Suntem români , moldoveni sau daci ?

Totuși suntem români, moldoveni sau daci?

Preluare integrala de la sursa :http://partem.org/news/show/132

publicat la:2010-01-25

„Pentru a lichida popoarele, se începe prin a le altera, prin a le şterge memoria. Le distrugi cărţile, cultura, istoria şi altcineva le scrie alte cărţi, le dă o altă cultură, le inventează o nouă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este şi ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita şi mai repede; limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor care, mai devreme sau mai târziu, va muri de moarte naturală.”

(Milan Hubl, istoric)

Lista domnitorilor geto-daci…

(26 la număr) pe care românii nu se știe din care motiv nu doresc s-o recunoască, dar e recunoscută de diferiti cronicari din Grecia si Italia, românii preferă o lupoaică în schimb de 26 domnitori geto-daci…


Observați din acest tabel de mai sus domnitorul dac Dicomes care a fost rege al geților (a doua jumătate a sec. I îen), a cărui stăpânire includea, pe lângă câmpia Munteniei, sud-estul Transilvaniei și sudul Moldovei și care a stăpânit după moartea lui Burebista. S-a amestecat în luptele interne de la Roma, ajutându-l pe Marc Antoniu împotriva lui Octavianus (Plutarch; Antonius, 63). Dintre aliații lui Antonius, Rhoemetalces, regele Traciei și Deiotarus regele Paphlagoniei, văzând că victoria îi aparține lui Octavianus, au trecut de partea acestuia.

dar românii recunosc cu mândrie numele regelui Traian din Imperul Roman,care a cucerit numai o parte din Dacia (14%)

Românii  plaseaza simbole stravechi care aparțin Imperiului Roman ca Lupa Capitolina, fiind ajutati si de italieni.. de ex.
Pentru a omagia originea latină a poporului român, între 1906-1926 statul italian a facut cadou României următoarele 5 copii ale statuii Lupa capitolina din Roma (ordonare cronologică):
În România au fost confecţionate si instalate şi în alte oraşe sau sate replici după aceste copii ale “Statuii Lupoaicei”,
de pildă la Braşov, Alba Iulia, Târgu Mureş, Turda, Blaj, Târnăveni, Luduş, Brad, Dej, Năsăud, Sighişoara, Constanţa, Galaţi, Maieru [5], Leşu, Cristeştii Ciceului [6], Săcele (în 1999)
di recent si în Chișinău dar la noi nici nu a calcat picior de soldat roman.


Lupa Capitolina (în italiană Lupoaica de pe Capitoliu), denumită şi Lupa romana, este o statuie de bronz etruscă, turnată probabil în secolul 5 Î.E.N., undeva pe valea râului Tibru. Originalul este păstrat în “Museo Nuovo” din Palazzo dei Conservatori din Roma. O copie este expusă în aer liber în Piazza Del Campidoglio.
Statuia a fost amplasată la Roma încă din antichitate. Monumentul reprezintă o lupoaică de dimensiuni aproximativ reale (75 cm înălţime şi 114 cm lungime), la care sug cei doi copii, ce îi reprezintă pe Romulus şi Remus, întemeietorii legendari ai Romei.
În cartea a 8-a din Eneida, Publius Vergilius Maro (70 î.Hr.-19 î.Hr.) a descris cum un fulger a lovit şi deteriorat picioarele din spate ale statuii lupoaicei, urmele fulgerului putând fi văzute şi astăzi.
Statuia lupoaicei i-a fost dăruită oraşului Roma în 1471 de Papa Sixtus al IV-lea.
Deşi Lupoaica cu cei doi copii sugând a fost şi simbolul Legiunii a VI-a romane Legio VI Ferrata Fidelas Constans, înfiiţată de Iulius Cezar în anul 52 Î.E.N. şi despre care ultima menţiune datează din anul 215 E.N., se presupune că cei doi prunci, Romulus şi Remus, probabil operă a sculptorului Antonio del Pollaiuolo (1429 – 1498), au fost adăugaţi în timpul Renaşterii, spre a ilustra legenda întemeierii Romei. Procedeul de turnare a copiilor este similar cu cel de turnare a armurilor, folosit într-un atelier din Ferrara faimos la sfârşitul secolului al 15-lea.
Datarea turnării lupoaicei în anii 500-480 Î.E.N. a fost făcută după analize stilistice. S-a emis şi ipoteza că turnarea s-a făcut în secolul al VI-lea E.N. de sculptorul etrusc Vulca din Veii.
În anul 2006, istoricul de artă italian Anna Maria Carruba şi etruscologul Adriano La Regina au contestat datarea tradiţională şi, pe baza analizei tehnicii turnării, au emis ipoteza că statuia a fost turnată, de fapt, în Evul Mediu târziu. S-au bazat pe lucrările de restaurare din 1997 executate de Anna Maria Carruba, când acesta a constatat că pentru turnare s-a folosit procedeul în ceară pierdută, aplicat în Evul Mediu pentru turnarea dintr-o singură bucată, în timp ce în antichitate se folosea metoda turnării pe bucăţi, urmată de asamblarea acestora.

Se mai stăruie și autoritățile moldovene dînd dovadă de puțin studiu în materia istoriei

dar nu doresc cei care se consideră români să audă de simbolele strămoșilor daci ca Zeus, draconul dacic de exemplu:
Whitney Smith, fostul director al Institutului american pentru drapele, plasează draconul dacic impreuna cu variantele sale între drapelele care au făcut istoria lumii, nimeni n-a încercat sa dezlege taina imensei sale puteri care i-a asigurat venerarea timp de peste 2500 de ani îincepîind din Persia și pâna în Anglia, englejii mai purtându-l înca în cruciade, dar și în bătălia de la Bosworth din anul 1485.

Pe Arcul lui Constantin vizavi de  Colozeu la Roma observăm 8 statui ale dacilor cu barbă, dar romanii cum se știe nu purtau barba…

pagina din enciclopedia europeană: de anii lui Traian sunt 8 statui ale dacilor

și Columna lui Traian unde e descrisă lupta cu dacii

pe Columna lui Traian găsim Zeus si draconul dacic. 

Atunci apare o întrebare, de ce asa mult respect am avut noi dacii că ne-au construit imperul roman, monumente? 

Sunt multe popoare neolatine, dar nici un popor nu poartă numele ocupantului, imperului roman..
Numele România e dat în numele unui oraș din Italia, anume Roma,sau în numele imperului roman.
Chiar credeti voi câ în 170 de ani să fi învățat toți noua limba? pe cînd romanii au cucerit 14% din teritoriul Daciei.
Alte popoare si 300 de ani au fost sub ocupația romană dar nu vorbesc noua limba.
Ce spun invatatii străini despre Dacia? pe cînd din partea prof. din Bucuresti se aude numai tacere…

Cînd profesorii Leon E. Stover si Bruce Kraig în cartea “The Indo-european heritage”, aparută la Nelson-Hall Inc.,Publishers, 325 West Jackson Boulevard, Chicago, Illinois 60606,vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europă a mileniului 5 i.d.H., careși avea locul în centrul Romăniei de azi, să nu fim mîndri?

