunerea de a sfărâma pragul de piatră pentru a vedea ce este dedesubt, însă noi nu am acceptat aşa ceva. Mi s-a părut o soluţie infantilă. Am privit cu atenţie calea de rulare a porţii; îmbinările erau incredibil de exacte şi foarte bine şlefuite. Nu putea pătrunde nimic printre ele şi nici nu se putea observa ce era dedesubt. Poarta modelată cu exactitate „ieşea” pur şi simplu din peretele din stânga al galeriei şi culisa până la peretele din dreapta, unde se îmbina perfect cu acesta.
— În timp ce făceam aceste experimente şi observaţii după dezactivarea barierei energetice, unul dintre militarii care asigurau paza a venit la grupul nostru şi ne-a anunţat că tehnicienii americani solicitau prezenţa noastră în bază pentru a ne anunţa ceva deosebit, a continuat Cezar să relateze evenimentele care s-au petrecut. Unul dintre cei doi generali americani şi generalul Obadea s-au deplasat repede afară, unde se afla centrul tehnic de interpretare a datelor. Peste puţin timp ei mi-au transmis că, în mod straniu, imediat după dezactivarea primului baraj ener­getic de la intrarea în Marea Galerie, scutul semisferic uriaş de la celălalt capăt al ei s-a activat brusc trecând la un nivel de vibraţie superior şi emiţând o mare radiaţie luminoasă. Rostind acestea, Cezar se îndreptă către ghereta militarilor.
— Să mergem acum, îmi spuse el. E timpul să intrăm în Marea Galerie. Vei putea să te convingi singur de cele ce ţi-am spus.
Reluă procedura cu recunoaşterea irisului şi astfel am putut trece pragul porţii, păşind pentru prima dată pe materialul acela atât de straniu şi foarte special al tunelu­lui antic, în spatele nostru cei doi militari îşi reluară tăcuţi posturile de pază.
Chiar la intrarea în Marea Galerie erau două vehicule electrice, dar noi am preferat să mergem pe jos, pentru ca Cezar să aibă timpul necesar să-mi relateze ceea ce s-apetrecut, în timp ce el vorbea, eu studiam cu interes galeria.
La o privire superficială se putea spune că pereţii ei şi   solul pe care călcam erau chiar din piatra muntelui, atent şlefuită. M-am apropiat de peretele din stânga şi 1-am pipăit: era acoperit cu un material ce părea sintetic, dar în acelaşi timp crea strania senzaţie că are şi o parte organică în el. Avea culoarea petrolului, dar adeseori reflexiile sale erau verzi şi chiar albastru închis. Impresia tulburătoare de ape provenea de la dungile neregulate care îl brăzdau în toate direcţiile. Uimitor era faptul că, atunci când ne deplasam , dungile îşi modificau şi ele poziţia, lăţimea şi culoarea, dar acest lucru se petrecea foarte lin, creând impresia că era doar un efect relativ al mişcării noastre faţă de perete. Nuanţele culorilor aveau un efect profund relaxant asupra psihicului şi modificau sensibil aprecierea corectă a distanţei. Când am remarcat acest lucru, Cezar mi-a spus:
— Şi noi am sesizat acelaşi aspect. Am fost nevoiţi să măsurăm distanţa totală şi pe segmente a galeriei şi chiar să plasăm unele indicatoare pe margine.
Intr-adevăr, pe partea dreaptă a galeriei se puteau observa borne care indicau distanţa în metri şi în yarzi de la intrarea în tunel. Am observat, de asemenea, că mate­rialul era oarecum aspru la pipăit, dar nu putea fi nici zgâriat şi nici îndoit. Cezar mi-a spus că rezista la orice tentativă de rupere,  străpungere,  zgâriere sau  tăiere, indiferent cât de ascuţit era dispozitivul folosit, în plus, în mod straniu, flăcările focului erau absorbite înăuntrul său; practic vorbind, focul nu putea subzista pe acel material.
— Cercetătorii americani nu se pot pronunţa asupra naturii acestui material, deoarece nu au la dispoziţie nici un eşantion din substanţa lui. Singurul lucru pe care 1-au putut afirma este că materialul reprezintă o stranie combi­naţie între materia organică şi cea anorganică, însă modul în care acestea sunt organizate în structura lui internă con­stituie cel mai deplin mister pentru ei.
La borna care indica distanţa de două sute optzeci de metri, galeria cotea brusc spre dreapta, într-un unghi ascuţit. Nici raţiunea acestei traiectorii nu a putut fi descifrată. La o distanţă mult mai mare, în depărtare, puteam să întrevăd o lumină albastră feerică, ce scânteia precum o stea. Vâzându-mi emoţia de pe chip, Cezar zâmbi şi îmi spuse:
— Acolo se află capătul călătoriei noastre. Dar, într-un fel, el este totodată şi un început pentru ceva încă şi mai grandios, conform datelor pe care le cunosc acum.Modalitatea tehnologică prin care ne-au fost revelate aceste date este colosală, însă din păcate tu nu poţi să ai acces la informaţiile respective. Vei înţelege mai bine când vom ajunge la Sala Proiecţiilor, după cum am con­venit să o numim.
— Înseamnă că au pătruns şi americanii acolo, am spus eu.
— Imediat ce am reuşit să rezolv problema primului scut energetic, senior Massini a vrut să intre în coridor şi să ajungă la sala cea mare. Am invocat problemele de risccrescut, care de altfel au determinat şi moartea celor trei militari, precum şi necesitatea unui sistem sever de sigu­ranţă şi alarmă care trebuia dispus la intrarea în coridorul principal. Nu i-a convenit,  dar nu a avut ce face. Urmăream să trag de timp cât mai mult, dar mai ales să ajung în sala cea mare fără să fiu însoţit de nici un mason. Nu ştiam ce voiau ei acolo, dar speram să-mi dau seama imediat ce aş fi intrat în sală şi aş fi inventariat conţinutul ei. înregistrările din satelit arătau existenţa unui spaţiu imens la capătul galeriei mari, dar acesta era şi el protejat de un ecran energetic.
Într-o pauză de organizare, profitând de absenţa americanilor şi a lui senior Massini în tunel, am luat un vehicul electric şi am străbătut singur acest coridor – după mai bine de cincizeci de mii de ani în care a fost pustiu – , până la lumina pe care o observi în depărtare, în faţa ta. Totuşi, ceea ce vezi tu scplipind este doar reflexia unei porţiuni din scutul energetic protector al sălii uriaşe în formă de aulă, la care vom ajunge în curând. După cum vei remarca, în partea finală galeria mai face un cot în unghi scurt. Nutream speranţa că puteam să trec şi de această barieră în mod asemănător ca în cazul primului baraj energetic. Când am ajuns acolo, am fost copleşit. Galeria prin care mergem noi acum se deschide brusc într-o sală gigantică,  chiar în inima muntelui, care cuprinde un imens scut energetic semisferic; la rândul lui acest scut delimitează Sala Proiecţiilor cu tot ceea conţine ea. Grandoarea ansamblului era neasemuită, însă tocmai când mă pregăteam să studiez modalitatea cea mai potri­vită de a pătrunde înăuntru, am fost chemat urgent prin radio la bază. Vestea pe care urma să o primesc avea să complice extraordinar de mult lucrurile. Acela a fost un moment crucial, pe care totuşi nu puteam să-1 prevăd.

Mari Tensiuni Diplomatice
Am ajuns repede înapoi în bază şi am intrat în camera americanilor, unde eram aşteptat şi de generalul Obadea, a continuat Cezar să povestească. Intervenise un elementneprevăzut, care dădea peste cap toate planurile, atât ale noastre cât şi ale lui senior Massini. De altfel, venerabilul era aşezat pe un scaun, mai în spate, adâncit în gânduri. Probabil că deja îşi făcea noile calcule, reconsiderându-şi poziţia.
— Aflase ceva presa din România? am încercat eu.
— Mai rău. Ţii minte că venerabilul îmi spusese despre descoperirea pe care americanii au făcut-o în vecinătatea Bagdadului? Şi că acolo exista de asemenea o barieră energetică ce nu a putut fi străpunsă, dar a cărei natură era identică cu aceea a scutului energetic semisferic care înconjura marea sală de aici, din Munţii Bucegi?
Am încuviinţat, înclinând din cap. Descoperirea americanilor nu fusese făcută deloc întâmplător, ci a urmat anumite indicaţii oferite de acelaşi satelit de spi­onaj militar care revelase şi datele pentru harta aproxima­tivă a structurii din interiorul munţilor Bucegi.
— Ei bine, a continuat Cezar, consilierul american pe probleme de securitate naţională primise un fax ultrase­cret în care era înştiinţat de faptul că scutul energeticsemisferic din subsolul Bagdadului se activase brusc, pul­sând cu o mare frecvenţă. Informaţia uluitoare era aceea că în faţa lui apăruse o hologramă a planetei care prezen­ta secvenţial şi progresiv continentul Europa, apoi zona de sud-est a acestuia, apoi teritoriul României, apoi Munţii Bucegi şi în sfârşit localizarea structurii din inte­riorul lor, arătând coridorul Marii Galerii şi scutul ener­getic semisferic care pulsa cu putere. Era evident că cele două scuturi energetice semisferice se aflau într-o directă dar misterioasă legătură, astfel încât activarea unuia a dus Ia activarea şi a celuilalt. Cine ştie, poate există chiar o reţea de astfel de structuri subpământene în întreaga lume. Vestea proastă era însă că preşedinţia SUA a fost înştiinţată despre toate aceste lucruri şi a contactat diplo­maţia română prin intermediul serviciilor secrete de infor­maţii. In doar câteva zeci de minute, întreaga operaţiune fusese deconspirată. Fusese deja anunţată sosirea iminen­tă a unei comisii de stat de la Bucureşti, înfiinţată ad-hoc, care să evalueze situaţia la faţa locului.
Eram atât de captivat de ceea ce-mi spunea Cezar, încât nici nu-mi dădusem seama că m-am oprit, ascultân-du-1 cu toată atenţia. Mai aveam aproape o sută de metri până la ultimul cot al coridorului şi lumina scutului ener­getic care se reflecta de pereţii marii Galerii era acum mult mai puternică.
— Au vrut să preia controlul la nivelul organismului politic? am întrebat plin de nerăbdare.
— Iniţial cred că acesta a fost ordinul, dar problema s-a complicat şi mai mult atunci când au văzut cu adevărat despre ce este vorba. Temerile mele s-au adeverit, pentru că politicienii noştrii – cei care aveau dreptul să fie avizaţi asupra acestor aspecte – au intrat în panică. Era evident că nu puteau face faţă evenimentelor şi că deciziile aveau mari şanse să fie luate într-o stare avansată de stres.
Generalul Obadea a fost chemat la Bucureşti; era un moment foarte critic, care punea în joc însăşi existenţa departamentului sau cel puţin a structurii lui indepen­dente. Generalul trebuia să justifice ocultarea acţiunii faţă de puterea politică la vârf de stat. Acela a fost, poate, momentul cel mai tensionat al întregii operaţiuni, înainte de a pleca spre capitală împreună cu cei din comisie, Obadea s-a sfătuit cu mine şi am decis de comun acord să dezvăluim toate aspectele, intrigile şi planurile din ulti­mul an, care implicau legăturile mele cu senior Massini. Problema cea mai dificilă era aceea de a găsi exact per­soanele potrivite pentru a face acel raport de importanţă crucială pentru ţară, pentru că altfel toate intenţiile şi pla­nurile noastre construite cu atâta grijă până atunci ar fi fost deconspirate iar urmările puteau fi dintre cele mai nefaste atât în ceea ce priveşte persoana mea şi a gene­ralului, cât şi în ceea ce priveşte siguranţa naţională, între timp, eu fusesem consemnat la bază, toate lucrările fiind oprite.
Echipa americană a fost izolată într-un cort şi paza tunelului, precum şi a noastră a fost preluată de un bata­lion de intervenţie specială a armatei. Tensiunea diplomatică creştea din ce în ce mai mult, pentru că pre­siunile Washingtonului cereau în mod imperios comuni­carea cu generalii de la Pentagon şi mai ales cu consilierul pe probleme de securitate.
În acele momente, nimeni nu ştia încă ce se află în marea sală care era protejată de scutul energetic. Se sis­tase orice iniţiativă şi orice operaţiune de cercetare. Nimeni nu avea voie să umble prin bază cu excepţia patrulelor de pază. Noua stare de lucruri era coordonată de doi generali de frunte ai armatei române, care menţineau permanent legătura cu cele mai înalte structuri politice din România. Ei bine, în toată această con­junctură extrem de tensionată, singurul personaj care a reuşit să se „strecoare” în afara bazei, ca urmare a unui ordin foarte special sosit de la Bucureşti, a fost senior Massini. Din acel moment nu 1-am mai văzut, dar crede-mă că i-am simţit din plin influenţa în modul cum s-audesfăşurat ulterior lucrurile. Mă refer la lupta surdă, dar foarte aprigă, din culisele diplomaţiilor română şi ameri­cană, precum şi la natura deciziilor politice care au fost luate după aceea, în legătură cu operaţiunea de aici, din munţi. Totul s-a petrecut foarte repede; sunt doar opt zile de la acele evenimente.
Ascultând relatarea lui Cezar eram foarte mirat de întorsătura pe care o luaseră lucrurile dar mai ales pentru că eu mă aflam totuşi acolo, ca şi cum nimic din ceea ce aflam nu s-ar fi petrecut în realitate.
— Dacă eu sunt aici şi dacă voi, aşa după cum înţe­leg, aţi reuşit să pătrundeţi în Sala Proiecţiilor, atunci înseamnă că generalul Obadea a avut succes la Bucureşti.
Cezar zâmbi enigmatic.