Studiile de arheologie moleculară ne indreptățesc că ne situam pe primul plan în Europa ca vechime.

Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie folosind PCR (polimerase chain reaction) , pot determina originea maternă a unor mumii vechi de sute și mii de ani.
Teoria genoamelor situeaza spatiul carpato-dunărean, ca locul de unde a început Europa să existe…
Cele mai vechi atestări documentare ale termenului de  român, cunoscute în mod cert, sunt conținute în relatari, jurnale si rapoarte de călătorie redactate de umaniști renascentisti din secolul al XVI – lea care, fiind în majoritate trimiși de Sfântul Scaun, ( in latină Sancta Sedes), care reprezintă Biserica Catolica in relatiile cu statele.
Aici sfăntul scaun a lucrat finuț nemaivorbind de multe alte politici ale vaticanului în alte state pe parcursul istoriei, anume ne-au tăiat radacinile istorice în mod metodic prin trimișii lor de umaniști renascentiști.

Etimologia etnonimului român
Cel mai vechi indiciu referitor la existenţa numelui de “român” ar putea fi conţinut în Cântecul Nibelungilor: “Ducele Ramunch din ţara Valahilor/cu şapte sute de luptatori aleargă în întâmpinarea ei/ca pasarile sălbatice, îi vedeai galopând”. “Ramunch” ar putea fi o transliteraţie a numelui “Român” reprezentând în acest context un conducător simbolic al românilor.
Cele mai vechi atestări documentare ale termenului de “român” cunoscute în mod cert sunt conţinute în relatări, jurnale şi rapoarte de călătorie redactate de umanişti renascentişti din secolul al XVI-lea care, fiind în majoritate trimişi ai Sfântului Scaun, au călătorit în Ţara Românească, Moldova şi Transilvania.
Astfel, Tranquillo Andronico notează în 1534, că românii (“Valachi”) “se numesc romani”.
Francesco della Valle scrie în 1532 că românii “se denumesc romani în limba lor”.
Mai departe el citează chiar şi o scurtă expresie românească: “Sti rominest ?”.
După o călătorie prin Ţara Românească, Moldova şi Transilvania Ferrante Capecci relatează prin 1575 că locuitorii acestor provincii se numesc pe ei înşişi “români” (“romanesci”).
Pierre Lescalopier scrie în 1574 că cei care locuiesc în Moldova , Ţara Românească şi cea mai mare parte a Transilvaniei, ” se consideră adevăraţi urmaşi ai romanilor şi-şi numesc limba “româneşte”, adică romana”.
Marturii suplimentare despre endonimul “român” furnizează şi autori care au venit în mod prelungit în contact direct cu românii.
Astfel umanistul sas Johann Lebel relatează în 1542 că “românii…se numesc pe ei înşişi „Romuini”.
Istoricul polonez Orichovius (Stanisław Orzechowski) scrie în 1554 că românii “se numesc pe limba lor romini după romani, iar pe limba noastră (poloneză) sunt numiţi valahi, după italieni”
în timp ce Primatul şi diplomatul ungar Anton Verancsics scrie în 1570 că “românii se numesc romani”, iar eruditul maghiar transilvan Martinus Szent-Ivany citează în 1699 expresii româneşti ca: “Sie noi sentem Rumeni” şi “Noi sentem di sange Rumena”. 

Cum vedem umanişti renascentişti din secolul al XVI-lea care, fiind în majoritate trimişi ai Sfântului Scaun, au călătorit în Ţara Românească, Moldova şi Transilvania pentru a modifica istoria dacilor…
Autori români ai secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea ca Grigore Ureche, Miron Costin, Constantin Cantacuzino,  sau Dimitrie Cantemir trateaza amanunţit problematica etnonimului “român”, a originilor şi semnificaţiei sale, precum şi a diferenţei dintre exonimul “valah” şi endonimul “român” în istoriografia străină şi autohtonă.
Documentele istorice conţin două grafii: “român” şi “rumân”. Pâna în secolul al XIX-lea ambele forme sunt folosite în mod nediferenţiat, uneori chiar în cadrul aceluiaşi text.
În Evul Mediu denumirea etnolingvistică “rumân/român” poseda şi o semnificaţie socială, însemnând “om de rand”.
Atunci când în secolul al XVII şerbia se extinde considerabil, printr-un proces sociolingvistic de diferenţiere semantică, forma de răspândire mai largă “rumân” adoptă semnificaţia de “şerb”, în timp ce forma, probabil mai rară, “român” îşi pastrează semnificaţia etnolingvistică. După abolirea şerbiei de către Constantin Mavrocordat începând cu 1746, forma “rumân” tinde să dispară, fiind înlocuită treptat de forma “român”, care se stabilizează definitiv după 1830.
Etimologia numelui “România”

Scrisoarea lui Neacşu
Cel mai vechi indiciu cunoscut asupra unei denumiri geografice cu menţiunea “românesc” este conţinută de unele versiuni ale operei Getica de Iordanes: “…Sclavini a civitate nova et Sclavino Rumunense et lacu qui appellantur Mursianus…”.  Denumirea “Rumunense” constituie o transliteraţie latinizantă a unei pronunţii slave pentru “românesc”. Deşi menţiunea Sclavino Rumunense s-a dovedit a fi apocrifă, ea fiind o interpolare ulterioară în textul lui Iordanes, relevanţa ei istorică rămâne considerabilă, interpolarea neputând fi mai târzie de secolele al X-XI-lea.
Cea mai veche atestare documentară cunoscută a numelui de ţară este Scrisoarea lui Neacşu, 1521, ce conţine menţiunea cěra rumŭněskŭ (Ţeara Rumânească).
Miron Costin insistă asupra denumirii de “român, adică roman” ce o poartă românii din Principatele Române.  La fel, Constantin Cantacuzino explică pe larg în Istoria Ţării Rumâneşti originile şi semnificaţia denumirii de “român, românesc” dată Ţărilor Române.  Dimitrie Cantemir denumeşte în mod sistematic toate cele trei Principate locuite de români ca “Ţari Româneşti”.
Termenul de “România” în accepţiunea sa modernă este atestat documentar în a doua decadă a secolului al XIX-lea.
Etimologia numelui “România” nu urmează regulile de formare ale numelor de ţări în limba română, care în mod preponderant adaugă la etnonim sufixul -ia cu menţinerea accentului iniţial, ca în: “german” → “Germania”, “grec” → “Grecia”, “bulgar” → “Bulgaria”, “rus → “Rusia”, etc. Termenul “România” are o istorie internă mult mai veche, fiind format din adăugarea sufixului -ie la endonimul “român” după modelul “moş → moşie”, “domn” → “domnie”, “boier” → “boierie”, “ţigan” → “ţigănie”, care în limba română generează derivate substantivale ce desemnează de cele mai multe ori o stare. Este foarte probabil ca înainte de a căpăta un sens naţional, în perioadele istorice premoderne “româniile” să fi desemnat comunităţi etnolingvistice, foarte aproape de ceeace Iorga numea “Romanii populare”

Acum să citim textul tradus din enciclopedia europeană Garzanti.