— În mare măsură răspunsul este afirmativ. Succesul a constat mai ales în aducerea faptelor la cunoştinţa unor persoane cu o mare probitate morală, care în plus suntanimate de un profund sentiment de patriotism. A fost convocată o şedinţă de urgenţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării – CSAT. Cei mai mulţi au fost cutremuraţi de cele ce au aflat. S-a creat atunci, în mod spontan, un intens val de simpatie pentru general şi pentru acţiunile lui şi s-a hotărât pe loc continuarea cercetărilor sub comanda totală a generalului şi a mea. Cu toate acestea, criza diplomatică nu fusese încă deblocată. Staff-ului american i s-a permis să părăsească ţara a doua zi, însă echipa de cercetători şi specialişti, precum şi toată logis­tica şi aparatura au fost reţinute în continuare. Pe moment am crezut că lucrurile erau rezolvate şi aproape că mă bucuram că se petrecuseră aşa, deoarece nu mai era nevoie să mă prefac ori să cedez mai mult sau mai puţin în faţa cererilor venerabilului şi a elitei masonice. Din păcate, forţa de influenţă a acestora şi presiunile pe care le exercitau pe cale diplomatică erau enorme.
Ajunsesem împreună cu Cezar la capătul coridorului, care cotea din nou brusc, de această dată spre stânga şi doar pentru circa patru metri. Spectacolul care ni se înfăţişa ochilor era cu adevărat grandios. Cupola gigan­tică pe care o forma scutul energetic avea o culoare splen­didă de albastru irizant, fiind străbătută continuu de flash-uri intense alb-strălucitoare. Deşi Cezar îmi spusese că Sala Proiecţiilor nu era izolată de exterior printr-o poartă, ca şi în cazul marii galerii, totuşi nu se putea vedea nimic în interiorul ei prin scutul energetic. Coridorul se termina brusc într-o sală imensă, scobită în roca muntelui ca o semisferă. De la pragul coridorului până la scutul ener­getic nu erau mai mult de şapte-opt metri, în acel interval, de o parte şi de alta a coridorului erau aliniate patru vehicule electrice. Cupola pe care o realiza scutul ener­getic era inclusă în cavitatea semisferică din munte, dar am observat că zona din spate făcea front comun cu peretele din rocă. Am apreciat că diferenţa de nivel între cupola scutului şi tavanul sălii era de aproximativ zecemetri. Lumina feerică pe care o emana scutul energetic se reflecta în minunate sclipiri şi umbre pe pereţii stâncoşi ai muntelui. Frumuseţea şi grandoarea acelui tablou era parcă nepământeană şi îmi înfiora inima de emoţie şi încântare.
— Cum ai reuşit să pătrunzi înăuntru? 1-am întrebat pe Cezar, profund tulburat de intensitatea trăirii pe care mi-o provoca acea privelişte.
— Să ştii că este mult mai simplu decât te-ai putea aştepta. Probabil că cei care au proiectat întregul ansam­blu au considerat primul baraj o adevărată „piatră de încercare” pentru eventualii pretendenţi, apreciind că el era suficient pentru securitatea întregii structuri. Trebuie să recunosc că au avut dreptate: nimic nu poate trece de primul baraj energetic dacă nu este o conştiinţă supe­rioară, profund benefică. Chiar şi în cazul unei deflagraţii atomice ansamblul este foarte bine protejat de munte; poate tocmai de aceea Marea Galerie începe brusc, mult în interiorul acestuia. Nu-mi dau seama, însă, cum au reuşit să realizeze tehnologic întreaga lucrare.
Când am primit noile ordine de la Bucureşti am fost foarte bucuros. Intuiam că lupta abia începea, dar cel puţin aveam un sprijin politic important, precum şi con­ducerea operaţiunii, în aceeaşi zi am intrat în Sala Proiecţiilor pe care o ai în faţă. Atunci am fost singur şi am aflat misterul teribil care este ocultat de cincizeci de mii de ani. Cu greu îţi poţi închipui sentimentele pe care le-am încercat în acele momente. Totuşi, unele aspecte nu ţi le pot destăinui.
— Ai mai menţionat acest număr de ani şi înainte, 1-am interpelat eu pe Cezar. De unde ştii că aceasta este perioada de timp de când datează tot ceea ce este aici?
— A fost rodul examinării ştiinţifice ulterioare a unor date pe care „ei” ni le-au oferit şi pe care le vei putea vedea şi tu imediat, după ce vom intra în sală. în ultima săptămână s-au petrecut toate evenimentele pe care ţi le relatez. Multe dintre ele s-au desfăşurat foarte repede iar schimbările de situaţie au îmbrăcat uneori forme drama­tice, îţi voi povesti totul aici, înainte să intrăm în sală, pentru că acolo vei fi foarte captivat de ceea ce vei vedea. Ne-am oprit la linia de demarcaţie dintre Marea Galerie şi aula gigantică din interiorul muntelui, care adă­postea scutul energetic semisferic, îl ascultam pe Cezar în timp ce priveam fascinat la sclipirile nepământene de pe suprafaţa albastră a semisferei.
— După decizia CSAT de a se continua cercetările sub conducerea Departamentului Zero, am pătruns de mai multe ori în Sala Proiecţiilor şi am inventariat totul, împreună cu echipa noastră de specialişti, a spus Cezar. A doua zi, însă, au început să sosească primele semnale con­tradictorii de la puterea politică. Ordinele se succedau unele peste altele, se anulau reciproc, erau când vehe­mente, când evazive şi trădau o mare tensiune. Puteam bănui că acolo este teatrul unei adevărate bătălii. Transmisesem deja pe o linie de telefon securizată rezul­tatul descoperirilor noastre din Sala Proiecţiilor. Se pare că acesta a fost fitilul care a aprins „bomba”. Generalul Obadea mi-a povestit acum două zile, după ce s-a întors de la Bucureşti, că membrii CSAT erau într-o şedinţă con­tinuă, menţinând legătura cu noi. Ei au hotărât să facă publică această descoperire formidabilă din munţiiRomâniei după ce în prealabil au dezbătut problema pe toate feţele. Generalul Obadea fusese inclus în structura CSAT şi a avut un cuvânt greu în favoarea declaraţiei pe care statul român urma să o facă lumii întregi. El mi-a spus că au fost câţiva membri ai CSAT care s-au opus cu vehemenţă, însă aceştia erau în minoritate. Spiritele s-au încins atât de mult, încât la un moment dat acele persoane s-au ridicat şi au părăsit sala. Consilierii preşedintelui erau într-un continuu du-te-vino, transmiţând informaţiile de la biroul de relaţii diplomatice externe la şedinţa CSAT.
Atunci când diplomaţia americană a fost informată că România va transmite un comunicat mondial de presă de o importanţă crucială pentru omenire, totul a devenit unhaos. Generalul mi-a relatat că nu mai văzuse niciodată o asemenea agitaţie şi atâta panică printre diplomaţi. Nimeni nu ştia cauza, dar toţi bănuiau că se întâmplă ceva foarte grav şi important. La un moment dat preşedintele a fost chemat pentru a avea o convorbire telefonică directă cu Casa Albă; aceea a fost o discuţie foarte specială şi ultrasecretă. El nu a revenit mult timp după aceea, dar a transmis că spre Bucureşti se îndrepta deja o delegaţie americană la cel mai înalt nivel diplomatic
Informaţiile zburau cu iuţeala vântului, în câteva ore fuseseră blocate toate tranzacţiile şi înţelegerile statului român cu organismele financiare internaţionale. Se aştepta din clipă în clipă ordinul care să declare starea de urgenţă în zona montană şi, de asemenea, în capitală. Ministrul Apărării dăduse ordinul de alarmă generală pen­tru ofiţeri. Au fost momente de mare panică şi chiar de teroare printre cei angrenaţi în operaţiune, deoarece nimeni nu cunoştea cauza reală care declanşase acea stare de lucruri.
Discuţiile dintre oficialii americani şi partea română s-au efectuat fără translator. Ele au fost atât de violente , încât nu puţine au fost momentele de criză în care diplo­maţii strigau unii la alţii cât puteau de tare, proferând multiple ameninţări cu represalii. Partea bună era că cele­lalte state ale lumii nu cunoşteau încă nimic din această problemă; ori, americanii ştiau prea bine că existau oricând câteva ţări foarte puternice care s-ar fi coalizat imediat cu România pentru a susţine declaraţia acesteia.
— Ce voiau să spună în declaraţie? am întrebat eu curios.
— În esenţă, aceasta ar fi cuprins principalele date despre descoperirea din Munţii Bucegi, punând totodată la dispoziţia întregii lumi dovezi, fotografii şi alte ele­mente esenţiale pentru clarificarea diferitelor aspecte legate de această structură din interiorul muntelui. Ar fi fost invitaţi cei mai mari oameni de ştiinţă pentru a efec­tua studii şi cercetări şi s-ar fi mobilizat toate resursele pentru rezolvarea numeroaselor enigme cu care ne con­fruntăm acum. însă cel mai important aspect 1-ar fi con­stituit dezvăluirile cu privire la trecutul extrem de înde­părtat al omenirii şi la istoria reală care a fost aproape complet contrafăcută, în plus, mai existau unele elemente foarte delicate, pe care nu ţi le voi putea dezvălui decât parţial.
— Dar de unde se ştiau toate acestea?
— Vei vedea imediat. Mai ai puţină răbdare. Americanii au reacţionat cu vehemenţă, deoarece acea declaraţie ar fi spulberat într-o clipă influenţa lor plane­tară şi mai mult decât atât, ar fi putut arunca într-un ade­vărat haos economia şi societatea ţării lor, poate chiar a întregii lumi. De fapt, acesta a fost motivul principal pe care ei 1-au invocat, acela de a nu produce panică şi a nu bulversa populaţiile de pe Pământ. Se pierdea însă din vedere că această posibilă stare de angoasă şi perturbare socială ar fi apărut ca un rezultat direct al minciunii şi manipulării care a fost întreţinută în mod deliberat de-a lungul secolelor de către clasele conducătoare şi mai ales de către organizaţia masonică.
Printr-un canal diplomatic foarte special s-a primit chiar şi o intervenţie personală a Papei, care îndemna la o mare cumpătare înainte de a face acest pas fundamental pentru omenire. Vaticanul fusese deja înştiinţat de ameri­cani, fiind considerat de aceştia un posibil aliat pentru a bloca dezvăluirile, în mod straniu, deşi prezentarea aces­tor aspecte către lumea întreagă ar fi redus considerabil puterea Vaticanului şi influenţa lui asupra credincioşilor creştini, Papa nu a luat totuşi o poziţie fermă împotrivă, ci a îndemnat la buna cumpănire a aspectelor pro şi contra înaintea prezentării declaraţiei. El a transmis chiar că va pune la dispoziţia statului român anumite documente străvechi din Arhiva Secretă a conducerii papale, care sunt de o mare importanţă pentru România şi sprijină dovezile descoperirii din munţi.
În sfârşit, după aproape douăzeci şi patru de ore de discuţii şi deliberări, s-a ajuns la un acord final de cola­borare româno-americană, în nişte termeni precişi care echilibrau interesele ambelor ţări. Nu îţi pot dezvălui aceşti termeni, dar ştiu că poziţia statului român a fost aceea de amânare a dezvăluirilor sau de prezentare a lor în mod gradat omenirii, în viitor. A doua zi, după ce apele se mai liniştiseră, în baza înţelegerii de colaborare dintre cele două ţări a sosit cu maximă promptitudine o echipă de comando american cu toată logistica necesară, pe care ai văzut-o deja în interiorul bazei. Odată cu ei au revenit şi cei doi generali şi consilierul pe probleme de securitate naţională, probabil având sarcini foarte bine trasate. Apoi a fost forat hangarul imens în munte, pe care 1-au amena­jat corespunzător. Prin protocolul înţelegerii s-au instituit cele mai stricte măsuri de securitate, protecţie şi supraveghere, care urmează să fie dezvoltate şi în zilele următoare. De aceea, în unele zone din Sala Proiecţiilor nu vei putea avea acces, dar îţi voi spune eu pe scurt ce segăseşte acolo.

Sala Proiecţiilor

Cezar îmi făcu semn să înaintez. Marea Galerie se termina brusc în aula gigantică din interiorul muntelui, care măsura în înălţime cam treizeci de metri şi avea o lungime pe care am apreciat-o la aproximativ o sută de metri. Sala Proiecţiilor, care practic era delimitată de scu­tul energetic, avea dimensiuni ceva mai mici decât cele ale aulei din munte, înălţimea Sălii Proiecţiilor era de circa douăzeci de metri, poate chiar mai mult.Ea îmi apărea ca fiind imensă. De la capătul coridorului până la scutul energetic, în linie dreaptă erau cam şapte-opt metri; această distanţă era delimitată de două borduri din acelaşi material care învelea şi coridorul. Bordurile înain­tau până în dreptul scutului, exact la lăţimea coridorului. De o parte şi de alta a acestor borduri erau plasate cele patru vehicule electrice.
Am păşit cu emoţie din coridor pe porţiunea ca o scurtă pistă, delimitată de borduri. Aceea mi s-a părut clipa adevărului. Urma să pătrund în inima unui mister tăinuit de zeci de mii de ani şi să mă număr printre cei extrem de puţini care au avut acces la revelarea enigmei lui.
— Scutul energetic are rolul de a delimita sala, ca un perete, de restul cavităţii din munte şi, de asemenea, de a proteja de diverse influenţe exterioare nefaste, a spus Cezar, făcându-mă astfel să revin din gândurile mele. El are doar o singură cale de acces necondiţionat, ca o uşă, exact în faţa ta.