Burebista (rege al geto-dacilor (82 î.Hr. – 44 î.Hr.)) a unificat triburile Daciei in 60 î.H. creând un stat care cuprindea Tracia si Panonia distrugînd
în cursul expansiunii orasele grecesti al Marii Negre nordoccidentale.

 

In 85 d.H. Decebal a invadat MOEZIA (se găsea pe partea dreaptă a Dunarii între Drina (riu 346 km atraversează Albania,Jugoslavia, Bosnia, Herțegovina) si Marea Neagră si Balcani, numele luat de la triburile tracice MEZII) a omorit guvernatorul roman Oppio Sabino. 

În 86 d.H a învins Cornelio Fusco.

Ca raspuns romanii în 88 d. H. au dat și au învins luptele de la Tapae(Translvania), dar au fost constrînsi să închida frontul danubian

din cauza deficultătilor pe Rin (germană Rhein, retoromană Rain, germana elveţiană Rhy, franceză Rhin, olandeză Rijn) este unul dintre cele mai mari râuri din  Europa.
Domiziano Tito Flavio Domiziano (latino: Titus Flavius Domitianus; Roma, 24 ottobre 51 – Roma, 18 settembre 96) imperator roman din 14 septembrie 81 pîn la moarte, cu numele de Cesare Domiziano Augusto Germanico (in latină Imperator Caesar Domitianus Augustus Germanicus), ultimul din dinastia flavia.a stipulat pace cu dacii (89 d.H.) plătind subsidii dacilor,care la rîndul lor garantau pace în sectorul danubian.

Sarmizegetusa situată în satul Grădiștea Muncelului, județul Hunedoara, a fost capitala Daciei preromane.

Anii (101-102 si 105-106) Traian atras de minerele de aur din Dacia, a condus aceste două razboae transformînd o parte din Dacia in provincie romana.
Azi italienii în Roma mai fac și expoziție a aurului nostru dacic….


Pe brățare vedem simbolul dacilor Draconul, aveau și monete dacii

vulturul dacic a fost păstrat de md. pe drapelul național

pe o farfurie din argint găsim literele KOTYOȘEГBEO
pe o fîșie de aur găsim literele NYMBEBUSINGEN
(din păcate mi-au interzis să fotografiez la muzeul din Roma) deci dacii deja scriau cu litere latine..
.

anii 118-119 Adriano a împarțit Dacia in doua parti (Dacia Inferioara si Dacia Superioara)

anul 158 Antonio Pio a creat al III-lea destrict al Daciei.

anul 167 Marco Aurelio a unificat aceste trei provincii ale Daciei sub numele TRIUM DACIARUM. (Dacia Apulensis, Dacia Malvensis et Dacia Porolissensis)

In anii 271-275 sub domnia lui Aurelian Dacia a fost abandonată de romani. Dupa retragerea romanilor Dacia a fost expusă pe circa

o 1000 de ani invaziilor din partea gotilor,hunilor,gepidilor,avarilor,slavilor, bulgarilor,maghiarilor,pecenegilor,cumanilor si mongolilor.

legăturile cu imperiul roman nu au fost întrerupte după retragerea aureliană, deoarece imperiul a fost interesat să controleze nordul Dunării, unde el a păstrat anumite puncte strategice. Dobrogea (sud-estul României) a fost ocupată de romani pînă la împărțirea definitivă a imperiului anul 395

“Vă inchipuiți dragi cititori cÎt de bine au invatat noua limba, romană DACII în 170 de ani, că și o mie de ani de invazii ale diferitor popoare nu au fost în stare să distrugă mult îndragita limbă… învațată de la soldatul roman…. :)))
Un examen comparativ a limbei din Roma cu alte limbi din Italia antică demonstrează că divergențele sunt mai mari decît convergențele

Primii poeti nici nu aparțineau nobiltății romane si nici măcar nu erau romani de origine.. de ex.
Livio Andronico care în 240 î.H. a prezentat prima tragedie, adică un plagiat al Odiseei grecești,
era un grec de origine adus ca sclav la Roma.


Deci deducție: dacă noi dacii deja vorbeam latina ( VALAHIA este nume dat de germani latinilor,
“welach”, de la care a intrat în uz denumirea de “valah” (şi alte forme derivate: olah, voloh etc.)

si romanii tot o vorbeau,

atunci de la cine au invațat romanii limba? si aici atrageti atenția la harta unde se vede că Roma era inconjurată de latini (adica daci)

Cănd Roma a început să se întarească prima luptă a dat-o cu latinii (adica dacii) repet ROMANII CU LATINII

Deci ciné si cui i-a dat limba latina?

Însuși italienii iși pun problema de unde provine latina?… avînd atîtea popoare ca sabinii,etrusco,osco/umbro și altele..
Deci e clar cum am vazut pe harta de mai sus că latina a fost preluata de romani de la latini care încojurau Roma,
adica regiunea Lazio în ziua de azi.
Enciclopedia europeana Garzanti scrie că  limbă româna este o limba neolatina compusă din dialecte:
dacoromana, meglenoroman, istroroman si macedoroman.

DIN CARE VALAHUL (ADICĂ LATINII CUM NE NUMEAU PE NOI GERMANICII)
CONSTITUIA MODELUL LITERAR NAȚIONAL!!!

Pe zidurile Romei lîngă Colozeu sunt plasate hărțile espansiunii (evedențiat în alb) a imperiului roman:

DOMNITORII MOLDOVEI

Circa 1352-1353 Dragoş.
Circa 1354- circa 1358 Sas.
1359 Balc.
1359- circa 1365 Bogdan I.
Circa 1365- circa 1375 Laţcu.
Circa 1375- circa 1391 Petru I.
Circa 1391 – circa 1394 Roman I.
Circa 1394-1399 Ştefan I.
1399 – 1400 Iuga.
1400 apr. 23-1432 ian. Alexandru cel Bun.
1432 ian. 1 -1433 sept. Iliaş (Ilie).
1433 oct. – 1435 aug. 5, Ştefan.
1435 aug. 5 – 1436 mart. 8, Iliaş.
1442 mart. 8-1442 după aug. 1, Iliaş şi Ştefan.
1442 după aug. 1 -1447 iul. 13, Ştefan.
1447 iul. 13~după sept. 15, Petru al II-lea.
1447 după sept. 15 – 1448 febr. 23, Roman al II-lea.
1447 după febr. 23 -1449 înc. de mart. 23, Petru al II-lea.
1449 iarna. Ciubăr, domnie incertă.
1449 înc. de mart. 23 – oct. 12, Alexăndrel.
1449 oct. 12-1451 oct. 15, Bogdan al II-lea.
1451 după oct. 15-1452 febr. Petru Aron.
1454 înc. de aug. 25 – 1455 înc. de febr. 8, Petru Aron.