Într-adevăr, îndată ce am ajuns mai aproape de zidul energetic, porţiunea din scut care era delimitată de cele două borduri a devenit mai întâi străvezie şi apoi a dispărut complet, marcând astfel cu precizie conturul unei intrări înalte de aproximativ cinci metri. Am păşit în interiorul marii săli, urmat îndeaproape de Cezar, în spatele nostru scutul a redevenit compact. Cezar mi-a explicat că aceea era singura porţiune de acces în sală; în oricare altă parte a scutului s-ar fi acţionat, el respingea ca un zid de nepătruns orice tentativă de penetrare. Totuşi, materia organică sau anorganică ce intra în contact cu el nu avea de suferit, ca în cazul primului baraj energetic, dar nici nu-1 putea străpunge. Scutul era precum o proiecţie holografică perfectă, însă consistenţa lui era pur energetică, oferind aceeaşi impresie de viu ca şi în cazul materialului care învelea coridorul, în interior, suprafaţa scutului nu mai avea aceeaşi culoare albastră, ci alb-aurie, reflectând o lumină clară şi intensă, dar care nu obosea absolut deloc ochii. Am observat că, spre deosebire demarea aulă din munte, care o cuprindea, Sala Proiecţiilor era aproape circulară.
Am privit cu nesaţ acel spaţiu vast, care printr-un ciu­dat efect optic mi se părea gigantic precum spaţiul cos­mic. Solul era acoperit cu acelaşi material ca cel din Marea Galerie, dar aici lumina specială determina reflectarea în compoziţia lui a unor nuanţe mirifice de culoare turcoaz. Aveam certa impresie că mă aflam într-o altă lume; aproape nimic din ceea ce vedeam nu co­respundea cu valorile şi dimensiunile uzuale ale civiliza­ţiei în care trăiam şi cu care mă obişnuisem.
Privirea mi-a fost atrasă chiar de la început de partea din spate a sălii, diametral opusă locului în care ne aflam noi. Pe jumătate din circumferinţă, sala făcea corp comun cu peretele din rocă al muntelui. Scutul energetic nu mai cobora până la nivelul solului, ca în zona din faţă prin care am intrat, ci se curba sub forma unei cupole până la aproximativ zece metri înălţime de la sol, oprindu-se în peretele muntelui; astfel, Sala Proiecţiilor avea jumătatea din spate a circumferinţei acoperită de zidul de rocă a muntelui .
În acel masiv perete din piatră, înalt de circa zece
VEDERE DE SUS A AULEI DIN INTERIORUL MUNTELUI

doisprezece metri, am văzut dispuse trei guri enorme de tunel: una drept în faţă, iar celelalte două simetric, de o parte şi de alta a acesteia.
Erau luminate difuz, într-o nuanţă verzuie. De la acea distanţă nu puteam să remarc cu claritate celelalte aspecte, deşi vedeam că în jurul fiecăreia dintre cele trei galerii existau şi alte dispozitive. Am putut să remarc, însă, că acele guri de tunel erau păzite şi ele, ca şi intrarea în Marea Galerie, de câte doi militari pentru fiecare tunel.
M-am întors nedumerit către Cezar.
— Aţi montat sisteme de securitate chiar şi aici? Dece? Unde duc aceste tunele?
— Aceea este zona în care tu nu ai acces. Este strict interzisă prin protocolul secret care a fost semnat între statul român şi SUA. îţi pot furniza unele informaţii ge­nerale în această direcţie, dar anumite lucruri trebuie să rămână ascunse, cel puţin un anumit timp de acum înainte. Să începem de aici, zise Cezar arătându-mi unde­va, în dreapta mea.
M-am întors şi am văzut un şir de mese imense din piatră, în formă de „T”, care erau dispuse de-a lungul peretelui, urmând curbura acestuia. Nici una dintre mese nu avea o înălţime mai mică de doi metri. Pe grosimea plăcii de deasupra erau tăiate în relief, cu o uimitoare pre­cizie, semne diferite dintr-o scriere nemaivăzută, care semăna oarecum cu caracterele scrierii cuneiforme din antichitate. Nu exista decât o singură linie de astfel de semne pe grosimea fiecărei mese. Scrierea era compli­cată, dar conţinea şi simboluri mai generale, cum ar fi tri­unghiul şi cercul. Deşi semnele nu erau vopsite, totuşi ele ieşeau în evidenţă printr-o uşoară radiaţie fosforescentă, în culori diferite de la o masă la alta.
Erau câte cinci mese pe fiecare parte a sălii. Pe unele dintre ele am putut vedea diferite obiecte a căror utilitate nu o cunoşteam, în orice caz, păreau a fi instrumente tehnice, servind anumitor aplicaţii ştiinţifice. De la multe dintre acestea coborau spre sol o mulţime de fire albe translucide, care se adunau în nişte cutii dreptunghiulare aflate în afara mesei, direct pe sol. Cutiile erau dintr-un metal lucios, argintiu, care nu putea fi zgâriat. Am încer­cat să mişc una dintre ele, însă era foarte bine ancorată în sol. Cablurile fine erau extrem de flexibile şi uşoare, iar în interior puteam observa mici impulsuri luminoase, care „alunecau” pe toată lungimea lor. Două dintre mese erau goale, fiind acoperite doar cu un strat de praf foarte fin de culoare portocalie. Cezar mi-a spus că s-au prelevat eşantioane din acel praf, care au fost trimise pentru o analiză preliminară la laborator, în bază, dar încă nu seprimise nici un rezultat.
Adevărata surpriză a constituit-o, însă, elementul dis­tinctiv care i-a determinat pe cei din echipa de cercetare să dea numele de Sala Proiecţiilor acelei uriaşe aule dinmijlocul muntelui. Atunci când treceam prin dreptul unei mese se activa simultan pe suprafaţa ei o proiecţie holo­grafică care prezenta aspecte dintr-un anumit domeniu ştiinţific. Imaginile tridimensionale colorate erau perfecte şi foarte mari, având o înălţime de aproape doi metri şi jumătate. Datorită faptului că mesele erau înalte, nu-mi puteam da seama care era sursa ae proiecţie a holo­gramelor. Am aflat de la Cezar că suprafaţa dreptunghiu­lară a meselor din piatră şlefuită avea în centru o fantă îngustă, măsurând câteva zeci de centimetri în lungime, paralelă cu latura mare a mesei; din fanta respectivă apăreau proiecţiile holografice.
— Tehnologia utilizată a fost formidabilă, mi-a spus Cezar. Proiecţiile rulează singure, însă în acelaşi timp ele sunt interactive şi depind de cel care le urmăreşte şi atingesuprafaţa mesei.
Am mers la o masă lângă care se afla o scară-trepied adusă de echipele din bază şi am urcat câteva trepte până am ajuns cu trunchiul deasupra mesei. Aceasta avea olungime de aproape cinci metri şi o lăţime de un metru şi jumătate. Era acoperită cu o peliculă dintr-un material ca sticla care nu era însă transparent, ci întunecat. Puteam să-mi urmăresc capul şi trunchiul care se reflectau ca într-o oglindă pe suprafaţa acelei pelicule lucioase, de culoare albastru închis cu tentă fumurie. Pelicula era împărţită în mai multe pătrate mari, delimitate prin linii drepte, verti­cale şi orizontale, care formau un fel de cadrilaj. Din fanta centrală ieşeau razele care formau holograma, într-un fas­cicul perfect coerent. Se pare că domeniul respectiv era biologia, deoarece în faţa ochilor mei se derulau imagini cu plante şi animale, unele dintre ele fiindu-mi complet necunoscute. Am atins uşor unul dintre pătrate, care era şi cel mai mare, şi holograma a început să înfăţişeze struc­tura anatomică a corpului uman; de fapt, mi-am dat curând seama că era vorba despre propriul meu organism, după un semn specific pe care îl aveam pe braţ. Deşi nu mă mişcăm, am văzut atunci imaginile holografice ale diferitelor zone ale trupului meu care se rotea mereu, fiind prezentat din diferite unghiuri. Dacă ridicam degetul de pe acel pătrat, reveneau imaginile cu plante şi animale; dacă mişcăm degetul în interiorul pătratului, imagineapătrundea în interiorul corpului, oferind astfel proiecţia organelor interne, în funcţie de poziţia degetului pe suprafaţa pătratului. Am constatat că, deplasând degetul într-un anumit fel, obţineam o mărire din ce în cea mai mare a zonei pe care o observam.  Uluirea mea nu cunoştea margini, deoarece am înaintat astfel până la dimensiuni incredibil de mici, trecând de celulele indivi­duale, de nucleul lor şi ajungând până la domeniul mole­cular. Credeam că visez, însă vedeam efectiv o moleculă componentă a propriului mei ficat, care era prezentată la o dimensiune enorma, în câteva clipe depăşisem cu mult până şi cele mai îndrăzneţe visuri ale oamenilor de ştiinţă contemporani. Imaginea înfăţişa mai mult un fel de nor energetic care îşi  modifica mereu culoarea, probabil datorită schimburilor energetice care se efectuau în timp real, însă în diferitele lui puncte observam un fel de con­densări, legate între ele printr-un fel de punţi care vibrau continuu. M-am gândit că acelea puteau fi cafenele mole­culare. Când am mers însă mai departe cu rezoluţia şi amintrat în domeniul atomic, imaginea s-a fixat pe unul din­tre atomi, dar a devenit nesigură şi s-a blocat. Vedeam atunci ceea ce interpretam a fi un atom, precum o ceaţă difuză de energie cu un centru foarte mic şi luminos.
Uluit, am atins alte pătrate din cadrilaj. De fiecare dată pătratul respectiv se lumina în portocaliu şi în interiorul lui apăreau semne ale scrierii necunoscute. Am parcurs fascinat mai multe pătrate, urmărind proiecţii incredibile ale vieţii de pe alte corpuri cereşti. Am con­statat că, dacă atingeam simultan suprafeţele a două pătrate diferite, imaginea holografică căpăta automat specificuj. unei   analize  ştiinţifice  foarte  complexe, prezentând moleculele de ADN ale fiinţelor respective şi posibilităţile de compatibilitate între ele. Imaginile erau însoţite pe lateral de linii verticale din scrierea ciudată, care probabil erau observaţii, comentarii sau indicaţii la analiza care era efectuată. Acestea erau dinamice şiprezentau în succesiune fazele posibile ale mixării celor două forme de viaţă, în final apărea forma mutantă cea mai probabilă, ca o combinaţie între cele două informaţii genetice.
Am coborât scara tremurând. Mintea mea refuza să mai judece coerent, începuseră să-mi apară gânduri stranii, de genul că mi s-a întins o farsă sau că totul este doar un joc în vis. Dându-şi seama ce se petrece cu mine, Cezar îmi linişti treptat tendinţele paranoice care fuseseră declanşate cel mai probabil de şocul mult prea mare provocat de avansul tehnologic la care avusesem acces într-un timp foarte scurt. Mi-am revenit în câteva minute şi am zis:
— Aici poţi să petreci ani în şir fără să te plictiseşti! Aproape că nu-mi vine să cred că au atins un nivel tehno­logic atât de avansat. Cine erau? Nu se poate să nu ştii.
Când îmi răspunse, Cezar era foarte serios.
— Oricât ţi-ar părea de ciudat, până în acest moment nu avem nici un indiciu. Este ca şi cum au dorit să ne lase toată această zestre de valoare incomensurabilă, dar nu auvrut să ştim cine au fost. Singurul aspect pe care-1 putem bănui este acela că, probabil, erau foarte înalţi. Altfel nu putem   explica   dimensiunile   gigantice   ale   tuturor obiectelor de aici. Totuşi, poţi să fii mândru, căci în ultimii cincizeci de mii de ani ai fost primul care ai inves­tigat masa „biologiei” şi încă destul de amănunţit. M-a impresionat în special metoda încrucişărilor. Interesant, cercetătorii noştri nu descoperiseră încă varianta atingerii simultane a pătratelor. E drept, însă, că a trebuit să facem foarte multe într-un timp foarte scurt. La urma urmelor, sunt doar cinci-şase zile de când am pătruns în această sală şi doar trei zile de studiu efectiv.
Am mers mai departe. Pe fiecare latură a sălii, până la jumătate, erau dispuse câte cinci mese uriaşe, cam la şapte metri distanţă de scutul protector. Am trecut rapid prin dreptul fiecăreia, deoarece Cezar m-a anunţat că prezenţa mea acolo era limitată în timp. De altfel, adu­cerea mea la bază a constituit rodul unei intervenţii cu totul speciale a generalului Obadea, deoarece nici chiar Cezar nu ar fi putut dispune acea măsură.
În Sala Proiecţiilor se aflau cinci români şi trei ame­ricani. Cele trei tunele uriaşe din spatele sălii erau păzite de câte o pereche de militari, iar doi ofiţeri asigurausupravegherea generală a sălii.
— Consemnul este să nu atingă nimic şi să nu proiecteze nimic atunci când sunt singuri, mi-a explicat Cezar.
— Bine, dar ce păzesc ei aici? Mai bine zis, de cine anume? am întrebat contrariat.
— Acesta este protocolul, în plus, aşa cum ţi-am spus, există unele elemente pe care nu pot să ţi le destăinui, dar ele sunt în legătură tocmai cu aceste măsuri de siguranţă.
Mi-am continuat „pelerinajul” rapid prin dreptul fiecărei mese. Erau proiecţii din domeniul fizicii, cos­mologiei, astronomiei, arhitecturii, tehnologiei, un do­meniu care prezenta caracteristicile mai multor rase de fiinţe inteligente – care nu toate aveau aparenţă umană – şi un domeniu al religiei. Informaţiile, doar din câte am putut să-mi dau eu seama într-un timp foarte scurt, erau atât de vaste, încât ar fi necesitat studiul continuu al unor numeroase echipe de oameni de ştiinţă timp de mai mulţi ani, fără teama că s-ar putea epuiza. Totul îmi crea mai curând impresia unei formidabile biblioteci a universului, care fusese sintetizată în mod genial de o civilizaţie enigmatică, extrem de avansată atât din punct de vedere spi­ritual, cât şi tehnologic.