Petru Aron…. Este fiul natural al lui Alexandru cel Bun, mama sa nefiind cunoscută.(interesant nume și interesant de ce mama e necunoscută…)
1455 înc. de febr. 8 – mai 25, Alexăndrel.
1455 mai 25-1457 apr. 14, Petru Aron.
1457 apr. 14-1504 iul. 2, Ştefan cel Mare.

In cei 47 de ani, Ștefan cel Mare a făcut din Moldova o tara importantă, bogată și liberă. Domnitorul a construit in cei 47 de ani, 44 de mănăstiri. Luptînd cu Imperiul Otoman a permis poporului să iși păstreze libertatea. Printre luptele purtate cu Imperiul Otoman cele mai cunoscute sunt: bătălia de la Vaslui (Podul Inalt -1475) și bătălia de la Valea Albă (Razboieni-1476). Cu polonezii s-a luptat la Codrii Cosminului în 1497. Oamenii l-au numit cel Mare pentru că el a purtat 36 de razboaie, dintre care 34 au fost victorioase. 

Jewish Encyclopedia amintește că la curtea lui Ștefan cel Mare a fost logofăt un evreu, Ițhak fiul lui Beniamin Șor.

Printre medicii lui Ștefan cel Mare era și un medic evreu.

1504 iul. 2 – 1517 apr. 20, Bogdan al III-lea (cel Chior).
1517 apr. 20 – 1527 ian. 14, Ştefăniţă.
1527 după ian. 14 – 1538 sept. 18, Petru Rareş.
1538 sept. 18 – 1540 dec. Ştefan Lăcustă.
1540 dec. -1541 febr. Alexandru Cornea.
1541 febr. – 1546 sept. 3, Petru Rareş.
1546 sept. 3- 1551 iun. 11, Iliaş.
1551 iun. 11 – 1552 sept. 1, Ştefan.
1552 sept. – Ioan Joldea.
1552 sept. – 1561 nov. 18, Alexandru Lăpuşneanu.
1561 nov 18, Despot-Vodă (Ioan Iacob Eraclid).
1563 aug. 8 sau 10 mart. Ştefan Tomşa.
1564 mart. -1568 mart. (între 5 şi 16) Alexandru Lăpuşneanu (numit în 24 oct. 1563).
1568 mart. (între 5 şi 16) – 1572 febr. Bogdan.
1572 febr.- 1574 iun. 13 sau 14, Ioan Vodă cel Viteaz.
1574 iun. 13 sau 14 – 1577 nov. 23, Petru Şchiopul.
1577 nov. 23 – după dec. 28, Ioan Potcoavă.
1578 ian. 1 – 1579 nov. 21, Petru Şchiopul.
1579 nov. 21 -1582 după sept. 2, Iancu Sasul.
1582 după sept. 2 -1591 aug. 19, Petru Şchiopul.
1591 sept. – 1592 iun. Aron Tiranul (sau Aron Emanoil)
1592 iun., Alexandru cel Rău.
1592 aug. – oct., Petru Cazacu.
1592 oct. 14 – 1595 apr. 24, Aron Tiranul.(sau Aron Emanoil)
1595 apr. 24 – aug. Ştefan Răzvan.

1595 – 1600 – Ieremia Movilă
1600 – Mihai Viteazul

1600( la 27 mai ) Biruind otomanii MIHAI VITEAZUL s-a proclamat împaratul TRANSILVANIEI,VALAHIEI SI A INTREGII TĂRII MOLDOVEI.
A fost asasinat la 19 august 1601, din ordinul generalului Basta (Imperiul Habsburgic).
Documentele acelor timpuri ne dau şi următoarele detalii:
1. Mihai Viteazul a fost împuşcat de la spate, iar apoi – decapitat.
2. Corpul său a fost lăsat în camp mai multe zile pentru că generalul Basta nu a permis să fie înhumat.
3. „Nişte valahi” i-au îngropat corpul, pe ascuns, chiar în zona unde a fost omorât, iar capul a fost furat de postelnicul Turturea şi adus în Muntenia.

Actualmente, deşi au trecut peste 400 de ani, rămăşiţele lumeşti ale lui Mihai Viteazul sunt înmormântate în 2 locuri:
capul – la Mănăstirea Dealu, lângă Târgoviște (fosta capitală a Țării Românești),

iar corpul – la cca 3 km sud de Turda.

1601 – 1606 – Ieremia Movilă

1606 iun. 30 – 1607 sept. 14, Simion Movilă.

1607 sept. 14 – oct. Mihail Movilă.