M-am îndreptat spre mijlocul sălii, unde se afla un fel de podium înalt de circa doi metri şi jumătate, având cinci trepte care uşurau accesul pe suprafaţa lui. întreaga con­strucţie era realizată din acelaşi material ca cel din Marea Galerie. Am urcat treptele împreună cu Cezar şi am ajuns în faţa unui dispozitiv care semăna cu o cabină circulară,ecranată, dintr-un material transparent. Aceasta era înaltă de aproximativ trei metri şi jumătate şi lată de un metru şi jumătate. De fapt, reprezenta o jumătate de cilindru, având în interior mai multe instalaţii complicate. Cam la o treime de la baza cilindrului, din peretele lui ieşea un fel de platformă, iar mai sus existau nişte vergele metalice cu un fel de senzori la capete.
— Noi am tras concluzia că aceasta reprezintă o insta­laţie de emisie mentală, a spus Cezar, un posibil amplificator al energiei gândului, o veritabilă „maşină a gândului”. Este structurată în mod clar după proporţiile constructorilor ei. Senzorii metalici pe care îi vezi mai sus se potrivesc perfect pe capul unui om înalt de aproxima­tiv trei metri şi jumătate, care stă aşezat pe această plat­formă. Din păcate, nu am avut încă posibilitatea să ne dăm seama cum lucrează. Trebuie făcute anumite adap­tări, dar în perioada următoare vor sosi mai multe trans­porturi americane cu aparatură de ultimă tehnologie şi echipe de specialişti pentru a începe o cercetare sistema­tică a întregului loc.
— Ştii cumva care era scopul în care utilizau acest dispozitiv? am întrebat eu cu mult interes. Cred că îi acor­dau foarte mare importanţă, din moment ce ocupă poziţia centrală în sală.
— Este adevărat, dar încă nu putem şti adevărata ei menire. Probabil că fiinţa care se conecta la senzori în interiorul cilindrului era capabilă să controleze energii psihice foarte mari şi să le direcţioneze corespunzător, dar deocamdată îmi este imposibil să-mi dau seama cu pre­cizie care era ţinta acelor energii.
Am coborât şi am mers mai departe, trecând dincolo de acel podium. La o distanţă de vreo cincisprezece metri pe aceeaşi linie centrală am văzut ceea ce, în termenii actuali este considerat un tablou de comandă. Nu era prea mare; avea forma pătrată cu latura cam de un metru şi se sprijinea pe un picior central care ieşea din sol. Nu puteam să văd prea bine ce se afla pe suprafaţa lui, deoarece şi el, ca şi celelalte obiecte din sală, avea o înălţime respectabilă, puţin deasupra capului meu.
Am adus o altă scară-trepied şi am urcat câteva trepte. Am rămas uluit de modul în care fusese conceput. Era foarte complicat, dând impresia unei reţele de proiectare a plăcilor de computer, iar ceea ce noi numim butoane, acolo erau reprezentate de simboluri geometrice precise, având culori diferite. Am observat triunghiuri, pătrate şi spirale, care erau cele mai multe. La mijlocul tabloului de comandă existau două fante paralele din care ieşeau în afară, pe o înălţime de vreo douăzeci de centimetri, două pârghii metalice pe care noi le-am putea asocia cu două manete. Ambele erau aduse în poziţia inferioară, la baza fantelor şi în mod clar ele puteau culisa spre în sus. Ceea ce mi-a atras în mod deosebit atenţia a fost un pătrat mare, care era plasat în partea dreaptă a tabloului de comandă, spre colţul de jos. în mijlocul acestuia se afla un „buton” roşu, reprezentat de un cerc, cu mult mai mare decât restul semnelor de pe tablou. Am estimat diametrul cercu­lui cam la zece centimetri. El era încadrat de o serie de semne complicate, care păreau că fac parte din aceeaşi scriere necunoscută. Era singura zonă de pe tablou care era însemnată în acest fel.
Cezar, care mă privea de jos, m-a rugat să nu ating absolut nimic de pe tabloul de comandă şi cu atât mai puţin „butonul” roşu, dar mi-a sugerat să-mi trec palma pedeasupra pătratului în care se afla acesta. Am făcut ce m-a rugat şi imediat în faţa mea, la aproximativ doi metri de tablou, a apărut o hologramă imensă care prezenta o imagine a Pământului luată din atmosferă, de la vreo douăzeci şi cinci de kilometri înălţime. Am recunoscut cu emoţie lanţul munţilor carpatici şi curbura lor specifică, însă am observat cu surprindere scurgerea unor imense cantităţi de apă către şes şi câmpie, până când solul a rămas liber. Apoi peste imaginea din hologramă s-a suprapus, într-o parte, proiecţia pătratului argintiu cu marele buton roşu din interiorul său, care se afla pe tabloul de comandă. Butonul clipea intermitent, în timp ce semnele din lateralele lui se modificau cu mare viteză, schimbându-şi mereu culoarea. Am văzut cum, treptat, din solul teritoriului care azi cuprinde întreaga Românie şi o mare parte din Ungaria şi Ucraina, apar şuvoaie tot mai mari de apă, ca nişte râuri gigantice, din toate direc­ţiile, îndreptându-se către munţi şi către podişul Transilvaniei. Apoi, imaginea s-a focalizat mai aproape şi am văzut cum, într-un timp foarte scurt, întreaga Românie devenise, practic, o nouă mare, din care apăreau doar în unele zone vârfurile munţilor sau mici petece de pământ, ca nişte insule.
În acel moment, proiecţia pătratului cu butonul roşu s-a stabilizat pe imaginea hologramei, fără să mai clipească. Imediat, însă, în partea stângă a hologramei a apărut proiecţia celor două fante centrale şi a manetelor de pe tabloul de comandă care au început să culiseze încet spre în jos. Observam concomitent cum apele încep să se retragă de pe teritoriul ţării noastre, însă în mod ciudat ele se îndreptau spre sud doar spre un singur punct, pe care 1-am localizat undeva în masivul Retezat, cel mai proba­bil în zona munţilor Godeanu. întreaga mare de apă s-a scurs în pământ prin acel  loc  şi din nou  teritoriul României apărea uscat, cu formaţiunile geologice pe care le cunoaştem astăzi. Totuşi, în zona de curbură a munţilor carpatici, la o anumită distanţă de aceştia spre est, adică pe teritoriul Vrancei de astăzi, am observat o fantă de culoare închisă, a cărei lungime am apreciat-o la aproxi­mativ treizeci de kilometri, însă nu mi-am putut da seama ce reprezenta ea. în plus, zona Deltei nu exista şi, de asemenea, în locul Mării Negre era un podiş imens care se întindea spre Orientul Apropiat.
În acel moment imaginea hologramei a dispărut, la fel de brusc cum apăruse. L-am privit uluit pe Cezar.
— Ne-au lăsat chiar şi un „manual de utilizare”, nu-i aşa? îmi zise el râzând. Procedeul este asemănător şi pen­tru toate celelalte butoane şi comenzi ale tabloului, dar am vrut în mod special să vezi la ce poate duce atingerea butonului roşu. Se pare că există, totuşi, un sistem de si­guranţă; cei din echipa de cercetare au identificat până în prezent o succesiune de trei etape complicate care trebuie realizate pe comenzile tabloului, pentru ca apăsarea butonului roşu să declanşeze diluviul şi cataclismul pe care 1-ai urmărit în sinteză. Modalitatea prin care „ei” ne învaţă este foarte practică, uşoară şi intuitivă. Noi bănuim că aceste instalaţii menţin – într-un fel care deocamdată ne este complet necunoscut – un echilibru energetic esenţial pentru zona tectonică în care se află România. Ai văzut cataclismul care se poate petrece dacă acest echilibru este afectat.
Uluit din cale afară, am încuviinţat din cap. Apoi am mers cu Cezar mai departe, spre capătul sălii. După mesele uriaşe de proiecţie în formă de „T”, pe laturile sălii am văzut că erau aşezate nişte dispozitive foarte înalte, metalice, din care ieşeau în lateral ramificaţii din metal, de forme diferite şi foarte complicate. Cezar mi-a spus că nimeni nu a putut să-şi dea seama, până în acel moment, care era funcţia acelor dispozitive uriaşe, care creau mai curând impresia unor antene gigantice.
La o distanţă de vreo zece metri după tabloul de comandă am ajuns la un pătrat foarte mare, delimitat în materialul de pe sol. Latura pătratului măsura cam trei metri, iar suprafaţa lui, perfect netedă, era de culoare gal-ben-aurie. în mijloc era un mic dom, cu înălţimea de aproximativ cincisprezece centimetri, care prezenta o fantă în partea superioară, înaintea domului, aşezat direct pe suprafaţa pătratului se afla un recipient de forma unei amfore antice, cam de jumătate de metru înălţime.
— Conţinutul amforei reprezintă unul dintre punctele forte ale descoperirii, mi-a explicat Cezar. Personal, înclin să cred că aceasta este ceea ce îşi dorea cu atâta ardoarevenerabilul Massini pentru el şi pentru elita masonilor.
Amfora nu avea modele şi nici inscripţii. Se vedea că era fabricată dintr-un metal special, de culoare roşiatică şi nu avea toarte. Capacul elegant nu lăsa să fie văzut conţinutul. Cezar 1-a ridicat şi atunci, aplecându-mă înainte am putut discerne în interior un praf strălucitor, foarte fin, de culoare albă. în mod curios, pereţii interiori ai amforei radiau discret o uşoară lumină albastră, care scotea şi mai mult în evidenţă sclipirile aproape magice ale pulberii albe.
— S-a analizat o mostră din această pulbere, mi-a explicat Cezar. Cercetătorii americani au rămas conster­naţi să constate că ea reprezintă o structură cristalină necunoscută a aurului monoatomic. Acesta reprezintă un derivat al aurului, care are culoarea alb-strălucitoare şi atomii plasaţi într-o reţea bidimensională, spre deosebire de aurul obişnuit, care are culoarea galbenă şi atomii plasaţi   în   reţea   tridimensională.   Pulberea  de   aur monoatomic este foarte dificil de obţinut, mai ales în for­mula de puritate foarte mare, aşa cum o prezintă unele texte antice şi puţinele referiri alchimice autentice din perioada Evului Mediu. Practic vorbind, ştiinţa actuală nu a putut obţine până în prezent această puritate extraordi­nară a pulberei de aur monoatomic, dar chiar şi în acest caz au fost observate efecte terapeutice incredibile asupra ţesuturilor vii, în special în ceea ce priveşte capacitatealor de regenerare. De aceea există încă foarte puţine surse de informare cu privire la tehnologia de obţinere a auru­lui monoatomic şi din câte am înţeles de la unul dintre savanţii americani, există un mare interes din partea NASA pentru cercetarea în această direcţie, întrucât au fost investite fonduri uriaşe.
Nu auzisem niciodată, până în acel moment, despre aurul monoatomic şi nici nu îmi era prea clar la ce poate fi întrebuinţat.
— Dar de ce manifestă unele persoane aşa mare interes pentru această pulbere? 1-am întrebat pe Cezar. L-ai anunţat pe senior Massini de existenţa aurului?

— Venerabilul era informat încă înainte de a se pătrunde aici despre pulberea din amforă. Nu ştiu cum, nu ştiu de unde avea elita masonilor asemenea surse de infor­mare, dar în mod sigur ea cunoştea de mult existenţa pul­berei monoatomice în acest loc. M-am întrebat şi eu de ce senior Massini era atât de interesat să intre în posesia ei. Am discutat cu savanţii noştri şi cu cei americani, care se pare că sunt mai în temă cu acest subiect. Mi-au spus că, în forma ei pură, pulberea stimulează foarte mult anumite fluxuri şi schimburi energetice la nivel celular şi mai ales la nivel neuronal. Cu alte cuvinte ea provoacă un proces foarte accelerat de întinerire. Ei mi-au destăinuit că, teo­retic, un om poate să trăiască în acelaşi corp fizic timp de mai multe mii de ani, cu condiţia să consume, la anumite intervale de timp şi într-o cantitate bine determinată, această pulbere. Este uluitor şi aproape de neconceput pentru condiţia şi mentalitatea omului contemporan, dar aceasta explică multe aspecte enigmatice din istoria omenirii, legate de longevitatea incredibilă a unor perso­naje importante şi, de asemenea, luminează intenţiile ascunse ale elitei mondiale a masonilor.
Îmi pierise graiul de surpriză. Am rămas ţintuit în loc, aşteptând şi alte explicaţii de la Cezar.
— Tehnologia modernă nu ne permite încă să obţinem puritatea pulberii monoatomice, care este nece­sară pentru declanşarea procesului energetic general de revitalizare şi întinerire a trupului. Mai mult decât atât, analiza eşantionului din această pulbere a arătat că atomii de aur sunt dispuşi într-o reţea plană, dar ei sunt combi­naţi cu atomii unui alt element care nu este cunoscut încă pe Pământ. Aceasta complică şi mai mult lucrurile, deoarece nu se ştie ce alte caracteristici prezintă pulberea, în afara celor menţionate în textele din antichitate, pe care de altfel savanţii conservatori le ignoră în totalitate.
Cezar m-a îndemnat să păşesc pe suprafaţa pătratului, în faţa micului dom din centru.
— Aceasta va fi una din marile surprize pe care le vei avea în această sală, dacă crezi că te mai poate impresiona ceva în acest moment, a glumit el.
Am văzut atunci, proiectată din fanta domului, o imensă hologramă cu elemente în mişcare. Am înţeles aproape imediat că erau redate sintetic aspectele princi­pale ale trecutului extrem de îndepărtat al omenirii, chiar de la originea sa. Am putut să mă conving astfel, în mod foarte clar, de falsitatea teoriei evoluţioniste a lui Darwin în ceea ce priveşte specia umană. Eroarea ei fundamentală nu consta atât în concepţia pe care a promulgat-o, ci mai ales în necunoaşterea unor elemente concrete care s-au petrecut pe Pământ într-un trecut uluitor de îndepărtat, elemente pe care eu le-am vizionat atunci într-o sinteză care a fost realizată într-un mod excepţional de inteligent şi totodată profund intuitiv. De emoţie, am simţit că mi se înmoaie picioarele şi m-am aşezat în genunchi, privind în continuare imaginile reale ale celor mai importante eveni­mente din istoria omul