1607 oct. – Constantin Movilă.
1607 înc. de nov. 6 – dec. 6 sau 9, Mihail Movilă.
1607 dec. 6 sau 9 – 1611 nov. 10, Constantin Movilă.
1611 nov. 11 -1615 nov. 12, Ştefan al II-lea Tomşa.
1615 nov. 12 – 1616 iul. Alexandru Movilă.
1616 iul. – 1619 după febr. 9, Radu Mihnea.
1619 după febr. 9 – 1620 sept. 10, Gaspar Graţiani.
1620 sept. 10-1621 oct. Alexandru Iliaş.
1621 oct. – 1623 după aug. 4, Ştefan al II-lea Tomşa.
1623 după aug. 4 – 1626 după ian. 20, Radu Mihnea.
1626 după ian. 20 -1629 aug. 30, Miron Barnovschi-Movilă.
1629 aug. – 1630 apr. 29, Alexandru Coconul.
1630 apr. 29 -1631 după dec. 5, Moise Movilă.
1631 după dec. – 1633 apr. Alexandru Iliaş.
1633 apr. – iun. 22, Miron Barnovschi – Movilă.
1633 iun. 25 – 1634 apr. Moise Movilă.
1634 apr. – 1653 apr. 3, Vasile Lupu.
1653 apr. 3 – apr. 28, Gheorghe Ştefan.
1653 apr. 28 – iul. 8, Vasile Lupu.
1653 iul. 8 – 1658 mart. 3, Gheorghe Ştefan.
1658 mart. 3-1659 nov. 2, Gheorghe Ghica.
1659 nov. 2 – nov. 21, Constantin Şerban.
1659 nov. 21-1661 ian. 17, Ştefăniţă Lupu.
1661 ian. 17 – înc. de febr. 17, Constantin Şerban.
1661 înc. de febr. 17 – sept. 19, Ştefăniţă Lupu.
1661 după sept. 19 – 1665 sept. 11, Eustratie Dabija.
1665 după sept. 11 – 1666 după mai 21, Gheorghe Duca.
1666 după mai 21 – 1668 după nov. 8, Iliaş Alexandru.
1668 după nov. 8 – 1672 aug. 10, Gheorghe Duca.
1672 aug. 10 – 1673 nov. Ştefan Petriceicu.
1673 nov. – Dumitraşco Cantacuzino.
1673 dec. – 1674 după febr. 22, Ştefan Petriceicu.
1674 febr. – 1675 înc. de nov. 10, Dumitraşco Cantacuzino.
1675 nov. 10 -1678 nov. Antonie Ruset.
1678 după nov. 28 – 1683 dec. 25, Gheorghe Duca.
1683 dec. 25 – 1684 mart. Ştefan Petriceicu.
1684 ian. 29 (numit) – 1685 iun. 15, Dumitraşco Cantacuzino.
1685 iun. 15- 1693 mart. Constantin Cantemir.
1693 mart. 19 – apr. 8, Dmitrie Cantemir.
1693 apr. -1695 dec. 8, Constantin Duca.
1695 dec. 8 – 1700 sept. 14, Antioh Cantemir.
1700 sept. 14 – 1703 iun. 15, Constantin Duca.
1703 iun. 15 – sept. logofătul Ioan Buhuş, caimacam.
1703 sept. – 1705 febr. 12, Mihail Racoviţă.
1705 febr. 12 – 1707 iul. 20, Antioh Cantemir.
1707 iul. 20 – 1709 oct. 17, Mihail Racoviţă.
1709 oct. 17- 1710 ian. 25, logofătul loan Buhuş, caimacam.
1709 nov. 6-1710 nov. 23, Nicolae Mavrocordat.
1710 nov. 23-1711 iui. 11(16), Dmitrie Cantemir.
1711 iul. – sept. 26, caimacami: Lupu Constachi, mare vornic; Maxut, postelnic; Antioh Jora, hatman; Gheorghe Apostol, biv vel visternic.
1711 sept. 26 – nov. 8, dragomanul Ioan Mavrocordat, caimacam.
1711 sept. 26-1715 dec. 25, Nicolae Mavrocordat.
1715 dec. 25 – 1726 sept. 25, Mihail Racoviţă.
1726 sept. 26 -1733 apr. Grigore Ghica.
1733 apr. – 1735 nov. 16, Constantin Mavrocordat.
1735 nov -1739 sept. 3, Grigore Ghica.
1739 sept. 3 – oct. Administraţie militară rusă.
1739 oct. -1741 sept. 13, Grigore Ghica.
1741 sept. – 1743 iul. 20, Constantin Mavrocordat.
1743 iul. 20-1747 mai, Ioan Mavrocordat.
1747 mai – 1748 apr. Grigore Ghica.
1748 apr. – 1749 aug. 20, Constantin Mavrocordat.
1749 aug. 20 – dec. 7, Iordache Stavrachi, caimacam.
1749 aug. 20 -1753 iun. 22, Constantin Racoviţă.
1753 iun. 22 -1756 febr. 8, Matei Ghica.
1756 febr. 8- 1757 mart. Constantin Racoviţă.
1757 febr.-1758 aug. Scarlat Ghica.
1758 aug. – 1761 înc. de mai 28, loan Teodor Callimachi.
1761 înc. de mai 28 – 1764 mart. 18, Grigore Callimachi.
1764 mart. 18 – 1767 ian. 23, Grigore al II-lea Ghica.
1767 ian. 23 – 1769 iun. 3, Grigore Callimachi.
1769 iun. 18 – dec. 4, Constantin Mavrocordat.
1769 sept. 27 – 1774 sept. Administraţie militară rusă.
1774 sept. 28 – 1777 oct. 1, Grigore al II-lea Ghica.
1777 sept. 30 – 1782 mai 29, Constantin Moruzi.
1782 mai 29-1785 ian. 1, Alexandru Mavrocordat (Delibei).
1785 ian. 1 – 1786 dec. 3, Alexandru Mavrocordat (Firaris).
1786 dec. -1788 apr. 8, Alexandru Ipsilanti.
1788 mai – 1789 mart. Manole (Emanuel) Ciani – Ruset.
1788 oct. – 1791 dec. Administraţie militară rusă.
1792 mart. – dec. 30, Alexandru Moruzi.
1792 dec. 30-1795 apr. 25, Mihail Suţu.
1795 apr. 25 -1799 mart. 7, Alexandru Callimachi.
1799 mart. 7 -1801 iun. 28, Constantin Ipsilanti.
1801 iun. 28 -1802 sept. 19, Alexandru Suţu.
1802 sept. 19 – oct. 28. logofătul Iordache Conta ş.a. caimacam.
1802 sept. 19 – 1806 aug. 12, Alexandru Moruzi.
1806 sept. 12 – oct. Scarlat Callimachi.
1806 oct. 5 – 1807 mart. 7, Alexandru Moruzi.
1806 nov. 17 – 1812 mai 12. Administraţie militară rusă.
1807 mart. 7 – iul. 24, Alexandru Hangerli.
1807 iul. 24 – 1810 iun. 1, Scarlat Callimachi;
1806 dec. 7-31, Iordache Ruset-Roznovanu, caimacam;
1807 ian. 1 – 1812 iul. 26. Mitropolitul Veniamin Costache ş.a. caimacam.
1812 aug. 27 – 1819 iun. 20, Scarlat Callimachi.
1819 iun. 21 – 1821 mart. 29, Mihail Suţu;
1819 iun. 20 – nov. Postelnicii Manu şi Rizo, caimacami.
1821 mart. 29 – mai, Mitropolitul Veniamin Costache ş.a. caimacam.
1821 apr. – Eteria lui Alexandru Ipsilanti.
1821 toamna – 1822 iul. Ştefan Vogoride, caimacam.
1821 mai 16 – 1822 iul. Ocupaţia turcească.
1822 iun. 9 – 1828 apr. 23, Ion Sandu Sturdza.
1828 apr. 26 -1834 apr. Administraţie militară rusă.
1834 apr. – 1849 iun. Mihai Sturdza.
1849 oct. 2 (numit în mai) – 1853 oct. 18, Grigore Alexandru Chica.
1853 oct. 18 – 1854 sept. 4. Administraţie militară rusă.
1854 oct. 2 – 1856 iun. 26, Grigore Alexandru Chica;
1856 iul. 3-10. Consiliul administrativ extraordinar;
1856 iul. 11 – 1857 febr. 17, Teodor Balş, caimacam;
1857 febr. 17-1858 oct. Nicolae Vogoride;
1858 oct. – 1859 ian. 5, căimăcămia de trei formată de Ştefan Catargiu (la 20 oct. 1858 se retrage şi îi succede I.A. Cantacuzino), Vasile Sturdza, Anastasie Panu.
1859 ian. 5. – 1862, ian. 24, Alexandru Ioan Cuza ales domn al Moldovei.

Și acum despre România, care ca nume apare mult mai tîrziu decît MOLDOVA.

Unirea principatelor anul 1861,23 decembrie sub numele românia,sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, moldovean (a decedat la 15 mai 1873, Heidelberg,Germania, )

ce a urmărit Rusia prin războiul cu Imperiul Otoman din 1806-1812?
- Se ştie că Rusia ţaristă întotdeauna şi-a orientat expansiunea spre Balcani, permanent se gândea la Constantinopol, mereu o atrăgeau strâmtorile din această regiune. Expansiunea rusească spre Balcani devenise o tradiţie. Ceva mai devreme, ţarina Ecaterina a II-a punea la cale un proiect de a reface Dacia din teritoriul ţărilor româneşti în cadrul Rusiei extinse spre Imperiul Otoman. Asta urmărea şi ţarul Alexandru I care, la 1806, îşi trimite armatele peste Nistru, pe teritoriile româneşti şi declară război Imperiului Otoman. În acel război dintre ruşi şi turci, toate operaţiile militare s-au desfăşurat pe teritoriul românesc. Timp de aproape şase ani au avut loc mai multe lupte, dar şi multe tratative în urma cărora au fost şi încercări de a pune sub stăpânire toată Moldova şi toată Ţara Românească, iar hotarul Imperiului Rus urma să fie pe Dunăre. Spre 1812, relaţiile Rusiei cu Franţa deveniseră tensionate, iar ambasadorul Rusiei la Paris anunţa ţarul că o invazie a lui Napoleon asupra Rusiei este iminentă. Astfel, pacea de la Bucureşti a fost semnată cu o zi înainte ca armatele franceze să atace imperiul ţarist. Când Kutuzov, comandantul trupelor militare ruseşti, a intrat în negocieri cu reprezentanţii Porţii Otomane, cerea pământurile româneşti de până la Siret. Totuşi, prin acel tratat s-a decis ca hotarul Imperiului Rus să fie pe Prut, iar mai jos – partea stângă a Dunării, acolo unde ea se varsă în Prut, şi braţul Chilia. Aceste teritorii din Principatul lui Ştefan cel Mare au fost luate de Rusia prin tratatul semnat în Hanul lui Manuc din Bucureşti la 16 mai 1812.

Alexandru Ioan Cuza a unit principatele oficial sub numele românia 

ștergînd istoria neamului DACIA. 

Separatismul moldovean

In volumul “Virstele Unirii. De la unitatea etnica la constiinta nationala”, istoricul Adrian Cioflanca, de la Institutul “A.D. Xenopol”, trateaza un subiect considerat mult timp tabu: separatismul moldovean. Avindu-i ca exponenti principali pe Gheorghe Asachi si Nicolae Istrati, miscarea separatista din Moldova a aparut in 1856, an in care ideea Unirii celor doua Principate prinsese deja un anume contur politic. Separatistii se opuneau ideii de unire motivind prin traditia diferita a celor doua tari, dar, mai ales, prin argumente de ordin practic.

Memorialistul Nicolae Sutu relateaza ca antiunionistii se temeau ca Bucurestiul va deveni noua capitala, iar Moldova va fi marginalizata. Separatistii erau convinsi ca “Iasii si toata Moldova de Sus nu vor fi decit puncte excentrice ale noului stat, interesele moldovenilor vor fi puse in planul doi”. Separatistii se asteptau ca muntenii sa domine in timp conducerea politica a Principatelor Unite, iar “moldovenii vor fi siliti sa indure legea muntenilor si sa fie absorbiti mai curind ca un popor cucerit decit ca unul unit cu Tara Romaneasca”

Temerile s-au confirmat

Asa cum se stie, evenimentele din ianuarie 1859 au dus la infringerea separatistilor si la unirea celor doua Principate. Temerile separatistilor s-au confirmat insa, noul aranjament statal impunind o viziune radical centralista.

In ciuda vocilor numeroase care solicitau ca noul stat sa aiba capitala la Focsani, unele provenind chiar din rindurile unionistilor moldoveni, in 1862 au fost emise decretele de centralizare a principalelor institutii la Bucuresti. Dupa 1862, noul prilej de lupta politica pentru separatisti a fost chestiunea “compensatiei morale” reclamate pentru “sacrificiul” facut de Iasi pe altarul Unirii. Ideea amplasarii

Curtii de Casatie la Iasi, ca gest reparatoriu, a fost respinsa intr-un final de Legislativ, generind in “dulcele tirg” masive proteste de strada. Nu este astfel de mirare ca inlaturarea ulterioara a domnitorului provenit de la Iasi, Alexandru Ioan Cuza, la 11 februarie 1866, a fost sarbatorita la Iasi prin trei nopti de iluminatii.

Miscarea separatista, inabusita in singe: zeci de morti pe strazi

Detronarea domnitorului a dat un suflu nou miscarii separatiste, frustrarea atingind apogeul in ziua de 3/15 aprilie 1866. Atunci a izbucnit o importanta manifestatie separatista despre care astazi se mai stiu putine. In acea zi, o duminica, multimea adunata pentru liturghia de la Mitropolie, circa 500 de persoane, a pornit cu mitropolitul in frunte, spre Palatul Administrativ strigind “Jos Unirea!”, “Jos Printul strain!”, “Traiasca Moldova”. Manifestatia a fost inbusita de interventia unui regiment muntean adus special aici, care a tras in directia manifestantilor si a atacat la baioneta. Numarul victimelor nu se stie precis, pentru ca autoritatile au facut ancheta in cel mai mare secret, dar este vorba oricum de cel putin citeva zeci de morti si alte zeci de raniti.

Si in prezent, episodul separatismul moldovean divizeaza spatiul academic, tinerii cercetatori fiind deranjati de modelul idealizat impus ca ambalaj momentului 1859. “Din pacate, institutiile muzeale perpetueaza imaginea idilizanta a momentului 1859. Un exemplu este chiar Muzeul Unirii, redeschis in 2007 dupa ce a consumat foarte multi bani pentru refacere. Tematica muzeului reia vechiul concept, nationalist, nu este adusa la zi stiintific si nici tehnica muzeala nu este modernizata. Despre controversele si problemele provocate de unire nu se pomeneste si, ca urmare, nici despre miscarea separatista nu veti putea afla ceva din muzeu. Am semnalat aceste lucruri conducerii muzeului, dar fara ecou”, explica Adrian Cioflanca.

Statuia lui Cuza, cu bani “jidanesti”

Un alt episod relevant pentru pasiunile politice generate de serbarea Unirii Principatelor il constituie inaugurarea la Iasi, pe 27 mai 1912, a statuii lui Alexandru Ioan Cuza. Intr-un articol document aparut in urma cu doi ani, in “Ziarul de Iasi”, istoricul Andi Mihalache surprinde in detaliu contextul tensionat in care s-a facut dezvelirea monumentului. Mai intii, disputa s-a dus pe amplasamentul statuii lui Cuza. Locul initial fusese stabilit pentru “Piata Noua”, o zona aflata in fata actualului hotel Continental.

A.D. Xenopol si A.C. Cuza s-au impotrivit amplasamentului, argumentind ca in 1857 si 1859 hora Unirii se jucase in fata fostului hotel Petre Bacalu, situat pe locul actualului cinematograf Victoria. Protestul celor doi a ajuns pina la urechea primul ministru Ionel Bratianu, prin intermediul unei scrisori adresate de primarul Iasilor, Nicolae Gane. Edilul se plingea atunci Guvernului ca cei doi “agitatori” fusesera initial de acord cu primul loc si ca municipalitatea cumparase in acest sens terenul si darimase unele cladiri. “Abia acum domnii profesori Xenopol si Cuza au avut tristul curaj sa intreprinda o campanie contra comunei si sa agite tinerimea universitara”, scria primarul.

Intr-un final, s-a acceptat amenajarea statuii pe actualul amplasament, in actuala Piata a Unirii, cu conditia ca toate cheltuielile survenite sa nu fie suportate de primarie, ci de cei care venisera cu ideea. Scandalul era departe de a se fi incheiat. Pentru lucrarile suplimentare, Xenopol a gasit sprijin financiar la citiva intreprinzatori evrei. Fireste, si-a pus in cap presa nationalista si antisemita apropiata de Partidul Conservator, formatiune politica pe care Xenopol tocmai o parasise. Ziarele semnalau malitios ca statuia lui Cuza se ridica cu “bani jidanesti”, dintr-un “capriciu politico-electoral” si cu sprijinul interesat al ziarului “Adevarul”, publicatie care ar fi fost finantata de Alianta Israelita.

Mai multă info pe siteul 

ŢURCANU Valeriu DESPRE ETIMOLOGIA CUVÂNTULUI MOLDOVA

E bine cunoscut bancul inclus în cronica lui Grigore Ureche despre etimologia numelui ţării Moldova. În letopiseţ se atestă legenda descălecării ţării de Dragoş Vodă. Acesta din urma ar fi avut o căţea Molda, care s-ar fi înecat în apele răului în timpul vânătorii zimbrului de către viitorul domn. Iar în cinstea acestei căţele Dragoş ar fi dat nume ţării sale. După mine cronicarul relatează legenda cu umor, căci afirmă pe urmă originea „râmleană” a moldovenilor, dar şi din lipsa altor ipoteze ale etimologiei acestui cuvânt, care a dat denumire şi râului cu acelaşi nume şi întregului podiş dintre Carpaţi şi Marea Neagră.
Din start vrem să punem la îndoială că rădăcina cuvândului moldova ar fi molda. Cuvântul molda există în limba cazahă ca sinonim cu „mulla” şi semnifică preot, înţelept, duhovnic, dar și cuminte, smerit, drept. Provenienţa sa etno-geografică merită să fie studiată. Ipotetic el putea ajunge pe aceste pământuri cu avanposturile Hoardei de Aur, din care făceau parte şi triburile cazahe. Descălecarea Moldovei feudale a şi avut loc la hotarul cu Hoarda de Aur. Aceasta păstrând sub jug cnezatele ruseşti încă o sută de ani după descălecarea lui Dragoş. Dar nu este cert ca moldovenii să-l fi împrumutat de la Hoardă, căci se putea ca anume triburile cazahe să-l împrumute anume cu această semnificaţie de la populaţia volohă a podişului moldovenesc.
Denumirea Molda e prezentă şi azi în toponimicul aşezărilor Boemiei din Cehia, în varianta denumirii rîului Vltava. În latină, galică, slovacă, slovenă, islandeză „molda” semnifică mucegai, iar în spaniolă şi suedeză chiar Moldova. Sensul de mucegai îl are în irlandeză, albaneză, bască, valonă, ehgleză cuvântul „mold”.
Curios e şi faptul că la celţi, vecini cu geţii mii de ani în urmă, există noţiunea mold, care s-a păstrat în engleza modernă cu semnificatie de mucegai şi diverse valenţe sinonimice cu pământ negru, humus, plan rotund, ridicat, dar şi loc al morţii, a fi împreună, a complota, a bate, a prelucra metalul, cadru, formă, construcţie, concepere, modă, a lucra, a planta, a tăia cu cuţitul, sabia . Într-adevăr podişul moldovenesc e foartei bogat în cernoziom. Iar istoria celţilor oferă destule motive pentru aceste legături sinonimice. Ar fi putut exista în limba geţilor şi cuvântul mold. În legătură cu dava, el ar însemna cetate pe câmpie sau cetate cu pământ bogat, negru. Dar noţiunea de mucegai e prezentă în olondeză prin cuvântul “mal”. În albaneză “mal” înseamnă munte, iar în galică, spaniolă, portugheză, franceză, italiană semnifică, rău, durere.
Să căutăm rădăcinile dacice ale cuvântului „moldova”. Toate izvoarele ce dau liste de cuvinte dacice includ cuvântul mal, care în dacă însemna ridicătură de pământ, mal de râu. In toate aceste liste e prezent şi cuvântul dava, ce înseamnă cetate, localitate. Astfel asocierea acestor două cuvinte ar însemna cetate pe mal, pe un teren ridicat sau pe mal de râu.
Pentru suprafete plane de munte în limba daca a existat notiunea de plai, iar cea de haemus – pentru vârfuri înzepezite. Mal se referea la o ridicătură de teren mai mică ca muntele. Dar mal nu e nici sinonim cu deal sau măgură. În limba dacă a existat şi noţiunea de malvensis însemnând un loc râpos, cu pante abrupte. Mal specifica în dacă anume un teren cu pantă abruptă, binevenită ca element de fortificare naturală a cetăţii. Presupunem că de aici se trage şi denumirea râului Moldova.
E semnificativ că Maldava, ajunsă posibil că în vorbirea populară volohă a fi rostită Moldova, e denumirea unei localităţi fortificate, a unei cetăţi. Faptul că ea a dat nume şi unui podiş întins de la Carpaţi până la Marea Neagră e o mărturie că acest spatiu era sub autoritatea acestei cetăţi. Deci Maldava a fost nu doar cetate dar şi capitală. A cui?
Herodot şi alţi istorici ne spun că zona podişului moldovenesc a fost populată de geţi. Aceştia erau despărţiţi în triburi. Mai mulţi regi geţi au unificat triburile getice în regate. Una din capitalele acestora putea fi Maldava. Cea mai mare extindere a statului get a existat pe vremea lui Burebista. Această unificare a fost motivată de pericolul invaziei celţilor, a tribului lor cel mai războinic, „boii”, care veneau pe arcul carpatic cu război, prădând şi arzând aşezările costobocilor, unul din triburile getice. După învingerea armatei boiilor pe teritoriul podişului moldovenesc, Burebista i-a gonit pe celţi inapoi, spre Boemia, pe care a ars-o, lăsând-o depopulată. Celţii au fugit spre Oceanul Atlantic şi trecând strâmtoarea La Manşe s-au aciuat în actuala Irlandă. Iar dacii şi-au întins moşia în Boiemia. Întregul litoral pontic şi teritoriul până la Munţii Haemus (Balcani) şi pina la riul Vltava se afla sub stăpânirea lui Burebista. Miezul acestui regat era podişul moldovenesc. De aici Burebista a organizat expediţii până în Macedonia şi Illiria. Statul geto-dac al lui Burebista a fost unul din cele mai mari ale vremii sale. Regatul său e considerat una din cele mai glorioase evocări ale imperiului pelascilor.
Istoricii antici ne vorbesc de o capitală a lui Burebista, dar nu o denumesc. În literatură există versiuni că această capitală ar fi Costești, Argedava sau Sarmicezetuza. Nici una din ipoteze neavând un suport documentar. De ce această cetate nu putea fi una de pe podișul moldovenesc, zona de origine a regelui? Maldava, care putea fi cetatea de scaun a geţilor, nu a fost şi enigmatica capitală a celui mai mare dintre regii traci? Dar unde a fost ea? Istoricii pomenesc de o cetate getică pe malul Nistrului pe care a asediat-o Alexandru Macedon, dar pe care nu a putut să o cucerească. Această cetate în faţa căreia a bătut în retragere Cuceritorul Lumii e la fel pomenită făra a i se spune numele.
Într-una din liste a cuvintelor dacice este inclus şi cuvântul maldava, care ar însemna ţinut cu cetăţi. În regiunea Moldovei sunt descoperite până acum peste 20 de cetăţi, datând din epoca cuprinsă între secolele VI-III î.e.n. Dintre cetățile din această zonă a Moldovei, s-au pastrat rămăşiţe ale unor cetăţi ca cele de la Butuceni (sf. sec. V – sec. III î.d. Hr.), Orheiul Vechi, unde s-au păstrat rămăşiţele cetăţii şi sanctuarului geto-dacic, cele de la Dănceni şi Hansca (Ialoveni), de la Pârjolteni (Călăraşi), Rudi (Donduşeni), Raşcov (Camenca), Saharna (Rezina), Olişcani (Şoldăneşti), dar şi în Moldova de peste Prut la Stâncești (jud. Botoșani) și Bâtca Doamnei, de lângă Piatra Neamț. Cetatea de la Stânceşti se întindea pe o suprafață de 45 ha. Cetatea de la Bâtca Doamnei era construită pe pisc, închisă din două părți, de un val de pământ și piatră şi un zid din lespezi de piatră, umplut cu pământ și piatră de râu. Azi datorită fotografierii aeronautice şi cosmice arheologii au semnalat incă un şir de terenuri, care par a fi rămăşiţe de situri antice, având liniile valurilor de apărare şi cercurile caselor dacice. Acestea, pe lângă misterioasele măguri şi movile urmează încă a fi studiate de arheologi.
Cert, însă, e faptul că populaţia de pe podişul moldovenesc, care nu avea munţi, folosiţi ca fortificaţii naturale, era impusă de circumstanţele geografice să construiască cetăţi din piatră, lut şi lemn. Asta şi a făcut ca acest teritoriu să fie numit „Ţara Cetăţilor” sau Maldava.
Dar pe cât de veche putea fi această denumire? Toată ştiinţa arheologică afirmă într-un glas că populaţia tracă, migrată din Asia Mică, a fost prima pe teritoriul european. Anume aici, la gura Dunării a fost constituită prima formaţiune statală, care s-a extins spre munţii Balcani şi Carpaţi, formând aşa zisul Imperiu al Pelascilor. Se presupune că întiderea necontenită a acestuia a adus la desprinderea din el a triburilor greceşti, italice, iberice, celtice, germanice, care migrau spre zonele nepopulate ale Europei. Geţii, fiind cei mai viteji dintre traci, cum ne spune Herodot, şi-au păstrat vatra strămoşească, rămânând la gura Dunării de la prima venire a lor. Anume geţii, strămoşii noştri, au fost cei „dintâi chemaţi”, iar podişul moldovenesc – primul teritoriu populat al Europei. Aici se află „matricea” statelor şi naţiunilor europene. Astfel noţiunea Maldava are toate şansele a fi cea mai veche denumire de aşezare fortificată din Europa şi prima capitală europeană.
Originea „mol- sau mal-davenească” se dovedeşte mult mai veche decât cea „râmleană”. Atât doar că aceasta urmează a fi demonstrată arheologic, căci artefactele găsite aici de arheologi şi dispersate în diverse muzee din România şi Rusia, cultura „cucuteni” şi alte vestigii sunt o parte destul de mică a potenţialului arheologic al acestui teritoriu, care păstrează încă o mulţime de surprize şi comori. El prezintă un interes deosebit, fiind matricea nu doar a actualei Uniuni Europene, dar şi a tuturor culturilor occidentale.
Dar ipoteza originii traco-getice ale noţiunii Moldova nu exclude nici posibilitatea existenţei la geţi a versiunilor lingvistice de „maldava”, „moldova”, dar şi „moldava”. De altfel anume moldava este noţiunea ce ne denumeşte ţara şi azi în spaniolă, catalană, albaneză, portugheză, norvegiană, sârbă, estoniană. Noţiunea „mol” e prezentă în sârbă şi horvată cu semnificaţia de „mic”. Tot această semnificaţie o are în rusă, belorusă, ucraineană noţiunea „мал”. Astfel „maldava” sau „moldava” ar putea însemna „cetate mică”.
Dar aşa ori altfel, e clar că este o noţiune foarte veche de origine tracică. Curios că limbile iraniene, în farsi, turcă, arabă, limbi din zona din care se presupune că ar fi migrat populaţia tracă, „mall” înseamnă bogăţie, bunuri, marfă. În acest contex „maldava” ar putea însemna „târg”, localitate cu mărfuri.
Pământul Moldovei ascunde cele mai vechi, dar şi cele mai îndepărtate istoric, deteriorate şi puţin păstrate memorii ale civilizaţiei europene. Dar ele sunt şi cele mai scumpe, căci ne vorbesc de “pruncia” ei. Descoperirea lor ar aduce, sperăm, argumente noi ale originii străvechi, pre-antice ale noţiuni Moldova.

PS. Observați fotografia cu svastica de pe peptul lui BUDDA, care a fost folosită de fasciști dar inversată opus.

și comparați cu foto N° 7  tot svastică , ornament în argint, operă de artă a getilor (adică moldovenilor de azi) din Tracia
250 – 200 î. H. se păstrează la Institutul de arheologie din București

Aceiaș svastică din 4 draconi o vedem în expoziția din Roma a  aurului dacic….

Acest simbol este incă o dovadă că noi DACII suntem un popor străvechi si foloseam tot asa simbole ca și natiunile cele mai străvechi de pe Globul Pâmăntesc.

Identitatea pierduta a Romaniei : noi nu suntem urmasii Romei

About these ads